Revendicare imobiliară. Decizia nr. 92/2015. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 92/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 92/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 92/2015
Ședința publică de la 08 aprilie 2015
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE C. T.
Judecător I. D.
Judecător O. C.
Grefier M. R.
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de revizuienta C. E.- prin procurist D. N., domiciliat în S., Piața E. nr. 6, județul O., împotriva deciziei civile nr. 82 din data de 31 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații Municipiul S. prin primar și C. L. al Municipiului S..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. M. pentru revizuienta C. E., lipsă intimații Municipiul S. prin primar și C. L. al Municipiului S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța procedând la verificarea competenței în temeiul art. 159 ind.1 alin. 4 c.p.c., constată în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 c.p.c. că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Avocat C. M. depune la dosar împuternicire avocațială nr._/2015 de reprezentare a revizuientei și note de ședință și concluzii scrise formulate de procurist D. N.. Solicită repunerea cauzei pe rol întrucât nu se impune parcurgerea procedurii instituită de Legea 165/2013.
Instanța admite cererea și dispune repunerea cauzei pe rol, având în vedere modificările aduse Legii 165/2013 prin OUG 115/2013.
Apărătorul revizuientei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Așa fiind, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Avocat C. M., având cuvântul pentru revizuienta C. E., solicită admiterea cererii de revizuire formulată împotriva deciziei 82/31.01.2013 pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._ .
În motivare, arată că cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 322 pct. 2 c.p.c., având în vedere faptul că apelul a fost judecat în raport de legile de reconstituire a dreptului de proprietate și nu în raport de faptul că prin cererea introductivă s-a solicitat revendicare suprafeței de teren pe baza dreptului comun. Este vorba de aplicarea principiului disponibilității care a fost încălcat de instanța de apel, situație în care se poate vorbi despre aplicarea art. 322 pct. 2 c.p.c..
Instanța de apel a făcut referire la imposibilitatea aplicării Legii 10/2001 și de faptul că în prezent nu mai sunt posibile acțiunile în revendicare pe baza dreptului comun, însă se poate observa că nu s-a pus în discuție și nici revizuienta nu a calificat acțiunea în baza Legii 10/2001.
Față de această situație, apreciază că cererea de revizuire este admisibilă.
TRIBUNALUL
P. decizia civilă nr. 82 din 31.01.2013 pronunțată de tribunalul olt în dosarul nr._, s-a admis recursul declarat de recurenții pârâți Municipiul S. prin Primarul Municipiului S. și C. L. al Municipiului S., cu sediul în S.,..1, județul O., împotriva sentinței civile nr.8254/05.10.2012, pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. E., prin procurist D. N., cu domiciliul în S., ., nr.6, județul O..
S-a modificat sentința civilă nr. 8254/05.10.2012 în sensul că s-a respins acțiunea având ca obiect „revendicare imobiliară” formulată de reclamanta C. E., prin mandatar D. N., în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL S., prin PRIMAR, și C. L. AL MUNICIPIULUI S..
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
P. sentința civilă nr. 8254/05.10.2012, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria S. a respins ca neîntemeiata excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. AL MUNICIPIULUI S., invocată prin întâmpinare, și a admis in parte cererea având ca obiect ,,revendicare imobiliara’’, formulată de reclamanta C. E., prin mandatar D. N., în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL S., prin PRIMAR, și C. L. AL MUNICIPIULUI S..
Au fost obligați pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul intravilan in suprafața de_ mp, situat in S., . cu .. O., având următoarele vecinatăți: N-.-DJ S.-Milcov; S-CF P.-Piatra O., V-. s-a luat act că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunța această soluție, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. AL MUNICIPIULUI S., instanța de fond a reținut că potrivit art. 36 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 ,,C. local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale’’ iar potrivit alin. 2 lit. c al aceluiași articol ,,C. local exercită următoarele categorii de atribuții: c) atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului’’.
Totodată, potrivit alin. 5 lit. b al aceluiași articol ,,in exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), C. local: b) hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii.
De asemenea, potrivit art. 122 din actul normativ mai sus menționat ,,toate bunurile aparținând unităților administrativ-teritoriale sunt supuse inventarierii anuale. Consiliilor locale și județene li se prezintă anual de către primar, respectiv de președintele consiliului județean, un raport asupra situației gestionării bunurilor’’ iar potrivit art. 123 alin. 1 din același act normativ ,,Consiliile locale și consiliile județene hotărăsc ca bunurile ce aparțin domeniului public sau privat, de interes local sau județean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome și instituțiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. Acestea hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri ori la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau județean, în condițiile legii’’.
Pe de alta parte, raportat la speță, instanța de fond a constatat ca, prin HCL nr. 195/12.08.2010 (fila 79), s-a aprobat includerea in inventarul bunurilor aparținând domeniului privat al Municipiului S. a mai multor bunuri imobile, printre care si un teren in suprafața de 13.000 mp, cu o valoarea impozabila de 395.500 RON, intabulându-se in favoarea Municipiului S. dreptul de proprietate cu privire la suprafața totala de 13.000 mp, conform extrasului de carte funciara nr. 80/04.01.2011 (fila 84), in respectivul extras de carte funciara menționându-se temeiul dobândirii și anume actul administrativ reprezentat de HCL nr. 195/12.08.2010.
