Acţiune în constatare. Sentința nr. 2132/2015. Tribunalul OLT

Sentința nr. 2132/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 1066/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1066/2015

Ședința publică de la 17 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. I. D.

Judecător C. C.

Grefier G. B.

Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă A. (fostă Grămuș) E. M., împotriva sentinței civile nr. 2132/01.09.2005 pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. A. și intimatul pârât Grămuș D., având ca obiect - acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat S. C. pentru apelanta pârâtă A. (fostă Grămuș) E. M., avocat B. D. pentru intimatul reclamant T. A..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier de ședință după care,

Instanța pune în discuție cererea de repunere în termenul de declarare a apelului, formulata de apelanta.

Avocat S. C. pentru apelanta pârâtă A. (fostă Grămuș) E. M., consideră că pârâta este în termen de a declara apelul și arată că partea renunță la judecata cererii de repunere în termen, deoarece pârâtei nu i-a fost comunicată în mod legal hotărârea apelată.

Instanța ia act de renunțarea la cererea de repunere in termenul de declarare a apelului.

Instanța pune în discuția contradictorie a părtilor excepția tardivității declarării apelului, invocată prin întâmpinare.

Avocat B. D. pentru intimatul reclamant T. A. solicită admiterea excepției având în vedere că la data comunicării sentinței apelate domiciliul părților era cel care a fost trecut în antecontractul de vânzare - cumpărare încheiat între aceștia la data de 18. 06. 2001.

Avocat S. C. pentru apelanta pârâtă A. (fostă Grămuș) E. M. solicită respingerea excepției tardivității formulării apelului, având în vedere că la dosar nu există dovada de comunicare a sentinței apelate către apelantă.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile de față, retine următoarele:

Prin sentința nr. 2132/01.09.2005 pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._ , s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Țudorică A., împotriva piritilor Grămus D. si Grămus E. M. și s-a constatat că la data de 18.o6.2ool părțile au incheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un apartament compus din 2 camere si dependințe, situat in Dragănesti O., ..4. Respectiva hotărâre tine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 18.o6.20ol, intre părți s-a încheiat o conventie in forma unui inscris sub semnătură privată, prin care pârâții intelegeau să vândă reclamantului, un apartament cu 2 camere, situat la parterul blocului B.1. . O., pentru prețul de 25 milioane lei, care a fost deja achitat, cumpărătorul intrând in posesia bunului, iar vânzătorii obligându-se ca in termen de 30 de zile, sa se prezinte la notariat, pentru perfectarea actelor.

Întrucât pârâții nu s-au prezentat pentru încheierea contractului în formă autentică, instanța, conform principiului executării in natură a obligațiilor, in baza art. lo73 - lo77 c.civ., a admis acțiunea si a pronunțat o hotărâre care să tină loc de act autentic.

Calea de atac exercitată:

Împotriva sentinței, la data de 18.08.2015 a declarat apel apelanta pârâtă A. (fostă Grămuș) E. M., solicitând instanței sa dispună repunerea subsemnatei in termenul de declarare al apelului si, pe cale de consecința, să se admită apelul si să se modifice in tot sentința atacată, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata, ca neîntemeiata.

In fapt, apelanta pârâtă arata că a fost căsătorita cu paratul Gramus D. începând cu data de 03.08.1996, căsătorie înregistrata in Registrul Stării Civile al Primăriei Sectorului 3 sub nr. 1204, pana la data de 14.03.2005, cand căsătoria a fost desfăcuta, prin Sentința Civila nr. 2233/2005, pronunțata de Judecătoria Sectorul 3 București in dosarul nr._/2004.

Întrucât la momentul soluționării cererii de divorț nu s-a solicitat si partajul bunurilor comune ale soților, apelanta a decis in cursul anului 2015 sa efectueze demersurile legale in vederea sistării coproprietatii.

In acest scop, la data de 22.06.2015, a fost înregistrata la Primăria Draganesti-O., Direcția de Taxe si Impozite, sub nr._, cererea apelantei de eliberare a certificatului de atestare fiscala pentru imobilul situat in orașul Draganesti-O., .. Bl, .. 4, jud. O., compus din 2 camere si dependințe, aflat in coproprietatea acesteia si a paratului Gramus D. in baza Contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1245 din 16.04.1998 de Biroul Notarilor Publici P C. si R M., acest certificat fiind necesar in vederea stabilirii valorii masei partajabile si, implicit, a cuantumului taxei judiciare de timbru aferente demarării procedurii de partaj judiciar.

