Legea 10/2001. Sentința nr. 1072/2013. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1072/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 10082/105/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1072
Ședința publică din data de 08.04.2013
Instanța constituită din:
Președinte: C. I.
Grefier: B. A.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către contestatoarea B. S., domiciliată în Ploiești, .. 7, județul Prahova în contradictoriu cu intimatul M. PLOIEȘTI PRIN PRIMAR, cu sediul în Ploiești, județul Prahova.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 27 martie 2013 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință când instanța pentru a da posibilitatea să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 03 aprilie 2013 și apoi la data de 8.04.2013 când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub dosar nr._ contestatoarea B. S. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul M. Ploiești solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Dispoziției nr. 3485/27.09.2011 ce a fost comunicată la data de 29.09.2011 prin care i s-au respins cererile notificate pentru imobilele situate în Ploiești, .. 15 A și .. 26, motivat de împrejurarea că acele imobile ar fi trecut în proprietatea statului ca succesiune vacantă.
În motivarea cererii contestatoarea contestă legalitatea dispoziției întrucât prin aceeași decizie au fost soluționate două notificări diferite pentru imobile diferite, situația fiecărui imobil fiind distinctă, iar motivarea pentru care se apreciază că sunt neîntemeiate cererile formulate nu se regăsesc printre excepțiile expres prevăzute de dispozițiile Legii 10/2001 așa cum a fost modificată prin Legea 247/2005.
Mai arată contestatoarea că norma metodologică de aplicare a Legii 10/2001 nu cuprinde situația ce se regăsește ca motivare în Dispoziția nr. 3485/2011 emisă de Primarul M. Ploiești, iar potrivit art. 1 din lege, imobilele preluate în mod abuziv de stat, se restituie în natură în condițiile prezentei legi.
Contestatoarea a mai solicitat să se constate că declarația de renunțare la succesiunea autorului său este un act nul absolut, deoarece a fost o declarație impusă de Statul Comunist la acea dată, fiind determinată de pericolul de a pierde locul de muncă.
Contestatoarea a menționat că mama sa, văduvă, a rămas în Ploiești unde era supusă persecuțiilor politice ca urmare a faptului că tatăl său, înainte de război a fost o persoană înstărită, astfel încât contestatoarea, în calitate de unic moștenitor și mama sa, fiind obligate, să dea renunțe la succesiunea defunctului Z. N..
Contestatoarea a precizat că deși a dat declarație de renunțare la succesiunea rămasă de pe urma defunctului său soț a continuat să locuiască în imobil cu chirie pentru cota de ½ din imobil.
În dovedirea cererii contestatoarea a depus la dosar Dispoziția nr. 3485/27.09.2011.
La termenul de judecată din 17.02._ intimatul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: Dispoziția nr. 3485/27.09.2011, adresa emisă la data de 18.08.2011 de P. municipiului Ploiești,, referatul întocmit pentru imobilul din Ploiești, .. 15A și .. 26, adresa nr. 606/30.06.2011 emisă de P. Ploiești către Serviciu de aplicare a legilor proprietății, sentința civilă nr._/27.12.2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, raport de expertiză topografică întocmit în dosarul nr._/2003, notificarea nr. 1038/24.10.2001 și notificarea nr.740/13.08.2001 formulate de contestatoare prin intermediul executorului judecătoresc P. C., extras din matricola manuală, decizia nr. 222/26.02.1965, tabel privind proprietarii ale căror imobile se expropriază și trec în proprietatea statului, certificatul de moștenitor nr. 2315/1982, declarație de renunțare la succesiunea rămasă de pe urma defunctului Z. N. dată de Z. A. autentificată sub nr. 4023/29.06.1964, certificat de moarte . nr._ privind pe Z. N., buletin de identitate . nr._, certificat de căsătorie . nr._, certificat de deces . g nr._, certificat de naștere G. A. . nr._, certificat de naștere . nr._, . nr._, certificat de căsătorie Cg nr._, adresa nr._/2.07.2001 emisă de P. Ploiești, adresa nr._/19.01.2007 emisă de Direcția Generală de Dezvoltare Urbană către Biroul Juridic Legislație Specială, adresa nr._/24.03.2000 emisă de P. municipiului Ploiești către contestatoare, adresele nr._/2001,_/2001emise de Direcția Gestionare Patrimoniu, schițe de plan ale imobilelor în litigiu.
La termenul de judecată din 17.12.2012 contestatoarea a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: adresa nr. 710/12.04.2006 emisă de Camera Notarilor Publici din care rezultă că, din verificări nu s-a găsit certificatul de vacanță succesorală nr. 266/1964, certificat suplimentar de vacanță succesorală nr. 374/24.09.1965, adresa nr._/24.03.2000 emisă de P. municipiului Ploiești – Direcția de Urbanism, amenajarea teritoriului și cadastrului, din care să rezulte că în registrul de rol corespunzător perioadei 1948 – 1950, vol I este înregistrat ca proprietar al imobilelor situate în .. 15 și G. D., nr. 26 Z. N., cererea defunctei Z. A. prin care solicită eliberarea unui certificat din care să rezulte că a renunțat la succesiunea ce i se cuvenea de pe urma soțului său Z. N. și cererea adresată de Z. A. către Inspectoratul Circumscripției Financiare Ploiești pentru eliberarea unui certificat din care să rezulte renunțarea la succesiunea de pe urma defunctului Z. N..
