Contestaţie la executare. Decizia nr. 1314/2013. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 1314/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 2652/310/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1314

Ședința publică din data de 01.10.2013

PREȘEDINTE – N. C.

JUDECĂTORI – A. G. H.

– M. R.

GREFIER – R. C.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții – contestatorii S. P., cu domiciliul în Azuga, ., județul Prahova și S. E. cu domiciliul în Azuga, ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 398/18.04.2013 pronunțată de Judecătoria S. în contradictoriu cu intimata D. N. cu domiciliul în Băicoi, ., județul Prahova.

Cererea netimbrată.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reprezentată prin av. R. D., lipsă fiind recurenții - contestatori.

Procedura de citare a părților legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauzei nu s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, însă s-a depus cerere formulată de recurenții – contestatori prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru lipsă apărare.

Tribunalul pune în discuția părților cererea formulată de recurenții – contestatori prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru lipsă apărare.

Intimata prin apărător solicită instanței respingerea cererii, considerând a fi mai mult o tergiversare a cauzei deoarece nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Tribunalul respinge cererea de amânare formulată de recurenții – contestatori ca neîntemeiată având în vedere că avea posibilitatea de a angaja apărător față de data primirii citației, respectiv 15.07.2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul din oficiu invocă excepția netimbrării recursului declarat și în temeiul disp.art. 137 C.pr.civ. pune în discuția părților excepția invocată.

Intimatul – reclamant prin apărător solicită instanței admiterea excepției și anularea recursului ca netimbrat, cu cheltuieli de jduecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, formulat de recurenții – contestatori S. P. și S. E. împotriva sentinței civile nr. 398/18.04.2013 pronunțată de Judecătoria S., constată următoarele:

În ședința publică din data de 01.10.2013 tribunalul a invocat, din oficiu, excepția de netimbrare a recursului declarat de recurenții - contestatori și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Examinând excepția de netimbrare instanța de recurs constata că, potrivit art.20 alin.1-3 cu aplicarea art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar daca aceste taxe nu au fost plătite in mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plata sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii.

În cauză, instanța de control judiciar a pus in vedere recurentului obligația de a achita o taxa judiciara de timbru in suma de 4,00 lei stabilite potrivit art.11 alin.2 din Legea nr.146/1997, respectiv art.3 din OG nr.32/1995 modificata, potrivit mențiunilor realizate în cuprinsul citației ce i-a fost adresată.

Cum recurenții - contestatori nu s-au conformat obligației de a achita suma indicată pana la termenul de judecata stabilit, din data de 1.10.2013, in baza art.137 alin.1 Cod procedura civila cu aplicarea art.21 alin.3 din Legea nr.146/1997 coroborate cu art.3 din OG nr.32/1995, instanța va admite excepția de netimbrare, invocată din oficiu si, pe cale de consecința, va anula recursul declarat de recurenții - contestatori împotriva sentinței civile nr. 398/18.04.2013 pronunțată de Judecătoria S., ca fiind netimbrat.

Se impune precizarea că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art.21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art.6 par.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.

În concret, art.6 par.1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența sa, că numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fara nici o legătura cu șansele de câștig a cauzei si înainte de orice analiza a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale reclamantului, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsita de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).

Practic, sumele stabilite în sarcina recurentului cu titlul de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, aferente căii de atac exercitate, nu au un cuantum exorbitant nici măcar pentru o persoană cu venituri modice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția de netimbrare, invocată de instanță din oficiu.

Anulează recursul declarat de recurenții – contestatorii S. P., cu domiciliul în Azuga, ., județul Prahova și S. E. cu domiciliul în Azuga, ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 398/18.04.2013 pronunțată de Judecătoria S. în contradictoriu cu intimata D. N. cu domiciliul în Băicoi, ., județul Prahova, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 01.10.2013.

Președinte Judecători

N. C. A. G. H. M. R.

Grefier

R. C.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red. R.C. /2 ex./08.10.2013

d.f._ /Judecătoria S.

j.f. P. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1314/2013. Tribunalul PRAHOVA