Pretenţii. Decizia nr. 323/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 323/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 17094/281/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 323
Ședința publică din data de 21.02.2013
Președinte: O. C. Ș.
Judecător: A. P. A.
Judecător: C. A. M.
Grefier: L. E. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentele-reclamante P. C. și S. M., domiciliate în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/20._, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. A. M., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă la prima strigare a cauzei reprezentantul intimatei-pârâte, avocat Chiriacopol V., lipsind recurentele-reclamante, la a doua strigare se prezintă recurenta-reclamantă P. C. personal și reprezentantul intimatei-pârâte, avocat Chiriacopol V., lipsind recurenta-reclamantă S. M., iar la a treia strigare a cauzei se prezintă recurenta-reclamantă P. C. personal și asistată de avocat G. A., care reprezintă și recurenta-reclamantă S. M. și reprezentantul intimatei-pârâte, avocat Chiriacopol V..
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxă de timbru, în cuantum de 355,50 lei, conform chitanței nr._/14.02.2013, și timbru judiciar, în valoare de 2,50 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru aferentă recursului promovat, precum și că intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, după care
La prima și a doua strigare a cauzei, tribunalul a dispus lăsarea dosarului a o nouă strigare, în eventualitatea prezentării apărătorului recurentelor-reclamante.
La a treia strigare a cauzei, tribunalul comunică recurentelor-reclamante, prin apărător, un exemplar al întâmpinării formulate de intimata-pârâtă.
Apărătorul recurentelor-reclamante depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului promovat și, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat.
Apărătorul intimatei-pârâte, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Apărătorul recurentelor-reclamante, având cuvântul în dezbateri, arată că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, din probele administrate cel puțin pe situația de fapt existentă la momentul introducerii acțiunii reiese că la data de 14.03.2011 a decedat autorul comun al părților, S. T., la a cărui avere succesorală au venit reclamanta P. C., sora defunctului, reclamanta S. M., mama defunctului, și pârâta, soție supraviețuitoare - prin acțiunea promovată, prin care s-a solicitat lipsa de folosință, cerere temeinică, arătându-se că pârâta a fost notificată, conform noului cod civil, să se prezinte la notar în vederea realizării ieșirii din indiviziune în mod amiabil, însă după administrarea probelor, instanța de fond a constatat acțiunea ca fiind neîntemeiată, intimata susținând că acțiunea trebuia suspendată, conform art. 244 pct. 1 cod proc. civilă, însă raportat la poziția reclamantelor la momentul formulării acțiunii, suspendarea s-ar fi impus dacă n-ar fi fost irevocabilă soluția asupra ieșirii din indiviziune. Lipsa de folosință se raportează la cota ideală a fiecărei părți, raportat la toată masa succesorală, pârâta recunoscând că se află în posesia întregii averi succesorale, astfel că era normal ca reclamantele să-și valorifice cota, pentru că o notificase pe pârâtă la notar, astfel fiind pusă în întârziere, însă pârâta nu s-a prezentat la notar, deci lipsa de folosință nu poate fi unită cu motivarea instanței de fond, întrucât Legea nr. 319/1944 instituie un drept de abitație viageră de cel puțin un an de la decesul defunctului, deces de la care, însă, a trecut aproape 2 ani, iar pârâta continuă să locuiască în imobil. Astfel, nu sunt probleme legate de fondul cauzei, întrucât dacă s-ar fi analizat pe fond cauza, soluția nu era netemeinică, părțile sunt moștenitori, s-a făcut dovada existenței partajului, în cel mai rău caz acțiunea ar fi trebuit eventual respinsă ca prematur introdusă pe această motivare, însă, în mod netemeinic, acțiunea a fost respinsă. De asemenea, arată că respingerea efectuării unei expertize tehnice, prin care să se calculeze lipsa de folosință, echivalează cu o antepronunțare, mai ales că trebuia să se pronunțe asupra excepției de conexitate între aceste două dosare (prezentul și dosarul nr._/281/2011 al Judecătoriei Ploiești), ce nu pot fi soluționate unul fără celălalt. Astfel că solicită, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei-pârâte, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea recursului ca nefondat, conform motivelor invocate prin întâmpinare, având în vedere că: nu se poate solicita lipsă de folosință pe cale separată, mai ales că atât reclamantele, cât și pârâta contestă masa succesorală, lipsa de folosință raportându-se la cotele fiecărei părți; proba testimonială și efectuarea unei expertize sunt inutile cauzei, în condițiile în care pârâta a recunoscut că ocupă casa, faptul că reclamantele nu doresc să locuiască în aceasta nu dovedește reaua credință a pârâtei; instanța de fond a analizat în mod corect dreptul de abitație, atât timp cât nu a fost solicitată restrângerea acestui drept, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 09.08.2011 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Ploiești acțiunea sub nr._ prin care reclamantele P. C. și S. M. au chemat în judecată pe pârâta S. A. M., solicitând obligarea acesteia la plata contravalorii lipsei de folosință pentru bunurile succesorale rămase de la autorul lor comun, în limita cotei de 2/3 care le revine acestora de la data de 14.03.2011.
