Pretenţii. Sentința nr. 499/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 499/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 21-12-2015 în dosarul nr. 1071/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1071/2015
Ședința publică de la 21 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. D.
Judecător C. C.
Grefier G. B.
Pe rol, judecarea apelului formulat de apelantul pârât M. P. D., domiciliat în . împotriva sentinței civile nr. 499/25.05.2015 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. C., domiciliat în . ,având ca obiect „pretenții”.
Prezența și susținerile părților au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din data de17. 12. 2015 încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie când, instanța a amânat pronunțarea la data de azi, 21. 12. 2015, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise dată la care a decis următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Corabia, la data de 21.11.2013, sub nr._, reclamantul M. C., a chemat în judecată pe pârâtul M. P. D., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului la plata sumei în cuantum de 2650 lei, reprezentând contravaloarea instalației de picurare.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat instanței, faptul că a efectuat un schimb de teren cu pârâtul pe perioada anilor 2012-2013 pentru ca reclamantul să cultive legume. În primăvara anului 2013, reclamantul a montat o instalație de picurare pe suprafața de teren primită la schimb, pe care a cultivat legume.
În toamna anului 2013, pârâtul nu a respectat înțelegerea și fără să-l anunțe pe reclamant a strâns de pe suprafața de 1,50 ha, instalația de picurare fără să folosească un sistem special de strângere, ceea ce a dus la distrugerea instalației ce nu mai poate fi folosită.
În drept, cererea nu a fost motivată.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus în copie următoarele înscrisuri: declarațiile numiților M. P. D., M. C., M. B. și M. I. (f.5-9), adeverința nr.206/24.10.2013 emisă de Societatea Agricolă (f.10), înscris (f.17), factura fiscală nr._/06.07.2013 (f.18).
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată (f.19).
Pârâtul legal citat a depus întâmpinare, la data de 25.03.2014 prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, pe considerentul că i-a solicitat anterior reclamantului să-și elibereze terenul și să ridice instalația de picurare folosită la irigarea legumelor, însă reclamantul a refuzat sub diverse pretexte, fapt ce l-a determinat pe pârât să strângă sistemul de picurare la marginea terenului, fără însă a-l distruge.
Pârâtul mai susține că reclamantul avea obligația de a-i elibera terenul ce-i fusese dat la schimb, pentru ca el să-și cultive acea suprafață de teren, dar nu putea datorită instalației de picurare a reclamantului.
În drept, au fost invocate disp.205-208 C.pr.civ.
La întâmpinare a fost anexat, în copie, actul de identitate al pârâtului.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea motivelor indicate de către pârât, ca fiind netemeinice și nelegale, atașând următoarele înscrisuri: adresa nr.9/24.04.2014 emisă de S.C. A. Grădinile (f 30), nota de constatare nr.966/24.04.2014 (f.31).
Instanța, a încuviințat în baza art. 255 C.pr.civ. rap. la art.258 C.pr.civ., ca pertinente, concludente și utile cauzei, probele solicitate prin cererea de chemare în judecată și întâmpinare.
La termenele din 20.10.2014 și 24.11.2014, instanța a procedat la audierea martorilor P. M. (f.53), M. A. (f.60) și D. G. (f.61).
La termenul din 24.11.2014, în temeiul art.255 raport la art.258 C.pr.civ, a încuviințat proba cu expertiza specialitatea agricultură, și față de răspunsul dat de B.L.E.J. O., s-a dispus înlocuirea expertului în specialitate agricultură cu specializarea mașinii și instalații pentru agricultură și industrie alimentară, în acest sens la termenul din data de 13.05.2015 s-a depus la dosar raportul de expertiză tehnică (f.99-106), împotriva căruia părțile nu au formulat obiecțiuni.
Prin sentința civilă nr. 499/25.05.2015 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr._, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. C. împotriva pârâtului M. P. D..
