Pretenţii. Decizia nr. 1036/2013. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1036/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 13144/311/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1036/2013
Ședința publică de la 04 Noiembrie
Completul constituit din:
Președinte: C. C.
Judecător: V. M.
Judecător: O. S.
Grefier: D. A. G.
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurentul reclamant R. G., cu domiciliul în Slatina, ., ., împotriva sentinței civile nr.6094/27.05.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât V. C., cu domiciliul în Slatina, ..11, ., . și intimat asigurator Societate de A. Astra Bucuresti cu Sucursala în Slatina, ., județul O., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi, iar în aceeași compunere a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 18.11.2011 sub nr._ reclamantul R. G. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului V. C. la plata sumei de 8200 lei reprezentând 1800 lei diferenta neîncasată pentru distrugerea autoturismului Dacia 1300, cu nr. de înmatriculare_, 700 lei daune materiale pentru perioada celor 14 zile nelucrate din cauza accidentului, conform certificatului medico legal eliberat, 4000 lei c/val. lucrării dentare ce urmează a fi efectuată și 1000 lei daune morale.
In motivarea cererii reclamantul a arătat ca în dimineata zilei de 05.11.2010 în jurul orelor 5,30 s-a produs un accident de circulatie în Slatina, pe . a fost implicat autoturismul marca Skoda O. cu nr. de înmatriculare_, condus de pârât și autoturismul marca dacia 1310 cu nr. OT-TGS apartinând reclamantului, soldată cu accidentarea părtilor vătămate C. S. și a reclamantului.
Reclamantul arată că desi a fost vătămat ca urmare a accidentului de circulatie nu a înțeles să formuleze plângere penală în conditiile în care culpa exclusivă a apartinut pârâtului, urmând să se înțeleagă cu acesta, conform unei înțelegeri prealabile, dar până în prezent nu s-au înțeles și nu a fost despăgubit cu nimic.
Reclamantul a învederat că pe rolul judecătoriei se află înregistrat dosarul penal nr._ nesolutionat până în prezent.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999 C.civ. anterior și Legea 136/1995.
In sustinerea cererii reclamantul a depus la dosar înscrisuri (f. 6-7)
Pârâtul V. C. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat anularea actiunii ca netimbrată iar pe fond a solicitat respingerea actiunii cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea întâmpinării pârâtul a arătat că reclamantul a solicitat să fie obligat să-i plătească suma totală de 8.200 lei reprezentând: 1800 lei diferenta neîncasată pentru distrugerea autoturismului Dacia 1300, cu număr de înmatriculare_ ”.
În motivarea acțiunii, reclamantul nu face nici un fel de precizare, cu privire la această sumă de bani de 1800 lei pe care o intitulează „diferență neîncasată".
Precizează că reclamantul a încasat de la societatea de asigurări suma de 1600 lei și, mai mult decât atât, imediat după accident, tatăl său, V. M., a încercat să îl ajute oferind o sumă de bani reclamantului, dar acesta a declinat oferta preferând, după cum se poate observa, calea judecății.
Nici cu privire la această solicitarea de obligarea la 700 lei daune materiale pentru perioada celor 14 zile nelucrate din cauza accidentului, conform certificate medico-legal eliberat reclamantului în cauză, nu se regăsește în considerentele acțiunii o motivare explicită a solicitării.
Se poate însă preciza, din cele relatate chiar de către reclamant după accident, că, la acel moment al accidentului, reclamantul se afla deja în concediu medical pentru unele probleme de sănătate, spunând că urma să facă o deplasare la București pentru investigații în acest sens.
Prin urmare și în mod logic nu poate fi vorba de faptul că reclamantul n-ar fi lucrat un număr de zile din cauza accidentului, câtă vreme la acel moment el se afla deja în concediul medical.
Această suma de bani de 4000 lei c. valoarea lucrării dentare ce urmează a fi efectuata în cauza, ca urmare a accidentului reprezintă, evident, un prejudiciu eventual.
Sub acest aspect, în literatura de specialitate, analizându-se prejudiciu ca și condiție ce se cere îndeplinită în cadrul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, s-a arătat că răspunderea civilă delictuală este antrenată numai în măsura în care este cauzatoare de prejudiciu.
Prejudiciul trebuie să fie patrimonial, adică susceptibil de a fi exprimat și compensat în bani, să fie sigur, cert (T.S. sec. civ. dec. nr. 2038 din 28 oct. 1972, în Repertoriu, II, p. 233, nr. 633), adică să se fi produs și să poată fi dovedit; să fie determinat, adică să poată fi stabilit sub aspect pecuniar, să fie direct, adică consecința faptei ilicite și actual, nu viitor.
