Contestaţie la executare. Decizia nr. 1332/2013. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 1332/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 1727/204/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1332

Ședința publică din data de 04 octombrie 2013

PREȘEDINTE: D. G.

JUDECĂTOR: I. C.

JUDECĂTOR: C. R.

GREFIER: M. M. C.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată P. A. MAICII DOMNULUI ȘI SFANTUL S. DE SAROV BĂICOI, cu sediul în Băicoi, ., jud.Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1544/29.05.2013 pronunțată de Judecătoria âmpina, în contradictoriu cu intimata contestatoare P. ORAȘULUI BĂICOI PRIN PRIMAR, cu sediul în Băicoi, ., Prahova.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta intimată reprezentată de avoxat V. S. A. și intimata contestatoare reprezentată de avocat Ș. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că nu s-a făcut dovada timbrării recursului, după care:

Avocat V. S. A. având cuvântul pentru recurenta intimata depune la dosar notă de timbraj reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 97 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și invocă lipsa calității de reprezentant pentru intimata contestatoare față de dispozițiile OUG 26/2012, arătând că nu există nicio hotărâre a Consiliului Local în sensul de a o delega pe doamna avocat Ș. M. pentru reprezentare.

Avocat Ș. față de excepția invocată de apărătorul recurentei intimate arată că există un contract încheiat între dânsa și intimata contestatoare, iar dacă instanța consideră necesar îndeplinirea susținerilor apărătorului recurentei, se va conforma în acest sens.

Tribunalul respinge excepției lipsei calității de reprezentant a apărătorului și constată că la dosar există depusă o împuternicire avocațială semnată și ștampilată de reprezentantul unității administrativ teritoriale, și în care s-a indicat și numărul contractului de asistență juridică în temeiul căreia se face reprezentarea.

Totodată comunică recurentei întâmpinarea formulată de intimata contestatoare.

Tribunalul pune părților în discuție excepția tardivității formulării recursului având în vedere data poștei de pe plicul cu care s-a facut cominicarea cererii de recurs.

Avocat V. S. A. având cuvântul cu privire la excepția tardivității recursului solicită respingerea acesteia, arată că recursul este formulat în termen.

Avocat Ș. M. având cuvântul pentru intimata contestatoare solicită instanței admiterea excepției tardivității recursului, invocată de instanță din oficiu, cu respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 19.03.2013, sub număr unic de dosar_ contestatorul orașul Băicoi prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu intimata P. „A. Maicii Domnului și Sfântul S. de Sarov” Baicoi, în cadrul contestației la executare, anularea în parte a somației nr.77/4.03.2013 și a procesului verbal de cheltuieli de executare emise în dosarul de executare 77/2013 al B. M. Goslan.

În motivarea cererii s-a arătat de către contestator, în esență, faptul că nu s-a opus la executarea titlului executoriu reprezentat de decizia civilă 183/14.03.2012 prin care a fost obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Băicoi, ., compus din teren în suprafață de 4161 mp și construcția biserică situată pe acest teren. În aceste circumstanțe onorariul de 5000 lei perceput de avocatul S. A. V. pentru faza de executare silită este exagerat în condițiile în care onorariul executorului judecătoresc a fost de doar 2200 lei. În drept contestația a fost întemeiată pe dis part 388, 403 și 405 c.pr.civ.

Odată cu contestația s-au depus în copie procesul verbal de cheltuieli de executare din data de 4.03.2013, decizia civilă a Tribunalului Prahova 183 din 14.03.2012.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul de executare nr. 77/2013 al B. M. Goslan.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

La data de 29.05.2013 în cadrul concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei intimata a solicitat repunerea pe rol a cauzei pentru a i se respecta dreptul la apărare și a se da posibilitatea de a propune probe cu respectarea principiului contradictorialității.

