Obligaţie de a face. Decizia nr. 2694/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2694/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 2694/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA- SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR.2694
Ședința publică din data de 15.09.2015
PREȘEDINTE - A. G. H.
JUDECĂTOR - N. C.
GREFIER - M. Ș.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de apelanții reclamanți SĂVINUȚĂ S. CNP_ și SĂVINUȚĂ M. M. CNP_, ambii domiciliați în București, sector 1, . și cu domiciliul procesual ales la C..Av.R. D. cu sediul în București, sector 3, . A, și de apelanta-intervenientă GROȘENESCU A. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat Ț. P. cu sediul în mun. Câmpina, .. 194, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr.1480/22.04.2015 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații pârâți D. M., CNP_ și D. M., CNP_ ambii domiciliați în mun. București, .. 20, ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 15.09.2015 când a dat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la data de 19.11.2013 pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._, reclamanții Săvinuță S. și Săvinuță M. M. au chemat în judecată pe pârâții D. M. și D. M., în contradictoriu cu intervenienta Groșenescu A., solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților de a lăsa în deplină posesie și pașnică folosință servitutea de trecere existentă în favoarea lor pe terenul pârâților, obligarea pârâților la tăierea pomilor fructiferi existenți pe terenul afectat de servitute, obligarea pârâților de a le permite racordarea la rețelele de utilitate publică: gaze, apă, canalizare, energie electrică, telefonie și cablu TV, stabilirea unei servituți de trecere pe terenul pârâtului cu o lățime de 1 m.l. în continuarea lățimii servituții de 3 m.l. stabilită prin convenție și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că în anul 2002 au cumpărat terenul de 800 m2 (772,234 m2) situat în orașul B., Gura Beliei, . conform contractului de vânzare cumpărare aut. sub nr. 2223/2002 și prin acest contract le-a fost transmis și dreptul de servitute de trecere până pe . servitute constituit pe o lățime de 3,01 m și o lungime de 44,39 m pe proprietatea pârâtului.
Reclamanții au arătat că de la data achiziționării terenului și până la data formulării acțiunii au fost în imposibilitatea de a beneficia de dreptul lor de servitute legal dobândit întrucât pe terenul destinat servituții sunt plantați pomi fructiferi.
Cu privire la capătul 3 din acțiune reclamanții au arătat că în cursul acestui an au inițiat demersurile pentru edificarea unei construcții pe teren, iar de la Primăria orașului B. au aflat că nu vor putea elibera autorizație de construire dacă nu vor face dovada că există o cale de acces de minim 4 m lățime de la stradă până la imobil conform regulamentului local de urbanism.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 696 alin. 1 și art. 757 din codul civil și art. 1002 din codul de procedură civilă.
În dovedirea cererii reclamanții au depus în copie la acte.
Prin întâmpinarea cerere reconvențională depusă la dosar, pârâții au invocat excepția inadmisibilității acțiunii privind neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 193 din codul de procedură civilă respectiv reclamanții nu au atașat cererii de chemare în judecată dovada îndeplinirii obligației de a fi invitați la o ședință de informare.
Pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. M. și excepția lipsei de interes întrucât reclamanții de la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului nu au manifestat nici un interes pentru lărgirea căii de acces și astfel nu există nici un temei legal, afirmația în sensul că ar fi inițiat demersurile pentru eliberarea autorizației de construire fiind nedovedite.
Cu privire la pomii fructiferi pârâții au arătat că nu au fost plantați ci au răsărit în mod natural și nu îngrădesc dreptul de trecere, fiind pe porțiunea de teren pe care reclamanții doresc să lărgească servitutea de trecere și au fost de acord cu tăierea acestora dar cu condiția să le fie plătită lipsa de folosință.
În privința racordării la rețelele de utilități pârâții au arătat că au fost realizate de ei și acest fapt este cunoscut de reclamanți și au fost trasate și dimensionate pentru o singură familie.
