Partaj judiciar. Decizia nr. 399/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 399/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 7473/281/2007
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 399
Ședința publică din data de 03.09.2013
PREȘEDINTE – A. G. H.
JUDECĂTOR – M. R.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – pârâtă N. C. L. domiciliată în Ploiești, ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr.2475/8.02.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata - reclamantă B. E. domiciliată în Ploiești, .. 4, județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta - pârâtă, reprezentat prin av. J. F. și intimata – reclamantă, personal și asistată de av. I. S..
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimata, prin apărător, depune la dosarul cauzei întâmpinare care este comunicată.
Tribunalul ia act că intimata a formulat întâmpinare, iar un exemplar a fost comunicat apelantei - pârâte.
Pe rând, părțile prin apărători învederează că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat în cauză și solicită cuvântul pe fondul cauzei
Tribunalul ia act de susținerile părților prin apărători, în sensul de mai sus, în temeiul disp. art.150 C.pr.civ. consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apelanta – pârâtă, prin apărător, solicită instanței admiterea apelului, modificarea sentinței, în sensul anulării testamentului, întrucât pârâta este descendentă, iar bunurile succesorale au fost lăsate unei persoane care s-a mutat în domiciliul bătrânului.
De asemenea, arată că nu este posibil ca singurul copil al defunctului, să facă un rău pentru a fi dezmoștenită în totalitate, ci dimpotrivă acea persoană a făcut diferite manevre pentru a-l îngriji pe bătrân, intenția acesteia fiind pentru a încheia acel act și a beneficia de anumite liberalități prin testament.
Mai arată apelanta că i s-a interzis să intre în domiciliu, în prezent imobilul fiind închiriat, motiv pentru care solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată.
Intimata – reclamantă, prin apărător, având cuvântul pe fondul cauzei solicită respingerea apelului, întrucât susținerile pârâtei nu sunt probate.
Mai arată intimata că, în cauză, apelanta invocă cutuma, în sensul în care testamentul s-ar face în beneficiul unui membru al familiei, susținându-se că nu ar fi existat motive pentru a-si dezmoșteni fiica, însă, aceasta nu s-a interesat deloc de soarta părinților săi care, datorită vârstei și bolilor, nu se mai puteau deplasa, în condițiile în care distanța dintre aceasta și părinți era foarte mică, de cca. 100 m.
Mai mult decât atât, intimata arată că, pe parcursul partajului, reclamanta nu a dorit să ajungă la o înțelegere și invocă împrejurarea potrivit căreia, la data întocmirii testamentului, testatorul nu ar fi avut discernământ sau acest testament a fost întocmit datorită unor violente, susțineri ce nu sunt dovedite.
Totodată, arată că intimata a stat cu defunctul până la sfârșitul vieții, iar nu reclamanta, motiv pentru care solicită respingerea apelului; cu cheltuieli de judecată ce urmează a fi solicitate pe cale separată.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ / 2007, reclamanta B. E. a chemat în judecată pe pârâta N. C. L., solicitând instanței ca prin sentința se va pronunța să se dispună partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctului M. G., decedat la data de 08.04.2007.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a locuit împreună cu numitul M. G., asigurându-i îngrijirea pentru o lungă perioadă de timp, având calitatea de moștenitor cu vocație succesorală concretă, în temeiul testamentului aut. sub nr.2221/20.06.2006 prin care a fost desemnată legatar universal, pârâta fiind fiica defunctului.
A mai precizat reclamanta că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din următoarele bunuri: 1/2 din terenul în suprafață de 347 mp. situat în Mun. Ploiești, ..4, jud. Prahova dobândit de defunct în timpul căsătoriei, conform contractului de vânzare - cumpărare aut. sub nr.2741/14.04.1972, 1/2 din casa de locuit edificată pe terenul menționat, 1/2 din magazia aflată pe același teren, 1/2 din anexa - garaj., iar în pasivul succesoral se află suma de 1.500 de lei reprezentând cheltuieli de înmormântare și parastase creștinești pe care le-a suportat în totalitate.
Potrivit reclamantei, cealaltă cotă de 1/2 din bunurile menționate face parte din masa succesorală rămasă de pe urma soției defunctului M. G., predecedată, dar a cărei succesiune nu a fost încă dezbătută.
În drept, au fost invocate prev. art.6731 C.pr.civ.
În raport de susținerile reclamantei, pârâta N. C. L. a formulat, în baza disp. art.115 – 118 C.pr.civ., întâmpinare prin care a solicitat să se țină seama de prevederile art.841 C.civ. care garantează dreptul său, ca moștenitor legal rezervatar, la primirea cotității disponibile de 1/2 din masa bunurilor succesorale, fiind și moștenitorul mamei sale predecedate, în masa succesorală a acesteia aflându-se restul cotei de 1/2 din bunurile ce fac parte, în aceeași cotă de 1/2 și din masa succesorală rămasă de pe urma tatălui său.
Sub aspectul pasivului succesoral, pârâta a învederat că a suportat cheltuielile de înmormântare și pe cele cu parastasele, reclamanta neocupându-se de aceste aspecte.
