Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 992/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 992/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 30460/281/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 992
Ședința publică din data de 3.06.2013
PREȘEDINTE – A. G. H.
JUDECĂTORI – R. I. C.
- N. C.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul - reclamant A. G. domiciliat în com. P. M., ., jud. Prahova împotriva sentinței civile nr._/06.12.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata pârâtă A. I. domiciliată în . și Autoritățile Tutelare C. L. TINOSU cu sediul în ., C. L. PLOIEȘTI cu sediul în Ploiești, județul Prahova și C. L. P. M. cu sediul în .. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul - reclamant personal si asistat de av. D. în substituire av. Dercaci N. si intimata – pârâtă personal si asistată de av. Misu A. M., lipsă fiind autoritatea tutelară.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus note scrise formulate de intimata – pârâtă și în anexă un set de înscrisuri
Recurentul - reclamant prin apărător solicită instanței, în dovedirea acțiunii proba cu înscrisuri noi, respectiv procesul - verbal întocmit de executorul juridic privind situația actuală a minorei.
Intimata - pârâtă prin apărător solicită instanței în temeiul disp.art. 305 C.pr.civ. proba cu înscrisuri, respectiv procesul - verbal întocmit de executorul judecătoresc potrivit căruia la data de 10.04. când a fost stabilită o întâlnire, pârâtul nu s-a prezentat si dovada că în prezent minora se află înscrisă la grădiniță.
Tribunalul, în temeiul disp.art. 305 C.pr.civ. încuviințează părților proba cu înscrisuri, sens în care recurentul depune la dosar procesele - verbale întocmite de B. M. S. la data de 24.05.2013, 3.04.2013 si 10.04.2013, adeverința nr. 134/27.05.2013 emisă de Grădinița cu program prelungit nr. 47 din care rezultă că minora frecventează cursurile grupei mari începând cu data de 22.04.2013, declarația numitei D. S..
Pe rând părțile prin apărători învederează instanței că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat în cauză si solicită cuvântul pe fondul cauzei.
Tribunalul ia act de susținerile părților prin apărători, în sensul de mai sus, consideră cauza în stare de judecată si acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Recurentul - reclamant prin apărător, având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost declarat si să se aibă în vedere că instanța de fond, la pronunțarea hotărârii, nu a avut în vedere interesul superior al minorei, deoarece pârâta nu îndeplinește condițiile pentru a asigura acesteia unui trai decent, căreia îi trebuie asigurată o continuitate.
De asemenea, arată că s-au depus înscrisuri la dosar, dar minora nu mai locuiește la domiciliul stabilit de instanță, existând dovezi că aceasta a fost luată cu forța, pârâta nu realizează venituri si nu a făcut dovada unei stabilități a domiciliului iar potrivit disp.art. 532 N.C.pr.civ. pensia de întreținere a fost stabilită de la data introducerii acțiunii, pârâta nu a vizitat minora, reclamantul fiind cel care a întreținut-o, motiv pentru care solicită respingerea cererii reconvenționale si, în consecință, admiterea cererii formulată de reclamant, cu cheltuieli de judecată efectuate la fond si în recurs.
Intimata - pârâtă prin apărător având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond fată de atitudinea constată că nu dorește soluționarea divorțului prin acord, ci administrarea de probe în condițiile în care la momentul la care a părăsit domiciliul comun a luat minora cu forța, reclamantul având un contract de închiriere.
La pronunțarea hotărârii, instanța de fond a avut în vedere sexul si vârsta minorei si faptul că a trebuit să se adreseze executorului judecătoresc pentru a vizita minora, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, reclamantul A. G. a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, în contradictoriu cu pârâta A. I. stabilirea domiciliului minorei A. V.-F., născută la data de 16.12.2006 la tată, exercitarea de către acesta a autorității părintești în mod exclusiv și obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea fiicei sale, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect „divorț”, aflată pe rolul Judecătoriei Ploiești, dosar nr._/281/2012.
În motivare, reclamantul a arătat că pârâta manifestă un comportament îndoielnic, plecând frecvent din domiciliul comun. Potrivit reclamantului, la data de 05.08.2012 a plecat în străinătate în interes de serviciu, perioadă în care pârâta a părăsit domiciliul comun împreună cu minora și, sub pretextul că merge în vizită la rude, ar fi plecat la mare împreună cu o persoană de sex masculin. Susține reclamantul, că după câteva zile s-a dus să o vadă pe minoră și aceasta și-ar fi manifestat dorința de a se întoarce la domiciliul tatălui, deoarece asistase la comportamentul impropriu al mamei. Din acest motiv, a arătat reclamantul, a luat minora, aceasta locuind în prezent alături de tată. Reclamantul a mai susținut că acțiunea îndeplinește cerințele urgenți, neprejudecării fondului și vremelniciei, cerute de cala specială a ordonanței președințiale.
În drept au fost invocate prevederile art. 581, 6132, Cod proc. civ., art. 400, 402, 398 Cod civil.
În dovedirea cererii, au fost depuse înscrisuri.
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în fața instanței.
La termenul din data de 25.09.2012 instanța a invocat din oficiun excepția conexității și a pus-o în discuția părților, admițând conexarea cauzei înregistrată sub nr._/281/2012 la prezentul dosar (fila 18).
În cadrul acțiunii conexe, reclamanta A. I. a solicitat pe calea ordonanței președințiale, în contradictoriu cu pârâtul A. G., stabilirea cu titlul provizoriu a locuinței minorei A. V.-F., născută la data de 16.12.2006 la mamă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect „divorț”, aflată pe rolul Judecătoriei Ploiești, dosar nr._/281/2012.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 05.08.2012, a plecat împreună cu minora la domiciliul surorii sale și că seara a primit telefon de la soacra sa care i-a comunicat că nu mai este primită la domiciliul comun, ulterior sunând-o și soțul care i-a comunicat același lucru. A arătat reclamanta, că a doua zi s-a dus, alături de cumnatul său, la domiciliul comun, dar tatăl pârâtului nu a primit-o nici măcar în curte, cerându-i ulterior să vadă minora. La data de 10.08.2012 pârâtul a venit la domiciliul unde se aflau reclamanta și copilul, cel al surorii reclamantei și sub pretextul că dorește să își vadă fetița a urcat-o pe aceasta în autoturismul pornit și a demarat în trombă. Potrivit reclamantei, s-a prins de portiera mașinii, fiind târâtă de soțul său pe carosabil. A arătat reclamanta că a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale, a formulat plângere penală împotriva pârâtului, iar la data de 13.08.2012 a sesizat și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova cu privire la preluarea violentă a copilului de către soț, solicitând pentru minoră și consiliere psihologică. Potrivit reclamantei, și tatăl pârâtului a avut manifestări violente împotriva sa, în anul 2010, leziunile de la acel moment necesitând 7-8 zile de îngrijiri medicale. A mai susținut reclamanta că pârâtul nu-i permite să aibă legături personale cu minora, că acesta și părinții săi i-au insuflat copilului că ar fi fost părăsită de mamă.
În drept au fost invocate prevederile art. 6132, art. 581 Cod proc. civ., Legea nr. 272/2004.
