Servitute. Decizia nr. 439/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 439/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 88/331/2011*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.439
Ședința publică din data de 19.09.2013
PREȘEDINTE - R. C.
JUDECĂTOR - M. C. A.
GREFIER - CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanții reclamanți R. A. și R. A., ambii domiciliați în Slănic, ..22 E, ..4, jud. Prahova, B. A. domiciliată în Slănic, ..29, jud. Prahova, B. C. E. domiciliat în Slănic, ..29, jud. Prahova, V. E. domiciliată în P., ., ., ., V. V. domiciliat în P., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1579/27.09.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații pârâți C. I. și C. S., ambii domiciliați în Slănic, ..27, jud. Prahova și B. V. domiciliat în Slănic, ..31, jud. Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publica din data de 12.09.2013 susținerile părților fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată ce face parte integranta din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea părților sa depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 19.09.2013, când a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. sub nr. 88/331 din 13 ianuarie 2011 reclamanții R. A., R. A., B. A., B. C. E., V. E. și V. V. chemat în judecată pe pârâții C. I., C. S. și B. V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții să respecte drumul de acces cu o lățime de 2,93 m la . numiților R. și 4,80 m. la intrarea din . o lungime de aproximativ 30 m.; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că numiții R. A. și R. A. au fost proprietarii unei suprafețe de teren de 358 mp, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 84 din 28 ianuarie 2000, teren pe care se află și o construcție.
Au susținut că, acest drum a fost constituit în anul 1940, iar ei au vândut reclamanților V. E. și V. V. suprafața de teren de 18,09 m. și locuința, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1897/2004.
De asemenea, au mai precizat că drumul de acces le-a fost desființat în două etape, în anul 2005 de pârâtul B. V., care a modificat hotarul și a intrat în calea de acces, iar ulterior, în anul 2009 pârâții C. au acaparat restul de drum, ce l-au înglobat în proprietatea lor, astfel că au solicitat admiterea acțiunii.
La data de 24 martie 2011 pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 1579/27.09.2011, Judecătoria Vălenii de M. a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată, respingând cererea privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata ca neîntemeiata și a obligat reclamanții, în solidar către pârâtul B. V. la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 3000 lei reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, reclamanții R. A. și R. A. au dobândit de la numita D. D. dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 358 mp și construcțiilor edificate pe acesta, teren situat în intravilanul orașului Slănic, ..29 A, jud. Prahova între vecinii: C. M., C. I., intrare din . V. și moștenitorii defunctei B. S. așa cum rezulta din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 84/28 ianuarie 2000 de BNP I. L. I., iar ulterior, aceștia, din suprafața de 358 mp, au înstrăinat o suprafață de 18,09 mp pârâtului V. V., și au constituit în favoarea acestuia o servitute de trecere pe terenul rămas în proprietate așa cum rezulta din contractul de vânzare cumpărare nr.1897/10 decembrie 2004 autentificat de Biroul Notarului Public I. L. I..
Instanța a mai reținut că reclamanții B. A. și B. C. E. au dobândit prin certificatul de moștenitor nr.92/29 iulie 2003 eliberat de Biroul Notarului Public I. L. I. în cote egale de ½ fiecare dreptul de proprietate asupra unui teren de 340 mp și construcție situate în orașul Slănic, ..29, jud. Prahova, teren ce a fost intabulat în cartea funciară a localității nr.448 potrivit încheierii nr.2123/5 ianuarie 2005 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M..
S-a mai arătat că la termenul din data de 12 aprilie 2011 s-a pus în vedere reclamanților prin apărător să precizeze dacă acțiunea promovată reprezintă o acțiune în stabilirea unei servituți de trecere sau o acțiune confesorie, precizând-se că reprezintă o acțiune confesorie, deoarece servitutea de trecere a fost creată prin titlu.
În acest sens s-a susținut că titlul ce stat la baza stabilirii dreptului de servitute îl reprezintă actul de donație – partaj autentificat sub numărul 37 din 9 decembrie 1940.
Așadar, instanța a constatat că partajul de ascendent este actul prin care tatăl sau mama ori alt ascendent face în avans, în timpul vieții, repartizarea bunurilor sale între copiii sau descendenții lui, fiind un act a cărui caracteristica principală este că ascendentul ,,împarte bunurile sale, înainte de a fi indivize între moștenitorii săi”.
S-a mai reținut că partajul de ascendent se poate realiza atât prin donație (donație-partaj), adică printr-un contract, act juridic între vii de formație bilaterală, cât și prin testament (testament-partaj) adică printr-un act juridic unilateral motis causa (art.795 alin.1 C.civ.), în ambele forme fiind un act mixt, care combină regulile partajului cu cele ale donației sau testamentului.
Partajul de ascendent efectuat sub forma donației face ca proprietatea bunurilor să se transfere de la ascendentul donator la descendentul donatar pe data efectuării partajului de ascendent, cu efectul că din acel moment descendentul beneficiar poate să dispună de bunul ce i s-a atribuit fără să mai aștepte deschiderea succesiunii.
A motivat instanța de fond că, potrivit actului de donație, bunurile au fost împărțite între copii defunctei, respectiv: S. A., B. S. și B. V., din conținutul actului rezultând că lotul 2 a fost atribuit fiicei S. Gh.V.B., respectiv un petic de loc situat în punctul ,,Acasă”, în suprafață de 1080 mp, vecin cu locul dăruit fiicei A. Gh.I.S., cu locul dăruit fiului C. C.M B., most. C. V.D. și S. I. B. și cu . ieșire de doi metri lățime la .>
S-a mai reținut că, potrivit acestei mențiuni, rezultă însă că terenul atribuit în lotul 2 menționează această cale de acces ca vecinătate și nu este instituită o servitute de trecere care să greveze terenul ce avea caracter de fond aservit, respectiv terenul învecinat cu . atribuit prin lotul I fiicei A. Gh.I.S..
A apreciat instanța că, pentru a fi interpretată această mențiune ca fiind un drept de servitute, acest aspect trebuia să se regăsească în mod neechivoc la lotul 1 în sensul că terenul în suprafață de 1548 mp situat în punctul ,,Acasă” și învecinat cu . grevat de acest drept în folosul fondului dominant ce îl reprezenta terenul atribuit prin lotul doi.
