Pretenţii. Decizia nr. 974/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 974/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 974/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 974/2015
Ședința de la 26 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. D.
Judecător I. B.
Grefier N. A. S.
Pe rol, soluționarea apelului declarat de apelantul reclamant I. G., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 481/20.05.2015 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. C., domiciliată în ., având ca obiect pretenții.
Constatându-se că dezbaterile ce au avut loc în ședința publică din data de 19.11.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, instanța, deliberând în secret, a pronunțat următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 481/20.05.2015 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr._ s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul I. G., împotriva pârâtei C. C., având ca obiect „ pretentii”, ca neîntemeiată.
A fost obligat reclamantul la 3500 lei cheltuieli judiciare către pârâtă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Corabia sub nr._ /15.09.2014, reclamantul I. G. a chemat în judecată și personal la interogatoriu pârâta C. C. (medic), pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să îi plătească suma de 30.000 lei, reprezentând daune morale, daune ce au fost provocate prin acțiunea sa. De asemenea, a solicitat reclamantul ca parata sa fie obligata sa suporte costurile publicării hotărârii ., precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat ca pârâta este medic de familie în . și este în permanență preocupata de soarta lui si a familiei lui.
Arata reclamantul că nu a dat importanță atitudinii pe care a avut-o pârâta la adresa sa, însă aceasta a trecut la amenințări, dar si la fapte, formulând mai multe plângeri, ajungând să îl denigreze în mod repetat.
Susține reclamantul că pârâta a formulat o plângere împotriva sa la SPR Slatina, județul O., prin care aceasta a arătat ca reclamantul este handicapat, fapt ce a condus la citarea sa de către serviciul respectiv, demersul acesteia soldându-se cu reținerea permisului de conducere, pe care reclamantul l-a recuperat în urma dovezilor depuse, adeverințe medicale.
Mai arata reclamantul că în perioada în care i-a fost reținut permisul de conducere a fost nevoit sa ia alta persoană care să conducă în locul lui și să-l ajute în toate acțiunile întreprinse în momentul în care s-a deplasat cu mașina.
Totodată, susține reclamantul că a fost amenințat atât el cât și fiica sa de parata in sensul că le va face mult rău, nu cunoaște exact la ce s-a referit, insă atitudinea pârâtei confirmă supusele ei.
Concluzia greșita la care a ajuns pârâta în sensul că reclamantul este handicapat a ajuns și la cunoștința opiniei publice fapt ce i-a creat un grav prejudiciu, în comunitatea locală oamenii deja vorbesc despre acest fapt, iar în momentul în care l-au văzut conducând, l-au întrebat dacă poate să facă acest lucru pentru ca au auzit cele spuse de d-na doctor, pârâta în cauză.
Având în vedere că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, reclamantul consideră că pârâta trebuie să plătească pentru fapta sa, motiv pentru care solicita admiterea cererii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 72 C civ, 252 C civ, art. 1358 și urm C civ, art. 1381 C civ și art. 451 C..
Reclamantul a aratat ca înțelege să facă dovada cererii sale cu acte, martori si interogatoriu.
Au fost anexate cererii de chemare în judecată copia permisului de conducere, un bon fiscal cu suma de 100 lei din data de 03.09.2014 reprezentând contravaloare combustibil (motorină) si copia citatiei din data de 27.08.2014 emisa de Postul de Politie Giuvărăști.
A fost depusă la dosar si dovada achitării taxei de timbru în suma de 100 lei, respectiv chitanța nr._/274/0022/01.10.2014 emisa de Primăria Corabia
La data de 16.10.2014, pârâta C. C. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea în totalitate a pretențiilor reclamantului respectiv de a-i plăti suma de 30.000 reprezentând daune morale, costurile publicării hotărârii într-un cotidian național și cheltuielile de judecata, ca fiind nefondate.
