Acţiune în constatare. Sentința nr. 627/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 627/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 1917/310/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.44
Ședința publică din data de 24.01.2013
PREȘEDINTE - R. C.
JUDECĂTOR - C. M.
GREFIER - CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat apelanta pârâtă . cu sediul în S., ..4, jud. Prahova împotriva sentinței civile nr. 627/30.05.2012 pronunțată de Judecătoria S. în contradictoriu cu intimatele reclamante T. S. C. și T. I. R., ambele cu domiciliul ales la C.. Av. Salvețiu L. CRI – cu sediul în București, . A, ..
Cererea de apel timbrată cu suma de 5,341.00 lei taxă de timbru și 2,75 lei timbru judiciar, anulate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta pârâtă reprezentată de avocat L. G. în substituire avocat D. M. și intimații reclamanți reprezentați de avocat Salvețiu L..
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat L. G., depune la dosar împuternicire avocațială din partea dl. avocat N. M. D..
Apărătorul intimatelor reclamante arată că, față de împuternicirea depusă la dosar, nu înțelege să mai susțină excepția invocată la termenul anterior.
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentanților părților în dezbateri.
Apărătorul apelantei pârâte, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, că în urma administrării probei cu expertiză evaluatorie a reieșit faptul că valoarea imobilului ce face obiectul dosarului este de competența Tribunalului Prahova, solicită casarea hotărârii, reținerea cauzei spre rejudecare, cu privire la primul capăt de cerere acțiunea trebuia să fie soluționată în contradictoriu cu Statul Român. Arată că sentințele invocate de reclamantă nu sunt opozabile pârâtei, hotărârea nr. 401/2003 fiind o hotărâre declarativă și nu translativă a proprietății, iar cauza în care a fost pronunțată având ca obiect partaj succesoral, astfel încât hotărârea produce efecte doar față de părțile din respectiva cauză. Cu privire la titlul de proprietate asupra imobilului proprietatea pârâtei, acesta este reprezentat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Cu privire la fondul cauzei arată că, în urma comparării titlurilor de proprietate, titlul pârâtei este perfect valabil și preferabil, chiar dacă se va dovedi că imobilul a fost dobândit de pârâtă de la Statul Român, care nu avea un titlu valabil. Consideră că în ceea ce privește terenul proprietatea pârâtei sunt incidente prevederile Codului civil privind prescripția achizitivă, posesia este continuă, neîntreruptă și netulburată. Solicită admiterea apelului. Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu privire la excepția de necompetentă materială încearcă să se inducă în eroare instanța printr-o argumentație nereală, din înscrisurile depuse de părți la dosar se poate observa că titlul de proprietate îl constituie contractul de vânzare cumpărare prin care autorul său a cumpărat terenul, iar prin decizia civilă nr.1626/1998 instanța a anulat certificatul de vacanță succesorală, iar prin anulare se menține titlul de proprietate provenind de la autorul lor. Se solicită respingerea apelului. Cu cheltuieli e judecată pe cale separată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei S. sub nr._, reclamantele T. S. C. si T. I. R. au chemat în judecată pe parata ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constate ca Statul R. nu a avut titlu asupra terenului din S., .; să fie obligată parata să lase reclamantelor în deplina proprietate și liniștita posesie terenul de aproximativ 600 mp din S., .; să fie obligată parata sa desființeze gardul construit iar în caz de neîndeplinire a obligației, să fie abilitate reclamantele; sa se dispună granițuirea proprietăților; cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii reclamantele au arătat ca terenul în litigiu a fost proprietatea familiei dumnealor timp de mai bine de 88 ani iar prin Sentința civila nr. 401/14.05.2003 acesta a intrat in lotul dumnealor si al fratelui Ulescu A. R., ulterior decedat.
Au mai arătat reclamantele că parata, prin construirea unui gard, a ocupat o parte din lotul dumnealor atribuit prin partaj.
In susținerea cererii s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri: act de vânzare cumpărare nr._/29 septembrie 1923, planuri de situație, convenție din 23 octombrie 1934, act de partaj din 11.02.1949, certificat de moștenitor din 25 mai 1963, decizia nr. 1626/08.07.1998, proces verbal din 27.06.2001, sentința civila nr. 401/14.05.2003, certificat de moștenitor nr. 36/15.03.2004, certificat de moștenitor suplimentar nr. 11/04.05.2011, file 9 – 34.
In drept cererea a fost întemeiata pe disp. art. 480 Cod civil.
Reclamantele au formulat si completare a cererii introductive prin care au solicitat rectificarea CF nr. 151/N S. cu privire la terenul in litigiu.
In motivarea cererii s-a arătat ca înscrierea in cartea funciara nu corespunde cu situația juridica reala.
Legal citata parata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiata.
S-a arătat de către parata ca este inexacta susținerea reclamantelor în sensul ca terenul in litigiu s-ar fi aflat in proprietatea dumnealor de mai bine de 88 ani deoarece, în realitate, acest teren din anul 1962 acesta a intrat in proprietatea statului.