Prin cererea reconvențională pârâții au solicitat obligarea reclamanților la plata contravalorii lipsei de folosință pentru terenul în suprafață de 132 m2 asupra căruia este instituit dreptul de servitute pe ultimii trei ani și în viitor an de an, obligarea reclamanților la plata contravalorii lipsei de folosință a cotei de ½ din suma de 182,5 lei stabilită în favoarea d-nei Groșenescu A. pe ultimii trei ani și pe viitor și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reconvenționale pârâții au arătat că din anul 2002 până în prezent reclamanții nu au achitat nici o sumă de bani pentru folosirea terenului deși au fost notificați în anul 2010.
În drept, pârâții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 205, 209 din codul de procedură civilă și art. 755 și următoarele din codul civil.
În dovedirea cererii reconvenționale pârâții au solicitat probe cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză de specialitate.
Prin răspunsul la întâmpinarea pârâților și întâmpinarea la cererea reconvențională formulată de pârâți, reclamanții au solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. M. și a excepției lipsei de interes.
Pe fondul cauzei, reclamanții au solicitat respingerea apărărilor formulate de pârâți și au arătat că nu au locuit acolo și înainte de a lua decizia edificării unei construcții nu au fost afectați că nu se poate intra cu mașina pe acest drum din cauza pomilor fructiferi existenți pe drum.
Reclamanții au solicitat respingerea în parte a cererii reconvenționale în sensul că sunt de acord să plătească pârâților de la data formulării cererii reconvenționale o despăgubire anuală pentru lipsa de folosință asupra terenului afectat de servitute dar nu și pentru cei trei ani anteriori deoarece drumul a fost obstrucționat și nu înțeleg să plătească ½ din contravaloarea lipsei de folosință plătită numitei Groșenescu A. deoarece aceasta și-a rezervat dreptul de a solicita în viitor despăgubiri.
În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 201, 205 și următoarele din codul de procedură civilă.
Pârâții au formulat un răspuns la întâmpinarea reclamanților prin care au arătat că își mențin excepția inadmisibilității acțiunii și de asemenea își mențin excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. M. și au considerat ca fiind întemeiată excepția lipsei de interes în promovarea capătului de cerere privind stabilirea unei servituți cu lățimea de 1 m. în continuarea servituții cu lățimea de 3,01 m întrucât nu le-a fost prezentat certificatul de urbanism nr. 251/2013 (f.94 dosar fond).
În drept, pârâții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 201 pct. 2 din codul de procedură civilă.
În cadrul probei cu înscrisuri reclamanții au depus la dosar certificatul de urbanism nr. 251 din 26.11.2013 emis de Primăria orașului B. (f.111 dosar fond).
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză topometrică.
A fot luat interogatoriul pârâților și interogatoriul reclamanților.
La solicitarea reclamanților au fost audiați martorii C. E. și D. G. și la cererea pârâților au fost audiați martorii L. I. și S. C..
În cauză a fost efectuată o expertiză topometrică de către expert B. N., expertiză ce a fost completată cu răspunsul la obiecțiuni și o expertiză construcții de către expert D. M. B. și răspunsul la obiecțiuni.
Prin cererea de intervenție depusă la dosar la termenul de judecată din 18.06.2014, intervenienta Groșenescu A. a formulat cerere de intervenție accesorie prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de intervenție intervenienta a arătat că cererea de intervenție se referă la capătul de cerere ce vizează stabilirea unei servituți de trecere de 4 m.l. pe proprietatea pârâților și se poate constata din conținutul sentinței civile nr. 1873/21.06.2007 pronunțată de Judecătoria Câmpina că a fost obligată să permită reclamanților trecerea pe un drum cu lățimea de 3,01 m. l. din . acestora.
Intervenienta a arătat că practicarea unei lățimi mai mari și accesul cu mijloace grele de transport ar afecta structura de rezistență a construcției sale, iar lărgirea drumului de acces numai pe proprietatea pârâților nu ar avea nici o influență practică deoarece porțiunea de pe terenul său are lățimea de 3 m.l.