Urmare răspunsului comunicat de către Primăria Draganesti-O. la cererea apelantei in data de 09.07.2015, aceasta a aflat faptul ca imobilul in cauza figurează in evidentele instituției ca având un alt proprietar de rol fiscal si agricol in temeiul unei sentințe civile definitive. Ulterior apelanta a solicitat Primăriei Draganesti-O. eliberarea unei copii de pe sentința civila la care a făcut referire.

Pe cale de consecința, prin adresa nr._/27.07.2015 a Primăriei Draganesti-O., având anexata sentința civila nr. 2132/2005, comunicata apelantei la data de 03.08.2015, aceasta a aflat de existenta litigiului in speța având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare pentru apartamentul cu 2 camere situat in orașul Draganesti-O., .. 4, jud. O., coproprietatea paraților.

Învederează instanței faptul ca apelanta nu a avut niciodată cunoștința de vânzarea acestui imobil, nefiind parte la nicio înțelegere in acest scop si neavand intenția de a vinde. De asemenea, nu a avut cunoștința de existenta litigiului ce constituie obiectul prezentului dosar intrucat nu a fost citata in acest sens la adresa domiciliului legal, fiind privata astfel de dreptul efectiv la apărare.

F. de aspectele enunțate in cele ce preced, se consideră ca îndeplinite condițiile ce decurg din prevederile art. 103 Vechiul Cod de Procedura Civila, conturandu-se premisele unei imposibilități obiective, ce excede voinței apelantei, de a-și exercita dreptul procesual de a ataca sentința civila.

Se consideră ca sentința apelata este netemeinica si nelegala, având in vedere faptul ca apelanta nu a consimțit niciodată la vânzarea imobilului in cauza, ce făcea obiectul dreptului de proprietate . momentul respectiv, nu a participat la nicio o înțelegere in acest scop cu reclamantul si nu am primit prețul vânzării.

Or, conform dispozițiilor legale in vigoare la momentul presupusei convenții obiectivate printr-un inscris sub semnătura privata, respectiv art. 35 din Codul Familiei, exercitarea atributelor dreptului de proprietate de către soti prin intermediul actelor de dispoziție având ca obiect un bun imobil (teren sau construcție) presupune in mod imperios consimțământul expres al soților, acesta constituind o condiție de validitate a actului juridic incheiat, lipsa consimțământului antamand nulitatea relativa.

De asemenea, având in vedere faptul că in cazul înstrăinării drepturilor reale asupra imobilelor, se impune forma autentica pentru insasi validitatea convenției, se consideră ca încheierea unui înscris sub semnătura privata pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului la momentul respectiv a constituit o vădita încercare de eludarea a disozitiilor legale relative la proprietatea . soților, fapt ce releva indubitabil împrejurarea că respectivul contract a fost încheiat intre reclamant si parat fara știrea si consimțământul apelantei.

Pe cale de consecința, se consideră ca instanța nu poate suplini printr-o hotărâre judecătoreasca lipsa consimțământului valabil al apelantei, in calitate de coproprietara in devălmășie, cu privire la încheierea unui act de dispoziție, incalcandu-se astfel principiul autonomiei de voința.

Pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de contract este admisibila doar in cazuri excepționale, fundamentate pe neindeplinirea obligațiilor asumate de către o parte contractanta, insa, pentru ca instanța sa poată suplini consimțământul părtii care nu-si indeplineste in mod culpabil obligațiile asumate, se impune sa fie îndeplinite toate condițiile legale privind valabilitatea convențiilor precum si cele specifice contractului de vânzare cumpărare

Or, printre condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții stabilite de art. 948 cod civil de la 1864 se număra si consimțământul valabil al părtii ce se obliga. Având in vedere faptul ca imobilul in cauza se afla in proprietate . incat încheierea unei convenții presupunea consimțământul expres al ambilor soti, intrucat consimțământul apelantei a lipsit cu desăvârșire, acesta nu putea fi suplinit de către instanța de judecata.