Motivele învederate de intimată respectiv cele referitoare la a se da posibilitatea acesteia de a propune probe cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare nu pot fi reținute de instanța ca justificative pentru repunerea pe rol a cauzei. Intimata prin reprezentant a avut posibilitatea de a se prezenta în timp util la instanță pentru a propune probe cu respectarea principiului contradictorialității, în exercitarea dreptului său la apărare. Faptul că nu s-a prezentat în timp util și de asemenea nu a depus cerere de lăsare a cauzei la a doua strigare sau ultima strigare nu justifică repunerea pe rol a cauzei.

Instanța de fond a reținut că raportat la disp. art. 151 c.pr,civ, repunerea pe rol a cauzei se face atunci când instanța găsește necesare noi lămuriri. Întrucât la dosarul cauzei există în copie dosarul de executare 77/2013 al B. M. Goslan, instanța considerându-se lămurită în ceea ce privește prezenta cauză respins cererea de repunere pe rol formulată de intimata P. „A. Maicii Domnului și SF S. de Sarov”.

Prin Sentința civilă nr. 1544/29.05.2013, Judecătoria Câmpina a respins cererea de repunere pe rol formulată de intimata P. A. Maicii Domnului Băicoi ca neîntemeiată, a admis contestația la executare formulată de contestatoarea P. Orașului Băicoi prin Primar, a anulat în parte somația 77/4.03.3013 și procesul verbal de cheltuieli de executare din data de 4.03.2013 emise de B. M. Goslan în dosarul de executare nr.77/2013 în sensul reducerii a cuantumului onorariului de avocat de la suma de 5000 lei la suma de 2000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de cheltuieli de executare din 4.03.2013, f. 51 executorul judecătoresc M. Goslan a stabilit în dosarul de executare 77/2013 referitor la executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă a Tribunalului Prahova nr.183/14.03.2012, cheltuieli de executare astfel: onorariu executor 2241 lei cu TVA inclus, onorariul avocat 5000 lei conform chitanței f 31, și în baza împuternicirii avocațiale de la f.29.

La data de 4.03.2013 prin somația 77, contestatorul a fost somat să predea bunul imobil situat în Băicoi, ., județul Prahova conform dispozitivului titlului executoriu, totodată contestatorul fiind somat a achita suma de 7297,15 lei TVA inclus reprezentând cheltuieli de executare silită până la data respectivă.

În lumina disp. art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța este îndreptățită să aprecieze în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei.

Instanța de fond a avut în vedere faptul că, din analiza conținutului dosarului de executare nr.77/2013, avocatul intimatei a formulat cererea de executare silită f.27, iar la data de 18 martie 2013 s-a deplasat alături de executorul judecătoresc la Băicoi, ., în vederea aducerii la îndeplinire a dispozițiilor titlului executoriu, iar la data de 13.05.2013 a formulat cerere de restituire către intimată a rapoartelor de expertiză topo și construcții depuse la dosar în copii legalizate.

Raportat la faptul că onorariul perceput de executorul judecătoresc, persoana care face toate demersurile aferente executării silite a fost în cuantum de 2200 lei, onorariul de 5000 lei perceput de apărătorul intimatei va fi redus la suma de 2000 lei, instanța apreciind că, cuantumul acestuia este disproporționat față de volumul de muncă al apărătorului intimatei.

Prin reducerea onorariului plătit de intimată apărătorului său ales, instanța nu încalcă prev. art. 31 din Legea nr.51/1995 și nici cele din statutul profesiei de avocat, contractul de asistență juridică producându-și pe deplin efectele între părțile contractante.

Or, obligațiile și întinderea acestora stabilite în contractul de asistență/reprezentare juridică rămân neatinse între părțile contractante, instanța de fond apreciind doar că efectele acestui contract nu ar trebui să se repercuteze asupra contestatorului în totalitate.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanța de fond a anulat în parte somația nr.77/4.03.3013 și procesul verbal de cheltuieli de executare din data de 4.03.2013 emise de B. M. Goslan, în dosarul de executare nr. 77/2013 în sensul reducerii cuantumului onorariului de avocat de la suma de 5000 lei la suma de 2000 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata P. A. Maicii Domnului și Sfântul S. de Sarov – Băicoi, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii contestației, pentru motivele ce urmează a le învedera.

