Pretenţii. Decizia nr. 586/2013. Tribunalul OLT

Decizia nr. 586/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 6724/207/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 586/2013

Ședința publică de la 27 Mai 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: O. - M. P.

Judecător: C. C.

Judecător: M. V.

Grefier: D. S.

Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurentul reclamant A. P., împotriva sentinței civile nr.650/07.02.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. O. T. și B. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul reclamant A. P. și avocat I. M. pentru intimații pârâți M. O. T. și B. C., care depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Nemaifiind cereri prealabile de soluționat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților asupra probatoriilor.

Recurentul reclamant A. P. solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Avocat I. M. pentru intimații pârâți M. O. T. și B. C., solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În temeiul art. 167 cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurentul reclamant A. P., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare sau modificarea sentinței în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. Susține că instanța de fond nu a interpretat corect declarațiile martorilor.

Avocat I. M. pentru intimații pârâți M. O. T. și B. C., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 650/07.02.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._ s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A. P. în contradictoriu cu pârâtii M. O. T., și B. C..

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că reclamantul a promovat acțiunea solicitând ca pârâții să fie obligați la despăgubiri civile în cuantum de 1400 lei reprezentând manopera achitată acestora pentru refacerea unei sobe,manopera achitată unui alt meșter pentru că soba nu a fost refăcută corespunzător, precum și contravaloarea a 260 cărămizi necesare refacerii și 10 plăci de teracotă.

Susținerile reclamantului nu sunt confirmate de probe în sensul că în luna august 2010 pârâții au construit soba iar în luna noiembrie când a făcut focul la numai 3 zile au căzut cărămizile din interior iar soba a început să scoată fum.

A mai menționat reclamantul că nu a mai făcut focul în sobă în anul 2010, mutându-se in altă cameră și că atunci când pârâții au refăcut soba au folosit cărămidă mai groasă nearsă.

Cu cei doi martori audiați însă nu a demonstrat că motivele de fapt pe care-și întemeiază pretențiile sunt reale.

Martorul V. C., care i-a refăcut soba în întregime a constatat atunci când a desfăcut-o că cele trei fumuri erau obturate datorită depunerii d de funingine și crede că acesta era motivul pentru care soba scotea fum, aspect care infirmă susținerile reclamantului, potrivit cărora nu a folosit soba din toamna anului 2010.

Pe de altă parte, martorii O. A. și T. I. declară că acesta are 2 coșuri de fum pe casă și în fiecare iarnă ieșea fum pe amândouă iar ceea ce a constatat martorul O. A. care stă peste drum de casa reclamantului este că ieșea un fum gros și urât mirositor iar pe mașina sa in permanență găsea depusă funingine.

Afirmă martorul că fumul nu provenea in urma arderii de lemne și cărbuni, fără a putea preciza natura combustibilului folosit.

Cel de-al doilea martor a observat de asemenea ieșind fum pe ambele coșuri, fum ce i-a atras atenția ca fiind dens și negru.

Față de declarația martorului V. C. se apreciază că refacerea în întregime a sobei de către reclamant s-a făcut pentru considerente de ordin estetic și nu funcțional – utilizarea unui straif (adaos) de către pârâți pentru a se încadra in dimensiunile sobei pe colț a avut acceptul reclamantului prezent la lucrare iar afirmația martorului, potrivit căreia a dat totuși soba jos pentru că focarul era mic iar bolta era joasă, fără a preciza în ce mod afecta utilizarea sobei, nu a fost de natură să convingă instanța că trebuia demolată pentru a fi reconstruită de la soclu.

Mai mult, același martor afirmă că au fost necesare 10 plăci de teracotă noi pentru a fi înlocuite cele vechi, care datorită modului defectuos în care au fost folosite de pârâți s-au spart, afirmații care sunt contrazise de martorul D. I. care a cumpărat pentru reclamant 6 plăci de teracotă.

Față de considerentele expuse, s-a respins acțiunea reclamantului, apreciindu-se că datorită combustibilului folosit în cele două ierni in care a făcut focul în sobă aceasta a scos fum, refăcând-o abia în toamna anului 2012.

