Grăniţuire. Decizia nr. 339/2013. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 339/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 4553/281/2007

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.339

Ședința publică din data de 11.06.2013

PREȘEDINTE - C. M.

JUDECĂTOR - R. C.

GREFIER – CARDAȘOL I. N.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanții pârâții Z. M., Z. S., Z. P., P. TABIȚA A., N. R., D. M., Z. D., Z. C. toți cu domiciliul ales la C.. av. U. M., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova împotriva sentinței civile nr. 1482/02.02.2012 a Judecătoriei Ploiești în contradictoriu cu intimații reclamanți O. S. F., O. S., domiciliați în Ploiești, ., ., . și intimații pârâți P. N., P. A., domiciliați în . Strejnic, ., jud. Prahova, Z. G., domiciliat în . Strejnic, ., jud. Prahova, B. E., domiciliată în Com. Tg. Vechi, ., Z. M., domiciliat în com. Tg. Vechi, . .

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanții reclamanți reprezentați de avocat U. M., intimați pârâți P. N. și P. A. reprezentați de avocat L. G., Z. M. și Z. G. reprezentați de avocat U. M..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat U. M., pentru apelanții pârâți, arată că din eroare s-a menționat că formulează calea de atac a recursului, în realitate fiind apel și solicită ca motivele intitulate recurs să fie analizate ca motive de apel.

Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri reprezentanților părților.

Avocat U. M., având cuvântul, pentru apelanții reclamanți, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, anularea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a intra pe fondul cauzei, întrucât nu au fost analizate problemele fondului cauzei, arată că la dosarul cauzei există o expertiză care a fost efectuată într-un alt dosar în care părțile pe care le reprezintă nu au fost părți în dosarul respectiv. Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat. Fără cheltuieli de judecată.

Avocat L. G., având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Arată că expertiza efectuată de B. L., poate fi considerată ca o expertiză valabilă generată de la fosta proprietară a terenului învecinat. Instanța de fond a întrebat părțile în ședința publică daca s-a modificat situația de fapt din anul 2004 și până în prezent, însă acestea au arătat că această situație nu s-a modificat în nici un fel sub aspectul terenurilor stăpânite de părți. Arată că efectuarea unei alte expertize topo nu ar avea nicio relevanță în cauză. Solicită respingerea apelului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată nr._ /22.03.2007 la Judecătoria Ploiești, reclamanții O. S.-F., O. S., au chemat în judecată pe pârâții P. N., Z. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtului P. N. să le lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul de circa 200 mp., obligarea pârâtului Z. G. să le lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul de circa 300 mp., terenuri situate în com. Tg. Vechi, ., grănițuirea proprietăților părților constând în stabilirea liniei de hotar între proprietăți, pe un aliniament care să le respecte dreptul lor de proprietate, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au dobândit în proprietate terenul de 1.274,56 mp. situat în intravilanul Comunei Târgșorul Vechi, . de vânzare-cumpărare nr._/14.12.2004, drept de proprietate intabulat în baza încheierii nr._/2004, ocazie cu care au intrat posesia terenului, însă, pârâții, profitând de inexistența unor garduri despărțitoare între terenuri, au acaparat o porțiune importantă din proprietatea lor, folosind fără drept, o suprafață totală de circa 500 mp. din terenul reclamanților.

Prin încheierea din data de 09.11.2007 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 c.pr.civ. până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ având ca obiect constatare nulitate absolută, cauză repusă pe rol la data de 20.10.2009.

La data de 20.01.2010 pârâtul P. N. a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată deoarece nu a încălcat linia de hotar, linie care a existat sub forma unui răzor vizibil, menționând că între autoarea reclamanților și pârâți a existat dosarul nr._, dosar în cadrul căruia s-a administrat proba cu expertiză tehnică topometrică ing. B. L., care a clarificat situația existentă între părți,deținând în proprietate un teren de 2500,11 mp dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.2238/2002.

