Contestaţie la executare. Decizia nr. 1449/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1449/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 20393/281/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1449
Ședința publică din data de 06.11.2013
PREȘEDINTE - C. N.
JUDECĂTORI - H. A. G.
M. C. A.
GREFIER - Ș. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta contestatoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI cu sediul în Ploiești, .. 22,județul Prahova, împotriva sentinței civile nr._/17.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata C. V. domiciliată în Băicoi, ..63, jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta contestatoare a depus la doar, prin intermediul serviciului registratură, un set de înscrisuri, după care:
Tribunalul, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe Judecătoriei Ploiești sub nr._, contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI în contradictoriu cu intimata C. V. a formulat contestație la executare împotriva somației nr.124/02.05.2012 și a procesului verbal din data de 02.05.2012 emise în dosarul de executare nr.124/2012 al B. M. S..
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că la data de 07.05.2012 i-a fost comunicată somația și procesul verbal sus menționate, că solicită suspendarea executării silite a sumei de 5000 Euro, reprezentând daune morale și a sumei de 5234 lei reprezentând cheltuieli de executare, până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare, conform art. 403 alin. 1 c.pr.civ. coroborat cu art. 6 alin. 4 și 5 din OG nr.22/2002.
Contestatoarea a invocat nulitatea formelor de executare, arătând că din practicaua, considerentele și motivarea hotărârii cât și din dispozitivul acesteia, parte procesuală pasivă în speță a fost Ministerul Finanțelor Publice, astfel încât Decizia civilă nr.581/13.09.2011 nu îi este opozabilă. Mai arată contestatoarea că au fost nesocotite prevederile art.117 lit .f din OG nr.92/2003 și a invocat și prevederile art.3711 alin.2 c.pr.civ.
Totodată, s-a susținut că executorul judecătoresc nu a avut în vedere prevederile OG nr. 22/2002 care instituie o procedură specială constând în acordarea unui termen de grație de 6 luni debitorului instituție publică, pentru a-și executa de bună voie obligațiile în termenul stabilit de lege și a invocat și prevederile Deciziei nr.213/2010 a CCR și jurisprudență CEDO.
O altă critică a vizat cuantumul cheltuielilor de executare, respectiv suma de 2185 lei, reprezentând onorariu de avocat este în opinia contestatoarei exagerat de mare, motiv pentru care a solicitat diminuarea acesteia, arătându-se totodată că onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 3049 lei a fost stabilit total netransparent, astfel încât nu a putut verifica dacă în cauză s-au respectat disp. OMJ nr.2550/2006. S-a solicitat admiterea contestației.
În drept s-au invocat art.399-404 c.pr.civ. OG nr.22/2002.
În dovedirea contestației, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri.
Instanța a emis adresă către B. M. S. pentru a depune la dosar copii certificate de pe actele dosarului execuțional nr.124/2012, care au fost depuse la data de 29.08.2012
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, arătând că în ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, aceasta se poate dispune după plata unei cauțiuni, că, contestatoarea nu a motivat cererea de suspendare a executării silite simpla motivare în drept nu determină în mod obligatoriu pronunțarea unei soluții de suspendare a executării silite, că potrivit dispozițiilor legale instanța are posibilitatea și nu obligația de a suspenda executarea silită pe timpul soluționării contestației la executare și că, contestatoarea nu are interes în susținerea cererii de suspendare.
Cu privire la nulitatea actelor de executare silită invocată de contestatoare, intimata a arătat că dispozițiile Legii nr. 221/2009 prevăd în mod expres că hotărârile pronunțate în temeiul prevederilor alin.1 lit.a și b sunt puse în executare de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice Județene. Totodată intimata a arătat că nu au fost încălcate prevederile art.117 lit.f din OG nr.22/2003, întrucât deși contestatoarea – debitoare își afirmă în cuprinsul contestației la executare disponibilitatea de a-și îndeplini de bună voie obligația de plată, arătând că simpla cerere adresată de creditoare ar fi condus la achitarea sumei stabilite de instanță, acest lucru este neîntemeiat.
