Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 4767/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4767/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 13228/281/2008
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.145
Ședința publică din data de 15.03.2013
PREȘEDINTE - R. C.
JUDECĂTOR - C. M.
GREFIER – CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul pârât A. C. domiciliat în Ploiești, ..B.2, . împotriva sentinței civile nr. 4767/27.03.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu intimatul reclamant D. C. M. domiciliat în Ploiești, ..6, jud. Prahova.
Cererea de apel timbrată cu suma de 406,00 lei taxă de timbru și 2,5 lei timbru judiciar, anulate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul pârât reprezentat de avocat R. I. și intimatul reclamant reprezentat de avocat P. G. M..
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cererii de formulat în cauză.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentanților părților în dezbateri.
Reprezentantul apelantului pârât, având cuvântul, arată că soluția instanței de fond este greșită, întrucât s-a acordat intimatului altceva decât a cerut, prin acțiune a solicitat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor, iar prin hotărâre se consemnează constatarea absolută parțială a certificatului de moștenitor. Mai arată că, instanța de fond nejustificat, contrar probelor cauzei, instanța a concluzionat că la momentul încheierii testamentului, defunctul avea discernământ. Prin întâmpinarea-cerere reconvențională, apelantul a învederat instanței că la data de 08.01.2009, că nu a avut cunoștință de testament, care nu poate fi avut în vedere, de vreme ce defunctul era foarte bolnav. Prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică SML Prahova precizează că la data semnării actului este posibil ca discernământul să fi fost diminuat, iar INML M. Minovici susține că nu are suficiente elemente pentru a stabili incompetența psihică a defunctului de a încheia testamentul. Mai arată că niciunul din martori nu face vorbire despre starea de sănătate a defunctului, anterioară datei de 16.10.2000, când s-a semnat testamentul. Solicită completarea probatoriilor testimoniale și înscrisuri, pentru cercetarea perioadei anterioară datei de 16.10.2000 în scopul clarificării probei, referitoare la existența, inexistența discernământului la acel moment. În subsidiar solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat P. G. M., pentru intimatul reclamant, având cuvântul, pe cererea de probatorii solicită respingerea acesteia, la instanța de fond s-au solicitat probe, s-au administrat, au fost audiați martori, expertiza spune că nu există un atestat al unui medic specialist în acest sens, la instanța de fond nu au avut obiecțiunii la raportul de expertiză. Pe fond, arată că părțile sunt frați, iar cel de al doilea copil a primit testament de la tatăl său, întrucât fiul legitim îl neglija, iar drept recunoștință a dat testament copilului adoptat. Cu privire la motivul doi de apel s-a probat cu martori că avea vârsta de 70 ani, toate actele medicale depuse la dosar provin de la medicul de familie. Solicită respingerea apelului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată cu nr._ /17.10.2008, la Judecătoria Ploiești, reclamantul D. C. M. a chemat în judecată pe pârâtul A. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.313/19.06.2008, calitatea sa de legatar universal privind bunurile rămase de pe urma defunctului A. M., decedat la 30.02.2008, să se dispună punerea sa în posesie privind imobilul situat în Ploiești, ., jud. Prahova, având un teren și o construcție, obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul sus menționat, precum și bunurile mobile aflate în incinta acestuia.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este fiul natural al defunctului, fiind adoptat cu efecte depline de către familia D. C., însă, deși a fost adoptat a păstrat permanent legăturile cu tatăl său natural, motiv pentru care acesta i-a testat toate bunurile mobile și imobile care se vor găsi în patrimoniul său la data decesului, astfel încât are calitatea de legatar universal al defunctului, impunându-se desființarea certificatului de moștenitor nr.313/2008, emis în favoarea pârâtului și obligarea acestuia să-i predea bunurile rămase de pe urma defunctului.
La data de 08.01.2009, pârâtul a formulat o întâmpinare, precum și o cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii atât timp cât defunctul a fost în imposibilitate să-și manifeste voința la încheierea testamentului, să se constate nulitatea testamentului nr.6256/2000, iar în subsidiar reducțiunea acestuia până la limita cotității disponibile.