A susținut pârâta că, în calitate de medic de familie, pe raza comunei Giuvărăști, județul O., urmare a solicitării nr._/PPG/CM/18.08.2014 din partea Sectiei 3 Politia Rurală Corabia –Postul de Politie Giuvărăști, a eliberat o adeverință medicală pe numele reclamantului cu diagnosticul stabilit de medicul specialist neurolog de la Spitalul Județean Slatina, in urma internarii acestuia conform F.O. nr._/27.09.2010, adeverință ce a fost înmânată de pârâtă agentului Sef Pr C. M. la postul de politie. Precizeaza parata ca nu cunoaște care au fost urmarile eliberarii adeveintei respective ci doar a răspuns unei solicitări legale din partea Secției 3 de Politie Corabia prin Postul de Politie Giuvărăști, cunoscand prevederile art 22 alin.6 din OUG 195/2002, art. 4 și art.6 din Ordinul Administratiei Publice 1162/2010, a considerat ca este necesar să raspundă la adresa. In concluzie, susține pârâta că nu a fost vorba de o plângere sau reclamanție din partea sa impotriva reclamantului ci de un raspuns in urma unei solicitări legale din partea Politiei Romane.
Totodată, parata arata ca nu are nici un motiv să pricinuiască vreun rău reclamantului sau familiei acestuia întrucât nu a avut si nu are nicio relație apropiată cu acestia, în afara faptului că sunt consăteni și i-a fost medic de familie pana in luna martie-aprilie 2013 si nicun membru din familia reclamantului nu se afla pe lista sa de capitație.
Au fost anexate întâmpinării copia cărții de identitate a paratei, copia adresei nr._/PPG/CM/18.08.2014 emisa de Secției 3 Politia Rurală Corabia – Postul de Politie Giuvărăști, copia biletului de ieșire din spital privind pe reclamant, scrisoare medicala, extras din OUG 195/2002, copia Ordinului Administrației Publice nr.1162/2010, citația emisă de Postul de Politie Giuvarasti.
Au mai fost depuse la dosar adresele cu nr._/14.01.2015 și nr._/27.04.2015 emisă de Postul de Politie Giuvărăsti, precum si ordonanta de clasare din 18.02.2015 data de P. Corabia in dosarul nr. 1420/P/2014 si referatul nr. 1420/P/2014 emis de Postul de Politie Giuvarasti.
În cauză, fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. C. și netimbrarea acțiunii la valoare, excepții invocate de pârâta.
In sedința publică din data de 18.02.2015, cu privire la excepția netimbrării acțiunii la valoare, instanța a respins-o motivat de faptul că acțiunea a fost timbrată potrivit art. 7 din OUG nr. 80/2013.
Totodată, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Crusu C. motivat de faptul că pârâta are calitate procesuală pasivă în cauză, în calitate de reprezentant al cabinetului medical. Potrivit art. 10 din OG nr.124/1998, privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, medicul titular al cabinetului medical sau cel delegat de medicii asociați, reprezintă cabinetul medical în raporturile juridice și profesionale.
De asemenea, instanța a respins solicitarea apărătorului pârâtei de a introduce în cauză Brigada Poliției Rutiere O. pentru a face dovada solicitat relațiilor cu privire la reclamant medicului de familie, având în vedere răspunsul depus la dosar de Postul de Poliție Guvărăsti( fila 47).
In cauza a fost administrata proba cu înscrisuri, interogatoriu si martori.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor expuse și a probelor administrate, instanța de fond a reținut următoarele:
Pârâta C. C., în calitate de medic de familie, pe raza comunei Giuvărăști, județul O., urmare a solicitării nr._/PPG/CM/18.08.2014 din partea Sectiei 3 Politia Rurală Corabia – Postul de Politie Giuvărăști, a eliberat o adeverință medicală pe numele reclamantului I. G., cu diagnosticul stabilit de medicul specialist neurolog de la Spitalul Județean Slatina, in urma internării acestuia conform F.O. nr._/27.09.2010, motiv pentru care la data de 27.08.2014, reclamantul a fost citat să se prezinte la Serviciul Rutier O. în scopul clarificării situației acestuia, așa cum rezultă din adresa cu nr._/14.01.2015, emisă de Postul de Poliție Giuvărăsti.