Având in vedere motivele invocate, se solicită admiterea apelului ca fiind fondat si modificarea in tot a sentinței apelate, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata.

Atașat apelului, apelanta reclamanta a depus la dosar un set de înscrisuri, invocate in cererea de apel.

Apelul a fost legal timbrat.

La data de 02 octombrie 2015, intimatul reclamant T. A. a depus la dosar întâmpinare, prin care pe cale de excepție, solicită sa se constate ca apelanta este decăzuta din dreptul de a formula cerere de repunere de repunere in termen, pentru nerespectarea termenului prevăzut de art.103 din vechiul cod de procedura civila, iar cererea de apel este tardiv introdusa.

Pe fond, solicită respingerea apelului ca fiind neîntemeiat si menținerea sentinței civile nr. 2132/01.09.2005, pronunțata de Judecătoria Caracal in dosarul nr. 3067/2005 ca fiind temeinica si legala.

Se arată că in data de 18.06.2001, intre intimatul reclamant, apelanta-parata si intimatul parat Gramus D. a intervenit o convenție de vânzare cumpărare a imobilului apartament situat in Draganesti-O., ., parter, .. Convenția, denumita "chitanța" indeplineste condițiile unui antecontract valabil încheiat, in sensul ca părțile au semnat personal convenția respectiva,inclusiv apelanta parata, prețul a fost achitat si incasat de cei doi soti vânzători integral la data încheierii convenției si, de asemenea, intimatul T. A. am intrat in posesia efectiva a imobilului tot la data semnării chitanței. Prin acea convenție, cei doi vânzători s-au obligat sa faca demersuri in vederea prezentării la notariat pentru perfectarea actului de vânzare in forma autentica, ceea ce nu s-a realizat, intrucat aceștia nu au mers la notariat, invocând diverse motive. Astfel a introdus cerere de chemare in judecata pentru a se constata pe cale judecătoreasca intervenita vânzarea si pentru pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act autentic de vânzare cumpărare, respectiv sentința nr. 2132//01.09.2005, in dosarul 3067/2005.

Se arată ca apelanta parata a semnat personal pentru primirea citației, la fila 8 din dosarul de fond, pe dovada de indeplinire a procedurii de citare facandu-se aceasta mențiune. Sunt 14 ani de la data de l8.06.200l, de cand s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare cu apelanta parata si intimatul-parat Gramus D. si de cand apelantul, împreuna cu familia s-a mutat efectiv in acel apartament. In toti acești ani, apelanta parata a stat in pasivitate.

Sentința nr. 2132//01.09.2005 criticata de apelanta parata, este legala si temeinica, s-a dovedit refuzul pârtilor de a se prezenta la notariat, antecontracul este perfect valabil, părțile au fost legal citate si nu s-au prezentat si nici nu au depus întâmpinare in cauza ce a format obiectul dosarului nr. 3067/2005.

In consecința, se solicită respingerea apelului ca fiind neîntemeiat si pe fond menținerea in totalitate a sentinței civile atacate, ca fiind legala si temeinica.

In dovedire intelege sa se folosească de orice proba a cărei necesitate ar reieși din dezbateri.

La data de 05.10.2015 intimatul pârât Grămuș D. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de repunere in termenul de declarare a apelului, invocă exceptia tardivității declarării apelului, iar pe fond, solicita respingerea apelului ca nefundat.

Motivând inadmisibilitatea cererii de repunere in termenul de declarare a apelului, intimatul pârât arata ca apelanta pârâta nu se poate prevala de faptul că nu a stiut de valorificarea bunului imobil, in conditiile in care cunostea situația juridica a acestuia, fiind inadmisibila cererea de repunere in termen, deoarece partea nu poate dovedi ca a fost impiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința ei în exercitarea căii de atac.

In motivarea exceptiei de tardivitate se invoca dispoz art.284 al.1 C.pr.civ., care instituie un termen d e15 ziel pentru declararea apelului, termen ce nu s-a respectat.

Pe fond se arata ca bunul imobil a fost valorificat in timpul casatoriei, printr-o chitanta de mână semnata si datata.

Intimatul pârât a depus la dosar respectiva chitantă in copie certificata pentru conformitate cu originalul si a cerut judecare a cauzei in lipsă.

