Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2129/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2129/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 2500/105/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2129
Ședința publică din data de 6.09.2013
Instanța constituită din:
Președinte: C. I.
Grefier: B. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror A. E., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect „ Despăgubiri Legea nr.221/2009”, acțiune formulată de reclamantul C. I., domiciliat în Băicoi, .. 64, județul Prahova în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul reprezentat de avocat N. N., lipsind pârâtul.
Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că au sosit relațiile de la CNSAS, după care:
Reprezentantul reclamantului, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Având cuvântul reprezentantul reclamantului, arată că a făcut și o precizare la acțiune, aflată al fila 40 din dosar și solicită despăgubiri reprezentând prejudiciul moral și constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului. Solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului și obligarea pârâtului la plata prejudiciului moral, respectiv suma de 120.000 euro. De asemenea, arată că nu solicită cheltuieli de judecată. În ceea ce privește duritatea eventului, arată că reclamantul a distrus steagul în situația în care urma să fie o vizită la partid, reclamantul nu a mai putut face școala de maiștri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită instanței admiterea în parte a acțiunii, să se constate caracterul politic al condamnării reclamantului și respingerea acțiunii în ceea ce privește acordarea daunelor morale, ca neîntemeiată.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 13.05.2010, reclamantul C. I., în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin MFP, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate caracterul politic al condamnării la un an și 6 luni închisoare, pedeapsă aplicată prin Hotărârea nr.221/17.07.1967, solicitând, de asemenea, despăgubiri reprezentând prejudiciul moral suferit prin condamnarea la închisoare, echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare și cheltuielile făcute cu ocazia procesului penal, în cuantum de 120.000 euro.
În motivare, a precizat că, a fost arestat la sfârșitul lunii mai 1967 și condamnat prin hotărârea nr. 221/17.07.1967 a Tribunalului M. București la 1 an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prev.și ped.de art. 216 Cod penal, fapta având ca scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la acea vreme.
A susținut că după liberare, din cauza condamnării, a întâmpinat dificultăți uneori insurmontabile pentru a avansa pe linie profesională și nu și-a putut continua studiile superioare.
După arestarea sa, a continuat reclamantul, au urmat percheziții umilitoare pentru părinții săi, fiindu-i confiscate chiar și ceasul de mână, care avea o deosebită valoare sentimentală.
În drept, reclamantul a invocat art. 1 alin. 1-2, art. 2, art. 4-6 din legea nr. 221/2009.
La data de 23.07.2010, DGFP a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
La data de 17.09.2012, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând despăgubiri reprezentând prejudiciul moral suferit prin condamnarea indicată anterior, în cuantum de 120.000 euro, menționând totodată că renunță a mai solicita despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate și cheltuieli făcute cu ocazia procesului penal.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 1 al aceluiași act normativ, „constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 06.03._89, pentru fapte săvârșite înainte de data de 06.03.1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 06.03.1945”.
Astfel, printre altele, conform alin. 2 al aceluiași articol, constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în 209 pct. 3 Cod penal.
Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 06.03._89 pentru ori alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare”.
Potrivit alin. 4 din al aceluiași articol, „caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4”.
Astfel, se reține că, prin sentința nr.221/17.07.1967 a Tribunalului M. București (astfel cum rezultă din fișa matricolă penală comunicată de Administrația Națională a Penitenciarelor – filele 53-54 dosar), reclamantul C. I. a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 1 an și 6 luni, fiind liberat la data de 28.12.1967, pentru fapta prevăzută și pedepsită de art. 216 Cod penal.
Față de aceste considerente, Tribunalul va admite, în parte, acțiunea, astfel cum a fost precizată și va constata caracterul politic al condamnării reclamantului C. I., prin sentința penală nr. 221/17.07.1967 a Tribunalului M. București.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței (...), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea în cuantum de până la 1. 10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 06.03._89 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I; 2.500 euro pentru descendenții de gradul al II-lea”.
Referitor la repararea acestui prejudiciu, față de solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata sumei de 120.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale, se cuvine făcută precizarea că, prin natura sa, daunele morale nu sunt susceptibile de un calcul precis, nici sistemul nostru legislativ și nici chiar normele comunitare neprevăzând un mod concret care să le repare pe deplin, fie ele constând în dureri fizice sau psihice, întrucât plata unei sume de bani abia dacă ar putea aduce victimei unele alinări sau satisfacții în această materie, iar principiul reparării integrale a unui eventual prejudiciu nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc.
În schimb, se poate acorda victimei o indemnizație cu caracter compensatoriu ce ar tinde la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi chiar și o sumă de bani, de natură a-i permite să-și aline prin anumite avantaje rezultatul dezagreabil al faptei ilicite exercitată împotriva sa.
Acesta a fost și raționamentul legiuitorului la adoptarea Legii nr.221/2009, care în forma sa inițială prevedea în cuprinsul art.5 alin.1 lit.a teza I posibilitatea persoanei care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, a soțului sau descendenților până la gradul al II-lea inclusiv, de a solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prevederea legală menționată anterior a fost, însă, declarată ca fiind neconstituțională prin decizia nr.1358 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 21.10.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.761/15.11.2010.
În cuprinsul acestei decizii, Curtea Constituțională a reținut că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
S-a mai apreciat, totodată, că „nu poate exista decât o obligație «morală» a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă”, menționându-se, de asemenea, că de altfel, „Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor”.
Totodată, s-a mai reținut ca instanța de la Strasbourg are o jurisprudență constantă în sensul că art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Prin urmare, Curtea Constituțională a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda, precum și că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative și că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege apreciate a fi neconstituționale au același scop ca și indemnizația prevăzută de art.4 din Decretul-lege nr.118/1990 și nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile, prin urmare acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 contravine art.1 alin.3 și 5 din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.
Conform prevederilor art.31 alin.3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „dispozițiile din legile [...] constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul [...], nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
În speță, tribunalul constată că, la momentul pronunțării prezentei hotărâri, s-a împlinit termenul de 45 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009, fără ca în acest interval Parlamentul să fi pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, astfel că respectivele dispoziții și-au încetat efectele juridice.
Față de aceste considerente, Tribunalul va respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale, ca inadmisibil.
Va lua act că nu se solicită plata cheltuielilor de judecată de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamantul C. I., domiciliat în Băicoi, .. 64, județul Prahova în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.
Constată caracterul politic al politic al condamnării reclamantului C. I. la 1 an și 6 luni închisoare, prin sentința penală nr. 221/17.07.1967 a Tribunalului M. București, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 216 Cod penal.
Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale, ca inadmisibil.
Ia act că nu se solicită plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.09.2013.
Președinte,Grefier,
I. C. A. B.
Red./tehnored. I.C.
ex./11.09.2013
Operator de date cu caracter personal 5595
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1447/2013. Tribunalul PRAHOVA | Uzucapiune. Decizia nr. 735/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