S-a reținut aceasta pentru că, potrivit prevederilor art.624 Cod civil, nu se pot dobândi decât prin titluri servituțile continue aparente și servituțile necontinue și neaparente, cum este și cazul servituții de trecere ce reprezintă o servitute necontinuă pentru a cărei existență și exercitare este absolut necesara fapta actuala a omului, iar pentru apărarea dreptului de servitute, titularul său are la dispoziție o acțiune petitorie, numită confesorie de servitute ce reprezintă acea acțiune reală prin care reclamantul cere instanței de judecata să stabilească prin hotărârea ce o va pronunța, că el este titularul unui drept real, dezmembrământ al dreptului de proprietate (uzufruct, uz, abitație, servitute sau superficie) asupra bunului altuia și să-l oblige pe pârât, care poate fi proprietarul sau o alta persoana, să-i permită exercitarea lui deplină și netulburată.
A susținut instanța de fond că, astfel, una din condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cel care exercită acțiunea confesorie este să dovedească titlul prin care dreptul de servitute a fost stabilit în folosul său, însă, așa cum deja s-a menționat prin titlul invocat, reprezentat de actul de donație – partaj autentificat sub numărul 37 din 9 decembrie 1940, nu s-a dovedit împrejurarea că în folosul terenului ce i-a fost transmis prin contractul de vânzare cumpărare el sau autorul său, vânzătorul din contract (sau antecesorii săi) au beneficiat de un drept de servitut, un asemenea beneficiu nefiind menționat nici în contractul de vânzare cumpărare nr.84/28 ianuarie 2000 de Biroul Notarului Public I. L. I. ( actul de proprietate al reclamanților R.) intrarea din . menționată ca vecinătate, cale de acces care, de altfel, nu apare în rolul agricol al niciunuia dintre proprietari potrivit adresei nr.7152/15.05.2009 comunicată de Primăria orașului Slănic Poliției orașului Slănic.
Din probele administrate, instanța a reținut că această cale de acces a fost folosită de către reclamanți până la închiderea sa de către pârâții din cauza de față, însă această împrejurare nu este suficientă în promovarea unei acțiuni confesorii de apărare a dreptului de servitute câtă vreme nu s-a probat ca aceasta a fost creata în folosul acestor proprietăți, cu atât mai mult cu cât terenul proprietatea reclamanților B. C. E. și B. A. nici nu putea beneficia de un astfel de drept de servitute motivat de faptul că așa cum rezulta din documentația cadastrală întocmită cu ocazia intabulării rezultă în mod neechivoc că terenul proprietatea acestora are ieșire la calea publica, respectiv . condiția de a fi un loc înfundat potrivit prevederilor art.616 C.civ.
În ceea ce îi privește pe reclamanții V. V. și V. E., tribunalul a reținut că aceștia nu au depus niciun act din care sa rezulte că la rândul lor ar fi beneficiat de un drept de servitute creat în beneficiul terenului proprietatea acestora, singurul înscris depus la dosarul cauzei fiind contractul de vânzare cumpărare nr.1897/10 decembrie 2004 prin care au cumpărat de la reclamanții R. o suprafața de 18,09 mp, aceștia din urma constituind în favoarea lor o servitute de trecere pe terenul rămas în proprietate și deci dreptul de servitute a fost creat prin convenție între reclamanții R. și V., neexistând așa cum deja s-a menționat depus vreun alt act din care să rezulte situația reclamată.
S-a mai reținut că din documentația cadastrală întocmită de reclamanții R. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a reieșit că proprietatea acestora era singura ce se învecina cu a pârâților și ar fi putut beneficia de un eventual drum de servitute, motivat de faptul că, așa cum s-a arătat, reclamanții B. C. E. și B. A. (mostenitori ai defunctei B. S.) au ieșire directă la calea publica 8 . V. nu au probat în niciun fel dreptul de proprietate asupra unui teren învecinat cu cel al pârâților sau beneficiul unui drept de servitute stabilit printr-un titlu în contradictoriu cu parații sau autorii acestora.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel apelanții reclamanți R. A., R. A., B. A., B. Constanin E., V. E. și V. V., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Au criticat apelanții reclamanți sentința arătând că în mod greșit a reținut prima instanță că intimatul pârât B. V. este copilul și moștenitorul defunctei M. C. M. B., în realitate acesta fiind copilul lui B. C., fiului acesteia.
Au susținut apelanții că instanța de fond a menționat greșit numele S. ca fiind al autoarei apelanților reclamanți, în loc de faptul că lotul II a fost atribuit fiicei S. Gh. V B., muncitoare din Slănic, prima instanță făcând confuzie cu privire la numele moștenitorilor, cât și loturile terenurilor și vecinătăților acestora, dând un înțeles greșit și străin de natura pricinii dedusă judecății, fapt care a dus la pronunțarea unei sentințe nelegale și netemeinice.
Au apreciat apelanții că în mod greșit a reținut instanța de fond că această cale de acces de 2 metri, deschidere la . reprezenta doar o vecinătate cu terenurile intimaților pârâți menționați în lotul 2, ori că nu este instituită o servitute de trecere care să greveze terenul ce avea caracter de fond aservit, respectiv terenul învecinat cu . atribuit prin lotul 1 fiicei A. S..
În dezvoltarea motivului de recurs, apelanții-reclamanți au arătat că terenul partajat prin actul de donație partaj voluntar al defunctei M. C. M. B., prezentat în lotul II, avea o ieșire de 2 metri la . care a fost vândută de apelanții reclamanți R. A. și A., apelantului reclamant V. V., prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1897/10 decembrie 2004.
Au susținut apelanții că existența unei porți de 2 metri spre proprietățile împărțite de autoarea M. C. M. B., se mai poate reține și observa și din analiza certificatului de moștenitor nr. 875/09.12.1982, emis de notar public S. C., prin care este consemnată împărțirea averii rămasă de pe urma defunctei B. S., care primise prin actul de donație al autoarei sale, lotul II compus dintr-un petic de loc situat în punctul Acasă, în suprafață de 1080 mp, vecin cu locul dăruit fiului C. C. M. B., moșt. C. V. D. și S. I. B. și cu . ieșire de doi metri lățime la .>
Au arătat apelanții-reclamanți că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că actele autentificate se coroborau cu actul de donație partaj al autoarei M. C. M. B., datorită lipsei de la dosarul cauzei a certificatului de moștenitor nr. 875 din 09.12.1982, despre care prima instanță nu face vorbire în sentința civilă.
In opinia apelanților, instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 624 cod civil pentru că . o poartă de acces spre proprietatea moștenitorilor defunctei S. B., fapt autentificat atât în anul prin actul de donație partaj, dar și în anul 1987 prin actul autentificat sub nr. 1676 din 12 august 1987, acte intrate în circuitul civil care au produs efectele pentru care au fost create de-a lungul timpului, conform voinței autorilor proprietari ai terenurilor respective.