S-a mai arătat ca parata nu deține la adresa poștala indicata nici un teren, aceasta având adresa poștala pe . nr. 15 – 17.
S-a susținut de asemenea că sentințele invocate de reclamanta nu sunt opozabile paratei care nu a figurat in respectivele judecați, iar titlul său de proprietate îl reprezintă certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0190 emis de Ministerul Turismului la data de 16.06.1994.
Cu privire la acțiunea în revendicare formulata s-a arătat ca ea este inadmisibila in prezent întrucât reclamantele ar fi trebuit si ar fi avut la indemna dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001.
S-a mai arătat si ca cererea in revendicare este paralizata de posesia îndelungata cu efectul prescripției achizitive.
Cu privire la pretențiile vizând desființarea gardului si granituire – s-a arătat ca acestea urmează soarta primelor doua pretenții.
In susținere s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri: certificat de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0190 emis de Ministerul Turismului la data de 16.06.1994, ordin nr. 154/26.04.1991, lista imobilelor care fac parte din patrimoniul . civila nr. 1326/2008.
Reclamantele au formulat răspuns la întâmpinare prin care au arătat ca au formulat cererea potrivit dreptului comun, iar imobilele de la numerele poștale 13,15, 17 nu au fost niciodată granituite între ele, la edificarea gardului parata înglobând si terenul in litigiu.
La termenul din 18.11.2011 parata a invocat excepții – lipsa calității procesuale pasive fata de petitul privind constatarea lipsei titlului, inadmisibilitate fata de petitul în revendicare și autoritate de lucru judecat in ce privește solicitarea de rectificare CF.
Reclamantele au formulat precizare a cererii introductive apărându-se in ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive fata de petitul privind constatarea lipsei titlului, arătând ca parata este continuatoarea . de stat.
Cu privire la excepții instanța s-a pronunțat prin încheierea din ședința publica de la 25.11.2011 în sensul că, excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității au fost unite cu fondul conform art. 137 alin. 2 Cod procedura civila, iar excepția autorității lucrului judecat a fost respinsa reținându-se conform art. 166 C.pr.civ. ca judecata față de care se invocă autoritatea s-a finalizat cu respingerea cererii ca inadmisibila apreciindu-se ca fine de neprimire subsidiaritatea ei fata de o cerere petitorie de drept comun astfel ca s-a reținut ca in prezenta cauza a fost complinita lipsa.
După administrarea probelor cu acte, interogatoriul pârâtei, expertiză topo, prin sentința civilă nr.627/30.05.2012, Judecătoria S. a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a inadmisibilității cererii, invocate de pârâtă, ca neîntemeiate, a admis cererea introductivă completată și precizată, a constatat că statul roman nu a deținut titlu de proprietate asupra terenului reclamantelor din orașul S., .. 13, jud. Prahova, sens în care a obligat pârâta să lase reclamantelor în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în perimetrul 2-3-4…12-13-2 în suprafață de 641 mp identificat prin expertiza tehnică M. S..
Prin aceeași sentință instanța de fond a dispus grănițuirea proprietăților limitrofe ale părților pe aliniamentul 2-13 conform expertizei tehnice M. S., a obligat pârâta să desființeze gardul edificat pe terenul de 641 mp edificat cu fundație de beton și placat cu piatră, iar în cazul neexecutării, au fost autorizate reclamantele să facă aceasta pe cheltuiala pârâtei și a dispus rectificarea CF nr. 151 N S. în ce privește terenul de 641 mp - în măsura în care acesta a fost înscris în CF având pârâta ca titular de drept.
De asemenea a fost obligată pârâta la cheltuieli de judecată reclamantelor de 11.321 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin actul de vânzare cumpărare din 29 septembrie 1923 autorul reclamantelor, G. M. a dobândit de la I. Wappner o . în cuprinsul actului în orașul S., ., iar în urma decesului lui G. M., moștenitorii acestuia au realizat partajul voluntar al averii succesorale, conform actului încheiat la data de 11 februarie 1949.
A mai arătat instanța de fond că, în urma decesului soției supraviețuitoare, A. Ghe. M., la data de 23 septembrie 1962, s-a întocmit certificatul de moștenitor nr. 668/25 mai 1963 si potrivit acestuia întreaga avere imobila a defunctei a trecut la stat, certificat anulat prin Decizia nr. 1626/08.07.1998 a Tribunalului Prahova, iar prin sentința civila nr. 401/14.05.2003 pronunțata de Judecătoria S. in dosarul nr. 1079/2001 s-a partajat averea succesorala rămasa de pe urma defunctei M. A., s-au constituit loturi, iar lotul nr. 4 a fost atribuit reclamantelor din prezenta cauza precum si numitului Ulescu A. R. – decedat la 09.09.2010 si moștenit de reclamante, în lotul astfel atribuit reclamantelor fiind inclus și terenul de 1067 mp situat în orașul S., .. 13.
