Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 370/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 370/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 315/310/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.370
Ședința publică din data de 27 februarie 2013
PREȘEDINTE - A. G. H.
JUDECĂTORI - N. C.
- C. A. M.
GREFIER - M. Ș.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant I. T. domiciliat in Pitești, Piața V. M. nr.2, ., ., judetul Argeș, împotriva sentinței civile nr.544/15.05.2012 pronunțată de J. S., în contradictoriu cu intimații-pârâți B. ILENUȚA cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Judecătoriei Pitești, jud.Prahova și J. PITEȘTI cu sediul în mun.Pitești, .-5, județul Argeș.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4,00 lei conform chitanțelor nr._/01.08.2012, nr._/29.10.2012 și timbrul judiciar in valoare de 0,15 lei
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr._/280/26.10.2011, formulată de reclamantul I. T. în contradictoriu cu pârâtele B. Ilenuța și J. Pitești, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora în solidar să-i plătească suma de 5 lei, cu titlu de daune morale.
În motivarea cererii reclamantul arată că este avocat definitiv în cadrul Baroului Argeș – UNBR Structura B., astfel că și-a înființat în temeiul Legii nr. 51/1995 cabinet de avocatură pentru exercitarea profesiei sale, iar la data de 07.09.2011 a încheiat contractul de asistență juridică nr._ pentru condamnatul G. R. T. în dosarul nr._/280/2011, cu termen de judecată la 14.09.2011, termen de judecată la care s-a înfățișat și a depus împuternicirea avocațială.
S-a mai arătat că la termenul de judecată din 20.09.2011 pârâta B. Ilenuța, în calitate de judecător al cauzei, a pus în discuția părților aspectul asistenței juridice acordate condamnatului, sesizând faptul că reclamantul nu este avocat în cadrul Baroului Argeș, astfel că nu poate asigura asistență juridică pentru condamnat și, deși reclamantul susține că a prezentat toate înscrisurile care au stat la baza înființării și funcționării sale, pârâta a ignorat aceste documente, adresându-i insulte și cuvinte denigratoare.
A mai susținut reclamantul că prin fapta sa, pârâta i-a cauzat grave traume psihice, afectându-i sănătatea, l-a discreditat și defăimat prin atitudinea sa în fața clientului asistat juridic, a asistenței din sala de judecată, apreciind că de această situație se face vinovată și conducerea Judecătoriei Pitești, care nu a luat măsurile ce se impun față de pârâta judecător, cu atât mai mult cu cât prin mai multe decizii ale ÎCCJ și ale altor instanțe din România s-a stabilit legalitatea funcționării UNBR – Structura B., apreciind că decizia în interesul legii nr. 27/16.04.2007 a ÎCCJ a căzut în desuetudine.
Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 1381-1382 Cod civil.
Cererea a fost inițial înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 26.10.2011 sub nr. dosar_/280/2011, iar prin încheierea de ședință din data de 176 din 24 ianuarie 2012 a ÎCCJ s-a dispus strămutarea cauzei la J. S., unde a fost înregistrată la data de 20.02.2012 sub nr. dosar_ .
La data de 09 martie 2012 reclamantul și-a majorat câtimea obiectului cererii deduse judecății la suma de 50.000 lei, reprezentând daune morale Legal citată, pârâta B. Ilenuța a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea cererii ca netimbrată, respingerea cererii, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
S-a arătat în motivarea întâmpinării că potrivit art. 96 alin. 4 și 6 din Legea nr.303 din 2004, acțiunea nu poate fi îndreptată direct împotriva judecătorului, respectiv faptul că atare acțiune nu este posibilă decât după ce s-a stabilit în prealabil răspunderea penală sau disciplinară a judecătorului, pentru o fapta petrecută în timpul judecății și dacă această faptă e de natură să determine o eroare judiciară, prin hotărâre judecătorească definitivă, însă, în cauza de față cererea este îndreptată direct împotriva judecătorului, aspect inadmisibil într-o societatea democratică, europeană, un text similar fiind în vigoare și în perioada în care reclamantul desfășura activitate ca judecător.