Cu privire la solicitarea contestatoarei de diminuare cuantumului cheltuielilor de executare silită, intimata a arătat că onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit cu respectarea disp. OMJ nr.2550/2006 și că, același punct de vedere îl exprimă și cu privire la cuantumului onorariului de avocat, întrucât creditorul a suportat în mod real costurile necesare pentru asistența și reprezentarea juridică în procesul derulat în contradictoriu cu debitoarea, achitând integral onorariul de avocat.
Totodată, s-a susținut că este de notorietate că debitoarea exercită toate mijloacele necesare pentru amânarea îndeplinirii obligației de plată sau pentru diminuarea acesteia și că, onorariu de avocat se impune a fi analizat în raport de obiectul, complexitatea și dificultatea cazului, avantajele și rezultatele obținute pentru client, ca urmare a muncii depuse de avocat.
Instanța a încuviințat la solicitarea ambelor părți proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr._/17.10.2012 instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării silite derulate in cadrul dosarului execuțional nr.124/2012 al B. M. S. si contestația la executare, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanța a reținut că potrivit deciziei civile nr.581/13.09.2011 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești in dosarul nr._ Statul R., prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat sa plătească intimatei C. V. suma de 5000 euro daune morale.
Intimata a formulat cerere de executare silita a obligațiilor stabilite prin decizia sus amintita, înregistrata la B. M. S. sub nr.124/2012, pentru care, la data de 09.04.2012(astfel cum rezulta din consultarea evidentei informatice a instanței) acesta a formulat cerere de încuviințare a executării silite, cerere admisa prin încheierea pronunțata de Judecătoria Ploiești in dosarul nr._/281/2012, la data de 19.04.2012, încheiere prin care s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia civila nr. 581/13.09.2011, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr._, la solicitarea creditoarei C. V., privind pe debitorul Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția G. a Finanțelor Publice Prahova.
Instanța de fond a mai reținut că, după încuviințarea executării silite, executorul judecătoresc a emis somația nr.124/02.05.2012 prin care contestatoarea, ca reprezentant al Statului R. - prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost somata sa achite suma de 5000 euro stabilita prin decizia sus menționată in termen de 1 zi de la data comunicării somației, la aceeași data fiind întocmit si Procesul verbal cu privire la cheltuielile de executare in care s-a stabilit cuantumul acestor cheltuieli, ca fiind de 5234 lei, din care 2728 lei onorariu executor, 248 lei cheltuieli de executare conform hot. nr.2/2007 si 2185 lei onorariu de avocat.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite efectuata in dosarul nr.124/2012 al B. M. S., instanța de fond a retinut ca aceasta cerere, pentru care contestatoarea nu datora cauțiune potrivit dispozițiilor art.6 alin.4 si 5 din OG nr.220/2002, este neîntemeiata si a respins-o ca atare, nefiind făcute niciun fel de dovezi potrivit cărora continuarea executării pe sumele ramase neachitate in urma plații debitului principal de 5000 Euro ar produce contestatoarei un prejudiciu care nu ar putea fi înlăturat decât prin suspendarea executării.
Pe fondul contestației la executare, prima instanța a retinut ca in cauza contestatoarea a invocat nulitatea formelor de executare motivat de faptul ca din practicaua, considerentele și motivarea hotărârii, cât și din dispozitivul acesteia, parte procesuală pasivă în speță a fost Ministerul Finanțelor Publice, astfel încât Decizia civilă nr.581/13.09.2011 nu îi este opozabilă.
S-a apreciat că susținerile contestatoarei sunt neîntemeiate, fata de conținutul încheierii pronunțate de Judecătoria Ploiești in dosarul nr._/281/2012, la data de 19.04.2012, încheiere prin care s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia civila nr. 581/13.09.2011, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr._, la solicitarea creditoarei C. V., privind pe debitorul Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția G. a Finanțelor Publice Prahova, astfel încât in mod legal aceasta a fost somata sa execute dispozitivul titlului executoriu.