A motivat prima instanță că pârâta . o proprietate învecinata potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0190 emis de Ministerul Turismului la data de 16.06.1994, respectiv teren în suprafața de 2142 mp. aferent vilei Boema, împrejmuit și înscris in CF nr. 151 N S..
S-a reținut totodată că, în ceea ce le privește pe reclamante, suprafața de teren, potrivit actelor de proprietate, este de 1067 mp iar în fapt, din aceasta se mai regăsește numai suprafața de 426 mp conform expertizei tehnice administrata prin expert M. S..
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei fata de petitul privind constatarea faptului ca statul nu a deținut niciodată titlu asupra terenului in litigiu, instanța de fond a reținut că excepția este neîntemeiata întrucât parata aceasta este deținătoarea terenului disputat, fiind continuatoarea statului, iar împrejurarea deținerii acestei proprietăți reiese din faptul transmiterii proprietății de către stat la momentul reorganizării acesteia dintr-o unitate de stat într-o societate comerciala potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990.
In ceea ce privește excepția inadmisibilității petitului în revendicare fata de subsidiaritatea cererii in raport de procedura speciala a Legii nr. 10/2001, s-a reținut că și aceasta este neîntemeiata întrucât reclamantele, anterior apariției Legii nr. 10/2001 au obținut restituirea proprietății trecuta la stat.
A mai arătat instanța de fond că trecerea la stat a proprietății M. s-a făcut numai in parte, în ce privește drepturile numitei M. A. decedata la 23 septembrie 1962, iar modalitatea trecerii a fost aceea a declarării ca vacanta a moștenirii prin renunțarea moștenitorilor legali, descendenți, la moștenire, certificatul de vacanță succesorala nr. 668/1962 fiind anulat prin decizia nr. 1626/1998 a Tribunalului Prahova, astfel ca moștenitorii defunctei M. A. au fost din acest moment – 08.07.1998 – proprietari in indiviziune ai averii succesorale, caz în care, la momentul apariției legii speciale, Legea nr. 10/2001, reclamantele ca si ceilalți comoștenitori aveau deja retrocedata proprietatea, astfel ca nu mai aveau nicio justificare pentru a apela la procedura legii speciale, situație în care orice aspecte legate de încălcarea dreptului de proprietate cu privire la imobilele astfel retrocedate este rezolvabil in procedura dreptului comun.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamantele au făcut in cauza dovada modului de transmitere a proprietății încă de la 06.10.1922 de la întâiul proprietar dovedit, I. Wappner, și ulterior din persoana în persoana respectiv M. G., M. A. soți si moștenitorii acestora descendenți copii – M. Imperiu, M. Christache, M. D. și R. M. Sevila.
S-a motivat de asemenea că, o perioada de timp, respectiv de la 25 mai 1963, o parte a averii familiei M. și anume numai cea cuvenita soției M. A., a trecut la stat pana la 08.07.1998, moment la care s-a anulat titlul statului, certificatul de vacanță succesorala nr. 668/1963, caz în care este evident ca deținerea cu acest titlu de către stat a fost socotita nelegitima devreme ce s-a anulat acest titlu prin decizia nr. 1626/08.07.1998 a Tribunalului Prahova și, chiar daca decizia nu este motivata nefiind recurata – este evident ca sancțiunea nulității nu putea interveni decât pentru aspecte legate de nerespectarea anumitor dispoziții legale contemporane întocmirii actului, în litigiul care a purtat în legătura cu valabilitatea titlului statului acesta fiind reprezentat prin D.G.F.P.C.F.S. Prahova si Consiliul local S., proprietatea astfel redobândită fiind partajata de moștenitori prin Sentința civila nr. 401/2003 a Judecătoriei S..
A precizat instanța de fond că, în perioada de 25 de ani cât statul a deținut proprietatea M. A., acesta a transmis-o spre folosința generala a statului cu destinație turistica fiind inclusa in anul 1991 in patrimoniul societarii ca activ în turism . art. 20 din Legea nr. 15/1991, pârâta realizând identificarea cadastrala a proprietății și cu încheierea nr. 1031/10.07.2001 a BCF din cadrul Judecătoriei S. prin care s-a dispus înscrierea în cartea funciara individuala nr. 151/N/S. a dreptului de proprietate al paratei asupra imobilului din S., .. 15 – 17 compus din teren de 3259 mp si construcțiile Vila F. si Vila Boema, aceasta din urma având ca teren aferent 2142 mp din care face parte și terenul in litigiu, teren împrejmuit de pârâtă în anul 2009 – moment la care Ulescu A. R. – a sesizat Primăria S. cu adresa nr._ din 04.11.2009 arătând ca se împrejmuiește proprietatea sa.