Este supus reparării și prejudiciul viitor, numai dacă există siguranța producerii sale, precum și elemente îndestulătoare pentru a-i determina întinderea.
Prejudiciul viitor se întâlnește destul de frecvent în practica judiciară atunci când este vorba de o incapacitate de muncă temporală sau permanentă; ceea ce nu este cazul în speță.
Dacă este vorba de un prejudiciu eventual al cărui cuantum nu poate fi stabilit nici pentru viitor, victima are dreptul să ceară repararea pagubei în momentul când aceasta poate fi determinată.
In momentul de față, nu există nici o certitudine că reclamantul va efectua o lucrare dentară, că va costa suma pretinsă și că ar exista indubitabil legătură de cauzalitate între fapta comisă și prejudiciu. „-1000 lei daune morale"
În prezenta cauză, eminamente civilă, aplicându-se temeiurile de drept ale răspunderii civile delictuale, respectiv dispoz. art. 998,999 din vechiul Cod Civil, se discută în exclusivitate de o reparatie patrimonială și nicidecum morală, ca în penal.
Prin urmare, nici această solicitare nu poate fi admisă.
În drept au fost invocate dispoz. art.115,274 c.p.civ.
In sustinerea întâmpinării pârâtul a depus la dosar înscrisuri (f. 19-23)
In cursul cercetării judecătoresti a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul părților, proba testimonială sens în care au fost audiat martorii T. D. și C. Ș., propusi de reclamant.
S. de A. –Reasigurare ASTRA SA a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecat, excepția tardivității introducerii acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, excepția prematurității cererii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Raportat la fondul cauzei, pârâta a arătat că contravaloarea lucrării dentare nu este certă, suma de 4000 lei nefiind acoperită nici de documente fiscale (chitante, bonuri, facturi) și nici medicale (doar simple estimări de costuri ale unor eventuale proceduri stomatologice).
In ceea ce priveste perioada de spitalizare, aceasta nu există, iar pe perioada celor 14-15 zile de îngrijiri medicale ale certificatului medico legal reclamantul se afla deja în concediu medical, așa cum reiese din adresele angajatorului, or în prezenta speță reclamantul încearcă profitul de situatie.
Atitudinea nesinceră a reclamantului, așa cum reiese din pretentiile (onorate de asigurătorul RCA) asupra diferentei pentru autoturism (1800 lei) este pusă în evidență atât de solicitarea despăgubirii pe perioada în care se afla deja în concediu medical, dar și de intenția de a obtine sume mai consistente (prin asigurator) deși fusese în negociere cu tatăl pârâtului V. C. și mai ales că știa că toate aceste sume solicitate se vor regresa în temeiul art. 58 din legea 136/1995 către persoana vinovată de producerea accidentului, respectiv pârât.
Prin sentința civilă nr.6094/27.05.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei . SA ca neîntemeiată.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulata de reclamantul R. G., in contradictoriu cu paratii V. C., și S. de asigurare ASTRA SA-Suc. Slatina, ca neîntemeiată.
S-a respins cererea formulată de reclamant privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
A fost obligat reclamantul la plata către pârâtul V. C. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând cererea prin prisma excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta . SA prin întâmpinare – excepție de fond, absolută și peremptorie, instanța de fond a reținut următoarele:
În prealabil, sub aspectul stabilirii legii aplicabile în timp litigiului dedus judecății, trebuie avut în vedere aspectul potrivit căruia contractul de asigurare RCA, în baza căruia reclamantul a chemat în judecată pe pârâta asigurător al persoanei vinovate de producerea accidentului, a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil. Potrivit art. 6 alin.2 și 3 cod civil și art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011, instanța reține că litigiul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat contractul de asigurare RCA, respectiv Legii nr.136/1995, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos cercetarea in fond a pricinii.
Acțiunea civilă, ca ansamblu de mijloace procesuale din care se poate realiza protecția juridica a drepturilor subiective si a situațiilor juridice ocrotite de lege, trebuie exercitată cu respectarea anumitor condiții generale ce se identifică în același timp cu condițiile necesare pentru ca o persoană fizică sau juridică să poată fi parte în proces.