La data de 06.02.2009, pârâtul și-a completat cererea reconvențională, solicitând includerea la masa de partaj și a sumei de 35.000 lei reprezentând cheltuieli cu ultima boală a defunctului, înmormântarea și pomenile ulterioare.
La data de 20.02.2009, reclamantul a formulat un răspuns la cererea reconvențională, menționând că a contribuit în egală măsură la cheltuielile privind înmormântarea și pomenile ulterioare ale defunctului, acesta din urmă având venituri în vederea suportării acestor cheltuieli.
La data de 06.03.2012, instanța a dispus disjungerea capătului cererii reconvenționale privind partajarea averii rămase de pe urma defunctului A. M..
După administrarea probelor cu acte, interogatoriu, martori, expertiză medico legală, prin sentința civilă nr. 4767/27.03.2012 a Judecătoriei Ploiești, au fost admise atât acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului, cât și cererea reconvențională în parte, s-a constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr.313/19.06.2008 în ceea ce privește calitatea de unic moștenitor a pârâtului, cota ce se cuvine acestuia, calitatea de legatar universal a reclamantului în baza testamentului nr.6257/16.10.2000 și s-a dispus reducțiunea liberalităților excesive privind testamentul sus menționat întocmit în favoarea reclamantului până la limita cotității disponibile de ½ din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului A. M..
S-a constatat că au calitatea de moștenitori ai defunctului A. M., decedat la 03.02.2008, pârâtul în calitate de moștenitor legal, în calitate de fiu și reclamantul, în calitate de moștenitor testamentar, fiecare având câte o cotă de ½ din moștenire, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională privind constatarea nulității absolute a testamentului nr.6256/2000 și a fost admisă cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată și obligat pârâtul la 9352,60 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu avocat, taxe judiciare de timbru.
S-a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că potrivit actelor de stare civilă existente la dosar, declarației nr.2956/2008, actelor medicale, rapoartelor de expertiză medico - legală psihiatrică nr.49/2010,_/2010, reclamantul a fost fiul natural al defunctului A. M., fiind înfiat cu efecte depline de către familia D. C., însă, defunctul a încheiat în timpul vieții în favoarea reclamantului testamentul nr.6256/16.10.2000, în baza căruia l-a instituit legatar universal al tuturor bunurilor sale pe reclamant la data decesului acestuia, deces în urma căruia reclamantul a acceptat succesiunea defunctului la data de 22.07.2008, astfel încât, în urma analizării actelor medicale existente la dosar, s-a constatat că la data întocmirii testamentului – 16.10.2000, defunctul a avut discernământ, aflându-se în situația de a-și exprima un consimțământ valabil, mai ales că acesta a suferit de diferite tulburări psihice, ulterior întocmirii testamentului.
S-a menționat că, în condițiile în care defunctul și-a exprimat în mod valabil consimțământul, având discernământ la data întocmirii testamentului, înseamnă că nu există nicio împrejurare care să determine constatarea nulității absolute a testamentului nr.6256/2000, motiv pentru care certificatul de moștenitor nr.313/19.06.2008 a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor referitoare la calitatea succesorilor, cotele ce li se cuvin acestora, impunându-se desființarea parțială a acestuia datorită calității reclamantului de moștenitor testamentar al defunctului alături de pârât, în calitate de moștenitor legal, iar în baza disp.art.841 și urm.c.civ. nemodificat se impune reducțiunea acestui testament până la limita cotității disponibile de ½ din moștenire atât timp cât la data întocmirii acestuia defunctul a încălcat rezerva succesorală asupra căreia nu avea niciun drept să dispună prin acte cu titlu gratuit în favoarea reclamantului, rezervă care revine de drept moștenitorului legal al defunctului, respectiv pârâtului.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând completarea probatoriilor cu martori, acte, admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenționale, respingerii acțiunii, motivându-se că s-a acordat altceva decât s-a cerut, constatându-se nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor, deși s-a solicitat nulitatea absolută a acestuia și că eronat nu s-a ținut seama de probele administrate în cauză, conform cărora pârâtul nu a cunoscut existența testamentului la 08.01.2009, datorită stării sănătății defunctului, de actele medicale existente la dosar ce atestă lipsa discernământului defunctului, raportul de expertiză medico legală emis de SML Prahova, demonstrând posibilitatea diminuării discernământului la data semnării testamentului, mai ales că potrivit expertizei medico - legale de la IML nu s-au putut delimita suficiente elemente medicale pe baza cărora să se stabilească incompetența psihică privind întocmirea testamentului, iar atât timp cât s-a menținut punctul de vedere de către SML Prahova, era necesară examinarea celorlalte probe, constând în acte, declarații de martori, privind inexistența discernământului la data încheierii testamentului.
