Contestaţie la executare. Decizia nr. 662/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 662/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 13626/281/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 662
Ședința publică din data de 15 Aprilie 2013
PREȘEDINTE – C.-A. M.
JUDECĂTORI – N. C.
F.-L. ȘALAR
GREFIER – M.-D. B.
Pe rol fiind judecarea recursurilor civile declarate de recurenta-contestatoare D. G. A FINANTELOR PUBLICE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 22, județ Prahova, și recurentul-intimat V. G., domiciliat în Ploiești, ., ., împotriva sentinței civile nr._/09.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 97 lei, conform chitanței . nr._/15.04.2013 și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei, chitanță anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul –intimat V. G. reprezentat de avocat M. M., lipsind recurenta –contestatoare.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul recurentului–intimat V. G., avocat M. M., depune la dosar împuternicire avocațială.
Tribunalul ia act că în ce privește cererea de recurs formulată de recurenta–contestatoare Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, aceasta este scutită de plata taxei judiciare de timbru și, pune în discuția apărătorului recurentului-intimat timbrarea cererii de recurs declarat de acesta.
Apărătorul recurentului-intimat, având cuvântul, arată că taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar trebuie să se achite în recurs la jumătate, conform valorii achitate la instanța de fond, însă lasă la aprecierea instanței.
Tribunalul, având în vedere că, potrivit textului de lege privind taxele judiciare de timbru, trebuie achitată taxa judiciară de timbru la jumătatea valorii care s-a achitat la instanța de fond, apreciază, în ceea ce privește recursul declarat de recurentul-intimat, că acesta datorează suma de 97 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Apărătorul recurentului-intimat, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursurilor declarate, sub rezerva depunerii la dosar a dovezii achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 97 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul recurentului-intimat, având cuvântul asupra recursului declarat de recurenta–contestatoare Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, solicită respingerea acestuia ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, arătând că s-a recunoscut obligația datorată debitorului. Cu privire la cea de-a doua critică, arată că nu s-a făcut dovada în niciun sens, s-au formulat mai multe contestații la executare, această critică fiind neîntemeiată, motiv pentru care solicită respingerea acesteia. Referitor la recursul declarat de recurentul – intimat, solicită admiterea recursului declarat de acesta, modificarea în parte a hotărârii instanței de fond, iar în subsidiar, reducerea onorariului de avocat, conform motivelor invocate în cererea de recurs. Nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată :
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 30.03.2012, sub numărul_, contestatoarea Direcția Generală Finanțelor Publice Prahova a formulat, în contradictoriu cu intimatul V. G., contestație la executare împotriva somației și a procesului-verbal emise în dosarul de executare nr. 105/2012 de către B. M. S..
De asemenea, contestatoarea a solicitat și suspendarea executării silite a sumei de 117.032,5 lei reprezentând debit plus cheltuieli de executare, pana la soluționarea irevocabila a contestației la executare.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că la data de 21.03.2012 a fost comunicată D.G.F.P. Prahova somația și procesul-verbal emise în dosarul de executare 105/2012 de către B. M. S..
Actele de executare silită, respectiv somația și procesul verbal din 20.03.2012, sunt nule, întrucât au fost emise împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Prahova, deși debitor, titular al creanței stabilite în baza sentinței civile nr. 2844/15.11.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ este Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și nu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Prahova.
Somația din 20.03.2012 a fost emisă împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Prahova, iar prin procesul-verbal din aceeași dată executorul stabilește ca și debitor Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Prahova, deși prin hotărârea judecătorească mai sus menționată ce constituie titlu executoriu creanța, creditorului V. G. a fost stabilită în sarcina Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
Executorul judecătoresc, în mod nelegal, s-a adresat Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova care nu a fost parte în proces, ci doar a asigurat reprezentarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice în dosarul nr._ și în care a pronunțat sentința civilă nr. 2844/15.11.2011 în baza căruia s-au emis actele de executare..
În cauza s-au nesocotit prevederile art. 117 lit. f din O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală (R), cu modificările și completările ulterioare, care reprezintă prevederi legale ce reglementează posibilitatea restituirii la cerere a sumelor stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, către persoanele cărora li se cuvin aceste sume, în condițiile legii.
