Anulare act. Decizia nr. 1032/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1032/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 2164/259/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA – SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1032
Ședința publică din data de 07.06.2013
PREȘEDINTE: F.-L. Șalar
JUDECĂTOR: L.-C. D.
JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: A.-Ș. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă ., cu sediul în B., Șoseaua Brăilei, nr. 9, etaj 2, ., împotriva sentinței civile nr. 208/26.02.2013 pronunțată de Judecătoria M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți J. L., domiciliată în Slatina, .. 16, ., etaj 3, ., D. A., domiciliată în Ploiești, ., ., etaj 1, . și ., cu sediul în M., ., nr. 7, ., județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-reclamantă, reprezentată de consilier juridic Turea R., lipsind intimații-pârâți.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează lipsa dovezii de achitare de către recurenta-reclamantă a taxei judiciare de timbru în cuantum de 597 lei și a timbrului judiciar în valoare de 2,50 lei, iar prin serviciul registratură, la data de 30.05.2013 s-a depus la dosar întâmpinare formulată de intimata-pârâtă ., după care,
Reprezentantul recurentei-reclamante depune la dosar dovada de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 597 lei, conform chitanței . nr._ (63)/06.06.2013 și a timbrului judiciar în valoare de 2,50 lei, potrivit rezoluției de înregistrare a cererii de recurs. De asemenea, depune la dosar împuternicire. Totodată, învederează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei-reclamante, având cuvântul, precizează că cererea de recurs se întemeiază pe disp. art. 304 pct. 7 și 8. De asemenea, față de disp. art. 304 indice 1, arată că sentința instanței a fost dată fără drept de apel. În ceea ce privește primul motiv de casare, arată că a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare. Mai mult, precizează că instanța de fond nu a acceptat amânarea cauzei pentru lipsă de apărare. Precizează că a solicitat imperativ acest lucru, însă instanța purcede la judecarea cauzei. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, vizează faptul că nu a analizat cererea sub toate aspectele. Arată că recurenta și-a precizat acțiunea, respectiv a înțeles să-și întemeieze cererea pe disp. art. 966 – 968 cod civil și respectiv, 948 Cod civil. În ceea ce privește al treilea motiv de recurs, arată că instanța de fond nu a administrat proba cu interogatoriul pârâtelor J. L. și D. A., precizând totodată că a depus la dosar câte un exemplar al interogatoriului, astfel că, în cazul în care nu se va casa și se va trimite cauza spre rejudecare. De asemenea, arată că potrivit art. 6 NCC, instanța de fond nu a avut în vedere art. 5 alin. 2 din Legea 71/2011 potrivit cărora dispozițiile NCC sunt aplicabile. Arată că dreptul de preemțiune a subzistat odată cu încheierea contractului de arendă, care a fost încheiat pe 6 ani. Precizează că intimata-pârâtă . nu a depus o minimă diligență să transmită adresă Primăriei B. A.. Mai mult, arată că recurentul și-a înregistrat contractul de arendare la primărie. Precizează că există declarația cumpărătoarei (la notar), respectiv a intimatei . care declară că avea cunoștință de situația juridică. De asemenea, arată că a depus extras de cont. Solicită să se aibă în vedere reaua-credință a intimatei, cumpărând doar nuda proprietate, precizând totodată că aceasta a făcut plângere penală, soluționată cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale. Arată că au suprafața de teren care se învecinează cu suprafața respectivă. Mai mult, precizează că acest act s-a făcut fără ca imobilul vândut să fie înscris în cartea funciară și să aibă număr cadastral. Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea și trimiterea spre rejudecare, în principal, în subsidiar, reținerea și admiterea recursului cum a fost formulat. Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată :
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâții J. L., D. A. și S.C. A. T. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 349/16.06.2011 de către Biroul Notarial V. V. și Asociații.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 25.11.2010 între aceasta și pârâta D. A., prin mandatar, a fost semnat contractul de arendare nr. 1338/25.11.2010, având ca obiect arendarea suprafeței de 2,67 ha teren agricol, situat în extravilanul localității Conduratu, jud. Prahova, Tarlaua 18 și 19, Parcelele 158/125, 165/380 și b165/509, astfel cum aceste suprafețe sunt descrise în T.P. nr._/09.09.1996, ulterior acest contract fiind înregistrat la Consiliul Local al comunei B. A., jud. Prahova, sub nr. 461/25.11.2010 și că prin semnarea acestui contract, în favoarea societății reclamante s-a constituit un drept de preemțiune la cumpărarea imobilului descris mai sus conform Cap. IX, art. 11, pct. 5 „părțile de comun acord instituie în favoarea arendașului un drept de preemțiune privind terenul ce face obiectul contractului de arendare ce trebuie exercitat în termen de 30 de zile.
