Pretenţii. Hotărâre din 11-12-2013, Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 2214/281/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 620
Ședința publică din data de 11.12.2013
PREȘEDINTE: P.-A. A.
JUDECĂTOR: Ș. O. C.
GREFIER: N. L. E.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-reclamantă Z. M. C., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 9685/28.05.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 60, jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul apelantei-reclamante, avocat R. V., lipsind intimatul-pârât.
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxă de timbru, în cuantum de 3972 lei, conform chitanței nr._/10.12.2013, și timbru judiciar, în valoare de 5 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelanta-reclamantă nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă apelului promovat, precum și că intimatul-pârât a depus la dosar întâmpinare, care a fost comunicată apelantei-reclamante, după care
Apărătorul apelantei-reclamante depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă apelului promovat și adresa nr._/28.03.2012 emisă de intimat, din care reiese că acesta nu dispune de fondurile necesare demolării construcțiilor în litigiu. Totodată, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Apărătorul apelantei-reclamante, având cuvântul în dezbateri, arată că în mod greșit instanța de fond a interpretat dispozițiile legale privind nulitatea actului juridic și efectele acesteia, admițând în parte cererea privind lipsa de folosință și respingând cererea privind obligarea intimatului și la plata lipsei de folosință anterioară lunii mai 2009, întrucât a fost pronunțată decizia 107 a Curții de Apel Ploiești, eroarea instanței de fond constând în faptul că a apreciat, raportat la această decizie, că acesta este momentul de la care reclamanta a devenit proprietara imobilului, ceea ce, în opinia acesteia din urmă, reprezintă o eroare, întrucât prin anularea dispoziției nr. 1/22.01.2007 a fost recunoscută retroactiv calitatea de proprietar a reclamantei, cu toate prerogativele pe care proprietatea le conferă titularului, deoarece nulitatea/anularea, ca sancțiune a unui act juridic încheiat cu încălcarea lefii, conduce la desființarea lui încă din momentul încheierii actului, iar nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci și pentru trecut (principiul retroactivității nulității ca sancțiune a actului juridic, ce decurge din principiul restabilirii legalității), depunând la dosar extras din „actul juridic civil”. Astfel, nu ne aflăm într-o executare, ci o posesie de bună credință, intimatul dând dovadă de rea credință, întrucât terenul trebuia restituit liber de sarcini, conform Legii nr. 10/2001, astfel cum s-a procedat și cu terenuri învecinate, motive pentru care solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii principale precizate, respectiv obligarea intimatului și la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului teren pe perioada 23.01.2007 – 22.05.2009, cu cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru în apel). Totodată, solicită înlăturarea susținerilor intimatului din întâmpinarea formulată, respectiv punctele 4 și 5 ale acesteia, care reprezintă critici aduse sentinței, care se pliază aceleiași atitudini de forță avută față de apelantă, susțineri care nu fac obiectul apelului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 08.02.2011 sub nr._, reclamanta Z. M. C., în contradictoriu cu pârâtul I. Județean de Poliție Prahova a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, sa se dispună obligarea pârâtului să-i achite contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul în suprafață de 1368 mp situat in Ploiești, .. G., nr.14, jud. Prahova, pe perioada 23 ianuarie 2007-22 februarie 2010, precum si obligarea pârâtului sa-i achite contravaloarea lipsei de folosința pentru terenul in suprafața de 1368 mp situat in Ploiești, ..G., nr.14, jud. Prahova, pe perioada 1 ianuarie 2011-la zi (până la demolarea construcțiilor existente pe teren si predarea imobilului liber de sarcini, așa cum a fost la momentul preluării lui abuzive de către stat).
În motivarea cererii reclamanta a arătat ca este proprietara terenului in suprafața de 1368 mp situat in Ploiești, ..G., nr.14, jud. Prahova (autorii reclamantei au dobândit acest imobil încă din anii 1945).
Imobilul a fost preluat in mod abuziv în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 92/1950, iar în baza Deciziunii nr. 720/1 septembrie 1950 a Comitetului Provizoriu al Comunei Urbane Ploiești a fost transmis în folosința Miliției Județene Prahova (care pe acest teren a edificat construcții neautorizate in condițiile legii). După apariția Legii nr. 10/2001, reclamanta a formulat cerere de restituire în natura a acestui imobil-teren, cerere ce i-a fost respinsa, în opinia acesteia, în mod nelegal si total nejustificat, prin Dispoziția nr. 1/22.01.2007 a Inspectoratului de Politie al Județului Prahova, cu motivarea de rea-credința, ca terenul solicitat este afectat unor amenajări de utilitate publica.
Menționează ca aceasta dispoziție a fost desființata (anulata) în baza deciziei nr.107 din 22 mai 2009 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr._ (hotărâre rămasă irevocabila prin respingerea recursului declarat de I.P.J. Prahova, de către înalta Curte de Casație si Justiție, conform deciziei nr. 291/22.01.2010), recunoscându-i-se retroactiv calitatea de proprietar asupra terenului, de la data emiterii dispoziției nr. 1/2007, cu toate prerogativele pe care dreptul de proprietate i le conferea (posesie, folosința si dispoziție).
În aceste condiții, întrucât I.P.J. Prahova, cu rea-credința susține ca a lipsit-o de exercitarea dreptului sau de proprietate asupra terenului si de culegerea roadelor proprietății începând cu 23 ianuarie 2007 până la data de 22 februarie 2010, solicita obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosința pe acesta perioada.
Reclamanta a mai arătat că în perioada 23.02.- 31.12.2010, pârâtul i-a plătit lipsa de folosința pentru imobil, conform contractului de închiriere nr._/28.05.2010, în baza acestei convenții asumându-si obligația ca la data încetării locațiunii (31 decembrie 2010) sa-i predea imobilul-teren liber de construcții si de sarcini, așa cum a fost el la data preluării abuzive de către stat.