Prin încheierea din data de 17.06.2010, s-a procedat la suspendarea cauzei în temeiul art. 244 pc.t 1 c.pr.civ. până la soluționarea irevocabilă a cauzei înregistrată sub nr._ al judecătoriei Ploiești având ca obiect grănițuirea proprietăților și revendicare a eventualelor suprafețe de teren acaparate de pârâți, cauză repusă pe rol la data de 24.09.2010 ținându-se seama de soluția pronunțată în dosarul sus menționat.

La data de 12.10.2007, 16.06.2011, instanța, având în vedere că numiții Z. G., Z. I. au decedat, a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor acestora, în calitate de pârâți, respectiv a numiților Z. M., Z. S., Z. P., P. Tabița A., N. R., D. M., Z. D., Z. C., Z. G., B. E., Z. M., iar la data de 20.10.2011 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei P. A..

După administrarea probei cu acte, prin sentința civilă nr.1482/02.02.2012 a Judecătoriei Ploiești, a fost admisă în parte acțiunea formulata de reclamanți impotriva paratilor, au fost obligați pârâții Z. M., Z. S., Z. P., P. T. A., N. R., D. M., Z. D., Z. G., Z. C., să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică posesie terenul de 427 mp identificat conform raportului de expertiză ing. B. L. în dosarul nr._ al Judecătoriei Ploiești, punctele 11-X-B-T-11 și s-a dispus grănițuirea proprietăților reclamanților și a pârâților Z. M., Z. S., Z. P., P. T. A., N. R., D. M., Z. D., Z. G., Z. C., toți în calitate de moștenitori ai defunctului Z. G., pe aliniamentul X-B în lungime de 72,89 mp conform raportului de expertiză sus menționat

S-a dispus grănițuirea proprietăților reclamanților și a pârâților P. N., P. A. pe aliniamentul Y-G în lungime de 45 mp în baza raportului de expertiză sus menționat, fiind respinsă în rest acțiunea și au fost compensate în parte cheltuielile de judecată și obligați reclamanții la plata către pârâții P. N., P. A. a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul de apărător.

Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 4706/11.11.2003 numita O. M. a dobândit în calitate de proprietară terenurile de 230,37 mp Tarlaua 1, . 1.044,19 mp Tarlaua 1, . aceasta a înstrăinat terenurile sus menționate reclamanților prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/14.12.2004, însă, numita O. M. a formulat pe cale judecătorească o acțiune înregistrată cu nr._ împotriva mai multe persoane, printre care și pe pârâții P. N., P. A. și Z. I., având ca obiect grănițuirea proprietăților, revendicarea suprafețelor de teren ocupate abuziv de către pârâți, dosar în cadrul căruia au fost efectuate expertize specialitatea topografie de către experții P. D., B. L., astfel încât, ținându-se seama de susținerile părților privind nemodificarea hotarelor după efectuarea expertizei de către expert B. L., de procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării locale nu s-a impus efectuarea unei noi expertize ce ar fi presupus cheltuieli suplimentare de către părți, tergiversându-se în soluționarea cauzei.

Prin urmare, instanța, a admis în parte acțiunea și a dispus în temeiul art. 555 alin. 1, art. 560 c.civ. obligarea pârâților Z. M., Z. S., Z. P., P. T. A., N. R., D. M., Z. D., Z. G. și Z. C., să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică posesie terenul de 427 mp identificat conform raportului de expertiză întocmit de expert B. L. în dosarul nr._ al Judecătoriei Ploiești, punctele 11-X-B-T-11, precum și grănițuirea proprietăților reclamanților și a pârâților sus menționați pe aliniamentul X-B în lungime de 72,89 mp în temeiul aceluiași raport de expertiză, grănițuirea proprietăților reclamanților și a pârâților P. N., P. A. pe aliniamentul Y-G în lungime de 45 mp conform raportului de expertiză sus menționat, mai ales că nu există nicio dovadă că pârâții P. N. și P. A. ar fi acaparat vreo suprafață de teren aparținând reclamanților, caz în care a fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