Pe calea cererii reconvenționale, pârâta a solicitat să se rețină, în pasivul succesoral, un drept al său de creanță constând în contravaloarea îmbunătățirilor pe care le-a realizat, pe cheltuiala proprie, în perioada anilor 1973 - 1977, 1978 - 1983 la imobilul bun succesoral, respectiv construcția a două terase, modificarea unei camera și transformarea sa în sufragerie, construcția unei bucătării și a unei băi, construcția unui puț absorbant, betonarea curții, turnarea fundației pentru garaj și, apoi construcția garajului, construirea beciului, construirea în anul 1977 a unei camere - atelier și a unui depozit, schimbarea acoperișului, montare parchet în toate camerele casei, îngrădirea teraselor cu fier forjat, zugrăvirea casei.
La data de 28.09.2007, pârâta a precizat și completat cererea reconvențională, solicitând constatarea nulității absolute a testamentului aut. sub nr.2221/20.06.2006 prin care reclamanta a fost instituită legatar universal, pentru lipsa discernământului sau pentru violență și dol sub forma captației, iar în subsidiar, reducțiunea testamentară până la limita cotității disponibile, arătând că, în anul 1995, reclamanta a fost primită în domiciliul tatălui său ca menajeră, ulterior, începând să aibă o influență puternică asupra acestuia, îndepărtându-l de familie și, în același timp, înstrăinând numeroase obiecte de valoare din casă.
Raportat la completarea cererii reconvenționale, reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională solicitând respingerea cererii privind constatarea nulității absolute a testamentului, motivat de faptul că la data întocmirii acestuia, M. G. era perfect sănătos, starea sa psihică era normală, fiind atestată de certificatul medical nr.148/13.06.2006.
Cu privire la violența și captația pretins exercitate, reclamanta a arătat că nu a făcut decât să-l îngrijească pe defunct, fiica acestuia refuzând să se intereseze de starea acestuia și de condițiile în care a trăit, cu precizarea că putea oricând să ceară evacuarea sa din imobil și să se ocupe personal de tatăl său, aspect care nu s-a întâmplat.
Referitor la îmbunătățirile și extinderile invocate de pârâtă, reclamanta a susținut că acestea au fost efectuate de defunct, iar nu de fiica sa.
În urma probelor administrate în cauză la solicitarea părților cu înscrisuri, interogatorii reciproce și martori, la data de 11.05.2011 Judecătoria Ploiești a pronunțat încheierea interlocutorie prin care a admis în parte, în principiu, atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională, constatând deschisă succesiunea defunctului M. G., decedat la data de 09.04.2007, cu ultimul domiciliu în Mun. Ploiești, de pe urma căruia au rămas ca moștenitori reclamanta B. E., în calitate de moștenitor testamentar, cu o cotă de 1/2 (cotitatea disponibilă) și pârâta N. C. L., în calitate de fiică – moștenitor legal, cu o cotă de 1/2 (rezerva succesorală), masa succesorală fiind compusă din 1/2 din terenul în suprafață de 347 mp. situat în Mun. Ploiești, ..4, 1/2 din casa de locuit și din anexele aferente (magazie, garaj), restul cotei de 1/2 din bunuri aparținând soției defunctului - M. C., predecedată.
Totodată, prin aceeași încheiere s-a dispus și reducțiunea testamentului aut. sub nr.2221/20.06.2006 până la cotitatea disponibilă de 1/2, pârâta N. C. L. având față de succesiune un drept de creanță constând în 1/2 din valoarea lucrărilor de refacere și îmbunătățire efectuate la întreg imobilul, restul cotei de 1/2 din valoarea acestor îmbunătățiri reprezentând investiția defuncților M. C. și M. G. în propria casă.
Prin sentința civilă nr.2475/08.02.2013 a Judecătoriei Ploiești a fost admisă în parte atât acțiunea precizată formulată de reclamanta B. E., cât și cererea reconvențională formulată de pârâta N. C. L., constatându-se deschisă succesiunea defunctului M. G., decedat la data de 09.04.2007, cu ultimul domiciliu în Mun. Ploiești de pe urma căruia au rămas ca moștenitori părțile din prezenta cauză în calitate de moștenitor testamentar (cotitate disponibilă), cu o cotă de 1/2, respectiv de moștenitor legal (fiică – rezerva succesorală), cu o cotă de 1/2 din masa succesorală compusă din 1/2 din terenul în suprafață de 347 mp. (336 mp. în urma măsurătorilor) situat în Mun. Ploiești, ..4 – valoare 67.200 lei (reprezentând 1/2 din valoarea totală de 134.400 lei) și 1/2 din casa de locuit și din anexele aferente (magazie, garaj) îmbunătățite - valoare 60.289,5 lei (reprezentând 1/2 din valoarea totală a casei cu îmbunătățiri de 120.579 lei) și un pasiv succesoral reprezentat de 1/4 din valoarea îmbunătățirilor efectuate la întreg imobilul reprezentând drept de creanță al pârâtei N. C. L. - valoare_,75 lei, restul cotei de 1/2 din bunuri aparținând soției predecedate a defunctului - M. C..