Pârâtul nu si-a respectat nici aceasta obligație, nu a procedat la eliberarea terenului de construcții si nici nu a solicitat prelungirea locațiunii pentru ca între timp sa procedeze la demolare si la eliberarea terenului (cu respectarea cerințelor legale privind autorizarea demolării si obținerea avizelor necesare), lipsind-o pe reclamanta, in opinia acesteia, in continuare cu rea-credința de exercitarea prerogativelor pe care dreptul de proprietate i le conferă asupra imobilului, pe care nu-l poate folosi in niciun fel la acest moment, deși este situat in zona centrala a orașului Ploiești.
A estimat provizoriu pretențiile la suma de 200.000 lei in vederea timbrării, sub rezerva majorării câtimii cererii după efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.
În drept a invocat disp. art. 480 si urm. C. pr. civilă.
Pârâtul I. Județean de Poliție Prahova, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondata și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune in privința cererii privind obligarea la plata despăgubirilor aferentei perioadei 23.01._08.
A arătat ca reclamanta a formulat notificare in baza Legii nr. 10/2001, iar prin dispoziția inspectorului sef al IPJ Prahova nr. 1/22.01.2007 s-a respins cererea de restituire in natura a imobilului solicitat si s-a propus acordarea despăgubirilor legale in condițiile Legii nr. 247/2005, dispoziție atacata in instanța. Întrucât acțiunea a fost introdusa pe rolul instanței la data de 22.02.2011, menționează ca pentru perioada de pana la 22.02.2008 a intervenit prescripția.
Pe fondul cauzei, a arătat ca in privința primului capăt de cerere, prin dispoziția inspectorului sef al IPJ Prahova nr. 1/22.01.2007 s-a respins cererea de restituire in natura a imobilului solicitat in suprafața de 1381,19 mp situat in Ploiești, ..G., nr.14, jud. Prahova, întrucât terenul era afectat unor amenajări de utilitate publica prin însăși obiectivele activității instituției, fiind ocupat funcțional de IPJ Prahova in totalitate, cu ateliere pentru inspecție si reparații tehnice, depozite si o construcție începuta. Prin aceeași dispoziție s-a propus acordarea de despăgubiri, astfel încât se sustine ca notificatoarei nu i s-a respins in mod nelegal si total nejustificat cererea de restituire in natura a imobilului, ci fără a nega dreptul acesteia la restituirea imobilului, s-au propus masuri rePârâtorii, in condițiile legii.
Dispozitia respectivă a fost atacata in instanța, formându-se Dosarul nr._ pe rolul Tribunalului Prahova, iar prin sentința civila nr. 1289/22.04.2008 s-a respins contestația ca neîntemeiata.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, iar prin decizia nr. 107/22.05.2009, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul, a schimbat în tot sentința pronunțata de Tribunalul Prahova si pe fond a admis contestația, a anulat Dispozitia nr. 1/22.01.2007 si s-a dispus restituirea in natura a terenului in suprafața de 1368 mp, situat in Ploiești, ..G., nr.14, jud. Prahova.
Împotriva acestei decizii, Pârâtul a formulat recurs, respins prin decizia civila nr. 291/22.01.2010 de Înalta Curte de Casație si Justiție.
La data de 23.02.2010, instituția a restituit in natura terenul revendicat, potrivit protocolului de predare-primire nr._.
Se mai arata ca in momentul edificării construcțiilor existente pe teren la data emiterii dispoziției, a existat buna credința a IPJ Prahova, constând in convingerea acestuia ca, fiind in posesia terenului, are dreptul sa construiască pe acesta, iar buna credința poate fi reținuta chiar si in lipsa unei autorizații de construire, motivate de faptul ca la momentul edificării, aceste construcții, având caracter militar, erau exceptate in temeiul art. 19 de la aplicarea prevederilor Decretului nr. 144/1958, aspect ce se regăsea si in forma inițiala a Legii nr. 50/1991, in art. 38.
Se mai arata ca tot in sensul dovedirii bunei credințe a instituției, la data de 23.02.2010, IPJ Prahova a pus in executare, numai in baza unui certificate de grefa Decizia nr. 107/22.05.2009 a Curții de Apel Ploiești.
Mai sustine ca fata de momentul rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus restituirea in natura a imobilului ( 22.01.2010) nu se poate pune problema acordării despăgubirilor pentru lipsa de folosința a imobilului anterior acestei date, in mod retroactiv.
Referitor la perioada 22.01._10, arata ca aceasta este normala si necesara efectuării operațiunilor de predare-preluare a imobilului, IPJ Prahova având in vedere, pentru identitate de rațiune, termenul de 30 de zile precizat de art. 25 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, text in temeiul căruia proprietarii vor încheia cu destinatorii actuali ai imobilelor un protocol de predare-preluare, in mod obligatoriu, in termen de 30 de zile, de la data rămânerii definitive a deciziei/dispoziției de restituire.
In ceea ce privește al doilea capăt de cerere prin care se solicita obligarea la plata contravalorii lipsei de folosința pentru terenul in litigiu si pentru perioada 01.01.2011 la zi ( pana la demolarea construcțiilor existente pe teren si predarea imobilului liber de sarcini, așa cum a fost la momentul preluării lui abuzive de stat), a arătat ca după data restituirii terenului, 23.02.2010, ca urmare a necesitații desfășurări in continuare a activităților specifice de politie in clădirile de pe acest teren, IPJ Prahova a încheiat cu proprietarul contractul de închiriere nr._/ 28.05.2010, cu valabilitate pana la 31.12.2010.
Ulterior, perioada contractuala nu a fost prelungita, deoarece activitățile care se desfășurau pe terenul reclamantei au fost relocate. Astfel, contrar susținerilor reclamantei, pentru perioada 23.02.-31.12.2010, Pârâtul nu a plătit lipsa de folosința terenului, ci chiria stabilita de comun acord prin contract.