A fost obligat pârâtul către reclamant, la plata sumei de 2496 lei, reprezentând despăgubiri și la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 865 lei (taxă de timbru în sumă de 215 lei, onorariu expert în sumă de 500 lei și onorariu avocat în sumă de 150 lei).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a susținut că pârâtul i-a distrus o instalație de picurare ce era montată pe terenul ce fusese oferit la schimb de către pârât, ce nu mai poate fi folosită, solicitând contravaloarea instalației de picurare in suma de 2650 lei.
Potrivit art.1349 alin.1 C.civ., „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”.
Totodată, din economia dispozițiilor art.1357 C. civ. reiese că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului urmând a răspunde chiar și pentru cea mai ușoară culpă.
Sunt consacrate astfel în aceste două texte de lege elementele care trebuie întrunite cumulativ pentru a putea opera răspunderea civilă delictuală, și anume existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
În prezenta cauză, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, pentru următoarele considerente:
Din declarațiile martorilor M. I. (f.60), D. G. ( f.61) și P. M. (f.53) coroborate cu înscrisurile (f. 5-9), instanța a reținut existența faptei ilicite, în sensul că părțile din dosar au făcut un schimb de terenuri, iar pe terenul oferit la schimb reclamantului de către pârât, primul și-a montat o instalație de picurare pentru udarea legumelor. Ulterior, spre toamna anului 2013, pârâtul i-a solicitat reclamantului să-și strângă instalația de picurare, însă reclamantul nu a dat curs solicitării, astfel ca pârâtul ajutat de către martorul D. G. au strâns instalația de picurare a reclamantului.
Martorul D. G. a mai menționat că l-a ajutat pe pârât să strângă instalația de picurare, fără ca strângerea să se facă cu ajutorul unui tambur, iar când aceasta a fost ridicată s-a rupt în unele părți, precum și faptul că știe de la pârât că acesta din urmă, i-a solicitat reclamantului să îi dea o rolă pentru strângerea instalație, dar că acesta i-a comunicat că nu are încă o rolă dar că va o face ulterior.
Potrivit declarației martorului M. I., instalația de picurare nu mai permitea refolosirea ei, aceasta fiind văzută de către martor a doua zi, fiind strânsă cu o zi în urmă, în dezordine și nu înfășurată pe tambur, de către pârât împreună cu martorul D. G..
Prin Nota de constatare nr.966 din 24.04.2014 (f.31) s-a reținut că în data de 17.10.2013 în T 121/1, instalația de picurare de pe suprafața de 1,5 ha era depozitată în capătul locului într-un stadiu avansat de degradare, nemaiputând fi folosită. La fața locului se afla și M. P. care a recunoscut că el a depozitat această instalație ca urmare a unor neînțelegeri între el și reclamant.
Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii civile delictuale, constă în rezultatul negativ suferit de o anumita persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o alta persoană, iar pentru a fi susceptibil de reparare acesta trebuie sa aibă un caracter cert atât în privința existentei, cât și a posibilităților de evaluare.
Dovada existentei prejudiciului și a întinderii acestuia revine, în temeiul dispozițiilor art.249 C.pr.civ., victimei faptei ilicite, care are calitatea de persoana care face o afirmație în fața judecătorului, în accepțiunea acestui text de lege.
În cauza de față, prejudiciul constă în contravaloarea instalației de picurare, care potrivit susținerilor reclamantului este de 2650 lei.
În cauză s-a efectuat o expertiză de specialitate, iar din raportul de expertiză (f.99-106) rezultă că prețul pentru o bandă în lungime de_ m, este de 2496 lei.