Cu privire la susținerile privind nesocotirea prevederilor art.117 lit .f din OG nr.92/2003 și a invocat și prevederile art.3711 alin.2 c.pr.civ. si ale prevederilor OG nr. 22/2002 instanța de fond a retinut ca si acestea sunt neîntemeiate, respingându-le ca atare, apreciind că in cauza contestatoarea nu poate invoca in apărare prevederile art. 117 lit. f din OG nr. 92/2003 întrucât nu a făcut dovada ca a efectuat demersuri pentru punerea in executare de bunăvoie a obligației stabilite printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva care, așa cum rezulta din conținutul titlului executoriu a fost pronunțata la data de 13.09.2011, data raportat la care formularea cererii de executare silita in luna aprilie 2012 (la mai mult de 6 luni de la data pronunțării deciziei) apare pe deplin întemeiata.
Totodată, instanța de fond a retinut ca art. 2 prevede ca dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, acest termen curgând de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Ca atare fata de conținutul expres al textului de lege citat, instanța de fond a retinut ca in mod legal executorul a emis somația nr.124/02.05.2012, ca fiind singurul act de executare care putea declanșa curgerea termenului de 6 luni, in care debitorul era obligat sa facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, stipulat in textul de lege in condițiile in care nu-si executase de bunăvoie obligația de plata - plata avizata la data de 20.06.2012, astfel cum rezulta din viza de pe adresa nr._/24.05.2012.
Cu privire la criticile privind cuantumul onorariului executorului judecătoresc si ale avocatului creditoarei, din faza de executare silita, instanța de fond a reținut ca si acestea sunt neîntemeiate, având în vedere că executorul judecătoresc a întocmit Procesul verbal cu privire la cheltuielile de executare in care s-a stabilit cuantumul acestor cheltuieli, ca fiind de 5234 lei, din care 2728 lei onorariu executor, 248 lei cheltuieli de executare conform hot. Nr.2/2007 si 2185 lei onorariu de avocat – constatând ca procesul-verbal de cheltuieli din data de 02.05.2012 a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, respectiv O.M.J. nr.2550/14.11.2006 cu privire la plafonul onorariilor stabilite, cu privire la onorariul executorului judecătoresc.
Referitor la susținerile contestatoarei privind împrejurarea că onorariul avocatului nu a fost corect stabilit, respectiv că este exagerat de mare acestea au fost apreciate ca neîntemeiate, onorariul de 2185 lei raportat la debitul de executat (5000 Euro), respectând in opinia instanței de fond plafoanele orientative stabilite de baroul avocaților.
Cheltuielile de executare și procesul-verbal prin care sunt stabilite trebuie să respecte disp. art.3717 c.pr.civ. care, în aliniatul 2 prevede că debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu. Aceste cheltuieli se stabilesc de către executorul judecătoresc potrivit art. 3717 c.pr.civ. alin.3 c.pr.civ. prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, instanța de fond verificând dacă procesul-verbal de cheltuieli este însoțit de documente justificative și dacă aceste cheltuieli s-au făcut cu privire la executarea silită.
Prima instanța a reținut că procesul-verbal de cheltuieli este întocmit cu respectarea dispozițiilor procedurale mai sus invocate, iar contestatoarea nu a indicat și nici nu a dovedit vreo încălcare a acestor prevederi, contestatoarea arătând doar că apreciază că aceste cheltuieli sunt prea mari față de prestația efectuată de avocat și executor, deși cuantumul acestor onorarii se încadrează în limitele legale. Instanța de fond a apreciat că nu poate cenzura onorariul avocatului, de vreme ce acesta se încadrează în limitele legale, raportat la valoarea debitului de executat.
Raportat la cele reținute mai sus, instanța de fond a considerat contestația la executare formulata ca fiind neîntemeiată și a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe, contestatoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești a declarat, în termen legal recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate si netemeinicie, invocând, sub un prim aspect, nulitatea sentinței atacate in temeiul art.105 alin.2 din Codul de procedura civila.