Se mai arata ca pe perioada derulării contractului de închiriere, instituția Pârâta a întreprins demersurile necesare in vederea emiterii unei hotărâri de guvern de trecere a construcțiilor existente pe acest teren din domeniul public al statului in domeniul privat al acestuia, in vederea demolării, fiind înaintate in acest sens Inspectoratului General al Politiei Romane - Direcția Logistica, la data de 04.02.2010 (imediat după rămânerea definitiva si irevocabila a hotărârii judecătorești) proiectul de hotărâre si documentația aferenta ( raport justificativ, fisa de inventariere a clădirilor propuse pentru demolare, lista construcțiilor propuse a fi scoase din funcțiune in vederea casării, probate de ordonatorul de credite).
Prin adresa IGPR Direcția Logistica nr._/10.11.2010 s-a adus la cunoștința Pârâtei faptul ca la data de 09.11.2010 a fost publicata in Monitorul Oficial al României nr. 746, Partea I, Hotărârea Guvernului nr. 1010/2010 privind trecerea din domeniul public al statului in domeniul privat al acestuia a unor construcții aflate in administrarea MAI, in vederea scoaterii din funcțiune si casării si pentru actualizarea anexei I la HG nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, unele dintre aceste construcții aflându-se si pe proprietatea reclamantei.
După publicarea acestui act normativ in Monitorul Oficial al României, in conformitate cu art. 13 alin. 5 din Instrucțiunile nr. 167/2009 privind scoaterea din funcțiune, valorificarea si casarea bunurilor in unitățile Ministerului Administrației si Internelor, au fost emise de MAI - Direcția Generala Logistica 12 autorizații de desființare construcții ( nr. 693-704/23.11.2010), inclusiv pentru cele edificate pe terenul reclamantei, in baza prevederilor art. 8 si 43 din Legea nr. 50/1991, ale art. 15 din anexa 1 la Ordinul nr. 839/2009 al MDRL pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, cu respectarea condițiilor de autorizare a construcțiilor cu caracter militar aprobate prin Ordinul comun al MLPAT nr. 3376/MC/1996, M.I. nr. 2102/1996, SRI, STS, MApN, SIE, SPP si MJ si in conformitate cu fisa de inventariere a clădirii propuse pentru demolare si a listei nr._/04.02.2010 a construcțiilor propuse a fi scoase din funcțiune in vederea casării, aprobata de ordonatorul principal de credite.
Mai menționează ca aceste autorizații de construire au fost comunicare IPJ Prahova prin adresa nr._/02.12.2010, înregistrata la IPJ Prahova sub nr._/07.12.2010. Prin adresa nr._/08.12.2010, instituția Pârâta a solicitat organului ierarhic superior IGPR suma de 239.843,28 lei necesara lucrărilor de demolare.
Pentru a nu mai aștepta primirea fondurilor, dând dovada de buna credința, prin notificarea nr._/2011 înregistrata la B. M. Goslan cu nr. 1/19.01.2011, IPJ Prahova a adus la cunoștința proprietarului terenului intenția de a declanșa, la data de 24.01.2011, in regie proprie, operațiunile de demolare a construcțiilor identificate potrivit anexei ce face parte integranta din HG nr. 1010/2010, motiv pentru care la data menționata in notificare, reprezentanți ai instituției, însoțiți de executorul judecătoresc s-au deplasat la imobilul respectiv, unde s-a prezentat sotul reclamantei si întrucât reclamanta nu a putut fi prezenta, de comun acord s-a convenit o noua întâlnire a doua zi, 25.01.2011, la sediul IPJ Prahova. Reclamanta, insa a impus respectarea unor condiții, unele dintre acestea fiind considerate exagerate de Pârât, ceea ce in opinia acestei pârti echivalează cu o tergiversare a lucrărilor de demolare chiar din partea reclamantei.
Se mai sustine ca reclamata a refuzat accesul reprezentanților IPJ Prahova, in ciuda numeroaselor demersuri întreprinse in vederea eliberării imobilului de clădirile proprietate a statului amenajate pe acesta, astfel încât culpa pentru nedemolarea construcțiilor începând din ianuarie 2011 revine in totalitate reclamantei, ceea ce, in opinia Pârâtului determina si respingerea celui de-al doilea capăt de cerere.
In situația in care instanța va trece peste aparerile Pârâtului, apreciază acesta ca nu este justificata acordarea de despăgubiri, fiind vorba de un prejudiciu eventual, ipotetic, lipsit de certitudine si pentru care nu exista elemente îndestulătoare pentru a-i determina întinderea la acest moment.
Se mai arata ca reclamanta, prin acțiunile sale de ignorare si negare a dreptului de proprietate al statului asupra construcțiilor s-a manifestat ca si proprietar al acestora, înțelegând sa se prevaleze de accesiunea imobiliara artificiala in condițiile dispozițiilor Codului civil, situație fata de care se solicita ca reclamanta sa-si precizeze acțiunea in ceea ce privește prevalarea de accesiunea imobiliara a construcțiilor pe care IPJ Prahova le are in administrare. Menționează ca nu înțelege sa formuleze cerere reconvenționala, nefiind in totalitate îndeplinite condițiile necesare angajării răspunderii civile delictuale a reclamantei întrucât nu a fost identificat un prejudiciu cauzat Pârâtului.
Mai sustine Pârâtul ca in sarcina sa nu se poate retine un refuz nejustificat de a lasă in deplina proprietate si liniștita posesie acest imobil reclamantei si ca poate fi obligat la plata lipsei de folosința doar în situația în care ar fi refuzat, in mod neîntemeiat, predarea imobilului către reclamanta.
In drept, a invocat disp. art. 114 si urm. C.pr.civ.
A solicitat judecarea cauzei in lipsa.
In ședința publica din data de 07.07.2011 instanța a pus in discuția părților excepția prescripției dreptului la acțiune invocate de Pârât, pe care a respins-o cu motivarea prevăzuta in încheierea de ședința din data de 20.07.2011.
Instanța a admis pentru reclamanta proba cu înscrisuri, interogatoriul Pârâtului si expertiza tehnica in specialitatea evaluări imobiliare, iar pentru Pârât a admis proba cu înscrisuri si interogatoriul reclamantei.