Au menționat apelanții reclamanți că instanța fondului nu a ținut cont de prevederile art. 625 Cod civil, poarta de acces pe proprietatea atribuită prin lotul II fiicei S. GH. V B., autoarea apelanților reclamanți reprezintă o veritabilă astfel de servitute aparentă și continuă conform definiției dată la art. 622 alin. 3 teza finală Cod civil.
Intimații pârâți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat întrucât sentința instanței de fond este legală și temeinică.
Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 204 pronunțată la 20 martie 2012 a respins cererea de completare a probatoriilor, ca neîntemeiată, a respins apelul ca nefondat și a obligat, în solidar, pe apelanți la 3.000 lei cheltuieli de judecată, către intimata C. I..
Cererea de completare a probatoriilor a fost respinsă de tribunal, apreciindu-se că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 295 C.pr.civilă, la instanța de fond fiind administrate probatorii suficiente astfel încât instanța să-și formeze convingerea cu privire la soluția pronunțată.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că este nejustificată critica apelanților -reclamanți că în mod greșit instanța de fond a reținut că intimatul pârât B. V. este copilul și moștenitorul defunctei M. C. M. B., întrucât obiectul cererii îl reprezintă acțiunea confesorie și nu dezbaterea succesiunii.
S-a precizeazat că, prin actul de donație-partaj din anul 1940 se menționează că defuncta M. C. M. B. a împărțit între descendenții săi o . bunuri imobile, construcții și teren, respectiv lui B. S., S. A. și B. V..
Nefondate au fost apreciate și susținerile apelanților că s-a menționat greșit numele S. ca fiind al autoarei apelanților reclamanți, în loc de faptul că lotul II a fost atribuit fiicei S. Gh. V B., muncitoare din Slănic, prima instanță făcând confuzie cu privire la numele moștenitorilor, la loturile terenurilor și la vecinătățile acestora, instanța reținând că din actul de donație-partaj rezultă în mod clar la punctul I că defuncta lasă fiicei sale S., și nu S., teren în suprafața menționată.
Critica că în mod greșit a reținut instanța de fond că această cale de acces de 2 metri deschidere la . reprezenta doar o vecinătate cu terenurile intimaților-pârâți menționați în lotul 2, ori că nu este instituită o servitute de trecere care să greveze terenul ce avea caracter de fond aservit, respectiv terenul învecinat cu . atribuit prin lotul 1 fiicei A. S., a fost apreciată de instanța ca fiind nefondată, întrucât acest aspect rezultă din însăși conținutul actului de partaj, unde nu se menționează că este instituită o servitute de trecere care să greveze terenul ce avea caracter de fond aservit, adică terenul învecinat cu . fost atribuit fiicei A. Gh. I. S..
Tribunalul a apreciat că nu poate fi reținut faptul că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 624 Cod civil, întrucât în considerentele hotărârii se arată că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de acest text de lege, instanța de fond reținând în mod corect că nu s-a făcut dovada de către reclamanți a unui drept de servitute stabilit printr-un titlu în contradictoriu cu intimații pârâți având în vedere că, din documentația cadastrală rezultă că terenul are ieșire la calea publică.
A conchis tribunalul că drumul de acces de care fac vorbire apelanții reclamanți în motivele de apel nu apare nici în registrul agricol al vreuneia din părțile dosarului.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții R. A., R. A., B. A., B. C. E., V. E. și V. V., care au invocat nelegalitățile prevăzute de dispozițiile art. 304 pct.7, 8 și 9 C.pr.civilă.
În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr.civilă, recurenții au arătat că instanța de apel a apreciat greșit că înscrisurile depuse în probatoriu reclamanți ar reprezenta o nouă cerere de completatoare a probatoriului și, pe cale de consecință, a respins administrarea acestor înscrisuri.
Au învederat recurenții că, potrivit dispozițiilor art.295 alin.1 teza 1 C.pr.civilă, instanța de apel va verifica în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, or, prin înscrisurile depuse s-a încercat a se arăta situația de fapt și situația de drept, conform actelor juridice civile aflate în circuitul civil, cu consecințele acestora, cu atât mai mult cu cât intimații-pârâți nu au depus niciun înscris din care să rezulte calitatea lor de proprietari asupra terenului ce formează obiectul prezentei cauze.
Au apreciat recurenții că respingerea probei cu înscrisuri în susținerea cererii de apel, încalcă dispozițiile art.105 alin.2 C.pr.civilă, fiind incident motivul de casare prevăzut de art.304 pct. 5 C.pr.civilă.
Referitor la incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C.pr.civilă, recurenții au arătat că, atât instanța fondului, cât și instanța de apel, au confundat numele moștenitorilor defunctei M. Gh. C. B., beneficiarii partajului voluntar autentificat sub nr. 37 din 9 decembrie 1940, fapt care a dus la pronunțarea unor soluții nelegale și netemeinice, greșeală accentuată de instanța de apel reținând că "copii defunctei au fost B. S., S. A., B. V., în loc de B. C.”.
În opinia recurenților, este inadmisibilă susținerea potrivit căreia, menționarea greșită de către o instanța a tuturor numelor moștenitorilor dintr-un act care stă la baza deslușirii cauzei dedusă judecații, inclusiv a părților din procesul dedus judecății, ar reprezenta doar o simplă eroare materială, cu atât mai mult cu cât rezultatul acestei erori cu privire la numele moștenitorilor loturilor din actul de partaj, este o sentință care schimbă realitatea de fapt și de drept asupra proprietății unor persoane.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurenții au susținut că beneficiarii actului de partaj se numeau: A. S. (care a primit Lotul I), S. Braiteanu (care a primit Lotul II) și C. B. (care a primit Lotul III), însă, datorita confuziei numelor beneficiarilor actului de donație-partaj din 1940, ambele instanțe au considerat greșit că intimații C. I. și C. S., împreuna cu B. V., sunt urmașii proprietarilor care au primit Lotul II în urma partajului menționat.