A mai arătat contestatoarea că în cazul în care debitorul nu execută de bună voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, dacă legea nu prevede astfel. Ori, creditoarea a preferat să apeleze la serviciile unui executor judecătoresc, fără a se adresa înainte cu o cerere de restituire a sumelor stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, cerere la care trebuia să indice contul în care se putea vira suma, informație pe care organele fiscale nu aveau de unde să o procure în lipsa cererii.
Executorul judecătoresc nu a avut în vedere dispozițiile prevăzute de O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii și în mod nelegal a stabilit ca în termen de 1 zi de la primirea somației să se facă plata debitului și tot în mod nelegal a stabilit și cheltuieli de executare silită.
Contestatoarea a mai arătat, referitor la cuantumul cheltuielilor de executare, respectiv suma de 9.911 lei reprezentând onorariu de avocat în faza executării silite, că este exagerat de mare.
Cererea a fost întemeiată pe dispoz. prev. de art. 399-404 Cod procedură civilă, O.G. nr. 22/2002.
În susținerea cererii, contestatoarea a depus la dosar, în copie: somația nr. 105/20.03.2012, proces-verbal încheiat la data de 20.03.2012 și sentința civilă nr. 2844/15.11.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ .
La termenul de judecată din data de 28.06.2012, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin Sentința civilă nr._/09.10.2012, Judecătoria Ploiești a respins cererea de suspendare a executării silite ca neîntemeiată, a admis, în parte, contestația la executare formulată de contestatoarea Direcția G. a Finanțelor Publice Prahova, a anulat în parte procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare întocmit la data de 20.03.2012 în dosarul de executare nr. 105/2012 de B. M. S. reducând cuantumul cheltuielilor de executare de la suma de 17.920 lei la suma de 10.009 lei, a menținut celelalte acte de executare întocmite în dosarul de executare 105/2012 de B. M. S., luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că reclamanta nu și-a motivat în fapt cererea de suspendare a executării silite prin cererea de chemare în judecată. Potrivit disp. art. 403 alin. 1 C.proc.civ., „până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță”.
Din interpretarea literală a acestor dispoziții rezultă că instanța nu este obligată să dispună suspendarea executării silite ope legis ci are această posibilitate în urma analizării unor criterii de oportunitate.
Analizând cererea de suspendare a executării silite formulate de către contestatoare instanța reține că nu s-a făcut dovada vreunui prejudiciu ireparabil la care ar fi supusă contestarea dacă ar continua executarea silită începută împotriva sa din moment ce aceasta nu a putut invoca nici măcar un motiv care ar justifica această măsură.
De asemenea, în soluționarea cererii de executare silită instanța trebuie să aibă în vedere și scopul executării silite care trebuie să permită realizarea creanței creditorului (este rațiunea acestei etape a procesului civil) iar, pe de altă parte, prejudiciul ce ar putea să-l suporte debitorul prin continuarea executării silite. Ori în cazul de față debitorul nu a făcut dovada că prin continuarea executării silite ar suferi un prejudiciu ireparabil.
Mai mult decât atât, în cazul în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare.
Având în vedere toate aceste aspecte, dar și faptul că suspendarea executării este o măsură excepțională ce trebuie temeinic justificată de către debitor, rațiunea acesteia fiind de preîntâmpinare a producerii unui prejudiciu important și ireparabil, instanța a respins cererea de suspendare a executării silite ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, în urma analizării înscrisurilor, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Prin sentința civilă nr. 2844/15.11.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de DGFP Prahova la plata către reclamantul V. G. a sumei de 99.112,5 lei reprezentând contravaloarea bunuri confiscate abuziv.
Sentința civilă mai sus indicată a fost învestită cu formulă executorie și, întrucât contestatoarea nu a procedat la executarea acesteia de bunăvoie, creditorul V. G. s-a adresat cu o cerere executorului judecătoresc M. S. pentru a demara procedura executării silite împotriva contestatorului.