In ședința publica din data de 06.12.2012, reclamanta a formulat precizare la acțiune, in baza disp. art. 132 alin. 2 pct. 2 C.pr.civ., prin care a arătat ca își mărește câtimea obiectului cererii, solicitând obligarea Pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosința pe perioada 23.01.2007/22.02.2010 in cuantum de 495.806,92 lei si pe perioada 01.01.2011- la zi ( pana la demolarea construcțiilor existente pe teren si predarea imobilului liber de sarcini, așa cum a fost la momentul preluării abuzive de stat), avându-se in vedere valoarea de 2 E/mp, valoare determinate la momentul efectuării expertizei ( mai 2012) la 174.057,58 lei.
F. de aceasta precizare, în ședința publica din data de 06.12.2012, Pârâtul a invocat excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Ploiești, pe care instanța a pus-o in discuția parților si a respins-o cu motivarea prevăzuta in acea încheiere de ședința.
In ședința publica din data de 07.03.2012, reclamata si-a precizat capătul 2 de cerere si a solicitat obligarea Pârâtului si la plata lipsei de folosința pentru perioada 01.01._13, când s-au terminat lucrările de demolare, solicitând completarea raportului de expertiza in acest sens, cerere admisa de instanța, care a dispus refacerea raportului de expertiza cu evaluarea lipsei de folosința aferenta perioadei 01.06._13.
Raportul de expertiza completare efectuat de expert M. I. se afla depus la filele 159-162, iar părțile au arătat ca nu formulează obiecțiuni la acesta.
Prin sentința civilă nr. 9385/28.05.2013 Judecătoria Ploiești a admis în parte acțiunea precizată, a obligat pârâtul către reclamantă la plata sumelor de 112.553,88 lei și de 249.888,49 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosință, aferentă perioadelor 22.05._10 și respectiv 01.01._13, respingând restul pretențiilor ca nefondate.
Prin aceeași sentință, instanța de fond a obligat pârâtul către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.033,87 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat și onorariu expert, corespunzător pretențiilor admise.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin Dispozitia nr. 1/22.01.2007 emisa de inspectorul sef al IPJ Prahova s-a respins cererea de restituire in natura a imobilului in suprafața de 1381,19 mp situat in Ploiești, .. G., nr. 14, jud. Prahova, formulata de notificatoarea Z. M. C. prin notificarea nr. 760/2001, întrucât terenul solicitat este afectat unor amenajări de utilitate publica si s-a propus acordarea de despăgubiri in condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente.
Reclamanta a atacat in instanța aceasta dispoziție, iar prin decizia nr. 107/22.05.2009 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești in Dosar nr._ care constituie titlul executoriu, s-a admis apelul declarat de contestatoarea Z. M. C. împotriva sentinței civile nr. 1289 pronunțata la 22 aprilie 2008 de Tribunalul Prahova, in contradictoriu cu intimatul IPJ Prahova si in consecința, a schimbat in tot sentința si pe fond a admis contestația, a anulat Dispozitia nr. 1/22.01.2007 emisa de IPJ Prahova si a dispus restituirea in natura a terenului in suprafața de 1368 mp situat in Ploiești, .. G., nr. 14, identificat conform raportului de expertiza Simaciu V., efectuat la instanta de fond si s-a luat act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs IPJ Prahova, respins prin decizia civila nr. 291/22.01.2010 pronunțata de Înalta Curte de Casatei si Justiție, așa cum rezulta din certificatul emis la data de 02.02.2010 ( fila 13).
Prin protocolul de predare-primire nr._/23.02.2010 încheiat intre IPJ Prahova si Z. M. C. ( fila 32) s-a procedat la predarea-primirea imobilului (teren) in suprafața de 1368 mp, situat in Ploiești, .. G., nr. 14, jud. Prahova, menționându-se totodată, ca „predarea efectiva ( propriu-zisa) a terenului se va efectua in momentul eliberării acestuia de construcțiile existente.”
Pârâtul a continuat să folosească terenul restituit, întrucât pe acesta se aflau construcțiile deținute de IPJ Prahova, pe care acesta s-a angajat sa le demoleze si sa predea terenul liber de orice sarcini.
In acest sens, pana la obținerea autorizațiilor de demolare si demolarea efectiva a construcțiilor s-a încheiat intre părți contractul de închiriere nr._/ 28.05.2010 valabil pana la data de 31.12.2010, cuantumul chiriei fiind de 2736 euro lunar.
La data de 09.11.2010 a fost publicata in Monitorul Oficial al României nr. 746, Partea I, Hotărârea Guvernului nr. 1010/2010 privind trecerea din domeniul public al statului in domeniul privat al acestuia a unor construcții aflate in administrarea MAI, in vederea scoaterii din funcțiune si cosarii si pentru actualizarea anexei I la HG nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, unele dintre aceste construcții aflându-se si pe terenul proprietatea reclamantei.
După publicarea acestui act normativ in Monitorul Oficial al României, au fost emise de MAI Direcția Generala Logistica 12 autorizații de desființare construcții (nr. 693-704/23.11.2010), inclusiv pentru cele edificate pe terenul reclamantei.
Pârâtul a notificat reclamanta prin notificarea înregistrata sub nr. 1/19.01.2011 la B. Goslan M. cu privire la intenția de demolare a construcțiilor aflate pe terenul acesteia, începând cu data de 24.01.2011, insa nu a respectat acest termen.
Ulterior, intre parți, s-a purtat o bogata corespondenta, in urma căreia, abia la data de 01.02.2013 s-a procedat la demolarea construcțiilor existente pe terenul situat in Ploiești, .. G., nr. 14, jud. Prahova, fara a se incheia un proces-verbal in acest sens.
Dreptul de proprietate reprezintă, conform art. 480 cod civil de la 1864, aplicabil raporturilor juridice dintre parti, dreptul unei persoane de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
Dreptul de proprietate privată este dreptul real principal care conferă titularului său atributele posesiei, folosinței și dispoziției (jus possidendi, jus utendi, jus fruendi, jus abutendi) asupra bunului apropriat în formă privată, atribute care pot fi exercitate în mod absolut, exclusiv și perpetuu, cu respectarea limitelor materiale și a limitelor juridice.