Au precizat recurenții că, în realitate, C. I. și C. S. sunt urmașii proprietarei A. S., care a primit Lotul I, iar intimatul B. V. este urmașul proprietarului care a primit Lotul III, respectiv B. C., deci niciunul dintre aceștia nu aveau vreun drept asupra lotului II, toate cele trei loturi fiind împărțite de defuncta M. Gh. C. B. în așa fel încât să aibă fiecare ieșire proprie la . localitatea Slănic Prahova, respectiv lotul I avea ieșirea la nr.27, lotul III avea ieșirea la nr.31, iar totul II avea "ieșirea de 2 metri lățime la .>
De asemenea, recurenții au învederat că Lotul II a fost atribuit autorilor lor, și cuprindea un loc situat în punctul „Acasă”, în suprafața de 1080 mp., iar din analiza actului de donație-partaj din 1940, se poate reține, fără echivoc, că terenul atribuit în proprietate "fiicei S. Gh.V.B." avea o ieșire de doi metri lățime la . acestui act juridic fiind probat și susținut prin mai multe înscrisuri întocmite de-a lungul timpului chiar de intimata C. I., cu referire la vederile transmise autorilor recurenților reclamanți, precum și prin mai multe fapte juridice lipsite de echivoc, respectiv recunoașterea intimaților C. referitoare la faptul că au desființat gardul din sârmă ce separa proprietățile reclamanților de a lor și că au aruncat acest gard în spațiul curții reclamanților.
Un alt motiv de recurs a vizat faptul că, deși instanța de apel a reținut corect că "terenul cu deschidere de 2 metri la . învecinat cu terenul atribuit prin lotul I "fiicei A. Gh.S.", totuși aceasta apreciază că "este nefondată, întrucât acest aspect rezultă din însăși conținutul actului de partaj” motivația sa fiind contradictorie și ducând la pronunțarea unei soluții nelegale și netemeinice.
În opinia recurenților, în mod greșit s-a reținut că această cale de acces de 2 metri deschidere la . reprezenta doar o vecinătate cu terenurile intimaților menționați în lotul 2, întrucât aceștia sunt moștenitorii loturilor 1 și 3, astfel că motivarea dată soluției este o gravă eroare de interpretare a datelor cauzei dedusa judecații, fapt ce atrage nelegalitatea prevăzută de art.304 pct.8 C.pr.civilă.
De asemenea, recurenții au susținut că, deși instanța de apel a reținut corect că „din conținutul actului de partaj rezultă că nu este instituită o servitute de trecere care să greveze terenul ce avea caracter de fond aservit, adică terenul învecinat cu . a fost atribuit fiicei A. Gh.S.", totuși consideră că apelul este nefondat, deoarece nu se poate considera că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art.624 Cod civil, atât timp cât în considerente se arată că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de acest text de lege.
Învederează recurenții că instanța de apel a omis să se pronunțe cu privire la critica referitoare la neaplicarea dispozițiilor art.622 alin.3 teza finală Cod civil, potrivit cărora "servituțile aparente sunt acelea care se cunosc prin lucrări exterioare, precum: o ușa, o fereastra, etc.”,.
In cauză, . chiar poarta de acces spre proprietatea de la nr.29, a moștenitorilor defunctei S. B., fapt autentificat, atât în anul 1940 prin actul de donație-partaj, cât și prin actul autentificat sub nr. 1676/12 august 1987, acte intrate în circuitul civil și care au produs efectele pentru care au fost create, conform voinței autorilor proprietari ai terenurilor respective.
În acest sens, s-a solicitat a se constata că recurenții-reclamanți sunt cei care au achitat impozitul pe terenul situat la adresa din ..29, aspect care dovedește calitatea acestora de proprietari.
Au considerat recurenții că existenta unei porți de acces de 2 metri spre proprietățile împărțite de autoarea M. C. M. B., rezultă și din certificatul de moștenitor nr.875/09.12.1982 emis de notarul public S. C., în care este consemnată împărțirea averii rămasă de pe urma defunctei B. S., care primise lotul II prin actul de donație al autoarei sale, M. C. M.B., compus dintr-un "petec de loc situat în punctul Acasă, în suprafața de 1080 mp, vecin cu locul dăruit fiicei A. Gh.S., cu locul dăruit fiului C. CM B., moșt. C. V. D. și S. B. și cu . ieșire de doi metri la .>
În raport de motivele invocate, s-a solicită admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei, în sensul de a fi obligați intimații să elibereze drumul de acces pe care îl ocupă fără niciun drept.
Prin decizia nr.4209/12.12.2012 Curtea de Apel Ploiești a admis recursul, a casat decizia tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că instanța de apel a motivat că expertiza solicitată nu se justifică, dat fiind faptul că la dosar nu s-au depus acte din care să rezulte calitatea de proprietari a recurenților asupra terenului ce formează obiectul cauzei de față.
În raport de această motivare a instanței de apel, Curtea a apreciat că, dimpotrivă, se impunea, în raport de actele depuse la dosar, o verificare la fața locului, în funcție de acestea, întrucât def. M. B. C., prin actul de donație a delimitat trei perimetre distincte, pe care în prezent se află gospodăriile părților din cauza de față, sens în care instanța avea obligația să verifice dacă servitutea de trecere a fost instituită de defunctă prin actul de donație sau fusese instituită anterior.
A motivat Curtea de Apel că, mai mult decât atât, pornind de la obiectul acțiunii - confesorie de servitute - una din condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cel ce exercită o asemenea acțiune este să dovedească titlul prin care dreptul de servitute a fost stabilit în folosul său, titlul invocat fiind reprezentat de actul de donație-partaj autentificat sub nr. 37/9.12.1940 și, chiar dacă recurenții-reclamanți nu au putut depune suficiente înscrisuri privind dreptul de proprietate al autoarei acestora, dar și a pârâților-intimați la momentul încheierii actului de donație, instanțele trebuiau să analizeze mai în detaliu obiectul acțiunii, prin încuviințarea unei expertize topo.
S-a mai susținut de către instanța de recurs că, pentru verificarea susținerilor recurenților, în sensul că după despărțirea fondurilor, în condițiile în care aceștia nu au depus suficiente acte, existența unui semn văzut de servitute, cum este servitutea de trecere, instanța avea obligația să încuviințeze și efectuarea unei expertize topo care să stabilească dacă au figurat semne vizibile a existenței unei servituți și înainte de întocmirea actului de donație sau a fost instituită direct prin actul de partaj de ascendent autentificat sub nr. 37/9.12.1940, aspect în raport de care critica recurenților este întemeiată, sens în care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 2 C.pr.civilă, urmează a se admite recursul, a se casa decizia instanței de apel și a se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru efectuarea unei expertize topo de specialitate, pentru a se stabili dacă au existat sau nu, semne ale unei astfel de servituți și înainte de actul de donație încheiat în anul 1940 de autoarea părților, M. C. B. sau a fost instituită direct prin actul de partaj.