Contractul de arendare s-a derulat în condiții normale până când S.C. A. T. SRL i-a emis o notificare cu nr. 806/17.11.2011 prin care îi aducea la cunoștință că este proprietarul acestor terenuri, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 349/16.06.2011, solicitându-i să-i cedeze posesia, deoarece dorește să cultive pe acest teren. În acest sens, reclamanta a emis o notificare prin care a precizat că pe suprafețele respective sunt încheiate contracte de arendă care le conferă un drept de preemțiune la cumpărare, mai mult decât atât, nu a fost de acord cu cedarea posesiei acestora.
Pârâtele J. L. și D. A. nu au respectat procedura de vânzare prevăzută atât în Legea 247/2005 cât și prevederile contractului de arendare, adică societatea nu a fost notificată cu convenția de vânzare pentru a-și exercita dreptul de preemțiune și au vândut suprafețele de teren societății comerciale A. T. SRL.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile legii nr. 245/2005, art. 969 și art. 970 Cod civil.
La cerere, reclamanta a anexat, în copie, contractul de vânzare-cumpărare nr. 349 din 16.06.2011, contractul de arendare nr.138 din 25.11.2010, titlul de proprietate nr._ din 09.09.1996, adresa nr. 806 din 17.11.2011, notificare.
Pârâtele J. L. și D. A. nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat la judecarea cauzei.
Pârâta ., la data de 24.01.2013, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a apreciat că este necesar ca în susținerea și argumentarea punctului său de vedere sa analizeze următoarele aspecte: stabilirea efectelor juridice ce derivă, pe de o parte, din contractul de arendare înregistrat la Consiliul Local al comunei B. A. sub nr.461/25.11.2010, iar pe de altă parte, pe cele din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 349 din 16.06.2011 de Biroul Notarial V. V. si Asociații; analiza noțiunilor de „nulitate", respectiv de „nulitate relativa" prin raportare concretă la cauza dedusă judecații; scurt istoric al dreptului de preempțiune în dreptul romanesc în perioada 1990-2005.
În ceea ce privește primul aspect, pârâta a susținut că este cât se poate de clar că drepturile și obligațiile născute din încheierea contractului de arendare, aparțin/incumbă reclamantei, în calitatea sa de arendaș, pe de o parte, respectiv, celor două pârâte, D. A. și J. L., în calitate de arendatoare, pe de altă parte, pârâta fiind un terț absolut pentru acest contract.
Două dintre principiile efectelor actelor juridice își găsesc consacrarea în acest caz, și anume: principiul relativității efectelor contractului, consacrat legal prin art. 973 Cod civil (vechi), astfel: „Convențiile n-au efect decât între părțile contractante". Conținutul acestui principiu se regăsește fidel exprimat în adagiul „res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest", fiind definit ca regulă potrivit căreia actul juridic civil produce efecte numai față de autorii lui, el neputând să profite ori să dăuneze altor persoane.
Singura excepție de la acest principiu, în cauza de față, ar fi dreptul de folosință asupra terenurilor, dobândit de reclamantă prin contractul de arendare, care le-ar putea fi opus, cu consecința menținerii locațiunii (arendării), astfel cum prevede art. 1441 Cod civil, redăm textual: „dacă locatorul vinde lucrul închiriat sau arendat, cumpărătorul este dator sa respecte locațiunea făcută înainte de vânzare ...", dar în cauza dedusă judecații nu suntem în această ipoteza: principiul forței obligatorii a contractului, consacrat legal prin art. 969 Cod civil (vechi), astfel: „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante ".