La data de 16.10.2012, reclamantul-pârât și-a precizat în fapt și în drept acțiunea, invocând prevederile art. 507 Cod civil, sub aspectul unei pretinse neputințe a mamei de a exercita autoritatea părintească, solicitând înlăturarea temporară a acesteia de la exercitarea autorității părintești. Cu privire la susținerile pârâtei-reclamante, acesta a arătat că certificatele medico-legale depuse de aceasta sunt îndoielnice și nu dovedesc nimic, aceasta putând fi agresată de oricine altcineva. Reclamantul a susținut că reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova s-au oferit să-i acorde minorei consiliere psihologică, însă cu privire la traumele provocate de comportamentul imoral al mamei în prezența sa. De asemenea, reclamantul a contestat realitatea contractului de închiriere imobil depus de pârâta-reclamantă, susținând că acesta este întocmit pro causa.
La aceeași dată, pârâta-reclamantă și-a precizat și completat acțiunea, arătând că sub aspectul autorității părintești nu se opune exercitării în comun și a solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei.
În cauză au fost încuviințate la cererea părților și administrate probele cu înscrisuri, interogatoriul și proba testimonială.
Instanța a dispus efectuarea de anchete sociale la domiciliile părților.
Prin sentința civilă nr._/6.11.2012, Judecătoria Ploiești a respins acțiunea principală, ca neîntemeiată.
A admis acțiunea conexă.
A stabilit cu titlu provizoriu locuința minorei A. V.-F., născută la data de 16.12.2006 la mamă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect „divorț”, aflată pe rolul Judecătoriei Ploiești, dosar nr._/281/2012.
A dispus ca autoritatea părintească cu privire la minora A. V.-F., născută la data de 16.12.2006, să revină, provizoriu, în comun ambilor părinți, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii având ca obiect „divorț”, aflată pe rolul Judecătoriei Ploiești, dosar nr._/281/2012.
A obligat reclamantul-pârât A. G. la plata pensiei lunare de întreținere în favoarea minorei A. V.-F., născută la data de 16.12.2006, în cuantum de 25% din veniturile sale nete salariale, de la data introducerii acțiunii conexe, 29.08.2012 și până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii având ca obiect „divorț”, aflată pe rolul Judecătoriei Ploiești, dosar nr._/281/2012.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Din căsătoria părților, la data de 16.12.2006 s-a născut minora A. V.-F., conform copiei certificatului de naștere aflată la fila 5 din dosar.
Din probatoriul administrat în cauză reiese că în august 2012, soții s-au despărțit în fapt, pârâta-reclamanta mutându-se din domiciliul comun împreună cu minora, la sora sa în .. Cinci zile mai târziu, reclamantul-pârât a luat minora fără a solicita și fără a primi acordul pârâtei-reclamante, ducând-o la fostul domiciliu comun. De la acel moment, copilul se află la tată.
În prezent părțile se află în proces de divorț, dosar nr._/281/2012, aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești, conform certificatului de grefă depus la dosar (fila 17).
Cu privire la caracterul acțiunilor, instanța a reținut că dispozițiile care reglementează procedura ordonanței președințiale impun trei condiții pentru admiterea cererii: urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.
Potrivit art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor care s-ar putea ivi cu prilejul unei executări.
Prezentele acțiuni conexe trebuie să se raporteze însă, în principal, la prevederile art. 6132 C.proc.civ., prin care este reglementată expres o formă specială a ordonanței președințiale, aceea prin care instanța poate lua, pe tot timpul procesului de divorț, prin ordonanță președințială, măsuri vremelnice cu privire la încredințarea copiilor minori.
Cu privire la situația reglementată de norma specială, instanța a reținut că prezentei cauze îi sunt aplicabile aceste prevederi, între soți existând un proces de divorț, dosar nr._/281/2012, aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești.
Cu privire la urgență, în lumina art. 6132 Cod proc. civ, acest caracter este prevăzut prin însăși norma de reglementare. Nu este necesară, în cadrul acestei proceduri speciale a ordonanței președințiale pe parcursul divorțului, justificarea urgenței, aceasta fiind prezumată de legiuitor, tocmai pentru ca, până la finalizarea divorțului dintre părinți, minorii să nu fie supuși unei presiuni suplimentare cauzate de starea de incertitudine sau chiar de conflicte deschise între părinți, cum este cazul în speță.
Referitor la cea de-a doua condiție, vremelnicia, s-a constatat, de asemenea, că este îndeplinită.
Ambele părți au solicitat stabilirea provizorie a locuinței minorei la domiciliul fiecăruia, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii având ca obiect divorț.
Prin soluționarea acestor cereri, instanța nu prejudecă fondul, luând în considerare că hotărârea dată în această procedură specială nu are autoritate de lucru judecat.
Aprecierile instanței se limitează la interesul minorului în acest moment, față de dispozițiile art. 263 și urm. cod civil și ale art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care impun respectarea acestei cerințe în orice demers judiciar.
Interesul superior al copilului este o noțiune complexă, care cuprinde și obligația autorităților competente de a lua, în privința minorilor, decizii care să protejeze dezvoltarea normală a acestora și care să le ofere, pe cât posibil, stabilitate și echilibru, ocrotindu-i de implicarea în conflictele existente între părinți sau de eventuale abuzuri emoționale.
Referitor la stabilirea provizorie a locuinței minorei instanța a reținut că fiecare părinte a solicitat ca aceasta să fie la domiciliul său.
În fapt, la momentul despărțirii părților, mama a plecat împreună cu minora din domiciliul comun, după cinci zile tatăl luând copilul. În prezent, minora se află la domiciliul tatălui și a bunicilor paterni.
Pe de o parte reclamantul-pârât susține că pârâta-reclamantă nu prezintă garanții morale pentru a locui alături de minoră și că fetița și-ar fi manifestat dorința de a reveni la fostul domiciliu comun. Acesta mai susține că mama nu poate oferi copilului condiții locative optime, dovada reședinței fiind îndoielnică.
De cealaltă parte, pârâta-reclamantă susține că minora a fost luată de tată prin violență, fără ca acesta să se fi consultat cu soția și fără să țină seama de dorințele copilului sau de interesul acesteia. Aceasta mai susține că i se interzice să ia legătura cu fetița, acesteia spunându-i-se că mama sa a părăsit-o.
Sub aspect locativ, instanța a reținut că reclamantul-pârât locuiește împreună cu părinții săi, putând oferi minorei condiții optime de spațiu, conform referatului de anchetă socială realizată la domiciliu (fila 29). Acesta este recent angajat, de la data de 21.09.2012, ca muncitor necalificat în domeniul exploatării lemnului, conform copiei contractului de muncă și a fișei postului (filele 45, 46, 48). Reclamantul-pârât figurează ca persoană fizică autorizată, având anterior un venit anual net estimat în anul 2009 de 7000 lei, conform declarației estimative de venit (fila 64).