Astfel, s-a arătat că, deși debitor al creanței stabilite in baza deciziei civile nr.581/13.09.2011 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești (care constituie titlu executoriu) este Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul in București, ., sector 5, in cauza cererea s-a judecat in contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor Publice Prahova, cu sediul in Ploiești, ..22, jud. Prahova.
Din actele depuse la dosar rezultă în mod clar faptul că actele de executare, respectiv somația de plată si procesul verbal din data de 02.05.2012 au fost emise împotriva D.G.F.P. Prahova, cu sediul in Ploiești, ..22, jud. Prahova, deși prin hotărârea judecătoreasca mai sus menționata ce constituie titlu executoriu, creanța creditorului C. V. a fost stabilita in sarcina Ministerului Finanțelor Publice, cu sediul in București, ., sector 5.
Astfel ca, executorul judecătoresc in mod nelegal a emis somație de plata si proces verbal pe numele D.G.F.P. Prahova, in condițiile in care aceasta instituție a asigurat doar reprezentarea M.F.P. (in baza unui mandat) in dosarul nr._ si in care Curtea de Apel Ploiești a pronunțat Decizia civila nr.581/13.09.2011 (in baza căreia au fost emise actele de executare) – învederându-se că, în baza O.M.F.P. nr.2626/2010, D.G.F.P. - Prahova, a întreprins demersurile pentru obținerea avizului de legalitate pentru punerea in executare a titlului executoriu, respectiv decizia civila nr.581/13.09.2011, avizul de legalitate a fost semnat de M.F.P., iar aceasta instituție a creditat conturile D.G.F.P. Prahova cu sumele rezultate din titlu executoriu si care au fost achitate in contul executorului judecătoresc – învederând, totodată, instanței de recurs faptul ca Ministerul Finanțelor Publice a achitat suma de 5000 euro, astfel încât recurenta contestă doar cheltuielile de executare in valoare de 5.234 lei.
F. de cele menționate mai sus, in raport de faptul ca somația de plata si procesul verbal din 02.05.2012 au fost emise de către B. M. S. împotriva D.G.F.P. Prahova, deși titularul obligației de plata stabilite prin Sentința civila nr.581/2011 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești in dosarul nr._ este Ministerul Finanțelor Publice, invocam nulitatea actelor de executare menționate si pe cale de consecința solicitam anularea acestora ca atare.
s-au mai invocat prevederile art.460 alin.2, care obliga instanța la citarea «creditorului urmăritor, debitorului si terțului poprit», cererea s-a judecat fără citarea Ministerului Finanțelor Publice, apreciind că hotărârea pronunțata este nula, prin aceasta producându-se recurentei o vătămare care consta in imposibilitatea formulării apărărilor, potrivit principiului contradictorialității, vătămare care nu poate fi înlăturata astfel decât prin anularea sentinței atacate.
Un alt aspect invocat în recurs este acela că, in mod eronat, s-a reținut ca "decizia civila (...) a fost investita cu formula executorie si, întrucât contestatoarea nu a procedat la executarea acesteia de bunăvoie, creditorii s-au adresat unui executor judecătoresc (...)", întrucât, așa cum rezulta din actele dosarului, creditorul s-a adresat direct executorului judecătoresc, fără a formula o cere in temeiul art 117 lit.f din O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala (R), cu modificările si completările ulterioare, care reprezintă prevederi legale ce reglementează posibilitatea restituirii la cerere a sumelor stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, către persoanele cărora li se cuvin aceste sume, in condițiile legii. In aceste condiții, printr-o simpla cerere adresata recurentei si nu executorului judecătoresc, aceste sume pot fi restituite, fără a fi nevoie sa se plătească cheltuieli de executare. Bugetul general consolidat nu poate fi încărcat cu aceste cheltuieli inutile de executare, atâta timp cat restituirea sumelor se face, la cererea creditorului, conform prevederilor legale invocate mai sus.