Efectele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 349 din 16.06.2011 de Biroul Notarial V. V. și Asociații se produc între pârâtele D. A. și J. L., în calitate de vânzătoare, pe de o parte, și societatea pârâtă în calitate de cumpărătoare, reclamanta fiind un terț absolut pentru acest contract, astfel că nu le pot fi opuse drepturi și nu pot fi ținuți de obligații asumate într-un raport juridic în care nu sunt parte.
Atât timp cât dreptul de preempțiune dobândit de reclamantă este un drept contractual (convențional), născut din contractul de arendare încheiat cu celelalte două pârâte, acesta nu ne poate fi opus.
Referitor la cel de al doilea aspect, pârâta a arătat că reclamanta invocă, ca temei juridic al acțiunii sale, și dispozițiile art. 966-968 Cod civil (vechi), în opinia acesteia, nerespectarea de către pârâtele D. A. și J. L. a dreptului convențional de preempțiune, stipulat la art. 8 lit. m) din contractul de arendare, fiind de natură să atragă anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 349 din 16.06.2011 de Biroul Notarial V. V. și Asociații din B., încheiat între pârâte.
În ipoteza reclamantei s-ar afla în situația în care cauza contractului de vânzare-cumpărare este una nelicită, adică încălcarea dreptului convențional de preempțiune născut în temeiul contractului de arendare poate atrage anularea contractului de vânzare-cumpărare.
Noțiunile de „nulitate" respectiv de „nulitate relativă" sunt definite astfel: „nulitatea ca fiind acea sancțiune de drept civil, care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă", „este relativă acea nulitate care sancționează nerespectarea la încheierea actului juridic civil, a unei norme legale care ocrotește un interes particular, individual sau personal"" (prof. univ. dr. Gh.B., în lucrarea „Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil", ediția a Xl-a, editura „Universul Juridic", București, 2007, pag.212 si 220).
Pârâta a susținut că în speța dedusă judecății ne aflăm în situația nerespectării de către pârâtele D. A. și J. L. a unui drept convențional de preempțiune în favoarea reclamantei, astfel cum părțile contractului de arendare au decis să îl insereze în acesta.
Anularea contractului de vânzare-cumpărare ar fi putut fi solicitată numai în situația existentei unui drept de preempțiune prevăzut de lege (act normativ) ori dreptul legal de preempțiune al arendașilor, prevăzut de Legea nr. 16/1994, a fost eliminat, prin abrogarea art. 9 din aceasta de către Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Atâta vreme cât nulitatea relativă poate fi invocată pentru nerespectarea unei norme legale edictate pentru valabila încheiere a actului, cât timp legea aplicabilă litigiului nu prevede și nu reglementează un drept de preempțiune al arendașilor, iar în cazul de față ne aflăm în fața nesocotirii unui drept convențional de preempțiune, născut din contractul de arendare de care societatea pârâtă este un terț absolut, răspunderea contractuală incumbă numai părților care au nesocotit clauza contractuală.
În ceea ce privește cel de al treilea aspect, pârâta a apreciat că este oportun a se face un scurt istoric al dreptului de preempțiune în dreptul romanesc în perioada 1990-2005.
Odată cu adoptarea Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, legiuitorul a instituit în art. 48 un drept de preempțiune la cumpărarea terenurilor agricole situate în extravilan, prevăzându-se în mod expres, prin art. 49 și sancțiunea nerespectării acestui drept.
Prin art. 9 din Legea nr. 16/1994 a arendării, legiuitorul a recunoscut in favoarea arendașilor un drept de preempțiune: „Arendașul, persoană fizică, are drept de preempțiune înaintea statului în cazul înstrăinării prin vânzare a terenurilor agricole din extravilan arendate. Dreptul de preempțiune se exercită în condițiile legii"
Dreptul legal de preempțiune a fost consacrat și recunoscut și prin art. 5 din Legea nr. 54/1998 privind circulația juridica a terenurilor „înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea dreptului de preempțiune al coproprietarilor, al vecinilor ori al arendașilor". Actul normativ prevedea în art. 14 și sancțiunea nerespectării dreptului de preempțiune, respectiv nulitatea relativa a contractului. Totodată, actul normativ abrogă capitolul V din Legea nr. 18/1991, privitor la circulația juridica a terenurilor.