În continuare, pârâtul a arătat că eronat nu s-a ținut seama de declarația martorului T. C., conform căreia defunctul a avut probleme medicale începând cu anul 1999, fiind dus la medic de către pârât, depistat cu demență, declarația martorului vizând perioade de timp anterioare întocmirii actului, neavând relevanță calitatea de salariat al pârâtului a martorului și că niciunul dintre ceilalți martori audiați nu se referă la starea de sănătate a defunctului anterior încheierii testamentului, declarațiile martorilor I. I., S. I. vizând împrejurări ulterioare încheierii testamentului, descriindu-l pe defunct în general ca fiind un om coerent, fiind în imposibilitate de a preciza exact de câte ori s-a întâlnit cu defunctul, anterior întocmirii testamentului, mai ales că martora C. M., angajată de pârât pentru a-l îngriji pe defunct, confirmă starea de sănătate a defunctului.
De asemenea, pârâtul a precizat că numai unul dintre martori a relatat despre starea de sănătate precară a defunctului, anterior întocmirii testamentului, declarație înlăturată în cadrul expertizelor medico legale, invocându-se calitatea martorului de salariat al pârâtului, instituțiile medicale achiesând de plano la soluția instanței și că era necesară examinarea expertizelor, a forței probante a acestora, conform disp. art. 201 și urm. c.pr.civ., ținându-se seama de ambiguitatea concluziilor expertizei efectuată de IML M. Minovici, contrazisă de expertiza întocmită de SML Prahova, impunându-se desființarea testamentului datorită existenței unui discernământ afectat, defunctul fiind ușor influențabil la data încheierii actului, în afara realității, având vârsta de 76 ani, suferind de psihosindrom organic cronic mixt FAS.
Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criti8cile formulate, și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În baza actelor de stare civilă existente la dosar, deciziei nr.567/7.12.1972, declarației nr.2956/22.07.2008, reclamantul a fost inițial fiul natural al numiților A. M. și A. E., însă, la data de 07.12.1972, a fost înfiat cu efecte depline de către numiții D. C. M. și M., iar potrivit testamentului nr.6256/16.10.2000, numitul A. M. a testat în favoarea reclamantului toate bunurile mobile și imobile care se vor găsi în patrimoniul său la data decesului, deces intervenit la data de 03.02.2008 și în urma căruia reclamantul a declarat la data de 22.07.2008 că înțelege să accepte în mod expres succesiunea defunctului A. M..
Conform certificatului de moștenitor nr.313/19.06.2008, actele medicale existente la dosar ( foii de observație clinică generală, referate medicale, bilete de ieșire din spital ) de pe urma defunctului A. M. ar fi rămas ca unic moștenitor legal pârâtul, în calitate de fiu, precum și o masă succesorală compusă din imobilul situat în Ploiești, ., având o construcție cu două camere și dependințe și un teren aferent individ de 51,50 m.p., însă, în timpul vieții numitul A. M. a suferit diferite afecțiuni, aflându-se în cursul anului 2003 în evidențele medicale, fiind diagnosticat cu demență alzheimer.
Martorii T. C., C. M., I. I., S. I., au declarat că în timpul vieții defunctul a suferit de alzheimer, fiind internat deseori, starea de sănătate a acestuia degradându-se, devenind violent, distrugând bunuri, pârâtul fiind cel care a angajat o persoană pentru a se ocupa de defunct, pentru a-l supraveghea, iar între reclamant și defunct a existat o relație de afecțiune datorită legăturii firești dintre cei doi, însă starea de sănătate a defunctului agravându-se după un interval de 2-3 ani de la data întocmirii testamentului.