A concluzionat instanța de fond că, astfel fiind, făcând examinarea permisa de art. 111 c.pr.civ., reiese că statul roman nu a deținut niciodată cu titlu valabil proprietatea M. A. și din aceasta nici terenul in litigiu și, mai mult chiar, titlul de proprietate afirmat de reclamante este mai bine caracterizat, provine de la adevăratul proprietar si pe cale de consecința este preferabil titlului afirmat de parata care provine de la un neproprietar, fiind astfel îndeplinite condițiile art.480 cod civil (vechi) pentru admiterea cererii de revendicare și obligarea paratei sa lase reclamantelor in deplina proprietate si liniștita posesie terenul în perimetrul 2-3-4…12-13-2 în suprafață de 641 mp identificat prin expertiza tehnică M. S. și, pe cale de consecință, grănițuirea proprietăților limitrofe ale părților pe aliniamentul 2-13 conform expertizei tehnice M. S., temei în baza căruia se justifică și obligarea pârâtei să desființeze gardul edificat pe terenul de 641 mp, gard edificat cu fundație de beton și placat cu piatră, iar în cazul neexecutării, autorizarea reclamantelor la aceasta pe cheltuiala pârâtei.
A motivat instanța de fond că, în baza art. 51 din Legea nr. 7/1996 republicata, văzând ca situația juridica a imobilului înscris in CF nr. 151 N S. nu mai corespunde cu situația juridica reala, se impune rectificarea CF nr. 151 N S. în ce privește terenul de 641 mp - în măsura în care acesta a fost înscris în CF având pârâta ca titular de drept.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta .-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că în mod greșit instanța de fond a soluționat cauza deși, în urma administrării probei cu expertiză, a reieșit faptul că valoarea imobilului este de 641.000 de lei, valoare care atrăgea competența de soluționare a cauzei în fond de către Tribunalul Prahova, astfel încât, în baza art.159 și art.297 c.pr.civ., a solicitat casarea sentinței și reținerea cauzei pentru judecarea în fond a acesteia.
A criticat apelanta faptul că eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale procesual pasive, o asemenea calitate având-o Statul Român cât timp imobilul a intrat în proprietatea acestuia în anul 1962 în temeiul certificatului de moștenitor nr. 668/1962, sentințele civile nr. 1626/08.07.1998, nr. 401/14.05.2003 invocate de către reclamante nefiindu-i opozabile, fiind hotărâri declarative și nu translative a proprietății.
A precizat apelanta că a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în S., ..15-17 cu Certificatul de atestare a dreptului de proprietate ., nr.0190 eliberat de Ministerul Turismului, coroborat cu ordinul nr.154/26.04.1991 al Ministerului Turismului și Comerțului, acte care atestă că societatea deține mai multe bunuri imobile, printre care Vila F., situată în S., ..17 și Vila Boema situată în S., ..15, Vila F. și terenul aferent în suprafață de 1117,10 mp., fiind obligată prin decizia nr.48/11.03.2003 definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești să le lase în deplină proprietate și posesie numitului M. D. I., restul imobilului aflându-se permanent în proprietatea și posesia sa, titlul lor de proprietate fiind valabil.
A mai susținut apelanta că, și în situația în care li s-ar recunoaște intimatelor un drept de proprietate retroactiv asupra imobilului în litigiu, trecerea imobilului în proprietatea sa de către Statul Român nu ar putea fi considerată decât cel mult ca o ingerință legală în dreptul său de proprietate, prevăzută de Legea nr.15/1990, permisă de Protocolul nr.1 al CEDO.
O altă critică a apelantei a vizat faptul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii în condițiile în care reclamantele nu au urmat procedura Legii nr.10/2001, nu au formulat o notificare în temeiul acestei legi privind restituirea în natură a imobilului, astfel încât, dacă s-ar considera că persoanele care nu au urmat această procedură au deschisă calea acțiunii în revendicare întemeiată pe disp. art.480 c.civ., s-ar ignora principiul de drept care guvernează concursul dintre legea specială și legea generală și care, pentru a fi aplicat, nu trebuie reiterat în fiecare lege specială, invocând în acest sens jurisprudența CEDO și Decizia nr. 33/09.06.2008 a ICCJ.
A mai arătat apelanta că, mai mult chiar, interpretând per a contrario dispozițiile art.21 din Legea nr.10/2001, reiese că dacă statul sau o autoritate publică nu mai este acționar minoritar cu o cotă mai mare decât valoarea imobilului, acesta nu poate fi restituit în natură, caz în care societatea, fiind integral privatizată, nu se încadrează în prevederile textului de lege susmenționat și ca atare nu poate fi obligată la restituirea în natură a imobilului.
