Obligaţie de a face. Decizia nr. 237/2013. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 237/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 4243/207/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 237/2013
Ședința publică de la 31 Octombrie 2013
Completul constituit din:
Președinte: M. I. S.
Judecător: I. B.
Grefier: A. G. D.
Pe rol pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelanta pârâtă I. Venturia, cu domiciliul în Caracal, Al.V.Carianopol, ., . împotriva sentinței civile nr. 2017/29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă Asociația de proprietari M.Viteazul, cu sediul în - Caracal, Al.V.Carianopol, nr. 7, ., J. O., având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.10.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise, pentru termenul de astăzi, când în aceeași compunere a pronunțat următoarea soluție.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată la nr._, pe rolul Judecătoriei Caracal, reclamanta Asociația de Proprietari M.Viteazul a chemat în judecată pe pârâta I. Venturia, solicitând instanței obligarea sa la evacuarea animalelor, pisici și câini in număr de aproximativ 30, din apartamentul proprietate personală, să le transporte la un adăpost autorizat și la plata sumei de 50 lei/zi daune cominatorii pentru neexecutarea acestei obligații.
În motivarea acțiunii arată că pârâta este membră a Asociației de P. M.V. Caracal, locuind într-un apartament proprietate personală care face parte dintr-un ..
S-a susținut că proprietarii celorlalte apartamente situate pe aceeași scară sunt în imposibilitatea să mai locuiască în condiții normale datorită mirosului pestilențial, zgomotelor stridente provocate de pisicile și câinii din apartamentul pârâtei, atât ziua cât și pe timp de noapte.
Totodată, s-a arătat că s-au întreprins demersuri pe lângă pârâtă în scopul determinării acesteia de a lua măsurile necesare înlăturării neajunsurilor care le afectează viața zilnică, dar fără rezultat.
Astfel, s-a intervenit pe lângă autoritățile publice autorizate să constate respectarea de către pârâtă a normelor de igienă, de cazare, deparazitare, tratamente profilactice, dar pârâta a refuzat accesul reprezentanților autorităților în apartamentul său.
S-a mai susținut că în prezent conviețuirea celorlalți locatari în astfel de condiții improprii le-ar afecta grav sănătatea, datorită nerespectării prevederilor legale în materie de către pârâtă, prin adăpostirea acestor pisici și câini fără stăpân în apartamentul său, motiv pentru care se solicită obligarea acesteia să le evacueze într-un adăpost special amenajat autorizat în acest sens.
În urma administrării probelor solicitate de părți, instanța a apreciat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, astfel că prin sentința civilă nr.4006/20 oct.2011 a fost respinsă ca neîntemeiată.
S-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada numărului mare de animale (30) existente în apartamentul pârâtei, în schimb cu probe testimoniale pârâta a dovedit existența unui număr de 6 pisici, toate înregistrate la Dispensarul veterinar din Municipiul Caracal, iar din punct de vedere clinic sunt sănătoase, însă potrivit dispozițiilor Legii nr.205/2004 privind protecția animalelor, aceasta are obligația să nu le abandoneze sau să le îndepărteze din locuință.
Împotriva acestei sentințe reclamanta a formulat apel considerând-o netemeinică și nelegală, motivând că la dosarul fond, există o adeverință eliberată de Dispensarul veterinar din Municipiul Caracal, care nu poartă nici un număr, astfel că nu poate fi considerată ca probă pertinentă și concludentă în soluționarea cauzei.
Pe de altă parte, nu s-au anexat carnetele de sănătate ale celor 6 animale (pisici), iar declarațiile martorilor propuși în apărare de pârâtă sunt subiective, în considerarea relațiilor apropiate dintre pârâtă și martori.
Prin decizia civilă nr.62/15 martie 2012 Tribunalul O. a respins ca nefondat apelul reclamantei, reținându-se că apărătorii părților nu au propus mijloace de apărare sau alte dovezi, însă în prezent pârâta a redus numărul animalelor la 6, pe care le adăpostește în sufragerie și în balcon, astfel că martorii au confirmat soluția pronunțată de instanța de fond, în sensul că nu s-a produs miros neplăcut pe scara blocului.
Împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul O., s-a declarat recurs de către reclamanta Asociația de Proprietari M. V. Caracal, invocând în primul rând că, la dosarul cauzei nu există împuternicire avocațială a doamnei av. E. M., apărător al pârâtei, deși aceasta a fost prezentă la fiecare termen de judecată.