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin notificarea nr. 1038/24.10.2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 400 mp.situat în mun. Ploiești, .. 15A, fost nr.16. Prin notificarea nr. 740/13.08.2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 400 mp.situat în mun. Ploiești, .. 15A, fost nr.16 și pentru terenul în suprafață de 1100 mp.situat în Ploiești, .. 26, fost Calea Oilor, nr. 142, iar prin notificarea nr. 1039/24.10.2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură pentru terenul în suprafață de 1100 mp.situat în Ploiești, .. 26, fost Calea Oilor, nr. 142.
Conform referatului aflat la fila 17 dosar, prin dispoziția nr. 5003/09.07.2003, a primarului mun. Ploiești, a fost respinsă doar notificarea nr. 1039/24.10.2001, întrucât imobilul solicitat a trecut în proprietatea statului în baza deciziei nr. 222/1965, ca succesiune vacantă.
Prin acest referat, s-a propus respingerea celorlalte două notificări, întrucât imobilele au trecut în proprietatea statului, ca succesiune vacantă.
Prin dispoziția nr. 3485/27.09.2011, emisă de primăria mun. Ploiești, s-a dispus respingerea cererilor notificate ale petiționarei B. S. prin care se solicită restituirea în natură și acordarea de despăgubiri pentru imobilele teren situate în Ploiești, ., nr. 15A (fosta D. V., nr. 16) și .. 26 (fosta Calea Oilor, nr. 142), întrucât imobilele au trecut în proprietatea statului, ca succesiune vacantă.
Se reține, de asemenea, faptul că, prin sentința civilă nr. 12.227/27.12.2007, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în rejudecare, în dosar nr._, acțiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Prahova și P. mun. Ploiești și având drept obiect dispunerea nulității absolute a declarației sale date la Tribunalul Popular al Raionului Târgu Lăpuș, autentificată sub nr. 138/1964, nulitatea absolută a certificatului de vacanță succesorală nr. 266/1965, eliberat de fostul notariat de Stat Ploiești, nulitatea deciziei nr. 222/1965 emisă de fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Ploiești pentru succesiune vacantă, constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 3884/1969, constatarea calității sale de moștenitoare a defuncților săi părinți Zăhărăchescu N. și Zăhărăchescu A. asupra bunurilor imobiliare preluate de stat ca succesiune vacantă și completarea certificatului de moștenitor nr. 2582/1982 cu aceste bunuri, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea apelului, prin decizia nr. 329/2009 a Tribunalului Prahova și irevocabilă, prin respingerea recursului, prin decizia nr. 15/2010 a Curții de Apel Ploiești.
Într-adevăr, Tribunalul reține că nu este necesară obținerea unei hotărâri distincte privind constatare nulității certificatului de vacanță succesorală, analiza eventualei lipse de eficiență juridică a însuși certificatului de vacanță succesorală, urmare a opțiunii de acceptare a moștenirii manifestată prin notificarea formulată, urmând a fi analizată în cadrul procedurii soluționării pe cale judiciară a contestației formulate împotriva dispoziției emisă de primar în temeiul legii nr. 10/2001.
Cu toate acestea, din moment ce, prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă sus-menționată, acțiunea introdusă de reclamantă și având obiectul indicat anterior a fost respinsă ca neîntemeiată, instanța reținând că „deși reclamanta a invocat unele situații de fapt care ar fi determinat constrângerea sa morală de a formula declarația de renunțare la succesiune, nu a făcut nicio dovadă concretă în acest sens, neputându-se aplica pur și simplu prezumția că, în condițiile socio-politice ale perioadei comuniste, atât reclamant cât și mama sa au fost constrânse de organele de partid și de stat să renunțe la succesiune”, constatările instanței de judecată beneficiază de prezumția puterii de lucru judecat care impune existența unei consecvențe în judecată, funcția sa corespunzând unei necesități de a se evita pronunțarea de hotărâri judecătorești contradictorii cu privire la aceleași chestiuni de fapt și de drept.
Prin urmare, în lipsa acestei hotărâri judecătorești pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Ploiești, devenită definitivă și irevocabilă, prin respingerea căilor de atac exercitate de reclamantă împotriva acesteia, care se impune ca un efect pozitiv al autorității de lucru judecat, fără a exista îndeplinite, în mod evident, în cauză, tripla identitate cerută de art. 166 C.p.c., ar fi putut fi analizată, în cadrul prezentei cauze, eficiența juridică a certificatului de vacanță succesorală, manifestarea prin formularea notificării de către reclamantă a opțiunii acesteia de repunere în termenul de acceptare a succesiunii, precum și validitatea declarației acesteia de renunțare la succesiunea tatălui său.
Față de toate aceste considerente, Tribunalul va respinge contestația formulată de reclamantă împotriva dispoziției nr. 3485/27.09.2011, emisă de P. mun. Ploiești, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația formulată de contestatoarea B. S., domiciliată în Ploiești, .. 7, județul Prahova în contradictoriu cu intimatul M. PLOIEȘTI PRIN PRIMAR, cu sediul în Ploiești, județul Prahova, împotriva dispoziției nr. 3485/27.09.2011, emisă de P. mun. Ploiești, ca neîntemeiată
Cu recurs în 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică azi, 8.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. I. B. A.
Fiind în CO semnează P. Grefier
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red. I.C./Tehnored. R.C.
4 ex./10.05.2013
← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1456/2013. Tribunalul... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 211/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
---|