Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 13/2013. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 13/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 3548/331/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 13

Ședința publică din data de 07.01.2013

Instanța constituită din:

Președinte: C. I.

Judecător: C. R. I.

Judecător: D. L. C.

Grefier: B. A.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta – creditoare S.C. E. K. ROMÂNIA S.R.L. BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul Ploiești, ., ., județul Prahova, împotriva încheierii de ședință din cameră de consiliu din data de 06.11.2012 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimatul – petent B. R. ORTANSA A., cu sediul în municipiul Ploiești, .. 7, . și intimatul – debitor M. G., domiciliat în ., județul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Tribunalul ia act ca recurenta – creditoare a solicitat judecata recursului în lipsa sa, față de dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29 octombrie 2012 sub nr._, executorul judecătoresc R. Ortansa A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 1393 din 7 iulie 2006 încheiat între Banca Comercială Română S.A., în calitate de creditoare, și M. G., în calitate de debitor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 373¹ Cod procedură civilă.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 10 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, potrivit art. 3 lit. o din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și cu suma de 0,15 lei, timbru judiciar, conform art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Au fost anexate următoarele înscrisuri, în copie: cerere de executare silită formulată de creditoare, titlu executoriu și alte înscrisuri.

Prin încheierea din cameră de consiliu din data de 06 noiembrie 2012, Judecătoria Vălenii de M. a respins cererea de încuviințare executare silită formulată de executorul judecătoresc R. Ortansa A. privind pe creditoarea S.C. E. K. ROMANIA S.R.L. București și debitorul M. G., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că, așa cum rezultă din cererea de executare silită depusă la dosarul cauzei, . SRL București a solicitat B. R. Ortansa A. punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 1393/07.07.2006 încheiat între BCR S.A. si debitorul M. G..

În baza art. 373 indice 1 Cod procedură civilă, B. R. Ortansa A. a solicitat instanței încuviințarea executării silite împotriva debitoarei mai sus - menționate.

La dosarul cauzei s-a depus contractul de cesiune de creanțe nr. 277/31.05.2011 încheiat între . S.R.L. București și BCR S.A. prin care creditoarea, în calitate de cedent, a cesionat . S.R.L., în calitate de cesionar, o . creanțe prezentate în Anexa 1 la contract (art. 1.1).

De asemenea, potrivit art. 4.1 din contract s-a stabilit că cedentul va preda și cesionarul va primi documentele justificative aferente fiecărei creanțe cedate, conform anexei 1 în baza unui proces - verbal de predare - primire în termen de 120 de zile de la data semnării contractului.

Prima instanță arată că, deși la dosarul cauzei s-a depus contractul de cesiune, așa cum s-a arătat mai sus, acesta nu este însoțit de anexa menționată sau procesul - verbal de predare – primire, înscrisuri față de care instanța să poată verifica dacă contractul de credit ce reprezintă titlu executoriu a format sau nu obiectul contractului de cesiune.

S-a constatat astfel de instanța fondului că respectivul contract cuprinde clauze generale, din conținutul acestuia nerezultând împrejurarea că datoria debitoarei a format obiectul acestuia.

S-a reținut așadar în cauză de prima instanță că societatea, prin actele depuse atât la executorul judecătoresc, cât și la dosarul cauzei, nu a făcut dovada calității sale de creditor, astfel ca urmare considerentelor expuse, instanța de fond a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, creditoarea . S.R.L., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului, a arătat că împotriva debitorului G. M. s-a pornit executarea silită ce face obiectul dosarului nr. 185/2012 al B. R. A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 1393/07.07.2006 încheiat de către debitor cu BCR S.A.

Prin încheierea de ședință din data de 06.11.2012, Judecătoria Vălenii de M. a respins cererea de încuviințare a executării silite, reținând că la dosarul cauzei s-a depus un contract de cesiune de creanță încheiat între BCR S.A. si E. K., însă acesta nu este însoțit de anexa 1 despre care se face vorbire în contract sau de procesul - verbal de predare – primire. În acest context, instanța a constatat că respectivul contract conține clauze generale, din acestea nerezultând împrejurarea că datoria debitorului a fost cesionată, prima instanță reținând că recurenta nu a făcut dovada calității de creditor și a respins cererea de încuviințare executare silită.

Recurenta a criticat soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală, arătând ca cesiunea de creanță între B.C.R. și E. K. a fost încheiată înainte de . noului cod civil și prin urmare, această cesiune este guvernată de regulile instituite de vechiul cod civil.

Invocă dispozițiile art. 1391 Cod civil, potrivit cărora „la strămutarea unei creanțe ... predarea între cedente și cesionar se face prin remiterea titlului”, cesiunea de creanță fiind un contract care este valabil încheiat prin simpla tradițiune a titlului și fără a fi necesar a se încheia vreun înscris și prin urmare, în lipsa obligativității formei scrise, se deduce că dovada cesiunii se face prin dovedirea posesiei titlului.

La momentul formulării cererii de executare silită, recurenta a depus titlul executoriu în original – contractul încheiat de BCR SA cu G. M., anexat cererii înaintată organului de executare și la data formulării cererii de executare silita, se afla în posesia titlului executoriu.

Coroborând această situație de fapt cu dispozițiile art. 1391 Cod civil, recurenta arată că instanța de fond ar fi trebuit să concluzioneze că în mod aparent, aceasta își justifică pretenția de a avea calitatea de creditor al intimatului G. M..