Instanța de fond a respins susținerea pârâtului, în cuvântul pe fond, că reclamantul mai putea folosi o parte din instalație, deoarece potrivit raportului de expertiză la domiciliul reclamantului s-a găsit într-adevăr o parte din instalația de picurare, dar aceasta a prezentat o stare relativ defectuoasă (era răsucită, prezenta cute, rupturi), că existau câteva spărturi ale benzii pe unde curgea apă cu un debit mult mai mare decât pe orificiile de picurare (acest debit mare produce băltiri locale și afectează funcționarea celorlalte orificii de picurare care vor avea un debit mult mai mic și deci gradul de uniformitate al udării este redus). Reclamantul a mai reparat această bandă prin diverse metode (lipire cu bandă sau mufare cu tub în locurile rupte) și tot mai existau aceste disfuncționalități.
Astfel, așa cum rezultă din raportul de expertiză, reclamantul a mai putut refolosi numai o parte din instalația de picurare, dar și această parte era degradată, respectiv prezenta deteriorări în așa măsură încât bunul nu mai putea fi folosit sau valorificat ca în trecut, fapt ce impus repararea lui de către reclamant (lipire cu bandă sau mufare cu tub în locurile rupte).
Totodată, din raport rezultă că se pot refolosi anumite tronsoane din această bandă prin repararea acesteia prin lipire sau mansonare, dar aceste reparații nu sunt sigure datorită grosimii micii a benzii (aproximativ 0,15 mm).
Distrugerea unui bun, nu însemnă numai desființarea, încetarea existenței fizice a bunului ci și atunci când are loc o deteriorare a acestuia, respectiv bunul este alterat în substanța lui, în măsura în care el nu mai poate fi folosit sau valorificat ca în trecut fără a fi reparat.
Instanța a apreciat că între fapta ilicită și prejudiciul produs există un raport de cauzalitate în sensul ca fapta de strângere de către pârât a instalației în condiții necorespunzătoare, fără a se folosi un tambur, a provocat prejudiciul respectiv.
Vinovăția constă în atitudinea subiectiva a celui ce a săvârșit fapta ilicită, față de aceasta faptă, exprimată în imputabilitatea acelei fapte, vinovăție ce poate fi reținută în prezenta cauză.
Din declarațiile martorilor M. I. și D. G., reiese că pârâtul înainte de a proceda la strângerea instalației i-a solicitat reclamantului să o strângă, iar reclamantul i-a răspuns, prin intermediul fiului său că nu are încă o rolă, dar că o să facă una.
Astfel, din cele de mai sus nu a rezultat refuzul reclamantului de a strânge instalația, ci doar a se i se lăsa timp de către pârât pentru a confecționa o rolă necesară pentru strângerea în condiții corespunzătoare a instalației de picurare.
Totodată, instanța a reținut că potrivit, art. 1357 alin.2 C.civ. „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”, iar pârâtul nu a făcut dovada, motivului ce l-a determinat, să strângă el instalația fără să-l aștepte pe reclamant să-și strângă singur instalația cu ajutorul unei role, precum și faptul că dacă totuși a procedat la strângerea instalației, pârâtul trebuia să se folosească de o rolă.
Din raportul de expertiză rezultă că instalația de picurare se strânge din câmp pe role, fiind necesară datorită grosimii foarte mici a benzii, o atenție sporită la strângerea acestor benzi deoarece pot exista înfășurări cu buruieni. […]. Banda care nu este strânsă cu ajutorul unui tambur se poate deteriora.
F. de aceste considerente, instanța de fond constatând că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1349 și art.1357 C.civ., a admis în parte cererea reclamantului și a dispus obligarea pârâtului către reclamant la plata sumei de 2496 lei, reprezentând despăgubiri.
De asemenea, pârâtul fiind în culpă procesuală, în temeiul art.453 C.pr.civ, instanța a dispus obligarea pârâtului către reclamant la plata sumei de 865 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (215 lei taxă de timbru-chitanțele . nr._ din data de 06.12.2013-f.19 și . nr._-f. 7-dosar de reexaminare; 500 lei-onorariu de expert-chitanța nr._/1 din data de 30.01.2015-f.69 și 150 lei-onorariu avocat, potrivit chitanței nr.97 din data de 25.05.2015).
Impotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul pârât M. P. D., pe care o critică pentru netemeinicie și nelegalitate și solicită admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond și rejudecând cauza, pe fond, să se respingă cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată și obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare apelantul pârât arată că, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, în primăvara anului 2012, în timp ce se afla în străinătate, intimatul printr-o rudă a apelantului i-a solicitat să facă un schimb de folosință cu privire la două suprafețe de arabil pentru anul agricol 2012-2013.
Mai arată că, întrucât intimatul se grăbea și nu mai putea aștepta până să se întoarcă din străinătate, a fost de acord să facă acest schimb, acesta fiind și motivul pentru care această înțelegere nu a fost efectuată și într-o formă scrisă, însă termenii acestui schimb au fost dovediți cu martorii audiați în cauză.
Menționează că, în anul agricol 2012-2013 a cultivat terenul intimatului cu porumb, iar intimatul a cultivat terenul său cu legume iar în toamna anului 2013 a eliberat terenul intimatului, însă intimatul i-a solicitat să-i mai lase terenul și pentru anul agricol 2013-2014.
Susține că nu a mai fost de acord cu acest lucru și i-a solicitat intimatului în luna septembrie să elibereze terenul întrucât, deși terminase cultura de legume, acesta nu ridicase instalația de picurare folosită la irigarea legumelor.
Mai arată că, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, deși i-a solicitat de mai multe ori intimatului să ridice instalația de picurare de pe terenul lui, intimatul refuza, sub diverse pretexte: că nu are timp, să mai aștepte, această atitudine fiind determinată de refuzul său de a mai face schimbul de folosință și pentru anul următor, dorind să-l împiedice să cultive această suprafață de teren.
Mai precizează apelantul pârât că, observând că intimatul nu dorește să strângă sistemul de picurare iar el trebuia să-și cultive terenul, în luna octombrie a strâns sistemul de picurare la marginea terenului, fără însă a-l distruge, așa cum greșit a apreciat instanța de fond.
Așa cum se poate observa din motivarea soluției, instanța de fond a invocat dispoz. art. 1349 alin, 1 C.civ. potrivit cărora, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, însă, atunci când a analizat starea de fapt, raportat la aceste dispoziții, nu a avut în vedere faptul că între cele două părți a intervenit un contract de schimb potrivit căruia ambele părți aveau obligații, iar intimatul avea obligația de a elibera terenul la sfârșitul anului agricol, însă intimatul în mod intenționat nu a vrut să ridice acest sistem de picurare pentru a-l împiedica să lucreze terenul agricol, atitudinea intimatului fiind în totală contradicție cu dispozițiile legale invocate de instanță.
De asemenea, arată că instanța de fond susține prin motivarea soluției că din probele administrate în cauză nu reiese că intimatul ar fi refuzat să elibereze terenul, însă așa cum se poate observa, din depoziția martorilor reiese că din luna septembrie i-a solicitat intimatului să elibereze terenul, însă acesta a refuzat în mod nejustificat.
În ceea ce privește posibilitatea de refolosire a acestui sistem de picurare, așa cum se poate observa din concluziile raportului de expertiză, benzile din care este format acest sistem de picurare sunt dintr-o folie foarte subțire, acesta fiind și motivul pentru care producătorul nu asigură garanție la acest produs și nici nu este menționată durata de funcționare iar în timpul exploatării pe parcursul unui an agricol, această bandă este perforată de dăunătorii din cultură, iar folosirea acestui sistem și al doilea an nu este recomandat de producător.
Având în vedere aspectele menționate, apelantul pârât consideră că instanța de fond în mod greșit a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii delictuale, întrucât fapta de a strânge instalația de picurare nu poate fi considerată o faptă ilicită în condițiile în care intimatul avea obligația de a elibera terenul, însă acesta a refuzat în mod nejustificat și cu rea credință.
