Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 221/2013. Tribunalul OLT

Decizia nr. 221/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 2462/213/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 221/2013

Ședința de la 26 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M.

Judecător I. B.

Judecător S. O.

Grefier M. T.

Pe rol amânarea pronunțării privind judecarea recursului declarat de recurentele creditoare A. S. D., domiciliată în Corabia, .. 2, județul O., P. L., domiciliată în Z., .. 58, . și I. W. C., domiciliată în ., împotriva încheierii din data de 15.09.2011, pronunțată de Judecătoria Corabia, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor C. L. Corabia, având ca obiect - încuviințare executare silită.

Constatându-se că dezbaterile ce au avut loc în ședința publică din data de 19.02.2013, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, instanța, deliberând în secret, a pronunțat următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin încheierea din data de 15.09.2011, pronunțată de Judecătoria Corabia, în dosar nr._, s-a respins ca inadmisibilă, cererea de încuviințare a executării silite formulată de Biroul Executorului Judecătoresc G. R. pentru creditoarele A. S. D., I. W. C. și P. L., în contradictoriu cu debitorul C. L. Corabia, privind titlurile executorii reprezentate de sentința penala nr. 357/04.06.1959 a Tribunalului M. C. și Decizia penală nr. 1030/21.04.1997 a Curții Supreme de Justiție.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 373 ind.1 al.4 Cod procedură civilă, potrivit cărora, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă, printre altele, creanța nu este certă, lichidă și exigibilă sau titlul executoriu cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită.

In cauză, sentința penală cu nr. 357/04.06.1959 invocată de creditoare a fost desființată prin decizia penală nr. 1030/21.04.1997 a Curții Supreme de Justiție, situație în care această sentință penală nu mai poate constitui titlu executoriu.

Cât privește decizia penală nr. 1030/21.04.1997 a Curții Supreme de Justiție, în dispozitivul acestei hotărâri se reține că a fost admis recursul declarat de Procurorul General, a fost casată sentința penală nr. 357/04.06.1959 a Tribunalului M. C., a fost achitat, printre alții, și numitul C. A., respectiv bunicul creditoarelor și a fost înlăturată pedeapsa complementară a confiscării averii.

Totodată, instanța supremă a stabilit că onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu vor fi plătite din fondurile Ministerului Justiției.

Față de cele ce preced, și în condițiile în care decizia penală cu nr. 1030/21.04.1997 a Curții Supreme de Justiție cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită și ținând seama de dispozițiile art. 373 ind.1 al.4 Cod procedura civilă, s-a respins ca inadmisibilă, cererea de încuviințare a executării silite.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs creditoarele A. S. D., P. L. și I. W. C., criticând-o pentru netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare, se arată că debitorul nu și-a executat de bună voie obligațiile ce decurg din titlurile executorii aflate la dosar, iar respingerea cererii de încuviințare a executării silite conform art. 372 ind.1 al.4 cod procedură civilă, contravine creanței în speță.

În speță, recurentele precizează că au solicitat executarea deciziei penale nr.1030 din 21.04.1997 a Curții Supreme de Justiție în ceea ce privește pedeapsa complementară, respectiv restituirea averii care s-a executat doar parțial(restituindu-se doar partea de locuință care fusese confiscată și terenul de sub construcția respectivă).

Pedeapsa complementară, respectiv confiscarea averii s-a executat prin procesul verbal de sechestru din 21.03.1959 și procesul verbal de confiscare din 14 august 1959.

În plus, coroborând actele depuse cu procesul verbal nr.5750 încheiat la data de 24.07.1997 și adresa nr.6035 din 29.04.2010, ca răspuns la cererea nr.4585 din 30.03.2010, recurentele arată că se observă eliminarea unor bunuri din masa bunurilor confiscate ce fac obiectul titlurilor executorii, sentințele civile nr.437 din dosarul nr.337/1998 și nr.438 din dosarul nr.336/1998, sentințe investite cu titlu executoriu, lucru care demonstrează nerespectarea obligațiilor de către debitor și lovirea de nulitate a procesului verbal nr.5750 din 24.07.1997, deoarece nu este conform cu realitatea.

Recursul este nefondat.

Recurentele au solicitat prin executor judecătoresc, executarea silită a sentinței penale 357/1959 pronunțată de Tribunalul M. C. în dosar 312/1959 și a deciziei penale 1030 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosar 507/1997 prin care s-a înlăturat pedeapsa complimentară a confiscării averii autorului său.

Din sentința penală 357/1959 pronunțată de Tribunalul M. C., se reține că autorului recurentelor i-a fost confiscată averea totală pentru săvârșirea infracțiunii de delict de uneltire contra ordinii sociale potrivit art. 209 pct.2 lit.a cod penal.

În conformitate cu dispozițiile art. 372 cod procedură civilă, executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Titlul executoriu în baza căruia se solicită executarea silită conține dispoziții care nu pot fi aduse la îndeplinire prin executarea silită.

Prin sentința penală 357/1959 s-a confiscat averea autorului, iar prin sentința penală 1030/1997 s-a înlăturat pedeapsa complimentară a confiscării averii.

Dispozitivul sentinței penale 1030/1997 cuprinde dispoziții care nu pot fi aduse la îndeplinire prin executare silită, fiind astfel îndeplinite dispozițiile art. 373 alin.4 cod procedură civilă.

Întrucât, în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 372 -373 cod procedură civilă, în baza art. 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurentele creditoare A. S. D., domiciliată în Corabia, .. 2, județul O., P. L., domiciliată în Z., .. 58, ., ., județul S. și I. W. C., domiciliată în ., împotriva încheierii din data de 15.09.2011, pronunțată de Judecătoria Corabia, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor C. L. Corabia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 Februarie 2013 la Tribunalul O..

Președinte,

I. M.

Judecător,

I. B.

Judecător,

S. O.

Grefier,

M. T.

Red.IM/SM

JF.D. M.

Ex.2

6.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 221/2013. Tribunalul OLT