În motivarea cererii, recurenta-intimată a învederat că instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare, privându-o de posibilitatea de a propune probe cu respectarea principiului contradictorialității.

În continuare, recurenta-intimată a susținut că, deși apărătorul avea delegație depusă la dosarul cauzei și răspunsese la termenul anterior din data de 8 mai 2013 instanța, fără a fi vreun motiv de amânare, a strigat dosarul la solicitarea avocatului contestatoarei și i-a acordat acestuia cuvântul pe fondul cauzei.

Recurenta-intimată a susținut că la sosirea reprezentantului lor, instanța i-a comunicat acestuia că a rămas în pronunțare și a respins cererea de repunere pe rol, amânând numai pronunțarea.

Or, procedând astfel, instanța a încuviințat un probatoriu minimal propus exclusiv de contestatoare cu încălcarea principiului contradictorialității și i-a lipsit pe de posibilitatea de a propune propriile probe, respectiv înscrisuri, interogatoriu și expertiză evaluatorie.

Recurenta-intimată a susținut că obiectul contestației îl reprezentă exclusiv reducerea cheltuielilor de executare și anume a onorariului de avocat, iar pentru a proceda la o eventuală reducere a cheltuielilor de executare, aflându-se sub incidența vechiului cod de procedură civilă, instanța ar fi trebuit să facă aplicarea prevederilor art. 274 alin.3 Cod Procedură Civilă pe care contestatoarea nici nu le-a invocat în cuprinsul contestației: judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, fața de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat".

De asemenea, recurenta-intimată a reiterat pe calea recursului că, în conformitate cu prevederile Legii Concurenței nr. 21/10 aprilie 1996, Consiliul Concurenței a interzis stabilirea de tarife și onorarii minimale, considerând că acestea reprezintă o practică anticoncurențială, punct de vedere care a fost însușit de Consiliul Uniunii Avocaților din România.

Astfel, recurenta-intimată a susținut că prin Legea nr. 255 din 16 iunie 2004 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, prevederea referitoare la stabilirea de tarifele minime de onorarii unice pe țară a fost abrogată, fiind urmată și de abrogarea art. 94 din Statutul profesiei de avocat, în aceste condiții, Decizia nr. 3564/27.03.1999 a Consiliului Uniunii Avocaților din România prin care s-au stabilit tarifele unice minime de onorarii avocațiale unice pe țară a devenit caduca, ea încetând să se mai aplice.

Mai mult, recurenta-intimată a susținut că pentru a putea proceda la micșorarea onorariului de avocat așa cum a solicitat contestatoarea în prezenta cauză instanța nu mai avea, deci, la îndemână reperul onorariului minimal și trebuia sa verifice doar valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat, iar pentru stabilirea valorii pricinii, respectiv a valorii terenului și construcției care au făcut obiectul dosarului de executare, doreau în principal realizarea unei expertize evaluatorii, singurul mijloc de probă prin care această valoare ar fi putut fi stabilită.

Or, chiar dacă au fost lipsiți de posibilitatea de a propune și administra această probă, instanța, în virtutea rolului său activ, putea să dispună efectuarea acestei expertize, iar neprocedând așa, instanța de fond s-a rezumat la a analiza exclusiv munca depusă de avocat și aceasta doar în baza actelor din dosarul de executare.

Recurenta-intimată a susținut în continuare că atașat notelor de concluzii depuse la fond s-a depus expertiza extrajudiciară evaluatorie N. V. din care, la paginile 15-16, rezultă că valoarea terenului care a făcut obiectul executării silite este de 29 euro/mp, respectiv 120.700,00 euro, adică 530.597,00 lei și din această expertiză extrajudiciară instanța de recurs poate observa că onorariul perceput de avocat a reprezentat sub 1% din valoarea pricinii.