Ori, HCL nr. 195/12.08.2010 are ca emitent tocmai C. L. al Municipiului S., respectivul act administrativ fiind adoptat in ședința ordinara din data de 12.08.2010 organizata de C. L. al Municipiului S..
In condițiile in care, astfel cum rezulta din HCL nr. 195/12.08.2010 (fila 79), terenul revendicat a fost inclus in inventarul bunurilor aparținând domeniului privat al Municipiului S. chiar printr-un act administrativ emis de C. L. al Municipiului S. iar C. L. are, in conformitate cu dispozițiile legale mai sus citate, atribuții privind administrarea si gestionarea bunurilor aflate in proprietatea privata a Municipiului, instanța de fond a apreciat că atragerea în proces, in calitate de parat, a CONSILIULUI L. AL MUNICIPIULUI S. apare ca justificata, aceasta entitate având calitate procesuala pasivă, raportat la dispozițiile legale menționate, motiv pentru care a respins ca neîntemeiata excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui parat.
În ceea ce privește fondul, instanța de fond a constatat ca, în baza actului de vânzare autentificat la Grefa Tribunalului Districtual O. în data de 16.12.1875, numitul C. L. a cumpărat de la numitul G. Brutariu, un teren arabil în suprafață de 7.912 mp, situat în zona moșia orașului și având următoarele vecinătăți: la Apus(V)-Toporani, La Răsarit(E) –M. Malcotă, la Miazănoapte (N)-C. L. și la Miazăzi (S) –I. B..
Totodată, prin actul de vânzare autentificat la Grefa Tribunalului Districtual O. în data de 03.10.1875, numitul C. L. a cumpărat de la numiții M. P. și S. P. un teren arabil în suprafață de aproximativ 7.474 mp situat în zona "câmpul orașului" și având următoarele vecinătăți: la Apus(V) -M. D. C., la Răsărit(E) - I. Logoșianu, la Miazănoapte(N) - L. P. și la Miazăzi(S) - I. Logoșianu.
Din coroborarea prevederilor celor două acte, instanța de fond a reținut că numitul C. L. deținea în proprietate, în anul 1875, în Orașul S., zona "câmpul/moșia orașului", un teren arabil în suprafață totală de 15.386 mp.
P. testamentul din data de 01.06.1907, autentificat la Grefa Tribunalului Districtual O. sub nr.7245, numitul C. L. lasă, după încetarea sa din viață, întreaga sa avere mobilă și imobilă, soției sale, numita E. C. L..
P. testamentul din data de 01.06.1934, autentificat la Grefa Tribunalului O. sub nr.666, numita E. C. L. lasă, după încetarea sa din viață, întreaga sa avere mobilă și imobilă, nepoatei sale, numita Aretia C. I. P..
Verificând certificatul de naștere de la fila 15, instanța de fond constatat ca P. ARETINA s-a născut la data de 16.10.1913, căsătorindu-se, la data de 02.05.1935 cu numitul D. A., in urma căsătoriei luând numele de D., conform certificatului de căsătorie de la fila 20 a dosarului.
Din căsătoria numiților D. A. si D. ARETINA a rezultat numita D. E., reclamanta in prezenta cauza, născută la data de 08.07.1937, conform certificatului de naștere de la fila 13 a dosarului, aceasta din urma căsătorindu-se la data de 01.04.1965 cu numitul C. N. D., in urma căsătoriei luând numele de C., conform certificatului de căsătorie de la fila 21 a dosarului.
Conform certificatelor de deces de la fila 16 a dosarului, numitul D. A., tatal reclamantei, a decedat la data de 27.04.1979 iar numita D. ARETINA, mama reclamantei a decedat la data de 15.10.1982.
Totodată, conform certificatului de deces de la fila 22, numitul C. N. D., soțul reclamantei, a decedat la data de 25.03.2004.
Raportat la cele mai sus menționate, instanța de fond a constatat ca reclamanta C. E. este moștenitoarea numitei E. C. L., aceasta din urma beneficiind, în baza testamentului din data de 01.06.1907, autentificat la Grefa Tribunalului Districtual O. sub nr.7245, de întreaga avere mobila si imobila a soțului său, numitul C. L., avere in care se include si terenul arabil în suprafață de 7.912 mp, situat în zona moșia orașului cumpărat de C. L. de la numitul G. BRUTARIU în baza actului de vânzare autentificat la Grefa Tribunalului Districtual O. în data de 16 decembrie 1875, precum si suprafața de aproximativ 7.474 mp situata în zona "câmpul orașului" cumparata de C. L. de la numiții M. POSPESCU și S. P. prin actul de vânzare autentificat la Grefa Tribunalului Districtual O. în data de 03,10.1875.
Potrivit art. 563 alin. 1 teza I NCC instanța de fond a reținut că ,,proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o alta persoana care îl deține fără drept’’.