S-a mai arătat că recurenta nu a refuzat restituirea sumei, ca sa se poată trece la executarea silita, creditoarea preferând sa apeleze la serviciile unui executor judecătoresc, fără a se adresa înainte cu o cerere de restituire a sumelor stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, cerere la care trebuia sa indice contul in care se putea vira suma, informație pe care organele fiscale nu aveau de unde sa o procure in lipsa cererii, susținându-se și că, anterior cererii de executare silita, intimatul nu a făcut niciun demers in sensul solicitării executării de bunăvoie a obligației de către contestatoare.
In ceea ce privește suma de 5.234 lei reprezentând cheltuieli de executare, recurenta a arătat că, în mod eronat instanța de fond a concluzionat ca onorariul de avocat in valoare de 2.185 lei a fost corect stabilit, "având in vedere plafoanele orientative stabilite de baroul avocaților", întrucât in opinia sa, aceasta suma este nejustificat de mare in raport cu munca prestata de avocat, observându-se ca cuantumul onorariului de avocat este egal cu onorariul executorului judecătoresc, in condițiile in care majoritatea actelor de executare silita sunt întocmite de acesta din urma.
In consecința, s-a apreciat că onorariul de avocat in faza executării silite este exagerat de mare, fapt pentru care se solicită ca, in temeiul art.274 alin.3 Cod procedura civila, sa fie diminuat, in raport de prestația efectiva a avocatului in faza executării silite, pe care urmează sa o dovedească.
Onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit la suma de 2.728 lei, reprezentând onorariu aferent activității de executare silita, total netransparent, întrucât din actele de executare transmise recurentei, nu reiese cum s-a ajuns la suma menționata mai sus, pentru a se putea verifica daca in cauza s-au respectat dispozițiile OMJ nr.2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale si maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești.
În subsidiar, recurenta a solicitat instanței de recurs sa admită recursul si, pe cale de consecința, sa schimbe sentința atacata, in sensul de a admite contestația la executare, așa cum a fost formulata, si sa constate ca actele de executare nu au fost legal întocmite.
Primindu-se dosarul, cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ .
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate de contestatoare, a dispozițiilor legale incidente, dar și a tuturor aspectelor de fapt și de drept, tribunalul constată următoarele:
În ce privește prima critica formulată de recurenta-contestatoare in raport de sentința pronunțată în cauză de instanța de fond, privind lipsa calității de debitor a Direcției Generale a Finanțelor Publice a jud. Prahova, tribunalul apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că în hotărârea ce constituie titlu executoriu figurează ca debitor “Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, care este reprezentat în teritoriu de Direcția G. a Finanțelor Publice Prahova, încuviințarea executării silite s-a făcut privind același debitor, iar formele de executare s-au pornit tot împotriva debitorului „Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția G. a Finanțelor Publice Prahova” – astfel cum rezultă din somația nr. 124, emisă la data de 02.05.2012, precum și din procesul verbal de cheltuieli de executare, emis la aceeași dată în dosarul de executare nr. 124/2012 al B. M. S., depuse în copie la dosarul cauzei.
Astfel, se constată că, în mod corect, instanța de fond nu a reținut susținerea contestatoarei, în sensul că acesta nu are calitatea de debitor conform titlului executoriu, întrucât obligația incumbă statului prin Ministerul Finanțelor iar nu contestatoarei, întrucât contestatoarea este o structură în teritoriu a Ministerului Finanțelor, astfel că executarea a fost îndreptată în mod corect împotriva acesteia – existând doar o distincție formală - ce nu poate determina admiterea susținerilor recurentei - între reprezentarea statului, ce decurge din lege, în persoana Ministerului Finanțelor Publice și reprezentarea statului, de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, ce decurge atât din dispoziții legale, cât și din mandatul de reprezentare al acesteia în cauză, această din urmă instituție funcționând în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, în numele căruia recurenta a formulat, de altfel, și prezentul recurs.
În ce privește cea de-a doua critică formulată de recurenta-contestatoare privind trecerea la executarea silită, în condițiile în care instituția menționată nu a refuzat restituirea sumei, se constată, de asemenea, că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a situației de fapt în raport de prevederile legale incidente în cauză, reținând în mod just că debitoarea, ca instituție publică și reprezentantă a statului are obligația de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie și cu promptitudine o hotărâre judecătorească executorie, refuzul acesteia lipsind intimatul de un acces efectiv la justiție în privința executării unei hotărâri pronunțate în favoarea sa.