Pârâta reclamantă locuiește în Ploiești, într-o garsonieră închiriată, conform contractului de închiriere nr. 6284/C/06.09.2012 (filele 79-80, 82), putând oferi minorei condiții locative optime. Aceasta a declarat reprezentanților autorității tutelare că va fi ajutată de părinții săi la îngrijirea minorei (filele 34, 35). Pârâta-reclamantă este recent angajată la un restaurant, pe postul de bucătar, conform copiei contractului individual de muncă (f. 51).
Instanța a constatat că din punctul de vedere al spațiului locativ și sub aspect material ambii părinți ar putea să asigure copilului un domiciliu optim, precum și grija necesară unei evoluții echilibrate.
Cu privire la situația actuale în care se află minora, respectiv la domiciliul tatălui, instanța a constatat următoarele aspecte de fapt:
Astfel, niciuna dintre părți nu contestă că la data de 05.08.2012 mama și minora au plecat la sora pârâtei-reclamante. Susținerile reclamantului-pârât cu privire la o pretinsă plecare a soției cu un alt bărbat și cu copilul la mare, nu au fost dovedite în prezenta cauză prin niciun mijloc de probă, rămânând la stadiul de simple afirmații de care instanța nu poate ține cont.
La data de 10.08.2012, minora se afla alături de mamă la domiciliul surorii pârâtei-reclamante, aspect dovedit în primul rând prin faptul că reclamantul a luat minora la acea dată, din acea locație. S-a reținut sub acest aspect atitudinea nesinceră a reclamantului cu ocazia administrării interogatoriului, acesta declarând în fața instanței că la acea data nu s-a dus la domiciliul surorii soției sale. Cu toate acestea, la următoarea întrebare, acesta a recunoscut că în această împrejurare a luat fetița de la mamă (f. 65).
Cu privire la pretinsele violențe prin care tatăl ar fi luat minora, instanța a reținut că afirmațiile pârâtei-reclamante se coroborează cu alte probe administrate în cauză. Astfel, pârâta reclamantă a susținut că la data de 10.08.2012 reclamantul a venit să vadă minora și sub pretextul că dorește să o îmbrățișeze a pus-o în autoturism demarând apoi în trombă. Pârâta reclamantă a susținut că s-a agățat de mașină pentru a împiedica luarea copilului, acesta târând-o practic pe carosabil fără să încetinească. Acestea susțineri se coroborează cu aspectele medicale constatate prin certificatul medico-legal eliberat la data e 14.08.2012, respectiv leziunile traumatice prezente pe corpul pârâtei reclamante, specifice unei loviri cu sau de corpuri și planuri dure, ce pot data din 10.08.2012 și au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale (fila 10 dosar conexat). De asemenea, a fost avută în vedere și adresa Secției 7 Poliție Rurală Cocorăștii C.-Pot Poliție Cimunal Tinosu din care reiese că într-adevăr pârâta-reclamantă a formulat plângere penală împotriva soțului său pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, constituindu-se un dosar penal aflat în cercetare. Aceleași aspecte au fost sesizate și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova (fila 52). Toate aceste elemente, coroborate și cu relatările din surse indirecte ale martorului N. I., au dus la presupunerea rezonabilă că faptele s-au petrecut conform susținerilor pârâtei-reclamante. S-a avut în vedere și că reclamantul-pârât nu a fost în măsură să combată prin nicio probă susținerile părții adverse.
Instanța a apreciat ca nerelevante declarațiile martorului V. P., în cea mai mare parte acestea fiind doar presupuneri ale celui audiat, bazate pe informații percepute indirect. De altfel, martorul a relatat în mod constant că nu a asistat niciodată la aspecte ce ar putea fi relevante în cauză (fila 72).
S-a reținut, de asemenea, că după luarea minorei de către tată, acesta a limitat dreptul mamei de a avea legături personale cu copilul, aspect recunoscut de reclamantul-pârât cu ocazia administrării interogatoriului (fila 66, întrebarea 9). A mai reținut instanța de fond că recunoașterea reclamantului-pârât confirmă astfel susținerile pârâtei-reclamante. În același sens au fost avute în vedere și declarațiile martorului Nagu I., acesta arătând că la ultima încercare a mamei de a vizita fetița bunicii paterni i-au răspuns inițial că aceasta nu este acasă, abia apoi scoțând copilul la poartă (fila 68).
S-a constată astfel, pe baza tuturor probelor administrate în cauză că reclamantul-pârât a adoptat în privința minorei o poziție de forță față de celălalt părinte, alegând să decidă în mod unilateral care sunt măsurile mai potrivite pentru minoră în situația despărțirii părinților. Deși avea posibilitatea legală de a formula o acțiune în justiție pentru stabilirea locuinței copilului, sau de a sesiza organismele abilitate cu protecția minorilor în cazul în care avea suspiciuni legate de comportamentul mamei, reclamantul-pârât a preferat să acționeze brutal, luând minora din grija mamei fără a încerca în prealabil să discute cu aceasta și profitând de neatenția de moment a pârâtei-reclamante. Astfel, locuința minorei este în prezent la domiciliul tatălui, modalitatea acestuia de a stabili situația prezentă de fapt neputând fi girată sau agreată de instanță. Reclamantul-pârât și-a justificat gestul arătând că a respectat dorința minorei și a încercat să o protejeze pe aceasta de comportamentul indecent al mamei. Prin niciun mijloc de probă acesta nu și-a demonstrat însă afirmațiile făcute, instanța neputând să dea forță probatorie unor simple susțineri. Chiar și reale, susținerile reclamantului-pârât cu privire la soția sa, nu ar putea justifica modalitatea în care a acționat acesta pentru a lua copilul.
Mai mult, de la momentul luării minorei, atât tatăl, cât și bunicii paterni au limitat mamei, în mod unilateral și arbitrar dreptul de a avea legături personale efective cu fiica sa, aspect ce contravine interesului superior al copilului.
Instanța a reamintit că până la stabilirea prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a situației minorei, ambele părți au drepturi egale în privința copilului, pe care trebuie să și le respecte reciproc. Mai mult, aceștia sunt în primul rând responsabili să respecte dreptul copilului lor de a avea acces neîngrădit la ambii părinți și de a-l proteja de sentimentele negative pe care le au unul față de altul la un anumit moment.
În caz contrar, există pericolul ca minorul să fie grav și iremediabil afectat de conflictul existent între părinți, să fie dramatic influențat de atitudinea acestora, cu consecințe negative pentru evoluția sa ulterioară. Izolarea minorei de pârâta-reclamantă, îngrădirea contactului efectiv dintre acestea, fără ca o instanță de judecată să fi decis că acest aspect este în interesul copilului, pot produce o ruptură gravă între mamă și fiică ce ar putea fi irecuperabilă în viitor. Iar consecințele negative s-ar răsfrânge în final tot asupra echilibrului psihic și emoțional al copilului.
Față de toate aspectele reținute, instanța a apreciat, prin prisma analizei aparenței de drept și a interesului superior al minorului, că deși ambii părinți pot oferi condiții locative optime, este în interesul minorei ca această să locuiască alături de mamă, cu titlu provizoriu, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii de divorț, aflată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._/281/2012. Pârâta-reclamantă poate oferi copilului un cadru familial echilibrat și manifestă o deschidere normală cu privire la respectarea drepturilor tatălui.