A precizat Curtea de Apel că efectuarea unei astfel de expertize se impune cu atât mai mult cu cât în fața instanței de recurs recurenții au depus la dosar un înscris, respectiv adresa nr. 8254/21.12.2012 eliberată de Primăria oraș Slănic, care va fi analizat prin coroborare cu celelalte înscrisuri depuse de părți la dosar, urmând ca expertul să aibă în vedere actul de partaj de la fila 26-28 dosar fond, planul cadastral - fila 59 dosar fond - poziționarea pe schița de plan, calea de acces, schița de plan din dosarul nr. 1846/2004 în care figurează această cale de acces, va identifica și măsura suprafața de teren donată în anul 1940, dacă calea de acces face corp comun cu suprafața de teren aparținând lui B. C..
Primindu-se dosarul la tribunalul Prahova, cauza a fost reînregistrată la numărul_ la data de 14.01.2013.
Pe linia deciziei de casare, prin încheierea de ședință din 9.04.2013 instanța a dispus efectuarea unei expertize topo având ca obiectiv: expertul să măsoare, să poziționeze pe schița de plan suprafața de teren donată în anul 1940 de defuncta B. M. C.; să se stabilească dacă au figurat semne vizibile a existenței unei servituți și înainte de actul de donație cu nr.37/1940; să se stabilească dacă servitutea de trecere a fost instituită direct prin actul de partaj de ascendent autentificat sub nr.37/1940; să măsoare, să poziționeze pe schița de plan, cele 3 loturi rezultate în urma actului de donație din anul 1940, în identificarea acestor 3 suprafețe de teren și precizare vecinătăți și numele proprietarilor, urmând a menționa dacă toate aceste suprafețe, au fiecare ieșire proprie la . precizeze expertul dacă servitutea de trecere este în prezent liberă sau ocupată, urmând a arăta numele persoanei sau a persoanelor care au acaparat-o sau dacă este alipită suprafeței de teren ce face parte din unul dintre cele 3 loturi, rezultate în urma actului de donație din anul 1940. Să menționeze dacă la momentul promovării acțiunii de către reclamanți; să se precizeze dacă la acest moment există sau au existat semne vizibile ale acestei servituți de trecere, urmând a preciza care sunt aceste semne; să se precizeze dacă apelanții au ieșire la calea publică prin . într-adevăr prin actul de donație rezultă că s-ar fi instituit vreo servitute de trecere; să se precizeze de expert dacă există 2 m.l. la . cum au fost menționați în cuprinsul actului de donație la lotul nr.2 reprezintă o vecinătate sau servitute de trecere ce greva terenul învecinat cu . în lotul l; să se precizeze dacă drumul de trecere exista anterior încheierii actului de donație sau a fost creat prin acesta.
Raportul de expertiză a fost efectuat în cauză de către expert G. G., raport ce a fost însușit și de către expertul consilier al reclamanților B. L., raport de expertiză cu privire la care s-au formulat obiecțiuni de către reclamanți și care au fost respinse de către instanță, ca neîntemeiate pentru motivele expuse în încheierea de ședință din data de 12.09.2013.
Tribunalul examinând actele și lucrările dosarului, atât înainte, cât și după casare, constată că apelul este nefundat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit actului de donație partaj încheiat la data de 9.02.1940, numita M. C. M. B. a dispus ca la încetarea sa din viață întreaga sa avere situată în . să fie împărțită copiilor săi, respectiv fiicei sale A. Gh. I S. îi dăruiește două petice de loc situate în Slănic și anume un petic de loc numit „Acasă” pe .. 23, în suprafață de 1548 m.p. învecinat cu . C., S. B. și locul dăruit unei alte fiice, S. G. I. B., precum și un alt petic loc lăstăriș de pădure numit „sub cetate” în suprafață de 2685 m.p.
De asemenea, defuncta a dăruit fiicei sale S. GH. V. B., un petic de loc numit „Acasă” pe . suprafață de 1080 m.p. învecinat cu locul dăruit fiicei sale A. Gh I S., cu locul dăruit fiului său C. C M B., cu moșt. C. V D. și S. I B. și cu . ieșire de 2 m lățime la . și un petic de loc lăstăriș de pădure în suprafață de 2685 m.p. numit „Sub cetate”.
Lotul III a fost dăruit de către defunctă fiicei sale E. I. N Lighean constatând într-un petic de loc numit „Acasă” pe .. 29 în suprafață de 1071 m.p. învecinat cu . ce merge la moșt C. V D., cu locul dăruit fiului său G. C M B., precum și un petic loc lăstăriș de pădure în suprafață de 2685 m.p. numit „Sub cetate”.
Lotul IV a fost dăruit de defunctă fiului său C. C M B., respectiv un petic loc numit „Acasă” .. 25 în suprafață de 1080 m.p. învecinat cu . locul dăruit fiicei sale S. Gh. V. B. moșt. C. V D. și cu locul dăruit fiului său G. C M B., precum și un petic loc lăstăriș de pădure în suprafață de 2685 m.p. numit „Sub cetate”.
Defuncta a dăruit lotul V fiului său G. C M B. constând într-un petic de lot numit „Acasă” pe .. 27, în suprafață de 2365 m.p. învecinat cu . locul dăruit fiului său C. C M B. și ginerelui său I. I N Lighean precum și un petic loc lăstăriș de pădure în suprafață de 2685 m.p. numit „Sub cetate”.
Prin contractul de partaj voluntar autentificat la nr. 1676/12.08.1987, numiții B. I., D. D. și C. M. au hotărât ca prin bună înțelegere să partajeze parțial bunurile rămase de pe urma defunctei S. B., respectiv un teren de 700 m.p. curți clădiri situată în Slănic, .. 29 A și locuința edificată pe acest teren, C. M. primind terenul în suprafață de 340 m.p. curți clădiri situat în Slănic, .. 29 A învecinat la nord cu . cu D. D., la este B. V. și la vest moșt. B. S. și locuința situată pe acest teren, iar D. D. a primit terenul în suprafață de 360 m.p. curți clădiri situat la aceeași adresă, învecinat la nord cu C. M., la sud cu . C. I., la este cu B. V. și la vest cu moșt. B. S., iar B. I. a primit sultă.
Prin contractul de vânzare – cumpărare aut. nr. 84/28.01.2000, D. D. a înstrăinat imobilul proprietatea sa în suprafață măsurată de 358 m.p. situată în Slănic, .. 29 A și locuința aflată pe acest teren, între vecini C. M., C. I., Intrare din . V. și moșt.def. B. S., reclamanților R. A. și R. A..