În cuprinsul raportului de expertiză medico legală nr.49/22.01.2010 întocmit de SML Prahova, s-a menționat că în urma examinării actelor medicale existente la dosar, numitul A. M. prezenta o simptomatologie evocatoare a unui sindrom organic deteriorativ ( valori tensionale constante crescute, emfizem pulmonar, cardiopatie ischemică, ATS cerebrală), consemnată în fișele de consultații din perioada anilor 1990, în mod repetat, cu tulburări de memorie, vertij, cefalee, fiind posibil ca la data întocmirii testamentului discernământul să fi fost diminuat, atestarea tulburărilor psihice având loc începând cu 24.09.2003, punct de vedere menținut în conformitate cu adresa nr.49/24.09.2010.
Potrivit raportului de expertiză medico legală nr. A 6/_/27.01.2012, avizului anexat acestuia, s-a constata, în urma analizării documentației medicale existentă la dosar, că nu pot fi delimitate suficiente elemente medicale cu valoare criteriologică medico legală psihiatrică pe baza cărora să se poată stabili incompetența psihică de a fi încheiat testamentului din 16.10.2000.
Disp.art.948 si urm.c.civ. nemodificat, stipuleaza ca pentru a fi valabil un act juridic, trebuie sa fie indeplinite cumulativ, urmatoarele conditii: partile sa aiba capacitate de a incheia actul juridic, sa existe un consimtamant valabil al partii care se obliga, adica, hotararea de a incheia un act juridic manifestata in exterior, trebuie sa provina de la o persoana cu discernamant, sa fie exprimata cu intentia de a produce efecte juridice, sa fie exteriorizata, sa nu fie alterata de vreun viciu; sa existe un obiect determinat, adica, sa fie in circuitul civil, sa fie posibil, licit, moral si o cauza licita, respectiv scopul pentru care a fost incheiat actul sa existe, sa fie real, licit si moral.
De asemenea, doctrina si jurisprudenta au decis ca viciile de consimtamant constau in eroare, adica falsa reprezentare a realitatii la incheirea unui act civil; dolul- constand in inducerea in eroare a unei persoane prin mijloace viclene, dolosive, pentru a o determina sa incheie un act juridic; violenta- reprezentand amenintarea unei persoane cu un rău care îi produce o temere ce o determina sa incheie actul juridic pe care altfel nu l-ar fi incheiat si leziunea- constand in disproportia vadita de valoare intre doua prestatii.
Totodată, disp.art.841 și urm. c.civ. nemodificat stabilesc că liberalitățile făcute prin acte între vii, fie prin testament, nu pot trece peste jumătatea bunurilor dispunătorului dacă în urma decesului acestuia există copii legitimi.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că inițial defunctul A. M. a avut doi copii, inclusiv pe reclamant care a fost înfiat cu efecte depline de către familia D. C. în anul 1972, dată de la care reclamantul a continuat să păstreze legăturile cu tatăl său natural, motiv pentru care defunctul a testat în favoarea acestuia toate bunurile sale mobile și imobile, care se vor găsi în patrimoniul său la data decesului, în baza testamentului nr.6256/16.10.2000, astfel încât în urma decesului testatorului intervenit la data de 03.02.2008, de pe urma acestuia au rămas pârâtul, în calitate de fiu, adică moștenitor legal și reclamantul, în calitate de moștenitor testamentar, respectiv legatar universal, în urma acceptării succesiunii defunctului în mod expres la data de 22.07.2008, fiind emis certificatul de moștenitor nr.313/19.06.2008, numai în favoarea pârâtului.
Ca atare, atât timp cât în baza testamentului nr. 6256/16.10.2000, numitul A. M. și-a exprimat voința de a testa toate bunurile sale mobile și imobile, care se vor găsi în patrimoniul său la data decesului, intervenit la data de 03.02.2008, reprezentând data deschiderii succesiunii, înseamnă că în realitate în urma decesului numitului A. M. testamentul sus menționat a produs efecte juridice, efecte în urma cărora reclamantul a dobândit calitatea de legatar universal al tuturor bunurilor existente în patrimoniul defunctului la data decesului acestuia, calitate acceptată în mod expres de către reclamant, înăuntrul termenului de opțiune succesorală de 6 luni care a început să curgă în urma deschiderii succesiunii, respectiv la data de 22.07.2008.