Cu privire la exercitarea provizorie a autorității părintești față de minoră, instanța s reținut că reclamantul-pârât a solicitat să o exercite singur, iar pârâta-reclamantă a apreciat că aceasta trebuie exercitată în comun.
Potrivit Codului civil, autoritatea părintească comună reprezintă regula, în timp ce autoritatea părintească exercitată de către un singur părinte reprezintă o situație de excepție și trebuie să fie temeinic motivată, având în vedere interesul superior al copilului. Aceste prevederi au la bază prezumția că este în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să se exercite în comun și în caz de despărțire a părinților, custodia comună asigurând dreptul copilului la grijă părintească normală și permanentă din partea ambilor părinți.
Conform art. 483 Cod civil, autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți. Potrivit art. 487 Cod civil, părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acesteia potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului.
Despărțirea părinților și stabilirea locuinței minorului la unul dintre aceștia nu trebuie să afecteze exercițiul autorității părintești comune, cu atât mai mult cu cât este vorba despre luarea unei măsuri provizorii pe calea ordonanței președințiale.
Or, a reținut instanța de fond, în speță reclamantul-pârât, solicitant al autorității părintești exclusive, nu a făcut dovada existenței unor motive întemeiate care să justifice o astfel de măsură.
Mai mult, având în vedere calea specială a ordonanței președințiale, instanța a analizat cererea reclamantului-pârât fără a se pronunța pe fondul cauzei, ci apreciind doar în funcție de aparența de drept, care este reprezentată de autoritatea părintească comună.
În cauză, acordarea provizorie a dreptului de a exercita exclusiv autoritatea părintească față de minoră ar încălca tocmai interesul superior al acesteia, îndepărtând-o de celălalt părinte, înainte ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să stabilească situația acesteia față de fiecare dintre părinți.
Pentru toate motivele de fapt și de drept, instanța a respins cererea reclamantului-pârât de exercitare exclusivă a autorității părintești ca neîntemeiată, urmând ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambele părți.
Referitor la cererea privind pensia de întreținere în favoarea minorei, instanța a avut în vedere prevederile art. 499 alin. 1 Cod civil, potrivit cărora tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
Cu privire la modalitatea de executare, instanța a reținut că s-a solicitat stabilirea unei pensii de întreținere în bani, cu titlu provizoriu, până la soluționarea acestui aspect în cadrul procesului de divorț.
Cu privire la cuantumul întreținerii, instanța a arătat că trebuie să țină cont atât de nevoia celui care o cere, cât și de mijloacele celui care urmează a o plăti, potrivit art. 529 alin. 1 Cod civil, conform art. 527 Cod civil, putând fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.
La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea, instanța a ținut seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora, potrivit art. 527 alin 2 Cod civil.
Potrivit adeverinței emise de societatea PINTUIA IMPEX S.R.L., că reclamantul-pârât este angajat având venituri stabile în funcție de care se poate stabili pensia de întreținere în favoarea minorei (fila 86).
Pentru a determina cuantumul pensiei de întreținere în favoarea minorei, instanța a avut în vedere prevederile art. 529 alin 2 Cod civil potrivit cărora, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din câștigul său din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii.
Cu privire la data de la care reclamantul-pârât va fi obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei, instanța a avut în vedere prevederile art. 532 Cod civil, potrivit cărora pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.
Pentru toate motivele de fapt și de drept reținute, instanța a obligat reclamantul-pârât A. G. la plata pensiei lunare de întreținere în favoarea minorei A. V.-F., născută la data de 16.12.2006, în cuantum de 25% din veniturile sale nete salariale, de la data introducerii acțiunii conexe, 29.08.2012 și până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii având ca obiect „divorț”, aflată pe rolul Judecătoriei Ploiești, dosar nr._/281/2012.
S-a menționat în considerentele sentinței recurate că aceste măsuri au caracter temporar, aprecierea instanței bazându-se pe probele sumare administrate în această procedură marcată de celeritate.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., instanța a luat act că pârâta-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul-pârât, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ .
În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat că hotărârea judecătorească este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul aplicării greșite a legii și a unei analize vădit greșite a situație de fapt și a probelor administrate în cauză, contrare interesului minorei, situație ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 si art. 304" C.proc.civ.
A menționat că, prin acțiunea introductivă a solicitat instituirea de măsuri temporare, respectiv până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii de divorț cu nr._/281/2012 al Judecătoriei Ploiești, măsurile fiind urgente, vremelnice, necesare și utile, în deplină conformitate cu prevederile art. 2 alin. 2 si 3 din Legea nr. 272/2004, deoarece în cauza este aplicabil principiul interesului superior al copilului, scopul fiind acela de a asigura stabilitatea în creșterea și educarea copilului, asigurarea unor condiții care să-i permită dezvoltarea fizică și morală, cu echilibru socio-afectiv, drept afirmat și prin art. 8 din C.E.D.O.
A arătat că, potrivit înscrisurilor depuse și concluziilor anchetei sociale realizate la domiciliul reclamantului, acesta are posibilitatea să-i asigure minorei condiții optime pentru o creștere și dezvoltare normală, locuința sa având 4 camere de locuit plus dependințe, minora având propria camera, iar restul spațiului locativ fiind suficient pentru a-i asigura condiții de joacă atât în interiorul casei cât și în aer liber (curtea locuinței), astfel cum rezultă din ancheta sociala realizată la domiciliul reclamantului.
A menționat că, în prezent minora urmează cursurile de zi la grădinița din localitate și, având în vedere situația actuală a părinților, tocmai datorită faptului că este înconjurata de oameni pe care îi cunoaște, starea sa psihologică nu a fost afectată, fiind un copil activ, vesel, neemotiv, îndrăzneț, astfel cum rezultă din adeverința și fișa psihologică, precum și depoziția martorului propus de reclamant care confirmă faptul că minora este bine îngrijită, este sociabilă și se simte bine.
A precizat că, având în contextul actual al familiei, reclamantul a renunțat la afacerea sa personală care presupunea deplasări în afara țării și s-a angajat, conform contractului de muncă nr. 26/3.09.2012. la .. B., pe o durată nedeterminată, cu un salariul brut de 700 lei.
A arătat că niciunul dintre aceste aspecte nu a fost supus analizei de către instanța de fond și niciodată nu a fost analizată obiectiv cererea recurentului-reclamant, magistratul manifestându-se permanent în sensul a-1 împiedica pe acesta să își expună punctul de vedere și să se apere și a dat întâietate exclusiv susținerilor contradictorii ale pârâtei.
În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, recurentul reclamant a precizat că examinarea probelor administrate în dosar prin comparație duce la următoarele concluzii:
În ceea ce privește spațiul de locuit, a menționat că locuiește in mod stabil și permanent împreună cu părinții săi in Comun P. M., ., județul Prahova, locuința având 4 camere de locuit plus dependințe, minora având propria camera, iar restul spațiului locativ este suficient pentru a-i asigura condiții de joacă atât în interiorul casei cât și în aer liber (curtea locuinței).
