Partaj judiciar. Decizia nr. 49/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 49/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 2452/331/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 49
Ședința publică din data de 10 Ianuarie 2013
PREȘEDINTE - N. C.
JUDECĂTOR - C. A. M.
JUDECĂTOR - C. D. E.
GREFIER - E. G.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta – reclamantă M. F. cu domiciliul în oraș Vălenii de M., ..80, ., ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr.1717 din 04.09.2012 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimații – pârâți C. G., C. G., ambii cu domiciliul în ., județul Prahova, C. E., C. T., ambii cu domiciliul în B., Calea Călărașilor, nr.62, ., județul B., M. N., M. E., ambii cu domiciliul în Ploiești, . N., nr.9, ..
Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4,00 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta - reclamantă personal asistată de avocat P. I., intimatul - pârât C. G. personal, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței lipsa taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, după care,
Apărătorul recurentei - reclamante depune împuternicire avocațială, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
La interpelarea instanței, părțile prezente arata ca nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare si solicita acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arata ca nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus si, in temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., constata încheiata cercetarea judecătoreasca, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri
Apărătorul recurentei - reclamante, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și admiterea cererii de încuviințare a acordului de mediere nr.7/2012 încheiat la Birou Mediator I. P.. Totodată menționează că prin cererea introductivă a solicitat instanței să încuviințeze Acordul de mediere menționat anterior, însă instanța de fond a respins cererea ca inadmisibilă pe motiv că nu există litigiu preexistent pe rolul instanței de judecată și că au posibilitatea înfățișării acordului la notarul public. Menționează că instanța de fond a dat o interpretare greșită ce nu face altceva decât să îi ia dreptul de a beneficia de instituția încuviințării acordului de mediere, obligând-o să uzeze de procedura autentificării acordului. De asemenea precizează că părțile se află și în situația art. 58 alin.4 din lege în sensul că sunt obligate să prezinte acordul de mediere notarului public sau instanței de judecată pentru îndeplinirea condițiilor de fond și de formă impuse de lege, sub sancțiunea nulității. Față de cele susținute și învederate în motivele de recurs, solicită admiterea recursului, admiterea cererii de încuviințare a acordului de mediere mai sus menționat și modificarea în tot a sentinței, cu restituirea taxei judiciare de timbru.
Intimatul – pârât, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de recurs.
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea înregistrată cu nr._ la data de 20 iulie pe rolul Judecătoriei Vălenii de M., formulată de reclamanta M. F. împotriva pârâților C. G., C. G., C. E., C. T., M. N. și M. E., s-a solicitat să se pronunțe o hotărâre de expedient, ca urmare a încuviințării acordului de mediere nr. 7 din 16 iulie 2012, încheiat în baza contractului de mediere nr. 7/2012, cu restituirea tuturor taxelor de timbru.
În motivarea cererii, s-a arătat că autorul comun al părților, M. Gh. Ș., a încercat din timpul vieții să împartă copiilor bunurile sale, iar prin contractul nr.1910/1995 defunctul a vândut pârâților din prezenta cerere de chemare în judecată imobilul situat în comuna Drajna, ., jud. Prahova, compus din teren și construcție însă, deși numitei C. G. și soțului acesteia i-a fost atribuită, în indiviziune, o cotă dublă față de ceilalți succesori, în realitate intenția autorului comun a fost ca partea din dreptul atribuit soților C. să revină reclamantei. Discuțiile generate de această situație după deschiderea succesiunii, au condus la acordul de mediere ce se solicită a fi consfințit prin hotărâre.
În drept, au fost invocate disp. art. 59, art. 63 din Legea 192/2006 si art. 271 cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 1717/04.09.2012 Judecătoria Vălenii de M. a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea formulată de reclamanta M. F., împotriva pârâților C. G., C. G., C. E., C. T., M. N. și M. E., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că procedura de mediere, reglementată de cap. V al Legii 192/2006, cuprinde mai multe secțiuni, secțiunea a 4-a având în vedere încheierea procedurii de mediere, iar secțiunea a 5-a medierea în cazul unui litigiu civil pe rolul instanțelor de judecată.
Art. 59, parte din secțiunea a 4-a, dispune în sensul că înțelegerea părților poate fi supusă autentificării notarului public ori, după caz, încuviințării instanței de judecată, în condițiile prevăzute de art. 63, iar interpretarea gramaticală a acestui text (plecând de la premisa că legiuitorul nu folosește expresii inutile și că intenția sa reiese din utilizarea acestora) duce la concluzia că solicitantul, parte în acordul de mediere, nu are o alegere discreționară: notar public sau instanță, întrucât dacă ar fi intenționat o astfel de alegere, legiuitorul s-ar fi exprimat în sensul sesizării notarului public ori/sau instanței de judecată și nu „după caz”.
S-a interpretat de către instanța de fond că expresia „după caz”, însemnă că se au în vedere situații premisă diferite: inexistenta sau existenta unui litigiu civil pe rolul instanței de judecată, anterior medierii.