Acțiunea în revendicare fiind promovată de reclamantă la data de 30.01.2012, așadar ulterior intrării in vigoare a noului cod civil, fiindu-i aplicabile dispozițiile noului cod civil din materia revendicării, prin prisma dispozițiilor art. 6 alin. 6 NCC.
Instanța de fond a constatat ca, din suprafața totală de_ mp revendicată de reclamantă, a fost reconstituit in favoarea numitei D. M. dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 800 mp teren intravilan situata in T 159/2, P 1/3, conform titlului de proprietate nr. 1337/08.02.2011 (fila 44).
La data de 05.04.2012 reclamanta a depus la dosar precizare la acțiune prin care a arătat că renunță la revendicarea suprafeței de 800 mp teren, deținută cu titlu de proprietate de numita D. M. și pe cale de consecință solicită obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de_ mp cu următoarele vecinătăți: la Nord-.-calea ferată, la Est-. vest-. ferată+D. M..
Conform raportului de expertiza specialitatea topografie aflat la filele 74-77 ale dosarului, terenul revendicat de reclamanta se afla in proprietatea Municipiului S., acesta neavând titlu de proprietate asupra terenului, totodată expertul arătând că, în conformitate cu actele aflate la dosarul cauzei, respectivul teren aparținand soților D. A. si D. ARETINA, aceștia fiind părinții reclamantei.
Pe de alta parte, in urma măsurătorilor efectuate, expertul a concluzionat în sensul că terenul revendicat de reclamantă are o suprafață de_ mp, situat în intravilanul Municipiului S., . cu .. O., având următoarele vecinătăți: N-.-DJ S.-Milcov; S-CF P.-Piatra O., V-.>
La termenul de judecata din data de 29.06.2012, la interpelarea instanței, mandatarul reclamantei a învederat ca iși însușește suprafața de_ mp indicata de expert și înțelege să revendice respectiva suprafață.
Instanța de fond a mai constatat ca, prin HCL nr. 195/12.08.2010 (fila 79), s-a aprobat includerea in inventarul bunurilor aparținând domeniului privat al Municipiului S. a mai multor bunuri imobile, printre care si un teren in suprafața de 13.000 mp, cu o valoarea impozabila de 395.500 RON, intabulându-se in favoarea Municipiului S. dreptul de proprietate cu privire la suprafața totala de 13.000 mp, conform extrasului de carte funciara nr. 80/04.01.2011 (fila 84), in respectivul extras de carte funciara menționându-se temeiul dobândirii si anume actul administrativ reprezentat de HCL nr. 195/12.08.2010.
Ulterior, din suprafața totala de 13.000 mp intrata in domeniul privat al Municipiului S., numitei D. M. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 800 mp conform titlului de proprietate nr. 1337/08.02.2011, rămânând in domeniul privat al Municipiului S. suprafața de 12.200 mp identificata de expert.
La dosar nu exista înscrisuri din care sa rezulte modalitatea preluării terenului de către stat, anul preluării si documentul in virtutea căruia terenul a fost preluat de stat.
Deși la termenul de judecata din data de 08.06.2012 instanța de fond a pus in vedere pârâtilor sa precizeze daca anterior anului 1989 terenul a fost preluat de . căruia a fost preluat, numele proprietarului terenului in momentul preluării, numele persoanei fizice sau juridice in proprietatea sau administrarea căreia s-a aflat imobilul după decembrie 1989, totodată urmând a depune orice înscrisuri cu ajutorul cărora s-ar putea stabili situația juridică anterioară si actuală a imobilului, insa pârâții nu au făcut precizările si nu au depus înscrisurile solicitate.
De asemenea, la filele 52-57 ale dosarului exista dovada demersurilor întreprinse de reclamantă la diferite instituții pentru a obține documente referitoare la imobilul revendicat, instituțiile solicitate răspunzând in sensul nedeținerii documentelor solicitate.
Ori, in lipsa altor documente, in ceea ce privește situația juridică a imobilului, instanța de fond a avut in vedere înscrisurile existente la dosar, din care rezultă că terenul revendicat, în suprafața indicată de expert in urma măsurătorilor efectuate, s-a aflat in proprietatea soților D. A. si D. ARETINA, al căror moștenitor este reclamanta, la un moment dat statul deposedându-i de teren, acest teren trecând in domeniul privat al Municipiului S. in virtutea unui act administrativ, respectiv HCL nr. 195/12.08.2010.
In condițiile in care parații, deși li s-a solicitat de către instanță, nu au depus acte care sa justifice preluarea terenului din proprietatea soților D. A. si D. ARETINA, acte care sa justifice dreptul de posesie al statului asupra terenului, preluarea terenului de către stat poate fi considerata ca având caracter abuziv, in sensul art. 2 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 ,,imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare’’ iar potrivit alin. 4 al aceluiași articol ,,in cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean’’.
Totodată, potrivit art. 22 alin. 1 din actul normativ mai sus menționat ,,persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil’’ iar potrivit alin. 5 al aceluiasi articol ,,nerespectarea termenului de 6 luni*) prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent’’.