În sfârșit, momentul care interesează cel mai mult cauza dedusă judecății este marcat de apariția Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății și justiției, precum si unele masuri adiacente. Prin acest act normativ este abrogat, în mod expres, art. 9 din Legea nr. 16/1994 a arendării, precum și, în tot, Legea nr. 54/1998 privind circulația juridica a terenurilor, apariția Legii nr.247/2005 marcând momentul dispariției dreptului de preempțiune legal al arendașilor.
În temeiul dispozițiilor art. 969 alin.(l) și art. 970 Cod civil, reclamanta are la îndemână alte mijloace juridice prin care sa sancționeze încălcarea de către pârâte a obligațiilor contractuale asumate și poate să solicite instanței obligarea acestora la daune interese.
Din alt punct de vedere, în sensul dispozițiilor art. 970 Cod civil (vechi), pârâta a învederat că a dat dovadă de bună credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 349 din 16.06.2011 de Biroul Notarial V. V. și Asociații din B., încheiat cu pârâtele D. A. și J. L., fiind un dobânditor de bună credință, respectându-și întocmai obligațiile ce le incumbau.
În drept au fost invocate dispozițiile art.115 – 118 C.proc.civ.
La termenul de judecată din data de 15.01.2013, după timbrarea cererii de chemare în judecată, instanța a respins excepția netimbrării ca rămasă fără obiect.
În cauză s-a administrat proba cu acte, respectiv: contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 349/16 iunie 2011, contract de arendare, T.P. nr._/1996, adresa nr. 806/17.11.2011.
Prin Sentința civilă nr. 208 din 26.02.2013, Judecătoria M. a respins cererea formulată.
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că, în fapt, la data de 25.11.2010, între reclamantă și pârâtele Dușmanescu A. și J. L. s-a încheiat contractul de arendare înregistrat la Consiliul Local al Comunei B. A. sub nr. 461. Contractul s-a încheiat conform prevederilor Legii nr. 16/1994, pentru o perioadă de 6 ani. În contract, la art. 8 pct. m, arendașul și-a rezervat un drept de preemțiune în cazul înstrăinării prin vânzare de către arendator a terenului. De asemenea, la art. 9 pct. 1 din contract s-a prevăzut, ca sancțiune a neexecutării culpabile a obligațiilor de către una dintre părți, rezilierea de drept fără intervenția instanței.
La data de 16.06.2011, între pârâtele D. A. și J. L., în calitate de vânzătoare și pârâta ., în calitate de cumpărătoare, se încheie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 349 ce are ca obiect vânzarea-cumpărarea terenurilor ce fac obiectul contractului de arendare.
În ceea ce privește temeiul de drept aplicabil în cauză, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor Codului civil din anul 1864, ambele contracte fiind încheiate sub imperiul acestuia, dar și a dispozițiilor Legii nr. 16/1994. Față de aceste dispoziții, instanța a apreciat necesar să stabilească dacă, în cauză, dreptul de preemțiune este unul legal sau convențional, având în vedere că acest drept a suferit în timp diferite reglementări.
Instanța a mai avut în vedere că contractul de arendare a fost încheiat în baza Legii nr. 16/1994 al cărui art.9 a fost abrogat prin art. 8 al Titlului X din Legea nr. 247/2005, iar prin Legea nr. 223/2006 pentru modificarea și completarea legii arendării s-a adoptat în anexă modelul de contract de arendare, care în art. 8 pct. m prevede dreptul de preemțiune al arendașului în cazul înstrăinării prin vânzare de către arendator, sancțiunea nerespectării obligațiilor părților fiind aceea prevăzută de art. 9 din contract și anume rezilierea de drept.
Legea arendei a mai fost modificată și prin Legea nr. 20/2008, care prevede că art. 9 alin. 1 din Legea nr. 16/1994 va dispune că „În caz de neexecutare a obligațiilor prevăzute în contract de către una dintre părți, contractul se consideră reziliat de drept".
Față de aceste dispoziții legale, instanța a reținut că ele au fost reiterate de părți în contractul de arendare nr.1338 din 25.11.2010.