În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că la data de 14.03.2011 a decedat autorul acestora – S. T., cu ultim domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova, și având ca moștenitori pe pârâta, în calitate de soție supraviețuitoare, și pe reclamante, în calitate de colaterali privilegiați, respectiv soră – P. C., și ascendent privilegiat, respectiv mamă, reclamanta S. M..
Mai arată reclamantele că masa succesorală așa cum s-a solicitat în acțiunea având ca obiect partaj succesoral, aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești, se compune din imobil, casă de locuit și teren în suprafață de 400 mp, situat în Ploiești, ., județul Prahova, bunuri proprii ale defunctului și asupra cărora, conform dispozițiilor Legii nr. 31/1944, reclamantele în concurs cu soția supraviețuitoare, au o cotă de 2/3.
Arată reclamatele că au încercat să soluționeze litigiul intervenit între părți cu privire la partajarea averii rămase de pe urma defunctului, în sensul că au notificat-o pe pârâtă la notariat pentru procedura soluționării amiabile, însă aceasta nu s-a putut realiza din cauza pretențiilor exagerate ale pârâtei, care, de la data decesului autorului lor, se află în posesia tuturor bunurilor succesorale, pe care le împiedică pe reclamante să le folosească.
În drept, reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe disp. art. 998-999 C.civ.
La dosarul cauzei au fost depuse copii acte de identitate și certificat de deces S. T..
La data de 02.02.2012, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca prematur formulată, având în vedere că acțiunea ar putea fi formulată în condițiile în care masa succesorală și cotele părților erau de necontestat, respectiv dacă exista dezbătută succesiunea și se întocmea certificatul de moștenitor, iar în subsidiar, solicită suspendarea cauzei în temeiul dispoz. art. 244 pct. 1 C.proc.civ. până la soluționarea dosarului nr._/281/2011. Pe fondul cauzei, pârâta solicită respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
La termenul de judecată din data de 29.03.2012, instanța a respins excepția prematurității acțiunii invocată de către pârâtă, prin întâmpinare, ca neîntemeiată, precum și cererea de suspendare a cauzei în temeiul dispoz. art. 244 pct. 1 C.proc.civ. până la soluționarea dosarului nr._/281/2011 întrucât între cele două dosare nu există o legătură care să impună suspendarea prezente cauze până la soluționarea dosarului de partaj succesoral.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu.
La termenul de judecată din data de 31.05.2012, instanța a respins proba cu expertize în specialitatea topografie și construcții civile, solicitate de către reclamante, ca inutile soluționării cauzei.
Prin sentința civilă nr._/20.09.2012 Judecătoria Ploiești a respins acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamantele P. C. și S. M., în contradictoriu cu pârâta S. A. M., ca neîntemeiată și a obligat reclamanții la plata către pârâtă a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța sentința aratata, instanța de fond a reținut că, la data de 14.03.2011 a decedat soțul reclamantei, S. T., conform certificatului de deces . nr._/15.03.2011, lăsând moștenire un imobil compus din casă și teren situat în Ploiești, ., jud. Prahova conform titlului de proprietate nr. 476/01.11.2006, autorizația de construire nr. 204/1981 și a certificatului de moștenitor nr. 382/04.03.1981.