În acest sens, a fost emisă la data de 20.03.2012, o somație prin care contestatoarea a fost somată să achite în termen de o zi, suma la care a fost obligată prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2844/15.11.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ . Debitoarea nu și-a îndeplinit această obligație fapt pentru care s-a continuat procedura de executare silită prevăzută de dispozițiile codului de procedură civilă.
La data de 20.03.2012 a fost emis de către B. M. S. procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, sumă ce se ridică la 17.920 lei dintre care suma de 7.688 lei reprezentând onorariu executor, 248 lei cheltuieli de executare, 73 lei taxe de timbru și taxe poștale, 9.911 lei onorariu de avocat.
În drept, potrivit disp. art. 371 1 C.proc.civ. obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în situația în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.
Se execută silit hotărârile judecătorești definitive sau irevocabile. Astfel, potrivit art. 374 alin.1 C.proc.civ. „hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1, afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu și de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formulă executorie”, iar potrivit art. 376 alin.1 C.proc.civ. „ se învestesc cu formula executorie prevăzută de art.269 alin.1, hotărârile care au rămas definitive sau care au devenit irevocabile, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.”
Din interpretarea acestor texte de lege reiese că executarea de bunăvoie a unei obligații stabilite printr-o hotărâre judecătorească trebuie să se facă de debitor imediat ce hotărârea a devenit definitivă și anterior începerii executării silite fără a fi necesară o solicitare din partea creditorului.
Or, în speță, contestatoarea și-a îndeplinit de bunăvoie obligația stabilită prin titlu executoriu, după demararea procedurii executării silite.
Instanța de fond a apreciat ca neîntemeiate susținerile contestatoarei conform căreia executarea silită începută împotriva sa este nelegală întrucât creditoarea trebuia să se adreseze cu o cerere potrivit disp. art. 117 C.proc.fisc. pentru recuperarea sumei de bani la care debitoare a fost obligată prin titlu executoriu. Pentru a reține aceasta instanța are în vedere că debitoare este o instituție publică, dar și garanțiile oferite de art. 6 CEDO privind faza executării unei hotărâri judecătorești irevocabile (anume acea garanție ce impune statului să asigure executarea hotărârilor judecătorești). O altfel de interpretare a art. 6 CEDO ar lipsi de efectivitate dreptul la un proces echitabil pentru că este inutil să accesezi justiția, dacă hotărârea obținută nu va fi executată. Destinatar direct al acestei obligații este statul însuși sau autoritățile publice descentralizate (inclusiv contestatoarea). În consecință, destinatarii acestei obligații trebuie să acționeze cu bună credință și să își execute de bună voie obligațiile stabilite prin hotărârile judecătorești. Neplata unei creanțe stabilite prin hotărâre irevocabilă înseamnă într-adevăr și nesocotirea art. 1 Protocol 1 al CEDO, o astfel de creanță fiind considerată „bun” în sensul convenției europene.
În cauză este cert că debitoarea nu și-a executat de bună voie obligația de plată a creanței stabilite în sarcina sa prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Mai mult, debitoarea-contestatoare nu a arătat niciun motiv justificativ al refuzului său (tacit) de efectuare a plății. Or, în aceste circumstanțe, rezultă fără îndoială că debitoarea-contestatoare nu a dat dovadă de bună credință neexecutându-și de bună voie obligația de plată (în lipsa unui motiv justificativ), nesocotind astfel art. 6 și art.1 din CEDO. Această încălcare a CEDO semnifică pe planul legislației naționale sustragerea veniturilor și bunurilor de la urmărire (altfel ar echivala cu nesocotirea principiului preeminenței CEDO asupra legislației interne, principiu constituțional).
În ceea ce privește susținerile debitoarei că executorul judecătoresc nu a avut in vedere dispozițiile prevăzute de O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii instanța a reținut că nu sunt întemeiate.
Conform art. 2 din OG 2/2001 dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Articolul 3 din OG 22/2002 prevede că în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că acest termen de 6 luni este acordat instituțiilor publice pentru a plăti debitul dosar în situația în care nu poate începe sau continua executarea din cauza lipsei de fonduri. Contestatoarea nu a făcut dovada lipsei de fonduri care ar fi împiedicat-o să plătească sumele datorate.