F. de aceste modificări, reținând că la data încheierii atât a contractului de arendare nr.1338 din 25.11.2010, cât și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 349 din 16.06.2011, dreptul de preemțiune este unul convențional și nu legal, și nu este reglementat de lege ca un impediment legal în transmiterea către o altă persoană a dreptului de proprietate, ci ca un drept contractual al arendașului.
Nerespectarea acestui drept nu atrage nulitatea actului încheiat cu o terță persoană ci, conform legii, rezilierea de drept a contractului de arendă.
Față de aceste aspecte, reținând că reclamanta se mărginește să-și motiveze cererea de chemare în judecată doar la nerespectarea dreptului de preemțiune, instanța a considerat că nu mai este necesară analizarea celorlalte aspecte învederate de pârâta . prin întâmpinare referitoare la cauzele de nulitate absolută sau relativă.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta .. a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea, în tot, a sentinței recurate, în sensul anulării contractului de vânzare-cumpărare autentificat de către Biroul Notarial V. V. și Asociații sub nr. 349 din 16.06.2011 și revenirea părților în situația anterioară încheierii lui.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că instanța de fond nu a luat în calcul că dreptul de preemțiune, chiar dacă era un drept convențional, acesta trebuia să subziste și după data de 01.10.2011, până la data de 01.03.2016, termenul final al contractului de arendare.
Cu toate că au fost încuviințate interogatoriile pârâtelor J. L. și D. A., instanța a pășit la judecarea pricinii fără a administra aceste probe și fără să facă aplicarea art. 225 C.proc.civ.
Recurenta a solicitat amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de răspunsul la interogatoriu dat de pârâta S.C. A. T. S.R.L., însă instanța nu a ținut seama de această cerere și a trecut la judecarea pricinii.
Instanța de fond trebuia să analizeze cauza sub toate aspectele invocate de recurentă. Astfel, aceasta și-a motivat acțiunea de „anulare act” în baza prevederilor art. 948 C.civ., art. 966 – 968 C.civ., și nu s-a limitat în motivarea acțiunii doar la nerespectarea dreptului de preemțiune. Recurenta a adus în discuție cauza încheierii actului juridic civil, în speță fiind vorba despre o cauză imorală, fiind contrară ordinii publice și bunelor moravuri.
Ținând seama de răspunsul la interogatoriu al pârâtei S.C. A. T. S.R.L., se poate observa că aceasta nu a depus o minimă diligență pentru a verifica la Primăria Comunei B. A. dacă suprafețele pe care le-a cumpărat sunt arendate sau nu, cu toate că recurenta a înscris contractul de arendă la primărie pentru a-și produce efectele, printre care și publicitatea față de terți. Faptul că pârâta a declarat că nu a cunoscut faptul că suprafețele sunt arendate este în contradicție totală cu ceea ce declară în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare. Dând dovadă de rea-credință, pârâta a formulat plângere penală împotriva recurentei pentru tulburare de posesie.
Recurenta a mai arătat că ambele societăți au același obiect de activitate, desfășurându-și activitatea în aceeași zonă.
La data încheierii contractului, recurenta avea suma necesară pentru achiziționarea terenului.
De asemenea, recurenta deține suprafețe de teren învecinate, atât în arendă, cât și în proprietate.
Pentru motivele expuse, recurenta a apreciat că actul juridic este fondat pe o cauză falsă sau imorală, astfel că sancțiunea ce intervine este nulitatea absolută.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 299 și următoarele C.proc.civ., art. 948, art. 966 – 968 C.civ.
La data de 30.05.2013, intimata S.C. A. T. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținându-se sentința recurată ca legală și temeinică.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că recursul nu este structurat pe motivele prevăzute de art. 304 C.proc.civ., iar recurenta confundă nemulțumirile sale cu motivele de nelegalitate a hotărârii. În aceste condiții, intimata a apreciat că recursul se întemeiază pe art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
În continuare, intimata a prezentat motivele invocate de recurentă, apreciind că acestea sunt neîntemeiate, reluând argumentele utilizate de instanța de fond.
Intimata a subliniat faptul că în cererea de chemare în judecată, recurenta a invocat doar încălcarea dreptului de preemțiune, iar art. 948 C.civ. nu apare în cerere.