La termenul de judecata din data de 08.06.2012 mandatarul reclamantei a învederat ca, anterior formulării acțiunii in revendicare in temeiul dreptului comun, nu a adresat, in temeiul Legii nr. 10/2001, o notificare persoanei juridice deținătoare a imobilului in vederea restituirii bunului.
Posibilitatea formulării acțiunii in revendicare in temeiul dreptului comun, chiar si in lipsa notificării stabilite prin Legea nr. 10/2001, a fost stabilita prin Decizia ICCJ nr. 33/2008 pronunțată in soluționarea recursului in interesul legii promovat de Procurorul General, statuându-se în sensul că ,,concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevăzut expres in legea speciala.
In cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001 si Conventia europeana a drepturilor omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice’’.
Așadar, a concluzionat instanța de fond, decizia Î.C.CJ. nr. 33/2008 nu exclude posibilitatea formulării acțiunii în revendicare, ci arată că trebuie acordată prioritate Conevenției Europene a Drepturilor Omului.
Plecând de la aceste argumente, instanța de fond a apreciat că în speța de față sunt incidente prevederile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevede că „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectare bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional", act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea nr.30/18.05.1994.
Referitor la noțiunea de „bun", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă, specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:"orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
Ori, prin actele depuse, reclamanta a făcut dovada existentei unui ,,bun’’, in sensul jurisprudenței CEDO, bun de care a fost deposedata in mod abuziv, pârâții, deși li s-a solicitat de către instanță, nedepunând acte care să justifice preluarea terenului din proprietatea soților D. A. si D. ARETINA, acte care sa justifice dreptul statului de a poseda respectivul teren.
Pe de alta parte, din interpretarea Deciziei nr. 33/2008, o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, este admisibilă dacă sunt îndeplinite două condiții: nu se aduce atingere nici unui alt drept de proprietate si nu se aduce atingere securității raporturilor juridice.
Raportat la speță, ținând cont de faptul ca terenul revendicat nu a fost înstrăinat nici unei persoane, aflându-se in domeniul privat al Municipiului S., aspect care rezulta din HCL nr. 195/12.08.2010, nu se poate susține că, prin admiterea acțiunii promovate de reclamanta, s-ar încălca dreptul de proprietate al unei persoane, astfel încât prima condiție rezultată din interpretarea mai sus menționatei Decizii se constată ca fiind îndeplinită.
În plus, a reținut instanța de fond, neexistând o hotărâre judecătorească sau un alt titlu care să consfințească dreptul de proprietate in favoarea unei alte persoane fizice sau juridice cu privire la terenul revendicat, nu se poate susține că, prin admiterea acțiunii promovate de reclamantă s-ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, astfel încât s-a constatat îndeplinită si cea de-a doua condiție rezultată din interpretarea mai sus menționatei Decizii.
Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat apel apelanții pârâți Municipiul S., prin Primarul Municipiului S., și C. L. al Municipiului S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susțin că soluția adoptată de prima instanță asupra excepției lipsei calității procesuale pasive este lipsită de temei legal și a fost pronunțată cu încălcarea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare.
Astfel, apelanții arată că, în litigiile privind proprietatea bunurilor, calitate procesuală nu poate avea decât proprietarul bunului, nu și administratorul acestuia, cum este cazul în speță.
Mai relevă că excepția a fost pusă în discuția părților în lipsa reprezentantului pârâtului, iar la data de 05.10.2012 nu a fost amânată pronunțarea pentru a se putea formula eventuale concluzii scrise, cu atât mai mult cu cât la acel termen de judecată fusese depus la dosar răspunsul expertului la obiecțiunile părților.
Pe fondul pricinii, apelanții arată că instanța de fond a interpretat eronat probele de la dosar și dispozițiile legale aplicabile în cauză, întreaga motivație a hotărârii bazându-se pe supoziția că terenul revendicat făcea parte din masa succesorală a autorilor antecesoarei reclamantei.
Nu s-a dovedit, susțin apelanții, identitatea dintre terenul menționat în actele de vânzare-cumpărare, situat în „câmpul orașului”, și terenul solicitat. În plus, prin acțiune s-a solicitat o suprafață unitară de 15.386 mp, deși potrivit actelor de vânzare cumpărare cele două loturi de teren cumpărate nu sunt unul în continuarea celuilalt, expertiza efectuată la fond limitându-se a identifica terenul în litigiu pe baza susținerilor reclamantei.
Referitor la concludența raportului de expertiză completat, apelanții arată că suplimentul la raport este lovit de nulitate absolută și nu răspunde la obiecțiunile admise de instanța de fond, identificarea terenului nefiind reală având în vedere că, potrivit vecinătăților actuale stabilite de expert, acesta se învecinează în partea de S cu calea ferată București-C., obiectiv realizat încă din anul 1868, deci cu 7 ani mai înainte de data la care C. L. a cumpărat cele două terenuri, respectiv în anul 1875.
Nu se face nicio referire în cuprinsul raportului de expertiză la suprafața de 2.386 mp, ce reprezintă diferența dintre suprafața de 14.586 mp, menționată în cererea introductivă, și suprafața de 12.200 mp, deținută în proprietate de apelanți.