După decesul soțului, reclamanta a continuat să locuiască în imobilul lăsat moștenire de defunct. De asemenea, instanța reține că potrivit certificatelor de moștenitori nr. 102/30.07.2003 emis de BNP D. C. I. și nr. 49/19.05.2004 emis de același birou notarial, reclamanta deține o cotă de 3/8 dintr-un apartament în indiviziune cu I. M. și L. A. – T..
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului rămas de pe urma defunctului S. T., imobil compus din casă de locuit și teren.
În drept, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 319/1944 privind dreptul la moștenire al soțului supraviețuitor „soțul supraviețuitor care nu are o locuință proprie, va avea până la executarea ieșirii din indiviziune, și, în orice caz, cel puțin un an de la încetarea din viață a soțului său, în afară de dreptul de moștenire potrivit dispozițiilor de mai sus, un drept de abitație asupra casei în care a locuit, dacă aceasta face parte din succesiune”. Conform aliniatului 2 al aceluiași articol soțul supraviețuitor nu va fi obligat să dea cauțiunea prevăzută de art. 566 din Codul civil.
S-a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 319/1944 reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, beneficiază de un drept de abitație gratuit, asupra imobilului situat în Ploiești, ., jud. Prahova întrucât aceasta nu deține în proprietate o altă locuință proprie. Astfel, nu se poate reține că prin deținerea în indiviziune a unei cote de 3/8 dintr-un imobil reclamanta deține în proprietate o altă locuință proprie întrucât nu s-a dispus ieșirea din indiviziune și atribuirea în natură a acestei locuințe către reclamantă.
Având în vedere că reclamanta beneficiază de un drept de abitație gratuit timp de un an rezultă că aceasta nu poate fi obligată la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului atâta timp cât nu s-a dispus ieșirea din indiviziune, chiar dacă a folosit integral imobilul, câtă vreme nu s-a solicitat restrângerea dreptului său de abitație. De asemenea, instanța de fond reține că, în ceea ce o privește pe reclamanta P. C., aceasta nu poate solicita contravaloarea lipsei de folosință câtă vreme nu s-a stabilit calitatea sa de moștenitor al defunctului S. T., întrucât în calitate de colateral privilegiat, nu este moștenitor sezinar și nu poate intra în posesia bunurilor ce fac parte din masa succesorală mai devreme de dezbaterea succesiunii. Mai mult decât atât, din probele administrate în cauză, respectiv răspunsul la interogatoriu formulat de pârâtă pentru a fi administrat reclamantei P. C., întrebarea nr. 7, a reieșit că pârâta nu a împiedicat pe reclamante să folosească bunurile rămase de pe urma defunctului S. T., reclamanta arătând în răspunsul la interogatoriu că nu a dorit vreodată să locuiască în imobilul în litigiu după moartea defunctului astfel că nu se poate reține că i s-a creat un prejudiciu prin faptul că acesta a fost folosit de pârâtă câtă vreme reclamantele nici nu au dorit să locuiască în acest imobil.
Față de cele reținute, constatând că pârâta a folosit imobilul în baza dreptului de abitație recunoscut de lege, instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată și a dispus obligarea reclamantelor la plata către pârâtă a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs reclamantele P. C. și S. M., criticând-o ca nelegală și netemeinică, arătând că, din analiza materialului probatoriu pe care fiecare dintre părți a înțeles sa-1 administreze în fondul cauzei, cel puțin pe situația de fapt existentă la momentul promovării acțiunii introductive, a reieșit ca la data de 14.03.2011 a decedat autorul comun al părților prezentei cauze, respectiv S. T., iar in calitate de succesori ai acestuia au rămas, reclamanta recurenta P. C., sora a defunctului, reclamanta recurenta S. M., mama acestuia si pârâta intimata, soția supraviețuitoare.
Arată recurentele-reclamante că, s-a susținut în mod constant de către pârâtă împrejurarea că lipsa de folosință nu poate fi solicitată de reclamante atâta vreme cât ieșirea din indiviziune nu a fost dispusa, irevocabil prin hotărâre judecătoreasca sau realizata pe cale amiabila, prin înțelegerea părților, si deci, câtă vreme nu exista in acest moment un certificat de moștenitor.