De asemenea, conform dispozițiilor legale citate, instituția beneficiază de acest termen de 6 luni doar dacă face dovada că nu deține fonduri, nu în mod automat pentru fiecare executare începută. Instanța mai reține că din analiza acestui text legal nu rezultă că creditorul ar trebui să aștepte 6 luni înainte de a se adresa executorului judecătoresc, dovadă fiind faptul că s-a stabilit că acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
În ceea ce privește susținerile contestatoarei conform căreia în mod nelegal s-a început executarea silită împotriva ei deși debitor este Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice instanța a constatat, de asemenea, că sunt neîntemeiate întrucât, potrivit titlului executoriu, contestatoarea a fost reprezentantă Statului Român în dosarul nr._ . Astfel, instanța reține că cererea de executare silită a fost îndreptată în mod corect împotriva DGFP Prahova care reprezintă o structură în cadrul Ministerului Finanțelor Publice fiind reprezentantul acestui minister la domiciliul reclamantului-creditor.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, instanța a reținut că potrivit art. 3717 alin. 2 C.proc.civ., cheltuielile efectuate în executarea silită sunt în sarcina debitorului urmărit, sumele ce urmează a fi plătite fiind stabilite de executorul judecătoresc prin proces-verbal.
În ceea ce privește cuantumul acestor cheltuieli, mai exact în ceea ce privește onorariul de avocat în cuantum de 9.911 lei, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 4 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, cu excepția cazului în care creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a executat-o de bunăvoie. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat să își îndeplinească obligația, a executat-o de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.” Rezultă din interpretarea acestui text de lege că, în ceea ce privește cuantumul onorariului de avocat din faza executării silite, instanța învestită cu o contestație la executare împotriva procesului-verbal de stabilire cheltuieli de executare poate aprecia asupra întinderii acestei sume în funcție de munca prestată de avocat.
Instanța de fond a constatat că din actele de executare depuse la dosarul cauzei reiese că avocatul creditorului a îndeplinit un singur act în faza executării silite, respectiv a depus la executorul judecătoresc cererea de executare silită.
Față de acest fapt, instanța de fond a reținut că suma de 9.911 lei este nejustificat de mare în raport de munca prestată de avocat, cu atât mai mult cu cât cuantumul onorariului de avocat este mai mare și decât onorariul executorului judecătoresc în condițiile în care majoritatea actelor de executare silită sunt întocmite de acesta, astfel că va reduce cuantumul onorariului de avocat la suma de 200 lei.
Așa fiind, instanța de fond a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoare și va anula procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare întocmit la data de 20.03.2012 în dosarul de executare nr. 105/2012 de B. M. S. reducând cuantumul cheltuielilor de executare de la suma de 17.920 lei la suma de 10.009 lei, ca urmare a reducerii onorariului avocațial la suma de 200 de lei.
În baza art. 274 C.proc.civ. instanța de fond a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către părți.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs contestatoarea Direcția G. a Finanțelor Publice Prahova, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației la executare așa cum a fost formulată și să se constate că actele de executare nu au fost legal întocmite.
În motivarea recursului, recurenta-contestatoare a învederat că, în cadrul primului motiv de recurs, invocă nulitatea sentinței atacate în temeiul art. 105 alin. 2 din Codul de procedura civilă.
Astfel, deși debitor al creanței stabilite în baza sentinței civile nr. 2844/15.11.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova (care constituie titlu executoriu) este Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul in București, ., sector 5, în cauză cererea s-a judecat în contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor Publice Prahova, cu sediul in Ploiești, .. 22, jud. Prahova.
Mai mult, recurenta-contestatoare a susținut că, din actele depuse la dosarul cauzei rezultă în mod clar faptul că actele de executare, respectiv somația de plată și procesul-verbal din data de 20.03.2012 au fost emise împotriva D.G.F.P. Prahova, cu sediul în Ploiești, ..22, jud. Prahova, deși prin hotărârea judecătorească mai sus menționată ce constituie titlu executoriu, creanța creditorului V. G. a fost stabilită în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, cu sediul în București, .. sector 5.