În drept, intimata a invocat art. 308 alin. 2 C.proc.civ.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a textelor de lege incidente în cauză, tribunalul reține următoarele :
Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 112 pct. 4 C.proc.civ., cererea de chemare în judecată trebuie să conțină motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea. Ca și celelalte elemente ale cererii de chemare în judecată, și motivele de fapt și de drept invocate, ce constituie cauza acțiunii civile exercitate, pot fi completate sau modificate în condițiile art. 132 C.proc.civ.
În recurs însă nu este permis să se invoce aspecte de fapt și de drept noi în susținerea cererii, aceasta fiind interzisă de prevederile art. 294 alin. 1 raportat la art. 316 C.proc.civ.
În cauza de față, prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a indicat, ca motiv de anulare a contractului, nerespectarea de către pârâte a procedurii de vânzare prevăzute de legea 247/2005 și de contractul de arendare încheiat, respectiv că reclamanta nu a fost notificată cu intenția de vânzare, astfel încât să își poată exercita dreptul de preemțiune al cărui titular este.
În drept, reclamanta a mai invocat și dispozițiile art. 969 și 970 C.civ., referitoare la obligativitatea convențiilor legal încheiate între părți și la relativitatea efectelor contractului, dar și art. 966 – 968 C.civ., indicate în cererea precizatoare, articole referitoare la cauza convențiilor. Simpla enumerare a unor texte de lege, fără legătură cu situația de fapt expusă și fără ca reclamantul să invoce, în concret, în ce constă cauza de nulitate nu echivalează cu o motivare a cererii în conformitate cu cerințele impuse de art. 112 C.proc.civ. Astfel, instanța de fond nu putea reține drept cauză a acțiunii de anulare a actului, alta decât încălcarea dreptului de preemțiune.
Contrar susținerilor din recurs, care echivalează cu o completare nepermisă a motivelor acțiunii, reclamanta nu a invocat decât o singură cauză de nulitate a contractului, respectiv încălcarea dreptului de preemțiune. Prin urmare, motivele invocate în susținerea existenței unei cauze false, imorale sau ilicite, enumerate în cerere la punctul 4, lit. a – f, nu pot fi avute în vedere.
Recurenta nu a contestat natura convențională a dreptului de preemțiune, susținând doar că instanța trebuia să constate nulitatea actului. Astfel cum a motivat prima instanță, încălcarea dispozițiilor unui contract nu duc la nulitatea actului juridic încheiat în aceste condiții, ci, eventual, la răspunderea contractuală a părții culpabile de această încălcare.
În aceste condiții, în raport de limitele judecății trasate de cererea de chemare în judecată, aplicarea dispozițiilor art. 225 C.proc.civ. era lipsită de relevanță. Constatarea nulității unui act juridic nu depinde de dreptul de dispoziție al părților în cauză, astfel încât interogatoriul sau răspunsurile la interogatoriu să poată influența soluția ce trebuia pronunțată în cauză. De altfel, răspunsurile date la interogatoriu de intimata-pârâtă nu au fundamentat soluția instanței de fond, astfel încât să se poată reține că recurenta ar fi fost vătămată prin neacordare unui nou termen de judecată. Nici recurenta nu a criticat în vreun fel situația de fapt reținută de instanța de fond, astfel încât motivele de recurs invocate sub aspectul administrării probelor sunt, în mod evident, nefondate.
Ținând seama de considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 312 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă ., cu sediul în B., Șoseaua Brăilei, nr. 9, etaj 2, ., împotriva sentinței civile nr. 208/26.02.2013 pronunțată de Judecătoria M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți J. L., domiciliată în Slatina, .. 16, ., etaj 3, ., D. A., domiciliată în Ploiești, ., ., etaj 1, . și ., cu sediul în M., ., nr. 7, ., județul Prahova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.06.2013.
P., JUDECATORI,
F.-L. Șalar L.-C. D. D. G.
Fiind plecată din instanță,
Semnează Președintele Tribunalului
GREFIER,
A.-Ș. P.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red./ tehnored. F.L.Ș.
6 ex./06.08.2013
Dos. f. nr._ /_ – Judecătoria M.
Jud. fond – T. N.
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 237/2013. Tribunalul PRAHOVA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