Mai consideră apelanții că instanța de fond a ignorat dispozițiile Legii nr. 10/2001, ce conține norme speciale privitoare la procedura de restituire a bunurilor intrate în proprietate statului între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, și a interpretat eronat Decizia ÎCCJ nr. 33/2008 și Convenția europeană.
Arată că prin Decizia nr. 33/2008, ÎCCJ a stabilit că nu se poate opta între aplicarea Legii nr. 10/2001 și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, întrucât s-ar încălca principiul specialia generalibus derogant.
În condițiile în care reclamanta nu a formulat notificare prin care să solicite restituirea imobilului în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, este decăzută din dreptul de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Se mai arată că instanța de fond trebuia să rețină atât jurisprudența actuală a ÎCCJ, cât și a CEDO, în speță Cauza A. și alții contra României, în sensul că proprietarul care nu deține un bun actual nu poate obține mai mult decât despăgubirile prevăzute de legea specială, iar reclamanta nu are recunoscut dreptul său la restituire prin nicio hotărâre definitivă și irevocabilă, neavând nici posesia bunului.
P. întâmpinarea formulată la data de 19.11.2012, intimata reclamantă a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, intimata citând dispozițiile art. 36, alin. 1 și alin. 2 lit. c, art. 122 și 123 din Legea nr. 215/2001 republicată, față de HCL nr. 195/12.08.2010, arată că pârâtul C. L. al mun. S., în calitate de entitate care administrează suprafața în litigiu, are calitate procesuală pasivă în cauza pendinte.
Referitor la încălcarea principiului dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, arată că răspunsul la obiecțiuni a fost depus la data de 28.09.2012, astfel că reprezentantul pârâților avea timpul necesar observării acestui răspuns, iar pentru termenul din data de 05.10.2012 nu s-a depus la dosar nicio cerere de strigare a cauzei la sfârșitul ședinței, în mod legal instanța de fond procedând la judecarea pricinii.
Pe fondul cauzei, intimata învederează că a dovedit, cu actele depuse la dosar, dreptul de proprietate asupra terenului revendicat, în timp ce apelanții nu au fost în măsură să dovedească faptul că dețin același imobil în baza unui titlu de proprietate.
Acest aspect reiese, relevă intimata, atât din demersurile întreprinse de reclamantă la C. Județean O., .-Arhivele Naționale, Serviciul Județean O., cât și din nedepunerea de către apelanți a înscrisurilor din care să rezulte modalitatea, anul și documentul în virtutea căruia terenul a fost preluat de către stat.
Mai arată că, prin testamentele autentificate din data de 01.06.1907 și din data de 01.06.1934, coroborate cu certificatele de moștenitor nr. 634/1979 și 1454/1982, a dovedit că este unica moștenitoare a defunctei D. Aritina, din a cărei masă succesorală face parte și terenul revendicat.
Cu privire la răspunsul expertului la obiecțiuni, menționează că apelanta pârâtă a refuzat să participe la efectuarea expertizei, nefiind nici în măsură să prezinte schițe care să identifice fostul și actualul amplasament al terenului în litigiu.
Nici critica privind inadmisibilitatea acțiunii în revendicare, susține intimata, nu poate fi primită, întrucât cele două condiții de admisibilitate ce se desprind din Decizia nr. 33/2008, corect reținute și de instanța de fond, sunt îndeplinite în speța de față.
P. încheierea de ședință din data de 13.12.2012, pentru motivele acolo arătate, tribunalul a calificat calea de atac legală în cauză ca fiind recurs, iar nu apel.
P. memoriul depus la data de 25.01.2013, urmare a calificării de instanță a căii de atac, recurenții au solicitat în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, reiterând susținerile din apel.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs, în considerarea dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul a constatat că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Cercetând mai întâi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ., privitor la încălcarea principiului dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, tribunalul constată că acesta este nefondat.
În acest sens, din observarea actelor de procedură de la dosar, tribunalul reține că la data de 27.09.2012 s-a depus la dosar completarea raportului de expertiză, stare de fapt care rezultă fără putință de tăgadă din rezoluția de la primirea lucrării la Serviciul Registratură al instanței, primul termen ce a urmat fiind cel din data de 05.10.2012.
Potrivit art. 212 alin. 2 C.proc.civ., expertiza contrarie trebuie cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării. Aceasta înseamnă că normele care reglementează condițiile în care trebuie să se invoce neregularitatea raportului de expertiză au caracter dispozitiv. D. urmare, față de prevederile art. 108 alin. 3 C.proc.civ., neinvocarea nulității raportului la prima zi de înfățișare după depunere și înainte de a se fi pus concluzii în fond, atrage sancțiunea decăderii.
Or, la termenul din 05.10.2012, când se puteau face obiecțiuni, nu s-a invocat pretinsa necitare a recurenților pentru refacerea raportului de expertiză. Așadar, nu se mai poate invoca direct în căile de atac nelegalitatea convocării la efectuarea expertizei.
În plus, în condițiile în care reprezentantul recurenților pârâți a lipsit la dezbateri, instanța de fond nu era obligată, astfel cum eronat se susține în recurs, să acorde termen ori să amâne pronunțarea în cauză, în lipsa vreunei cereri în acest sens formulată de partea interesată.