S-a mai susținut că cererea de chemare în judecată a fost depusă după derularea ședinței de judecată din data de 18 octombrie 2011, la completul pe care îl conduce pe Secția Penală, unde, în calitate de judecător, nu a permis reclamantului să-1 asiste pe condamnatul G. R. T. și nici să pună concluzii, fără a putea fi cel puțin îndeplinite cerințele prealabile sesizării instanței, care condiționează admisibilitatea unei asemenea acțiuni de existența unei hotărâri definitive în materie penală sau disciplinară, prin care să fie stabilită răspunderea judecătorului, pentru a cărui eroare se solicită acordarea de despăgubiri.
Pe fondul cauzei pârâta a susținut că cererea nu poate fi primită, în condițiile în care reclamantul nu este avocat, așa cum reglementează Legea nr.51/1995, calitate pe care a pierdut-o în urma condamnării definitive pentru infracțiunea de înșelăciune prin decizia nr. 2543/06.06.2000 pronunțată de ICCJ - Secția penală, fiind considerat nedemn să exercite profesia de avocat (decizia nr. 66/12.07.2000).
A mai menționat pârâta că reclamantul nu a executat nicio zi din pedeapsa aplicată, deoarece a părăsit România, întorcându-se după împlinirea termenului de executare a pedepsei, după care a demarat o . procese, în special în scopul de a-și recăpăta calitatea de avocat, iar prin sentința nr. 717/C. din 18.06.2010 a Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia nr. 28/R-C.-2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, reclamantul a pierdut în demersul judiciar împotriva UNBR și Baroului Argeș, însă ulterior, prin înscrierea în Baroul B., a dobândit calitatea de "avocat", fiind beneficiarul deciziei nr. 21/1.06.2011.
S-a susținut și că reclamantul I. T. a prezentat o adresă, in sensul ca ar fi înscris in Baroul Argeș si ca i s-a aprobat înființarea cabinetului individual de avocatura in iunie 2011, însă, în fapt, nu există o asemenea decizie emisa de Baroul Argeș, decizie care nu conține niciun nume in dreptul semnăturilor care au "autorizat" înființarea cabinetului de avocatura.
Pârâta a mai arătat că reclamantul susține ca își exercita profesia de avocat in baza Legii nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, care prin art. 10 alin. 2 dispune ca in fiecare județ exista un singur barou, cu sediul in localitatea de reședința a județului, astfel că nu poate fi avocat in alt barou din Județul Argeș pentru ca nu exista legal un alt barou – pârâta precizand că problema avocaturii clandestine a fost soluționata de mult timp prin deciziile depuse in fotocopii, în prezent prin Protocolul semnat la data de 19 mai 2011 intre Consiliul Superior al Magistraturii si Uniunea Naționala a Barourilor din România așa-zișii avocați din alte structuri nefiind recunoscuți de structura cea mai înalta a magistraților din România.
S-au invocat și prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr.51/1995, care dispun că profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România, cât și ale art. 1 alin. 3 din același act normativ, potrivit cărora constituirea și funcționarea de barouri în afara U.N.B.R sunt interzise, actele de constituire și de înregistrare ale acestora fiind nule de drept, iar nulitatea putând fi constatată și din oficiu. Totodată, pârâta a precizat că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sesizată împotriva statului român, tocmai de către promotorul acestui „Barou"", prin cererea nr._/03, s-a pronunțat în sensul că asemenea barouri sunt în afara «legii» (Hotărârea B. P. împotriva României din 12.10.2004).
S-a mai arătat de asemenea că cenzura acestei situații a fost realizată și în fața instanțelor române, sens în care a fost pronunțată și decizia nr. 27/16.04.2007a ÎCCJ, în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că asemenea „avocați" nu pot efectua acte specifice profesiei de avocat, o atare apărare echivalând cu lipsa apărării calificate.
Pârâta a mai susținut că deciziile depuse la dosar, din care rezultă că reclamantul a mai pus concluzii ca „avocat", în fața instanțelor de judecată, nu creează o premisă valabilă pentru prezenta cerere, de vreme ce nu rezultă din nici un înscris că instanțele au cunoscut situația reală, reclamantul depunând delegație cu antet Baroul Argeș, ștampilată ca atare, și cu atât mai mult cu cât aceste concluzii au fost puse anterior soluționării litigiului, între reclamant pe de o parte și Baroul Argeș și UNBR, pe de altă parte – apreciind că este absurdă susținerea reclamantului în sensul că i-a fost îngrădit dreptul de a exercita profesia de avocat, de vreme ce nu are acest drept, dimpotrivă reclamantul exercitându-și abuziv dreptul de petiționare împotriva celor care au curajul să aplice legea.