Astfel, se impune a fi verificate atât condiția formulării unei pretentii, cat si celelalte cerințe, respectiv interesul promovării actiunii, capacitatea si calitatea procesuala.
In analiza excepției invocate, instanța a reținut că identitatea intre persoana chemata in judecata si cel care este subiect pasiv in raportul juridic dedus judecatii condiționează solutionarea in fond a pricinii, justificând calitatea procesuală a pârâtei.
Instanța a reținut că reclamantul prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, a solicitat obligarea pârâtei asigurătoare la plata daunelor materiale și morale rezultate din producerea în data de 05.11.2010 a unui accident auto, întemeindu-și acțiunea și pe dispozițiile Legii 136/1995.
Instanța a constatat că potrivit art. 49, capitolul 3 privind asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule din Legea nr. 136/1995, asiguratorul RCA acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, din acestea făcând parte și lipsa de folosință a vehiculului avariat.
Din actele depuse la dosarul cauzei, s-a reținut că pârâtul V. C., la data de 05.11.2010 avea autovehiculul asigurat la societatea pârâtă (astfel cum rezultă din polița RCA ./02/X1/SP nr._ depusă la fila 52 din dosarul cauzei).
Ori, raportat la dispozițiile Legii 136/1995 (normă cu caracter special), instanța a constatat că pârâta . SA, în calitate de asigurător al persoanei răspunzătoare de producerea accidentului, are calitate procesuală pasivă în cauza de față.
Pe cale de consecință, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . SA, invocată de aceasta prin întâmpinare.
Având în vedere cele de mai sus arătate, instanța, raportat la fondul cauzei, a constatat următoarele:
În fapt, la data de 05.11.2010, reclamantul conducător al autoturismului marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare_ a fost implicat într-un accident de circulație cu pârâtul V. C., conducător al autoturismului marca Skoda O. cu numărul de înmatriculare_ . Ca urmare a evenimentului rutier, reclamantul a necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale (astfel cum rezultă din certificatul medico-legal depus la dosarul cauzei – fila 40).
Prin rechizitoriul din data de 12.07.2011 emis în dosarul nr. 5637/P/2010 s-a dispus în baza dispoz. art. 10 lit. h Cpp, încetarea urmăririi penale față de pârâtul V. C. privind infracțiunea prev. de art. 184 alin. 1 și 3 Cp – în ceea ce privește vătămarea corporală de culpă a reclamantului (fila 7).
Prin sentința penală nr. 1052/17.11.2011 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ (filele 19-23) s-a dispus condamnarea pârâtului (inculpat) V. C. în baza dispoz. art. 184 alin. 2 și 4 Cp și art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002. Prin sentința penală menționată s-a reținut, în esență, că pârâtul V. C. este vinovat de producerea accidentului din data de 05.11.2010.
Reclamantul a formulat cerere de despăgubiri către pârâta . calitate de asigurător auto al pârâtului astfel cum rezultă din polița RCA ./02/X1/SP nr._ depusă la fila 52 din dosarul cauzei), solicitând să se aprobe despăgubirea reprezentând „plata finală” în valoare de 1600 lei pentru autoturismul_ .
Ca urmare a cererii formulate de reclamant, pârâta a întocmit dosarul de daune cu nr. OT1010DA001475 (depus la dosarul cauzei la filele 83-103).
În urma constatărilor efectuate, pârâta asigurătoare la data de 26.11.2010 a comunicat reclamantului că oferta de despăgubire pentru prejudiciul suferit este în valoare de 1600 lei. La aceeași dată, reclamantul prin „declarația de acceptare a despăgubirii”, semnată și însușită de acesta a acceptat suma de 1600 lei (fila 101 din dosarul cauzei). Astfel, în declarația de acceptare a despăgubirii (act semnat și necontestat de către reclamant) s-a menționat că declară pe proprie răspundere că suma de 1600 lei reprezintă despăgubirea integrală pentru pagubele suferite prin evenimentul din data de 05.11.2010. Mai mult, reclamantul și-a însușit prin semnarea declarației că, prin primirea acestei sume, nu mai are nicio pretenție de nicio natură față de cel vinovat de producerea accidentului, față de asigurat și față de S. de A.-Reasigurare Astra SA (fila 101).
La data de 18.11.2011, reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului V. C. prin care a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 8200 lei, din care 1800 lei reprezentând diferența neîncasată pentru distrugerea autoturismului Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare_, 700 lei daune materiale pentru perioada celor 14 zile nelucrate din cauza accidentului, 400 lei contravaloare lucrare dentare ce urmează a o efectua, precum și 1000 lei daune morale.