La data de 13 octombrie 2015, apelanta a depus la dosar note scrise, prin care cu privire la excepția tardivității si la solicitarea ca instanța sa constate decăderea din dreptul de a formula cerere de repunere in termen pentru nerespectarea termenului prevăzut de art 103 Cod proc civila, face următoarele precizări:

Conform art 103 alin 1 Cod procedura civila, neexercitarea oricărei cai de atac si neindeplinirea oricărui alt act de procedura in termenul legal atrage decăderea, afara de cazul cand legea dispune altfel sau cand partea dovedește ca a fost împiedicata printr-o împrejurarea mai presus de voința ei. A. 2 al aceluiași articol prevede ca „in acest din urma caz, actul de procedura se va implini in termen de 15 zile de la data incetarii împiedicării; in același termen vor fi arătate si motivele împiedicării.

Solicită respingerea acestei excepții având in vedere faptul ca s-a respectat termenul impus de art 103 alin 2 Cod proc civila.

Cu privire la excepția inadmisibilitatii cererii de repunere in termen invocata prin întâmpinarea depusa de intimatu1 parat Gramus D., se arata ca aceasta excepție se invoca atunci cand drepturile si pretențiile nu pot fi ocrotite pe calea procesuala aleasa. In cazul de față, repunerea in termenul de apel este clar reglementata de legiuitor, prin alin 2 al art 103 Cod proc civila, astfel incat se solicita respingerea acestei excepții.

Referitor la cele precizate de către intimatul-parat Gramus D. referitor la modalitatea de citare a apelantei, arata că din cuprinsul dosarului se va observa clar ca apelanta nu a fost citata prin publicitate, ci la adresa din Draganesti-O., localitate unde nu a avut niciodată domiciliul.

Referitor la excepția tardivității introducerii apelului invocata de către intimatul-parat Gramus D. prin întâmpinarea depusa la dosarul cauzei, se arata ca apelantei nu i-a fost comunicat nici un act de procedura, inclusiv sentința, in dosarul_, astfel incat nu a avut posibilitatea promovării apelului in termenul de 15 zile prevăzut de art 284 alin 1 Cod proc civila.

In dosarul nr_, citarea si comunicarea sentinței s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale art 88 alin 1 pct 4 Cod proc civila, ceea ce atrage, potrivit art 2 al aceluiași articol, sancțiunea nulității.

In condițiile in care un act nul echivalează cu unul inexistent, deci nu exista dovada legalei comunicări a sentinței, cererea de apel formulata se socotește ca fiind făcuta in termen. Cat timp hotărârea nu a fost legal comunicata, faptul ca partea a luat cunoștința despre existenta ei si a litigiului pe alte cai, nu este de natura sa înlocuiască actul procedural al comunicării sau citării.

Având in vedere cele de mai sus, solicita respingerea excepției tardivității apelului.

Pe fondul cauzei, se solicită să se constate ca sunt incidente dispozițiile art 88 alin 2 cu raportare la alin 1 pct 4 Cod proc civila si art 105 alin 2 teza aII Cod proc civila si, in temeiul art 297 Cod proc civila solicita admiterea apelului, desființarea sentinței apelate si trimiterea cauzei spre rejudecare.

Se solicită să se observe ca apelanta a fost citata pe intreg parcursul procesului la adresa din localitatea Draganesti-O., unde nu a avut niciodată domiciliul sau reședința. Conform art 90 Cod proc civila, „inmanarea citației si a tuturor actelor de procedura se face la domiciliul sau reședința celui citat".

Adresa de domiciliu a apelantei a fost tot timpul in București, ., nr 70, ., ., sector 3, aspect care reiese si din inscrisurile depuse la dosarul cauzei: sentința civila nr 2233 pronunțata la data de 14.03.2005 de către judecătoria Sectorului 3 București, contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr 1245/16.04.1998.

Arată că înțelege sa se înscrie in fals cu privire ia cele doua inscrisuri: chitanța de mana si dovada comunicării citației, pentru ca pe niciunul din cele doua documente nu este semnătura sa reala.

La termenul de judecata de astăzi apelanta pârâta pei mandatar avocat a învederat ca întelege sa renunțe la judecata cererii de repunere in termenul de declarare a apelului.