În drept, intervenienta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 61 alin. 3, art. 63 din codul de procedură civilă, art. 755, 756 și următoarele din codul civil.
În dovedirea susținerilor sale intervenienta a solicitat administrarea probelor încuviințate pârâților.
Prin raportul de expertiză topometrică efectuat de expert B. N. a fost identificat drumul de acces ca având suprafața totală de 262 m2 și obstacolele aflate pe drumul de acces respectiv doi stâlpi de metal în punctele A și B și 3 pomi fructiferi în punctele C, D și E.
De asemenea, expertul topometru a arătat că lărgirea căii de acces la 4 metri ar afecta proprietatea pârâților în ceea ce privește cutia de gaze din punctul 4 se va afla pe drumul de trecere iar pomii fructiferi din punctele F și H și butucii de viță de vie din punctele G, I și J se vor afla pe calea de trecere iar distanța de la această cale de trecere până la proprietatea pârâților ar fi de 3,48 m și 2,92 m.
Expertul topometru a răspuns la obiecțiunile formulate și a arătat că pe drumul de servitute având lățimea de 3 m există pomi fructiferi în punctele C,D,E, iar în cazul lărgirii drumului ar exista pomi fructiferi și în punctele F și H.
În cauză a fost efectuată o expertiză construcții de către expert D. M. B. care a stabilit modul în care lărgirea căii de acces ar afecta proprietatea pârâților, respectiv cutia, regulatorul și aparatul de măsură pentru gaze ar trebui mutate, conducta de branșament gaze se va situa sub zona de circulație și ar trebui tăiați cei doi pomi și cele trei aliniamente de viță de vie.
De asemenea, expertul constructor a calculat lipsa de folosință a terenului afectat de servitutea de trecere având lățimea de 3 m și respectiv 4 m, precum și răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamanți în ceea de privește lipsa de folosință.
În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria Câmpina a pronunțat sentința civilă nr. 1480/22.04.2015 prin care a respins excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. M., excepția lipsei de interes ca neîntemeiate.
De asemenea, instanța a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții Săvinuță S. și Săvinuță M. M. împotriva pârâților D. M. și D. M., în contradictoriu cu intervenienta Groșenescu A. și a dispus obligarea pârâților să lase în deplină posesie și pașnică folosință servitutea de trecere de 3,01 ml. stabilită în favoarea reclamanților pe terenul pârâților, să procedeze la tăierea pomilor fructiferi aflați pe servitutea de trecere de 3,01 ml aflați în punctele C,D,E conform raportului de expertiză topometrică efectuat de expert B. N., să permită reclamanților să utilizeze servitutea de trecere pentru racordarea la rețelele de utilitate publică.
Prin aceeași sentință, instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind lărgirea servituții de trecere de la 3,01 ml la 4 ml ca neîntemeiat.
Totodată, instanța a admis în parte cererea reconvențională, obligând reclamanții să plătească pârâților suma de 29.200 lei reprezentând lipsa de folosință pe ultimii 3 ani începând cu data de 20.12.2010 – 19.11.2014 și suma de 7.400 lei pe an reprezentând lipsa de folosință în viitor actualizată cu indicele de inflație, conform raportului de expertiză construcții efectuat de expert D. M. B..
În același timp, instanța a respins capătul de cerere privind obligarea reclamanților la plata cotei de ½ din suma de 182,5 lei reprezentând lipsa de folosință anuală în favoarea intervenientei ca neîntemeiat, a admis în parte cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Groșenescu A. și a respins cererea intervenientei privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pe cale de consecință instanța a obligat reclamanții să plătească pârâților suma de 3.137,26 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că se impune respingerea excepției inadmisibilității acțiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art.193 din codul de procedură civilă pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația reclamanților de a-i invita la o ședință de informare având în vedere că prin decizia nr. 266 din 07.05.2014 Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 2 alin.1 și 12 din Legea 192/2006.
De asemenea, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. M. având în vedere dispozițiile art. 755 din noul cod civil care prevăd că servitutea este sarcina care grevează un imobil pentru uzul și utilitatea unui alt proprietar.