Conform contractului de vânzare – cumpărare aut. nr. 1897 /10.12.2004, reclamanții R. A. și R. A., au vândut reclamanților V. V. și V. E. imobilul proprietatea lor constând dintr-un teren curți în suprafață de 18,09 m.p. precum și locuința situată pe acest teren, imobil situat în orașul Slănic, .. 29 A, între vecini rest proprietate R. A. și A. pe toate laturile.
Potrivit arborelui genealogic depus la dosar și necontestat de părți, C. M. a avut ca moștenitori pe B. C., R. A. și V. E., iar B. C. a avut la rândul său ca moștenitori pe B. A. și B. C. E..
Prin sentința civilă nr. 479/4.04.2005 a Judecătoriei Vălenii de M., s-a dispus partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctei S. A., decedată la data de 27.09.1974, constând în 2 terenuri, respectiv unul de 2500 m.p. situat în Slănic .. 27 și respectiv de 2700 m.p. situat în Slănic potrivit titlului de proprietate nr._/2002, ocazie cu care s-a dispus ieșirea din indiviziune conform variantei a III-a a expertizei G. E., pârâta C. I. primind suprafața de 627 m.p. pe . construcții și fâneață, numiții S. I., G. T. și S. I. au primit o suprafață de 627 m.p. fâneață, la aceeași adresă, iar numitul E. I. a primit 390 m.p. curți construcții și 237 m.p. fâneață, fiind puși în posesie în această modalitate de către executorul judecătoresc N. E. M..
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză de către expert G. G., terenurile ce au aparținut defuncților S. Gh. B., A. Gh. I. S. și C. C. M. B., au fost identificate pe schița de plan, anexa 1, avându-se în vedere contractul de donație nr. 37/1940, respectiv pentru A. Gh. S. o suprafață de 1989 m.p. (suprafața din actul de donație a fost de 1548 m.p.), pentru S. Gh. B. s-a identificat suprafața de 1221 m.p. (suprafața in actul de donație a fost de 1080 m.p.), iar pentru C. C M B. s-a identificat suprafața de 1189 m.p. ( suprafața din actul de donație a fost de 1080 m.p.).
Pe schița de plan anexa 2 la raportul de expertiză, expertul a identificat suprafața de teren în litigiu reprezentând drum către . suprafță de 70 m.p. precizând că, există semne vizibile a existenței acestui drum de trecere în sensul că este pavat cu piatră de cca 2 metri, iar în anul 1934 numitului G. B. (viitorul lot II din actul de donație 37/1940 S. B.) i s-a emis autorizația nr. 160/1934 pentru construirea unei locuințe cu accesul din . a se putea preciza dacă a fost creat înainte de acest act de donație potrivit căruia toate suprafețele aveau acces propriu la .>
A precizat expertul că servitutea de trecere este închisă la ambele capete cu garduri de către pârâții C. I. și C. S., servitute care potrivit actului de donație nr. 37/1940 ar fi aparținut lotului II S. B..
A mai susținut expertul că apelanții B. A. și B. C. E. au ieșire la . R. și V. nu au acces la . făcându-se în prezent, prin proprietatea apelanților B. A. și B. C. E..
Se mai susține de către expert că, drumul de trecere era inclus în suprafața lotului II S. B. ca parte integrantă a terenului donat, fapt care reiese din vecinătățile actului de donație și deci, nu putea fi servitute de trecere, precum și faptul că, exista o intrare spre . înainte de actul de donație, întrucât lotului II i s-a emis autorizația nr. 160/1934 pentru construirea unei locuințe cu accesul din . în acte a fost creat un drum de trecere pentru lotul II conform actului de donație nr. 37/1940.
Servitutea de trecere este reglementată de art.616-619 c.civ., și constă în aceea că proprietarul locului înfundat poate să ceară vecinului său dreptul de trecere pentru folosirea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi pentru pagubele ce i le-ar produce, prin loc înfundat înțelegându-se locul ce nu are nicio ieșire la calea publică, servitutea de trecere fiind o servitute necontinuă și neaparentă, ce poate fi constituită atunci când se vinde o porțiune din terenul ce formase până atunci un singur fond, constituire ce se poate realiza numai prin convenția părților materializată prin acte cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, titularul servituții de trecere putând, pentru apărarea dreptului său, să exercite acțiunea confesorie în scopul recunoașterii dreptului său real de servitute de trecere ca limită de exercitare a acestui drept.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că defuncta M. C. M. B. a dăruit copiilor săi, A. S., S. B., E. I. Lighean, C. C.M. Breazeanu și G. C.M. B. terenurile proprietatea sa, printre care și terenul situat în Slănic, . în care a încheiat actul de donație partaj din data de 9.02.1940, act care atestă că A. Gh. S. a primit o suprafață de 1548 m.p. (suprafața măsurată este de 1989 m.p.), S. Gh. B. a primit suprafața de 1080 m.p. (suprafața măsurată este de 1221m.p.), iar C. C. M. B. a primit suprafața de 1080 m.p. ( suprafața măsurată este de1189 m.p.), la data încheierii actului de donație terenul primit de autoarea reclamanților, S. Gh. B. învecinându-se cu locul dăruit fiicei sale A. Gh. I. S., cu locul dăruit fiului său C. C. M. B., cu moșt. C. V D. și S. I B. și cu . ieșire de 2 m lățime la . din care reclamanții R. au cumpărat suprafața de 358 mp. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 84/28.01.2000, între vecini C. M., C. I., Intrare din . V. și moșt. def. B. S., teren din care reclamanții, la rândul lor, au înstrăinat reclamanților V., teren curți în suprafață de 18,09 m.p. precum și locuința situată pe acest teren conform contractului de vânzare – cumpărare aut. nr. 1897/10.12.2004.
Ca atare, atât timp cât terenul primit de S. B. prin actul de donație încheiat în anul 1940 și respectiv cel cumpărat de reclamanții R. în suprafață de 358 mp. se învecinează, potrivit vecinătăților înscrise în actul de donație și contractul de vânzare-cumpărare, pe una din laturi, cu . că, în realitate, prin actul de donație și prin contractul de vânzare-cumpărare sus-menționate nu s-a constituit în favoarea defunctei S. B. și respectiv în favoarea reclamanților R. vreo servitute de trecere, în cuprinsul acestor acte neexistând nicio mențiune cu privire la faptul că, prin împărțirea terenului din . moștenitori săi, defuncta M. C. M. B. ar fi înțeles să lase defunctei S. B. o cale de acces către ., dimpotrivă, conform raportului de expertiză G. G., cu ocazia încheierii actului de partaj - donație, S. B., A. S. și C. C.M. Breazeanu au primit în realitate mai mult teren decât cel cuprins în act, terenul primit de defuncta S. B. întinzându-se până la . încât terenul de 1221 mp. identificat pe schița de plan anexa 1 la raportul de expertiză ar reprezenta, până la proba contrară, terenul proprietatea acesteia din urmă, primit în baza actului de donație.