Astfel, executorul judecătoresc în mod nelegal a emis somație de plată și proces-verbal pe numele D.G.F.P. Prahova, în condițiile în care această instituție a asigurat doar reprezentarea M.F.P. (în baza unui mandat) în dosarul nr._ și în care Tribunalul Prahova a pronunțat Sentința civila nr. 2844/15.11.2011 (în baza căreia au fost emise actele de executare).
Mai mult, recurenta-contestatoare a susținut că, așa cum a învederat și instanței de fond, în baza O.M.F.P. nr. 2626/2010, D.G.F.P. – Prahova, a întreprins demersurile pentru obținerea avizului de legalitate pentru punerea în executare a titlului executoriu, respectiv sentința civilă nr. 2844/15.11.2011, avizul de legalitate trebuie semnat de M.F.P., iar aceasta instituție creditează conturile D.G.F.P. Prahova cu sumele rezultate din titlu executoriu și urmează plata către creditor.
Față de cele menționate mai sus, în raport de faptul că somația de plată și procesul-verbal din 20.03.2012 au fost emise de către B. M. S. împotriva D.G.F.P. Prahova, deși titularul obligației de plată stabilite prin Sentință civilă nr.2844/15.11.2011 pronunțata de tribunalul Prahova în dosarul nr._ este Ministerul Finanțelor Publice, recurenta-contestatoare a invocat nulitatea actelor de executare menționate și pe cale de consecință a solicitat anularea acestora ca atare.
Având în vedere cele prezentate mai sus, recurenta-contestatoare a susținut că în mod nelegal s-a reținut de către instanța de fond că actele de executare au fost întocmite potrivit dispozițiilor legale.
De asemenea, recurenta a arătat că dispozițiile art. 460 alin. 2 obligă instanța la citarea „creditorului urmăritor, debitorului și terțului poprit”, iar cererea s-a judecat fără citarea Ministerului Finanțelor Publice.
În aceste condiții, recurenta-contestatoare a considerat că este evident că hotărârea pronunțată este nulă, prin aceasta producându-se instituției noastre o vătămare care constă în imposibilitatea formulării apărărilor, potrivit principiului contradictoriaIității, vătămare care nu poate fi înlăturată, astfel decât prin anularea sentinței atacate.
Un alt aspect pe care recurenta-contestatoare a solicitat a se avea în vedere este acela că, în mod eronat, s-a reținut că „sentința civilă (...) a fost investită cu formulă executorie și, întrucât contestatoarea nu a procedat la executarea acesteia de bunăvoie, creditorii s-au adresat unui executor judecătoresc (...)", întrucât așa cum rezultă din actele dosarului, creditorul s-a adresat direct executorului judecătoresc, fără a formula o cere in temeiul art. 117 lit. f din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (R), cu modificările și completările ulterioare, care reprezintă prevederi legale ce reglementează posibilitatea restituirii la cerere a sumelor stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, către persoanele cărora li se cuvin aceste sume, în condițiile legii. In aceste condiții, printr-o simpla cerere adresata instituției noastre si nu executorului judecătoresc, aceste sume pot fi restituite, fără a fi nevoie să se plătească cheltuieli de executare. Bugetul general consolidat nu poate fi încărcat cu aceste cheltuieli inutile de executare, atâta timp cat restituirea sumelor se face, la cererea creditorului, conform prevederilor legale invocate mai sus. Instituția noastră nu a refuzat restituirea sumei ca sa se poată trece la executarea silită.
Recurenta-contestatoare a învederat că, potrivit dispozițiilor legale în materie, respectiv art. 371A1 alin. 2 din Codul de procedura civilă, „în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispozițiilor prezentei cârti, daca legea nu prevede altfel".
Ori, așa cum a arătat mai sus, recurenta-contestatoare a susținut că, creditoarea a preferat să apeleze la serviciile unui executor judecătoresc, fără a se adresa înainte cu o cerere de restituire a sumelor stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, cerere la care trebuia să indice contul în care se putea vira suma, informație pe care organele fiscale nu aveau de unde să o procure în lipsa cererii.
De asemenea, recurenta-contestatoare a susținut că, anterior cererii de executare silita, intimatul nu a făcut niciun demers în sensul solicitării executării de buna-voie a obligației de către contestatoare.
