Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 6/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 11678/281/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.6
Ședința publică din data de 09.01.2013
PREȘEDINTE - C. M.
JUDECĂTOR - R. C.
GREFIER - CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul pârât M. M. I. domiciliat în com. Chencea, ., jud. T. și la C..Av. P. C. – Timișoara, ., . împotriva sentinței civile nr. 8252/23.05.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul reclamant M. G. domiciliat în .. B. și intimata pârâtă M. G. domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul pârât reprezentat de avocat paul C., intimatul reclamant personal și asistat de avocat I. V. și intimata pârâtă personal.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul intimatului reclamant, depune la dosar întâmpinare, copie fiind înmânată apărătorilor părților adverse.
Reprezentantul apelantului pârât, arată că nu solicită termen pentru a lua la cunoștință de întâmpinare.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au de formulat alte cereri în cauză.
Instanța pune în discuția părților recalificarea căii de atac din recurs în apel față de natura și obiectul cauzei, a prețului dedus judecății și ținându-se seama că prezenta cauză a mai făcut obiectul judecării unui apel în baza deciziei civile nr.174/2011, cale de atac necontestată la momentul respectiv de niciuna dintre părți, iar calificarea căii de atac se stabilește în raport de pretențiile deduse judecății și nicidecum în funcție de ceea ce se contestă în calea de atac respectivă.
Reprezentantul apelantului pârât, arată că prezenta cale de atac este recursul, întrucât instanța de fond a stabilit ca acțiunea să se timbreze în raport de valoarea pretențiilor obiectului dedus judecății, sub 100.000 lei, iar calea de atac este recursul.
Reprezentantul intimatului reclamant, arată că, calea de atac este apelul, întrucât obiectul acțiunii vizează anularea unui certificat de moștenitor, indiferent de valoarea stabilită de către instanță.
Tribunalul, califică calea de atac ca fiind apelul, întrucât o asemenea calificare aparține în exclusivitate instanței de control judiciar și nicidecum instanței de fond, iar calificarea căii de atac este determinată de obiectul acțiunii – nulitatea absolută a unui certificat de moștenitor - în raport de o anumită calitate a persoanelor aflate în cauză, motiv pentru care prezenta cauză se va lua în complet constituit de primii doi judecători ai completului de judecată.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentanților părților în dezbateri.
Reprezentantul apelantului pârât, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, desființarea hotărârii atacate, reținerea cheltuielilor de judecată. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului reclamant, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată.
Intimata pârâtă, personal, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._/ 281/13.10.2009, reclamantul M. G. a chemat în judecată pe pârâții M. G. și M. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constatate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 104/2004.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 06.04.2004 s-a eliberat certificatul de moștenitor atacat în care a fost trecută ca unică moștenitoare a defunctului M. V., M. A., mama sa în prezent decedată, deși reclamantul era unicul fiu al defunctului, acceptând în tacit succesiunea tatălui său, preluând bunuri din masa succesorală.
În drept a invocat prevederile art. 88, 75, 100 din Legea nr. 36/1995.
Prin sentința civilă nr. 9483/13.09.2010, instanța a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor.
Prin decizia civilă nr. 174/05.04.2011, s-a admis apelul pârâtului și s-a casat sentința având în vedere că în cursul judecății la prima instanță acesta nu a fost legal citat.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 22.06.2011 sub nr._.
Pârâtul M. M. I. a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesual pasive a sa și a celeilalte pârâte, având în vedere că tatăl său, M. G., în calitate de frate al defunctului M. V. a înțeles să rămână străin de succesiunea acestuia.
Pe fond a arătat că în locuința din Ploiești . au locuit bunica sa, M. A. împreună cu cei doi fii și nora sa M. G.. După decesul bunicului său în anul 1988, în urma dezbaterii succesiuni, s-au stabilit următoarele cote: 2/8 M. A. și câte 3/8 M. V. și M. G.. A precizat că în anul 2006 a decedat tatăl său, iar în anul 2007 bunica sa.
În drept a invocat prevederile art. 115 și urm. C.pr.civ.
La termenul din data de 02.04.2012, apărătorul pârâtului a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantului, pe care instanța a unit-o cu fondul, ca și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților.
După administrarea probelor cu înscrisuri, testimonială și cu interogatoriu, prin sentința civilă nr.8252/23.05.2012 Judecătoria Ploiești a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantului ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților și a respins cererea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.
