Pretenţii. Decizia nr. 841/2012. Tribunalul OLT

Decizia nr. 841/2012 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 26-09-2012 în dosarul nr. 841/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 841/2012

Ședința de la 26 Septembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. I. S.

Judecător A. C. Tițoiu

Judecător I. M.

Grefier M. R.

Pe rol, pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenta reclamantă D. M., domiciliată în București, sector 3, ., . civile nr. 1878 din data de 02 mai 2012, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SRL – C. de C. a F. Vechi- Punct de Lucru Caracal, ., ., ., având ca obiect – pretenții.

Instanța, constatând că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19 septembrie 2012, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, deliberând în secret a pronunțat următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată la nr._ /5.12.2011, reclamanta D. M. a chemat in judecată pârâta . SRL Caracal, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să o oblige să-i achite suma de_ lei și cheltuielile de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că la data de 30.04.2010 a încheiat cu pârâta un contract de arendă având ca obiect folosința unui teren intravilan în suprafață de 900 m.p și a unei camere în suprafață de 15,36 m.p. situate pe teritoriul comunei Băbiciu, județul O..

Deși și-a respectat obligațiile contractuale, pârâta, în calitate de comodatar nu și-a respectat obligațiile stipulate în contract.

Astfel, datorită modului necorespunzător în care a folosit terenul și clădirea, ce au constituit obiectul contractului de comodat, camera respectivă cât și imobilul au fost deteriorate, structura de rezistență a fost afectată în sensul că s-a fisurat fundația dar și pereții, astfel încât necesită reparații.

La 22.02.2012 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că în cuantumul despăgubirilor solicitate sunt introduse și deteriorările produse la gard și fântână.

Pârâta . SRL Caracal a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică .

Menționează în acest sens că a încheiat la 30.04.2010 cu reclamanta un contract de comodat, deși a dorit să încheie un contract de închiriere.

La rugămintea reclamantei de a nu fi obligată să plătească impozit, a încheiat contractul respectiv și s-a achitat în totalitate de obligațiile ce-i reveneau conform art.3.

Astfel, a întreținut și conservat imobilul și a făcut chiar acte de înfrumusețare și decorare la care nu era obligată.

Deoarece obiectul său de activitate îl constituie colectarea fierului vechi, a plivit toate buruienele, a construit o verandă la camera pe care o folosea și altă verandă în magazia in care reclamanta și-a depozitat materialele de construcție, a făcut un gard cu plasă de sârmă pe stâlpii metalici deja existenți, a gletuit camera și a vopsit-o cu var, i-a achitat o garanței în sumă de 25.000.000 Rol, a achitat impozitul restant, în sumă de 6.670.000 Rol, a achitat 3 facturi de energie electrică pentru perioada anterioară datei in care s-a mutat în imobil, a pavat pista de depozit.

În timp ce se derula contractul, reclamanta a renovat pivnița și camera în care locuia dar cu materialele pe care ea, pârâta, i le-a procurat și asigurând masa muncitorilor, iar consumul de energie a fost achitat tot de către ea deși s-au executat lucrări cu betoniera pentru repararea casei reclamantei.

De aceea, deteriorările despre care vorbește reclamanta, dacă există nu i se datorează, dacă se ține și seama de faptul că mașinile nu puteau să intre într-o curte de 900 m.p. cu viteză.

Consideră că deși pârâta ar putea emite pretenții împotriva reclamantei deoarece i-a executat lucrări și servicii costisitoare care exced cadrului contractual, are convingerea că reclamanta nu a dorit decât să se îmbogățească pe seama ei.

Dacă ar fi existat așa zisele „distrugeri” ele ar fi fost observate la data expirării contractului și nu după o jumătate de an.

Soluția instanței de fond:

Prin sentința civilă nr. 1878 din data de 02 mai 2012, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, s-a respins acțiunea, precizată, formulată de reclamanta D. M., împotriva pârâtei . SRL.