De altfel, dacă defuncta M. C. M. B. ar fi dorit ca fiica sa, S. B., să beneficieze de un drept de servitute pentru a putea ieși la . fi însemnat să specifice în mod expres acest lucru în cuprinsul actului de donație partaj, respectiv că-i donează o suprafață de teren învecinată cu A. S. și C. CM B., urmând a folosi drept cale de acces la . porțiune de teren or, din actul de donație astfel cum sunt înscrise vecinătățile terenurilor donate, ar reieși că a donat fiicei sale S. B. tot terenul de 1221 mp identificat de expert, inclusiv porțiunea de teren cu lățime de 2 m cu ieșire/intrare din .>
Aceste împrejurări atestă faptul că nici moștenitoarea defunctei S. B., respectiv D. D., nu putea transmite reclamanților R. un asemenea drept de servitute cât timp autoarea sa nu i-a transmis un astfel de drept și pe care nu-l deținea, ținând seama de mențiunea expresă din cuprinsul actului de donație în sensul că terenul donat fiicei S. B. se învecina cu . nicidecum că autoarea comună a constituit, cu ocazia partajării terenului, pe lotul revenit altui moștenitor, A. S. sau C. CM B., un drept de trecere în favoarea Stanei B., către .>
De altfel, analizând vecinătățile celorlalte loturi menționate în actul de donație, respectiv lotul ce i-a revenit numitei A. S. și care se învecina cu . C., S. B. și locul dăruit unei alte fiice, S. G. I. B., și lotul ce i-a revenit numitului C. CM B., care se învecina cu . locul dăruit fiicei sale S. Gh. V. B., moșt. C. V D. și cu locul dăruit fiului său G. C. M. B., ar reieși că loturile I și IV, A. S. și C. C.M. B. nu se învecinau pe nicio latură, ci ambele se învecinau cu S. B. or, dacă cele două loturi s-ar fi învecinat, ar fi însemnat ca porțiunea de 70 de mp. să figureze ca revenind în proprietatea unuia din cele două loturi, cu instituirea unei servituți de trecere asupra acestei porțiuni, neexistând însă nicio dovadă în acest sens, ceea ce reprezintă o prezumție că porțiunea în litigiu ar fi revenit lotului II, S. B., care s-ar fi învecinat inclusiv pe această porțiune cu loturile I și IV.
Mai mult chiar, astfel cum se menționează în cuprinsul raportului de expertiză, există semne vizibile ale existenței unui drum de trecere în sensul că este pavat cu piatră pe o lățime de 2 m, iar în anul 1934, anterior actului de donație, numitului G. B. i s-a emis o autorizație de construcție în vederea edificării unei locuințe cu accesul din . ce ar înseamnă, până la proba contrară, că autoarea comună ar fi ținut seama, la încheierea actului de acest aspect și i-ar fi donat fiicei sale S. B. întregul teren de 1221 mp., adică inclusiv porțiunea de 70 mp., pentru a-i asigura ieșirea la . ales că ceilalți moștenitori aveau asigurată ieșirea la . modalitatea de împărțire a terenului.
Dacă această porțiune ar fi fost constituită ca și servitute de trecere, ar fi însemnat să fie menționată ca atare atât în actul de donație, în contractul de vânzare-cumpărare nr.84/2000, cât și în planurile cadastrale, în rolul agricol al uneia dintre părți or, din actele depuse la dosar nu rezultă o asemenea situație, fapt care atestă că, în realitate, această porțiune de teren nu a fost constituită ca și servitute de trecere anterior sau cu ocazia întocmirii actului de donație, ci ar fi revenit, până la proba contrară lotului II, S. B..
Astfel, cât timp pe terenul de 70 mp. în litigiu nu a fost creată o servitute de trecere în favoarea defunctei S. B. și, implicit, nici în favoarea reclamanților, neexistând niciun titlu la dosar care să constate constituirea unei asemenea servituți, ținând seama că servitutea de trecere reprezintă o servitute necontinuă și neaparentă, ce poate fi constituită, de exemplu, atunci când se vinde o porțiune din terenul ce formase până atunci un singur fond, constituire ce se poate realiza numai prin convenția părților materializată prin acte cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, înseamnă că pretenția reclamanților R., care au cumpărat de la unul din moștenitorii defunctei S. B., respectiv D. D., suprafața de 358 mp. între vecini C. M., C. I., Intrare din . V. și moșt.def. B. S., de a fi obligați pârâții C. I., C. S. și B. V. să respecte drumul de acces în litigiu este neîntemeiată.
În ceea ce-i privește pe reclamanții V. V., V. E., B. A. și B. C. E., pretenția acestora de a le fi respectat drumul de trecere de către pârâți nu poate fi avută în vedere cât timp nici aceștia nu au produs vreun act care să ateste că s-a constituit în favoarea lor vreun drept de trecere la . ales că, astfel cum reiese din documentația cadastrală întocmită cu ocazia intabulării dreptului de proprietate de către reclamanții B. și B., aceștia au ieșire la calea publică, astfel încât terenul lor nu reprezintă loc înfundat în sensul disp. art.616 c.civ., iar în favoarea reclamanților V. care au cumpărat de la reclamanții R. o suprafață de 18,09 mp., aceștia din urmă au constituit în favoarea cumpărătorilor o servitute de trecere pe terenul rămas în proprietatea acestora în suprafață de 340,61 mp., neexistând de asemenea nicio dovadă la dosar că s-ar fi constituit în favoarea reclamanților V. o servitute de trecere pe porțiunea de 70 mp. în litigiu.
Criticile apelanților în sensul că instanța de fond ar fi reținut în mod greșit că intimatul pârât B. V. este copilul și moștenitorul defunctei M. C. M. B., în realitate acesta fiind copilul lui B. C., fiului acesteia, că autoarea apelanților ar fi fost numita S. și nu S., dând un înțeles greșit și străin de natura pricinii dedusă judecății, fapt care a dus la pronunțarea unei sentințe nelegale și netemeinice, nu au relevanță în cauză cât timp autoarea reclamanților și reclamanții nu dețin niciun titlu care să ateste constituirea în favoarea lor a unei servituți de trecere pe porțiunea de teren în litigiu de 70 mp. astfel cum a fost identificată de expertul G. G..