În drept, recurenta-contestatoare a invocat disp. art. 304 pct. 5 și 3041 Cod procedură civilă, O.G. nr. 22/2002.
Împotriva aceleiași sentințe, a declarat recurs și intimatul V. G., solicitând modificarea, în parte, a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii debitoarei de diminuare a onorariului de avocat.
În motivarea cererii, recurentul-intimat a considerat că în mod greșit instanța de fond a anulat procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare întocmit la data de 20.03.2012 în sensul diminuării onorariului de avocat de la 9911 lei la 200 lei.
Astfel, prima critică în susținerea recursului vizează faptul că dispozițiile legale invocate de instanța de fond în argumentarea concluziei reglementează o ipoteză total diferită decât cea din speța dedusă judecații.
Instanța de fond a reținut puterea de apreciere a acesteia asupra cuantumului onorariului de avocat din faza executării silite în temeiul dispozițiilor art. 39 alin. (4) din legea nr. 188/2000 potrivit cărora „... în cazul în care debitorul somat să își îndeplinească obligația, a executat-o de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului proporțional cu activitatea depusă de aceștia".
Ori, din cuprinsul textului de lege invocat de instanța de fond, recurentul-intimat a reținut faptul că acesta reglementează strict ipoteza în care debitorul, „... somat să își îndeplinească obligația, a executat-o de îndată sau în termenul acordat de lege".
În speța de față, instanța de fond a reținut însă în mod just și temeinic faptul că debitoarea nu și-a executat de bună-voie obligația de plată a creanței stabilite în sarcina sa prin hotărârea judecătoreasca irevocabila și nici nu a dovedit existența vreunui potențial motiv justificat al refuzului sau.
Recurentul-intimat a învederat că o a doua critica referitoare la nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate se referă la criteriile și argumentele avute în vedere de instanța de fond pentru diminuarea și stabilirea onorariului de avocat pentru procedura de executare silită.
În acest sens, recurentul-intimat a susținut caracterul contradictoriu al raționamentului logic și juridic al instanței de fond.
În susținerea acestei afirmații, recurentul-intimat a arătat faptul că, inițial, instanța de fond validează apărările reprezentantului convențional al intimatului-contestator formulate în cadrul dosarului nr._ în sensul că reține caracterul neîntemeiat al criticilor dezvoltate de contestatoare, ulterior însă, sancționează în mod drastic și nejustificat intimatul-creditor prin diminuarea exagerată a onorariului de avocat de la suma de 9.911 lei la valoarea de doar 200 lei.
Ori, caracterul contradictoriu invocat constă în aceea că validarea apărărilor intimatului, formulate și susținute prin avocat, confirmă prestațiile specifice profesiei de avocat realizate de reprezentantul convențional al creditorului pentru îndeplinirea mandatului sau de reprezentare. Astfel, după validarea respectivelor prestații nu poate fi rezumată activitatea avocatului doar la depunerea cererii de executare silită.
Recurentul-intimat a susținut că singura prestație reținută de instanța de fond ca fiind realizată de avocat pentru îndeplinirea mandatului său de reprezentare constă în aceea de a fi depus la executorul judecătoresc cererea de executare silită. În mod sigur însă, a fost eronat reținută și denumită prestația avocatului întrucât depunerea cererii de executare silită presupune că aceasta să fi fost în prealabil elaborată și redactată.
Totodată, recurentul-intimat a susținut că aplicarea ștampilei reprezentantului convențional și semnarea cererii de către un reprezentant al acestuia îl îndreptățește să afirme că respectiva prestație a fost de asemenea realizată de același avocat cu privire la care instanța de fond a reținut doar că a depus cererea și este justificat și legal să fie remunerat cu suma de 200 lei, reprezentând echivalentul a 44,07 euro, calculat la cursul BNR din data de 15.11.2012 (1 euro = 4,5379 lei).
Ori, în opinia sa, exemplul de mai sus poate fi considerat primitiv, rudimentar, dar nu are rolul de a jigni sau de a acuza activitatea vreunuia din factorii implicați în realizarea actului de justiție, exprimând un mecanism simplist el are rolul de a sublinia absurdul situației și de a reliefa raționamentul eronat al instanței de fond referitor la aprecierea activității avocatului.