În acest sens, instanța a reținut că prin decizia nr. 1198/07.07.1982 a fostului Tribunal Suprem s-a decis că nu se poate stabili o servitute de trecere pe teren fără a fi chemați în judecată toți coproprietarii fondului aservit.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes invocată de pârâți, instanța a apreciat că se impune să o respingă ca neîntemeiată, având în vedere că interesul privește temeinicia sau netemeinicia pretenției formulată de reclamanți și interesul trebuie să fie în legătură cu situația juridică legală pentru a cărei realizare este necesară formularea acțiunii de către reclamanți.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2223/23.08.2002, reclamanții au dobândit în proprietate terenul în suprafață de 800 m2 (772,234 m.p. din măsurători) situat în orașul B., ., jud. Prahova și s-a transmis în favoarea acestora și dreptul de servitute de trecere până la . lățime de 3,01 m pe terenul proprietatea pârâtului D. M., conform declarației acestuia aut. sub nr. 1603/02.07.2002, teren ce a fost înscris în cartea funciară nr. 6703 și a fost notată servitutea de trecere conform încheierii nr._/2007.
Conform sentinței civile nr.1873/21.06.2007 pronunțată de Judecătoria Câmpina rămasă irevocabilă prin neapelare a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul din prezenta cauză și a fost obligată pârâta Groșenescu A. să-i permită reclamantului trecerea pe terenul său pe o lățime de 3,01 m. și accesul la această servitute de trecere în vederea executării lucrărilor necesare pentru buna întreținere a acestui drum de trecere precum și racordarea la rețelele de utilitate (gaze, apă, canalizare, energie electrică, telefonie și cablu TV (f.13).
Totodată, prin sentința civilă nr. 1728 din 11.06.2007 pronunțată de Judecătoria Câmpina, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, a fost admisă în parte acțiunea formulată de pârâtul din prezenta cauză D. M. și pârâta Groșenescu A. a fost obligată să lase în deplină posesie și pașnică folosință servitutea de trecere stabilită prin contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr. 1847/2000 și să-i permită să efectueze lucrări de întreținere a drumului de trecere, să utilizeze servitutea de trecere prin racordarea la rețelele de utilități iar pârâtul să-i plătească acesteia suma de 547,5 lei contravaloare despăgubire pentru teren pe ultimii trei ani și în continuare câte 182,54 lei/an (f.15).
Pârâtul a dobândit terenul în suprafață de 763 mp prin contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr. 1847/2000 și a fost creat dreptul de servitute în favoarea pârâtului pe terenul proprietatea intervenientei în suprafață de 119 mp având lățimea de 3,02 ml(f.332).
Martora C. E. audiată la cererea reclamanților a arătat că este vecină cu proprietatea reclamanților și că în urmă cu câțiva ani reclamanții i-au rugat să facă o poartă dinspre proprietatea lor spre cea a reclamanților pentru a avea acces la teren deoarece reclamanții nu aveau cheie de la poarta aflată pe .> Martora a precizat că de la . un fel de drum de acces pe care trec pârâții și ar ajunge cam până la jumătatea proprietății lor iar în continuare se află pomi fructiferi și nu permit trecerea până la proprietatea reclamanților.
Martora a apreciat că acest teren ar putea fi lățit întrucât există doar 3 pomi fructiferi care împiedică accesul de la jumătatea proprietății pârâților până la reclamanți, iar reclamanții nu au nici o construcție pe teren și nu sunt racordați la utilități (f.150).
Audiat la cererea reclamanților martorul D. G. a declarat că a avut grijă de proprietatea reclamanților și pentru a ajunge la proprietatea acestora trecea prin terenul lui Groșenescu și al pârâților, iar pârâții au făcut un drum de acces de la . proprietatea lor, fiind amenajat cu pietriș, iar de la proprietatea pârâților până la reclamanți nu mai există drum de acces și pe această porțiune se poate merge numai cu piciorul deoarece există pomi fructiferi și nu permite accesul cu autoturisme.