S-a solicitat casarea deciziei și pe fond admiterea acțiunii cu obligarea intimatei să depoziteze animalele într-un centru special .
Prin decizia civilă nr.7898/5 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. a fost admis recursul, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, fiind casată atât decizia Tribunalului O., cât și sentința pronunțată de Judecătoria Caracal.
S-a reținut în considerentele deciziei instanței de control judiciar că nu au fost analizate toate aspectele ce țin de fondul cauzei și nu au stabilit în concret obiectul cauzei, în sensul, că pe de o parte reclamanta a invocat imposibila conviețuire în același condominium a celorlalți coproprietari cu pârâta care adăpostește în locuința sa mai mulți câini și pisici, iar pe de altă parte s-a invocat existența unor prejudicii reale ce țin de disconfortul fiecărui proprietar din imobil care este nevoit să suporte mirosul și zgomotele animalelor din apartamentul pârâtei.
S-au invocat prejudicii materiale și morale, de drept, necuantificate prin știrbirea dreptului de proprietate în sensul că spațiile comune din imobil sunt afectate de miros pestilențial, iar proprietarii din imediata apropriere a imobilului pârâtei sunt afectați direct de mirosul din apartamentul acesteia, precum și de zgomotele specifice pe care le fac animalele adăpostite în apartamentul său.
În mod greșit instanța de apel a reținut că apelanta a solicitat doar reaprecierea probelor administrate la fond și a invocat contradicțiile existente în depozițiile martorilor, atâta timp cât aceasta a invocat necesitatea administrării probei cu înscrisuri, în sensul că a invocat lipsa de relevanță a adeverinței emise de medicul veterinar D. Ș. și a susținut ca intimata-pârâtă să depună în instanță carnetele de sănătate ale animalelor pe care le are în domiciliul său.
Depozițiile martorilor nu au fost analizate atent de instanța de apel, cu atât mai mult cu cât s-a invocat expres proba testimonială, instanța de apel dovedind aceeași superficialitate ca și instanța de fond.
Instanța de fond a reținut că, din conținutul procesului-verbal și adresa nr. 19/04.03.2011 rezultă faptul că, inspectorii DPSJ O., solicitați la fața locului, au sesizat mirosul constatând un disconfort olfactiv, iar din ușă, pentru că intimata-pârâtă nu le-a permis . observat un câine și 4 pisici.
Prin urmare, nu se poate reține din probe și din depozițiile martorilor că nu s-a dovedit în cauză disconfortul fonic și olfactiv care ar afecta vecinii de pe scara blocului, așa cum eronat, a reținut prima instanță, iar instanța de apel, fără o verificare atentă a criticilor din apel a menținut sentința.
Curtea a apreciat că instanța de apel nu a analizat toate criticile formulate de apelantă și nu a administrat probele solicitate, iar instanța de fond nu a analizat cauza sub toate aspectele și nu a stabilit cadrul juridic al acțiunii, pe de o parte –având în vedere și prejudiciile invocate, iar pe de altă parte nu poate pronunța o sentința cu argumentația că nu există text de lege care să stabilească concret numărul de animale ce poate fi ținut în apartament, ceea ce denotă că instanța s-a situat paralel cu obiectul cauzei pentru că esența problemei nu o reprezintă numărul de animale, ci prejudiciul concret pe care-l aduce stăpânul acestor animale vecinilor săi.
În considerarea celor expuse, în temeiul art. 312 alin 3-5 c. pr. civilă, recursul a fost admis, au fost casate ambele hotărâri, iar cauza trimisă spre rejudecare instanței de fond, în rejudecare instanța urmând a analiza și înscrisul întocmit de DSVA- Serviciul de Inspecții și Control O., nota de inspecție din 03.07.2012, depusă cu ocazia judecării recursului, va ordona orice probe le va considera necesare, inclusiv audierea vecinilor de apartament ai pârâtei (amplasați atât pe verticală: sus/jos, cât și pe orizontală, stânga/dreapta/față, dacă e cazul), va solicita inclusiv carnetele de sănătate ale animalelor pentru a observa dacă acestea sunt prezentate periodic la medic, dacă sunt vaccinate corespunzător etc.
Dosarul a fost reînregistrat la Judecătoria Caracal sub același număr.