Totodată, instanța a obligat reclamantul la plata către pârâtul M. M. I. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 132,40 lei reprezentând cheltuieli de transport efectuate în dosarul de recurs și a respins în rest cererea ca neîntemeiată
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că din certificatul de naștere existent la dosar, rezultă că reclamantul este fiul defunctului M. V., astfel încât, în calitate de fiul al defunctului, față de împrejurarea că a fost exclus de la succesiune, certificatul de moștenitor contestat fiind emis pe numele unei rude din următoarea clasă de moștenitori, respectiv pe numele mamei defunctului M. A., este evident că reclamantul are interes în prezenta cauză în sensul scoaterii din circuitul civil al actului care îi prejudiciază material interesele și recunoașterea unei alte realități juridice, caz în care reclamantul are calitate procesuală activă.
Referitor la lipsa calității procesual pasive a pârâților, instanța de fond a reținut că nulitatea absolută a certificatului de moștenitor trebuie să se judece în contradictoriu cu persoanele care figurează ca moștenitori în certificatului nr. 104/06.04.2004, adică M. A., care este singura acceptantă, or din certificatul de deces aflat la dosar reiese că aceasta a decedat în 2007 si prin urmare, acțiunea trebuie promovată împotriva eventualilor moștenitori ai acesteia cărora li s-a transmis întreg patrimoniul, cu drepturi, dar mai ales cu obligații.
A motivat instanța de fond că, din certificatele de naștere existente la dosar reiese că defuncta M. A. a avut doi copii, M. G., tatăl pârâtului și M. V., tatăl reclamantului, ambii fiind predecedați ultimul în decembrie 2006, caz în care, față de dispozițiile art. 664 și urm. C.pr.civ., vocație succesorală prin reprezentare la moștenirea defunctei M. A. ar avea reclamantul și pârâtul M. M., însă cu privire la soția supraviețuitoare a lui M. G., aceasta nu are vocație succesorală la moștenirea soacrei sale și prin urmare nu are calitate procesuală întrucât instituția reprezentării succesorale funcționează numai în ceea ce privește descendenții în linie dreaptă sau copiii fraților și surorilor
A mai arătat instanța de fond că vocația succesorală dă doar un drept la moștenire, drept care nu îl transformă pe titular în succesorul defunctului ci trebuie să existe și voința acestuia de a moșteni, or din încheierea nr.1/16.03.2012 a Camerei Notarilor publici, rezultă că numai reclamantul a dat declarație de acceptare a succesiunii defunctei M. A..
A motivat prima instanță că, deși acceptarea succesiunii poate fi și tacită, aceasta nu se prezumă, ci trebuie invocată și dovedită de către partea interesată, iar inexistența unei declarații de renunțare expresă la succesiune, nu presupune în mod obligatoriu acceptarea acesteia, astfel încât dacă succesibilii nu-și manifestă expres sau tacit intenția de a accepta succesiunea în termenul de 6 luni de la data decesului defunctului, termen instituit de art.700 cod civil, aceștia devin străini de succesiune prin neacceptare, împrejurări care atestă că pârâții nu au calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de fond a arătat că în temeiul art.274 cod pr. civilă pârâtul M. M. I. este îndreptățit la încasarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 132,40 lei reprezentând cheltuieli de transport efectuate în dosarul de recurs și nu și la onorariul de avocat solicitat având în vedere că pe de o parte nu s-a depus originalul documentului chitanței, iar pe de altă parte numărul contractului de pe chitanță nu corespunde cu cel de pe împuternicirea avocațială, nedovedindu-se că a fost achitat pentru acest litigiu.
A mai arătat instanța de fond că referitor la bonurile fiscale anexate concluziilor scrise, acestea reprezintă contravaloarea unor produse și servicii și, deși legea nu prevede ce sume pot fi incluse în cheltuielile de judecată, acestea trebuie să aibă o legătură directă și necesară cu litigiul.
A mai susținut prima instanță că, din alt punct de vedere, partea care cade în pretenții nu trebuie să fie supusă unei sarcini deosebit de oneroase, iar împrejurarea că pârâtul a ales un apărător dintr-o altă localitate, la distanță apreciabilă de locul unde s-a desfășurat procesul, nu trebuie să împovăreze excesiv pe reclamant, pentru că exercitarea unui drept, ca și cel la apărare, nu trebuie să fie abuzivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. M. I., solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul de a fi obligat reclamantul la achitarea integrală a cheltuielilor de judecată suportate, inclusiv a onorariului de avocat, a cheltuielilor de transport mâncare și cazare pentru două persoane, cheltuieli care în mod legal trebuie reținut în sarcina celui care cade în pretenții.
În motivarea apelului apelantul a arătat că eronat instanța a arătat că nu s-a depus originalul documentului chitanței întrucât a pus acest înscris prin poștă, dovada fiind confirmarea de primire, iar faptul că numărul contractului de pe chitanță nu corespunde cu cel de pe împuternicirea avocațială, reprezintă doar o eroare de redactare.
