Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 3153/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3153/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 2358/105/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3153
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.12.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. D.
GREFIER: B. A.
Ministerul public a fost reprezentat de procuror R. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii formulate în baza Legii nr. 221/2009, de reclamanții B. A. (decedat), B. M. – în calitate de moștenitoare a defunctului B. A., domiciliată în Băicoi, ., județul Prahova, B. C., B. D. și S. C. C., domiciliați în Băicoi, Fdt. Rodnei, nr. 6, jud. Prahova, M. A., domiciliat în Băicoi, ., jud. Prahova, S. E., domiciliată în Băicoi, ., jud. Prahova și M. E., cu domiciliul în Băicoi, ., județul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 10 decembrie 2013 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință când instanța pentru a da posibilitatea să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 17.12.2013 când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 06.05.2010, sub nr._, reclamanții B. A., B. C., B. D., S. C. C., M. A. și S. E. au chemat în judecată pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al condamnării lui B. I. G.; sa se dispună obligarea paratului la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politica a lui B. G., in cuantum de 500.000 euro; obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat instanței că B. I. G., născut la data de 20.04.1889 in ., regiunea Ploiești, fiul lui I. si Luxita a suferit represaliile regimului comunist. La data arestării acesta era de maestru sondor. Motivul arestării îl reprezenta manifestarea libertății de gândire prin exercitarea dreptului de exprimare politica, fiind membru al PNT. Conform fisei matricole penale nr._, B. I. G., arestat in anul 1952, a fost condamnat la 60 de luni de închisoare si trimis la canalul Dunare-Marea Neagra, in "Peninsula". La vârsta de 63 de ani, noul sistem totalitarist instaurat i-a aplicat o pedeapsa privativă de libertate prin DGSS Câmpina, fiind detinut in colonia "Peninsula", (colonie existentă între 1951-1977), numită și „Lagărul de exterminare nr. 1.
Cuantumul prejudiciului suferit de către B. I. G., au arătat reclamanții, îl reprezintă: daune morale, constând in dureri fizice sau psihice, suferite de cel in cauza, respectiv subminarea eului, a sinelui, o depersonalizare, cauzate de sistemul totalitarist. Pe lângă măsura confiscării averii, 4,37 ha pământ arabil pe care erau așezate sonde funcționale, distrugerea unei familii, precum si privarea de libertate doar datorita unor convingeri contrare, se încerca o „spălare a creierului", urmărindu-se adoptarea noilor convingeri si idealuri prin masuri abuzive. Mai arata reclamanții că, sunt notorii declarațiile privind condițiile improprii de detenție, hrana necorespunzătoare precum si lipsa acesteia ca mijloc de constrângere, tratamentul inuman, înjositor din partea celor care aveau responsabilitatea detenției. Pedepsele fizice aplicate deținuților ca urmare a împotrivirii ideologice aduc reale atingeri atât fizicului cat si psihicului.
O altă componentă a despăgubirilor o reprezintă daunele morale pentru restrângerea posibilităților victimei de a se bucura de viata, de a avea parte din plin de satisfacțiile materiale si spirituale pe care aceasta i le poate oferi; imposibilitatea de a desfășura o viata sociala normala si de a se manifesta liber, fara constrângeri create de condamnarea ilegala la care a fost supus.
Reclamanții au arătat în continuare că despăgubirile solicitate constau și în daune morale pentru valorile morale lezate, afectarea situației familiale, profesionale si sociale, afectarea pregătirii profesionale, afectarea posibilității de a contribui, material si spiritual, la creșterea si educarea copiilor.
Pe lângă afectarea directa a modului de contribuție atât material cat si afectiv la creșterea si dezvoltarea celor șapte copii, aceștia au suferit si consecințele condamnării tatălui acestora prin neacceptarea in anumite structuri școlare (S. E. s-a aflat in situația de a nu putea urma cursurile Liceului Pedagogic de la Câmpina, băieții nu au putut frecventa cursurile unor facultăți).
Totodată, au arătat reclamanții, în cauză este vorba și de daune morale pentru prejudicii care aduc atingere onoarei, demnității, prestigiului sau cinstei unei persoane, suportarea de insulte, calomnii, defăimări ori denigrări, făcute prin adresarea directa.
Mai arată că, CEDO împărtășește criteriul general evocat de instanța europeană, potrivit căruia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.(C.E.D.O., 13 iulie 1995, cauza Tolstoy Miloslovsky vs. Regatul Unit).
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 221/2009, art. 112 Cod procedura civila.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
În raport de motivele cererii de chemare în judecată, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a arătat că autorul reclamanților nu a fost condamnat, ci împotriva acestuia a fost luată o măsură administrativă, respectiv a fost sancționat potrivit Decretului nr. 1949/31.05.1910.
Pârâtul a menționat că legiuitorul a avut în vedere ca acordarea de despăgubiri morale să se realizeze doar în cazul condamnărilor, conform art. 5 pct. a din Legea nr. 221/2009, potrivit căruia despăgubirile reprezintă echivalentul prejudiciului moral suferit prin condamnare.