Conform Codului civil, în vigoare de la 1 octombrie 2011, răspunderea delictuală este reglementată de art. 1349, care stipulează la alineatul (1) că „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că “Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”
Potrivit dispozițiilor art. 1357 cod civil „1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.”,reiese că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului urmând a răspunde chiar și pentru cea mai ușoară culpă.
Din coroborarea art. 1391 cu art. 253 Cod civil, observăm că este reglementată posibilitatea reparării patrimoniale chiar și a prejudiciului nepatrimonial, cât și mijloacele de apărare a drepturilor nepatrimoniale la care o persoană poate recurge.
Doctrina juridică, cu referire îndeosebi la dispozițiile art. 998-999 din vechiul cod civil, a apreciat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții, respectiv:
a) existența unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu;
b) existența unei fapte ilicite, considerându-se că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală;
c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, arătându-se că pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu;
d) existența vinovăției, subliniindu-se că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.
În privința dovedirii vinovăției, dat fiind caracterul subiectiv, intern, al acestui element, dovada sa directă este practic imposibilă, victimei putându-i-se cere să dovedească numai elementele exterioare de comportament, respectiv fapta autorului, caracterul ilicit obiectiv al acestei fapte, legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciu, eventualele circumstanțe de loc și de timp, revenindu-i judecătorului sarcina, în virtutea rolului său activ, să reconstituie desfășurarea întregului proces psihic și să deducă existența vinovăției autorului faptei ilicite .
Mai mult decât atât, în mod corect s-a arătat că obligația generală de a nu aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți este o obligație de rezultat, fiind evident că atunci când se săvârșește o astfel de faptă, vinovăția există, în lipsa unor cauze exoneratoare, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul moral rezultând expres din însăși săvârșirea faptei.
Daunele morale sunt cele care rezultă din vătămarea unui drept nepatrimonial sau interes personal nepatrimonial, acestea nefiind susceptibile de evaluare bănească. Deși nu există o reglementare legală privind evaluarea și stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, instanța trebuie să raporteze această evaluare la o . criterii deprinse din jurisprudență cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori sau intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către cei prejudiciați.
În stabilirea unui prejudiciu moral, se ține seama de art. 26 privind “Viata intimă, familială și privată” și art. 30 alin. (6) din Constituția României care prevede că „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine”.
Daunele morale în documente internaționale: Jurisprudența CEDO consacră necesitatea protecției cetățeanului în raport de erorile sau abuzurile statului urmate în mod necesar de măsuri reparatorii adecvate, atât sub aspectul daunelor materiale, cât și al celor morale.
Libertatea de exprimare, apărată de articolul 10 CEDO, ocupă un loc aparte printre drepturile garantate de Convenție, importanță subliniată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru prima dată în cauza Handyside împotriva Regatului Unit (1976), ideea fiind reluată apoi constant în toate cauzele ulterioare. Dreptul garantat de articolul 10 nu este însa unul absolut. Conform paragrafului 2 se poate restrânge exercitarea acestuia în ipoteza în care folosirea libertatii de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra sau chiar împotriva democratiei însesi. Restrictiile aduse libertatii de exprimare vor fi însa controlate de Curte prin aplicarea unei serii de principii de interpretare a dispozitiilor articolului 10 din Conventie cristalizate în cadrul jurisprudentei Curtii si Comisiei. Libertatea de exprimare nu este și nu trebuie să fie absolută, iar dreptul la liberă opinie și exprimare, ca orice alt drept, trebuie exercitat în limitele sale firești, neputând prejudicia drepturile și interesele legitime ale altor persoane, invocându-se și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Lingens vs. Austria.
Încălcarea dreptului la viața intimă și privată, drept protejat de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului naște dreptul la daune morale.
Curtea împărtășește criteriul general evocat de instanța europeană, potrivit căruia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora (C.E.D.O., 13 iulie 1995, cauza Tolstoy Miloslovsky vs. Regatul Unit).
Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare este necesar ca acesta să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur atât în privința existenței cât și în privința posibilităților de evaluare. În lipsa dovedirii acestor elemente nu se poate antrena răspunderea civilă delictuală.