S-a dispus reducțiunea testamentului întocmit de defunct și autentificat sub nr.2221/20.06.2006, până la cotitatea disponibilă de 1/2, precum și faptul că pârâta N. C. L. are asupra succesiunii un drept de creanță constând în cota de 1/4 din contravaloarea lucrărilor de refacere și îmbunătățire realizate la întreaga locuință, constând în: construirea a două trase, construirea unei bucătării și a unei băi, construirea unui puț absorbant, betonarea curții imobilului, construirea unui beci și a unui garaj auto, construirea a două încăperi - anexe pentru producerea de mase plastice, schimbarea acoperișului casei, montarea parchetului în casa de locuit, zugrăvirea casei de locuit – valoare_,75 lei (reprezentând 1/4 din valoarea îmbunătățirilor aduse la întregul imobil, în cuantum de 61.007 lei).
Astfel, s-a dispus partajarea bunurilor succesorale, prin atribuirea acestora către pârâtă, în indiviziune cu moștenitorii celeilalte cote de 1/2 din imobilul situat în Mun. Ploiești, ..4, compus din teren în suprafață de 347 mp. (336 mp. în urma măsurătorilor), precum și din construcțiile situate pe acest teren, cealaltă cotă de 1/2 făcând obiectul succesiunii de pe urma defunctei M. C., predecedatăși, pentru egalizarea valorică a loturilor, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 63.744,75 lei cu titlul de sultă.
În ceea ce privește pasivul succesoral în cuantum de15.251,75 lei, s-a dispus suportarea acestuia, conform cotelor cuvenite de ambele părți, respectiv câte 7625,87 lei fiecare și obligarea reclamantei să plătească pârâtei - creditoare a succesiunii suma de 7.625,87 lei – cota sa parte din pasivul succesoral, cealaltă cotă a pasivului succesoral urmând a se stinge, prin confuziune, în patrimoniul pârâtei N. C. L..
În final, a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma finală de 56.118,88 lei cu titlul de sultă rămasă după stingerea dreptului său de creanță, fiind compensate în tot cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, la data de 09.04.2007, a decedat numitul M. G., având ultim domiciliu în Mun. Ploiești, potrivit copiei certificatului de deces aflat la fila 11 din dosar, la aceeași dată fiind deschisă succesiunea defunctului, având vocație succesorală reclamanta și pârâta.
Reclamanta a fost instituită, în calitate de legatar universal, prin testamentul aut. sub nr.2221/20.06.2006 de B.N.P. N. A., iar pârâta are calitatea de fiică (copil unic) a defunctului, fiind astfel, descendent direct din clasa I de moștenitori legali.
Cu privire la testament, instanța de fond a reținut că, deși s-au susținut mai multe cauze care ar fi putut conduce la anularea acestui act autentic – lipsa discernământului sau violența și dolul sub forma captației - pârâta nu făcut dovada celor afirmate, acestea rămânând la stadiul de simple susțineri fără suport probatoriu.
Ori, potrivit art.1169 C.civ., cine face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Astfel, sub aspectul pretinsei lipse de discernământ, prima instanță a reținut că orice persoană fizică cu deplină capacitate de exercițiu este prezumată ca având discernământul juridic necesar pentru a încheia acte juridice civile.
Fiind vorba de materie testamentară, au fost avute în vedere prevederile art.856 C.civ. potrivit cărora orice persoană este capabilă să dispună prin testament, dacă nu este oprită prin lege, capacitatea fiind regula în materie, iar incapacitatea excepția.
Astfel, cel care susține contrariul trebuie să facă dovada neechivocă a lipsei de discernământ a dispunătorului.
Din punct de vedere probatoriu, instanța de fond a avut în vedere certificatul medical nr.148/13.06.2006 eliberat pe numele defunctului, prin care se atestă că acesta nu suferă de tulburări psihopatologice, având discernământul normal, Acest act oficial de specialitate nefiind contestat și nici contrazis de o altă probă administrată în cauză, motiv pentru care s-a apreciat că testatorul a avut, la epoca întocmirii actului autentic, puterea de a aprecia și de a discerne efectele juridice care se produc în baza manifestării sale de voință.
Referitor la pretinsul viciu al violenței prin care ar fi fost alterat consimțământul testatorului, s-a reținut, din ansamblul probatoriu administrat în cauză (declarațiile concordante ale martorilor P. P. L., F. G., O. A. I. și C. R.) că reclamanta a locuit alături de numitul M. G. pentru o lungă perioadă de timp, asigurându-i acestuia, până la moarte, îngrijirea necesară.
Niciunul dintre martorii menționați nu a putut confirma susținerile pârâtei în sensul că, înainte de deces, M. G. ar fi fost supus unor acte de violență, fizică sau psihică din partea reclamantei, care l-ar fi determinat pe acesta să testeze în favoarea celei care îl îngrijea.
Din depozițiile martorilor reiese, însă, că în ultimii ani de viață, numitul M. G. a avut o relație defectuoasă cu fiica sa, aceasta nefiind implicată în viața tatălui său.
Astfel, s-a reținut că pârâta nu a făcut, nici în acest caz, dovada celor afirmate, viciul violenței neputând fi prezumat, ci trebuie dovedit neechivoc de cel care-i susține existența.