Posesia (jus possidendi) este dreptul de a stăpâni bunul. În acest sens, este un element de drept, iar nu unul de fapt (care rezultă din stăpânirea concretă a bunului).
Folosința (jus utendi și jus fruendi) cuprinde atât utilizarea bunului, cât și culegerea fructelor acestuia. Dispoziția (jus abutendi), are două elemente: dispoziția materială asupra bunului (în cazul bunurilor corporale, care exprimă posibilitatea de a modifica forma lucrului, a transforma, distruge sau consuma substanța acestuia și dispoziția juridică, dispoziție ce exprimă posibilitatea înstrăinării în tot sau în parte a dreptului de proprietate).
În cazul în care un terț restrânge posibilitatea proprietarului de a se bucura de prerogativa folosinței bunului și de cea a culegerii fructelor, proprietarul are la îndemână calea unei acțiuni în instanță prin care să se restabilească situația anterioară, să se repare prejudiciul suferit și să se înlăture atingerea adusă dreptului său.
Dreptul de proprietate este garantat de Constituție și, mai mult decât atât, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a considerat că principiul respectării proprietății se consideră violat nu numai în ipoteza în care o persoană este lipsită în mod propriu zis de proprietatea sa, dar și atunci când unei persoane nu i se acordă posibilitatea de a se folosi normal de acesta, când aceasta este în imposibilitatea de a se bucura nestingherit de proprietatea sa – Cauza V. împotriva României.
În cazul de față, reclamanta este îndreptățita să ceară instanței obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului pe perioada de după data restituirii.
Prin raportul de expertiză tehnică evaluare proprietății imobiliare, întocmit în cauză de expert M. I. si raportul de expertiza tehnica evaluare proprietăți imobiliare-completare s-a stabilit contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul situat in Ploiești, .. G., nr. 14, județul Prahova la suma de 495.806,92 lei ( pentru perioada 23.01._10), 174.057,58 lei ( pentru perioada 01.01._12) si 75.830,91 lei (pentru perioada 01.06._13).
Instanța de fond apreciază însă că reclamanta este îndreptățită numai la contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 22.05._10 si pentru perioada 01.01._13, deoarece de la data pronunțării deciziei nr. 107/22.05.2009 de Curtea de Apel Ploiești, hotărârea a devenit definitiva si executorie, putând fi pusa in executare imediat si totodată, numai de la aceasta data si nu retroactiv, pentru ca o hotărâre judecătoreasca nu produce efecte retroactive, reclamanta a redevenit proprietarul imobilului si de la aceasta data se poate spune ca Pârâtul nu mai putea invoca un titlu valabil de natura sa justifice folosința imobilului.
Astfel, in opinia instanței de fond sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998 C. civ. de la 1864 pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, atât timp cat fapta acestuia de a nu preda imobilul imediat după data pronunțării deciziei nr. 107/22.05.2009 si de a nu demola construcțiile pana la data de 01.02.2013 este ilicita, obligația de predare a bunului liber de orice sarcini provenind dintr-o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila. In opinia instanței, culpa Pârâtului a fost dovedita, mai ales prin perioada mare de timp in care nu si-a respectat obligația stabilita de instanța.
Așa cum s-a arătat mai sus, reclamanta a dovedit existenta prejudiciului rezultat din imposibilitatea normalei puneri în valoare a terenului (prin închiriere in speța), iar legătura de cauzalitate dintre prejudiciu si fapta ilicita a Pârâtului este fără putința de tăgada.
Nu pot fi reținute susținerile pârâtului potrivit cărora reclamanta ar fi in culpa pentru ca nu ar fi permis accesul pe teren pentru demolarea construcțiilor, deoarece pârâtul, ca unitate destinatoare a imobilului revendicat era obligat sa respecte titlul executoriu si sa predea reclamantei imobilul liber de sarcini de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești ( in speța, de la data de 22.05.2009), sa fi început demersurile pentru demolare la momentul respectiv, iar daca reclamanta nu ar fi permis accesul pe teren pentru demolarea construcțiilor existente, avea posibilitatea de a recurge la alte cai, inclusiv la acțiunea in justiție pentru a o determina pe aceasta in sensul indicat.
Întrucât reclamanta nu a putut exercita dreptul de proprietate exclusivă asupra terenului in suprafața de 1368 mp, iar perioada de timp in care pârâtul sustine ca a trebuit sa facă demersurile necesare in vederea demolării construcțiilor existente este nejustificat de mare, de aproximativ 4 ani, fiind determinata de însăși atitudinea Pârâtului, care totodată, nu a avut resursele financiare necesare efectuării respectivei operațiuni, instanța apreciază ca reclamanta Z. M. C. este îndreptățita a obține contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața ocupata de pârât, pentru perioada 22.05._10 si pentru perioada 01.01._13.
La cuantificarea contravalorii lipsei de folosința, instanța de fond a avut in vedere valoarea din raportul de expertiza întocmit de expertul M. I., stabilita prin metoda comparației relative, prin care s-a luat de baza valoarea din contractul de închiriere din anul 2010 in comparație cu evoluția pieței imobiliare si preturile de tranzacționare din contractele de vânzare-cumpărare.
Astfel, contravaloarea lipsei de folosința pentru perioada 22.05._10 este in cuantum de 112.553,88 lei, fiind determinata după modul de calcul ce se va menționa mai jos.
Astfel, pentru perioada 01.01._09 ( fila 113-pct. 8 din raportul de expertiza), lipsa de folosința datorata este in cuantum de 154.129,30 lei, fiind calculata la valoarea de 2,33 euro/mp, astfel incat pentru fiecare luna in parte rezulta un cuantum de 12.844,10 lei ( 154.129,30 lei /12 luni=12.844,10 lei). Pentru perioada reținuta de instanța, 22.05._09, reiese o suma in cuantum de 94.051,95 lei. (Astfel, intre iunie-decembrie 2009, suma datorata este de 89.908,7 lei (12.844,10 lei x 7 luni=89.908,7 lei), iar pentru perioada 22.05._09 este de 4143,25 lei).