Astfel, în cauză s-a emis un titlu executoriu constând într-o hotărâre judecătorească irevocabilă la data de 13.09.2011, în care, debitorul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, nu a întreprins deîndată demersurile necesare executării voluntare a obligației de plata stabilite de instanță, astfel că, creditoarea a formulat cerere de executare silită, ce a fost încuviințată de instanță la data de 19.04.2012, demarându-se formele de executare.
Susținerile recurentei-contestatoare, potrivit cărora, în mod nelegal, s-ar fi emis somația de executare, întrucât nu a fost emisă în prealabil o cerere de executare benevolă, nu pot fi primite de către instanță, în condițiile în care executarea benevolă se putea face de către aceasta direct în baza titlului executoriu, fără îndeplinirea vreunei alte formalități prealabile.
De altfel, existau toate premisele pentru ca debitoarea să execute benevol obligațiile stabilite în sarcina sa, nefiind necesare în acest sens îndeplinirea unor alte formalități – iar plata trebuia și putea fi făcută în contul intimatei-creditoare deschis la Trezorerie, prin care aceasta din urmă, în calitate de contribuabil, efectuează la rândul său plățile datorate la bugetul de stat.
Referitor la motivul de recurs privind cuantumul cheltuielilor de executare, tribunalul apreciază că, dacă, în ceea ce privește pe executorul judecătoresc, suma stabilită cu titlul de cheltuieli de executare apare ca fiind justificată de demersurile întreprinse de acesta în dosarul de executare silită – în ce privește onorariul avocatului, acesta apare ca nejustificat în cauză sub aspectul cuantumului egal cu cel al executorului judecătoresc, având în vedere disproporția evidentă de activități desfășurate de avocat în faza executării silite în raport de cele implicate de procesul executării silite prin intermediul executorului judecătoresc, care efectuează majoritatea actelor de executare.
În consecință, se apreciază că onorariul de avocat în faza executării silite apare ca fiind exagerat de mare, nefiind justificat prin eventuale înscrisuri depuse la dosarul cauzei, astfel că, sub acest aspect, motivul de recurs formulat va fi apreciat ca fiind fondat, întrucât, în cauză, se impune diminuarea acestui onorariu, în temeiul art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă, corespunzător prestației efective a avocatului, care, potrivit înscrisurilor dosarului, apare a fi redusă, neexistând dovezi în sens contrar.
Având în vedere deci considerentele arătate, în baza art. 312, cu aplicarea art. 3041 C.proc.civ., tribunalul va admite recursul declarat de recurenta-contestatoare Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova - în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr._/17.10.2012, pronunțată de Judecătoria Ploiești și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite în parte contestația la executare și va anula în parte somația nr. 124/2.05.2012 si procesul-verbal de cheltuieli de executare din data de 2.05.2012, ambele emise de B. M. S., în sensul reducerii onorariului de avocat faza executării silite la suma de 1000 lei - menținând restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta contestatoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI cu sediul în Ploiești, .. 22,județul Prahova, împotriva sentinței civile nr._/17.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata C. V. domiciliată în Băicoi, ..63, jud. Prahova
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că admite în parte contestația la executare.
Anulează în parte somația nr. 124/2.05.2012 si procesul-verbal de cheltuieli de executare din data de 2.05.2012, ambele emise de B. M. S., în sensul reducerii onorariului de avocat faza executării silite la suma de 1000 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțata in ședința publica, azi 6.11.2013.
P., JUDECĂTORI,
N. C. A. G. H. C. A. M.
Fiind în concediu de odihnă, Fiind în concediu de odihnă,
Semnează președintele instanței Semnează președintele instanței
GREFIER,
M. Ș.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red. C.A.M. /Tehnored. R.C.
3 ex./01.07.2014
d.f._ Judecătoria Ploiești
j.f. M. G.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 2574/2013. Tribunalul PRAHOVA | Cereri. Decizia nr. 888/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