A arătat că, în aceasta locație, minora a locuit permanent, avându-i alături pe bunicii paterni de care este foarte atașată.
A menționat că nu există certitudine cu privire la situația locativă actuală a pârâtei, examinarea anchetei sociale ducând la concluzia că, în prezent, pârâta locuiește într-o garsonieră în Ploiești, formată dintr-o cameră, situată într-un ., deși arată că își are domiciliul procesual în .. Potrivit anchetei sociale garsoniera are 27 m.p., fără a se specifica relații privind condițiile efective de locuit (dacă este curat imobilul, întreținut, etc.), existența dependințelor, spațiul de joacă necesar minorei, și fără a preciza alte detalii privind numărul de persoane cu care pârâta împarte spațiul locativ din Ploiești la acest moment.
Referitor la contractul de închiriere, a solicitat instanței să observe că acesta este un act pro causa, întocmit . ar putea intra sub incidența altei legi.
A menționat că durata contractului de închiriere este de 4 luni (expirând în decembrie 2012) ulterior prelungită pentru înca 4 luni, iar chiria este stabilită la 100 lei lunar. Având în vedere zona în care este amplasat imobilul, suprafața acestuia și chiria modică, sub nivelul pieții, dar și faptul că pârâta își declară domiciliul procesual la o altă adresă, este evident că aceasta nu deține un drept real concret necesar asigurării unei stabilități pentru minoră.
A arătat că nu există nicio certitudine că acest contract va mai fi prelungit sau nu, asa cum nu există nicio garanție că divorțul se va finaliza până în aprilie 2013, dată la care expiră contractul de închiriere.
Așadar, a mai afirmat recurentul-reclamant, pârâta nu a făcut dovada certitudinii spațiului de locuit.
A menționat că minora urmează cursurile de zi ale grădiniței din localitatea de domiciliu a reclamantului. A invocat în acest sens adeverința nr. 185/8.10.2012, eliberată de Școala Gimnazială P. M. - Grădinița cu program normal P. M., din care rezultă că minora este înscrisă la această instituție pentru anul școlar nr. 2012 -2013, precum și fișa psiho-pedagogică.
A învederat instanței că pârâta nu a produs nicio dovadă că minora va continua aceste cursuri, iar acest lucru ar fi imposibil deoarece instanța de fond a decis mutarea . pentru probabil 4 luni, astfel ca minora va fi privată de dreptul la educație.
A precizat că este angajat și obține venituri certe pentru care a
făcut dovada prin adeverința depusă la dosar.
A menționat că, de altfel, acesta a fost singurul aspect pe care instanța de fond a dorit să-1 cunoască despre reclamant, ignorând toate celelalte cereri ale acestuia formulate pe durata procesului, scopul fiind acela de a o favoriza pe pârâtă, deși este clar faptul că aceasta nu poate să-i asigure minorei condițiile necesare unui trai decent și în condiții de moralitate deplină.
A precizat că pârâta nu a făcut dovada veniturilor actuale realizate.
A menționat că, potrivit susținerilor pârâtei în fața reprezentanților autorității tutelare, aceasta obține venituri de 750 lei, și ar fi angajată la restaurantul Casa Grande.
A arătat că, potrivit adeverinței eliberate de vechiul angajator, venitul net realizat în perioada martie-august 2012 se ridică la cel mult 530 lei.
Potrivit contractului de munca nr. 98/1.10.2012, atașat in xerox necertificat și fără a fi înregistrat la I.T.M. Prahova, venitul brut al acesteia este de 350 lei pentru 4 ore/zi, iar angajator este S.C. Zadumit Prod . Câmpina – restaurant Casa Grande.
A mai arătat recurentul-reclamant că, la întrebarea nr. 8 din interogatoriul luat la termenul din 6.11.2012, pârâta a afirmat public că realizează venituri de 800 lei/lunar, deși nu a depus niciun act în dovedirea acestei afirmații.
A precizat că, având în vedere afirmațiile contradictorii ale pârâtei, este evident că aceasta fíe a mințit cu privire la veniturile sale fie contractul de munca depus inițial și aparent prelungit este un fals.
A arătat că a făcutdovada că părinții săi l-au ajutat permanent la creșterea și educarea minorei, situație recunoscută și de pârâtă. Bunicii paterni au avut grijă de minoră, locuind în același imobil. Din probatoriul administrat rezultă faptul că minora este foarte atașata de bunicii paterni.
A menționat că pârâta nu a făcut dovada condițiilor necesare de stabilitate pentru creșterea, educarea și îngrijirea minorei.
A arătat că pârâta a susținut inițial că, în lipsa sa, minora urmează a fi lăsată în grija părinților săi, în vârsta de 64 ani, tatăl și 60 de ani, mama și a surorii sale. Ulterior, aceasta a revenit și a spus că va fi lăsata în grija părinților săi, iar în final doar a mamei sale, fără a face dovada vreunei relații de afecțiune între aceasta și minoră.
A menționat că părinții pârâtei nu locuiesc în Ploiești, ci în comuna P. M., ., ceea ce ar însemna ca în fiecare zi aceștia să se deplaseze zilnic circa 30 km /zi (12-15 km dus și tot atât întors).
A arătat că spațiul de locuit nu permite coabitarea într-o singura camera a minorei, a pârâtei și a părinților acesteia, fiind insuficient.
A precizat că niciunul dintre aceste aspecte nu a fost analizat de instanța de fond, care pe tot parcursul procesului s-a manifestat în mod constant părtinitoare față de pârâtă, deși este cert că aceasta nu îi poate asigura minorei condițiile necesare din punct de vedere locativ, educațional, afectiv si moral .
A menționat că examinarea depoziției martorului propus de pârâtă duce la concluzia că aceasta trebuie înlăturată, pentru următoarele considerente:
Între părinții reclamantului și martorul N. I. exista relații de dușmănie de mai bine de 30 de ani, acesta din urmă obișnuind să facă numeroase reclamații către autoritățile publice, niciodată confirmate, dar și alte evenimente cotidiene care justifică opinia acestuia conform căreia "Ce se ocupa bărbatul de copil....?”.
A menționat că, de altfel, examinarea în ansamblu a declarației martorului duce la concluzia că acesta nu cunoaște nimic privind situația părților, făcând doar presupuneri, fără a putea preciza că a luat la cunoștință în mod direct de situația acestora.
A precizat că toate afirmațiile paratei si ale martorului propus de aceasta sunt combătute atât prin depoziția martorului propus de reclamant cât și de actele depuse la dosar, din care rezultă că bunicii paterni sunt oameni decenți care un comportament civilizat în societate.
A arătat că, niciodată pe parcursul procesului instanța nu a avut în vedere contextul faptic și este evident că a ignorat prevederile legale care stipulează expres că interesul minorei este unul suprem în relația dintre părinți și căruia trebuie să-i asigure condițiile necesare de creștere, educație, stabilitate, afecțiune, astfel încât să nu resimtă consecințele separației părinților.