Martorul a arătat că utilitățile au fost făcute de pârâți respectiv gaze, apă și energie electrică și a apreciat că distanța de la calea de acces la casa pârâților fiind de circa 2-3 metri.
La solicitarea pârâților a fost audiat martorul L. I. care a declarat că de la poarta existentă la . de acces care are o lățime de circa 3 m și ajunge dincolo de proprietatea pârâților, pe marginea drumului de acces există utilități apă, gaze și energie electrică.
Martorul a precizat că i-a văzut pe reclamanți să treacă o singură dată pe această cale de acces.
Audiat la cererea pârâților martorul S. C. a declarat că de la . la capătul proprietății pârâților există un drum de trecere având o lățime de circa 2-3 m și a apreciat că acest drum de trecere nu ar putea fi lățit deoarece este în apropierea casei pârâților.
Martorul a apreciat că pe drumul de trecere se poate trece cu autoturismul de la stradă și până în capătul proprietății pârâților.
Martorul a arătat că în apropierea porții de la terenul reclamanților sunt 2-3 pomi și o mașină mare nu ar putea trece din cauza acestor pomi aflați pe teren dar reclamanții s-ar putea strecura cu mașina pe lângă acești pomi.
Potrivit art.757 din codul civil, proprietarul fondului aservit este obligat să se abțină de la orice act care limitează sau împiedică exercițiul servituții.
Martora C. E. audiată la cererea reclamanților a precizat că iarba de pe terenul reclamanților era cosită de un vecin care o transporta prin gard la proprietatea lui și nu trecea prin proprietatea pârâților deoarece a desfăcut un gard comun dintre proprietățile lor.
Martorul L. I. audiat la cererea pârâților a declarat că i-a văzut pe reclamanți trecând o singură dată pe calea de acces și erau prezenți și pârâții.
Martorul a precizat că a cosit iarba de pe terenul reclamanților și o dădea peste gard în proprietatea sa și ajungea pe terenul reclamanților prin gardul de la proprietatea sa.
La interogatoriul formulat de pârâți, reclamantul a arătat că atât familia lui cât și administratorul proprietății au trecut pe drumul de servitute în măsura în care a fost necesar dar cu înștiințarea prealabilă a pârâților, a recunoscut că li s-a pus la dispoziție cheia porții de la . presupus că administratorul a executat lucrări de întreținere a proprietății și a cules fructele trecând pe terenul pârâților și al intervenientei.
Reclamanta a arăta la interogatoriu că pe drumul de servitute au trecut doar cu piciorul, administratorul proprietății a trecut doar cu piciorul și a recunoscut că pentru a ajunge la terenul lor trebuie să treacă pe proprietatea pârâților și intervenientei, iar accesul cu mașina este stânjenit.
Având în vedere că servitutea de trecere a fost dobândită de reclamanți prin contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr. 2223 din 23.08.2002, iar potrivit dispozițiilor art. 617 alin. 1 din codul civil, reclamanții au dreptul să li se permită trecerea pe proprietatea pârâților pentru exploatarea terenului lor, iar proprietarul fondului dominant poate apela la acțiunea posesorie pentru apărarea dreptului de servitute, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să permită reclamanților exercitarea dreptului de servitute având lățimea de 3,01 ml ce a fost constituit în favoarea reclamanților.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la tăierea pomilor fructiferi existenți pe terenul afectat de servitute, instanța a reținut din raportul de expertiză topometrică efectuat de expert B. N. și răspunsul la obiecțiuni că pe drumul de acces având lățimea de 3,01 m există 3 pomi fructiferi în pct. C, D, E.
Martorul S. C. audiat la cererea pârâților a declarat că în apropierea porții de la terenul reclamanților sunt 2-3 pomi și a apreciat că un autoturism mic s-a putea strecura printre pomi pentru a ajunge la reclamanți.