Prin aceeași sentință a fost obligată reclamanta la 700 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

Motivarea instanței de fond:

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, între reclamant în calitate de comodant și pârâtă, în calitate de comodatar, s-a încheiat la 30 aprilie 2010 un contract de împrumut de folosință prin care reclamanta i-a remis pârâtei spre folosință o cameră în suprafață de 15,36 m.p. aparținând imobilului situat în . și terenul aferent în suprafață de 900 m.p. pentru ca societatea comercială să-și stabilească un punct de lucru, durata contractului a fost convenită de părți să fie de 1 an, cu posibilități de prelungire prin acordul lor.

Potrivit art. 6 din acest contract, pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, părțile datorează despăgubiri.

Reclamanta, prin acțiunea formulată a susținut că printr-un mod necorespunzător de utilizare a bunului ce a format obiectul contractului de comodat, i s-au adus deteriorări dar și imobilul din care face parte bunul, respectiv camera folosită de către pârâtă.

Potrivit art. 1568 C.civ./1864, aplicabil conform art.6 al.2 NCC și art. 3 din Lg.71/2011, dacă lucrul se deteriorează cu ocazia întrebuințării pentru care s-a dat cu împrumut și fără culpă din partea comodatarului, acesta nu este răspunzător .

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că comodatarul este răspunzător de deteriorarea lucrului ce a făcut obiectul contractului de folosință în cazul în care deteriorarea se datorează culpei sale în utilizarea lucrului.

În speță, din probele administrate în cauză, instanța a constatat că sunt aplicabile prevederile art. 1568 C.civ./1864 deoarece deteriorările imobilul ce a făcut obiectul contractului de comodat nu se datorează culpei pârâtei.

Astfel, din raportul de expertiză tehnică judiciară cu privire la cauza degradării imobilului rezultă că degradarea nu se datorează folosinței pe perioada contractului de comodat și se concluzionează că fisurile imobilului sunt inerente și inevitabile la o construcție de 64 ani, fără fundație de beton, fără stâlpi de beton, armat, fără centură de beton armat, cu un planșeu de lemn, fără jgheaburi și burlane la acoperiș, fără trotuar de jur împrejur care să îndepărteze apa ca aceasta să nu ajungă la baza fundației și să influențeze terenul de fundare care produce la rândul său crearea fisurilor.

Concluziile raportului de expertiză a fost confirmate și de martorul Beșcu S. care a precizat că fisurile la construcțiile existau înainte de a-și începe activitatea pârâta.

De asemenea, martorul a precizat că pârâta nu a folosit fântâna pentru că avea un capac închis cu lacăt.

Chiar și martora V. G., audiată al cererea reclamantei a declarat că fisurile din interiorul casei se datorează vechimii ei și nu poate preciza dacă degradările se datorează și mijloacelor de transport.

Pentru aceste considerente instanța a constatat că în cauză reclamanta nu a făcut dovada existenței tuturor condițiilor necesare angajării răspunderii contractuale a pârâtei și anume nu a făcut dovada culpei pârâtei în degradarea imobilului.

Calea de atac exercitată:

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamantă D. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

Un prim motiv de recurs se referă la faptul că instanța de fond nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, respectiv facturi și chitanțe care demonstrează că este de bună credință, fiind cu plata consumului de energie electrică la zi.

Referitor la martorii pârâtei audiați în cauză, recurenta consideră nu au avut nici un fel de credibilitate în fața instanței.

În ceea ce privește expertiza tehnică, recurenta apreciază că se impune efectuarea unui nou raport de expertiză tehnică de specialitate, în prezența unui expert asistent, deoarece expertul desemnat în cauză a fost intimidat cu ocazia culegerii datelor necesare întocmirii lucrării.

De asemenea și cercetarea locală a fost respinsă, deși efectuarea acesteia ar fi lămuritoare pentru instanță.

Recurtul nu a fost motivat in drept.

Intimata a depus la dosar la data de 29.08.2012 intâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând legalitatea si temeinicia solutiei pronuntate de instanta de fond.

In recurs nu s-au depus inscrisuri noi.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispozitiile legale incidente in cauză, Tribunalul constata ca acesta este nefondat si urmează a fi respins.