De altfel, în condițiile în care la data deschiderii succesiunii defunctului, testamentul a produs efecte juridice în urma cărora reclamantul a dobândit calitatea de legatar universal față de succesiunea defunctului, iar la data emiterii certificatului de moștenitor nr.313/19.07.2008, data dezbaterii succesiunii defunctului, nu s-a procedat la înștiințarea reclamantului, în vederea dezbaterea succesiunii și în contradictoriu cu acesta, înseamnă că, în realitate, la data emiterii certificatului de moștenitor nu au fost respectate dispozițiile Codului civil ce reglementează materia succesiunii, inclusiv testamentare, constând în încălcarea drepturilor succesorale ale reclamantului, a cotei ce i se cuvine acestuia din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului, fiind obligatorie dezbaterea succesiunii în raport de toate persoanele care aveau vocație succesorală concretă la succesiunea defunctului, inclusiv în ceea ce privește testamentul sus menționat.
De fapt, atât timp cât în cuprinsul testamentului nr.6256/2000, s-a menționat în mod expres intenția testatorului de a dispune în favoarea reclamantului asupra tuturor bunurilor sale mobile și imobile, care se vor găsi în patrimoniul acestuia la data decesului, iar de pe urma defunctului a rămas în calitate de fiu pârâtul, înseamnă că în realitate testamentul constituie prin însăși natura sa o liberalitate reprezentând un act cu titlu gratuit, nefiind oneros, motiv pentru care defunctul se afla în imposibilitate legală de a dispune cu titlu gratuit printr-un asemenea act în favoarea reclamantului asupra tuturor bunurilor sale, având un drept de dispoziție numai cu privire la o anumită cotă parte din aceste bunuri, aflată la dispoziția sa exclusivă, respectiv cotitatea disponibilă, fiind în imposibilitate de a dispune asupra rezervei succesorale ce revine de drept moștenitorilor săi legali rezervatari.
Mai mult chiar, analizându-se raportul de expertiză medico legal psihiatrică nr. A 6/_/2010, avizul din data de 27.01.2012, reiese cu certitudine că nu se pot depista elemente de natură medicală care să ateste incapacitatea psihică a testatorului A. M. la data încheierii testamentului nr.6256/16.10.2000, ținându-se seama de actele medicale existente la dosar, fiind imposibil să se stabilească inexistența discernământului la data respectivă, motiv pentru care atât timp cât nu se poate stabili din punct de vedere medical, științific că defunctul nu ar fi avut discernământ sau ar fi avut un discernământ diminuat la data încheierii actului, înseamnă că nu se poate dispune desființarea acestui act și deci constatarea nulității absolute a acestuia, întrucât testamentul produce efecte juridice făcând dovada deplină a manifestării de voință a testatorului, de a dispune în mod liber, conștient de bunurile sale în urma decesului său în favoarea reclamantului.
Faptul că în cuprinsul raportului de expertiză medico legală nr.49/22.01.2010, s-a specificat că la data întocmirii testamentului era posibil ca discernământul defunctului să fi fost diminuat, ținându-se seama de sindromul organic deteriorativ pe care l-ar fi avut, nu înseamnă în mod automat că testamentul nr.6256/2000 ar fi lovit de nulitate absolută și că defunctul s-ar fi aflat în imposibilitate de a-și exprima un consimțământ valabil, neavând discernământ, deoarece concluziile expertizei sus menționate nu au un caracter cert, având un grad de incertitudine, de probabilitate foarte mare, motiv pentru care raportul sus menționat se analizează în strânsă legătură cu raportul nr. A 6/_/2010, cu avizul acestuia din urmă, acte care atestă prin însăși natura lor imposibilitatea determinării din punct de vedere științific, medical a unei boli psihice a defunctului la data încheierii testamentului, acte cu un caracter obligatoriu, reprezentând dovezi certe referitoare la capacitatea psihică a unei persoane la data întocmirii unui act juridic.