La termenul de judecată din data de 10 aprilie 2012 reclamantului prezent personal i s-a pus în vedere obligația achitării taxei judiciare de timbru aferentă pretențiilor formulate, în cuantum de 2.611 lei și aplicării timbrului judiciar de 5 lei, condiții în care acesta a arătat că formulează cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, apreciind că cererea formulată este scutită de plata taxelor judiciare, potrivit art. 15 lit.f 1din Legea nr. 146/1997 .
Cererea de reexaminare formulată de reclamant împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 30 aprilie 2012 dată în dosarul nr._ al Judecătoriei S. (f. 141-142) – astfel că, la termenul de judecată din 15.05.2012, instanța de fond a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.
Prin sentința civila nr.544/15.05.2012 pronunțată de J. S. s-a anulat cererea formulata de reclamant ca netimbrată.
Pentru a pronunța sentința arătată, instanța de fond a avut în vedere prev. art.20 alin.1 Legea nr.146/1997 și faptul că pentru cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, taxa judiciară de timbru se calculează potrivit art. 2 alin.1 lit.e din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la pretențiile deduse judecății, aceasta fiind de 2.611 lei – reclamantului, prezent personal în instanță, punându-i-se în vedere să procedeze la achitarea taxei judiciare de timbru în cuantumul anterior menționat și să depună timbre judiciare mobile de 5 lei, însă acesta nu și-a respectat respectiva obligație legală, motiv pentru care, s-a apreciat necesară aplicarea sancțiunii prev. de art.20 alin. 3 din Legea nr.146/1997, în sensul anulării cererii ca netimbrată.
S-a mai reținut de instanța de fond că reclamantul a invocat dispozițiile art. 15 lit.f 1 din Legea nr. 146/1997, care prevedeau că sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru cererile privind stabilirea și acordarea de despăgubiri persoanei fizice pentru daunele morale aduse onoarei, demnității, reputației, vieții intime, familiale sau private ori dreptului la imagine.
S-a reținut însă că această dispoziție legală a fost abrogată prin art.I pct.4 din OG nr. 34/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru - dispoziția de abrogare fiind supusă controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 778/12 mai 2009 Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct.4 din OG nr. 34/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, decizia astfel pronunțată, în exercitarea controlului concret asupra dispozițiilor legale cu care a fost sesizată, fiind obligatorie și producând efecte „erga omnes” ( nu numai pentru părțile litigante).
S-a mai reținut de către instanța de fond că prevederile art. 25 alin.2 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale-republicată, stabilesc faptul că, în caz de admitere, „Curtea se pronunță și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare” - altfel spus, prin constatarea neconstituționalității normei de abrogare, Curtea Constituțională nu a examinat și prevederile art. 15 lit.f 1 din Legea nr. 146/1997, deoarece acestea nu mai erau în vigoare prin efectul legii de abrogare, acest efect al legii de abrogare fiind definit de dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative-republicată, care prin art. 62 alin.3 stabilește că „abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv, nefiind admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. Fac excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament”.
S-a reținut astfel că, prin constatarea neconstituționalității normei legale de abrogare a art. 15 lit.f 1 din Legea nr. 146/1997 nu au fost repuse în vigoare aceste dispoziții ale legii ce scuteau de plata taxelor judiciare de timbru cererile privind stabilirea și acordarea de despăgubiri persoanei fizice pentru daunele morale aduse onoarei, demnității, reputației, vieții intime, familiale sau private ori dreptului la imagine – efectul unei decizii a Curții Constituționale prin care este admisă excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții legale supusă acestui control fiind consacrat de art. 147 alin.1 teza I din Constituție, care prevede că dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției - pe durata acestui termen de 45 de zile, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale fiind suspendate de drept, iar instanțele judecătorești neputându-le aplica.