Prejudiciul nepatrimonial constituie o formă distinctivă a prejudiciului civil în general și un factor relativ independent de declanșare a răspunderii civile, prin care se aduce atingere unor valori morale ale individului, adică acelea care vizează nemijlocit persoana umană. Prejudiciul moral nepatrimonial constă în rezultatul dăunător direct, de natură nepatrimonială, al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut neeconomic, care definesc personalitatea umană și, deși acest rezultat nu poate fi evaluat în bani, el dă naștere totuși dreptului și obligației de reparare în conformitate cu regulile răspunderii civile delictuale. În temeiul art. 998 și 999 V.C.civ., prejudiciul nepatrimonial constituie, ca și prejudiciul patrimonial, un element structural al răspunderii civile delictuale, cu deosebire că prejudiciile nepatrimoniale sunt strâns legate de persoana umană, în sensul că lovesc fie existența sa ca entitate bio-psihică, fie în sentimentele sale de afecțiune.
In cauză, din înscrisurile de la dosar nu rezultă faptul că reclamantului i-a fost reținut permisul de conducere. Totodată, reclamantul nu a făcut nicio dovadă cu privire la suferințele morale pe care susține că le-ar fi pricinuit pârâtul prin acțiunile sale, astfel că instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
In baza art. 453 alin.1 C., a fost obligat reclamantul la 3500 lei cheltuieli judiciare către pârâtă, reprezentând onorariu avocat.
Calea de atac exercitată:
Împotriva sentinței a declarat apel apelantul reclamant I. G., considerând-o nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii și o denaturare vădită a probelor administrate.
Instanța de fond restrânge motivarea soluției doar la împrejurarea că în cauză, din înscrisurile de la dosar nu rezultă faptul că reclamantului i-a fost reținut permisul de conducere și că nu a făcut nici o dovadă cu privire la suferințele morale pe care susține că i le-ar li pricinuit pârâta prin acțiunile sale.
Totodată, hotărârea instanței de fond are la bază și o deformare gravă a probatoriului efectuat. Disculpând-o pe pârâtă, instanța de fond motivează că aceasta nu ar fi făcut nimic altceva decât să răspundă solicitării nr._/PPG/l8.08.2014 a Postului de Poliție Giuvărăști, ori inițiativa a aparținut pârâtei C. C., iar nu postului de poliție.
Probatoriul efectuat demonstrează că între pârâta C. C. și reclamantul I. G. există o anumită stare conflictuală soldată cu o denigrare constantă a persoanei reclamantului și a membrilor familiei acestuia.
Concret, pârâta C. C., în calitatea sa de medic de familie, a evidențiat în dosarul personal al reclamantului I. G. date și informații medicale personale. Printre acestea a fost evidențiată și internarea reclamantului pe perioada 17.09._10 cu diagnosticul Hemipareză Stg. Ataxică. Aceste probleme de sănătate, astfel diagnosticate, presupuneau o pierdere parțială și temporară a funcțiilor motorii, însă așa cum se observă și din biletul de ieșire din spital, la externare pacientul era ameliorat, recomandându-i-se să evite efortul fizic, să țină o anume dietă și să revină ulterior la control.
P. ani mai târziu, pârâta C. C. se folosește de aceste informații medicale și dată fiind starea conflictuală în care intrase cu familia reclamantului, prevalându-se de dispozițiile prevăzute de art. 22 alin. 6 din OUG 195/2002, sesizează Postul de Poliție Giuvărăști cu privire la starea de sănătate a reclamantului I. G., stare ce-1 putea împiedica să-și desfășoare activitatea de conducător auto.
Această sesizare a avut un caracter vădit calomnios și scotea în evidență dorința pârâtei de a face rău unei persoane cu care se afla în conflict, iar nicidecum aducerea la îndeplinire a atribuțiilor sale de medic de familie. Se afirmă că sesizarea are un caracter vădit calomnios cu atât mai mult cu cât din martie - aprilie 2013, reclamantul I. G. nu mai era pacientul pârâtei, după cum chiar pârâta susține (întrebarea nr 2 din interogatoriu - fila 71 dosar fond).