A menționat că legislația actuală conferă egalitate părților în exercitarea autorității părintești si nicidecum discriminarea la care a fost expus reclamantul pentru simplu motiv ca este tată. De altfel, instanța de fond se pare că s-a ghidat după spusele martorului pârâtei, contrar însă părerii acestuia, tatăl se poate ocupa de minora mult mai bine decât o va face mama, care nu are o locuința stabilă, nu îi asigură accesul la educație, nu are venituri certe, iar în perioada august - 6 decembrie 2012 și-a vizitat fiica doar de 4 ori, cu câteva zile înainte de proces.
A afirmat că, în mod total nelegal și netemeinic a fost respinsă cererea reclamantului deși acesta îi poate asigura condiții net superioare minorei care a fost crescută într-un anumit mediu cu care este familiarizată, urmează cursurile grădiniței din localitate unde are prieteni de joacă și este alături de bunicii paterni, dar și pentru faptul ca pârâta nu-i poate oferi stabilitate și mutarea într-o altă localitate, reprezintă un dezechilibru în viața minorei care ar putea avea consecințe asupra acesteia și să fie traumatizata din cauza comportamentului mamei sale.
A arătat, referitor la așa-zisele acte de violență, că acestea nu sunt dovedite pentru următoarele considerente:
În anul 2010, între reclamant și pârâtă nu au existat acte de violență, ci între pârâtă și o altă persoană, față de care a formulat plângere, respinsa ulterior, astfel cum rezultă din rezoluția depusă la termenul anterior.
În ceea ce privește certificatul medico-legal nr. 1679/14.08.2012, a solicitat să se rețină faptul că pârâta s-a prezentat la medicul legist după circa 4 zile de la pretinsul incident (marți 14 august 2012), perioadă în care pârâta a locuit în altă localitate, interval de timp în care putea fi implicată și în alte evenimente.
A menționat că, de altfel, însăși pârâta recunoaște că singură s-ar fi prins de un autoturism, nu că a fost lovită sau agresată în vreun fel de reclamant.
Nu este prima dată când pârâta susține nedovedit că ar fi fost supusă unor acte de violență, iar comportamentul exclude implicarea sa în alte incidente cu alte persoane.
A solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond admiterea cererii de ordonanță președințială formulată de reclamant astfel cum a fost precizată, urmând ca instanța să dispună încredințarea spre creștere și educare a minorei A. V. F. către reclamant, stabilirea domiciliului fiicei părților, A. V. F., la domiciliul tatălui, conform art. 400 din Noul Cod Civil, și obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în cuantumul prevăzut de lege pentru copilul rezultat din căsătorie, conform art. 402 din Noul Cod Civil.
A solicitat respingerea cererii formulate de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 582 alin. (2) C.proc.civ., a solicitat suspendarea executării sentinței civile din 6.12.2012 până la soluționarea recursului.
Recurentul-reclamant a formulat precizări ale motivelor de recurs, arătând că instanța de fond nu a analizat întreg probatoriul administrat în cauză și nici cererile astfel cum au fost formulate, ignorând cu desăvârșire interesul suprem al unui copil de a beneficia de îngrijire, stabilitate, educație într-un mediu moral.
A arătat că încredințarea minorei spre creștere și educare mamei nu este fundamentată pe argumente juridice și probatorii, instanța de fond refuzând să analizeze susținerile vădit contradictorii ale pârâtei privind spațiul locativ, veniturile pârâtei, îngrădindu-i pârâtei dreptul la educație.
A menționat că, în fața autorității tutelare, pârâta a susținut că părinții săi vor fi cei care o vor ajuta să aibă grijă de minoră.
A arătat că magistratul refuză să rețină faptul că părinții pârâtei nu locuiesc în Ploiești, iar pentru a avea grijă de minoră înseamnă să parcurgă 30 km pe zi. Alternativa ar fi ca părinții minorei să locuiască până în aprilie 2013 împreună cu aceasta și cum minora într-o garsonieră cu o singură cameră, situație total inacceptabilă. A arătat că nu se cunoaște ce se va întâmpla cu minora după expirarea contractului.
A menționat că, la interogatoriu, pârâta a revenit asupra acestei afirmații și a susținut că doar mama sa o va ajuta cu îngrijirea minorei.
A precizat că, între minoră și bunicii materni nu există niciun fel de relații de afecțiune.
A arătat că, prin hotărârea judecătorească pronunțată, minorei îi este îngrădit dreptul la educație.
A afirmat că, în niciuna dintre cele nouă pagini ale sentinței, instanța de fond nu a motivat de ce minorei i se refuza dreptul la educație și a o condamna la a fi închisă într-un . ei, bunicii paterni și prietenii săi de joacă.
A menționat că instanța de fond a refuzat cu obstinație să analizeze faptul că pârâta nu a făcut dovada veniturilor realizate, faptul că a depus la dosar un număr de copii xerox ale unor contracte de muncă, însă fără nicio dovadă privind veniturile efectiv realizate, demonstrând că, în realitate, aceasta nu obține venituri. A precizat că, pe întreg parcursul procesului pârâta a revenit asupra propriilor afirmații fără a produce niciun act în susținere.
A arătat că, între părți nu au existat acte de violență în perioada 5-10 august 2012.
A considerat că hotărârea judecătorească este rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a legii și probelor administrate, dând curs unor prejudecăți ale societății în care trăim, ignorându-se interesul suprem al minorei care trebuie să primeze.
A menționat că instanța a săvârșit un plus petita (art. 304 pct. 6 C.proc.civ.)
A arătat că, prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere pentru minoră. Pe parcursul procesului, pârâta și-a completat cererea conexată cu același capăt de cerere, probabil pentru a obține banii pentru a se întreține, nicidecum pentru întreținerea minorei, având în vedere că nu a putut produce nicio dovadă privind sumele efectiv încasate cu titlu de salariu.
A menționat că, de altfel, în paragrafele 4 și 5 ale paginii nr. 8 din sentință, instanța recunoaște faptul că pârâtă nu are venituri.
A precizat ca este evident că, în opinia magistratului, nu interesul minorei a fost principiul în funcție de care a fost pronunțată soluția ci faptul că, pe această cale, pârâta va obține de la reclamant mijloacele financiare pe care nu le are, pentru a se întreține.
A afirmat că, deși se invocă dispozițiile art. 532 C.civ., instanța de fond uită faptul că, din 10 august 2012 până în prezent, reclamantul a fost singurul care i-a acordat întreținere minorei, pârâta refuzând să participe.
A arătat că, astfel, acordarea unei pensii de întreținere de la data introducerii cererii echivalează cu o îmbogățire fără just temei a acesteia, cu atât mai mult cu cât nu a făcut dovada unor venituri personale, dovadă și faptul că nu a indicat o dată privind acordarea pensiei de întreținere și a ascuns faptul că, pe întreg intervalul de timp a încasat alocația de stat pentru minoră deși aceasta era la tatăl său.
A menționat că instanța trebuia să aibă în vedere prevederile art. 534 C.civ. și să constate că, de la data introducerii cererii sale, reclamantul a executat obligația de întreținere față de minoră, deși aceasta era la tatăl său.