Cu privire la pretinsa viciere a consimțământului testatorului prin dol, sub forma captației, s-a reținut, de asemenea, că acest viciu nu se presupune, trebuind să fie demonstrat de cel care îl invocă, din probele administrate în cauză neputându-se constata folosirea unor mijloace viclene de către reclamantă pentru a obține liberalități de la cel pe care l-a îngrijit, iar referitor la scrisoarea invocată de pârâtă împotriva reclamantei, s-a apreciat că a fost primită de aceasta de la mama sa și nu este de natură a face dovada intențiilor viclene ale reclamantei și nici exercitarea efectivă a unor mijloace de acaparare a încrederii testatorului.
Ideile exprimate prin înscrisul olograf aparțin unei terțe persoane, nu există nicio dovadă a însușirii sau aplicării lor de către reclamantă, iar aceasta nu poate fi culpabilizată de plano, pentru aspecte pe care i le solicita mama sa, cu scopul vădit de a primi de la fiică sprijin financiar.
Pentru toate aceste motive, instanța de fond a respins ca neîntemeiată și cererea pârâtei de anulare a testamentului în discuție pentru vicierea consimțământului prin dol, sub forma captației.
Testamentul aut. sub nr.2221/20.06.2006 de B.N.P. N. A., reținut ca fiind valabil, este supus, însă, normelor legale imperative care conferă moștenitorilor rezervatari dreptul de a nu fi exheredati, în totalitate, chiar împotriva voinței defunctului care a făcut liberalități.
În cauză, pârâta are calitatea de moștenitor legal rezervatar, ca unică fiică a defunctului, având astfel dreptul să primească rezerva succesorală ce i se cuvine și care reprezintă 1/2 din masa succesorală, conform art.841 C.civ.
D. urmare, instanța de fond a dispus reducțiunea testamentului întocmit de defunct și autentificat sub nr.2221/20.06.2006, până la cotitatea disponibilă de 1/2, urmând ca reclamanta să moștenească 1/2 din masa succesorală, în calitate de legatar universal, iar pârâta rezerva succesorală în calitate de moștenitor legal.
Sub aspectul masei succesorale, instanța de fond a reținut că, în timpul vieții, numitul M. G. a dobândit, împreună cu soția sa, predecedată - M. C., un teren în suprafață de 347 mp. situat în Mun. Ploiești, ..4, casa de pe acest teren, precum și anexele - magazie și garaj.
Având în vedere statutul de bunuri devălmașe ale celor menționate anterior, s-a reținut prin încheierea interlocutorie că, în masa succesorală a defunctului se află 1/2 din aceste bunuri, restul cotei de 1/2 făcând parte din patrimoniul soției acestuia, a cărei succesiune nu a fost încă dezbătută.
Instanța a mai reținut, din ansamblul probatoriu administrat în cauză, că cei doi soți, în prezent decedați, au realizat, împreună cu fiica lor, mai multe îmbunătățiri la întreg imobilul locuință, costul acestora fiind suportat în cotă de 1/2 de soții M. și, în cotă de 1/2, de fiica lor.
Au fost reținute următoarele îmbunătățiri: construirea a două terase, construirea unei bucătării și a unei băi, construirea unui puț absorbant, betonarea curții imobilului, construirea unui beci și a unui garaj auto, construirea a două încăperi - anexe pentru producerea de mase plastice, schimbarea acoperișului casei, montarea parchetului în casa de locuit, zugrăvirea casei de locuit.
D. urmare, s-a stabilit în pasivul succesoral existența unei datorii față de pârâtă constând în cota de 1/2 din valoarea îmbunătățirilor aferente jumătății din casă ce a aparținut defunctului.
Cu toate acestea, expertul constructor a putut doar să identifice și să evalueze îmbunătățirile realizate în întregul lor, asupra întregului imobil, iar prin raportare la această valoare totală, pârâta are un drept de creanță față de prezenta succesiune care valorează 1/4 din valoarea tuturor îmbunătățirilor.
Cu privire la pretinsele cheltuieli de înmormântare, instanța de fond nu a reținut susținerile părților, întrucât nu au făcut dovada suportării pretinselor cheltuieli și nici a cuantumului lor, pentru a putea fi incluse în pasivul succesoral, atât bunurile, cât și datoriile succesiunii fiind evaluate prin expertizele topografie și construcții dispuse în cauză.
Prin raportul de expertiză de specialitatea topografie ing. I. G., terenul situat în Mun. Ploiești, ..4 a fost identificat ca având suprafața reală de 336 mp. în valoare totală de 134.400 lei, din masa succesorală a defunctului făcând parte 1/2 din suprafața menționată, în valoare de valoare 67.200 lei.
Prin raportul de expertiză de specialitate construcții ing. M. G., imobilul - locuință a fost evaluat la suma de 120.570 lei – în masa succesorală fiind, însă, 1/2 din acest imobil, în valoare de 60.289,5 lei.
Prin aceeași expertiză, valoarea totală a îmbunătățirilor realizate la imobil a fost stabilită la suma de 61.007 lei, rezultând astfel că dreptul de creanță al pârâtei de 1/4 din această valoare totală se ridică la suma de 15.251,75 lei.
Cu privire la partajarea masei succesorale, instanța de fond a avut în vedere prevederile art.728 C.civ. potrivit cărora nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, orice coerede putând solicita oricând împărțeala succesiunii.