Pentru perioada 01.01._10, suma calculata de expert este in cuantum de 18.501,93 lei, la o valoare de 2 euro/mp, astfel incat contravaloarea lipsei de folosința aferenta perioadei 22.05._10 este de 112.553,88 lei (94.051,95 lei + 18.501,93 lei=112.553,88 lei).
De asemenea, contravaloarea lipsei de folosința pentru perioada 01.01._11, la o valoare de 1,80 euro/mp este de 126.167,47 lei, iar pentru perioada 01.01._12, la o valoare de 1,62 euro/mp este de 47.890,11 lei.
Lipsa de folosita aferenta perioadei 01.06._12, la o valoare de 1,62 euro/mp este de 67.046,15 lei, potrivit raportului de expertiza-completare efectuat de expert M. I. iar pentru perioada 01.01._13, la valoarea de 1,45 euro/mp este de 8.784,76 lei.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanța de fond a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 112.553,88 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosință, aferentă perioadei 22.05._10 si la plata sumei de 249.888,49 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosință, aferentă perioadei 01.01._13, urmând a respinge restul pretențiilor ca nefondate.
În baza art. 274 C.pr.civ. de la 1865, instanța de fond a obligat pârâtul, ca parte căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.033,87 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat și onorariu expert, corespunzător pretențiilor admise, in cuantum de 48,60% (14.473 lei cheltuieli de judecata x 48,60%=7033,87 lei).
Împotriva sentinței civile nr. 9685/28.05.2013, în termen legal, reclamanta a declarat apel criticând hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea în parte a respectivei sentințe, în sensul admiterii în tot a acțiunii principale precizate și obligarea intimatului pârât la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului terne pe perioada 23.01._09.
În susținerea cererii, reclamanta a arătat că, in mod greșit, prin hotărârea pronunțata, instanța de fond a admis doar in parte cererea reclamantei-apelante Z. M. C. privind obligarea IJP Prahova Ia plata contravalorii lipsei de folosința pentru terenul in suprafața de 1368 mp situat in Ploiești, ., nr.14, jud.Prahova, pe perioada 23 ianuarie 2007 - 22 februarie 2010 si 1 ianuarie 2011-1 februarie 2013, respectiv suma totala de 745.695,41 (determinata conform raportului de expertiza evaluare proprietate imobiliara M. I. din 30.05.2012 si completării I la acest raport din 22.04.2013).
Astfel, instanța a obligat pârâtul-intimat sa-i plătească apelantei doar: 112.553,88 lei contravaloare lipsa de folosința pe perioada 22.05._10 si 249.888,49 lei contravaloare lipsa de folosința pe perioada 01,01._13, respingând pretenția formulata pentru perioada 23.01._09 (contravaloare lipsa de folosința in cuantum de 383.253 lei).
Pentru a se pronunța in acest sens, prin considerente instanța in mod eronat a motivat ca doar începând cu 22 mai 2009 apelanta este îndreptățită la contravaloarea lipsei de folosința pentru terenul proprietatea sa, întrucât la acea data s-a pronunțat decizia nr.107 de către Curtea de Apel Ploiești, ce hotărârea era definitiva si executorie "putând fi pusa in executare imediat, numai de la acea data si nu retroactiv; iar pentru ca o hotărâre judecătoreasca nu produce efecte retroactive, reclamanta a redevenit proprietarul imobilului si doar de la acea data se putea spune ca Pârâtul nu mai putea invoca un titlu valabil de natura sa justifice folosința imobilului".
Eroarea comisa de instanța se datorează faptului ca aceasta nu a determinat momentul de la care, in baza deciziei nr.107/22 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, reclamanta-apelanta Z. M. C. a redevenit titularul dreptului de proprietate asupra imobilului-teren in suprafața de 1368 mp, moment de la care, in aceasta calitate trebuia sa se bucure de toate prerogativele pe care dreptul de proprietate i le conferea, inclusiv dreptul de folosința a bunului (ce include atât posibilitatea de utilizare a acestuia, dar si posibilitatea culegerii fructelor lui). Pentru ca in rest, instanța a motivat corect soluția data, reținând ca in cazul in care un terț restrânge posibilitatea proprietarului de a se bucura de prerogativa folosinței bunului si a culegerii fructelor, proprietarul are la indemna calea acțiunii in instanța prin care sa restabilească situația anterioara, sa i se repare prejudiciul suferit si sa i se înlăture atingerea adusa dreptului sau.
Astfel, in calitate de moștenitoare a mamei sale, fost proprietar al imobilului teren in suprafața de 1368 mp, situat in Ploiești, .. G., nr.14, reclamanta era îndreptățita sa beneficieze de restituirea in natura a acestui imobil, liber de orice sarcini, asa cum a fost el in momentul preluării abuzive de către stat (art.9 din legea 10/2001 republicata), inca de la data formulării cererii de restituire in natura a imobilului, cerere adresata IJP Prahova, unitatea deținătoare.
Faptul ca aceasta instituție in mod nelegal prin dispoziția nr. 1/22.01.2007 a respins cererea de restituire in natura a imobilului, a fost cenzurata de Curtea de Apel Ploiești, care prin dispozitivul deciziei nr.107/22 mai 2009 (hotărâre rămasa irevocabila) a statuat: "Anulează Dispoziția nr.1/22.01.2007 emisa de IPJ Prahova".