Tribunalul, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, astfel cum a fost precizat, incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ. presupune fie ca hotărârea să nu fie motivată în drept ori în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate să nu existe un text care să justifice soluția dată în speță, fie ca instanța să fi recurs la textele de lege aplicabile speței, dar să le fi încălcat, în litera sau spiritul lor, ori să le fi aplicat greșit.
În cauză, contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță.
De asemenea, Tribunalul constată că analiza situației de fapt și a probelor administrate în cauză de către instanța de fond se conformează principiului interesului superior al copilului, garantat de art. 2 din Legea nr. 272/2004.
Instanța de fond a analizat condițiile de creștere, îngrijire și educare pe care le poate oferi fiecare dintre părinții minorei.
Astfel, se menționează în considerentele sentinței recurate că reclamantul-pârât locuiește împreună cu părinții săi, putând oferi minorei condiții optime de spațiu, conform referatului de anchetă socială realizată la domiciliu (fila 29).
De asemenea, a reținut instanța de fond, în cuprinsul considerentelor, că acesta este recent angajat, de la data de 21.09.2012, ca muncitor necalificat în domeniul exploatării lemnului, conform copiei contractului de muncă și a fișei postului (filele 45, 46, 48).
A mai reținut că reclamantul-pârât figurează ca persoană fizică autorizată, având anterior un venit anual net estimat în anul 2009 de 7000 lei, conform declarației estimative de venit (fila 64).
Instanța de fond a constatat că, că din punctul de vedere al spațiului locativ și sub aspect material ambii părinți ar putea să asigure copilului un domiciliu optim, precum și grija necesară unei evoluții echilibrate.
Prin urmare susținerile recurentului-reclamant în sensul că instanța de fond nu a analizat aspectele privind situația sa locativă, situația sa din punct de vedere material sau profesional sau condițiile de creștere oferite minorei în cadrul familiei recurentului nu pot fi reținute.
Contrar afirmațiilor acestuia, instanța de fond nu l-a împiedicat în vreun fel pe recurentul-reclamant să își expună punctul de vedere și să se apere.
Astfel cum rezultă din cuprinsul încheierilor de ședință aflate în dosar (filele 18-19, 56-57, 74-75, 102 dosar fond), fiecare dintre părți a avut posibilitatea, pe care a și exercitat-o, de a propune probe, acestea fiind încuviințate de către instanță și administrate, de a formula apărări, de a-și expune punctul de vedere asupra oricărei împrejurări de fapt sau de drept în legătură cu acest litigiu și a de pune concluzii.
De asemenea, nu pot fi reținute afirmațiile recurentului-reclamant, în susținerea primului motiv de recurs, în sensul că instanța de fond a dat întâietate „exclusiv” susținerilor contradictorii ale pârâtei.
Astfel, în cauză au fost analizate, în cuprinsul sentinței recurate, atât susținerile reclamantului-pârât cât și cele ale pârâtei-reclamante, prin raportare la probele administrate la solicitarea părților.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, astfel cum a fost precizat:
Potrivit referatului de anchetă socială efectuat de Autoritatea Tutelară . în care locuiește reclamantul-pârât împreună cu părinții săi este formată din 4 dormitoare, sufragerie, bucătărie, beneficiind de încălzire cu sobă de teracotă și iluminat electric.
Conform referatului de anchetă socială efectuat de Autoritatea Tutelară din cadrul Consiliului L. al mun. Ploiești, mama copilului locuiește cu chirie în mun. Ploiești, Aleea P., ., ., potrivit contractului de închiriere nr. 6284C/6.09.2012, într-o garsonieră, mobilată și întreținută.
Contractul de închiriere a fost prelungit până în luna aprilie 2013.
Prin adeverința din data de 29.11.2012, emisă de Asociația de proprietari a blocului 15, 9 Mai, se menționează că intimata-pârâtă este locatara apartamentului nr. 33 a acestui . P. nr. 8, fiind o singură persoană înregistrată.
Prin urmare, nu pot fi reținute susținerile recurentului-reclamant în sensul că ar fi fost întocmit pro causa contractul de închiriere, sau că pârâta nu ar fi făcut dovada certă a spațiului locativ, a condițiilor de locuit ori a numărului de persoane cu care împarte acest spațiu.
Având în vedere aceste probe, în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că, din punct de vedere locativ, ambii părinți pot asigura copilului un domiciliu optim.
Este adevărat că, astfel cum susține recurentul-reclamant, minora a fost înscrisă la Grădinița cu program normal din cadrul Școlii Gimnaziale P. M., potrivit adeverinței nr. 1805/8.10.2012, depusă la dosar (fila 40 dosar fond).
Potrivit adeverinței nr. 134/27.05.2013, depusă la dosar în recurs (fila 100), începând cu data de 22.04.2013, minora a fost înscrisă la Grădinița cu program prelungit nr. 47 Ploiești, frecventând cursurile grupei mari de la această unitate, la programul normal.
Ca atare, afirmațiile recurentului-reclamant în sensul că minora va fi privată de dreptul la educație, prin stabilirea cu titlu provizoriu a locuinței minorei la mamă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect „divorț”, înregistrată sub nr._/281/2012, pe rolul Judecătoriei Ploiești, nu sunt întemeiate, minora frecventând, în prezent, cursurile unei grădinițe din municipiul Ploiești.
În ceea ce privește locul de muncă și veniturile părților, Tribunalul constată că, potrivit adeverinței emise de S.C. SERGIN .. P. M., intimata-pârâtă a fost salariata acestei societăți în perioada 16.09._12, obținând un salariu brut de 700 lei în perioada martie-iulie 2012 și 318 lei brut în luna august 2012 (fila 54 dosar fond).
Conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 98/1.10.2012 în registrul general de evidență a salariaților (fila 51 dosar fond), încheiat cu S.C. ZADUMIT .., intimata-pârâtă a fost angajată, începând cu data de 2.10.1012, de către această societate, ca bucătar, la restaurantul Casa Grande Ploiești, durata programului de lucru fiind de 4 ore/zi.
Salariul de bază lunar brut a fost stabilit de către părțile contractului la 350 lei lunar.
Prin actul adițional nr. 1/29.10.2012 la contractul individual de muncă sus-menționat, începând cu data de 1.11.2012, au fost modificate clauzele convenției privind salariul obținut de intimata-pârâtă și durata muncii.
Astfel, părțile contractului de muncă au stabilit pentru munca prestată de intimata-pârâtă un salariu de bază brut de 700 lei, durata muncii crescând de la 4 ore la 8 ore/zi.
Împrejurarea că, în cuprinsul răspunsului la interogatoriu (fila 70 dosar fond), intimata-pârâtă a declarat, la data de 6.11.2012, că obține un venit net lunar de 800 lei, mai mare decât cel real și că programul său de lucru este de doar 4 ore, nu este de natură să conducă la concluzia că înscrisurile depuse de către aceasta sunt false și că pârâta nu ar fi făcut dovada veniturilor pe care le obține.
Interogatoriul reprezintă un mijloc de probă, care poate fi luat în considerare de către instanță, în vederea formării convingerii sale, în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Contractul individual de muncă nr. 98/1.10.2012, depus la dosar la fila 51, contrar susținerilor recurentului-reclamant, este certificat de parte pentru conformitate cu originalul.