Având în vedere situația de fapt, conform căreia masa succesorală este reprezentată de 1/2 din anumite bunuri, s-a apreciat că nu se poate dispune partajarea în natură a acesteia, deoarece se află încă în devălmășie cu masa succesorală a defunctei predecedate - M. C., a cărei situație nu a fost lămurită încă.
Ori, în atare situație, cota din bunuri ce aparține defunctului nu poate fi determinată și în materialitatea sa față de cota devălmașă a soției sale predecedate, ci doar în cotă matematică și abstractă.
Instanța de fond a nu putut stabili, astfel, ce parte a imobilului sau a terenului este cea care se cuvine în materialitatea sa defunctului, context în care a luat în considerare posibilitatea partajării bunurilor succesorale prin atribuirea acestora către unul dintre moștenitori, acesta urmând a plăti celeilalte părți echivalentul în bani al cotei sale.
Succesorul căruia i se va atribui în proprietate exclusivă masa succesorală va rămâne în indiviziune cu moștenitorii numitei M. C. până la lămurirea situației juridice a succesiunii acesteia, numai astfel fiind respectate drepturile tuturor moștenitorilor care au un drept asupra imobilelor în discuție.
La atribuirea bunurilor succesorale, prima instanță a ținut cont de faptul că pârâta a realizat numeroase îmbunătățiri la locuința - bun succesoral, având un drept de creanță semnificativ față de moștenire, sens în care s-a avut în vedere și faptul că aceasta are vocație succesorală și la moștenirea defunctei sale mame - M. C., iar din masa succesorală de pe urma acesteia face parte restul 1/2 din imobilele - casă și teren în discuție, pârâta având posibilitatea concretă de a cumula o cotă majoritară din casă și teren.
Pentru aceste motive, în temeiul art.67310 și a încheierii de admitere în principiu, instanța de fond a dispus partajarea bunurilor succesorale prin atribuirea acestora către pârâtă, în indiviziune cu moștenitorii celeilalte cote de ½ din imobilul situat în Mun. Ploiești, ..4 compus din teren în suprafață de 347 mp. (336 mp. în urma măsurătorilor), precum și din construcțiile situate pe acest teren, cealaltă cotă de 1/2 făcând obiectul succesiunii de pe urma defunctei M. C., predecedată.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 63.744,75 lei cu titlul de sultă, reprezentând valoarea cotei - părți ce se cuvine acesteia din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului M. G., decedat la data de 09.04.2007.
Pasivul succesoral în cuantum de15.251,75 lei (sumă datorată pârâtei) va fi suportat, conform cotelor cuvenite, de ambele părți, respectiv câte 7.625,87 lei, pârâta având, în această privință, atât calitatea de creditor al moștenirii pentru suma de_,75 lei, cât și de codebitor al moștenirii pentru cota sa de 7.625,87 lei, astfel că dreptul și obligația sa se sting prin confuziune.
Reclamanta a fost obligată, însă, să plătească pârâtei - creditoare a succesiunii, suma de 7.625,87 lei și, având în vedere obligația pârâtei de a achita reclamantei sultă de 63.744,75 lei, dar și obligația inversă a reclamantei de a achita pârâtei o datorie succesorală de 7.625,87 lei, rezultă, în final, ca urmare a compensației, că pârâta urmează a achita reclamantei suma 56.118,88 lei.
Împotriva sentinței instanței de fond a declaratapel, în termen legal pârâta N. C. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit art.295 C.pr.civ., arătând că testamentul aut. sub nr.2221/20.06.2006 de B.N.P. N. A. este lovit de nulitate (anulabilitate), deoarece tatăl său a fost forțat să-l încheie, fiind sub puterea și influenta reclamantei, cu precizarea că, în primul rând, atunci când cineva are un singur copil, este cel puțin ciudat să lase averea, prin testament, unui străin, aspect asupra căruia trebuie să se aplece o instanță de judecată.
Interpretarea și atenția acordată probelor nu poate fi aceeași ca atunci când testatorul are ca moștenitor legal o ruda în gradul IV, de exemplu.
În speță, reclamanta s-a mutat în imobil pentru a-l îngriji pe bătrân după care a împiedicat-o pe pârâtă să mai intru în curte, cea dintâi aducându-și și concubinul, situație în care, intenția de a-și apropria imobilul este evidentă, iar dacă se ia în considerare vârsta înaintată a bătrânului și faptul că a căzut în puterea reclamantei, neavând cum să se descurce singur și nici să o gonească, tabloul este complet.
Există în Codul Civil, la art.810, dispoziția care instituie incapacități speciale de a primi pentru doctori, farmaciști, preoți care se ocupa de testatorul bolnav, motivul pentru care textul nu cuprinde și categoria celor care au grijă sub altă formă de o persoană în vârsta fiind acela că familiile erau numeroase și avea cine să aibă grijă de un bătrân.
Nu mai puțin, textul creează un principiu, și anume acela că cel ce într-un fel sau altul are grijă de cineva nu poate primi prin testament, potrivit regulii că acolo unde există aceeași rațiune trebuie să fie aceeași soluție.