Aspectele invocate de către apelanți în sensul că în mod greșit ar fi reținut instanța de fond că această cale de acces de 2 metri deschidere la . reprezenta doar o vecinătate cu terenurile intimaților pârâți menționați în lotul 2, cât timp terenul partajat prin actul de donație partaj voluntar al defunctei M. C. M. B., prezentat în lotul II, avea o ieșire de 2 metri la . care a fost vândută de apelanții reclamanți R. A. și A., apelantului reclamant V. V., prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1897/10 decembrie 2004, sunt neîntemeiate deoarece, într-adevăr, din cuprinsul actelor depuse la dosar reiese că lotul II, S. B. se învecina cu . nicidecum că s-a constituit în favoarea acesteia o cale de acces către . nu există nicio dovadă că porțiunea de 70 mp. în litigiu cu o lățime de 2 m ar face parte din lotul I sau IV și că lotului II, S. B., i s-ar fi constituit o servitute de trecere pe această porțiune de teren pentru a avea ieșire la . în care, în urma partajării averii defunctei Stasna B., nici moștenitoarea acesteia, D. D. nu putea înstrăina reclamanților R. o cale de acces pentru care nu deținea vreun titlu.
De altfel, analizând vecinătățile loturilor I și IV, reiese că acestea nu se învecinau între ele, ambele învecinându-se cu lotul II, ceea ce ar reprezenta, până la proba contrară, o dovadă că porțiunea de teren în litigiu ar fi aparținut, în realitate, lotului II, S. B. și nu unui alt lot, revenit altui moștenitor al defunctei și asupra căreia lotului II i s-ar fi constituit un drept de servitute care să dea dreptul reclamanților să solicite respectarea unui asemenea drept.
Susținerile apelanților că existența unei porți de 2 metri spre proprietățile împărțite de autoarea M. C. M. B., reiese și din certificatului de moștenitor nr. 875/09.12.1982, prin care este consemnată împărțirea averii rămasă de pe urma defunctei B. S., care primise prin actul de donație al autoarei sale, lotul II compus dintr-un petic de loc situat în punctul Acasă, în suprafață de 1080 mp, vecin cu locul dăruit fiului C. C. M. B., moșt. C. V. D. și S. I. B. și cu . ieșire de doi metri lățime la . pot fi avute în vedere întrucât, indiferent de existența sau nu a unei porți, nu există un titlu care să ateste crearea în favoarea lotului II a unei căi de acces spre . ales că din actele existente la dosar nu reiese că porțiunea solicitată ca și servitute de trecere ar fi aparținut altui lot, respectiv nu rezultă că loturile I și IV s-ar învecina și astfel, pentru a se da posibilitatea lotului II să iasă la . comună ar fi creat asupra lotului I sau IV un drum de trecere în favoarea lotului II.
Pretențiile apelanților conform cărora instanța de fond nu ar fi ținut cont de faptul că actele autentificate se coroborau cu actul de donație partaj al autoarei M. C. M. B., datorită lipsei de la dosarul cauzei a certificatului de moștenitor nr. 875 din 09.12.1982, despre care prima instanță nu face vorbire în sentința civilă, sunt neîntemeiate întrucât, chiar dacă certificatul de moștenitor cuprinde mențiunea că terenul ce constituie masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, ar fi fost primit de acesta prin înzestrare de la părinții săi, în realitate, niciunul din actele depuse la dosar nu atestă existența servituții de trecere în favoarea defunctei S. B. și, implicit, în favoarea reclamanților care au cumpărat o suprafață de teren de la unul din moștenitorii acesteia.
Afirmațiile apelanților în sensul că instanța de fond ar fi interpretat greșit prevederile art. 624 Cod civil întrucât . o poartă de acces spre proprietatea moștenitorilor defunctei S. B., fapt autentificat atât în anul prin actul de donație partaj, dar și în anul 1987 prin actul autentificat sub nr. 1676 din 12 august 1987, acte intrate în circuitul civil care au produs efectele pentru care au fost create de-a lungul timpului, conform voinței autorilor proprietari ai terenurilor respective, sunt nejustificate în condițiile în care, dacă autoarea comună, M. B., ar fi dorit constituirea unei servituți de trecere în favoarea lotului II, ar fi specificat în mod expres acest fapt în cuprinsul actului de donație partaj, or, cuprinsul acestui act atestă împărțirea între moștenitori a terenului astfel încât să se asigure, până la proba contrară, accesul tuturor moștenitorilor la . a greva cu vreo sarcină un alt lot, inclusiv cu o servitute de trecere.
Motivul de apel conform căruia instanța fondului nu ar fi ținut cont de prevederile art. 625 Cod civil, poarta de acces pe proprietatea atribuită prin lotul II fiicei S. GH. V. B., autoarea apelanților reclamanți reprezentând o veritabilă astfel de servitute aparentă și continuă conform definiției dată la art. 622 alin. 3 teza finală Cod civil, este nefondat întrucât servitutea de trecere este o servitute legală ce se poate constitui numai prin titlu, având un caracter necontinuu și neaparent, împrejurări care exclud crearea servituții de trecere numai prin destinația proprietarului, actul de constituire trebuind să îndeplinească condițiile de formă și de fond prevăzute de lege, condiții neîndeplinite în cauză, nefiind aplicabile dispozițiile art.625 c.civ.
Prin urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, constatând că reclamanții nu au făcut dovada unui titlu privind constituirea unei servituți de trecere asupra porțiunii de 70 mp. astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză G. G., hotărârea instanței de fond fiind astfel legală și temeinică, în baza art.296 c.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat, iar în baza art.274 c.pr.civ., va obliga pe apelanții-reclamanți, în solidar, să plătească intimatei C. I. 3000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții reclamanți R. A. și R. A., ambii domiciliați în Slănic, ..22 E, ..4, jud. Prahova, B. A., domiciliată în Slănic, ..29, jud. Prahova, B. C. E. domiciliat în Slănic, ..29, jud. Prahova, V. E. domiciliată în P., ., ., ., V. V. domiciliat în P., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1579/27.09.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații pârâți C. I. și C. S., ambii domiciliați în Slănic, ..27, jud. Prahova și B. V. domiciliat în Slănic, ..31, jud. Prahova, ca nefondat.
Obliga pe apelanții-reclamanți, în solidar, să plătească intimatei C. I. 3000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
R. C. M. C. A.
GREFIER,
Cardașol I. N.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red./Tehnored. C.R.
10 ex./15.11.2013
D.f. -_ Jud. Câmpina
J.f. - A. M.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 438/2013. Tribunalul PRAHOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 462/2013. Tribunalul... → |
|---|