Nefondat se critică și soluția privitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. al mun. S..
Esențială în soluționarea acestei excepții este Hotărârea nr. 195/12.08.2010, adoptată de această entitate, prin care, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, terenul în litigiu a fost inclus în domeniul privat al mun. S..
Este drept că, potrivit art. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul local reprezintă o autoritate deliberativă, însă, în condițiile în care administrează imobilul ce face obiectul disputării în prezenta procedură judiciară, în mod legal instanța de fond a constatat că există identitate între C. local al mun. S. și persoana împotriva căreia se poate exercita acțiunea pendinte.
Pe fondul pricinii, soluția instanței de fond nu poate fi împărtășită de tribunal.
Mai întâi, este de menționat, cu titlu de principiu, că revendicarea a fost definită ca o acțiune reală prin care proprietarul care a pierdut posesia lucrului, cere restituirea acestuia de la cel la care se găsește. Altfel spus, prin aceasta acțiune, proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar recunoașterea dreptului său de proprietate și restituirea lucrului.
Pentru a reuși în demersul său judiciar, reclamanta intimată trebuie să dovedească, fără putință de tăgadă, că este titulara dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, teren ce este stăpânit fără drept de pârâți.
Ori, nu aceasta este situația în speță.
Înscrisurile depuse în probațiune atestă doar faptul că, în anul 1875, prin două acte de vânzare cumpărare diferite, numitul C. L. a cumpărat, de la proprietari diferiți, două suprafețe de teren.
Astfel, prin actul de vânzare autentificat la Grefa Tribunalului Districtual O. în data de 16.12.1875, a cumpărat un teren arabil în suprafață de 7.912 mp, situat în zona „moșia orașului”, având următoarele vecinătăți: la Apus(V)-Toporani, La Răsarit(E) –M. Malcotă, la Miazănoapte (N)-C. L. și la Miazăzi (S) –I. B., iar prin actul de vânzare autentificat la Grefa Tribunalului Districtual O. în data de 03.10.1875 a cumpărat un teren arabil în suprafață de aproximativ 7.474 mp situat în zona "câmpul orașului", având următoarele vecinătăți: la Apus(V) -M. D. C., la Răsărit(E) - I. Logoșianu, la Miazănoapte(N) - L. P. și la Miazăzi(S) - I. Logoșianu.
Se poate observa că, deși în acțiune reclamanta susține că cele două suprafețe formează un corp unic de proprietate, ele sunt amplasate în puncte diferite, respectiv „moșia orașului” și „câmpul orașului”, vecinătățile fiind total diferite. Cum între momentele încheierii celor două contracte a trecut un interval scurt de timp, de doar 2 luni, reclamanta nu a fost în măsură să explice pentru ce motiv niciunul dintre vecinii menționați într-un contract nu se regăsește și în celălalt.
Nu pot fi reținute concluziile raportului de expertiză, completat, întocmit în cauză, tribunalul având în vedere în acest sens tocmai caracterul de cercetare a unor împrejurări de fapt în legătură cu obiectul litigiului, ce necesită cunoștințe de specialitate, pe care ar fi trebuit să-l aibă expertiza.
Este drept, în principiu, raportul de expertiză nu are valoarea unui mijloc absolut de probă, dar nici nu trebuie omis, atunci când constatările expertizei nu sunt combătute prin nicio probă, iar concluziile sale finale și temeiurile pe care au fost fondate fac convingerea că exprimă un punct de vedere corect.
Din analiza raportului de expertiză întocmit la fond, tribunalul reține că la stabilirea amplasamentului terenului revendicat, expertul s-a limitat a indica cele două acte de vânzare cumpărare, supra menționate, fără a se explica diferențele între vecinătăți.
Mai mult, cu ocazia refacerii raportului de expertiză că urmare a obiecțiunilor pârâților, expertul răspunde „se știe faptul că la înființarea Uzinei de Prelucrare a Aluminiului calea ferată a fost deviată pe actualul traseu”.
Această afirmație, lipsită de orice argument în sprijinul susținerii sale, este înlăturată de tribunal, cu atât mai mult cu cât necesitatea lămurii de către expert a chestiunii legate de existența căii ferate la momentul la care se pretinde că defunctul C. L. ar fi cumpărat terenurile în litigiu era esențială.
În plus, reclamanta nu a dovedit în speță nici faptul că, prin moștenire testamentară, imobilul revendicat a intrat în proprietatea sa.
În testamentul întocmit de autoarea L. E. se menționează în mod expres că legatara P. C. Aretia va stăpâni „două ogrăzi pământ arabil, în suprafață de un hectar și 1/4, situate în câmpul Gării”.
Ulterior, în certificatul de moștenitor nr. 1454/1982, emis de pe urma autoarei D. Aretina, a cărei moștenitoare legală, în calitate de descendentă de gradul I este reclamantă, este menționată doar cota de 5/8 dintr-un apartament și cota indiviză de 21 mp teren, dobândite de defunctă împreună cu fostul său soț, D. L..