S-a mai reținut că art. 63, la care face trimitere art. 59 din Legea 192/2006 este cuprins în secțiunea dedicată medierii în cazul unui litigiu civil pe rolul instanțelor de judecată, confirmând interpretarea de mai sus – astfel că este evident că doar în cadrul unui litigiu preexistent există reclamanți și pârâți si se poate lua act de tranzacția acestora în condițiile art. 271 cod procedură civilă.
Instanța de fond a reținut în consecință că prezenta cerere este inadmisibilă și urmează a fi respinsă ca atare, părțile acordului de mediere având posibilitatea înfățișării notarului public, soluția bazându-se pe reglementarea în vigoare atât la data sesizării instanței cât și la data pronunțării hotărârii, intenția legiuitorului fiind clară.
S-a mai reținut de către instanța de fond că schimbarea, în viitor, a acestei intenții, prin modificarea legii nu poate determina o altă soluție în prezent - Legea 115/2012 care, se pare, permite încuviințarea acordului de mediere de către instanță și in cazul lipsei unui litigiu preexistent urmând să intre în vigoare la 1 octombrie 2012 (cu observația că textele de lege modificate fac trimitere la normele privind consfințirea tranzacției părților din noul Cod de procedură civilă, care va intra in vigoare la 1 februarie 2013).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M. F., criticând-o ca nelegală și netemeinică, arătând că instanța de fond a dat o interpretare greșită a art. 59 din Legea nr. 192/2006, când a analizat expresia „după caz” din articol, fără a ține cont că în cuprinsul acestui articol există și conjuncția „ori”, pe care instanța de fond a ignorat-o.
A mai arătat recurenta – reclamantă, în motivarea recursului, că instanța de fond a identificat greșit „situația premisă” atunci când se referă la inexistența sau existența unui litigiu pe rolul instanței de judecată anterior medierii, recurenta – reclamantă susținând că expresia „după caz” se referă la premisa posibilității oricărei părți din acordul de mediere de a alege ori calea autentificării de notarul public ori calea încuviințării de către instanța de judecată, aceasta fiind singura interpretare logică care se poate da expresiei „ori, după caz” din art. 59 a Legii 192/2006.
Recurenta-reclamantă a mai precizat că instituția încuviințării acordului de mediere este reglementată doar de art.59 din lege și se face doar de către instanța de judecată, la solicitarea oricărei părți din acordul de mediere și numai în situația în care părțile au încheiat un acord de mediere fără a înregistra în prealabil un litigiu pe rolul instanței de judecată, iar interpretarea pe care a dat-o instanța de fond nu a făcut altceva decât să ia dreptul reclamantei de a beneficia de instituția încuviințării acordului de mediere și să o oblige să uzeze doar de procedura autentificării acordului.
Recurenta-reclamantă a arătat totodată că în speță este vorba de art. 58 alin. 4 din lege, deoarece acordul de mediere vizează un transfer de proprietate, iar în această situație sunt obligați să prezinte acordul de mediere notarului public sau instanței de judecată pentru îndeplinirea condițiilor de fond și de formă impuse de lege, sub sancțiunea nulității absolute.
Recurenta – reclamantă a mai arătat că din conținutul art. 58 alin. 4 din lege rezultă indubitabil că părțile semnatare ale acordului de mediere au facultatea de a alege între notarul public și instanța de judecată, iar prin modificările aduse Legii nr. 192/2006 de către Legea nr. 115/2012, prin modificările aduse art. 59, se stabilește clar că părțile pot alege ca instanța de judecată să încuviințeze acordurile de mediere încheiate fără a exista în prealabil un litigiu înregistrat pe rolul vreunei instanțe.
Recurenta – reclamantă a solicitat în consecință admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în sensul desființării sentinței recurate și admiterea cererii de încuviințare a Acordului de mediere nr. 7/16.07.2012 încheiat de Biroul de Mediator „I. P.”.
În drept recurenta – reclamantă și-a întemeiat cererea de recurs pe disp. art. 3041 C. pr. civ., art. 58, 59 și urm. din Legea nr. 192/2006.
Intimații - pârâți, legal citați nu au formulat întâmpinare.
Primindu-se dosarul pe rolul Tribunalului Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 25.10.2012.
Tribunalul examinând cererea de recurs, încheierea de ședință din camera de consiliu recurată, actele și lucrările dosarului, prin prisma textelor de lege incidente în cauză, retine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la Judecătoria Vălenii de M., reclamanta-recurentă a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții-intimați, pronunțarea unei hotărâri de expedient ca urmare a încuviințării Acordului de mediere nr. 7 din 16 iulie 2012, încheiat în baza contractului de mediere nr. 7/16.07.2012, ce cuprinde acordul de voință al părților cu privire la stingerea conflictului generat ca urmare a modului de împărțire în natură a imobilului ce face obiectul contractului nr. 1910/8.06.1995 și a terenului de 2250 m.p. pentru care a fost pus în posesie autorul comun al părților, M. Gh. Ș. -decedat la 17.01.1995- solicitând totodată restituirea tuturor taxelor de timbru potrivit art. 63 alin.2 din Legea nr. 192/2006 modificată și completată de Legea nr. 370/2009.