S-a apreciat de către instanța de fond că, raportat la speța de față, constatarea neconstituționalității actului abrogator nu conduce automat la consacrarea scutirii de plata taxei judiciare de timbru a cererilor privind stabilirea și acordarea de despăgubiri persoanei fizice pentru daunele morale aduse onoarei, demnității, reputației, vieții intime, familiale sau private ori dreptului la imagine, întrucât Curtea Constituțională nu poate repune în vigoare acte normative abrogate.
Împotriva sentinței civile nr. 544/15.05.2012 a declarat recurs reclamantul, arătând că hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât, instanța de fond, interpretând greșit Legea nr.146/1997, respectiv art.15 lit.f, a dispus anularea cererii formulata de acesta, fără a judeca cauza în fondul său.
S-a mai arătat că cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr._ a fost întemeiată pe dispozițiile art.1349, 1381 și 1382 Cod civil, solicitând instanței de fond ca pe baza probelor ce le administrează să constate că este îndreptățit să i se acorde despăgubiri pentru daune morale aduse onoarei, demnității și reputației sale, de pârâta B. Ilenuța și J. Pitești în solidar.
Recurentul – reclamant a susținut și susține și pe calea recursului pe care l-a declarat că acțiunea pe care a promovat-o este scutită de taxă de timbru în conformitate cu prevederile Legii nr.146/1997, respectiv art.154 lit. f., că, interpretând eronat dispozițiile Legii nr.146/1997, instanța de fond a reținut că în conformitate cu prevederile art.20 al.l din Legea nr.146/1997, trebuia să plătească suma de 2611 lei plus timbru judiciar de 5 lei și că în susținerea acestei aberații, dovedește o interpretare greșită și o aplicare greșită a legii – considerente pentru care, recurentul – reclamant solicită să se constate că sentința nr.544 din 15.05.2012 pronunțată de J. S. în dosarul nr.315/ 310/2012 este nelegală, solicitând totodată casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța amintită anterior.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 17.07.2012, iar intimații – pârâți, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs, formulate de recurentul – reclamant, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 304 ind.1 C.pr.civ., tribunalul apreciază că aceste motive sunt nefondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Recurentul reclamanta a criticat sentința instanței de fond sub aspectul greșitei anulări ca netimbrată a cererii sale de chemare în judecată, în condițiile greșitei interpretări a prevederilor „art.154 lit.f din Legea nr.146/1997”, reținând că în mod eronat instanța de fond a stabilit în sarcina sa o taxă de timbru în sumă de 2611 lei și timbru judiciar de 5 lei.
În ce privește criticile efective formulate de recurentul reclamant, sentinței pronunțată de instanța de fond, în cuprinsul motivelor de recurs acesta s-a limitat la mențiunea că „motivarea pe care o face instanța de fond în susținerea acestei aberații, dovedește o interpretare greșită și o aplicare greșită a legii”, fără a aduce vreun argument concret față de motivarea detaliată a instanței de fond cu privire la aspectul criticat.
Astfel, prima instanță a reținut în mod corect că recurentul reclamant a solicitat potrivit cererii modificatoare din data de 09.03.2012 acordarea de despăgubiri cu titlu de daune morale în sumă de 50.000 în baza 1381 și 1382 cod civil - prevederi legale ce vizează repararea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale și în raport de care s-a stabilit taxa de timbru aferent cuantumului despăgubirilor solicitate.
În acest sens se reține că recurentul reclamant a formulat în fața instanței de fond și cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, invocând disp art.15 lit.f1 din Legea nr.146/1997, cerere care a fost respinsă prin încheierea din data de 30.04.2012.
S-a reținut în acest sens de către instanța de fond atât în motivarea încheierii de soluționare a cererii de reexaminare, cât și în motivarea sentinței civile nr.544/15.05.2012, că dispoziția legală invocată de recurentul-reclamant a fost abrogată prin dispozițiile art.1 pct.4 din OG nr.34/2001, normă de abrogare în legătură cu care a fost admisă excepția de neconstituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr.778/ 12.05.2009.