Din succesiunea acestor acte, în lipsa unui certificat de moștenitor întocmit de pe urma defunctei P. C. Aretia, tribunalul nu poate reține concluzia instanței de fond, în sensul că în speță s-a dovedit că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra terenului în cauză.
Pe de altă parte, tribunalul consideră că în speță nu este necesar ca acțiunea reclamantei să fie analizată din perspectiva art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO.
P. Decizia nr. 33/2008 s-a reținut că prin dispozițiile sale, Legea nr. 10/2001 a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
S-a reținut că Legea nr. 10/2001, în limitele date de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
S-a apreciat că numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale au deschisă calea acțiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriași.
În consecință, se arată în considerentele Deciziei în cauză, „trebuie reținut că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 din Codul civil”.
În cauza de față, reclamanta a menționat în mod expres că nu a utilizat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, fără însă a indica împrejurările care, mai presus de voința sa, au împiedicat-o să folosească acest mijloc legal pus la dispoziția sa de legiuitor.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 teza I C.proc.civ., tribunalul a admis recursul și a modificat sentința recurată în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă.
Împotriva acestei decizii revizuienta C. E. a formulat cerere de revizuire, înregistrată la nr._ , arătând că aspectele pentru care instanța de recurs a admis recursul țin de lămurirea unor împrejurări de fapt și nu de aplicarea corectă a legii
Ori, potrivit prevederilor art.314 C.P.C., instanța de recurs poate hotărî [ asupra fondului pricinii doar în cazurile în care casează hotărârea atacată numai ; în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabHite.
În aceste condiții, în situația în care instanța a apreciat că, în prezenta speță, nu au fost lămurite pe deplin toate împrejurările de fapt, aceasta trebuia, în temeiul art.314 C.P.C., să caseze sentința recurată și să trimită cauza spre rejudecare la instanța de fond, ocazie cu care ar fi urmat completarea probatoriului deja administrat în cauză, în sensul celor arătate.
Sub acest aspect, solicită să se observe că revizuienta a dovedit, fără putință de tăgadă, că este titulara dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, teren ce este stăpânit fără drept de către pârâți.
Astfel, potrivit actului de vânzare autentificat la Grefa Tribunalului Districtual O. în data de 16 decembrie 1875. act autentic si neanulat, numitul C. L. cumpără, de la numitul G. Brutariu, un teren arabil în suprafață de 7.912 mp., situat în zona moșia orașului, cu următoarele vecinătăți: la Apus(V) - Toporani, la Răsărit(E) - M. Malcotă, la Miazănoapte(N) -C. L. și la Miazăzi(S) - I. B., iar conform actului de vânzare autentificat la Grefa Tribunalului Districtual O. în data de 03.10.1875, de asemenea act autentic și neanulat, numitul C. L. cumpără, de la numiții M. P. și S. P., un teren arabil în suprafață de aproximativ 7.474 mp., situat în zona "câmpul orașului" și având următoarele vecinătăți: la Apus(V) - M. D. C., la Răsărit(E) - I. Logoșianu, la Miazănoapte(N) - L. P. și la Miazăzi(S) - I. Logoșianu.;
Din coroborarea celor două acte reiese faptul că numitul C. L. deținea în proprietate, în anul 1875, în Orașul S., zona "câmpul/moșia orașului", un teren arabil în suprafață totală de 15.386 mp.
Din întregul material probator administrat în cauză reiese cu certitudine faptul că pârâții nu dețin terenul revendicat în baza unui titlu de proprietate.
Acest aspect reiese, pe de o parte, din demersurile întreprinse la C. Județean O., S.C. ACETI S.A. și Ministerul Administrației si Internelor - Arhivele Naționale - Serviciul Județean O., instituții care au comunicat că nu dețin niciunui fel de document din care să reiasă descrierea imobilului revendicat sau modalitatea de preluare a acestuia.
Pe de alta parte, deși instanța de fond a solicitat pârâților să depună la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte modalitatea, anul si documentul în virtutea căruia terenul a fost preluat de către stat, aceștia nu au depus niciun act.
Așa-zisul titlu de proprietate al pârâților asupra acestui teren, respectiv H.C.L. nr. 195/2010 prin care a fost inclus în domeniul privat al municipiului S., suprafața de teren revendicată de subsemnata, nu este titlu de proprietate atâta timp cât pârâții nu pot dovedi modalitatea de preluare a terenului, la rubrica „denumire act de proprietate sau alte acte doveditoare" din Anexa la hotărâre, este făcută mențiunea „fără acte".
Ori, așa cum a reținut și Curtea Constituțională prin decizia nr.244/2006, publicată în Monitorul Oficial nr.324/11.04.2006, introducerea, printr-o hotărâre de consiliu local, a unui bun, în domeniul privat al U.A.T.-ului, nu convertește hotărârea consiliului local în titlu valabil de trecere în proprietate statului a unor bunuri din proprietatea privată a persoanelor fizice.
Mai mult decât atât, existența unei asemenea hotărâri nu scutește U.A.T.-ul să facă dovada că acel bun a intrat în mod legal în proprietatea sa.
