Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 695/2013. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 695/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 9232/281/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 695
Ședința publică din data de 18 Aprilie 2013
PREȘEDINTE: M. C.
Judecător: M. B.
Judecător: I. C.
Grefier: M. M. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă I. L. domiciliat în Ploiești, . B, ..11, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 6827/02.05.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata pârâtă T. CHIRIACHIȚA domiciliată în Ploiești, ., ., ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata pârâtă asistată de avocat I. S., lipsind recurenta reclamantă.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că nu s-a făcut dovada timbrării recursului, după care:
Tribunalul învederează părților că ședința de judecată este prezidată de judecătorul de pe locul III, ținându-se seama de fișele de repartizare existente în dosare, de planificarea existentă la nivelul Secției I Civilă a instanței, în scopul asigurării rotației membrilor completului de judecată, în ceea ce privește conducerea ședințelor de judecată în cadrul completului de recurs.
Totodată, tribunalul invocă din oficiu excepția netimbrării recursului și pune în discuție intimatei pârâte, prin apărător.
Apărătorul intimatei pârâte având cuvântul, solicită admiterea excepției invocate și anularea recursului ca netimbrat.
Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
În ședința publică din data de 18.04.2013, instanța a invocat, din oficiu, excepția de netimbrare a recursului declarat de recurenta reclamantă I. L., și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Examinând excepția de netimbrare instanța de recurs constată că, potrivit art.20 alin.1-3 cu aplicarea art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar daca aceste taxe nu au fost plătite in mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plata sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii.
În cauză, instanța de control judiciar a pus in vedere recurentei reclamante obligația de a achita o taxă judiciară de timbru in cuantum de 1956,5 lei si un timbru judiciar in valoare de 5 lei, stabilite potrivit art.11 alin.2 din Legea nr.146/1997, respectiv art.3 din OG nr.32/1995 modificată, potrivit mențiunilor realizate în cuprinsul citației ce i-a fost adresată.
Cum recurenta reclamantă nu s-a conformat obligației de a achita sumele indicate până la termenul de judecata stabilit, din data de 18.04.2013, in baza art.137 alin.1 Cod procedura civila cu aplicarea art.21 alin.3 din Legea nr.146/1997 coroborate cu art.3 din OG nr.32/1995, instanța va admite excepția de netimbrare, invocată din oficiu, de instanță, si, pe cale de consecința, va anula recursul declarat de recurenta reclamantă I. L., împotriva sentinței civile nr.6827/02.05.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca netimbrat.
Se impune precizarea că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art.21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art.6 par.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.
În concret, art.6 par.1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența sa, că numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fără nici o legătura cu șansele de câștig a cauzei si înainte de orice analiza a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale reclamantului, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsita de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).
Practic, sumele stabilite în sarcina recurentei reclamante cu titlul de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, aferente căii de atac exercitate, nu au un cuantum exorbitant nici măcar pentru o persoană cu venituri modice.
Pentru considerentele arătate, tribunalul va admite excepția netimbrării apelului invocată din oficiu, si va anula recursul declarat de recurenta reclamantă I. L., împotriva sentinței civile nr.6827/02.05.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării recursului invocată din oficiu, și, în consecință:
Anulează recursul declarat de recurenta reclamantă I. L. domiciliat în Ploiești, . B, ..11, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 6827/02.05.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata pârâtă T. CHIRIACHIȚA domiciliată în Ploiești, ., ., ., ., ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.04.2013.
Președinte, M. C. | Judecător, M. B. | Judecător, I. C. |
Grefier, M. M. C. |
Operator date cu caracter personal 5595
Red./tehnored. M.M.C.
2 ex./28.06.2013
d.f._ - Judecătoria Ploiești
j.f. A. I.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 662/2013. Tribunalul... | Cereri. Decizia nr. 1451/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
---|