În drept, raportat la cauza de față, s-a reținut că în principal sunt aplicabile dispozițiile Legii 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România care au caracter de normă specială față de dispozițiile art. 998-999 C.civ. (normă cu caracter general ce reglementează răspunderea civilă delictuală).
Instanța constată că potrivit art. 49, capitolul 3 privind asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule din Legea nr. 136/1995, asiguratorul RCA acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, din acestea făcând parte și lipsa de folosință a vehiculului avariat.
Potrivit art. 15 alin. 1 din anexa la Ordinul nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (în vigoare la data producerii accidentului) - Se consideră că un vehicul este asigurat dacă proprietarul sau utilizatorul acestuia are încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu valabilitate în limitele teritoriale prevăzute la art. 11 pct. 7 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale celorlalte state semnatare ale Acordului multilateral, denumit în continuare asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto sau asigurarea obligatorie.
S-a reținut că la data producerii accidentului, respectiv 05.11.2010, pârâtul V. C. avea autovehiculul asigurat RCA la societatea pârâtă (astfel cum rezultă din polița RCA ./02/X1/SP nr._ depusă la fila 52 din dosarul cauzei).
Potrivit art. 26 alin. 1 din anexa la Ordinul nr. 5/2010 - Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri, în formă bănească, pentru:
a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
b) pagube materiale;
c) pagube consecință a lipsei de folosință a vehiculului avariat;
d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.
Instanța reține că sumele solicitate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată cu titlu de daune materiale și morale sunt rezultatul direct al evenimentului rutier și care conform art. 26 alin. 1 din anexa la Ordinul 5/2010 erau acoperite prin polița RCA a pârâtului V. C..
De asemenea, instanța a constatat că prin cererea de despăgubire, reclamantul a înțeles să solicite de la pârâta asigurătoare doar suma de 1600 lei, reprezentând prejudiciu adus ca urmare a avarierii autoturismului.
Mai mult, instanța a constatat că pârâta asigurătoare, în baza pretențiile formulate de reclamant în cererea de despăgubire a emis o ofertă de despăgubire în cuantum de 1600 lei (fără a depăși astfel limita de despăgubire pentru vătămări corporale și deces care era fixată la suma de_ euro pentru anul 2010).
Potrivit art. 65 din același act normativ - Odată cu încasarea despăgubirii, partea prejudiciată va menționa în scris că a fost integral despăgubită pentru prejudiciile suferite și că nu mai are nicio pretenție de la asigurătorul RCA și de la asigurat în legătură cu prejudiciul respectiv, dacă despăgubirea plătită nu depășește limita de despăgubire ce poate fi acordată de asigurător pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de vehicul, prevăzută în polița de asigurare RCA. (2) Declarația de acceptare a despăgubirii, prevăzută la alin. (1), va fi dată de asigurătorul CASCO în cazurile de regres. (3) În situația efectuării plății de către asigurătorul RCA direct în contul indicat în declarația de acceptare a despăgubirii de către persoana prejudiciată, aceasta se consideră a fi integral despăgubită dacă în termen de 30 de zile de la data intrării sumei în contul său bancar nu a notificat asigurătorului RCA eventualele obiecții referitoare la cuantumul despăgubirii, dacă plata efectuată conține elementele necesare identificării acesteia de către creditor.
Astfel, prin dispozițiile art. 65 din anexa la Ordinul 5/2010 se reglementează o dispoziție specială și cu caracter derogator de renunțare a persoanei vătămate la dreptul de a primi alte despăgubiri rezultate din producerea unui eveniment rutier, la momentul la care aceasta din urmă acceptă și primește de la asigurătorul RCA despăgubirea solicitată.
S-a constatat că reclamantul a acceptat suma de 1600 lei de la pârâta asigurătoare, declarând pe proprie răspundere conform art. 65 alin. 1 ca această sumă reprezintă despăgubirea integrală pentru pagubele suferite prin evenimentul din data de 05.11.2010 și că nu mai are nicio pretenție, de nicio natură, împotriva pârâtului asigurat și a pârâtei asigurătoare.