Ori, a arătat pârâtul, autorul reclamanților nefiind condamnat, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, acțiunea fiind neîntemeiată.
În situația în care instanța consideră acțiunea întemeiată, pârâtul a arătat că prin OUG 62/2010, despăgubirile au fost limitate, armonizând astfel legislația română cu cea europeană, prevederile ordonanței aplicându-se cauzelor aflate pe rolul instanțelor atunci când nu a fost pronunțată o sentință definitivă, CEDO având o poziție moderată prin sumele acordate, între 1000 și 5000 euro.
Din practica CEDO se desprinde opinia conform căreia despăgubirea are ca scop de a da o compensare sau satisfacție victimei, neurmărindu-se practic repunerea în situația anterioară, care nu este posibilă; compensare suficientă și echitabilă este considerată și constatarea faptei ilicite, aceasta având caracter reparatoriu.
Totodată, a arătat pârâtul, daunele morale solicitate trebuie dovedite, justificate, în caz contrar se poate ajunge în situația îmbogățirii fără just temei a reclamantului.
Pe de altă parte, pârâtul a invocat practica ICCJ, potrivit căreia factorul prejudiciabil se limitează la durata arestării, indiferent de consecințele pe plan moral, fizic și psihic pe care procesul le-ar fi putut avea asupra persoanei în cauză, acest lucru fiind valabil și în cazul descendenților.
În speță, fiind despăgubiți moștenitorii, despăgubirile trebuie să fie mai mici întrucât autorul reclamanților este cel care a suferit.
În dovedirea acțiunii, instanța a încuviințat reclamanților proba cu înscrisuri.
La data de 06.01.2011 reclamanții au depus cerere de precizare a temeiului de drept în ceea ce privește capătul doi de cerere al acțiunii, privind obligarea Statului român prin Ministerul Finanțelor Publice la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit ca efect al condamnării politice al autorului reclamanților, și pe dispozițiile art. 998 și urm. C.civ. și și-au menținut punctul de vedere cu privire la invocarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
În ceea ce privește decizia 1358/2010 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a disp. art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea 221/2009, reclamanții au arătat că acestea își încetează efectele juridice după 45 zile de la data publicării, adică începând cu data de 30.12.2010, iar conform art. 147 alin. 4 din Constituție, de la data publicării în Monitorul Oficial deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. În acest interval de timp, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale se suspendă de drept, conform art. 31 alin. 3 din Legea 47/1992.
Prin urmare, au arătat reclamanții, nu se pune problema existenței unor dubii cu privire la aplicabilitatea acestor dispoziții litigiului în cauză, având în vedere data introducerii acțiunii, 06.05.2010.
La data de 13.05.2011 reclamanții au depus cerere de completare și modificare a acțiunii, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al măsurii, încadrării lui B. I. G. în UM conform Deciziei MAI MSS nr. PVN 7/03.10.1952; să se dispună obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a lui B. I. G., în cuantum de_ euro; obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate: două sonde în Băicoi, Câmpina, Regiunea Ploiești, a căror valoare urmează să se stabilească printr-o expertiză judiciară de specialitate; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 05.06.2011 pârâtul a depus precizări, prin care a arătat, referitor la solicitarea reclamanților privind obligarea pârâtului la acordarea de daune morale în temeiul disp. art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009, că în prezent nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale ca măsuri reparatorii, întrucât dispozițiile legale care prevedeau aceasta, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009 au fost declarate neconstituționale.
La data de 31.10.2011, in temeiul art. 242 pct.2 Cod pr.civ. s-a dispus suspendarea judecării cauzei, iar la data de 04.11.2011 reclamanții au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
Prin încheierea din data de 30.05.2012, instanța a dispus introducerea în cauză a numitei M. E. în calitate reclamantă, moștenitoare a reclamantului M. A., care a decedat, conform dovezilor de la dosar.
Prin încheierea din data de 12.10.2012, instanța a dispus introducerea în cauză a numitei B. M. în calitate reclamantă, moștenitoare a reclamantului B. A., care a decedat, conform dovezilor de la dosar.
Prin încheierea din data de 28.02.2013, tribunalul a încuviințat pentru reclamanți proba cu expertiza în specialitatea construcții industriale, expertiză ce a fost efectuată de expert D. F. R..
Examinând actele și lucrările dosarului, in raport de probele administrate si de dispozițiile legale incidente in cauza, tribunalul reține următoarele:
Așa cum rezulta din înscrisurile depuse la filele 95-126 din dosar, si filele 211-229, reprezentând copii ale actelor existente in arhiva C.N.S.A.S. in dosarul penal P_, prin procesul-verbal nr. 7 /1952 privindu-l pe numitul B. G., s-a luat măsura administrativa a deținerii acestuia in Colonia Valea Neagra, motivat de activitatea sa in calitate de membru PNȚ, fiind arestat la 15.08.1952 și eliberat la 25.06.1953.
