Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2393/2015. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Sentința nr. 2393/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 208/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 208/2015
Ședința publică de la 24 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător I. B.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul reclamant R. I., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 2393/04.11.2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți R. P., domiciliată în ., R. C. și O. S., ambii cu domiciliul procesual ales la R. P., având ca obiect - hotarâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat R. M., reprezentând pe apelantul reclamant R. I., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul a fost declarat, motivat în termenul prevăzut de lege și timbrat corespunzător.
Verificând, din oficiu la primul termen de judecată, în raport de dispozițiile art. 131 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 2 și art. 107 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelului de față.
Avocat R. M., având cuvântul pentru apelantul reclamant R. I., solicită admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare, cu motivarea că în mod greșit prima instanță a soluționat cauza pe excepție, fără să o pună în discuția părților toate cererile, împrejurările de fapt și de drept, încălcând principiile contradictorialității și dreptului la un proces echitabil.
Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 2393/04.11.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul R. I. împotriva pârâților R. C., R. P. și O. S., reținându-se că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la un imobil casă de locuit construită în anul 1964, în suprafață de 67 m.p., din cărămidă, acoperită cu țiglă și anexe gospodărești situate în . și pentru suprafețele de 6500 m.p., 2000 m.p., 1200 m.p., 1000 m.p., teren extravilan și 822 m.p., 600 m.p., teren intravilan, situate pe raza comunei Fărcașele.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 12.12.2013 a cumpărat de la pârâți imobilele menționate, pentru care a achitat suma de 3800 lei, și nu s-a perfectat actul de vânzare cumpărare, întrucât aceștia nu s-au prezentat la notar.
Instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art.1669 Cod civil, nefăcându-se dovada calității de proprietar al pârâților asupra imobilelor menționate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul susținând că instanța de fond a interpretat greșit probele administrate în cauză, deși au fost depuse acte cu privire la dovedirea calității de proprietar al pârâților asupra imobilelor cumpărate de către acesta.
Din probatoriul administrat rezultă cu certitudine că pârâții s-au manifestat ca adevărați proprietari cu privire la bunurile imobile supuse vânzării, după moartea autorului.
Instanța a soluționat cauza pe cale de excepție fără să pună în discuția părților toate cererile, încălcându-se principiul contradictorialității și dreptul la un proces echitabil.
Apelul este fondat din următoarele considerente.
Prin cererea de chemare în judecată apelantul a solicitat în contradictoriu cu intimații, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la un imobil casă de locuit construită din cărămidă acoperită cu țiglă și anexe gospodărești, situată în ., teren intravilan și extravilan pe raza aceleași comune, avându-se în vedere T.P._/41/10.05.1995.
Instanța de fond a respins acțiunea, reținând că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 1669 cod civil în sensul că nu s-a făcut dovada calității de proprietar asupra acestor imobile.
Pentru termenul din 04.11.2014, când s-a reținut cauza pentru judecare pe fond a existat cerere de amânare din partea avocatului P. P., cu motivarea că nu se poate prezenta fiind plecat la Curtea de Apel C..
Instanța de fond a respins cererea de amânare, reținând că nu este susținută de probe.
În conformitate cu dispozițiile art. 222 Cod de procedură civilă, amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei.
Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
De observat că deși s-a respins cererea de amânare, s-a luat act că părțile sunt lipsă și nu s-a procedat la amânarea judecății în vederea depunerii de concluzii scrise, încălcându-se dreptul la apărare prevăzut de art. 13 Cod de procedură civilă.
De asemenea art. 6 Cod de procedură civilă prevede că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, aspect care nu a fost avut în vedere de către instanța de fond, prin respingerea cererii formulată de apărător, nedându-se posibilitatea acestuia de a depune concluzii scrise.
Procesul civil se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii, iar art. 7 Cod de procedură civilă prevede că judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces.
Se constată că deși s-a respins cererea de amânare, niciuna dintre părți nu a fost prezentă și nu s-a solicitat judecata în lipsă, instanța de fond procedând la soluționarea cauzei.
Întrucât în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 480 alin.3 Cod de procedură civilă, urmează să se admită apelul, să se anuleze sentința și să se trimită cauza spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de fond va avea în vedere respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, a dreptului la apărare al părților, raportat la obiectul cererii cu care a fost învestit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul reclamant R. I., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 2393/04.11.2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți R. P., domiciliată în ., R. C. și O. S., ambii cu domiciliul procesual ales la R. P., anulează sentința și trimite cauza spre rejudecare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Martie 2015
Președinte, I. M. | Judecător, I. B. | |
Grefier, M. T. |
Red.M.I.
Tehnodact J.D.
EX.6/01.04.2015
J.F.D.L.
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Anulare act. Decizia nr. 889/2015. Tribunalul OLT → |
---|