A mai arătat apelantul că nu poate fi primită motivarea instanței că ar fi ales un apărător dintr-o altă localitate la o distanță apreciabilă de locul unde s-a desfășurat procesul pentru a justifica neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată, întrucât domiciliul său se află în Județul T., astfel că era firesc să apeleze la un apărător despre care putea avea un minim de cunoștințe și în care putea avea încredere că-l va reprezenta corespunzător în instanță, mai ales că profesia de avocat este o profesie liberală, putând angaja orice avocat din spațiul Uniunii Europene.
În dezvoltarea acestui motiv de apel, apelantul a arătat că în primul ciclu procesual a fost citat la un domiciliu pe care nu l-a avut niciodată, respectiv în Ploiești, ., jud. Prahova, acesta fiind și motivul pentru care instanța de control a admis calea de atac și a desființat în tot hotărârea pronunțată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond competentă, respectiv Judecătoria Ploiești, ocazie cu care în calitate de pârât, prin avocat P. C., și-a făcut apărările în cauză, a depus întâmpinare prin care a solicitat să se constate că nu are calitate procesuală pasivă, iar reclamantul a solicitat proba cu interogatoriul său pentru a-și dovedi susținerile, motiv pentru care a fost citat cu mențiunea „personal la interogatoriu” pentru termenul din 06.02.2012, termen la care s-a deplasat cu autoturismul de la Timișoara la Ploiești împreună cu avocatul său, deplasare ce a implicat cheltuieli de transport, mâncare și cazare pentru două persoane, în caz contrar instanța ar fi putut da eficiență prevederilor art.225 cod pr. civilă și ar fi fost în dezavantajul său.
A precizat apelantul că, în ceea ce privește onorariul de avocat, raportat la munca depusă de acesta în două cicluri procesuale, este normal și firesc să fie remunerat ca atare.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 26.10.2012.
La data de 09.01.2013, intimatul M. G. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că, pe de o parte, apelantul nu a depus originalul chitanței onorariului de avocat, iar cheltuielile de judecată solicitate de acesta au un caracter vădit disproporționat față de obiectul cauzei și față de munca depusă de avocat.
A precizat intimatul că, în ceea ce privește cheltuielile de transport, este legal să fie obligat la plata lor dacă sunt dovedite, însă cheltuielile cu mâncarea și cazarea nu pot constitui cheltuieli de judecată conform prevederilor legale, caz în care în mod corect instanța de fond le-a respins ca neîntemeiate.
Tribunalul, examinând sentința atacata, in raport de situația de fapt reținuta, de probele administrate in cauza, de criticile formulate, si ținând seama de dispozițiile legale incidente in cauza, constata ca apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.274 cod pr. civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Doctrina și jurisprudența au statuat că prin cheltuieli de judecată se înțeleg nu numai taxa de timbru, timbrul judiciar aferente obiectului cererii de chemare în judecată în raport de valoarea acestuia, ci și toate cheltuielile ocazionate de proces suportate de partea care a câștigat procesul, respectiv onorarii de experți, onorarii de avocat, cheltuieli de transport, cazare, deplasările martorilor și orice alte cheltuieli efectuate de parte și pe care aceasta este îndreptățită să și le recupereze, cu respectarea dreptului de proprietate asupra veniturilor sale și care au fost diminuate prin promovarea unui proces împotriva sa și cu ocazia căruia pentru a-și dovedi nevinovăția a fost obligat să efectueze o . cheltuieli.
În speță, pârâtul, pentru a combate susținerile reclamantului vizând constatarea nulității absolute a unui certificat de moștenitor, a angajat un apărător căruia i-a achitat un onorariu, s-a deplasat cu acesta, ca urmare a citării sale cu mențiunea personal la interogatoriu, de la Timișoara la Ploiești, fapt care a necesitat cheltuieli de transport, inclusiv cazare și masă, dată fiind distanța foarte mare dintre localități, caz în care, cât timp reclamantul a căzut în pretenții, are obligația de a suporta aceste cheltuieli în sensul de a restitui pârâtului c. valoarea acestora în integralitatea lor și nu doar cheltuielile de transport astfel cum a reținut instanța de fond, respectiv suma totală de 3077,61 lei, conform facturilor și chitanțelor existente la filele 50, 53 dosar fond în al doilea ciclu procesual.
Astfel, în mod greșit instanța de fond a analizat situația de fapt si a acordat pârâtului doar suma de132,40 lei reprezentând cheltuieli de transport efectuate în recurs în primul ciclu procesual în condițiile în care, din probele administrate, reiese un cuantum mult mai mare al cheltuielilor suportat de acesta față de cuantumul reținut de instanță.