În baza disp. art. 276 c.pr.civ., au fost compensate în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți și au fost obligați reclamanții la plata către pârâții P. N. și P. A. a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul de apărător.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel pârâții Z. M., Z. S., Z. P., P. Tabița A., N. R., D. M., Z. D., Z. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, motivându-se că eronat s-a ținut seama la soluționarea cauzei de expertiza topo B. L. administrată în dosarul nr._, atât timp cât se impunea administrarea acestei probe în raport de obiectul acțiunii, fiind imposibilă folosirea unor probe administrate în alte cauze, neopozabile și că în urma neadministrării probei cu expertiză topo li s-a încălcat dreptul la apărare, la un proces echitabil, în condițiile în care probele se administrează nemijlocit în fața instanței de judecată, dacă legea nu dispune altfel, conform disp. art.169 cod pr. civilă, dispoziții cu caracter imperativ ce instituie egalitatea de tratament a părților în ceea ce privește administrarea probelor, formularea unor obiecțiuni.

În continuare, apelanții pârâți au arătat că au fost încălcate disp. art.208 cod pr. civilă, administrarea probei cu expertiză realizându-se pe baza unei deplasări la fața locului, cu convocarea prealabilă a părților, condiții nerespectate atât timp cât nu au figurat ca părți în dosarul nr._ și că, în cazul nerespectării acestor dispoziții, nefiind părți în litigiul respectiv, expertiza topo B. L. nu le este opozabilă, fiind în imposibilitate de a o contesta.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată cu nr._ /2009 la data de 16.07.2012.

Tribunalul, examinând sentința cauza, in raport de situația de fapt reținuta, de probele administrate in cauza, de criticile formulate, si ținând seama de dispozițiile legale incidente in cauza, constata ca apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.4706/11.11.2003, numiții V. P., V. N. M. au înstrăinat numitei O. M. terenurile situate în Com. Tg. Vechi, . de 230,37 mp. T.1, P. 113/1A, 1044,19 mp. T.1, P.113A, în schimbul sumei de 13.000.000 ROL, terenuri dobândite de către vânzători în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.2978/15.07.2003, după care aceasta din urmă, împreună cu numitul O. N. a vândut reclamanților terenurile situate în com. Tg. Vechi, . de 230,37 mp. T.1, P.113 /1A, 1044,19 mp. T.1, P.A113 în schimbul sumei de 10.000.000 ROL în baza contractului de vânzare cumpărare nr._/14.12.2004.

În conformitate cu titlul de proprietate nr._/16.04.2003 s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea defunctului B. M., decedat la 06.05.2000 asupra unui teren de 2,68 ha. situat în com. Tg. Vechi . din care 2,4977 ha. extravilan arabil și 1823 mp. intravilan, în timp ce în cuprinsul cererii de deschidere a procedurii succesorale nr.1666/17.05.2000 s-a menționat că de pe urma defunctului B. M. ar fi rămas ca moștenitori legali B. E., în calitate de soție supraviețuitoare, D. A., N. N., B. I., O. M., în calitate de copii, B. V., G. I. în calitate de nepoți de fiu, reprezentându-l pe B. S..

În baza contractului de vânzare-cumpărare nr.2238/17.12.2002 numiții S. M. a vândut numiților pârâților P. A., P. N. un teren de 2500,11 mp. situat în Com. Tg. Vechi, ., T.1, P.119, 171, terenuri dobândite de către vânzătoare în urma reconstituirii dreptului de proprietate conform adeverinței nr. 3556/08.12.2002 procesului verbal de punere în posesie nr.3415/07.10.2002.

Conform sentinței civile nr.852/26.01.2009 a Judecătoriei Ploiești, rămasă irevocabilă în urma respingerii recursului în baza deciziei civile nr.1353/14.10.2009 a Tribunalului Prahova, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată formulată de I. A., Z. I., B. E., Z. M. împotriva numiților B. M., O. M., A. G., Comisiei Locale Tg. Vechi de aplicare a legilor fondului funciar, Comisiei Județene Prahova de aplicare a legilor fondului funciar privind completarea titlului de proprietate emis pe numele moștenitorilor defunctului Z. G. referitor la terenul de 2460 mp. extravilan curți-construcții cu suprafața de 3000 mp., constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare cumpărare nr.4706/2003, a titlului de proprietate nr._/2003, a procesului verbal de punere în posesie nr.2261/26.04.2006, modificarea titlului de proprietate nr.490/05.12.2006.