Eventuala neînregistrare a acestui contract la Inspectoratul Teritorial de Muncă, invocată de către recurentul-reclamant, nu îi poate fi imputată intimatei-pârâte.
Prin urmare, în mod temeinic instanța de fond, în raport de probele administrate în cauză, a constatat că pârâta este recent angajată la un restaurant, pe postul de bucătar, conform copiei contractului individual de muncă (f. 51).
De asemenea, în ceea ce privește veniturile recurentului-reclamant, în mod corect a reținut instanța de fond că acesta este angajat, de la data de 21.09.2012, ca muncitor necalificat în domeniul exploatării lemnului, conform copiei contractului de muncă și a fișei postului (filele 45, 46, 48) și că acesta figurează ca persoană fizică autorizată, având anterior un venit anual net estimat în anul 2009 de 7000 lei, conform declarației estimative de venit (fila 64).
Stabilirea locuinței minorei la mamă în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect „divorț”, înregistrată sub nr._/281/2012, pe rolul Judecătoriei Ploiești, nu este de natură să conducă la întreruperea relațiilor dezvoltate de către minoră cu bunicii paterni, care au contribuit la creșterea și educarea copilului.
Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, „copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.”
Persoanelor implicate în creșterea și educarea copilului le revine obligația asigurării exercitării acestui drept.
Crearea și dezvoltarea unei legături de atașament între copil și bunicii materni este însă necesară pentru a asigura minorei o dezvoltare echilibrată.
Existența unei distanțe, de circa 12-15 kilometri, între domiciliul intimatei-pârâte și cel al bunicilor materni nu determină imposibilitatea parcurgerii acesteia, în cazul în care li s-ar solicita ajutorul pentru îngrijirea minorei.
Intimata-pârâtă nu a pretins că ar locui permanent cu părinții săi, pentru a se aprecia că spațiul de locuit pe care îl deține este insuficient, astfel cum a arătat recurentul-reclamant.
Contrar afirmațiilor acestuia, instanța de fond a analizat toate elementele probatoriului administrat în cauză, reținând în mod temeinic că mama poate oferi minorei condițiile necesare creșterii, îngrijirii și educării acesteia, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect „divorț”, înregistrată sub nr._/281/2012, pe rolul Judecătoriei Ploiești, susținerile recurentului privind atitudinea părtinitoare a instanței fiind nefondate.
Afirmațiile recurentului-reclamant privind existența unor relații de dușmănie între părinții săi și martorul N. I. nu sunt confirmate de probe.
Relatările martorului N. I. au fost avute în vedere de către instanța de fond, astfel cum rezultă din cuprinsul considerentelor sentinței recurate, numai în măsura în care s-au coroborat cu alte probe administrate în cauză, precum certificatul medico-legal eliberat la data de 14.08.2012 și adresa emisă de Secția 7 Poliție Rurală Cocorăștii C.-Post Poliție Comunal Tinosu sau răspunsul recurentului-reclamant la interogatoriu, astfel încât nu se impune înlăturarea depoziției acestuia.
Aprecierile martorului cu privire la capacitatea unuia sau a altuia dintre părinți de a asigura creșterea și educarea minorei nu au fundamentat hotărârea instanței de fond.
Instanța nu a reținut producerea unor acte de violență între părți în anul 2010.
Intimata-pârâtă nu a pretins că ar fi fost lovită de către recurentul-reclamant pe data de 10.08.2012, ci pretinde că, după de tatăl a urcat copilul în mașină și a demarat, s-a prins de ușa autoturismului, fiind târâtă pe carosabil.
Potrivit certificatului medico-legal nr. 1679/14.08.2012, leziunile traumatice prezentate de intimata-pârâtă în momentul examinării, s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri și planuri dure, putând data din 10.08.2012.
Instanța de fond a reținut că pârâta a formulat o plângere penală împotriva soțului său și a sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, aspecte confirmate prin înscrisurile depuse la dosar.
Aceste elemente, potrivit constatării instanței de fond, au dus la „presupunerea rezonabilă”, deci la o prezumție simplă, în sensul că faptele s-au petrecut conform susținerilor pârâtei.
La baza pronunțării sentinței recurate, prin care a fost stabilită cu titlu provizoriu locuința minorei la mamă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect „divorț”, înregistrată sub nr._/281/2012, pe rolul Judecătoriei Ploiești, nu a stat însă această prezumție, ci ansamblul probelor administrate în cauză.
Pe de altă parte, prin chiar răspunsul la interogatoriu, recurentul-reclamant a recunoscut că, de la data de 10.08.2012, nu i-a dat voie mamei fetiței să o ia pe aceasta la locuința sa și să petreacă timp cu ea.
De asemenea, a recunoscut că, în această perioadă, i-a permis mamei să vadă copilul sporadic și după multe intervenții, exclusiv la fostul domiciliu conjugal.
Susținerile recurentului-reclamant în sensul că instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, nu pot fi reținute.
Conform art. 6132 C.proc.civ., instanța poate lua, pe tot timpul procesului de divorț, prin ordonanță președințială, măsuri vremelnice, inclusiv cu privire la obligația de întreținere.
Instanța a dispus obligarea reclamantului-pârât la plata pensiei de întreținere de la data formulării cererii conexe, făcând aplicarea dispozițiilor art. 532 alin. (1) C.civ., conform căruia „pensia de întreținere se datorează de la data formulării cererii de chemare în judecată”.
În ceea ce privește prevederile art. 534 C.civ., privind restituirea întreținerii prestate de bunăvoie sau ca urmare a unei hotărâri, judecătorești, aplicarea acestora se poate face doar în cazul formulării unei cereri în acest sens.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 C.proc.civ., Tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
În ceea ce privește cererea de suspendare a judecării recursului, Tribunalul constată că, potrivit art. 582 alin. (2) C.proc.civ. “instanța de recurs poate suspenda executarea până la judecarea recursului, dar numai cu plata unei cauțiuni al cărei cuantum se va stabili de către aceasta.”
Prin soluționarea recursului la termenul de judecată din data de 3.06.2013, cererea de suspendare formulată de recurentul-reclamant în temeiul dispozițiilor art. 582 alin. (2) C.proc.civ., a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare a executării sentinței civile nr._/6.12.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca fiind rămasă fără obiect.
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. G. domiciliat în com. P. M., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/06.12.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata pârâtă A. I. domiciliată în com. Tinosu, . și Autoritățile Tutelare C. L. TINOSU, cu sediul în ., C. L. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, județul Prahova și C. L. P. M., cu sediul în .. Prahova, ca nefondat.
Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3.06.2013.
Președinte, Judecători,
A. G. H. R. I. C. N. C.
fiind în C.O., semnează fiind în C.O., semnează
Președintele instanței, Președintele instanței,
Grefier,
R. C.
fiind în C.O., semnează
P.-grefier,
Operator de date cu caracter personal 5595
Red./ tehnored. CRI
2 ex./18.07.2013
Df._ Judecătoria Ploiești
Jf. P. M. E.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 246/2013. Tribunalul PRAHOVA | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 183/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