Recurenta-reclamantă a invocat în concluziile scrise depuse la instanța de fond prevederile art. 63 alin. 1 din Legea nr. 192/2006 modificată și completată de Legea nr. 390/2009 – însă în raport de acest temei de drept, instanța de fond s-a raportat în mod corect la forma Legii menționate, în vigoare la data pronunțării sentinței civile nr. 1717/4.09.2012 și a reținut în mod corect că dispozițiile articolului 63 sunt cuprinse în secțiunea a 5-a din capitolul V al Legii 192/2006, vizând „Medierea în cazul unui litigiu civil pe rolul instanțelor de judecată” – secțiune distinctă în vechea formă a legii, în vigoare la momentul pronunțării instanței de fond, de secțiunea a 4-a, care reglementa generic „Încheierea procedurii de mediere” și care prevedea, la art. 59, că “înțelegerea părților poate fi supusă autentificării notarului public ori, după caz, încuviințării instanței de judecată, în condițiile prevăzute la art. 63”.
În funcție de formularea concretă a articolului menționat, instanța de fond a interpretat în mod corect că expresia „după caz”, însemnă că se au în vedere situații premisă diferite: inexistenta sau existenta unui litigiu civil pe rolul instanței de judecată, anterior medierii – reținându-se astfel că art. 63, la care face trimitere art. 59 din Legea 192/2006 - fiind cuprins în secțiunea dedicată medierii în cazul unui litigiu civil pe rolul instanțelor de judecată - confirmă interpretarea potrivit căreia doar în cadrul unui litigiu preexistent, în care există calitatea de reclamanți și pârâți (și nu de simpli petenți) se poate lua act de tranzacția acestora în condițiile art. 271 cod procedură civilă.
Că aceasta era intenția legiuitorului și interpretarea legii la momentul pronunțării de către instanța de fond o confirmă și modificarea ulterioară a actului normativ în cauză, prin Legea nr. 115/2012, care la art. I pct.8 prevede expres că “la articolul 58, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(4) În cazul în care conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum și al altor drepturi reale, partaje și cauze succesorale, sub sancțiunea nulității absolute, acordul de mediere redactat de către mediator va fi prezentat notarului public sauinstanței de judecată, pentru ca acestea, având la bază acordul de mediere, să verifice condițiile de fond și de formă prin procedurile prevăzute de lege și să emită un act autentic sau o hotărâre judecătorească, după caz, cu respectarea procedurilor legale” – prevedere care este dealtfel confirmată și de modificarea art. 59 din același act normativ.
Ori, prevederile exprese privind „modificarea” textului de lege menționat conduc pe de o parte la concluzia că anterior modificării, acesta avea un alt conținut, iar pe de altă parte, eliminarea sintagmei „după caz” și înlocuirea sa cu „sau” este de natură a preciza în mod concret intenția legiuitorului, prin raportare dealtfel și la prevederile noului cod de procedură civilă, în vigoare începând cu data de 15.02.2013 – noua reglementare adusă prin Legea nr. 115 din 4 iulie 2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator permițând încuviințarea acordului de mediere de către instanță și in cazul lipsei unui litigiu preexistent – însă această lege urma să intre în vigoare la o dată ulterioară sesizării și pronunțării instanței de fond, respectiv, la data de 1 octombrie 2012.
Având în vedere considerentele prezentate, tribunalul va aprecia că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a prevederilor legale incidente în cauză la momentul sesizării și pronunțării sale, care nu permiteau la acel moment ca solicitantul, parte în acordul de mediere, sa aibe o alegere discreționară între notarul public sau instanță, întrucât dacă ar fi intenționat o astfel de alegere, legiuitorul s-ar fi exprimat în sensul sesizării notarului public ori/sau instanței de judecată – ceea ce a făcut expres prin modificarea ulterioară – și nu „după caz”, cum era reglementarea textului de lege anterior modificării.
În consecință deci, Tribunalul constată că motivele de recurs formulate de recurenta reclamantă în cauză sunt nefondate, astfel că, în baza art. 312 alin.1 cu aplicarea art. 304 ind.1 Cod pr. civilă, coroborate cu art.63 din Legea nr. 192/2006 (nemodificată prin Legea nr. 115/2012), va respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1717/4.09.2012 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă M. F., cu domiciliul în oraș Vălenii de M., ..80, ., ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr.1717 din 04.09.2012 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimații – pârâți C. G., C. G., ambii cu domiciliul în comuna Păulești, ., județul Prahova, C. E., C. T., ambii cu domiciliul în B., Calea Călărașilor, nr.62, ., județul B., M. N., M. E., ambii cu domiciliul în Ploiești, . N., nr.9, ., ., județul Prahova, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi, 10 ianuarie 2013
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
N. C. C. A. M. C. D. E.
Fiind în C.M. semnează
Președintele instanței
GREFIER
E. G.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red. M.C.A./ Tehnored.B.M.D.
2 ex/ 18.04.2013
Df._ Jud. Vălenii de M.
Jf. B. D. C.
| ← Acţiune în constatare. Hotărâre din 23-04-2013, Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 519/2013. Tribunalul... → |
|---|