În cuprinsul adeverinței nr.50/06.01.2005 s-a specificat că defunctul Z. G. a figurat înscris în evidențele agricole ale localității Tg. Vechi în anii 1959-1963 cu terenuri în suprafață totală de 3 ha. din care 1000 mp. curți construcții, înscriindu-se în CAP la data de 16.02.1962 cu terenurile de 2,05 ha. din care 3000 mp. pct. „Pe lângă casă”, fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 asupra unor terenuri de 2,52 ha.

Potrivit raportului de expertiză tehnică topometrică ing. B. L. efectuat în dosarul nr._ al Judecătoriei Ploiești au fost identificate terenurile situate în ., ținându-se seama de contractele de vânzare - cumpărare nr.2238/2002, nr.4706/2003, titlul de proprietate nr._/2003, adeverinței nr.50/2005, ocazie cu care s-a menționat că: terenul aflat în posesia numiților P. N., P. A. are suprafața de 2487 mp., respectându-se elementele de delimitare din cuprinsul contractului lor de vânzare-cumpărare, terenul aflat în posesia numitului B. M. are suprafața de 586 mp. față de cei 868 mp. descriși în titlul său de proprietate, terenul aflat în posesia moștenitorilor defunctului Z. G. are suprafața de 2969 mp. față de cei 3000 mp. reconstituiți prin adeverința nr.50/2005, nerespectând planul de parcelare, în timp ce terenul aparținând numitei O. M. are suprafața de 1026 mp. față de cei 1044 mp. descriși în contractul său de vânzare-cumpărare, astfel încât terenul în litigiu, reprezentând diferența de suprafață de teren ce ar aparține numitei O. M. aflată în posesia moștenitorilor defunctului Z. A. G. este de 427 mp., fiind descrise liniile de hotar pe diferite aliniamente.

Ulterior, prin încheierea din 29.06.2010 a Judecătoriei Ploiești pronunțată în dosarul nr._, s-a luat act de renunțarea numitei O. M. la judecata acțiunii având ca obiect grănițuirea proprietăților părților, obligarea numiților Z. M., B. E., N. N., B. V., G. I., Z. M., Z. I., D. A., O. M., I. A., P. N., P. A., B. I. să-i lase în deplină proprietate și pașnică posesie o suprafață de teren pretins acaparată din terenul proprietatea sa situat în com. Tg. Vechi, . cadrul căreia au fost invocate ca acte de proprietate contractele de vânzare-cumpărare nr.4706/2003, 2238/2002, titlul de proprietate nr._/2003.

În conformitate cu procesul verbal de punere în posesie nr.2544/ 17.08.2001 au fost puși în posesie numiții C. I. și V. M. asupra terenului de 1086 mp. situat în com, TG. Vechi .> În temeiul titlului de proprietate nr._/17.05.2005 s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea moștenitoarei defunctului S. D., respectiv S. M. asupra unui teren de 3,11 ha. situat în com. Tg. Vechi, . 2500 mp. T.1, P.118, 2383 mp. T.1, P.119 intravilan – arabil, în timp ce prin titlul de proprietate nr.316/25.08.2003 s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea moștenitorilor defunctului A. N., respectiv C. I., V. M. asupra unor terenuri de 1,5041 ha. situat în com. Tg. Vechi, . 1044 mp. T.1, P.M3.

În baza contractului de vânzare cumpărare nr.-2978/15.07.2003 numiții V. M., V. C., C. I. au înstrăinat numiților V. P., V. N. M. terenurile situate în com. Tg. Vechi, .,37 mp. T.1, P.113/1A, 1044,19 mp. T.1, P.113A, terenuri dobândite de către vânzători în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare nr.1442/ 17.03.1997, adeverința nr.1003/1991 procesul verbal nr.2544/2001, inclusiv în calitate de moștenitori ai defunctului A. N..

Conform actelor de stare civilă aflate la dosar, de pe urma defuncților Z. I., Z. G. au rămas ca moștenitori legali pârâții Z. M., Z. S., Z. P., P. Tabița A., N. R., D. M., Z. D., Z. G., Z. C., B. E., Z. M..