Reclamantul nu a demonstrat că a fost necesară demolarea și refacerea de la soclu a sobei, ceea ce a necesitat costuri suplimentare, martorii confirmând că a intervenit după doi ani de utilizare a sobei și dacă tot a demolat-o, prin reconstrucție s-au înlăturat neajunsurile de ordin estetic.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul reclamant A. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța de fond a interpretat eronat declarațiile martorilor și a pronunțat în mod greșit sentința. A solicitat de asemenea reanalizarea probelor administrate în legătură cu declarațiile martorilor, din care instanța a reținut că reparația sobei s-ar fi efectuat după 2 ani de la construcție și că nu s-ar fi folosit un al combustibil decât lemne de foc și cărbuni.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate în raport cu actele dosarului și disp. art. 304 – 312 C.pr.civ. se constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 650/07.02.2013 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A. P. în contradictoriu cu pârâtii M. O. T. și B. C..

Potrivit art. 261 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, rolul acestuia fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.

De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Achina împotriva României, cauza G. împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia.

Deși se admite că hotărârea poate să fie motivată pe scurt, nefiind necesar a se răspunde explicit tuturor argumentelor invocate de părți, totuși, instanța trebuie să examineze în mod real și efectiv problemele esențiale deduse judecății.

Analizând hotărârea instanței de fond, se constată că aceasta nu cuprinde motivele de fapt care l-au determinat pe judecătorul cauzei să adopte soluția respingerii acțiunii. Motivarea este, în orice caz, sumară și confuză, astfel încât nu sprijină soluția adoptată.

Astfel, în considerentele sentinței recurate se reiterează conținutul declarațiilor martorilor audiați, fără a se realiza o analiză coroborată a acestora, cu indicarea motivelor pentru care unele dintre declarații au fost reținute, iar altele înlăturate.

De asemenea, prin considerente nu se răspunde problemelor esențiale ale speței, respectiv dacă intimații-pârâți au construit soba respectivă, dacă aceasta a fost edificată în mod corespunzător și era proprie unei normale utilizări.

Totodată, instanța de fond nu și-a argumentat în niciun fel concluzia că refacerea sobei nu era necesară, concluzie care presupune înlăturarea declarației martorului V. C., care practică meseria de sobar de peste 40 de ani, și care a susținut contrariul, respectiv că era necesară demolarea sobei pentru a o reașeza „cu respectarea celor 44 cm”, întrucât trecerile dintre fumuri precum și focarul erau mici, bolta era foarte joasă, iar soba nu se putea curăța pentru că orificiul de curățare a funinginii a fost practicat la nivelul trei.

Pe de altă parte, nu este clar nici raționamentul în urma căruia instanța de fond, fără a stabili tipul de combustibil folosit de recurentul-reclamant, a conchis, totuși, că acesta nu era corespunzător și de aceea soba scotea fum.

În ceea ce privește motivele de drept, tribunalul constată că acestea lipsesc din considerentele sentinței recurate, astfel încât nu se poate stabili dacă prima instanță a analizat acțiunea prin prisma condițiilor răspunderii civile delictuale, temei invocat de recurentul-reclamant.

Rezultă, așadar, că hotărârea instanței de fond nu întrunește cerințele impuse de legiuitor prin art. 261 Cod proc.civ., iar exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs este imposibil de efectuat, neindicarea motivelor de fapt care l-au determinat pe judecător să adopte soluția pronunțată echivalând cu necercetarea fondului.

Soluționând procesul fără a cerceta fondul cauzei, prima instanță a pronunțat o soluție nelegală, motiv pentru care, constatând incidența dispozițiilor art 304 pct. 7 rap. la art. 312 alin. 5 Cod proc.civ., tribunalul va admite recursul declarat de recurentul reclamant, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul reclamant A. P., cu domiciliul în Caracal, ..86, județul O., împotriva sentinței civile nr.650/07.02.2013, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. O. T., cu domiciliul în Caracal, ..32, județul O. și B. C., cu domiciliul în Caracal, ..7, județul O., casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

O. M. P. C. C. M. V.

Grefier,

D. S.

Red.: OMP

Tehnored.: MS

2 ex./ 25 Iunie 2013

Jud. fond: I. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 586/2013. Tribunalul OLT