Precizează recurentele – reclamante că, instanța de fond, prin soluția dispusa, deși nu o face in mod expres, in motivarea sentinței tinde sa îmbrățișeze acest punct de vedere, eronat, dat fiind ca, in ceea ce privește calitatea de succesori ai defunctului, nu părțile sunt cele care o stabilesc, ci legea, iar . din indiviziune, părțile doar solicita instanței sa le constate aceasta calitate, iar pe de alta parte, cu privire la cotele ce revin fiecărui succesor, de asemenea legea este cea care le stabilește in mod expres, in funcție de diversele categorii de moștenitori care vin, eventual, in concurs la partajarea unei anumite mase succesorale - instanța de judecata, in aplicarea legii, nefăcând altceva decât sa constate existenta acestor cote si sa le aplice masei bunurilor de împărțit.
Din acest punct de vedere, existenta unui certificat de moștenitor, care nu face decât sa insereze in cuprinsul sau categoriile de moștenitori si cotele prevăzute de lege pentru fiecare dintre ei, raportat la existenta unei mase succesorale - de asemenea declarata de părți, nu este necesar, in opinia recurentelor, pentru a dovedi pretențiile acestora in speța de fata – apreciind că, si in atare situație, au dovedit împrejurarea ca, după decesul autorului comun, data fiind calitatea in care vin la moștenirea acestuia, sunt îndreptățite, fiecare, la o cota de 1/3 din masa succesorala, a cărei componenta nu a fost negata de nici una dintre părțile prezentei cauze.
Recurentele au mai arătat că după decesul numitului S. T., fratele, respectiv fiul acestora, pârâta le-a interzis accesul in imobilul bun succesoral, împrejurare pentru a cărei dovedire au solicitat instanței de fond administrarea probei testimoniale, insa aceasta proba, solicitata pe parcursul soluționării in fond, a fost respinsa de instanța de judecata ca nefiind utila, pertinenta si concludenta in cauza.
Recurentele – reclamante arată că, în mod cu totul eronat, instanța de fond a negat accesul la justiție al recurentelor reclamante, întrucât, indiferent de modalitatea in care urma sa se pronunțe, la momentul acordării cuvântului in dezbateri, probele solicitate erau de natura a dovedi împrejurări premise promovării acțiunii de fata, si pe care nu le-au putut dovedi cu acte, in lipsa acestora probatoriul cu martori fiind mai mult decât necesar a se administra.
Precizează recurentele – reclamante că modalitatea in care instanța de fond a înțeles sa cenzureze administrarea probatoriilor solicitate de reclamantele recurente a echivalat, practic, cu o antepronunțare pe fondul cauzei, întrucât, fără nicio explicație logica sau legala, a fost respinsa expertiza solicitata in cauza pentru calculul lipsei de folosința.
Susțin recurentele – reclamante că, indiferent de maniera in care s-ar fi interpretat probatoriul, el era necesar a fi încuviințat si administrat ca atare, împrejurarea ca instanța a respins expertiza solicitata nefăcând altceva dacât sa consolideze, anterior pronunțării pe fond, ideea deja formata, a respingerii acțiunii ca netemeinice, si deci, a încălcării principiului imparțialității instanței de judecata.
Recurentele – reclamante arată că nu aveau cum, in lipsa unei expertize de specialitate, sa constate care este valoarea reala a lipsei de folosința, urmând ca, pe temeinicia solicitării, instanța sa se pronunțe după ce toate probatoriile ar fi fost administrate.
Arată recurentele-reclamante că instanța de fond, respingând expertiza solicitata de recurente, a dat valența juridica unei estimări a lipsei de folosința făcute prin petitul acțiunii de către cele doua reclamante, arătând și că au încercat soluționarea pe cale amiabila a situației deduse judecații, însă intimata nu a dat curs demersurilor prealabile ale recurentelor, ba mai mult, le-a interzis accesul in imobilul bun succesoral, împrejurare care a constituit situația premisa pentru promovarea acțiunii de față, in condițiile in care se recunoaște de toate părțile ca imobilul casa de locuit face parte din masa partajabila rămasa de pe urma defunctului autor al pârtilor.