De asemenea, recurenta-intimată a susținut că a solicitat instanței de fond să folosească ca element de comparație a onorariului avocațial onorariul notarial care ar fi aplicat în cazul transferului de proprietate pentru un imobil având valoarea indicată mai sus.

Astfel, recurenta-intimată a susținut că din verificările făcute de ei, în conformitate cu grila folosită de notarii publici, onorariul unui notar, în cazul transferului de proprietate a terenului sus-menționat, ar fi fost în cuantum de 5100 lei (TVA inclus), deci mai mare decât onorariul avocațial practicat în speța.

În continuare, recurenta-intimată a susținut că privitor la munca îndeplinită de avocat a arătat că aceasta nu a constat numai în redactarea unei cereri de executare silită după cum pretinde contestatoarea, ci în obținerea titlului executoriu, investit cu formulă executorie și obținerea copiilor legalizate de pe expertizele efectuate în cauză, întocmirea dosarului de executare, obținerea preschimbării termenului de încuviințare a executării silite, pregătirea întregii logistici pentru identificarea și măsurarea terenului și construcției la momentul executării silite, cât și asistență juridică pentru orice contestație la executare care ar fi fost formulată în cauza, cum este cea care face obiectul prezentului dosar.

Or, întrucât construcția aflata pe teren era într-o stare avansata de degradare existând pericolul prăbușirii, sarcina avocatului stabilită de creditoare ca și condiție care să justifice onorariul a fost tocmai aceea de a obține punerea în posesie a parohiei în termenul cel mai scurt cu putință, condiție îndeplinită cu succes.

Mai mult, recurenta-intimată a susținut că diminuarea acestor cheltuieli de executare nu afectează raportul juridic dintre avocat și parohie, reducerea cheltuielilor de executare afectează exclusiv P. „A. Maicii Domnului și Sf. S. de Sarov", o parohie recent reînființată cu posibilități financiare reduse și a cărei biserică parohială se află în stare de ruină și care trebuie urgent consolidată și refăcută.

Astfel, după un proces în revendicare care a durat 5 ani și pentru care parohia nu a solicitat cheltuieli de judecată sau lipsa folosinței, o soluția de diminuare a cheltuielilor de executare reprezintă, în fapt, un nou prejudiciu adus parohiei care nu își mai putea recupera integral aceste cheltuieli.

Recurenta-intimată a susținut că instanța de recurs trebuie să observe că măsura executării silite este o măsură excepțională, iar debitoarea orașul Băicoi, prin primar, este cea care a generat cheltuielile de executare, refuzând să predea terenul și construcția care au făcut obiectul litigiului imediat ce hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă.

În drept, recurenta-intimată a susținut că își întemeiază prezentul recurs pe prevederile art. 304 pct 9 Cod Procedură Civilă, solicitând totodată încuviințarea probei cu înscrisuri.

Intimata-contestatoare P. Orașului Băicoi prin Primar a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se respingă recursul promovat de P. „A. Maicii Domnului și Sfanțul S. de Sarov Baicoi”, ca fiind nefondat.

În motivare, intimata-contestatoare a susținut că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă, anulând parțial actele de executare cu privire la onorariul de avocat in faza executării silite în sensul reducerii acestuia de Ia 5.000 lei la 2.000 lei.

Intimata-contestatoare a susținut că textul de lege menționat permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinita de avocat.

Mai mult, intimata-contestatoare a susținut că, așa cum a arătat și instanța de fond, aceasta nu poate interveni în raporturile dintre creditor și avocat și care sunt stabilite prin contractul de asistenta juridică, ceea ce, în opinia sa, înseamnă ca nu are nicio relevanță cuantumul onorariului stabilit.

În continuare intimata-contestatoare a susținut că ceea ce poate cenzura este numai în ce măsura acest onorariu poate fi pus în sarcina debitoarei, astfel încât să nu se ajungă la o exercitare abuzivă a dreptului creditorului de a obține despăgubiri și procedând la reducerea onorariului de avocat achitat de intimați, s-a ținut seama de criteriile la care se refera art.274 alin.3 Cod pr.civ., respectiv de valoarea pricinii și de munca depusă de avocat.