Susține aceasta deoarece chiar dacă medicului de familie îi incumbă astfel de obligații, procedura de aducere la îndeplinire a acestora este alta. Înainte de toate medicul de familie are obligația păstrării secretului profesional, iar dacă de la această regulă, există și excepții, atunci este o anume procedură de urmat.
Art. 22 alin. 6 din OUG 195/2002 obligă medicul de familie, atunci când constată că o persoană din evidența sa, care posedă permis de conducere, prezintă afecțiuni medicale prevăzute în ordinul ministrului sănătății publice, să solicite unității de asistență medicală autorizata examenul de specialitate necesar. Numai în cazul în care unitatea de asistență medicală autorizată a stabilit că persoana este inaptă medical pentru a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, va comunica aceasta imediat poliției rutiere pe a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea.
Ori, în vara anului 2014 pârâta mai întâi a sesizat Postul de Poliție Giuvărăști, județul O., despre faptul că reclamantul ar avea unele probleme de Sănătate, incompatibile cu activitatea de conducător auto. Cum datele de care dispunea pârâta erau din anul 2010, iar sesizarea acesteia s-a făcut în anul 2014, concluzia prezumată este aceea că sesizarea medicului de familie nu a urmărit interesul general, ci doar producerea unui rău reclamantului - ridicarea dreptului de a conduce pe drumurile publice.
Dacă pârâta ar fi fost preocupată de protejarea unui interes general, atunci de îndată ce ar fi evidențiat problemele de sănătate survenite, ar fi trebuit să solicite mai întâi examenul de specialitate necesar la o unitate specializată și în raport de concluziile acestui examen să sesizeze poliția rutieră din raza sa de activitate despre problemele medicale survenite.
Pârâta se disculpă prin aceea că în acea perioadă toți medicii de familie ar fi primit solicitări din partea unităților de poliție de a furniza relații despre persoane care au afecțiuni medicale incompatibile cu activitatea de conducător auto.
Adresa primită la cabinetul medical al pârâtei sub nr._/PPG/CM/18 august 2014 (fila 81 din dosar) și de care se prevalează pârâta, nu vizează persoana reclamantului ci are un caracter general. Pe de altă parte, chiar și în această adresă se solicită ca în situația în care ar exista astfel de persoane cu afecțiuni să se solicite mai întâi examen de specialitate la o unitate specializată.
Totodată, instanța de judecată a solicitat expres Postului de Poliție Giuvărăști să comunice dacă există înregistrate sesizări din partea Cabinetului Medical C. C., sau formulate de o altă persoană față de reclamant, cu referire la starea de sănătate a acestuia (fila 44 din dosarul de fond), față de care acest post de poliție răspunde că „s-a înregistrat în anul 2014 o sesizare din partea Cabinetului Medical C. C. cu privire la starea de sănătate a numitului I. G., stare ce-1 putea împiedica să-și îndeplinească calitatea de conducător auto, motiv pentru care la data de 27.08.2014 a fost citat de către această subunitate de poliție să se prezinte la Serviciul Rutier în scopul clarificării situației".
Că acțiunile medicului de familie sunt într-o anume măsură acoperite de poliția locală o demonstrează și faptul că instanța a revenit cu adresă către același post de poliție spre a înainta o copie a răspunsului dat de Cabinetul Medical C. C. la adresa nr.7.533/PPG/CM/18.08.2014, numai că acest post răspunde că „nu a fost păstrat la această subunitate de poliție, ci a fost trimis la Serviciul Rutier O.".
Indiferent cum se abordează acțiunile întreprinse de pârâtă, sau ca o inițiativă proprie, sau ca un răspuns la o inițiativă al unităților polițienești, aceasta nu a procedat legal din moment ce nu a solicitat un examen medical al reclamantului la o unitate specializată, singura abilitată să concluzioneze că reclamantul este/sau nu este apt să desfășoare activități ce implică conducerea unui vehicul pe drumurile publice. Ba dimpotrivă, maniera în care a procedat pârâta probează prezumtiv că aceasta doar a dorit să producă reclamantului un rău - ridicarea dreptului de a conduce un vehicul pe drumurile publice - chiar dacă aceasta se realiza prin inducerea în eroare a unităților de poliție.