Disp. art.129 alin.5-6 cod pr. civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului pe baza stabilirii faptelor, prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, iar în cazul în care probele nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele, judecătorul având posibilitatea din oficiu să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, mai ales că, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedusă judecății.

Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că, inițial, între numita O. M., pârâții P. N., P. A., moștenitorii defunctului B. M. și o parte dintre moștenitorii defunctului Z. G., respectiv Z. I., Z. M., B. E., Z. M., I. A. a existat o acțiune înregistrată cu nr._ având ca obiect stabilirea liniei de hotar dintre terenurile aparținând părților respective, obligarea persoanelor fizice care au figurat ca pârâți în cauza respectivă să-i lase numitei O. M. în deplină proprietate și pașnică posesie o parcelă de teren de cca 427 mp, acțiune în cadrul căreia s-a administrat proba cu expertiză tehnică topometrică ing. B. L., în cuprinsul căreia s-a specificat că moștenitorii defunctului Z. G. ar poseda . 427 mp. ce ar face parte din terenul proprietatea numitei O. M., acțiune la judecata căreia, numita O. M. a renunțat ulterior.

Pe de altă parte, potrivit probelor administrate în cauză, acțiunea formulată în prezenta cauză vizează grănițuirea proprietăților părților, obligarea unora dintre pârâți să le lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică posesie diferite parcele de teren, inclusiv a apelanților pârâți privind ., acțiune în cadrul căreia reclamanții pretind dobândirea unui drept de proprietate asupra terenurilor în suprafață totală de 1274,56 mp., invocându-se contractele de vânzare-cumpărare nr._/2004, 4706/ 2003, 2978/2003, titlul de proprietate nr.316/2003, în timp ce pârâții P. N., P. A. invocă contractul de vânzare-cumpărare nr.2238/2002, adeverința nr.3556/2002, procesul verbal de punere în posesie nr.3415/2002, iar apelanții pretind un drept de proprietate în temeiul adeverinței nr.50/2005.

Ca atare, atât timp cât toate părțile din prezenta cauză pretind anumite drepturi de proprietate asupra terenurilor pe care le dețin situate în . diferite contracte de vânzare-cumpărare, titluri de proprietate, adeverințe de reconstituire a dreptului de proprietate, existența anumitor linii de hotar, iar, în primă instanță, nu s-a administrat proba cu expertiză tehnică topometrică, preluându-se raportul de expertiză topo ing. B. L., efectuat în dosarul nr._, înseamnă că un asemenea raport de expertiză nu clarifică raporturile juridice dintre părți, situația de fapt existentă la fața locului, modalitatea de folosire a terenurilor de către părți, deoarece, analizându-se cuprinsul acestui raport de expertiză, reiese cu certitudine că la baza identificării terenurilor, a întinderii acestora s-a ținut seama doar de contractele de vânzare cumpărare nr.2238/ 2002, 4706/2003, de titlul de proprietate nr._/2003, adeverința nr.50/ 2005, acte invocate în cauza respectivă ținându-se seama de pretențiile formulate de O. M. și de susținerile unora dintre pârâți.

De fapt, în condițiile în care la momentul efectuării raportului de expertiză topo ing. B. L. s-a ținut seama doar de anumite acte invocate de părțile din dosarul nr._, în raport de pretențiile formulate de numita O. M., fără,însă, să se țină cont de pretențiile formulate de reclamanții din prezenta cauză, de toate actele existente în dosar, în baza cărora părțile din prezenta cauză pretind anumite drepturi de proprietate, inclusiv actele care au stat la baza încheierii contractelor de vânzare - cumpărare nr.4706/2003,_/2004, respectiv contractele de vânzare cumpărare nr.2978/2003, 1442/1997, titlul de proprietate nr.316/2003, adeverința nr.1003/1991, procesul verbal nr.2544/2001, înseamnă că în realitate raportul de expertiză topo sus menționat nu reprezintă prin însăși natura sa o probă concludentă, pertinentă în prezenta cauză, pe baza căreia să se soluționeze cauza, fiind necesară administrarea unei probe cu expertiză tehnică topometrică ținându-se seama de toate actele existente la dosar, invocate de către părți în raport de pretențiile deduse judecății.