Având în vedere toate aceste aspecte, instanța a constatat că cererea reclamantului de a solicita obligarea pârâtului asigurat și a pârâtei asigurătoare la plata unor alte sume de bani cu titlu de daune rezultate din evenimentul rutier în urma căruia reclamantul deja fusese anterior despăgubit de pârâta asigurătoare, este neîntemeiată și ca atare, instanța a respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
Conform dispoz. art. 274 alin. 1 C., având în vedere că reclamantul este în culpă procesuală raportat la soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, l-a obligat pe acesta la plata către pârâtul V. C. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (reprezentând onorariu avocat) și a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Impotriva sentinței a declarat recurs reclamantul R. G., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și pe fond, obligarea intimaților pârâți la plata sumei de 8200 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor civile solicitate ca urmare a daunei, rezultate în urma evenimentului rutier din data de 05.11.2010.
Motivul de recurs vizează lipsa de temei legal a sentinței care este dată cu încălcarea legii și prin nesocotirea probatoriului administrat.
Recurentul susține că, deși a fost vătămat corporal, ca urmare a evenimentului rutier, nu a înțeles să nu formuleze plângere penală împotriva pârâtului, deși culpa i-a aparținut acestuia în totalitate, deoarece a existat o înțelegere între ei, dar care nu s-a materializat până în momentul promovării acțiunii și nici ulterior.
Arată că, deși au fost făcute probatorii în sensul celor susținute, instanța de fond nu a ținut cont de acestea, înlăturându-le în mod nejustificat, reținând în mod total greșit și fără acoperire din punct de vedere al probatoriilor că, personal, a fost despăgubit de către . suma de 1600 lei pentru prejudiciul adus, ca urmare a avarierii autoturismului proprietate personală marca Dacia, această despăgubire încasată înaintea prezentei acțiuni, fiind o despăgubire finală, pentru acel eveniment, care nu i-a dat dreptul la o reparație totală a întregului prejudiciu cauzat prin fapta numitului V. C., deși aceeași instanță constatase că, această sumă de 1600 lei, reprezintă despăgubirea pentru autoturism și nu despăgubiri pentru cele 14 zile de îngrijiri medico-legal ce i-au fost acordate sau pentru daunele morale solicitate.
Consideră că a făcut pe deplin dovada cerințelor prev. de art. 998-999 C.civ., fiind întrunite cumulativ cerințele referitoare la fapta ilicită, prejudiciu și raportul de cauzalitate dintre acestea, putându-se angaja răspunderea civilă a pârâtului.
Angajarea răspunderii asiguratorului, nu reprezintă o cauza exoneratoare de răspundere civilă a celui vinovat de producerea accidentului, acestuia revenindu-i obligația principală de reparare integrală a prejudiciului, în condițiile în care asiguratorul răspunde doar în limitele plafonului legal, potrivit art. 53 din Legea asigurărilor.
Aceasta reiese și din considerentele deciziei în interesul legii nr. 1/2005, în care se reține că „în cazul producerii unui accident de circulație, având va urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 din c.civil, a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asiguratorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995”.
S. de A. Astra Bucuresti - Sucursala Slatina, a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, și pe fond, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Susține că societatea și-a îndeplinit în totalitate obligațiile ce derivă din contractul de asigurare RCA obligatorie încheiat cu pârâtul V. C., întrucât despăgubirea acordată recurentului reclamant R. G., reprezintă valoarea maximă de despăgubire ce a fost acceptată, fără obiecțiuni de către reclamant ce i-a fost plătită integral și virată în contul personal la data de 07.12.2010.
Învederează instanței faptul că, recurentul-reclamant recunoaște că a fost despăgubit fără nici un fel de obiecțiuni din partea acestuia pe cale amiabilă la data de 07.12.2010, însă la data de 19.06.2012, reclamantul a formulat o nouă cerere însă de această dată la instanță, încălcându-se atât prev. art. 55 din legea nr. 136/1995 cât și prev. art. 65 alin.1 și 3 din Normele privind asigurare obligatorie de răspundere civilă aprobate prin Ordinul nr. 5/2010.
Mai susține că instanța de fond nu a ținut cont de probatoriile administrate de recurentul-reclamant însă a făcut aplicarea prev. art. 55 din legea nr. 136/1995 și ale art. 65 din Ordinul nr. 5/2010, aplicabil în cauza dedusă judecății.
În ceea ce privește susținerea recurentului privind interpretarea art. 55 alin. 1 din legea nr. 136/1995, apreciază că acesta este în eroare motivat de faptul că, despăgubirile se plătesc de asigurator persoanelor fizice sau juridice, în măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat, deci, recurentul-reclamant fiind despăgubit de asiguratorul de răspundere civilă auto ca persoană vinovată de producerea accidentului, nu mai poate fi despăgubit și de către asigurat, ori îl despăgubește asiguratorul, ori asiguratul și nicidecum să fie despăgubit și de către asigurator și de către asigurat.