Dincolo de aceste aspecte ce particularizează cauza de față, pârâta știe, sau ar fi trebuit știe că datele respective, despre care a luat cunoștință în virtutea profesiei ce o exercită, se bucură potrivit Legii drepturilor pacientului nr.46/2003, de confidențialitate.
Înaintarea unor astfel de date atrage, în ceea ce-l privește pe medic, întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 227 C.pen. - Divulgarea secretului profesional - care sancționează fapta de divulgare a informațiilor de către acela care a luat la cunoștință despre acestea în virtutea profesiei și care are obligația păstrării confidențialității cu privire la aceste date.
Pentru toate aceste motive solicită să se admită apelul, să se modifice sentința apelată în sensul admiterii acțiunii reclamantului așa cum a fost formulată.
Solicită cheltuieli de judecată.
Intimata pârâtă C. C. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nelegal și netemeinic, menținerea sentinței civile nr.481 pronunțată în ședința publică din 20.05.2015 legală și temeinică pronunțată de Judecătoria Corabia.
Precizează că instanța de fond în dosarul sus precizat a administrat probele legale și temeinice.
În fapt, prin cererea de chemare în judecată înreg.la Judecătoria Corabia sub nr._ pârâta C. C. a fost chemată în judecată de reclamantul I. Gheorghită, dorind să se îmbogățească fără justă valoare, profitând de intimidarea pârâtei, fiind medic de familie în localitate.
Precizează că reclamantul a făcut, în timp, împrumuturi colosale de la terțe persoane din comună de sume mari de lei, rezolvându-și problemele familiale și cele personale ajungând în imposibilitatea de a le achita, instrumentează acțiuni la diverse persoane care nu sunt certate cu disciplina, pentru a le strica imaginea.
Reclamantul datorită stresului a avut loc un accident vascular; în urma acestuia a fost internat în Spitalul Slatina aplicându-i-se tratamentul necesar pentru vindecare.
Reclamantul nu beneficiază de pensie și își achită sănătatea la Casa de Pensii în numerar, în acea perioadă și-a achitat cotele CAS la Casa de Sănătate Slatina pe o perioadă scurtă și în acea perioadă a fost înregistrat la Cabinetul Medical.
La externarea din spital specialiștii i-au pus la dispoziție înscrisurile necesare care se găsesc la dosarul cauzei și tratamentul prescris, așa cum rezultă din înscrisuri, urmând o perioadă îndelungată.
După o perioadă scurtă, Postul de Poliție al comunei Giuvărăști a solicitat intimatei să puna la dispoziție toți pacienții cu acest gen de diagnostic, iar intimata a comunicat către organele polițienești înscrisurile solicitate.
Intimata arata ca nu a divulgat secretul profesional, in conditiile in care accidentul suferit de reclamant s-a produs pe . de comunitatea locală.
Intimata solicită respingerea apelului ca nelegal și netemeinic, menținerea sentinței civile nr.481/25.05.2015 pronunțata de Judecătoria Corabia.
În drept s-au invocat art.205 NCPC, art.206, 207 și art.208 NCPC.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor legale incidente in cauză, Tribunalul constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea dedusa judecații apelantul reclamant s-a plâns instanței de faptul că intimata pârâtă l-ar fi prejudiciat prin faptul că ar fi formulat o plângere impotriva sa la SPR Slatina, prin care arăta că acesta ar fi handicapat, fapt ce a condus la citarea sa la respectivul serviciu si retinerea permisului de conducere pe care reclamantul il detine, permis pe care ulterior, la o perioada neprecizata, l-a recuperat.
In toată aceasta perioadă, necunoscută, apelantul reclamant a fost nevoit sa apeleze la o altă persoană pentru a conduce autoturismul in locul său.