A precizat apelanta că terenului în litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile legale privind prescropția achizitivă, fiind îndeplinite condițiile pentru a opera uzucapiunea, respectiv o posesie continuă, neîntreruptă,, netulburată, publică și sub nume de proprietar, caz în care, prin joncțiunea posesiei Statului Român începută în anul 1962 cu posesia societății începută în anul 1994, sunt îndeplinite condițiile legale atât pentru uzucapiunea de 30 de ani, cât și pentru cea de 10.20 de ani, mai ales că, în temeiul art.1897 c.civ., certificatul de moștenitor nr.668/1962, chiar dacă a fost anulat, poate servi drept just titlu.
Referitor la ultimele două capete de cerere, apelanta arătat că acestea urmează soarta primului capăt al acțiunii, de existența unei suprapuneri între terenul revendicat de reclamante și terenul proprietatea sa.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrata cu nr._ la data de 19.07.2012.
Tribunalul, examinând sentința atacata în raport de situația de fapt reținuta, de probele administrate în cauză, de criticile formulate, și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauza, constata că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Conform actului de vânzare cumpărare din 29 septembrie 1923, autorul reclamantelor, G. M., a dobândit de la numitul I. Wappner, o . în orașul S., ., iar în urma decesului lui G. M., moștenitorii acestuia au realizat partajul voluntar al averii succesorale, conform actului încheiat la data de 11 februarie 1949.
Ulterior, la data de 23.09.1963 a decedat soția supraviețuitoare, A. Ghe. M., ocazie cu care s-a întocmit certificatul de moștenitor nr. 668/25 mai 1963 în cuprinsul căruia se menționează că întreaga avere imobila a defunctei a trecut la stat, succesiunea fiind vacantă, certificat de moștenitor anulat prin Decizia nr. 1626/08.07.1998 a Tribunalului Prahova.
Prin sentința civila nr. 401/14.05.2003 pronunțata de Judecătoria S. in dosarul nr. 1079/2001, s-a partajat averea succesorala rămasa de pe urma defunctei M. A., partaj în urma căruia reclamantelor si numitului Ulescu A. R. – decedat la 09.09.2010 si moștenit de reclamante, li s-a atribuit lotul nr. 4 format, printre alte bunuri imobile, și din terenul de 1067 mp situat în orașul S., .. 13.
Pe de altă parte, . o proprietate învecinata potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0190 emis de Ministerul Turismului la data de 16.06.1994, respectiv teren în suprafața de 2142 mp. aferent vilei Boema, împrejmuit și înscris in CF nr. 151 N S..
Conform raportului de expertiză topo întocmit în cauză de către expert M. S., terenul deținut de pârâtă în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate are suprafața de 2142 mp., fiind identificată în perimetrul 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,14,15,16,17,18,1, iar reclamantele dețin în baza sentinței civile nr.401/2003 suprafața de 1067 mp, identificată pe aceeași schiță de plan pe conturul punctelor 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 19, 20, 21, 22, 13, 2, stăpânind în realitate doar suprafața de 426 mp., expertul precizând față de actele de proprietate linia de hotar pe aliniamentul 2-13.
Disp.art.480 c.civ. stipulează ca dreptul de proprietate reprezintă acel drept de care se bucură o persoană fizică sau juridică în mod liber și nestingherit, însă în limitele prevăzute de lege, astfel încât un asemenea drept presupune exercitarea cumulativa de către titularul său a următoarelor prerogative: dreptul de a întrebuința bunul potrivit destinației sale, dreptul de a-i culege fructele sau productele, dreptul de a dispune de bun prin înstrăinare sau consumare.
Disp.art.584 c.civ. nemodificat stipulează ca operațiunea de granițuire reprezintă operațiunea de delimitare prin semne exterioare a doua proprietăți vecine ce aparțin unor titulari diferiți, urmărindu-se determinarea limitelor dintre proprietăți, inclusiv in raport de întinderea acestora si stabilirea traseului real ce trebuie urmat de către cei doi titulari.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că autorul reclamantelor G. M. a dobândit în timpul vieții, printre alte imobile, și imobilul situat S., ., averea sa fiind partajată de către moștenitorii acestuia printr-un act de partaj voluntar în anul 1949, soția supraviețuitoare, A. Gh. M., primind în lotul său terenul situat în S., ., imobil descris ulterior în cuprinsul certificatului de moștenitor nr.668/1962 emis pe numele defunctei A. Gh. M. ca fiind situat în . nr.11, având suprafața de 1063 mp., teren care, împreună cu celelalte terenuri descrise în certificatul de moștenitor ca reprezentând masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, au trecut în proprietatea statului, succesiunea fiind considerată vacantă, menționându-se în cuprinsul certificatului de moștenitor că moștenitorii acesteia ar fi dat declarații de renunțare la succesiune, certificat de moștenitor anulat prin decizia civilă nr.1626/08.07.1998, decizie definitivă prin nerecurare, decizie în baza căreia moștenitorii defunctei și-au partajat ulterior averea rămasă de pe urma acesteia conform sentinței civile nr.401/2003, reclamantelor revenindu-le lotul nr.1 compus, printre alte bunuri, și din terenul de 1067 mp situat în S., .. 13.