In ceea ce privește suma de 700 lei daune materiale, aceasta nu este dovedită cu nici un document justificativ din care să reiasă că ar fi obținut în cele 14 zile de repaus, datorate urmărilor accidentului rutier, o astfel de sumă de bani.
Din probatoriul administrat reiese că reclamantul la data producerii accidentului se afla deja în concediu medical.
Cu privire la contravaloarea lucrării dentare în sumă de 4.000 lei, aceasta nu este acoperită de nici un document justificativ, reclamantul susținând doar un prejudiciu eventual, viitor.
Considerentele instanței de recurs în raport de motivele de recurs invocate și de disp. art. 304 pct. 9 C.p.c.
Conform unuui principiu de drept indeobste cunoscut, “specialia generalibus derogant”, ceea ce presupune ca legea speciala se aplica cu prioritate fata de o norma generala de drept.
In materia raspunderii civile delictuale pentru pagubele cauzate in urma unor evenimente rutiere, legiuitorul a stabilit cadrul legislativ aplicabil prin adoptarea Legii nr.136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania.
Asadar, dispozitiile acestei legi se aplica cu prioritate fata de norma generala in materia raspunderii civile delictuale reprezentata de dispozitiile art.998-999 din Codul civil de la 1864 (in vigoare la data producerii evenimentului rutier cauzator de prejudicii) ce reglementeaza raspunderea pentru fapta proprie.
Principala critica pe care o aduce recurentul sentintei pronuntate de instanta de fond vizeaza aplicarea gresita a legii, recurentul sustinand ca raspunderea civila contractuala a asiguratorului poate coexista cu raspunedrea civila delictuala intemeiatat pe disp.art.998-999 din Codul Civil de la 1864.
Tribunalul retine ca aceasta critica este nefondata pentru urmatoarele argumente:
Potrivit art. 65 alin.1 din anexa Ordinului nr.14/2011, odată cu încasarea despăgubirii, partea prejudiciată va menționa în scris că a fost integral despăgubită pentru prejudiciile suferite și că nu mai are nicio pretenție de la asigurătorul RCA și de la asigurat în legătură cu prejudiciul respectiv, dacă despăgubirea plătită nu depășește limita de despăgubire ce poate fi acordată de asigurător pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de vehicul, prevăzută în polița de asigurare RCA.
A..2 arata in continuare ca declarația de acceptare a despăgubirii, prevăzută la alin. 1, va fi dată de asigurătorul CASCO în cazurile de regres.
Conform alin.3, in situația efectuării plății de către asigurătorul RCA direct în contul indicat în declarația de acceptare a despăgubirii de către persoana prejudiciată, aceasta se consideră a fi integral despăgubită dacă în termen de 30 de zile de la data intrării sumei în contul său bancar nu a notificat asigurătorului RCA eventualele obiecții referitoare la cuantumul despăgubirii, dacă plata efectuată conține elementele necesare identificării acesteia de către creditor.
Astfel, la data de 26.11.2010 recurentul-reclamant prin „declarația de acceptare a despăgubirii” a acceptat suma de 1600 lei (fila 101 din dosarul cauzei si a menționat că declară pe proprie răspundere că suma de 1600 lei reprezintă despăgubirea integrală pentru pagubele suferite prin evenimentul din data de 05.11.2010. Mai mult, recurentul a aratat ca nu mai are nicio pretenție de nicio natură față de cel vinovat de producerea accidentului, față de asigurat și față de S. de A.-Reasigurare Astra SA (fila 101).
F. de considerentele mai sus expuse, Tribunalul urmeaza sa respinga recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant R. G., cu domiciliul în Slatina, ., ., împotriva sentinței civile nr.6094/27.05.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât V. C., cu domiciliul în Slatina, ..11, ., . și intimata asiguratoare S. de A.-Reasigurare Astra SA Bucuresti - Sucursala în Slatina, cu sediul în ., județul O., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 4.11.2013.
Președinte Judecător Judecător
C. C. M. V. S. O.
Grefier
A. G. D.
Red. CC
Tehnored. CC/IM
Jf: A.C.T.
Ex.2/04.01.2014
| ← Evacuare. Decizia nr. 926/2013. Tribunalul OLT | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