La acelasi termen, instanța a pus in discutia contradictorie a părtilor exceptia de tardivitate a declararii apelului, invocata de intimați, retinând cauza in pronuntare asupra acestei exceptii.

Analizând cu precădere, în conformitate cu art. 137 alin.1 C.proc.civ., excepția de procedură, peremptorie, a tardivității, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 284 alin. 1 C.proc.civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Art. 103 C.proc.civ. arată că neexercitarea oricărei de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul prevăzut de lege pentru efectuarea acelui act atrage decăderea, afară de cazul când legea prevede altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Folosind criteriile de clasificare a termenelor procedurale, este evident că termenul prevăzut de art. 284 alin. 1 C.proc.civ este imperativ, legal și absolut și se calculează conform art. 101 alin. 1 C.proc.civ..

Raportând dispozitiile de mai sus la speța de față, tribunalul observă că hotărârea pronunțată de judecătorie a fost comunicată către apelanta pârâtă, la adresa din Draganesti O., ., jud.O., la data de 16.09.2005 (împrejurare atestată de dovada de primire și procesul-verbal de predare f. 19 dosar fond), iar apelul a fost înregistrat la Judecătoria Caracal la data de 19.08.2015, fiind expediat prin fax la data de 18.08.2015.

La fila 8 dosar fond se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare a apelantei pârâte Grămuș E. M. pentru termenul de judecata din data de 23.06.2005, respectiv procesul-verbal din data de 08.06.2005, dovadă pe care apare semnătura olografă a acesteia, citatia, potrivit mentiunilor efectuate de agentul procedural, fiind înmânată personal părtii.

Potrivit dispoz art.100 al.4 V.C.pr.civ., aplicabil prezentei pricini, ,,procesul-verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat”, or în cauză apelanta pârâtă nu s-a înscris în fals cu privire la respectivul înscris.

Înscrierea in fals, sau mai exact declararea falsului in conditiile art.180-184 C.pr.civ., trebuia facută prin apelul declarat, deoarece dispozițiile legale care reglementează citarea sunt destinate să ocrotească interesele părților, iar nu un interes general și, ca atare, nulitatea care sancționează nerespectarea lor este relativă, putând fi declarată numai la cererea părții interesate, conform art. 108 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, neregularitatea procedurii de citare la fond si implicit declararea falsului puteau și trebuiau invocate pe calea apelului, ceea ce nu s-a intâmplat in cauză.

Cum înscrierea în fals nu s-a efectuat in termen in speță, adică odată cu formularea cererii de apel, procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare a apelantei pârâte de la fila 8 ds. fd., face dovada legalei citari a acesteia in fața instanței de fond.

In aceste conditii, devin aplicabile prevederile art.98 C.pr.civ., potrivit cu care ,,schimbarea domiciliului uneia dintre părti in timpul judecatii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunostința instanței prin petiție la dosar…”

Cum apelanta pârâtă – care, in virtutea celor retinute mai sus, se consideră ca avea cunostință de proces - nu a inștiințat instanța despre domiciliul său, se apreciază că si comunicarea ce i s-a facut la aceeasi adresa din Draganesti O. . jud.O., este una legală.

In consecință termenul de apel începe sa curga de la data de 16.09.2005- fila 19 ds fd.

În aceste condiții, declararea apelului la data de 18.08.2015 încalcă normele de procedură concepute de legiuitor pentru efectuarea acestui act de procedură, pentru care sancțiunea legală este respingerea sa, ca tardiv formulat.

Pentru considerentele expuse, tribunalul va admite excepția tardivității și va respinge ca tardiv formulat apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva sentinței civile nr.2132/01.09.2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității declarării apelului, invocată de intimați.

Respinge apelul declarat de apelanta pârâtă A. (fostă Grămuș) E. M., împotriva sentinței civile nr. 2132/01.09.2005 pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. A. și intimatul pârât Grămuș D., ca tardiv formulat

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Decembrie 2015.

Președinte,

M. I. D.

Judecător,

C. C.

Grefier,

G. B.

Red. MID

Tehnored.CM

Jf: LM L.

Ex.5/07.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2132/2015. Tribunalul OLT