În ceea ce privește așa-zisul prejudiciu, consideră că nu există, întrucât din raportul de expertiză și din documentele atașate acestui raport, reiese că acest sistem de picurare folosit de intimat nu are asigurat de producător un termen de garanție și nici estimată o durată de funcționare, motiv pentru care refolosirea acestui sistem mai mult de un an implică foarte multe riscuri.
Chiar dacă s-ar accepta că acest sistem ar putea fi folosit și al doilea an, iar strângerea sa fără folosirea unui sistem specializat ar crea anumite deficiențe la sistem, instanța trebuia să aibă în vedere gradul de uzură, întrucât acesta a fost folosit un sezon agricol și faptul că din acest sistem a mai fost refolosită o parte de către intimatul-reclamant, întrucât din raportul de expertiză întocmit în cauză reiese că la domiciliul intimatului a fost găsită o parte din acest sistem de picurare în stare de funcționare.
Apreciază că instanța de fond, acordând intimatului prețul de nou al acestui sistem în condițiile în care a fost folosit un an și, mai mult, fără a fi scăzută contravaloarea sistemului ce se afla în domiciliul intimatului, nu face altceva decât să creeze o îmbogățire fără justă cauză a intimatului.
În dovedirea cererii, apelantul pârât înțelege să se folosească de probele administrate în cauză.
Considerentele instanței de apel în raport de motivele de apel invocate, apărările formulate și dispozițiile legale incidente în cauză :
Potrivit art.1168 C.civ., contractelor nereglementate de lege li se aplică prevederile Capitolului I-Contractul din Titlul II-Izvoarele obligațiilor, iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult.
Tribunalul reține că un astfel de contract au încheiat părțile în prezenta cauză, iar prin acesta au făcut un schimb de folosință în privința a două suprafețe de teren de câte 1,50 ha fiecare (asupra cărora, potrivit susținerilor lor, aveau dreptul de proprietate),urmând ca fiecare parte să cultive suprafața de teren primită și să-și însușească produsele rezultate în anul agricol 2012-2013.
Pentru anul agricol 2013-2014, apelantul-pârât nu a mai fost de acord cu prelungirea contractului, astfel că i-a solicitat intimatului –reclamant să-i restituie suprafața de teren și să-și ridice o instalație de picurare pe care o montase pe aceasta.
Așadar, este reală susținerea apelantului-pârât că între părți a fost încheiat un contract în temeiul căruia fiecare dintre ele avea obligații, obligația intimatului-reclamant fiind aceea de a elibera suprafața de teren ce îi aparținea apelantului-pârât, la finalul anului agricol 2012-2013 și de a-și ridica instalația de picurare pe care o montase pe aceasta, iar apelantul-pârât avea obligația de eliberare a terenului intimatului-reclamant.
Deși apelantul-pârât și-a îndeplinit obligația sa, intimatul-reclamant nu și-a îndeplinit obligațiile corelative, astfel că apelantul-pârât i-a solicitat să elibereze terenul și să ridice instalația și, pentru că nu a procedat în acest sens, apelantul-pârât a strâns împreună cu martorul D. G. instalația de picurare, fără ca strângerea să se facă cu ajutorul unui tambur, așa cum impuneau instrucțiunile de utilizare.
Conform raportului de expertiză întocmit în cauză cu privire la o parte din instalația de picurare, pe care intimatul-reclamant a reușit să o mai recupereze, aceasta era răsucită, prezenta cute, rupturi, existau câteva spărturi ale benzii pe unde curgea apă cu un debit mult mai mare decât pe orificiile de picurare. Acest debit mare produce băltiri locale și afectează funcționarea celorlalte orificii de picurare care au un debit mult mai mic și deci gradul de uniformitate al udării este redus.
Tribunalul constată că în mod corect a reținut instanța de fond că instalația de picurare a fost distrusă prin fapta săvârșită de apelantul-pârât, deoarece, chiar dacă a mai recuperat o parte din instalație, aceasta nu mai putea fi folosită pentru scopul inițial pentru care a fost achiziționată și anume acela de a fi folosită pentru udarea unor culturi pe suprafețe mari de teren, cum a fost cultura de pepeni înființată de intimatul-reclamant pe terenul apelantului-pârât.