Susține pârâta, în continuare, că a prezentat o scrisoare care emană de la mama reclamantei, iar nu de la un terț, fiind astfel un înscris recunoscut de reclamantă, dar peste care instanța de fond a trecut cu ușurință, relevant fiind un pasaj: „De baftă stai cu el și vezi de el, că dacă de noi nu vrei să vezi și să ne ajuți. Poate așa cum ți-am mai spus, îți rămâne și ție ceva dacă ai fi femeie vrednică că ar avea ce. Dar să știi să te comporți cu el, nu să bei ca o nebună și să te bați cu el!”, astfel încât, chiar s-a indus ideea captației.
Pârâta N. C. L. a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul anularii testamentului și, în consecință, respingerea acțiunii.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
În raport de motivele de apel, intimata – reclamantă B. E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat (f.19).
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar se reține că, prin contractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr.2741/ 14.04.1972, M. G. împreună cu soția sa M. C. au dobândit, prin cumpărare, imobilul situat în Ploiești, ..4, jud. Prahova compus din teren în suprafață de 347 mp. (336 mp., conform raportului de expertiză tehnică de specialitate topografie, geodezie și cadastru ing. I. G. – f.191, dos. fond) și o casă de locuit din zid, alcătuită din 2 camere, hol, bucătărie, debara și cămară, acoperită cu tablă (f.7 – dos. fond).
Din căsătoria numiților M. G. și M. C. a rezultat pârâta N. C. L., astfel cum rezultă din copia cărții de identitate (f.6 – dos. fond).
La data de 14.11.1991 a decedat M. C. de pe urma căreia au rămas ca moștenitori legali acceptanți, potrivit certificatului de moștenitor nr. 127/08.12.1998 suplimentar la certificatul de moștenitor nr.78/14.01. 1994, M. G., în calitate de soț supraviețuitor, cu o cotă de 1/4 și pârâta N. C. L., în calitate de descendent de gradul I, cu o cotă de 3/4 (f.30 – dos. fond).
Conform certificatului medical nr.148/13.06.2006 eliberat de Centrul Medical Mediurg, certificat solicitat tocmai pentru a fi prezentat notarului public, numitul M. G. – pensionar, în vârstă de 76 ani, a fost diagnosticat ca suferind de poliartrită reumatoidă, fără tulburări psihopatologice, având astfel discernământul normal (f.9 – dos. fond).
La data de 20.06.2006, a fost întocmit la B.N.P. N. A. testamentul aut. sub nr.2221 prin care testatorul M. G., văduv, având un copil, pentru cazul decesului său, a lăsat reclamantei B. E. toate bunurile mobile și imobile, precum și celelalte drepturi ce se vor afla în patrimoniul său la încetarea din viață, înțelegând prin aceasta să o instituie ca legatară universală (f.8 – dos. fond).
Potrivit mențiunilor cuprinse în testament, deși i s-au adus la cunoștință prevederile art.841 C.civ. privind rezerva legală a descendenților, M. G. a stăruit în redactarea actului juridic a cărui nulitate absolută (anulabilitate) se solicită a se constata/dispune pentru lipsa discernământului testatorului, respectiv a violenței și dolului, sub forma captației, astfel cum se arată în completarea cererii reconvenționale formulată de pârâta N. C. L. la data de 28.09.2007 (f.31 – dos. fond).
La data de 09.04.2007, a încetat din viată M. G., cu ultimul domiciliu în Ploiești, jud. Prahova, astfel cum rezultă din certificatul de deces nr. 910/10.04.2007 (f.11 – dos. fond).
Este cunoscut faptul că orice persoană are dreptul să decidă în legătură cu soarta bunurilor sale după ce nu va mai fi în viață.
Deci, fiecare persoană, înlăturând chemarea succesorală reglementată de lege, poate să stabilească, prin voința sa, pe cel care va culege moștenirea, precum și întinderea drepturilor care i se cuvin.
Potrivit art.802 C.civ. „testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viață, de tot sau o parte din avutul său”.
Din această definiție a testamentului rezultă următoarele caractere juridice: 1. testamentul este un act juridic. Așadar, testamentul exprimă voința testatorului și, pentru a fi valabil, trebuie să îndeplinească toate condițiile generale de validitate cerute de lege pentru orice act juridic, precum și condițiile de validitate specifice actelor cu titlu gratuit.
Art.948 C.civ. stipulează „condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită”.
Prin consimțământ se înțelege acea condiție esențială de fond și generală a actului juridic civil care constă în hotărârea de a încheia un act juridic civil manifestată în exterior.
Este cunoscut faptul că pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să întrunească următoarele condiții: să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.
În ceea ce privește prima condiție - consimțământul să provină de la o persoană cu discernământ, literatura de specialitate a statuat că aceasta decurge din caracterul conștient al actului juridic civil; subiectul de drept civil trebuie să aibă puterea de a aprecia, de a discerne efectele juridice care se produc în baza manifestării sale de voință.
Dacă capacitatea de a încheia actul juridic civil este o stare de drept - de jure -, prezența sau lipsa discernământului este, în primul rând, o stare de fapt - de facto, de aici rezultând necesitatea de a nu confunda condiția capacității cu această primă cerință de valabilitate a consimțământului: să provină de la o persoană cu discernământ;
2. Testamentul este un act juridic unilateral și personal, deoarece exprimă voința unei singure persoane, respectiv voința testatorului și nu poate fi încheiat prin reprezentare, ci numai personal de către testator.
