Contestaţie la executare. Decizia nr. 377/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 377/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 377/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 377

Ședința publică din data de 16.09.2015

Președinte: P.-A. A.

Judecător: Ș. O.-C.

Judecător: M. C.-A.

Grefier: S. L.-F.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-contestatoare I. M., domiciliată în Ploiești, ., ., ., împotriva încheierii pronunțate la data de 23.02.2015 de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul S. P. FINANȚE LOCALE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta-contestatoare nu a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 lei, un exemplar al cererii de recurs și două exemplare de pe înscrisurile doveditoare nearătate la prima instanță, certificate pentru conformitate cu originalul, așa cum i s-a pus în vedere prin rezoluția din data de 11.05.2015 și prin citația emisă pentru acest termen de judecată, după care

Tribunalul invocă, din oficiu, excepția de netimbrare a recursului și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

După strigarea cauzei și invocarea excepției de netimbrare, asupra căreia instanța a rămas în pronunțare, s-a prezentat în sala de judecată recurenta-contestatoare, care a precizat că nu poate face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, declarat de recurenta-contestatoare I. M. împotriva încheierii pronunțate la data de 23.02.2015 de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul S. P. Finanțe Locale Ploiești, constată următoarele:

În ședința publică din data de 16.09.2015 tribunalul a invocat, din oficiu, excepția de netimbrare a recursului declarat de recurenta-contestatoare I. M. și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Examinând excepția de netimbrare instanța de recurs constata că, potrivit art. 33 alin. 1 și 2 din OUG nr. 80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă cererea este netimbrată sau insuficient timbrată se va pune în vedere petentului obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru.

În cauză instanța de control judiciar a pus în vedere recurentei – contestatoare prin comunicarea emisă la data de 11.05.2015 și primită de recurentă la data de 14.05.2015 (potrivit dovezii de înmânare a comunicării aflată la fila 17 din dosar), dar și prin citația emisă pentru termenul de judecată din data de 16.09.2015 și primită de recurentă la data de 09.06.2015 (potrivit dovezii de înmânare a citației aflată la fila 20 din dosar) obligația stabilită în sarcina sa de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, aducându-i–se la cunoștință și sancțiunea ce va fi aplicată în caz de neconformare, respectiv anularea cererii de apel ca netimbrată.

Cum recurenta nu s-a conformat obligației de a achita suma indicată până la termenul de judecată stabilit, din data de 16.09.2015, în baza art. 248 alin. 1 Cod de Procedură Civilă cu aplicarea art. 3 din OUG nr. 80/2013, instanța va admite excepția de netimbrare, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va anula recursul declarat de recurenta-contestatoare I. M. împotriva încheierii din data de 23.02.2015 pronunțate de Judecătoria Ploiești, ca fiind netimbrat.

Se impune precizarea că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art.21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art.6 par.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.

În concret, art.6 par.1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența sa, că numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fără nici o legătură cu șansele de câștig a cauzei și înainte de orice analiză a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale reclamantului, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsita de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).

Practic, suma stabilită în sarcina recurentei cu titlul de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, aferente căii de atac exercitate, nu are un cuantum exorbitant nici măcar pentru o persoană cu venituri modice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția de netimbrare, invocată din oficiu.

Anulează recursul declarat de recurenta—contestatoare I. M., domiciliată în Ploiești, ., ., ., împotriva încheierii pronunțate la data de 23.02.2015 de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul S. P. FINANȚE LOCALE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, ca fiind netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

P. - A. A. Ș. O.-C. M. C.-A.

GREFIER,

S. L.-F.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red. /tehnored. S.L.F.

4 ex./23.09.2015

d.f. nr._ 14- Judecătoria Ploiești

j.f. B. M. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 377/2015. Tribunalul PRAHOVA