Soluția instanței de fond, in rejudecare:
Prin sentința civilă nr. 2017/29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari „M. Viteazul”, în contradictoriu cu pârâta I. Venturia și a fost obligată pârâta să procedeze la îndepărtarea animalelor din apartamentul proprietatea sa într-un adăpost special amenajat în afara blocului, autorizat în acest sens.
Motivarea instanței de fond:
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că pârâta deține în proprietate un apartament cu 3 camere, situat în Municipiul Caracal, . ..B, în care adăpostea un număr de 30 de animale, pisici și câini.
Datorită mirosului și al zgomotelor stridente provocate de animale, proprietarii celorlalte apartamente situate în același . cu apartamentul pârâtei, au sesizat Asociația de proprietari M. V., pentru a o determina pe pârâtă să ia măsurile necesare în scopul îndepărtării acestor animale din apartament, pe care îl folosește drept adăpost pentru pisici și pentru câinii fără stăpâni fără a respecta prevederile legale în materie, afectând astfel traiul zilnic și sănătatea celorlalți locatari.
Au fost sesizate și alte instituții, respectiv Sanepidul și Primăria Municipiului Caracal, care, în urma deplasării la apartamentul pârâtei a reprezentanților desemnați de organele de conducere ale acestor unități, au constatat aceleași aspecte.
În acest scop Asociația de proprietari M. V. a sesizat la rândul ei Direcția de Sănătate Publică a Județului O., iar în urma acestui act de sesizare înregistrat în data de 18.02.2012 o echipă de inspectori ai DCSP O. însoțiți de administratorul asociației și de doi vecini ai pârâtei s-au deplasat în data de 4.03.2011 la fața locului pentru a se verifica susținerile reclamantei.
Din conținutul adresei nr.19 emisă în data de 15.03.2011 de Direcția de Sănătate Publică a Județului O., a reținut instanța că pârâta nu a permis accesul în apartament al persoanelor desemnate să efectueze un control privind respectarea condițiilor de igienă și respectarea normelor sanitare și de zooigienă corespunzătoare, astfel încât să se evite producerea de disconfort olfactiv și fonic.
Totuși, în momentul deschiderii ușii de la .-a constatat disconfortul olfactiv și au fost vizualizate un număr de 5 animale (un câine și 4 pisici), s-a întocmit un proces verbal de către echipa de inspectori pe care pârâta a refuzat să-l semneze, motiv pentru care i s-a solicitat reducerea numărului de animale din locuința sa, menținerea curățeniei corespunzătoare în apartament, printr-o adresă.
Pe un tabel au fost nominalizați un număr de 20 locatari – proprietari ai apartamentelor din ..B din care 11 proprietari și-au exprimat acordul ca pârâta să renunțe la animalele pe care le adăpostește în apartamentul său, întrucât produc miros îngrozitor pe casa scării, pătrunzând și în apartamentele acestora, fiindu-le astfel afectată sănătatea și chiar liniștea prin zgomotele pe care le produc.
De altfel, pârâta a fost sancționată în mod repetat pentru deținerea în apartament a animalelor de companie fără respectarea normelor de bunăstare, igienă și fără documente care să ateste starea lor de sănătate, în conformitate cu dispozițiile art. 3 lit.a pct. 6 din HG nr. 984/2005, cu modificările ulterioare, prin HG nr. 917/2009.
S-a reținut în nota de inspecție din data de 3.06.2012, când pârâta nu a fost găsită în domiciliu, însă a fost contactată la locul său de muncă, nevaccinarea antirabică a animalelor și lipsa carnetelor de sănătate.
În consecință, a apreciat instanța că s-a dovedit cu certitudine producerea unui disconfort fonic și olfactiv ce-i afectează pe proprietarii apartamentelor situate pe scara blocului în care locuiește pârâta, astfel că s-a dispus obligarea pârâtei să procedeze la îndepărtarea animalelor din apartamentul proprietatea sa într-un adăpost special amenajat în afara blocului, autorizat în acest sens.
Calea de atac exercitată:
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta I. Venturia, solicitând admiterea apelului și modificarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă.
În motivare, se arată că această sentință nu poate fi pusă în executare, deoarece în Municipiul Caracal nu există nici un fel de adăpost pentru animale, și, de asemenea, nu există nici un text de lege care să interzică unui proprietar să dețină în locuința sa, animale de companie.
Un alt motiv de apel, se referă la faptul că sentința nu a fost motivată în drept, iar în dispozitiv nu se menționează ce animale trebuie să fie îndepărtate din locuința sa.