3. Testamentul este un act juridic solemn și pentru cauză de moarte, întrucât, pentru a produce efecte, voința testatorului trebuie manifestată în forma prevăzută de lege și, cu toate că actul este valabil din momentul încheierii sale, el va produce efecte numai la moartea testatorului.
4. Testamentul este un act juridic revocabil; până la decesul său, testatorul poate reveni asupra manifestării sale de voință concretizată într-un testament întocmit anterior.
Dată fiind această prezentare analitică a testamentului ca formă juridică prin care se poate dispune pentru cauză de moarte de bunurile moștenirii, prin prisma caracterelor juridice arătate în precedent, este evident că la momentul întocmirii testamentului aut. sub nr.2221/20.06.2006, testatorul M. G. a avut discernământul necesar, fapt atestat de certificatul medical nr. 148/13.06.2006 - act medical necontestat de pârâtă și nici contrazis printr-o altă probă administrată în cauză, cu precizarea că persoana fizică cu deplină capacitate de exercițiu este prezumată că are discernământul juridic necesar pentru a încheia acte juridice civile, în acest sens fiind și practica judiciară constantă a instanțelor judecătorești.
Astfel, în decizia nr.1129 din anul 1987 a Secției Civile a fostului Tribunal Suprem se precizează că „…pentru validitatea testamentului este necesar, între altele, ca dispunătorul să aibă discernământ în momentul în care îl întocmește, în sensul de a nu exista incapacități legale și nici naturale, adică lipsa unei voințe conștiente, indiferent dacă aceasta se datorează unei crize trecătoare sau uneia permanente.
De aceea, dacă se dovedește că, în momentul întocmirii testamentului, dispunătorul era lipsit de discernământ, instanța are îndatorirea să anuleze actul.
Pentru a se pronunța, însă, anularea unui testament, este necesar să se dovedească, în mod neechivoc, lipsa de discernământ a dispunătorului, deoarece, potrivit art.856 C.civ. „orice persoană este capabilă să dispună prin testament, dacă nu este oprită prin lege, capacitatea fiind regula în materie, iar incapacitatea excepția”.
Prin urmare, nedovedindu-se pretinsa lipsă a discernământului testatorului M. G. nici anterior întocmirii testamentului în discuție (imposibilitatea de a se orienta în timp și spațiu, conform susținerilor pârâtei din cererea reconvențională formulată la data de 28.09.2007), dar nici la momentul perfectării acestui act juridic pentru cauză de moarte, în condițiile în care, sarcina probei acestor aspecte revenea pârâtei și, reținându-se existența discernământului și lipsa oricăror tulburări psihopatologice ale dispunătorului, astfel cum arată certificatul medical nr.148/13.06.2006 eliberat de Centrul Medical Mediurg, certificat solicitat tocmai pentru a fi prezentat notarului public, este evident că testamentul este perfect valabil încheiat, astfel încât își va produce pe deplin efectele în vederea cărora a fost încheiat.
Violența, ca viciu de consimțământ – invocată, de asemenea, de pârâtă ca o cauză de anulabilitate a testamentului - constă în amenințarea unei persoane cu un rău care îi produce o temere care o determină să încheie un act juridic pe care, altfel, nu l-ar fi încheiat.
În afară de art.953 C.civ. - „Consimțământul nu este valabil când este…smuls prin violență”, Codul civil consacră încă patru articole acestui viciu de consimțământ, respectiv art.art.955, art.956, art.957 și art.958 C.civ.
Din punct de vedere al structurii sale, violența – viciu de consimțământ este alcătuită din două elemente: un element obiectiv, exterior, care constă în amenințarea cu un rău și un element subiectiv, constând în insuflarea unei temeri persoanei amenințate; ceea ce alterează consimțământul, în cazul violenței, este tocmai această temere insuflată victimei violenței.
Pentru a fi viciu de consimțământ, violența trebuie să întrunească, cumulativ, două condiții, și anume: să fie determinantă pentru încheierea actului juridic civil și să fie injustă (nelegitimă, ilicită).
Analizând existența elementelor și condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească violența pentru a constitui viciu de consimțământ, astfel cum au fost expuse mai sus, prin prisma probelor administrate în cauză, se constată, din depoziția martorului P. P. L. audiat la solicitarea reclamantei (f.123 – dos. fond) că defunctul M. G. avea numai unele probleme de sănătate cu picioare, fără a prezenta, în perioada întocmirii testamentului, semne ale unei tulburări psihice, cu precizarea că, în ultima perioadă a vieții sale, relațiile cu pârâta nu erau foarte apropiate în sensul că aceasta îl vizita pe tatăl său, însă, nu în îngrijea și nu îi făcea menajul.
Și martora O. A. I. audiată la cererea pârâtei (f.128 – dos. fond) a menționat că defunctul părea a fi un om în deplinătatea facultăților mintale, fără a putea oferi amănunte cu privire la starea acestuia în perioada următoare, martora intrând în imobilul – bun succesoral, după venirea reclamantei, numai o dată sau de două ori.