Mai mult, recurentul-intimat a învederat că este evident și absolut logic, dar și unanim acceptat că serviciile specifice profesiei de avocat nu au întotdeauna o exprimare materială. Din contră, de cele mai multe ori rezultatele materiale ale activității de avocat se materializează după numeroase și îndelungate prestații complexe.
Ori, ceea ce nu este vizibil și prin urmare nu a fost cuantificat sunt activitățile avocatului de consultanță juridică, de studiu dosar și înscrisuri, precizând totodată că instanța de fond nu a luat în calcul activitatea avocatului din cadrul executării silite constând în asistența și reprezentarea juridică a creditorului în prezenta cauză unde acesta a susținut interesele clientului său prin elaborarea, redactarea și depunerea întâmpinării, solicitarea, motivarea și administrarea probatoriului, studierea dosarului, formularea si susținerea concluziilor, ulterior dezvoltate si in scris.
În continuare, recurentul-intimat a susținut că prezintă relevanță împrejurarea că obiectul contractului de asistență și reprezentare juridică constă în redactarea și semnarea cererii de executare silită, dar și asistenta/reprezentare juridică până la data închiderii dosarului de executare silită.
Ori, în temeiul contractului de asistenta și reprezentare juridica, în vederea realizării dreptului de creanță al intimatului-creditor, reprezentantul convențional al acestuia a prestat și urmează să presteze servicii specifice profesiei pentru soluționarea, preferabil favorabilă, a tuturor cererilor și procedurilor născute din dosarul de executare silită nr. 105/2012 al B. M. S..
Mai mult, recurentul-intimat a învederat că, ulterior primului act de executare silită, debitoarea a formulat cereri și/sau contestații ce au condus la înregistrarea pe rolul instanțelor de judecată a 3 dosare distincte. Primul dintre acestea este chiar dosarul de față.
Recurentul-intimat a subliniat faptul că a prestat și va presta toate activitățile necesare pentru soluționarea respectivelor litigii în considerentul contractului de asistență și reprezentare juridică, iar aceste prestații nu vor fi remunerate suplimentar față de ceea ce inițial părțile au convenit, iar instanța de fond a diminuat drastic.
Ori, dat fiind faptul că înscrisurile existente la dosarul cauzei certifică plata onorariului de către client, soluția instanței de fond produce efecte, în principal, față de acesta.
De asemenea, recurentul-intimat a menționat cererea de executare silită este înregistrată din data de 12.03.2012 și până la acest moment dreptul de creanță nu a fost realizat, precizând totodată că există așa cum a menționat mai sus încă o contestație înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești cu prim termen de judecată în luna ianuarie 2013 și obiect identic cu cel al prezentei cauze (dosar nr._/281/2012).
Recurentul-intimat a precizat, de asemenea, că, motivat de refuzul terțului poprit de a duce la îndeplinire măsura înființării popririi ulterior împlinirii termenului de grație de 6 luni, urmează să formuleze cerere de validare a popririi.
Recurentul-intimat a precizat că are convingerea că măsura diminuării onorariului de avocat a încurajat, într-o măsură mai mică sau mai mare, poate nu determinant, debitoarea să facă uz de orice mijloc procedural aflat la îndemnă, indiferent dacă este justificat sau nu.
Onorariul de avocat se impune a fi analizat sub aspectul cuantumului inclusiv prin raportare la următoarele elemente: obiectul, complexitatea și dificultatea cazului; avantajele și rezultatele obținute pentru creditorul-intimat ca urmare a muncii depuse de avocat, importanța intereselor în cauză, timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit sau activității solicitate de client.
Recurentul-intimat a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii cererii debitoarei de diminuare a onorariului de avocat.
În drept, recurentul-intimat și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304, pct. 8, pct. 9, art. 312 si următoarele Cod de Procedură Civilă.