Astfel, intimata-contestatoare a susținut că, în ceea ce privește valoarea pricinii, trebuia avut în vedere ca în speța executarea silita privește punerea în posesie asupra unui imobil după dobândirea lui în baza unui litigiu.

De asemenea, valoarea imobilului putea avea relevanță pentru stabilirea onorariului de avocat în fazele procesuale ale acțiunii în revendicare, dar nu în faza executării silite când dreptul asupra bunului este deja câștigat, iar punerea în posesie este numai o formalitate de amplasarea a unor delimitări stabilite in baza raportului de expertiza și care se face exclusiv de către executorul judecătoresc și, sub acest aspect, solicitarea recurentei privind efectuarea unei expertize evaluatorii a terenului asupra căruia s-a făcut punerea în posesie nu este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

Or, în aceleași condiții, nici depunerea unei expertize evaluatorii extrajudiciare nu prezintă nicio relevanță în cauză și că este așa, în opinia sa rezultă numai din faptul că potrivit dispozițiilor legale, în faza de executare silita, onorariul executorului pentru efectuarea punerii în posesie nu se stabilește la valoarea bunului asupra căruia se face executarea, executorul putând să încaseze un procent din valoarea recuperata numai în cazul executării asupra unor sume bănești.

În ceea ce privește volumul de muncă, intimata-contestatoare a susținut că instanța de fond a apreciat corect că a presupus cel mult redactarea și depunerea cererii de investire a titlului executoriu precum și a cererii de executare silită, precum și deplasarea în teren în vederea efectuării punerii în posesie, astfel că, nu vede ce logistică a putut să pregătească apărătorul pentru punerea în posesie, aceasta fiind atributul exclusiv al executorului, astfel că, în condițiile în care onorariul executorului a fost de 2200 lei, nu vede cum debitorul, care nu s-a opus la executare, poate să fie obligat la plata unui onorariu de avocat de 5.000 lei care nu se reflecta în munca depusă de acesta.

Astfel că, intimata-contestatoare a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ .

Examinând sentința atacată, prin prisma excepției tardivității formulării cererii de recurs formulate de către intimata-recurenta, invocata din oficiu, tribunalul constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Art. 301 din C.pr.civ.vechi ( norma procedurala aplicabila in speță față de data formulării cererii de executare silita ) prevede ca termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, daca legea nu dispune altfel.

Ori conform dovezilor de comunicare ale sentinței civ.nr. nr. 1544/29.05.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina, de la fila 117 dosar fond, hotărârea recurată a fost comunicata către recurenta P. „A. Maicii Domnului și Sfanțul S. de Sarov Baicoi”, la data de 11.06.2013, data limita pentru depunerea recursului fiind 27.06.2013.

Or, in speță, cererea de recurs a fost comunicata prin posta, la data de 28.06.2013 (conform ștampilei poștale aplicate pe plicul de la fila 8- dosar recurs), adică peste termenul expres prevăzut de lege .

F. de aceste considerente, tribunalul va admite excepția tardivității formulării recursului, invocata din oficiu si va respinge recursul ca fiind tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția tardivității formulării recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta intimată P. A. MAICII DOMNULUI ȘI SFANTUL S. DE SAROV BĂICOI, cu sediul în Băicoi, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1544/29.05.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimata contestatoare P. ORAȘULUI BĂICOI PRIN PRIMAR, cu sediul în Băicoi, ., Prahova, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.10.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

D. G. I. C. C. R.

Fiind lipsa din instanta semneaza

Presedintele Tribunalului Prahova

GREFIER,

M. M. C.

Fiind în C.O. semneaza

primul grefier al instanței

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red.D.G./tehnored. A.Ș.P.

2 ex./23.10.2013

d.f. nr._ - Judecătoria Câmpina

j.f. C. T. C. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1332/2013. Tribunalul PRAHOVA