Sechestru asigurător. Decizia nr. 1041/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1041/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 9041/281/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1041
Ședința publică din data de 07.06.2013
Președinte: F.-L. Șalar
Judecător: L.-C. D.
Judecător: D. G.
Grefier: A.-Ș. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. L. LTD, cu sediul în S. . nr. 26 1505, Bulgaria și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinete de Avocat –asociate A. & V. în Ploiești, . nr. 29, județul Prahova, împotriva Încheierii de ședință pronunțată la data de 22.04.2013 de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., cu sediul în Ploiești, ., ., ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 06.06.2013 recurenta-reclamantă a depus la dosar prin serviciul registratură concluzii scrise, prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul disp. art. 242 Cod procedură civilă, concluzii însoțite de dovada de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei, conform chitanței . nr._/06.06.2013 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și în original, împuternicirea avocațială, după care,
Tribunalul constată că s-a timbrat de către recurenta-reclamantă cererea de recurs cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, conform chitanței . nr._/06.06.2013 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. De asemenea, ia act că recurenta-reclamantă a solicitat în temeiul disp. art. 242 Cod procedură civilă, judecarea cauzei în lipsă și, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 12.02.2013 sub număr de dosar_, reclamanta A. L. LTD a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ., obligarea pârâtei la plata sumei de 6600 lei cu cheltuieli de judecată. În ședința din 29.03.2013 reclamanta a formulat o cerere de instituire a unui sechestru asigurător, cerere pe care instanța a disjuns-o în ședința din 19.04.2013, când a dispus formarea unui nou dosar, având ca obiect sechestru asigurător. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. de dosar_ , având în vedere că cererea de instituire a unui sechestru asigurător este o cerere incidentală.
În fapt, reclamanta a arătat că deține împotriva societății debitoare . o creanță de 1500 euro, echivalentul a 6600 lei izvorâtă din comenzile ferme de transport extern efectuate de debitoarea . către creditoare, cu numerele 6383/19.03.2012, 6406/09.05.2012 și 6415/22.05.2012. Totodată, a arătat creditoarea că ea a respectat în totalitate obligația de a transporta bunurile din România în Bulgaria pe ruta Ploiești-Plovdiv- conform celor menționate în cele trei comenzi de transport arătate în cerere, toate cu locația de descărcare la societatea PROFIPET Ltd Bulgaria, emițând în acest sens factura fiscală nr. 1914 din 21.03.2012 în cuantum de 500 euro, factura fiscală nr. 1960 din 11.05.2012 în cuantum de 500 euro, factura fiscală nr. 1970 din 28.05.2012 în cuantum de 500 euro. A mai învederat creditoarea că potrivit celor menționate în comenzile de transport, . avea obligația achitării sumei de 500 euro pentru fiecare comandă, sumă care trebuia achitată în termen de 30 de zile după primirea în original a facturii și scrisorilor de transport internațional. A mai arătat creditoarea că a încercat în numeroase rânduri recuperarea pe cale amiabilă a creanței, atât telefonic dar și prin e-mail, fără nici un rezultat. Prin cererea de instituire a unui sechestru a menționat creditoarea că a invitat în luna februarie 2013 debitoarea la conciliere directă. Cu privire la sechestrul asigurător, a arătat creditoarea că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru instituirea sechestrului asigurător. A menționat că deține o creanță constată prin înscrisuri reprezentate de facturi fiscale și comenzi de transport și este exigibilă. Cu privire la necesitatea instituirii măsurii asigurătorii a învederat creditoarea că în lipsa unui titlu executoriu, măsura sechestrului apare ca fiind necesară pentru protejarea drepturilor creditorului. A arătat că refuzul îndelungat al debitoarei de a achita sumele restante și întreruperea oricăror mijloace de comunicare în vederea achitării obligațiilor de plată ce îi revin, au determinat-o să se adreseze instanțelor competente cu acțiune în pretenții
În drept, reclamanta a invocat prevederile art.591-596 C.proc.civ.
În susținerea acțiunii, au fost depuse la dosarul cauzei facturile fiscale și comenzile de transport extern la care creditoarea a făcut referire în cerere.
Intimatul nu a fost citat pentru soluționarea cererii de sechestru asigurător, dat fiind faptul că potrivit dispozițiilor art. 592 alin. (2) C.proc.civ cererea de sechestru se judecă în Camera de Consiliul fără citarea părților.
În ședința din 19.04.2013 instanța a încuviințat pentru creditoare, în temeiul dispozițiilor art. 167 C.proc.civ proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, apreciind că este utilă, concludentă și pertinentă pentru soluționarea acesteia.
Prin incheierea din data de 22.04.2013, instanta de fond a respins cererea reclamantei ca neântemeiată.