Se sustine de catre reclamant ca in comunitatea locală oamenii au aflat despre concluzia eronată a pârâtei potrivit careia acesta ar fi ,,handicapat”, acesta fiind intrebat dacă in aceste conditii mai poate conduce masina.
Aceasta este situația asa cum a fost expusa de catre apelantul reclamant prin cererea de chemare in judecata, raportat la care instanța de fond a stabilit că nu au fost dovedite suferintele morale despre care apelantul reclamant sustine ca i-ar fi fost pricinuite de catre intimata pârâtă.
Aceasta retinere este corecta:
- nu s-a dovedit in cauză că intimata pârâtă ar fi formulat vreo plângere împotriva apelantului reclamant la Serviciul de Politie Rutier, după cum acesta a afirmat, iar in acest sens elocventă este adresa nr._/PPG/CM/18.08.2014 (fila 18 ds fd, depusa si in dosarul de apel), din care rezultă că relatiile comunicate de catre intimata pârâtă au fost la solicitarea organului de politie.
- nu s-a facut dovada în cauză că intimata pârâtă ar fi sustinut că apelantul reclamant este ,,handicapat”, după cum se arată în cererea de chemare in judecată.
In concret, in urma raspunsului formulat de intimata pârâtă la solicitarea organelor de politie, reclamantului i-a fost retinut permisul de conducere, potrivit sustinerilor acestuia, pe o perioada necunoscută, permis pe care ulterior, in baza unei adeverinte privind starea sa de sănătate, acesta l-a recuperat.
Nu rezultă din probele administrate in cauza in ce mod a fost apelantul reclamant prejudiciat, in ce a constat suferinta psihică produsa acestuia, pentru a se putea justifica acordarea de daune morale.
Potrivit 253 alin. 4 C.civ ., persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate sau amenințate poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul chiar nepatrimonial ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.
Coroborând dispozițiile art. 253 alin. 4 C.civ. și art. 1357 C.civ., potrivit cu care cel care cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, instanța constată că pentru angajarea răspunderii pentru prejudiciul nepatrimonial adus demnității este necesară întrunirea mai multor condiții, respectiv existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu chiar nepatrimonial, existența vinovăției celui ce îi este imputabilă vătămareași implicit a legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și prejudiciul nepatrimonial.
- In acest sens, Tribunalul constată că independent de modalitatea in care intimata pârâtă a adus la cunoștința organelor de politie date despre starea de sănătate a reclamantului (dovedindu-se in fapt ca inițiativa nu i-a apartinut acesteia),una dintre conditiile ce trebuie intrunite cumulativ pentru antrenarea raspunderii civile delictuale este aceea a existentei prejudiciului, iar in speță se pune problema prejudiciului moral.
Or, existența acestuia din urmă nu s-a dovedit. Nici prin cererea de chemare in judecata apelantul reclamant nu a arătat in concret in ce anume consta prejudiciul suferit, susținând, in mod nedovedit, că oamenii din comunitatea locala ar fi început sa vorbească despre ,,starea sa de handicap”. Singurul care a făcut o astfel de afirmație, in cauză, este însă reclamantul. Nici chiar martorul V. M., propus de reclamant, nu a confirmat sustinerile acestuia. Martorul nu a auzit alte persoane afirmând despre reclamant ca ar fi handicapat si nici că s-ar spune in comunitate acest lucru.
Pe cale de consecință solutia instanței de fond este legala si temeinică, astfel că, in aplicarea dispoz art.480 al.1 C.pr.civ., Tribunalul va păstra sentinta judecătoriei, respingând apelul.
In temeiul dispoz art.452 C.pr.civ., Tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea intimatei de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel, deoarece asemenea cheltuieli nu au fost dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant I. G., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 481/20.05.2015 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. C., domiciliată în ., având ca obiect pretenții, ca nefondat.
Respinge ca neîntemeiată cererea intimatei de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2015.
Președinte, M. I. D. | Judecător, I. B. | |
Grefier, N. A. S. |
Red. MID
Tehnored.CM
Jf: E.L.
Ex.4/28.12.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 499/2015. Tribunalul OLT | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
