Revendicare imobiliară. Decizia nr. 301/2013. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 301/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 5042/204/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 301
Ședința publică din data de 19.02.2013
PREȘEDINTE – A. G. H.
JUDECĂTORI – R. I. C.
– N. C.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta – reclamantă M. O. E. cu domiciliul în Ploiești, ., .. 8, județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 2847/10.10.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpina în contradictoriu cu intimata - pârâtă . cu sediul în com. C., ., B-sul Eroilor, nr. 750, județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenta - reclamantă personal si intimata - pârâtă reprezentată prin av. S. S. I.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauzei nu s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru si timbru judiciar, nu s-a depus întâmpinare, însă s-a depus cerere formulată de apărătorul intimatei - pârâte av. S. S. I. prin care solicită lăsarea cauzei la ultima strigare.
Tribunalul constată că a rămas fără obiect cererea formulată de apărătorul intimatei - pârâte ca urmare a prezentei în instanță a av. S. S. I. la strigarea pricinii.
Recurenta - reclamantă solicită instanței acordarea unui termen de judecată în vederea achitării taxei judiciare de timbru întrucât la acest termen de judecată nu a achitat taxa de timbru stabilită în sarcina sa.
Tribunalul pune în discuția părților cererea formulată de recurenta - reclamantă prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru.
intimata - pârâtă prin apărător învederează instanței că se opune acordării unui termen de judecată pentru ca recurenta - reclamantă să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Tribunalul respinge cererea formulată de recurenta - reclamantă prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, având în vedere că potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, recurenta a primit citația din data de 29.11.2012, sens în care a avut timpul material necesar îndeplinirii obligației de a timbra cererea de recurs.
Tribunalul constatând că recurenta - reclamantă deși legal citată nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1430,10 lei si timbru judiciar în valoare de 5,00 lei, indicându-se totodată si sancțiunea în caz de neconformare, invocă din oficiu excepția netimbrării recursului si în temeiul disp.art. 137 C.pr.civ. pune în discuția părților excepția invocată.
Recurenta - reclamantă arată că lasă la aprecierea instanței excepția de netimbrare a recursului invocată din oficiu.
Intimata - pârâtă prin apărător solicită instanței admiterea excepției netimbrării cererii de recurs, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată si reține în fapt că:
Recurenta – reclamantă a declarat recurs împotriva sentinței civile 2847/10.10.2012, pronunțată de Judecătoria Câmpina în contradictoriu cu intimata - pârâtă ., fată de care constată următoarele:
În ședința publică din data de 19.02.2013 tribunalul din oficiu a invocat, excepția de netimbrare a recursului declarat de recurenta - reclamantă M. O. E. și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Examinând excepția de netimbrare instanța de recurs constata că, potrivit art.20 alin.1-3 cu aplicarea art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar daca aceste taxe nu au fost plătite in mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plata sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii.
În cauză, instanța de control judiciar a pus in vedere recurentei obligația de a achita o taxa judiciara de timbru in suma de 1430,10 lei si un timbru judiciar de 5,00 lei, stabilite potrivit art.11 alin.2 din Legea nr.146/1997, respectiv art.3 din OG nr.32/1995 modificata, potrivit mențiunilor realizate în cuprinsul citației ce i-a fost adresată.
Cum recurenta - reclamantă nu s-a conformat obligației de a achita sumele indicate pana la termenul de judecata stabilit, din data de 19.02.2013, in baza art.137 alin.1 Cod procedura civila cu aplicarea art.21 alin.3 din Legea nr.146/1997 coroborate cu art.3 din OG nr.32/1995, instanța va admite excepția de netimbrare, invocată din oficiu si, pe cale de consecința, va anula recursul declarat de recurenta - reclamantă M. O. E. împotriva sentinței civile nr. 2847/10.10.2012 a Judecătoriei Câmpina, ca fiind netimbrat.
Se impune precizarea că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art.21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art.6 par.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.
În concret, art.6 par.1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența sa, că numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fara nici o legătura cu șansele de câștig a cauzei si înainte de orice analiza a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale reclamantului, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsita de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).
Practic, sumele stabilite în sarcina recurentului cu titlul de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, aferente căii de atac exercitate, nu au un cuantum exorbitant nici măcar pentru o persoană cu venituri modice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția anulării recursului, invocată de instanță din oficiu.
Anulează recursul declarat de recurenta – reclamantă M. O. E. cu domiciliul în Ploiești, ., .. 8, județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 2847/10.10.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpina în contradictoriu cu intimata - pârâtă . cu sediul în com. C., ., B-sul Eroilor, nr. 750, județul Prahova, ca netimbrat.
Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2013
P.,JUDECĂTORI
A. G. H. R. I. C. N. C.
GREFIER,
R. C.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red. /Tehnored. RC.
2 ex. /4.03.2013
d.f._ Judecătoria Câmpina
j.f. C. M.
← Evacuare. Decizia nr. 600/2013. Tribunalul PRAHOVA | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1312/2013.... → |
---|