O dovadă în acest sens o reprezintă concluziile științifice exprimate în cuprinsul raportului de expertiză medico legală psihiatrică nr. A 6/_/2010, potrivit cărora, deși din punct de vedere teoretic ar fi existat posibilitatea ca defunctul să fi avut afecțiuni psihice de natură să restrângă capacitatea psihică de manifestare a liberei voințe, de apreciere critică asupra conținutului, consecințelor social juridice, ce ar putea decurge din testamentul întocmit, nu există informații privind delimitarea criteriilor științifice necesare stabilirii capacității psihice a defunctului la data încheierii testamentului, ceea ce înseamnă că este cert că nu se poate stabili lipsa discernământului la data întocmirii actului sau diminuarea acestuia, iar în lipsa unei dovezi certe privind imposibilitatea defunctului de a-și exprima în mod liber, neîngrădit voința, nu se poate proceda pe cale judecătorească la constatarea nulității absolute a testamentului nr.6256/16.10.2000.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a admis atât acțiunea, cât și în parte cererea reconvențională, constatând nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 313/2008 în ceea ce privește calitatea de moștenitori a părților, dispunându-se reducțiunea testamentului până la limita cotității disponibile, deoarece nu există nicio dovadă la dosar că testamentul nr.6256/2000 ar fi fost încheiat cu nerespectarea disp. art.948 si urm.c.civ. nemodificat,, testatorul exprimându-și un consimțământ valabil la data încheierii acestuia, având discernământ în acest sens, iar în condițiile în care a fost încălcată rezerva succesorală la data întocmirii testamentului, ținându-se seama de calitatea de fiu a pârâtului se impune reducțiunea testamentului în baza disp. art. 841 și urm. c.civ.nemodificat, până la cota disponibilă de 1/2, mai ales că la data emiterii certificatului sus menționat era necesară dezbaterea succesiunii ținându-se cont de existența testamentului sus menționat, de calitatea de moștenitor testamentar a reclamantului.
Susținerile pârâtului, în sensul că s-a acordat altceva decât s-a cerut, respectiv nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor, în loc de nulitate absolută, nu s-a ținut seama de imposibilitatea cunoașterii existenței testamentului datorită stării sănătății defunctului, actele medicale demonstrând lipsa discernământului defunctului și că raportul de expertiză medico legală nr.49/22.01.2010 emis de SML Prahova, atestă posibilitatea diminuării discernământului la data întocmirii testamentului, nu pot fi avute în vedere deoarece în realitate nu s-a acordat altceva în raport de ceea ce s-a solicitat efectiv, instanțele având dreptul să cenzureze anumite pretenții, constatând temeinicia parțială a acestora, inclusiv în ceea ce privește constatarea nulității parțiale a unor acte juridice, iar în speță, indiferent dacă pârâtul a cunoscut sau nu despre existența testamentului, la stabilirea valabilității, legalității acestuia s-a ținut seama de toate probele administrate în cauză, raportul sus menționat, nefiind o probă de sine stătătoare care să facă dovada inexistenței discernământului sau diminuării acestuia la data întocmirii testamentului.
Împrejurările invocate de către pârât, în sensul că potrivit expertizei medico legale nr. A 6/_/2010, privind imposibilitatea delimitării unor elemente medicale suficiente, pe baza cărora să se stabilească incapacitatea psihică la data întocmirii testamentului, fiind necesară examinarea celorlalte probe, respectiv acte, declarații de martori, referitoare la inexistența discernământului la data încheierii testamentului, reprezintă prin însăși natura lor aprecieri cu caracter pur subiectiv ale pârâtului, întrucât, dimpotrivă, au fost analizate toate probele administrate în cauză, ținându-se seama de natura, caracterul acestora, iar la stabilirea existenței sau inexistenței discernământului la data încheierii actului era obligatoriu să se țină seama de expertiza medico legală nr. A 6/_/2010, având un caracter complex, exact din punct de vedere științific, stabilind în mod cert imposibilitatea determinării din punct de vedere medical a inexistenței discernământului, spre deosebire de caracterul incert, cu un grad ridicat de probabilitate al expertizei medico legale nr.49/2010.
