Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 288/2013. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 288/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 4132/281/2006

ROMÂNIA TRIBUNALUL PRAHOVA SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILA nr.288

Ședința publică din data de 14 mai 2013 Președinte: M. B. Judecători: A.-M. L.

Grefier: E. M.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant M. S., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat B. A. cu sediul în București, ..13, ., ., sector 4, împotriva sentinței civile nr. 1347/31.01.2012, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatele-pârâte . RESTAURANTE PRAHOVA SA, cu seidul în Ploiești, B-ul Republicii, nr.12, .. Prahova, ., cu sediul în corn. Blejoi, ., jud.Prahova, A. B. ROMÂNIA SA, cu sediul în București, ..237B, sector 1.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 30.04.2013 care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la 07.05.2013 si 14.05.2013, cand a dat următoarea hotărâre:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 12.07.2005 și înregistrată sub nr. 2745/2005, reclamantul M. S. în contradictoriu cu pârâtele S.C T. H. SI RESTAURANTE PRAHOVA S.A (THR), ., A. B. ROMÂNIA S.A - SUCURSALA PLOIEȘTI, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 424/16.01.2004, față de dispozițiile art. 20 din Legea 10/2001 și art 20.1 din normele de aplicare a legii, desființarea tuturor actelor subsecvente de grevare a imobilului, constatarea nulității absolute a actului de ipotecă autentificat sub nr. 425/2004, față de disp art 1750 Cod civil, cu cheltuieli de judecată.

în motivare, reclamantul a arătat că prin notificarea nr. 380/26.07.2001 adresată Primăriei Ploiești a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Ploiești, .. Prin adresa din data de 16.04.2002, Primăria Ploiești ne-a înștiințat că notificarea a fost trimisă spre competentă soluționare societății T. H. si Restaurante Prahova SA, aceasta fiind societatea deținătoare a imobilului, în baza unui certificat de atestare a

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 288/2013. Tribunalul PRAHOVA