Reiese totodată că pârâta . conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0190 emis de Ministerul Turismului la data de 16.06.1994, un teren în suprafața de 2142 mp. aferent Vilei Boema, împrejmuit și înscris in CF nr. 151 N S., teren învecinat cu terenul dobândit de către reclamante prin hotărârea de partaj susmenționată, teren în care este inclusă și porțiunea de 641 mp în litigiu, identificată de expert prin pct.2, 3, 4.....12, 13, 2.
Ca atare, atât timp cât imobilul în litigiu a aparținut autorilor reclamantelor, fiind preluat de stat la data decesului defunctei A. Gh. M., succesiunea acesteia fiind considerată vacantă motivat de faptul că moștenitorii săi ar fi dat declarații de renunțare la succesiune, certificat de moștenitor anulat prin hotărâre judecătorească definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, înseamnă că, în realitate, imobilul în litigiu a fost preluat de către stat în mod abuziv, dovadă în acest sens fiind anularea certificatului de moștenitor emis pe numele defunctei prin hotărâre judecătorească, caz în care preluarea imobilelor avut un caracter nelegal, urmărindu-se deposedarea moștenitorilor defunctei de bunurile care le-ar fi revenit în mod legal, în calitate de moștenitori, bunuri existente în patrimoniul defunctei la data decesului acesteia.
Mai mult chiar, în condițiile în care preluarea imobilului a avut un caracter abuziv, înseamnă că pârâta are obligația să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie porțiunea de 641 mp. ce face parte din terenul de 1067 mp situat în .. 13 proprietatea reclamantelor.
Împrejurarea că terenul în litigiu face parte din terenul în suprafață totală de 2142 mp. deținut de pârâtă în baza unui certificat de atestare a dreptului de proprietate, nu înseamnă că pârâta deține un titlu de proprietate valabil asupra terenului deoarece acest certificat nu reprezintă prin însăși natura sa un titlu de proprietate ci, pur și simplu, reprezintă un act care face dovada deținerii, de către pârâtă, la un moment dat, a unei suprafețe de teren, întrucât, atât timp cât statul nu a preluat în mod valabil această suprafață de teren, nu o putea transmite, la rândul său, în mod valabil, reclamantele fiind împiedicate astfel să exercite toate prerogativele dreptului lor de proprietate asupra terenului proprietatea lor, de a dispune de bun astfel cum doresc, potrivit destinației acestuia.
Faptul că reclamantele nu au formulat notificări în baza Legii nr.10/2001, nu înseamnă că acestea nu uza de calea dreptului comun pentru a-și apăra dreptul de proprietate în condițiile în care prin anularea certificatului de moștenitor emis pe numele autoarei lor li s-a recunoscut dreptul de coproprietate asupra tuturor bunurilor existente în patrimoniul defunctei la data decesului acesteia, inclusiv asupra terenului în litigiu, drept de coproprietate ce nu a încetat niciodată să existe, fapt confirmat inclusiv prin sentința de ieșire din indiviziune asupra bunurilor ce au format patrimoniul defunctei, caz în care reclamantele sunt îndreptățite să pretindă oricărei persoane, inclusiv pârâtei, să-i respecte un asemenea drept recunoscut prin hotărâri judecătorești în situația în care acesta le este contestat sau încălcat de către terțe persoane.
De altfel, atât timp cât reclamantelor li s-a recunoscut acest drept prin anularea certificatului de moștenitor și partajul averii succesorale, înseamnă că acestui teren nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001, fiind imposibil ca reclamantele să formuleze o nouă acțiune în restituire în privința aceluiași imobil invocându-se Legea nr.10/2001.
Astfel, în mod corect instanța de fond a analizat situația de fapt și a admis acțiunea în revendicare și grănițuire, inclusiv capătul de cerere vizând obligația de a face constând în desființarea gardului edificat de pârâtă întrucât, din probele administrate reiese că sunt îndeplinite condițiile art.480 c.civ., art.584 c.civ., pentru a fi obligată pârâta să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie porțiunea de teren în litigiu în suprafață de 641 mp. și stabilirea liniei de hotar pe aliniamentul 2-13 în raport de actele de proprietate ale părților, de întinderea reală a terenurilor.
Criticile apelantei în sensul că în mod greșit instanța de fond ar fi soluționat cauza deși, în urma administrării probei cu expertiză, a reieșit faptul că valoarea imobilului este de 641.000 de lei, valoare care atrăgea competența de soluționare a cauzei în fond de către Tribunalul Prahova, sunt neîntemeiate deoarece, potrivit art. 181 c.pr.civ., instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii, rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.