Afirmațiile pârâtului conform cărora eronat nu s-a ținut seama de declarațiile martorilor T. C., C. M. privind existența unor afecțiuni medicale ale defunctului începând cu anul 1999, suferind de alzheimer, vizând perioade de timp anterioare întocmirii actului, indiferent de calitatea de salariat a acestora și că niciunul dintre ceilalți martori audiați nu se referă la starea de sănătate a defunctului, anterioară încheierii testamentului, declarațiile acestora vizând împrejurări ulterioare încheierii actului, descriindu-l pe defunct ca fiind un om coerent, nu au relevanță în cauză deoarece toți martorii audiați nu au făcut altceva decât să descrie anumite situații de fapt, vizând existența unor împrejurări la un moment dat între părți și defunct, iar la stabilirea stării de sănătate a defunctului la data încheierii testamentului se ține seama în exclusivitate de rapoartele de expertiză medico legale psihiatrice efectuate pe baza actelor medicale existente la dosar și nicidecum pur și simplu doar pe baza unor declarații de martori.
Criticile pârâtului potrivit cărora eronat a fost înlăturată declarația martorului privind starea de sănătate precară a defunctului, anterior întocmirii testamentului, inclusiv în cadrul expertizelor medico legale, invocându-se calitatea de salariat al pârâtului a martorului T. C., instituțiile medicale achiesând de plano la soluția instanței, sunt neîntemeiate întrucât declarația martorului nu constituie prin însăși natura sa o proba științifică, de natură să stabilească în mod cert inexistența discernământului, a capacității psihice a testatorului la data încheierii testamentului, ci, dimpotrivă relevă diferite stări de fapt cu caracter pur subiectiv percepute de martori, iar expertizele medico legale se întocmesc în exclusivitate pe baza unor acte medicale emise de către medici specialiști în domeniul psihiatriei, fiind singurele probe în măsură să facă dovada existenței sau inexistenței unui discernământ la data întocmirii testamentului.
Motivele invocate de către pârât în sensul că eronat nu s-a ținut seama de expertize, inclusiv de raportul de expertiză medico legală nr.49/22.01.2010, de forța probantă a acestora, de ambiguitatea concluziilor expertizei nr. nr. A 6/_/2010, impunându-se desființarea testamentului, datorită existenței unui discernământ afectat, defunctul fiind ușor influențabil, în afara realității, având vârsta de 76 ani, suferind de psihosindrom organic cronic mixt FAS, sunt nefondate, deoarece, în realitate, dimpotrivă, s-a ținut cont de forța probantă a tuturor rapoartelor de expertiză întocmite, de caracterul științific al acestora, iar în condițiile în care nu există nicio dovadă la dosar care să ateste inexistența discernământului sau existența unui discernământ diminuat la data întocmirii testamentului, nu se poate proceda la desființarea acestuia, mai ales că vârsta testatorului, starea de sănătate existentă la un moment dat nu constituie prin însăși natura lor criterii care să determine inexistența capacității psihice ale acestuia de a întocmit anumite acte de dispoziție.
În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinice, în baza disp.art.296 c.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat.
De asemenea, tribunalul, va respinge cererea de completare a probatoriilor ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art.295 c.pr.civ. întrucât în primă instanță au fost administrate probe legale, concludente și pertinente, constând în acte, martori, expertize de specialitate, iar în speță nu există nicio împrejurare care să rezulte din dezbateri și să determine necesitatea administrării altor probe, mai ales că dovada pretențiilor pârâtului privind desființarea testamentului se face cu acte, expertize de specialitate și nicidecum cu martori.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de completare a probatoriilor formulată de apelantul pârât în contradictoriu cu intimatul reclamant, ca neîntemeiată.
Respinge apelul declarat de apelantul pârât A. C. domiciliat în Ploiești, ..B.2, . împotriva sentinței civile nr. 4767/27.03.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu intimatul reclamant D. C. M. domiciliat în Ploiești, ..6, jud. Prahova, ca nefondat.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.03.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
C. R. M. C.
GREFIER,
I. N. Cardașol
operator de date cu caracter personal 5595
red.MC/tehnored.CIN
4 ex./23.04.2013
d.f._ J.Ploiești
j.f.P. M. E.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1468/2013. Tribunalul... | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 237/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