Recursurile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, în vederea soluționării recursurilor formulate de contestatoare și respectiv de intimat, instanța reține următoarele :
În ce privește recursul declarat de recurenta-contestatoare DGFP Prahova, tribunalul constată că un prim motiv, de natură a atrage modificarea sentinței, vizează faptul că recurenta nu are calitatea de debitor potrivit titlului executoriu în cauză.
Analizând sentința civilă nr. 2844 din 15.11.2011 a Tribunalului Prahova (filele 10 – 11), în temeiul căreia s-a declanșat executarea silită, tribunalul constată că prin aceasta s-a judecat cererea formulată de reclamantul V. G., creditor în executarea silită în cauză, împotriva pârâtei Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Participarea în cauză a DCFP Prahova s-a rezumat la reprezentarea în proces a pârâtei, aspect ce rezultă atât din modalitatea de formulare a cererii de chemare în judecată, cât și din mențiunile referitoare la părți din partea introductivă și din dispozitivul hotărârii.
Reprezentarea unei persoane în proces nu echivalează cu schimbarea persoanei reprezentate. Calitatea procesuală rezultată din raportul de drept material dedus judecății impune recunoașterea obligațiilor dintre părți prin dispozitivul hotărârii. Această calitate nu se pierde însă prin reprezentarea părții, iar actele de reprezentare juridică se răsfrâng tot față de cel reprezentat.
De altfel, în dispozitivul sentinței s-a menționat că cel obligat la plata sumei de 99.112,5 lei este pârâtul, iar nu reprezentantul. Ori, pârâtul chemat în judecată de către intimatul în cauză este, astfel cum s-a reținut mai sus, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, aspect confirmat și de dispozițiile art. 4 alin. 4 din Legea 221/2009 – act normativ avut în vedere de instanța ce a pronunțat sentința ce constituie titlu executoriu.
În aceste condiții, tribunalul apreciază, în acord cu susținerile recurentei-contestatoare, că executarea silită a fost pornită împotriva unei persoane care nu are calitatea de debitor.
Având în vedere că executarea silită are ca obiect patrimoniul unei persoane determinate și trebuie să se întemeieze pe existența unei obligații certe, lichide și exigibile, constatată prin titlu executoriu, împotriva acesteia, tribunalul concluzionează că executarea silită declanșată de B. M. S. împotriva recurentei, în dosarul de executare nr. 105/2012, este nelegală.
Astfel cum a susținut recurenta, nulitatea care afectează executarea silită înseși este gravă și nu poate fi înlăturată decât prin anularea acesteia, respectiv a tuturor formelor de executare efectuate în cauză, conform art. 105 alin. 2 C.proc.civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 și 2 C.proc.civ., tribunalul va admite recursul formulat de recurenta-contestatoare, va modifica, în tot, sentința recurată în sensul că va admite contestația la executare, iar pe fond, va anula somația din 20.03.2012 și procesul-verbal din 20.03.2012 emise în dosarul de executare nr. 105/2012 de B. M. S..
Având în vedere concluzia la care instanța a ajuns cu privire la recursul declarat de contestatoare, respectiv de admitere a acestuia și de anulare integrală a formelor de executare, recursul formulat de intimat cu privire la anularea parțială a procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de judecată este nefondat. Astfel, în condițiile în care tribunalul a constatat nulitatea totală a actului de executare menționat, iar recurentul critică reținerea nulității parțiale de către instanța de fond, motivele de recurs invocate de acesta nu mai au relevanță, nefiind necesară o analiză în fond a acestora.
Pe cale de consecință, tribunalul va respinge recursul declarat de intimat ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurentul–intimat V. G., domiciliat în Ploiești, ., ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr._/09.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca fiind nefondat.
Admite recursul declarat de recurenta – contestatoare D. G. A FINANTELOR PUBLICE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 22, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr._/09.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești și în consecință:
Modifică, în tot, sentința recurată, în sensul că admite contestația la executare.
Anulează somația din 20.03.2012 și procesul-verbal din 20.03.2012 emise în dosarul de executare nr. 105/2012 de B. M. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C.-A. M. N. CălinȘalar F. L.
GREFIER,
M. - D. B.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red.F.L.Ș./A.Ș.P.
2 ex./10.06.2013
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. A. I.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 3153/2013.... | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 695/2013.... → |
|---|