In motivarea încheierii s-au reținut următoarele: între creditoarea A. L. și debitoarea . au existat relații comerciale, sens în care pârâta a comandat efectuarea unor transporturi externe din partea reclamantei. Instanța reține că au efectuate în acest sens 3 transporturi, comenzile de transport extern efectuate de către debitoare cu nr. 6383 din 19.03.2012, 6406 din 09.05.2012 și 6415 din 22.05.2012 fiind anexate prezentei cereri de către reclamanta A. L.. În baza acestor comenzi de transport, reclamantei îi revenea obligația de a transporta bunurile din România în Bulgaria, pe ruta Ploiești-Plovdiv conform celor menționate în comenzile de transport. În acest sens, pentru cele 3 comenzi de transport extern au fost emise de către creditoare 3 facturi fiscale, respectiv facturile fiscale nr. 1914 din 21.03.2012, nr. 1960 din 11.05.2012 și nr. 1970 din 28.05.2012.
Instanța a avut în vedere în soluționarea prezentei cauze disp. art. 591 alin. (1) C.proc.civ și art. 592 C.proc.civ .
Instanța a mai reținut că înscrisurile depuse de către creditoare la dosarul cauzei, respectiv comenzile de transport extern efectuate de către debitoare cu nr. 6383 din 19.03.2012, 6406 din 09.05.2012 și 6415 din 22.05.2012, precum și facturile fiscale emise respectiv facturile fiscale nr. 1914 din 21.03.2012, nr. 1960 din 11.05.2012 și nr. 1970 din 28.05.2012, nu conduc la existența unui act scris în sensul cerut de disp. art. 591 alin. (1) pentru instituirea sechestrului asigurător. Astfel, analizând aceste înscrisuri instanța a constatat că nu rezultă, fără intervenții străine elementele raportului juridic încheiat între părți, respectiv existența datoriei și obligația debitoarei de plăti suma de bani menționată. Pentru a verifica existența creanței și valoarea acesteia, instanța trebuie să apeleze la elemente externe, acest lucru neputându-se realiza în procedura sechestrului asigurător.
Instanța a mai constatat că respectivele comenzi de transport și facturile fiscale emise de către creditoare nu sunt semnate sau ștampilate de către debitoare pentru a atesta existența obligației de plată de către debitoare a sumei pretinse de către creditoare. Este adevărat că între părți s-au stabilit raporturi comerciale, constând în comenzi de transport însă instanța nu poate institui sechestrul asigurător în lipsa unui act scris care să îndeplinească condițiile prevăzute de dispozițiile legale. Astfel, nu există la dosar înscrisuri care să ateste însușirea obligației de plată de către debitoare, instanța apreciind că nu sunt incidente disp. alin. (1) a art. 591 C.proc.civ întrucât creditoarea nu are act scris.
Totodată, instanța a mai apreciat că ipoteza aplicabilă în prezenta cauză era cea de la alin. (2) a art. 591 C.proc.civ, când creditorul nu are act scris, caz în care acesteia îi revenea obligația de a depune odată cu cererea de sechestru judiciar o cauțiune de jumătate din valoarea pretinsă în litigiul principal, fiind absolut necesar ca în această situație cauțiunea să fie depusă înainte de încuviințarea măsurii, odată cu cererea de sechestru, deoarece încheierea trebuie să facă referire la îndeplinirea acestei condiții, cauțiunea reprezentând în această ipoteză o condiție de admisibilitate a cererii. Instanța a apreciat că cererea creditoarei nu se subscrie acestei ipoteze, deoarece nu s-a depus o cauțiune.
De asemenea, față de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile instituirii unui sechestru din cauza lipsei un act scris în înțelesul legal instanța nu a mai procedat și la verificarea condiției depunerii unei cauțiuni, cu atât mai mult cu cât în situația menționată de art. 591 alin. (1) C.proc.civ depunerea cauțiunii nu este obligatorie, instanța urmând ca în funcție de actele dosarului să aprecieze dacă este sau nu cazul să-l oblige pe creditor la plata unei sume de bani cu acest titlu.
Împotriva încheierii pronunțate de instanța de fond, reclamanta a declarat recurs si a invocat netemeinicia si nelegalitatea incheierii din 22.04.2013 .
In motivarea cererii de recurs arată ca in mod greșit instanța de fond a respins cererea creditoarei întemeiata pe art. 591 al. 1 Cod pr.civ., considerând ca nu este îndeplinita condiția instituirii sechestrului din cauza lipsei unui act scris in înțelesul legal. Apreciază recurenta că dovezile de transmitere a facturilor nr. 1914, 1960 si 1970 si înștiințările de primire care poarta ștampila societății debitoare S. T. SRL reprezintă un act scris in înțelesul legii, însușit de către debitoare, înscris care nu a fost avut in vedere de instanța de fond la soluționarea cererii de sechestru .