Critica apelantului în sensul că eronat instanța a reținut că nu ar fi făcut dovada onorariului de avocat cât timp nu ar fi depus originalul chitanței, iar numărul contractului de pe chitanță nu corespunde cu cel de pe împuternicirea avocațială, este întemeiată întrucât chitanța depusă la dosar a fost atestată de către avocat ca fiind conformă cu originalul, iar menționarea numărului de contract ca fiind identic cu cel al chitanței și nu cu cel înscris în împuternicirea avocațială reprezintă o simplă eroare de redactare și nicidecum o cauză de natură să înlăture acest înscris care atestă achitarea de către pârât a onorariului de avocat.
Mai mult decât atât, la instanța de apel apărătorul apelantului a depus în original chitanța care atestă plata onorariului și deci suportarea de către apelant a acestor cheltuieli de judecată ocazionate de desfășurarea prezentului proces.
De altfel, apărătorul, prin atestarea unui înscris depus la dosar ca fiind conform cu originalul, își asumă răspunderea celor înscrise în cuprinsul acestuia, situație în care intimatul nu poate fi exonerat de plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu apărător.
Susținerea apelantului în sensul că eronat instanța a apreciat că angajarea unui apărător dintr-o localitate aflată la o distanță apreciabilă de locul unde s-ar fi desfășurat procesul îl supune pe intimat unei sarcini deosebit de oneroase, este justificată deoarece nu există nicio normă legală care să impună unei părți să-și angajeze un apărător dintr-o localitate sau alta, în raport de locul desfășurării procesului ci, dimpotrivă, dreptul la apărare garantează fiecărei persoane dreptul de a-și angaja un apărător indiferent de baroul unde acesta este înscris și unde își desfășoară în mod obișnuit activitatea, in caz contrar ar însemna o restrângere a dreptului la apărare a unei persoane, ceea ce este inadmisibil.
Pretențiile apelantului că a justificat cheltuielile de judecată cu actele depuse la dosar care atestă deplasarea sa și a avocatului său de la Timișoara la Ploiești pentru termenul de judecată din 06.02.2012 pentru când a fost citat cu mențiunea „personal la interogatoriu”, iar distanța apreciabilă dintre cele două locații a necesitat nu numai cheltuieli de transport ci și cazare și masă, au relevanță în cauză întrucât, la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată, se ține seama de toate cheltuielile suportate de către partea care a câștigat procesul, cheltuieli de judecată vizând taxe de timbru, onorarii de experți și avocați, cheltuieli de transport, cazare, masă, deplasări ale martorilor, etc., astfel încât în temeiul arzt.274 cod pr. civilă, partea care cade în pretenții este obligată a restitui toate aceste cheltuieli celui care le-a efectuat în măsura în care sunt dovedite or, în cauză, actele depuse la dosar atestă suportarea de către apelant a cheltuielilor ocazionate de transportul de la Timișoara la Ploiești, cazare, masă, onorariu avocat.
Afirmațiile apelantului că, în ceea ce privește onorariul de avocat, raportat la munca depusă de acesta în două cicluri procesuale, este normal și firesc să fie remunerat ca atare, sunt întemeiate întrucât, chiar dacă procesul s-a soluționat pe cale de excepție, nu înseamnă în mod automat că apărătorul apelantului nu justifică onorariul solicitat, ținând seama de obiectul cauzei, gradul de complexitate al acesteia, munca depusă de avocat vizând studierea dosarului, formularea de întâmpinări în raport de susținerile reclamantului și actele invocate de acesta, întocmirea de concluzii scrise, invocarea de excepții, caz în care nu se poate susține că onorariul perceput de către avocat în sumă de 2000 lei ar fi disproporționată în raport de criteriile sus menționate și de munca îndeplinită de avocat.
Prin urmare, tribunalul în raport de aceste considerente, constatând că apelantul a justificat toate cheltuielile de judecată suportate și solicitate, în temeiul art.296 cod pr. civilă va admite apelul și va schimba în parte sentința atacată în sensul că va obliga reclamantul să plătească pârâtului M. M. I. suma de 3077,61 lei cheltuieli de judecată în loc de 132,40 lei urmând a menține restul dispozițiilor sentinței.
Totodată instanța va lua act că apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul pârât M. M. I. domiciliat în com. Chencea, ., jud. T. și la C..Av. P. C. – Timișoara, ., . împotriva sentinței civile nr. 8252/23.05.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul reclamant M. G. domiciliat în .. B. și intimata pârâtă M. G. domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova și în consecință:
Schimba în parte sentința atacată în sensul că obligă reclamantul să plătească pârâtului M. M. I. suma de 3077,61 lei cheltuieli de judecată în loc de 132,40 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Ia act că apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. M. R. C.
GREFIER
Cardașol I. N.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. CR/Tehnored TS
5 ex/06.02.2013.
d.f._ Judec. Ploiești
j.f.R. M. B.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 587/2013. Tribunalul... | Uzucapiune. Decizia nr. 368/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