Astfel, se constată ca desi prin cererea de recurs se solicita casarea hotărârii instantei de fond si trimiterea cauzei la aceeasi instanta pentru rejudecare, niciunul dintre motivele de recurs formulate nu se intemeiază pe vreunul dintre motivele de casare prev de art.304 C.pr.civ.

Nu se poate retine in cauză, raportat la probatoriul administrat (inscrisuri, interogatorii, proba testimoniala si expertiză tehnică de specialitate) că judecatoria nu ar fi intrat in cercetarea fondului, deoarece aceasta, pornind de la acordul de vointă al părtilor reprezentat de contractul incheiat la data de 30.04.2010, a analizat măsura in care in sarcina intimatei pârâte se poate reține vreo culpă contractuala. Astfel, s-a retinut, raportat la probele administrate (dintre care – expertiza având caracter științific), că deteriorările constatate la imobilul apartinând recurentei reclamante nu se datorează folosinței pe perioada contractului de comodat și se concluzionează că fisurile imobilului sunt inerente și inevitabile la o construcție de 64 ani, fără fundație de beton, fără stâlpi de beton, armat, fără centură de beton armat, cu un planșeu de lemn, fără jgheaburi și burlane la acoperiș, fără trotuar de jur împrejur care să îndepărteze apa ca aceasta să nu ajungă la baza fundației și să influențeze terenul de fundare care produce la rândul său crearea fisurilor.

Inscrisurile despre care recurenta reclamanta face vorbire în cererea de recurs, ce atesta plata energiei electrice, exced obiectului pricinii, pe care tot aceasta, in calitate de reclamant, potrivit principiului disponibilitatii, l-a stabilit. Astfel, prin cererea dedusa judecatii reclamanta a solicitat despăgubiri pentru degradarile aduse de pârâtă imobilului ce a facut obiectul contractului de comodat, respectiv camera și imobilul fiind deteriorate, structura de rezistență - afectată în sensul că s-a fisurat fundația dar și pereții, astfel încât necesită reparații. La 22.02.2012 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că în cuantumul despăgubirilor solicitate sunt introduse și deteriorările produse la gard și fântână.

Afirmatiile referitoare la lipsa de credibilitate a martorilor sunt lipsite de fundament, deoarece declaratiile acestora se coroboreaza cu concluziile raportului de expertiză, la care recurenta reclamanta nu a formulat obiectiuni.

Simpla solicitare a acesteia de refacere a expertizei, motivata de o eventuala ,,intimidare” a expertului cu ocazia culegerii datelor, nu echivaleaza cu formularea de obiectiuni, deoarece nu au fost evidentiate eventuale erori sau vicii ale raportului de expertiză întocmit, care sa justifice refacerea lucrării.

Nu se poate imputa instantei de fond lipsa de rol activ prin neefectuarea cercetarii locale, in conditiile administrării unei probe cu caracter stiințific- expertiza tehnică în constructii, cercetarea locala nefiind susceptibila a aduce date noi.

Față de cele ce preced, Tribunalul, constatând că în cauză nu există vreun alt motiv de casare de ordine publică care să poată fi invocat din oficiu și pus în dezbaterea părților de instanța de recurs, potrivit dispozițiilor art. 306 al.2 cod procedură civilă, în conformitate cu dispoz. art. 312 al.1 C.pr.civ. va respinge recursul formulat, ca nefondat.

In temeiul dispoz art.274 al.1 C.pr.civ., constatând culpa procesuala a recurentei reclamante, Tribunalul va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 800 lei catre intimata pârâta, cu titlu de cheltuieli de judecata (onorariu avocat conform chitantei nr.040/29.06.2012).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă D. M., domiciliată în București, sector 3, ., . civile nr. 1878 din data de 02 mai 2012, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SRL – C. de C. a F. Vechi- Punct de Lucru Caracal, ., ., ..

Obligă recurenta la 800 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Septembrie 2012, la Tribunalul O..

Președinte,

M. I. S.

Judecător,

A. C. Tițoiu

Judecător,

I. M.

Grefier,

M. R.

Red./Tehnored.M.I.S.

JF.I.R.

Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 841/2012. Tribunalul OLT