Susțin recurentele-reclamante că au dovedit, de asemenea, introducerea, paralel cu acțiunea prezenta, a unei alte acțiuni prin care au solicitat instanței de judecata competente, sa se pronunțe cu privire la partajarea masei succesorale, acțiune care face obiectul dosarului nr._/281/2011 al Judecătoriei Ploiești, aflat in curs de soluționare.
De asemenea, au arătat că nu doresc nici sa încalce dreptul succesoral al pârâtei intimate, nici cota acesteia, ci că cea din urma, prin acțiunile sale, este culpabila de faptul că, in limita cotei lor stabilite prin lege, nu pot folosi imobilul bun succesoral.
Recurentele – reclamante arată că motivarea instanței de fond, in sensul aplicabilității disp.art.4 alin.l din Legea nr.319/1944 cu privire la existenta obligatorie, pe parcursul unui an de la decesul autorului comun, a unui drept de habitație a soțului supraviețuitor in fostul domiciliu comun, bun succesoral, este străină de natura pricinii, si de susținerile pe care reclamantele recurente le-au făcut pe tot parcursul soluționării in fond a cauzei, întrucât, prin chiar acțiunea formulata, am arata ca nu doresc evacuarea acesteia din imobilul bun succesoral (împrejurare față de care, in situația in care ar fi existat o astfel de solicitare, s-ar fi putut invoca textul de lege mai sus amintit), ci doar, in eventualitatea admiterii acțiunii, obligarea pârâtei in aceasta modalitate, de a respecta cota lor legala din succesiune.
Este adevărat ca dreptul de habitație al soțului supraviețuitor, așa cum este reglementat de Legea nr.319/1944 este unul gratuit, insa valoarea cotei din succesiune, de asemenea, legala, nu este una gratuita, prin stabilirea unei astfel de cote legiuitorul tinzând, in cele din urma, la evaluarea si partajarea unei mase de bunuri succesorale.
Arată recurentele-reclamante că, pe acest aspect, din nou motivația instanței este complet străina de natura pricinii deduse judecații, întrucât nu am dorit niciodată o îndepărtare a pârâtei de la succesiunea defunctului său soț, situație dovedita prin atitudinea lot procesuala.
Precizează recurentele-reclamante că nici împrejurarea că pârâta ar deține in indiviziune, ., o parte dintr-un alt imobil, nu poate fi reținuta ca motivare corecta a soluției de respingere a acțiunii, pentru ca, si reclamantele, la rândul lor, au imobile in care locuiesc, pe care le dețin in proprietate sau in devălmășie, iar acest lucru nu a împiedicat-o pe pârâta sa le încalce cota legala din succesiunea fratelui, respectiv fiului defunct al acestora.
Recurentele – reclamante susțin că, față de faptul ca, in ceea ce o privește pe reclamanta recurenta P. C., instanța de judecata retine împrejurarea ca, in calitatea sa de colateral privilegiat, aceasta nu este moștenitor sezinar, si, ca atare, nu poate intra in posesia bunurilor succesorale mai devreme de data dezbaterii moștenirii, apreciază că acțiunea putea fi, cel mult, respinsa ca prematură si nu ca neîntemeiata, atâta vreme cât cota sa de succesiune este una legala, pe care instanța doar o constata in momentul pronunțării asupra partajului succesoral,
Arată recurentele-reclamante că, chiar si in aceste împrejurări, acțiunea, atâta vreme cât s-a dovedit faptul ca pârâta nu a dorit soluționarea pe cale amiabila, nedând curs solicitării de a se prezenta in fata unui notar public, este un mijloc de a se constata atitudinea sa culpabila, care nu face decât sa întârzie, pentru reclamanta P. C., posibilitatea de a intra in posesia bunurilor succesorale, in limita cotei sale, si deci este practic, un mijloc sancționator al acestei atitudini, nelegale, a pârâtei intimate.
Recurentele – reclamante solicită admiterea recursului formulat, si, in principal, casarea hotărârii pronunțată în fond, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, in vederea administrării tuturor probatoriilor pertinente, concludente si utile soluționării corecte a cauzei, si, in subsidiar, in situația in care se vor aprecia suficiente probatoriile deja administrate in cauza, modificarea in tot a sentinței recurate si pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata in ambele faze procesuale, pentru subsidiarul solicitat.
