Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 94/2015. Tribunalul OLT

Decizia nr. 94/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 94/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 94/2015

Ședința publică de la 08 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. T.

Judecător I. D.

Judecător O. C.

Grefier M. R.

Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă ., cu sediul în oraș S., ., județul D. și sediul procesual ales la Cabinet avocat M. și Asociații, în București, sector 6 Calea Plevnei nr. 141, ., împotriva sentinței civile nr. 3663 din data de 26 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă ., județul O. și intimata intervenientă în interes propriu B. E., domiciliată în Caracal, .. 179, județul O., având ca obiect- constatare nulitate act juridic.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că pentru acest termen lipsesc părțile.

Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 159 ind.1 alin. 4 c.p.c., constată în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 c.p.c. că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Constatând că în cauză operează instituția perimării, instanța reține cauza pentru soluționare pe această excepție.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 3663/2013 Judecătoria Caracal a respinge excepția nelegalei timbrări invocată de pârâta ..

A respins excepțiile de inadmisibitate și a lipsei de interes invocate de pârâta ..

A respins acțiunea privind pe reclamanta . B. D., pe pârâta . și pe intervenienta in interes propriu B. E., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat un contract de arendă ce are ca obiect un teren în suprafață de 0,5 ha, amplasat la acea dată în tarlaua 47/1 . comunei R..

A apreciat că sunt incidente dispoziții legale: Legea arendării nr. 16/1994, art. 969, art. 948, art. 961-964 din Codul civil.

Contractul de arendă fiind încheiat la data de 12.10.2004, regulile privind executarea acestuia sunt supuse legii în vigoare la acea dată respectiv dispozițiilor Codului civil de la 1864.

Această regulă reiese cu certitudine atât din dispozițiile art. 6 alin.2 și 3 din Codul Civil cât și din dispozițiile arrt.102 alin.1 din Legea 71/2011 conform cărora: “contractul este supus legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea efectele și executarea sa”.

Instanța a reținut că, potrivit art. 948 C.civ, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt:capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat, o cauză licită.

În ceea ce privește obiectul contractului de arendă acesta este reprezentat de o suprafață de teren de 0,5 ha, amplasată la data încheierii contractului în tarlaua 47/1 . . rezultă din titlul de proprietate nr.0771/67/31.07.2002) iar instanța a analizat condițiile de valabilitate ale acestuia având în vedere dispozițiile art.962-964C.civ.

Astfel, instanța a observat că în ceea ce privește contractul de arendă acesta este o convenție sinalagmatică ce are un dublu obiect: bunurile arendate și arenda plătită de arendaș.

Bunurile ce formează obiectul contractului de arendă trebuie să fie complet și precis determinate și de asemenea trebuie să fie destinate exploatării agricole de către arendaș.

Potrivit art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.16/1994: “contractul de arendare va cuprinde obiectul contractului, complet și precis determinat; obiectul contractului trebuie să cuprindă descrierea amănunțită a tuturor bunurilor agricole arendate, inventarul acestora și planul de situație al terenurilor”.

Totodată instanța a reținut că potrivit art.24 din Legea nr.16/1994: “contractele de arendare încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi sunt nule sau anulabile”.

Instanța a constatat că obiectul actului juridic este licit și moral. De asemenea, observând modalitatea de întocmire a contractului de arendă, instanța a constatat că suprafața de teren ce a format obiectul contractului este individualizată prin indicarea tarlalei și a parcelei.

Având în vedere acest aspect, instanța a apreciat că obiectul contractului de arendă este determinat nefiind respectată cerința prevăzută de art.964 Cod civil.

În ceea ce privește susținerea reclamantei în sensul că obiectul contractului este determinat în mod greșit, instanța a apreciat că nu este întemeiată, întrucât la data încheierii contractului de arendă și al înregistrării acestuia, terenul se regăsea în raza teritorială a . de relevanță sub aspectul încheierii valabile a contractului, faptul că ulterior acest teren a fost inclus în raza teritorială a mun.Caracal.

Instanța a constatat astfel, nulitatea, relativă sau absolută, vizează neîndeplinirea unor condiții legale în momentul încheierii unor acte juridice (și îndeplinirii unor formalități de înregistrare, ca în cazul de față), și nu modificări intervenite ulterior, nedatorate culpei părților. De altfel, începând cu anul 2009, contractul a fost înregistrat la mun.Caracal, figurând, potrivit adeverinței nr._/4.10.2012, în Registrul agricol al mun.Caracal cu teren în exploatare mai ales în situația în care că lipsa inserării în contract a locului situării terenului, reprezintă o cauză de nulitate absolută a contractului potrivit art.24.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta ., considerând-o netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond a dat o interpretare eronată dispozițiilor legale.

La data 26 februarie 2014, cauza a fost suspendată în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă pentru lipsa părților.

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă: ”Orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an de zile.”

Se constată că de la data suspendării și până la data sesizării întocmite de grefa Tribunalului O. – 02 martie 2015 cauza a fost lăsată în nelucrare timp de un an fără a se justifica în vreun fel lipsa de stăruință a părților în ceea ce privește judecarea cauzei.

Conform art. 252 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă: ” Perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție în ședință publică din oficiu sau la cererea părții interesate.”

Față de aspectele reținute instanța constată excepția perimării conform art. 248-252 alin. 2 Cod procedură civilă, excepție pe care o găsește întemeiată în lipsa oricăror justificări obiective ale părților, ce nu au stăruit în judecarea cauzei.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus urmează să constate că recursul este perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat recursul civil declarat de recurenta pârâtă ., cu sediul în oraș S., ., județul D. și sediul procesual ales la Cabinet avocat M. și Asociații, în București, sector 6 Calea Plevnei nr. 141, ., împotriva sentinței civile nr. 3663 din data de 26 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă ., județul O. și intimata intervenientă în interes propriu B. E., domiciliată în Caracal, .. 179, județul O..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2015, la Tribunalul O..

Președinte,

C. T.

Judecător,

I. D.

Judecător,

O. C.

Grefier,

M. R.

Red.CT

Tehnored.MR

Jf. F.C.V.

2 ex./20.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 94/2015. Tribunalul OLT