Or, pentru o astfel de cultură, conform raportului de expertiză, lungimea instalației ar trebui să fie de 10.400 de m și nu de 500 de m, cât a mai rămas după îndepărtarea părții complet distruse prin fapta apelantului-pârât.
În vederea eliberării suprafeței de teren ce îi aparținea, apelantul-pârât avea două posibilități:fie să strângă instalația de picurare conform normelor de utilizare(norme pe care le cunoștea, așa cum reiese din probatoriul administrat în cauză), fie să-i acorde intimatului-reclamant un termen rezonabil pentru a confecționa o rolă pe care să strângă instalația.
Procedând la ridicarea instalației fără respectarea normelor de utilizare, apelantul-pârât a deteriorat-o într-o proporție destul de însemnată, făcând-o inutilizabilă scopului căruia îi era destinată.
Conform dispozițiilor art.1.350 alin.1din C.civ., orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat.
Potrivit alin.2, atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
De asemenea, alin.3 arată că, dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.
Desigur, la alin.2 este vorba despre prejudiciul ce rezultă din neexecutarea unei obligații contractuale nu și de prejudiciul creat cocontractantului prin executarea, în mod defectuos, în locul său, a obligației ce îi incumbă.
Așadar, apelantul-pârât a părăsit tărâmul răspunderii contractuale și a intrat pe tărâmul răspunderii civile delictuale, așa cum e reglementată de dispozițiile art.1357 C.civ.
Mai mult decât atât, potrivit art.14 alin.1 C.civ., orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri.
Potrivit alin.2 din același text de lege, buna-credință se prezumă până la proba contrară.
În cauză, prezumția de bună-credință care opera în favoarea apelantului-pârât a fost răsturnată prin dovada contrară de către intimatul-reclamant, acesta probând că apelantul-pârât a știut care era modalitatea corectă de ridicare a instalației de picurare și că nu i-a oferit un termen rezonabil în care să o ridice.
Nu poate fi primită apărarea apelantului-pârât în sensul că o parte a instalației a fost folosită ulterior de intimatul-reclamant pentru irigarea grădinii din gospodăria sa, astfel că nu trebuie să fie obligat la plata integrală a prețului, cât timp, așa cum s-a reținut anterior, instalația nu mai poate servi scopului căruia îi era destinată, pentru irigarea unor culturi pe suprafețe întinse intimatul-reclamant fiind nevoit să achiziționeze o altă instalație de același tip în viitor.
A mai susținut apelantul-pârât că o instalație ca cea folosită de intimatul-reclamant nu are asigurat de producător un termen de garanție și nici estimată o durată de funcționare și că o asemenea instalație poate fi folosită pentru un singur sezon, deoarece se deteriorează total chiar și prin utilizare normală.
Tribunalul apreciază însă că susținerea apelantului-pârât este neîntemeiată, cât timp apelantul-pârât nu a reușit să probeze starea în care se afla instalația de picurare anterior momentului ridicării de pe terenul său, cu atât mai mult cu cât, potrivit reprezentantului societății de la care a achiziționat-o intimatul-reclamant, doar garanția acestui produs se acordă pentru maxim două montări, acest fapt neechivalând cu dovada irefragrabilă a deteriorării instalației după prima montare.
Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art.480 alin.1 C., Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul pârât M. P. D., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 499/25.05.2015 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. C., domiciliat în ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Decembrie 2015.
Președinte, M. I. D. | Judecător, C. C. | |
Grefier, G. B. |
Red.CC
Tehnored.CC/IM
Jf:M.N.
Ex.4/14.01.2016
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2132/2015. Tribunalul OLT | Pretenţii. Decizia nr. 974/2015. Tribunalul OLT → |
|---|