Primindu-se dosarul pe rolul Tribunalului Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 26.11.2012.
Intimata – pârâtă, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, întrucât recurentele nu arată punctual care sunt motivele de recurs și, referitor la motivele invocate de acestea precizează că, în mod corect instanța de fond a apreciat că pârâta nu poate fi obligată la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului cât timp nu s-a dispus ieșirea din indiviziune; nu s-a solicitat restrângerea dreptului de abitație al acesteia și reclamantele nu au dorit să locuiască în imobil.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Tribunalul examinând cererea de recurs, actele și lucrările dosarului prin prisma textelor de lege incidente în cauză, retine următoarele:
Recurentele-reclamante au declarat recurs împotriva sentinței instanței de fond, criticând soluția pronunțată, pe de o parte, sub aspectul pretinsei cenzuri de către prima instanță a administrării probatoriilor solicitate de reclamante, prin respingerea probei testimoniale și a probei cu expertize tehnice solicitate de acestea, ceea ce ar fi echivalat cu o antepronunțare și totodată cu o negare a accesului la justiție.
Sub acest aspect, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că, potrivit consemnărilor din încheierea de ședință din data de 29.03.2012, când s-a acordat cuvântul părților asupra cererilor de probatorii, reclamanții, prin avocat, au solicitat „încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și proba testimonială cu doi martori, iar după administrarea acestora, încuviințarea probei cu expertiză construcții și topografie pentru identificarea și evaluarea imobilului în litigiu”.
Instanța de fond a încuviințat recurentelor-reclamante proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei, iar față de afirmația pârâtei că nu contestă faptul că locuiește în imobilul succesoral, reclamantele au învederat instanței că “renunță la proba testimonială cu 2 martori solicitată anterior, având în vedere că este solicitată pentru posesia imobilului, iar dacă pârâta nu contestă posesia, consideră că nu mai este utilă această probă” .
În ce privește proba cu expertize, discutarea acesteia a fost prorogată, potrivit solicitării reclamantelor, după administrarea celorlalte probatorii încuviințate, fiind repusă în discuția părților la termenul din 31.05.2012, când, față de obiectivele enunțate de reclamante - “evaluarea imobilului în litigiu”- dar și față de neprecizarea de către acestea a criteriilor de apreciere a prejudiciului pretins a fi fost cauzat de pârâtă, instanța de fond a respins această probă ca nefiind utilă soluționării cauzei.
De altfel, sub aspectul estimării acestui prejudiciu, se constată că, încă de la primul termen, conform rezoluției aplicate de fișa de repartizare aleatorie a dosarului, reclamantelor li sa pus în vedere „să evalueze provizoriu obiectul cererii și să timbreze” și, deși obiectul concret al acțiunii era “obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință pentru bunurile succesorale”, acestea, în nota depusă la fila 17 dosar au “aproximat valoarea masei de partaj”, neoferind nici atunci niciun indiciu cu privire la evaluarea concretă a prejudiciului creat prin lipsa de folosință ce forma obiectul real al acțiunii formulate.
În raport de acesta considerente, tribunalul constată că instanța de fond a făcut o corectă apreciere și aplicare a dispozițiilor legale în materia probelor, respectând drepturile părților în raport și de atitudinea procesuală a acestora.
Pe de altă parte, în raport de motivarea primei instanțe cu privire la netemeinicia cererii de obligare a pârâtei-intimate la plata lipsei de folosință pentru imobilul succesoral în limita cotei cuvenite recurentelor-reclamante, criticile recurentelor-reclamante apar de asemenea, ca fiind neîntemeiate – instanța de fond reținând în mod corect incidența în cauză a disp. art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 319/1044 privind dreptul la moștenire al soțului supraviețuitor, potrivit căruia „soțul supraviețuitor care nu are o locuință proprie, va avea până la executarea ieșirii din indiviziune, și, în orice caz, cel puțin un an de la încetarea din viață a soțului său, în afară de dreptul de moștenire potrivit dispozițiilor de mai sus, un drept de abitație asupra casei în care a locuit, dacă aceasta face parte din succesiune”.