Mai mult chiar, atât timp cât expertiza topo ing. B. L. efectuată într-un alt dosar, nu este de natură să clarifice raporturile juridice dintre părțile din prezenta cauză, raporturi la stabilirea cărora se ține seama de toate actele invocate în prezenta cauză, iar, în speță, instanța de fond nu a dispus, nu a administrat proba cu expertiză tehnică topometrică, în raport de pretențiile deduse judecății, de actele existente la dosar, de susținerile tuturor părților, înseamnă că, în realitate, nu a existat o cercetare efectivă, pe fond, a drepturilor deduse judecății, a pretențiilor formulate de către reclamanți, caz în care se impune desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea administrării probei cu expertiză tehnică topometrică, mai ales că această probă nu poate fi administrată pentru prima dată direct in calea de atac a apelului, existând doar posibilitatea completării probatoriilor, în baza disp. art.295 cod pr. civilă, în caz contrar încălcându-se principiul dublului grad de jurisdicție, ceea ce este inadmisibil.

Astfel, in mod greșit instanța de fond a reținut situația de fapt si a soluționat cauza fără să administreze proba cu expertiză tehnică topometrică ceea ce echivalează cu o nesoluționare pe fond a acțiunii, mai ales că se impunea în baza disp. art.129 alin.5-6 cod pr. civilă administrarea acestei probe, ținându-se seama de obiectul pretențiilor deduse judecății, de actele invocate de către părți în prezenta cauză.

Motivele invocate de către apelanți în sensul că eronat s-a ținut seama la soluționarea cauzei de expertiza topo B. L. administrată în dosarul nr._, impunându-se administrarea acestei probe în raport de obiectul acțiunii, fiind imposibilă folosirea unor probe dintr-un alt dosar, neopozabile și că li s-a încălcat dreptul la apărare, la un proces echitabil, administrarea probelor, efectuându-se nemijlocit în fața instanței de judecată, conform disp. art.169 cod pr. civilă, dispoziții cu caracter imperativ ce instituie egalitatea de tratament a părților în acest sens sunt întemeiate, deoarece, într-adevăr, expertiza sus menționată a vizat o anumită situație de fapt existentă la un moment dat în raport de anumite acte invocate în cauza respectivă, iar,în speță, era necesară administrarea expertizei topo tocmai în scopul clarificării raporturilor dintre părți, respectarii dreptului la apărare, la un proces echitabil, egalități de tratament, fiind imposibil să se țină seama de interesele unora dintre părți cu privire la modalitatea de administrare a probelor.

Criticile apelanților în sensul că au fost încălcate disp. art.208 cod pr. civilă, administrarea probei cu expertiză realizându-se pe baza unei deplasări la fața locului, cu convocarea prealabilă a părților, condiții nerespectate atât timp cât nu au figurat ca părți în dosarul nr. 8333/ 281/ 2004 și că expertiza topo B. L. nu le este opozabilă, fiind în imposibilitate de a o contesta, sunt fondate, întrucât, în realitate, administrarea probei cu expertiză topo implică nu numai convocarea tuturor părților, ci și clarificarea situației existentă între părți în raport de toate actele existente la dosar, fiecare parte având dreptul să conteste, să-și exprime punctele de vedere față de modalitatea de administrare a probei respective, drept nerespectat în primă instanță în condițiile în care apelanții au fost în imposibilitate legală de a-și exprima punctele de vedere față de o expertiză efectuată într-un alt dosar, cu atât mai mult cu cât o asemenea probă nu produce efecte față de o parte dintre apelanți, nefiindu-le opozabilă în condițiile în care aceștia nu au figurat ca părți în cauza respectivă.