Referitor la primul capăt de cerere din acțiunea formulată de reclamanți, respectiv constatarea caracterului politic al condamnării suferite de autorul lor, instanța retine incidența următoarelor dispoziții legale .
Astfel, potrivit art. 3 din Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronunțate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, daca au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:
a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960;
c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;
d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului.
Așa cum rezulta din fișa personala a deținutului B. G., aflata la fila 101, motivul internării in colonia de munca l-a constituit activitatea și apartenența sa politica, acesta fiind membru al P.N.Ț. –M.. Prin urmare măsura administrativa a fost luata in temeiul Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 1554/1952 prin care au fost organizate coloniile de munca, batalioanele de munca si domiciliul obligatoriu, scopul declarat al acestora fiind represiunea politică .
In art. 2 lit. h din acest act normativ se prevedea internarea si reținerea in colonii de munca a cadrelor active ale fostelor grupări si partide fasciste si burghezo-moșierești, printre care sunt enumerate si fostele cadre național-țărăniste ( maniste) .
Așadar măsura administrativa luata împotriva defunctului autor al reclamanților face parte din categoria celor prevăzute de art. 3 din Legea 221/2009 , care enumera in mod expres masurile administrative cu caracter politic ,nefiind necesara intervenția instanței in vederea constatării caracterul politic al măsurii administrative, in condițiile art. 4 al. 3 din lege.
Referitor la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, întemeiat pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009, tribunalul are în vedere că prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009, constatându-se că acestea sunt neconstituționale.
De asemenea, prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 15 noiembrie 2010, și nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, constatându-se că acestea sunt neconstituționale.
Cu privire la aplicarea acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, în complet competent să judece recursuri în interesul legii, stabilind că, urmare a acestor decizii, dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și masurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial, decizie care este obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
D. fiind ca norma interna care permitea acordarea de daune morale pentru foștii deținuți politici a fost declarata neconstituțională, la data soluționării prezentei cauze, acestea nu mai reprezintă un drept patrimonial in sensul art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
In jurisprudența europeană s-a reliefat faptul că normele dreptului comunitar nu suplinesc lipsa normei legale naționale, iar prejudiciul pretins nu poate fi apreciat ca un „bun” in sensul art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, deoarece in absența prevederilor legale referitoare la modul de stabilire prin norma interna a unor astfel de despăgubiri, bunul nu este definit si nici nu poate naște in privința reclamanților, o speranță legitimă in a-l obține.
Instanța mai retine si împrejurarea ca reclamanții si-au întemeiat cererea de acordare a daunelor morale si pe disp. art. 998-999 cod civil .
Potrivit prev. art. 998-999 Cod civil, orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat a-l repara .
Temeiurile legale arătate mai sus nu sunt însă aplicabile in speță, întrucât daunele morale astfel cum au fost reglementate inițial in Legea nr. 221/2009 priveau o modalitate speciala de reparare a prejudiciului moral suferit de persoanele condamnate pe nedrept de regimul comunist, în timp ce prevederile art. 998-999 Cod civil sunt reglementari cu caracter general in materia răspunderii civile delictuale.
In ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor constând in plata contravalorii actualizate a doua sonde petrolifere, Tribunalul constata următoarele.
In primul rând cele doua sonde nu au putut fi efectiv identificate in prezent de către expertul desemnat in cauza deoarece părțile au arătat că nu știu daca acestea mai exista sau nu .
De asemenea, instanța reține că potrivit mențiunilor din fisa personala a deținutului cele doua sonde au fost naționalizate, nefiind făcute nici un fel de dovezi in sensul confiscării acestora ca efect al măsurii administrative luate .
Prin urmare aceste daune nu fac parte din categoria celor arătate in mod expres si limitativ de art. 5 din legea 221/2009, astfel ca si din acest punct de vedere acțiunea reclamanților este neântemeiată.
Pe cale de consecință, in raport de suma considerentelor expuse anterior, tribunalul va respinge in totalitate acțiunea formulată de reclamanții B. A. (decedat), B. M. – în calitate de moștenitoare a defunctului B. A., B. C., B. D. și S. C. C., M. A. (decedat), S. E. și M. E., în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții B. A. (decedat), B. M. – în calitate de moștenitoare a defunctului B. A., domiciliată în Băicoi, ., județul Prahova, B. C., B. D. și S. C. C., domiciliați în Băicoi, Fdt. Rodnei, nr. 6, jud. Prahova, M. A. (decedat), domiciliat în Băicoi, ., jud. Prahova, S. E., domiciliată în Băicoi, ., jud. Prahova și M. E., cu domiciliul în Băicoi, ., județul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de judecată, azi, 17.12.2013.
Președinte, Grefier,
G. D. B. A.
operator de date cu caracter personal 5595
red. G.D./tehnored. GD
10 ex./ 20.02.2014
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 586/2013. Tribunalul PRAHOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 662/2013. Tribunalul... → |
|---|