Susținerile apelantei conform cărora eronat instanța de fond ar fi respins excepția lipsei calității sale procesual pasive, o asemenea calitate având-o Statul Român cât timp imobilul a intrat în proprietatea acestuia în anul 1962 în temeiul certificatului de moștenitor nr. 668/1962, sentințele civile nr. 1626/08.07.1998, nr. 401/14.05.2003 invocate de către reclamante nefiindu-i opozabile, fiind hotărâri declarative și nu translative a proprietății, sunt nejustificate deoarece, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel pretind obligat în raportul juridic dedus judecății or, cât timp pârâta pretinde un drept de proprietate în favoarea sa în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0190 emis de Ministerul Turismului la data de 16.06.1994, înseamnă că are calitate procesuală pasivă și nicidecum statul român astfel cum susține pârâta, stat care, în urma anulării certificatului de moștenitor nr.668/1962, nu mai are în patrimoniu imobilul în litigiu și care a fost redobândit de moștenitorii defunctei.
Afirmațiile apelantei că ar fi făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în S., ..15-17 cu Certificatul de atestare a dreptului de proprietate ., nr.0190 eliberat de Ministerul Turismului, coroborat cu ordinul nr.154/26.04.1991 al Ministerului Turismului și Comerțului, acte care atestă că societatea deține mai multe bunuri imobile, printre care Vila F., situată în S., ..17 și Vila Boema situată în S., ..15, Vila F. și terenul aferent în suprafață de 1117,10 mp., fiind obligată prin decizia nr.48/11.03.2003 definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești să le lase în deplină proprietate și posesie numitului M. D. I., restul imobilului aflându-se permanent în proprietatea și posesia sa, titlul lor de proprietate fiind valabil, nu au relevanță în cauză deoarece certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu reprezintă titlu de proprietate ci face doar dovada deținerii, la un moment dat, de către pârâtă, a terenului în litigiu.
De altfel, chiar dacă s-ar considera că acest certificat ar reprezenta titlu de proprietate, nu înseamnă că reclamantele nu au dreptul să pretindă să le fie lăsat în deplină proprietate și pașnică posesie porțiunea de teren în litigiu întrucât, coroborând titlurile de proprietate invocate de părți, este evident că titlul de proprietate al reclamantelor este mai bine caracterizat decât cel invocat de pârâte, având în vedere că terenul în litigiu provine de la autorii reclamantelor care au fost adevărații proprietari ai acestuia, fiind preluat în mod abuziv de către stat, caz în care este preferabil titlului de proprietate al pârâtei care a preluat terenul de la un neproprietar, respectiv de la statul român care, este de notorietate că, în acea perioadă, a încercat prin orice mijloace să deposedeze proprietarii sau pe moștenitorii acestora de bunurile imobile deținute în proprietate și să le treacă în proprietatea sa.
Pretențiile apelantei în sensul că și în situația în care li s-ar recunoaște intimatelor un drept de proprietate retroactiv asupra imobilului în litigiu, trecerea imobilului în proprietatea sa de către Statul Român nu ar putea fi considerată decât cel mult ca o ingerință legală în dreptul său de proprietate, prevăzută de Legea nr.15/1990, permisă de Protocolul nr.1 al CEDO, nu pot fi avute în vedere cât timp dreptul de proprietate este garantat de Constituție, de CEDO, iar a recunoaște dreptul pârâtei asupra terenului în litigiu în condițiile în care acest teren a aparținut în proprietate autorilor reclamantelor, teren care, în condițiile istorice existente în perioada comunismului, a fost preluat în mod abuziv de către stat, înseamnă a încălca în mod nejustificat acest drept de proprietate al reclamantelor în patrimoniul cărora, în realitate, nu a încetat niciodată să existe, ceea ce este nu numai inadmisibil, dar și inechitabil, mai ales că dreptul de proprietate a fost redobândit de către reclamante odată cu hotărârea judecătorească prin care s-a anulat certificatul de moștenitor în baza căruia bunurile imobile ce au aparținut autoarei lor, printre care și terenul în litigiu, trecea în proprietatea statului, hotărâre care are drept efect tocmai recunoașterea unui asemenea drept în patrimoniul reclamantelor în calitate de moștenitoare.
Aspectele invocate de către apelante în sensul că în mod greșit instanța de fond ar fi respins excepția inadmisibilității acțiunii în condițiile în care reclamantele nu au urmat procedura Legii nr.10/2001, că dacă s-ar considera că persoanele care nu au urmat această procedură au deschisă calea acțiunii în revendicare întemeiată pe disp. art.480 c.civ., s-ar ignora principiul de drept care guvernează concursul dintre legea specială și legea generală, nu pot fi avute în vedere întrucât, în cauză, atât timp cât reclamantelor li s-a recunoscut acest drept prin anularea certificatului de moștenitor și partajul averii succesorale, înseamnă că acestui teren nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001, fiind imposibil ca reclamantele să formuleze o nouă acțiune în restituire în privința aceluiași imobil invocându-se Legea nr.10/2001.