Faptul că în dosarul nr._ au figurat ca părți autorii părților, inclusiv o parte dintre părâți, nu înseamnă în mod automat că raportul de expertiză topo ing. B. L., efectuat în dosarul respectiv, produce efecte și în prezenta cauză, având un caracter opozabil față de tote părțile, deoarece, în realitate, la stabilirea valabilității acestui raport de expertiză, a caracterului de probă concludentă, pertinentă în prezenta cauză, se ține seama nu numai de pretențiile formulate de către reclamanți, de contractele de vânzare-cumpărare invocate de către aceștia și de către autoarea lor, O. M. și anume contractele de vânzare-cumpărare nr._/ 2004, 4706/2003, ci și de toate celelalte contracte de vânzare-cumpărare ce au stat la baza întocmirii acestora, de titlul de proprietate nr.316/2003, acte care nu au fost avute în vedere la data administrării probei cu expertiză topo ing. B. L. în cauza respectivă.

În raport de aceste considerente, tribunalul în baza disp. art.297 cod pr. civilă, în vigoare la data formulării acțiunii și având în vedere că în realitate nu a avut loc o cercetare a fondului cauzei, va admite apelul, va desființa în tot sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Ploiești în vederea soluționării pe fond a cauzei și administrării probei cu expertiză tehnică topometrică având în vedere următoarele obiective: identificarea, măsurarea, evidențierea pe schița de plan a terenurilor situate în Com. Tg. Vechi, . de cca 1274,56 mp., T.1, P.113/1A, T.1, P.A 113, descrise în contractele de vânzare-cumpărare nr._/14.12.2004, 4706/11.11.2003, 2978/15.07.2003, 1442/17.03.1997 (ce urmează să fie depus la dosar), de cca 1044mp T.1 P.M3 descris in titlul de proprietate nr.316/25.08.2003, de cca 1274,56 mp. descris în adeverința nr.1003/1991, procesul verbal nr.2544/ 2001 (ce urmează să fie depuse la dosar), de cca 2500,11 mp. T.1, P.119, descris în contractul de vânzare-cumpărare nr.2238/17.12.2002, în adeverința nr.3556/2002, procesul verbal de punere în posesie nr.3415/2002, de cca. 3000 mp. descris în adeverința nr.50/06.01.2005, a parcelelor de teren în litigiu de cca. 200 mp., 300 mp. pretinse de către reclamanți că ar fi proprietatea lor; să se precizeze din ce suprafețe de teren descrise mai sus fac parte parcelele de teren în litigiu de cca. 200 mp., 300 mp., persoanele care au figurat înscrise in registrele agricole în perioada 1959-1962 cu aceste parcele de teren, beneficiarii reconstituirii dreptului de proprietate, emiterii titlului de proprietate pentru aceste terenuri în baza Legilor fondului funciar, în ce condiții, identificarea, evidențierea pe schița de plan a liniilor de hotar existente între terenurile în litigiu, pretinse de către părți a fi proprietatea lor, ținându-se seama de semnele vechi de hotar în cazul în care există, de actele de proprietate și de întinderea reală a acestor terenuri, urmând să se dispună și alte obiective în măsura in care acestea vor rezulta din dezbateri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelanții pârâții Z. M., Z. S., Z. P., P. TABIȚA A., N. R., D. M., Z. D., Z. C. toți cu domiciliul ales la C.. av. U. M., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova împotriva sentinței civile nr. 1482/02.02.2012 a Judecătoriei Ploiești în contradictoriu cu intimații reclamanți O. S. F., O. S., domiciliați în Ploiești, ., ., . și intimații pârâți P. N., P. A., domiciliați în . Strejnic, ., jud. Prahova, Z. G., domiciliat în . Strejnic, ., jud. Prahova, B. E., domiciliată în Com. Tg. Vechi, ., Z. M., domiciliat în com. Tg. Vechi, . și în consecință:

Desființează în tot sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, la Judecătoria Ploiești în vederea soluționării pe fond a cauzei și administrării probei cu expertiză tehnică topometrică.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică azi, 11.06.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. C. C. R.

Fiind în CO, semnează

Președintele instanței

GREFIER,

I. N. Cardașol

operator date cu caracter personal 5595

17 ex/17.07.2013

red. CM/ tehnored. TS

d.f._ Judec. Ploiești

j.f. A. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Grăniţuire. Decizia nr. 339/2013. Tribunalul PRAHOVA