În cauză, s-a reținut deci în mod corect că pârâta, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului S. T., decedat la 14.03.2011, beneficiază de un drept de abitație gratuit, asupra imobilului situat în Ploiești, ., jud. Prahova întrucât aceasta nu deține în proprietate o altă locuință proprie – neputându-se reține că prin deținerea în indiviziune a unei cote de 3/8 dintr-un imobil reclamanta deține în proprietate o altă locuință proprie întrucât nu s-a dispus ieșirea din indiviziune și atribuirea în natură a acestei locuințe către reclamantă.
Astfel, având în vedere că reclamanta beneficiază de un drept de abitație gratuit timp de un an – acțiunea fiind introdusă de reclamante la mai puțin de 5 luni de la decesul sus-numitului - rezultă că aceasta nu poate fi obligată la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului atâta timp cât nu s-a dispus ieșirea din indiviziune, chiar dacă a folosit integral imobilul, câtă vreme nu s-a solicitat restrângerea dreptului său de abitație.
De asemenea, instanța de fond a reținut în mod corect că, în ceea ce o privește pe reclamanta P. C., aceasta nu poate solicita contravaloarea lipsei de folosință câtă vreme nu s-a stabilit calitatea sa de moștenitor al defunctului S. T., întrucât în calitate de colateral privilegiat, nu este moștenitor sezinar și nu poate intra în posesia bunurilor ce fac parte din masa succesorală mai devreme de dezbaterea succesiunii.
Mai mult prima instanță a reținut în mod corect că din probele administrate, respectiv din răspunsul la întrebarea nr. 7 din interogatoriul formulat de pârâtă pentru a fi administrat reclamantei P. C., a reieșit că pârâta nu a împiedicat pe reclamante să folosească bunurile rămase de pe urma defunctului S. T., reclamanta arătând expres în răspunsul menționat că nu a dorit vreodată să locuiască în imobilul în litigiu după moartea defunctului, astfel că nu se poate reține că i s-a creat un prejudiciu prin faptul că acesta a fost folosit de pârâtă câtă vreme reclamantele nici nu au dorit să locuiască în acest imobil.
De asemenea, recurentele-reclamante au arătat că, față de motivarea instanței de fond, acțiunea putea fi respinsă, cel mult, ca prematură, nu ca neîntemeiată – dar sub acest aspect, se constată că instanța de fond a pus în discuția părților excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtă, pe care a respins-o motivat, ca neîntemeiată, prin încheierea de ședință din data de 29.03.2012, având în vedere temeiul de drept al acțiunii reclamantelor - art. 998-999 c.civ.și faptul că acestea au exercițiul dreptului la acțiunea în justiție având ca obiect pretenții rezultând dintr-o faptă ilicită, necondiționat de promovarea în prealabil a unei acțiuni de partaj succesoral – acest din urmă aspect fiind însă analizat în raport de temeinicia cererii de chemare în judecată, după cum s-a arătat anterior.
Având deci în vedere considerentele arătate, Tribunalul constată că recursul formulat de recurentele-reclamante în cauză este nefondat, astfel că, în baza art. 312 alin.1 cu aplicarea art. 3041 Cod pr. civilă, rap. la art. 998, 999C.pr.civ., va respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr._/20.09.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca fiind nefondat.
Totodată, în temeiul art. 274 c.pr.civ., tribunalul va obliga recurentele la plata în solidar, către intimată, a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depuse la fila 20 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentele-reclamante P. C. și S. M., domiciliate în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/20._, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. A. M., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova, ca nefondat.
Obligă recurentele la plata în solidar a sumei de 2000 lei, cheltuieli de judecată, către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
O. C. Ș. A. P. A. C. A. M.
Fiind in CO, semnează
Președintele instanței
GREFIER
L. E. N.
Fiind in CO, semnează
P. grefier
Operator de date cu caracter personal 5595
Red. M.C.A./ Tehnored.B.M.D.
2 ex/ 05.08.2013
Df._ Jud. Ploiești
Jf. A. I.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1483/2013. Tribunalul... | Acţiune în constatare. Hotărâre din 23-04-2013, Tribunalul... → |
|---|