De altfel, cât timp s-a anulat certificatul de moștenitor în baza căruia bunurile proprietatea autoarei reclamantelor treceau în proprietatea statului, înseamnă că reclamantele, în calitate de moștenitoare și între care s-au partajat aceste bunuri ca urmare a anulării certificatului de moștenitor, sunt îndreptățite să opună aceste sentințe de anulare certificat de moștenitor, de partaj terțelor persoane, inclusiv pârâtei, în cazul în care dreptul acestora este încălcat sau contestat, singurul mijloc procedural pentru a se îndrepta împotriva acestora fiind acțiunea în revendicare și nu în restituire în baza Legii nr.10/2001, caz în care, în speță, acțiune în revendicare este admisibilă.
Împrejurarea că în cele două acțiune pârâta nu a fost parte și deci sentințele invocate de către reclamante nu-i sunt opozabile, nu au relevanță în cauză întrucât, chiar dacă pârâta nu a fost parte în litigiile respective, în speță se analizează titularul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu și dacă acesta din urmă face parte sau nu din suprafața totală de 1067 mp revendicată de către reclamante în baza celor două hotărâri judecătorești, or, în cauză acest teren este evident că face parte din terenul proprietatea reclamantelor, descrisă în sentințele civile susmenționate, sentințe care recunosc dreptul de proprietate al reclamantelor asupra acestui teren ce a aparținut în proprietate autorilor lor și care a fost preluat în mod abuziv de către stat.
Invocarea de către apelantă a interpretării per a contrario a dispozițiilor art.21 din Legea nr.10/2001, conform căreia, dacă statul sau o autoritate publică nu mai este acționar minoritar cu o cotă mai mare decât valoarea imobilului, acesta nu poate fi restituit în natură, caz în care societatea, fiind integral privatizată, nu se încadrează în prevederile textului de lege susmenționat și ca atare nu poate fi obligată la restituirea în natură a imobilului, nu au relevanță în cauză întrucât dreptul de proprietate al reclamantelor se analizează în raport de dispozițiile art.480 c.civ. și nicidecum în raport de dispozițiile Legii nr.10/2001, dreptul de proprietate al reclamantelor fiind recunoscut reclamantelor prin hotărâre judecătorească anterioară intrării în vigoare a acestei legi, astfel încât, în speță, nu se analizează principiul aplicării imediate a Legii nr.10/2001, ci, pur și simplu dacă reclamantele sunt sau nu proprietarele terenului în litigiu, probele administrate atestând fără putință de tăgadă un asemenea drept în favoarea reclamantelor.
Motivul invocat de către apelantă în sensul că terenului în litigiu i-ar fi aplicabile dispozițiile legale privind prescripția achizitivă, fiind îndeplinite condițiile pentru a opera uzucapiunea, respectiv o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, că prin joncțiunea posesiei Statului Român începută în anul 1962 cu posesia societății începută în anul 1994, sunt îndeplinite condițiile legale atât pentru uzucapiunea de 30 de ani, cât și pentru cea de 10.20 de ani, este nefondat întrucât terenul a fost preluat de către stat în mod abuziv, neputându-se invoca o posesie utilă și neviciată a acestuia asupra imobilului, astfel că reclamantele nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra terenului, drept care nu se stinge prin neuz, mai ales că această imposibilitate de a exercita prerogativele dreptului lor de proprietate asupra terenului în perioada comunistă s-a datorat atitudinii abuzive a statului de a deposeda proprietarii prin orice mijloace de bunurile lor, caz în care, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prescripției achizitive de lungă sau de scurtă durată pentru ca pârâta să dobândească asupra bunului un drept de proprietate prin uzucapiune.
Apărările apelantei că ultimele două capete de cerere, urmează soarta primului capăt al acțiunii, în raport de existența unei suprapuneri între terenul revendicat de reclamante și terenul proprietatea sa, nu se mai impun a fi analizate în condițiile în care s-a stabilit dreptul de proprietate al reclamantelor asupra terenului în litigiu, caz în care linia de hotar și demolarea gardului astfel cum au fost stabilite de către instanța de fond sunt justificate.
Prin urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, constatând că hotărârea instanței de fond a fost dată cu interpretarea corectă a probelor și aplicarea corectă a legii, în baza art.296 c.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat și va lua act că intimatele își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta pârâtă . cu sediul în S., ..4, jud. Prahova împotriva sentinței civile nr. 627/30.05.2012 pronunțată de Judecătoria S. în contradictoriu cu intimații reclamanți T. S. C. și TUDORII I. R. ambele cu domiciliul ales la C.. Av. Salvețiu L. CRI – cu sediul în București, . A, .. A, ., ca nefondat.
Ia act că intimatele își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. C. C. M.
GREFIER
Cardașol I. N.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./Tehnored./RC
5 ex./22.04.2013
d.f._ - Judec.S.
j.f. - M. A. M.
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Uzucapiune. Decizia nr. 1163/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