În ceea ce privește dovada calității de moștenitoare a învederat că, prin testamentul din data de 01.06.1907, autentificat la Grefa Tribunalului Districtual O. sub nr.7245, numitul C. L. lasă, după încetarea sa din viată, întreaga sa avere mobilă și imobilă (inclusiv acest teren), soției sale, numita E. C. L..
P. testamentul din data de 01.06.1934, autentificat la Grefa Tribunalului O. sub nr.666, numita E. C. L. lasă, după încetarea sa din viată, întreaga sa avere mobilă si imobilă (inclusiv acest teren), nepoatei sale, numita Aretia C. I. P..
P. certificatul de moștenitor nr.634/1979, de pe urma defunctului D. L.(A.), au calitatea de moștenitori numita D. Aretina și subsemnata, iar potrivit certificatului de moștenitor nr.1454/1982, subsemnata sunt unica moștenitoare a defunctei D. Aretina.
Cum, cu actele de proprietate aflate la dosarul cauzei, a demonstrat că această suprafață de teren se afla în patrimoniul numitului C. L. din anul 1875, este firesc ca sintagma "întreaga sa avere mobilă și imobilă" din cele două testamente, să se refere și la acest teren.
Chiar și în situația în care, în toate aceste certificate de moștenitor nu apare menționată, în mod explicit, această suprafață de teren, ele fac dovada calității de moștenitoare a revizuientei după C. L.. - în ceea ce privește raportul de expertiză.
Solicită să se observe că acesta a fost întocmit de către expert pe baza actelor puse la dispoziție de procuristul meu.
Deși pârâții au susținut că dețin schițe referitoare la fostul și actualul amplasament al terenului în litigiu, schițe pe care expertul nu le-a observat și nu le-a avut în vedere la întocmirea raportului, aceștia nu au depus nici o schiță.
Față de aceste considerente, solicită încuvințarea cererii de revizuire și să se schimbe în tot decizia nr.82 din data de 31.01.2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ în sensul respingerii recursului ca nefondat.
În drept, s-au invocat prevederile art.322, pct.2 și art.324, alin.l, pct.l, C.P.C.
P. întâmpinarea formulată, municipiul S. prin primar a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată. A susținut că, din analiza motivelor de revizuire depuse se poate observa cu certitudine faptul că acestea vizează numai temeinicia deciziei contestate criticând considerentele acesteia fără a se face trimitere, concret, la dispozițiile din cuprinsul deciziei care se încadrează în condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile pct. 2 din art. 322 cod pr. civilă.
Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate și în raport Tribunalul reține următoarele:
Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V - Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322 - 328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 322 pct. 2 din codul de procedură civilă revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Deși revizuenta a invocat ipoteza prevăzută de pct. 2 din art. 322 Cod procedură civilă respectiv „instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”, în esență, susținerile din cererea de revizuire reprezintă critici referitoare la modul în care instanța de judecată a interpretat materialul probator administrat în cauză, precum și la modul în care s-a făcut interpretarea și aplicarea normelor juridice incidente în speță.
Motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă constituie practic o aplicare a principiului disponibilității, dar, reprezintă și o aplicare a principiului consacrat de art. 129 alin. final Cod procedură civilă, conform căruia, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
În aplicarea riguroasă a art. 129 alin. final Cod procedură civilă, instanța are obligația de a judeca toate pretențiile deduse judecății cu respectarea cadrului procesual fixat de părți.
Astfel, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 2 cod pr. civilă ,, prin lucru cerut” trebuie să se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii deduse judecății.
Recursul pârâților viza sentința prin care s-a admis în parte acțiunea reclamanților având ca obiect revendicare.
Astfel, prin decizia 82/2013 tribunalul a admis recursul formulat și a respins acțiunea având ca obiect revendicare .
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a constatat că, din succesiunea actelor depuse la dosarul cauzei, în lipsa unui certificat de moștenitor nu se poate reține concluzia instanței de fond în sensul că în speță s-a dovedit că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, nefiind dovedit nici faptul că, prin moștenire testamentară, imobilul revendicat a intrat în proprietatea sa.
S-a apreciat că nu este cazul necesar ca acțiunea să fie analizată din perspectiva art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO
Considerentele pe care instanța de recurs și-a întemeiat hotărârea sunt argumente care au determinat convingerea instanței asupra adevărului și justeții soluției pronunțate.
Cum în speță nu există nici un dubiu privind soluționarera cererii de investire a instanței, față de cele precizate, tribunalul reține că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, dat fiind faptul că din analiza actelor și lucrărilor dosarului a rezultat o corectă rezolvare a cererilor formulate de părți, în limita cadrului procesual cu care a fost învestită instanța astfel că cererea de revizuire va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta C. E.- prin procurist D. N., din S., Piața E. nr. 6, județul O., împotriva deciziei civile nr. 82 din data de 31 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații Municipiul S. prin primar și C. L. al Municipiului S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 aprilie 2015, la Tribunalul O..
Președinte, C. T. | Judecător, I. D. | Judecător, O. C. |
Grefier, M. R. |
Red. CT
Tehnored.CM
Ex.2/13.05.2015
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 91/2015. Tribunalul OLT | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 94/2015. Tribunalul... → |
|---|