La rândul său, martorul C. R. audiat la solicitarea reclamantei (f.109 – dos. fond) a relatat că aceasta a venit în domiciliul numitului M. G. în perioada anilor 1992 – 1993, întreținând, ulterior, o relație cu acesta, în zonă fiind cunoscuți ca soț și soție și, deși doreau să se căsătorească, acest lucru nu a fost posibil, deoarece reclamanta nu era încă divorțată.
A mai arătat martorul că reclamanta a avut grijă de defunct până la decesul acestuia, între cei doi existând o relație foarte bună și, cu cca. o săptămână sau două anterior decesului, defunctul a venit însoțit fiind de reclamantă la restaurantul martorului, ocazie cu care acesta a constatat că bătrânul părea a fi un om lucid, având doar o problemă la picioare, atunci când se deplasa (fapt reținut și în cuprinsul certificatului medical nr.148/13.06.2006 unde se arată că numitul M. G. suferea de poliartrită reumatoidă), cu precizarea că nu crede că reclamanta l-ar fi forțat sau determinat să încheie testamentul în favoarea sa.
Așa fiind, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, pârâta nu a făcut dovada pretinsei violențe fizice sau psihice ce ar fi fost exercitată de către reclamantă asupra defunctului M. G. cu scopul de a-l determina pe acesta să testeze întreaga avere în favoarea acesteia, în condițiile în care s-a probat că, în ultima parte a vieții tatălui său, pârâta a avut cu acesta o relație nu tocmai apropiată.
Pe de altă parte, viciul violenței neputând fi prezumat, el trebuie demonstrat, în mod neechivoc, de cel care în invocă, în speță, de către pârâtă, cu precizarea că, deși, în cauză, a fost administrat un amplu material probatoriu, nu au fost dovedite susținerile făcute în acest sens, motiv pentru care vor rămâne la stadiul de simple afirmații.
Dolul, numit și viclenie, este acel viciu de consimțământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina să încheie un act juridic.
Dolul, ca viciu de consimțământ, este alcătuit din două elemente: un element obiectiv, material, constând în utilizarea de mijloace viclene (mașinațiuni, șiretenie, manopere dolosive) pentru a induce în eroare și un element subiectiv, intențional, constând în intenția de a induce în eroare o persoană, pentru a o determina să încheie un act juridic civil.
În legătură cu primul element – obiectiv – este de reținut că acesta poate consta atât într-o acțiune pozitivă (fapt comisiv), cât și într-una negativă (fapt omisiv).
În materia liberalităților, spre exemplu, faptul comisiv se concretizează în „sugestie” ori „captație” (care constă în specularea afecțiunii sau pasiunii unei persoane pentru a o determina să facă o donație ori un legat).
A..2 al art.960 C.civ. prevede că „Dolul nu se presupune”, ceea ce înseamnă că persoana care invocă existența dolului, drept cauză de anulabilitate a unui act juridic civil, trebuie să îl dovedească și, fiind un fapt juridic, dolul poate fi probat prin orice mijloace de probă, inclusiv martori sau prezumții simple.
În speță, așa cum s-a mai arătat, deși pârâta N. C. L. a beneficiat de asistență juridică calificată pe tot parcursul judecății cauzei la instanța de fond, fiind administrate probatoriile solicitate de aceasta, nu a făcut dovada folosirii de către reclamanta B. E. a unor mijloace viclene pentru a obține liberalități de la numitul M. G. – persoană pe care a îngrijit-o până la deces.
În ceea ce privește scrisoare primită de reclamantă de la mama sa, prin care, în opinia pârâtei, s-ar fi indus chiar ideea captației, instanța constată, pe de o parte, că aceasta este lipsită de valoare probatorie, fiind singulară, necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză, iar, pe de altă parte, nu face dovada însușirii sau aplicării „sfaturilor” menționate în cuprinsul înscrisului sau a recurgerii la mijloace de captare a încrederii testatorului pentru a-l determina pe acesta să testeze averea în favoarea reclamantei.
Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, prin prisma probelor administrate în cauză, dar și a normelor juridice incidente în soluționarea pricinii, este evident că aspectele invocate de pârâta N. C. L. de natură a atrage, potrivit susținerilor sale, nulitatea absolută/anulabilitatea testamentului aut. sub nr.2221/20.06.2006, nu au fost probate, așa încât, acest act de ultimă voință a defunctului M. G., decedat la data de 08.04.2007 își va produce pe deplin efectele în vederea cărora a fost întocmit, desigur, în limita cotității disponibile de 1/2 din masa succesorală, pârâta fiind moștenitor legal care se bucură de rezerva succesorală de 1/2.
Pentru aceste considerente, tribunalul constatând că apelul este nefondat, urmează să îl respingă ca atare și, în baza art.296 C.pr.civ., va păstra în tot sentința atacată.
Tribunalul urmează a lua act că intimata - reclamantă B. E. își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de declarat de apelanta – pârâtă N. C. L. domiciliată în Ploiești, ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr.2475/8.02.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata - reclamantă B. E. domiciliată în Ploiești, .. 4, județul Prahova, ca nefondat.
Ia act că intimatul își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.09.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. G. H. M. R.
GREFIER
R. C.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./tehnored. AGH
2 ex. - 16.09.2013
d.f.nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. P. M. E.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 134/2013. Tribunalul... | Anulare act. Decizia nr. 443/2013. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