Mai mult decât atât, prin depunerea la dosar a unei copii de pe un contract de cesiune de creanță, recurenta arată că face dovada existenței unui transfer convențional al unor creanțe de la BCR către E. K., sub acest aspect, în aparență, se justifică posesia legitimă a titlului executoriu, respectiv aparența existenței un temei legal pentru prezența titlului în posesia E. K., la care se adaugă depunerea la dosar a unui extras din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, conținând și o referire la debitorul cedat.

Ținând cont și de natura necontencioasă a cererii de încuviințare silită, în cadrul căreia instanța trebuie să verifice numai aparența de legalitate a cererii de executare silită, în opinia recurentei, Judecătoria Vălenii de M. ar fi trebuit să se rezume la a constata că în mod aparent, recurenta – creditoare își justifică pretenția de a avea calitatea de creditor al obligației continue în titlul executoriu aflat în original în posesia sa și al cărei debitor este intimatul G. M. și în consecință, prima instanță ar fi trebuit să admită cererea de încuviințare a executării silite, urmând ca eventualele discuții asupra cauzei să se facă numai în condițiile exercitării de către partea interesată a dreptului de dispoziție în procesul civil, în principiu, prin formularea unei eventuale contestații la executare.

Invocând lipsa de interes din punct de vedere practic, recurenta arată, totodată, că nu au fost depuse la dosar anexe ale contractului de cesiune, conținutul anexei 1 fiind reluat parțial în avizul privind cesiunea înscris în AEGRM, motive pentru care solicită admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii din 06.11.2012 și admiterea cererii de încuviințare a executării silite, motive întemeiate, în drept, pe dispozițiile art. 1391 Cod civil și art. 373 ind. 1 Cod procedură civilă.

Examinând recursul formulat, raportat la motivele invocate în cererea de recurs, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, prin prisma dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă si a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată ca recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente ce se vor expune în continuare:

Cesiunea de creanță se încheie valabil prin simplul acord de voință al părților, consimțământul debitorului cedat nefiind cerut, deoarece nu este parte în contractul de cesiune, contractul fiind valabil încheiat prin simpla remitere a titlului astfel cum rezultă și din dispozițiile art. 1391 Cod civil potrivit cărora „la strămutarea unei creanțe ... predarea între cedent și cesionar se face prin remiterea titlului”.

Efectul cesiunii de creanță între părți este transferul dreptului de creanță din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarul.

Între părți s-a încheiat contractul de cesiune de creanțe nr. 277/31 mai 2011 (f. 13 – 18 dosar fond), prin care s-au cesionat creanțe cedate astfel cum acestea sunt prezentate în Anexa 1, printre care și creanța rezultată din contractul de credit nr. 1393/07 iunie 2006 privindu-l pe debitorul M. G..

Recurenta precizează în cererea de încuviințare a executării silite adresată Judecătoriei Vălenii de M., reluând și la finele cererii de recurs că potrivit art. 2 alin. 2 lit. a și art. 29 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, cesiunile drepturilor de creanță îndeplinesc condiția de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanție în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, formalitate care în cauză a fost îndeplinită și cu privire la debitorul M. G., notificarea acestuia și condiția de publicitate, astfel cum rezultă din informațiile generale despre înscriere depuse de creditoare (înscris – f. 10 – 12 din dosar).

Caracterul necontencios al procedurii de încuviințare a executării silite ce determină analizarea cererii creditoarei decât în mod formal, partea interesată putând uza de calea contestației la executare este corect invocat de recurentă.

Chiar dacă contractul de cesiune depus la dosar nu este însoțit de anexa 1 menționată sau de procesul – verbal de predare – primire, înscrisuri de care se face vorbire în contract, transferul de creanțe dintre BCR SA și S.C. E. K. ROMANIA S.R.L. București poate fi probat prin copia contractului de cesiune existentă, la care se adaugă mențiunile din extrasul din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobilare în care se face referire și la debitorul cedat din cauza de față, conchizându-se că aparența posesiei legitime a titlului executoriu invocat a fost dovedită.

Art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă dispune că „modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, motiv de modificare a sentinței primei instanțe, ce are incidență în cauză, instanța fondului interpretând eronat dispozițiile legale în materie, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3731 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 42/2009.

Tribunalul va admite recursul declarat de recurenta – creditoare S.C. E. K. ROMÂNIA S.R.L. București împotriva încheierii din cameră de consiliu din data de 06.11.2012 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în baza art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1 și art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă, va modifica în tot încheierea recurată, în sensul că va admite cererea de încuviințare a executării silite și va dispune încuviințarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 1393 din 07.07.2006 emis de BCR SA, privind pe creditoarea . SRL și debitorul M. G..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta – creditoare S.C. E. K. ROMÂNIA S.R.L. BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul Ploiești, ., ., județul Prahova, împotriva încheierii de ședință din cameră de consiliu din data de 06.11.2012 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimatul – petent B. R. ORTANSA A., cu sediul în municipiul Ploiești, .. 7, ., județul Prahova și intimatul – debitor M. G., domiciliat în ., județul Prahova.

Modifică în tot încheierea recurată în sensul că admite cererea de încuviințare a executării silite.

Dispune încuviințarea silită a titlului executoriu contract de credit nr. 1393 din 7.07.2006 emis de BCR SA, privind pe creditoarea . SRL și debitorul M. G..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 7.01.2013.

Președinte, Judecători,

C. I. C. R. I. D. L. C.

Grefier,

B. A.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red. D.C.L./ Tehnored. D.L.C.

2 exp./ 18.01.2013

Dosar fond nr._ – Judecătoria Vălenii de M.

Jud. fond A. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 13/2013. Tribunalul PRAHOVA