Prin anularea dispoziției nr.1/22.01.2007 a IPJ Prahova s-a recunoscut retroactiv calitatea de proprietar al reclamantei asupra terenului, inca de la data de 22.01.2007, cu toate prerogativele pe care proprietatea le conferă titularului sau (posesie folosința si dispoziție), întrucât nulitatea/ anularea, ca sancțiune a unui act juridic încheiat cu încălcarea legii, conduce la desființarea lui inca de la momentul încheierii actului, iar nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci si pentru trecut (principiul retroactivității nulității ca sancțiune a actului juridic, ce decurge din principiul restabilirii legalitatii) G. B., drept civil roman, Editura "Șansa" București/1992, pag.183
Ca urmare, in baza deciziei nr.107/2009 a Curții de Apel Ploiești, dispoziția nr.1/22.01.2007 a IPJ Prahova este considerata ca si cum nu ar fi existat in modalitatea in care a fost emisa, ci ar fi avut un alt conținut potrivit căruia reclamantei-apelante i se restituia in natura terenul începând cu 22.01.2007 (ca o consecința a anularii sunt înlăturate efectele actului care s-au produs intre momentul încheierii lui si acela al anularii efective, iar cel îndreptățit este pus in situația anterioara=se ajunge exact in situația in care acel act nu s-ar fi încheiat, nu s-ar fi in tocmit, emis).
In consecința, pârâtul-intimat nu putea sa invoce un titlu valabil de natura sa-i justifice folosința bunului, cum greșit retine si motivează instanța, iar prin fapta sa culpabila (respingerea cererii de restituire in natura a imobilului, fara nici o baza legala) a prejudiciat-o pe reclamanta-apelanta care ar fi avut posibilitatea de a-si exercita dreptul de folosința asupra terenului inca din ianuarie 2007 (si chiar sa dispună de acesta, . buna a pietii imobiliare, atat in privința circulației cat si a valorii terenurilor).
Mai mult decât atât, instanța a fost in eroare si cu privire la efectele pe care le putea produce decizia nr. 107/22 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești; aceasta nu este o hotărâre constitutiva de drepturi pentru reclamanta-apelanta Z. M. C., din momentul pronunțării ei (pentru a se putea motiva ca fiind o decizie, era o hotărâre definitiva si executorie), ci prin aceasta hotărâre s-a constatat retroactiv calitatea de proprietar a apelantei si faptul ca era Îndreptățită sa beneficieze de masurile reparatorii prevăzute de legea nr. 10/2001 (respectiv, restituirea in natura a imobilului ce a aparținut autoarei sale, liber de orice sarcini, ca la momentul preluării abuzive).
Ca aceasta era soluția ce trebuia adoptata de instanța (acordarea contravalorii lipsei de folosința pe întreaga perioada solicitata) si ca reclamanta-apelanta a fost prejudiciata prin fapta culpabila a IJP Prahova (care in mod nelegal a emis dispoziția nr. 1/2007), rezulta si din împrejurarea ca pentru terenuri Învecinate celui in litigiu - Ploiești, .. G., nr.12, Ministerul Internelor si Reformei Administrative a dispus restituirea in natura (aspect ce rezulta din dispoziția nr.339/8.11.2007, privind pe f numitul T. G., f.152 din dosar).
Apelanta reclamantă a mai susținut că soluția instanței de fond este criticabila si prin prisma faptului ca aceasta a cenzurat cuantumul cheltuielilor de judecata (proporțional cu pretențiile admise), urmând ca in situația admiterii apelului, cheltuielile de judecata sa fie acordate in totalitate pentru primul ciclu procesual (taxa de timbru, onorariu de avocat, onorariu expert).
Apelul a fot înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar, iar intimatul pârât, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de reclamanta Z. M. C..
În motivarea întâmpinării, intimatul a susținut, în esență, că instanța de fond a reținut în mod corect împrejurarea că nu pot fi acordate despăgubiri (ca urmare a lipsei de folosință) pentru o perioadă în care nu a existat o obligație de predare a imobilului către reclamantă în virtutea vreunor dispoziții legale sau a vreunor titluri executorii (23.01._09).
Astfel, abia începând cu data de 22.05.2009, dată când a devenit definitivă și executorie decizia Curții de Apel Ploiești nr. 107/22.05.2009, LJ.P. Prahova a fost obligat la predarea imobilului în discuție către apelantă.
Instanța de fond a reținut așadar în mod corect împrejurarea că LJ.P. Prahova nu putea restitui imobilul înaintea acestei date, iar hotărârea judecătorească nu producea efecte retroactive.
Este însă de subliniat faptul că, și în situația în care nu s-ar fi reținut neretroactivitatea deciziei, anterior acestei date (22.05.2009) nu erau întrunite elementele răspunderii civile, respectiv nu exista vreo culpă a instituției noastre în ceea ce privește predarea imobilului către apelantă.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de reclamantă, dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt fondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Prin decizia civilă nr. 107/22.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie (f. 10-12 dosar fond), irevocabilă prin decizia nr. 291/22.01.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală (f. 13 dosar fond) a fost admis apelul declarat de reclamanta din prezenta cauză, Z. M. C., împotriva sentinței civile nr. 1289/22.04.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, sentință ce a fot schimbată în tot și, pe fond, s-a dispus admiterea contestației cu consecința anulării dispoziției nr. 1/22.01.2007 emisă de IPJ Prahova, dispunându-se restituirea în natură a terenului în suprafață de 1368 mp, situat în Ploiești, ., nr. 14, jud. Prahova.
Se impune precizarea că abia la data de 01.02.2013 intimatul pârât a procedat la demolarea construcțiilor existente pe terenul proprietatea apelantei reclamante, fără a se încheia un proces verbal în acest sens.
În mod corect prima instanță a constatat că sunt îndeplinire condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtului pentru perioadele 22.05.2009-22.2.2010 și 01.01._13, fapta ilicită de a nu preda imobilul teren cu suprafața de 1368 mp către reclamantă, producându-i acesteia un prejudiciu în cuantum de_,88 lei pentru prima perioadă indicată și de_,49 lei pentru cel de al doilea interval de timp.
Apelanta reclamantă a investit prima instanță și cu o cerere de obligare la despăgubiri pentru prejudiciul produs prin lipsa de folosință a aceluiași bun în perioada 23.01._09, adică intervalul de timp dintre momentul emiterii dispoziției nr. 1/2007 de către IPJ Prahova și cel al pronunțării deciziei nr. 107/22.05.2009 a Curții de Apel Ploiești în care respectiva dispoziție a fost anulată cu caracter definitiv.