F. de aceste motive, recurenta-reclamanta apreciază că instanța de fond trebuia sa constate incidenta in cauza a prev. art. 591 al.1 Cod pr.civ., creanța creditoarei reclamante fiind constatată prin înscrisurile menționate mai sus si fiind exigibila, astfel încât chiar si in lipsa unui titlu executoriu, măsura sechestrului apare ca fiind necesara pentru protejarea drepturilor creditorului . Solicita admiterea recursului, modificarea in tot a încheierii din Camera de Consiliu din data de 22.04.2013, iar pe fond admiterea cererii de sechestru asigurător.
Examinând actele si lucrările dosarului, in raport de motivele de recurs invocate si de dispozițiile legale incidente in cauză, instanța constată următoarele:
Referitor la critica recurentei, in sensul că dovezile de transmitere a facturilor nr. 1914, 1960 si 1970 si înștiințările de primire care poarta ștampila societății debitoare S. T. SRL reprezintă un act scris in înțelesul legii, însușit de către debitoare, înscris care nu a fost avut in vedere de instanța de fond la soluționarea cererii de sechestru, tribunalul apreciaza că este nefondata pentru considerentele ce urmează .
Astfel, verificând ansamblul materialului probator administrat in cauza, tribunalul reține că, între părțile A. L. și debitoarea . a existat un raport comercial concretizat in comanda făcută de pârâtă si acceptată de reclamantă, fără ca instanța să poată verifica însă, in întregime, condițiile in care s-a derulat raportul comercial precum si conditiile de exigibilitate a creanței pretinse, față de împrejurarea ca facturile invocate de recurenta nu au fost semnate si stampilate de către debitoare si nici nu s-a făcut dovada acceptării lor ., iar CMR –urile au fost stampilate de către o alta societate, respectiv S.C. PROFIPET . urmare, simpla comunicare a unor facturi către pretinsul debitor nu reprezintă dovada certa a existentei unei creanțe exigibile împotriva acestuia, in afara consacrării sale printr-o hotărâre judecătorească .
În temeiul dispozițiilor art. 46 Cod comercial, factura reprezintă un înscris sub semnătură privată ce face dovada existenței actului juridic și executării operațiunii ce constituie obiectul ei împotriva destinatarului. Trebuie menționat că factura poate fi acceptată expres prin semnarea acesteia sau tacit, prin alte manifestări de voință concludente cum ar fi înregistrarea facturilor in contabilitatea debitoarei.
In acest sens, instanța retine ca potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea 82/1991 rep. conform căruia `` orice operațiune economico-financiara efectuata se consemnează in momentul efectuării ei . sta la baza înregistrărilor in contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor in contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat si aprobat, precum si a celor care le-au înregistrat in contabilitate, după caz``.
Or, in prezenta speță, instanța de fond a reținut in mod corect împrejurarea că nu se face dovada existentei unui act scris in înțelesul disp. alin. (1) a art. 591 C.proc.civ. nefiind dovezi certe ale acceptării facturilor de către debitoare, astfel încât nu se poate pune sechestru asigurător, in baza unei pretenții eventuale, care pentru a-și avea ființă are nevoie de a fi consacrata printr-o hotărâre judecătorească .
Împrejurarea susținută de recurentă, in sensul ca dovezile de comunicare ale facturilor ( aflate la fila 24 dosar de fond ) au fost stampilate de debitoarea S. T., nu poate fi reținută ca o dovada neîndoielnică a acceptării facturilor, în sensul în care ar fi angajată răspunderea debitoarei pentru plata acestora . Urmează a fi aplicate sancțiunile prev. de art. 43 din Legea 82/1991 rep., respectiv constatarea săvârșirii infracțiunii de fals intelectual in cazul unor înregistrări inexacte, sau a omisiunii cu știință a înregistrărilor in contabilitate, având drept consecința denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum si a elementelor de activ si de pasiv ce se reflecta in bilanț, astfel încât debitoarea este responsabilă pentru toate consecințele nerecunoașterii unei creanțe, în cazul in care aceasta se dovedește a fi reală.
F. de ansamblul acestor considerente, tribunalul apreciază ca motivele de recurs invocate de reclamanta-recurenta sunt nefondate si va respinge recursul ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. L. LTD, cu sediul în S. . nr. 26 1505, Bulgaria și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat –asociate A. & V. în Ploiești, . nr. 29, județul Prahova, împotriva Încheierii de ședință pronunțată la data de 22.04.2013 de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., cu sediul în Ploiești, ., ., ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
F.-L. Șalar L.-C. D. D. G.
Fiind plecată din instanță,
Semnează Președintele Tribunalului
GREFIER
A.-Ș. P.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red. D.G.
4 ex./ 19.06.2013
Df._ - Judecătoria Ploiești
Jf. G. V.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 519/2013. Tribunalul... | Pretenţii. Hotărâre din 14-01-2013, Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