Pârâta precizează că, în speță, instanța de fond nu a avut în vedere certificatele de sănătate ale animalelor, emise de autorități, respectiv Serviciul Veterinar, în care se regăsesc consultațiile, semnăturile și ștampila medicului veterinar.
S-a mai arătat ca declaratiile martorilor audiati in cauza sunt subiective si apartin unor persoane ce fac parte din comitetul de conducere al asociației (ex. martorul P. I.); Totodata ca apelanta pârâtă consuma mai multa apă decât în mod normal, deoarece îngrijeste pisicile pe care le deține.
În drept, au fost invocate prevederile art. 281-298 cod procedură civilă.
Apelul a fost legal timbrat.
Intimata reclamanta nu a formulat intâmpinare.
In apel nu s-au administrat probe noi.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate si a dispozițiilor legale incidente in cauza, Tribunalul constata ca acesta este nefondat si va fi respins, pentru următoarele motive:
1. Inexistenta unui adăpost pentru animale pe raza municipiului Caracal, susținuta de apelanta pârâtă, nu a fost dovedită. De altfel instanta de fond nu a dispus ca animalele sa fie duse . existent, ci acestora li se poate confecționa un adăpost corespunzător, in afara blocului in care locuieste apelanta.
Instanța de fond nu a instituit interdicția de a detine in apartament animale de companie, ci a constatat că in speța dată, numărul animalelor si conditiile improprii in care acestea sunt întreținute, îi prejudiciază pe ceilalți locatari de pe scara blocului, dispunând înlăturarea cauzei ce a produs disconfortul, ca formă a raspunderii civile delictuale (art.998,999 C. civ din 1864, aplicabil in speță). Fapta ilicita constă în încălcarea de catre apelanta pârâtă a obligatiei privind respectarea normelor sanitare veterinare si de zooigienă privind adăpostirea si îngrijirea animalelor, faptă retinuta si de autoritățile cu competenta in acest sens- potrivit notei de inspectie din data de 03.07.2012 emisa de ANSVSA O.- fila 16 dosar recurs si procesului verbal de constatare a conditiilor igienico-sanitare din data de 04.03.2011 emisa de DSP O..
Este adevărat că pisicile detin certificate de sănătate, insă ceea ce se analizează în cauza este dacă modalitatea in care acestea sunt întreținute de stăpân creează celorlalti locatari un prejudiciu. Or, acest aspect s-a dovedit si s-a reținut cu puterea evidenței.
2. Faptul că prin dispozitivul sentintei apelate nu s-au individualizat animalele ce trebuie îndepărtate din locuintă nu are relevanță, acest aspect putând face obiectul unei lămuriri de dispozitiv, solicitata potrivit art. 281 ind.1 al.1 C.pr.civ.
3. Instanța de fond a audiat, potrivit celor dispuse de instanta de recurs, martorii ce locuiesc in imediata vecinătate a apelantei si declaratiile acestora au confirmat susținerile intimatei reclamante. Declaratia martorului P. I., angajat al intimatei reclamante, nu a fost singulara, coroborându-se cu aceea a martorilor D. F. si P. I..
Cantitatea mare de apă folosită de apelanta pârâtă nu prezintă relevanță in cauză, raportat la disconfortul fonic si olfactiv dovedite in fața instanței de fond.
In consecință, văzând si dispozitiile art.296 C.pr.civ., Tribunalul va respinge apelul ca nefondat, păstrând solutia judecătoriei ca legala si temeinică.
In temeiul dispoz art.274 C.pr.civ., constatând culpa procesuala a apelantei pârâte, se va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 500 lei către intimata reclamanta cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocatial achitat potrivit chitanței nr.66/23.09.2013- fila 17 dosar apel).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă I. Venturia, cu domiciliul în Caracal, Al.V.Carianopol, ., ., împotriva sentinței civile nr. 2017/29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă Asociația de Proprietari M.Viteazul, cu sediul în - Caracal, Al.V.Carianopol, nr. 7, ., J. O..
Obligă apelanta la plata sumei de 500 lei către intimată – cheltuieli de judecată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică aui 31.10.2013 la Tribunalul O..
Președinte Pentru Judecător
M. I. S. I. B., pensionat,
semnează
P. Tribunal
I. D.
Grefier
A. G. D.
Red./Tehnored.M.I.S.
JF;V.B.
Ex.4
← Anulare act. Decizia nr. 840/2013. Tribunalul OLT | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1029/2013. Tribunalul OLT → |
---|