Instanța de control judiciar consideră că soluția de respingere a acestui capăt de cerere nesocotește principiul retroactivității efectelor nulității actului juridic civil, în virtutea căruia nulitatea nu își produce efectele numai pentru viitor (ex nunc), ci și pentru trecut (ex tunc), adică până în momentul încheierii actului declarat nul, ale cărui efecte sunt înlăturate.
Este adevărat că una dintre excepțiile de la principiul retroactivității efectelor nulității este aceea ce derivă din dispozițiile art. 485 c.civ. potrivit cărora fructele culese până la data intentării cererii în anulare rămân ale posesorului de bună credință în virtutea principiului ocrotirii bunei credințe.
În cauza de față, intimatul pârât a folosit terenul cu suprafața de 1368 mp, reintrat în proprietatea apelantei reclamante în baza deciziei civile nr. 107/22.05.2009 a Curții de Apel Ploiești, și în intervalul de timp 23.01._09, fără a se putea considera că posesia exercitată, în calitatea sa de unitate deținătoare în sensul Legii 10/2001, a fost de bună credință.
Astfel cum rezultă din considerentele hotărârii judecătorești identificate mai sus, pe terenul în legătură cu care se poartă prezentul litigiu exista un atelier de reperații auto și atelierul de confecționări numere auto ce funcționau în construcții edificate fără autorizație, dar și fără ca intimatul pârât să fi obținut autorizație de funcționare emisă de Agenția pentru Protecția Mediului, respectiv fără acordul vecinilor pentru derularea unor asemenea activități.
Totodată, pe aceași teren a fost identificată și o copertină auto, ce era o construcție ușoară, demontabilă, precum și o construcție abandonată i un depozit, ambele edificate fără autorizație de construire.
Intimatul pârât a respins prin dispoziția nr. 1/22.01.2007 cererea apelantei reclamante de restituire a imobilului teren în suprafață de 1381/19 mp, cu motivarea că terenul solicitat este afectat unor amenajări de utilitate publică, aspect a cărui nelegalitate a fost stabilită pe cale judiciară, apreciindu-se că activitățile desfășurate în acele construcții nu sunt de utilitate publică, ci activități auxiliare care pot fi desfășurate în orice spațiu deținut legal.
În contextul în care construcțiile ce existau pe terenul solicitat prin notificare de către apelantă fuseseră executate fără autorizație de construire, potrivit precizărilor anterioare, este de domeniul evidenței că nu s-ar putea susține că această parte ar fi deținut un titlu de proprietate pe care să îl fi apărat prin emiterea dispoziției nr. 1/2007 și că, pe cale de consecință, ar fi exercitat o posesie de bună credință până la momentul pronunțării deciziei nr 107/2009 a Curții de Apel Ploiești.
Date fiind circumstanțele speței, față de dispozițiile art. 2 alin. 2 din legea nr. 10/2001 ce statuează că foștii proprietari sunt considerați a nu fi pierdut niciodată dreptul de proprietate, tribunalul consideră că restituirea în natură a terenului nu poate fi apreciată ca reprezentând o reparație echitabilă a prejudiciului suferit de apelanta reclamantă prin lipsa de folosință, începând cu momentul emiterii dispoziției nr. 1/2007, mai ales că IPJ Prahova ar fi putut evita suportarea unei astfel de pagube dacă ar fi soluționat în mod legal și temeinic notificarea primită de la Z. M. C..
Nu poate fi ignorat nici faptul că suprafața de teren aparținând apelantei a făcut parte dintr-o întindere mai mare primită în folosință de IPJ Prahova în anul 1950, din care o parte a fost restituită persoanelor îndreptățite prin chiar dispoziția unității deținătoare.
Față de toate aceste rațiuni, în baza art. 296 C.pr.civ. cu aplic. art. 998 C.civ., tribunalul va admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 9685/28.05.2013 a Judecătoriei Ploiești, pe care o va schimba în parte, în sensul că va admite în tot acțiunea formulată și precizată, obligând intimatul – pârât și la plata sumei de 383.253 lei cu titlu de contravaloare a prejudiciului produs cu lipsa de folosință în perioada 23.01.2007 – 21.05.2009 către apelanta – reclamantă
În condițiile în care acțiunea reclamantei va fi admisă în tot, cum pârâtul se află în culpă procesuală, în temeiul art. 274 c.pr.civ., tribunalul îl va obliga la plata integrală a cheltuielilor de judecată suportate de partea adversă în cuantum de_ lei (ce include și suma de 7033,87 lei acordată de prima instanță).
Tribunalul va menține în rest sentința atacată, ca fiind legală și temeinică.
În baza art. 274 C.pr.civ, reținând culpa procesuală a intimatului și în calea de atac, tribunalul îl va obliga la plata sumei de 3977 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă Z. M. C., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 9685/28.05.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 60, jud. Prahova.
Schimbă în parte sentința atacată, în sensul că admite în tot acțiunea formulată și precizată de apelanta – reclamantă.
Obligă intimatul – pârât și la plata sumei de 383.253 lei cu titlu de contravaloare a prejudiciului produs cu lipsa de folosință în perioada 23.01.2007 – 21.05.2009 către apelanta – reclamantă.
Obligă intimatul – pârât la plata sumei de 14.473 lei cheltuieli de judecată în fond (ce include și suma de 7033,87 lei acordată de prima instanță).
Menține în rest sentința.
Obligă intimata la plata sumei de 3977 lei cheltuieli de judecată în apel către apelanta – reclamantă.
Cu recurs în termen de15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2013
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
P. A. A. Ș. O. C.
GREFIER,
N. L. E.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red. PAA /Tehnored.PAA
4 ex./28.03.2014
d.f._ Judecătoria Ploiești
j.f. M. A.
| ← Cereri. Decizia nr. 406/2013. Tribunalul PRAHOVA | Fond funciar. Hotărâre din 26-11-2013, Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