S-a reținut de asemenea de către instanța de fond, în mod corect, că în speță ne aflăm în ipoteza lipsirii de efecte a unei norme de abrogare, situație în care sunt incidente dispozițiile art.64 alin.3 din Legea nr.24/ 2000, care definește normele de tehnică legislativă potrivit cărora abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv, dar nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial – făcând excepție doar prevederile din ordonanțele guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament.
Din reglementarea legală menționată rezultă astfel că prin constatarea neconstituționalității normei legale de abrogare a art.15 lit.f1 din Legea nr.146/1997, nu au fost automat repuse in vigoare dispozițiile legii ce scuteau de plata taxelor judiciare de timbru cererile privind stabilirea si acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoane fizice, cu atât mai mult cu cât potrivit prevederilor art.25 alin.2 din Legea nr.47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale – republicată, Curtea se putea pronunța și asupra altor prevederi din actul atacat (OG nr.34/2001), de care, în mod necesar și evident nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare, dar nu și cu privire la alte prevederi din alte acte normative, în speță art. 15 lit.f1 din Legea nr.146/1997, care nu aparțineau actului supus controlului de constituționalitate și nici nu puteau fi examinate deoarece nu mai erau în vigoare prin efectul legii de abrogare.
În consecință, s-a reținut în mod corect de către instanța de fond că prin constatarea neconstituționalității normei legale de abrogare a art. 15 lit.f1 din Legea nr.146/1997, nu au fost automat repuse în vigoare aceste dispoziții ale legii, ce scuteau de plata taxelor judiciare de timbru cererii de genul celei formulate de recurentul – reclamant.
S-a reținut, în mod corect, de către instanța de fond și că efectul unei decizii a Curții Constituționale prin care este admisă excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții legale supusă acestui control este consacrat de art. 147 alin.1 teza I din Constituție, care prevede că dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen de 45 de zile, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept, instanțele judecătorești neputându-le aplica - astfel, normele juridice constatate ca fiind neconstituționale fiind doar suspendate de drept, ele neputând produce efecte juridice, chiar dacă rămân în vigoare - iar după expirarea termenului de 45 de zile în care autoritatea publică poate proceda la corectarea normei legale și raportarea acesteia la normele constituționale, actul normativ va continua să existe în ordinea juridică internă, dar fără a-și mai produce efectele juridice, fiind necesară o intervenție normativă a autorității publice care l-a emis pentru a corecta această situație.
Raportat deci la speța de față, dar și la interpretarea strictă a reglementărilor legale menționate anterior, instanța de fond a apreciat în mod corect că, constatarea neconstituționalității actului abrogator nu conduce automat la consacrarea scutirii de plata taxei judiciare de timbru a cererilor privind stabilirea și acordarea de despăgubiri persoanei fizice pentru daunele morale aduse onoarei, demnității, reputației, vieții intime, familiale sau private ori dreptului la imagine, întrucât Curtea Constituțională nu poate repune în vigoare acte normative abrogate, cu atât mai mult, după cum s-a arătat anterior, abrogarea unei norme juridice nu poate fi decât definitivă.
Având în vedere considerentele arătate, Tribunalul constată că recursul formulat de recurentul-reclamant în cauză este nefondat, astfel că, în baza art. 312 alin.1 cu aplicarea art. 3041 Cod pr. civilă, va respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr.544/15.05.2012 pronunțată de J. S., ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant I. T. domiciliat in Pitești, Piața V. M. nr.2, ., ., judetul Argeș, împotriva sentinței civile nr.544/15.05.2012 pronunțată de J. S., în contradictoriu cu intimații-pârâți B. ILENUȚA cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Judecătoriei Pitești, jud.Prahova și J. PITEȘTI cu sediul în mun.Pitești, .-5, județul Argeș.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. G. H. N. C. C. A. M.
Fiind plecat in CO, semneaza Fiind plecat in CO, semneaza
Presedintele instantei Presedintele instantei
GREFIER
M. Ș.
Fiind plecat in CO, semneaza
P. grefier
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./Tehnored.M.C.A.
2 ex./19.07.2013
Ds.fd._ J. S.
J.fd.D. G. N.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 157/2013. Tribunalul PRAHOVA | Fond funciar. Decizia nr. 617/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