Martora C. E., audiată la cererea reclamanților a arătat că de la . un drum de trecere pe care trec pârâții și ajunge cam până la jumătatea proprietății pârâților iar în continuare se află pomi fructiferi și nu permit trecerea până la proprietatea reclamanților.
Martora a precizat că unul dintre pomi exista pe proprietate atunci când s-a cumpărat terenul iar ceilalți doi pomi au fost plantați.
Martorul D. G., audiat la cererea reclamanților a arătat că pârâții au făcut un drum de acces de la . proprietatea lor, a fost amenajat cu pietriș iar de la proprietatea pârâților până la reclamanți nu mai există drum de acces și nici nu a fost pe această porțiune, pe care se poate merge numai cu piciorul deoarece în această zonă există pomi fructiferi și nu permite accesul cu autoturisme.
Având în vedere dispozițiile art. 617 alin. 1 din codul civil, care prevăd dreptul proprietarului fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său, instanța a apreciat că se impune obligarea pârâților să procedeze la tăierea pomilor fructiferi existenți pe drumul de servitute, astfel cum au fost identificați prin raportul de expertiză topometrică efectuat de expertul B. N., în pct. C, D și E.
Potrivit art. 621 din codul civil, proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a rețelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeași zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau alte asemenea, a cablurilor electrice, subterane sau aeriene după caz precum și a oricăror alte instalații sau materiale în același scop.
Martora C. E. audiată la cererea reclamanților a declarat că în apropierea drumului de trecere există utilități, gaze, apă, rețea electrică și internet, iar martorul S. C. a declarat că pe sub drumul de trecere există conducta de apă care a fost făcută de pârât iar pe margine există stâlpi de la rețeaua electrică.
Cu privire la racordarea la utilități pârâtul a precizat prin întâmpinare că nu s-a opus dar printr-o notificare aduceau la cunoștința reclamanților că a realizat toate utilitățile existente în prezent și acestea au fost trasate și dimensionate pentru o singură familie.
Având în vedere probele administrate în cauză instanța a admis capătul de cerere privind utilitățile și a obligat pârâții să le permită reclamanților să utilizeze servitutea de trecere pentru racordarea la rețelele de utilitate publică pe terenul constituit ca servitute de trecere, în sensul de a utiliza servitutea de trecere pentru racordarea la rețeaua de utilități publice și nu în sensul ca reclamanții să se racordeze la rețeaua de utilități efectuate de pârâți și care deservește proprietatea acestora.
În acest sens s-a avut în vedere că, potrivit art. 617 alin. 2 din codul civil, la constituirea servituții de trecere trebuie să se aleagă trecerea prin locul care ar provoca cea mai redusă pagubă pentru acela a cărui fond urmează să fie deschis terenul și să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului care are acces la calea publică.
Aceste prevederi sunt destinate să diminueze paguba provocată fondului aservit căruia i se impune o sarcină care duce la limitarea dreptului proprietarului, iar la stabilirea concretă a drumului de trecere trebuie să se țină seama în aceeași măsură de interesele obiective și subiective ale proprietarului fondului aservit, ca și de nevoia celui care reclamă trecerea, pentru că numai astfel se poate garanta utilizarea netulburată a servituții și respectarea sa de bună voie.
La stabilirea unei servituți de trecere trebuie să se țină seama și de interesul celui care urmează a suporta consecințele servituții iar nu să se ia în considerare în mod precumpănitor sau exclusiv interesul celui care urmează a beneficia de dreptul de trecere.
Prin raportul de expertiză construcții efectuat de expert D. M. B. s-a reținut că lărgirea drumului de acces cu un metru ar produce limitarea dreptului de proprietate cu suprafața de 44 mp și ar necesita mutarea cutiei cu regulatorul și aparatul de măsură pentru gaze în urma obținerii unui nou acord, conducta de branșament gaze se va situa sub zona de circulație, fiind necesar obținerea unui nou acord iar în zona de extindere cu un metru a servituții de trecere există 2 pomi ce ar trebui tăiați și trei aliniamente de viță de vie care ar trebui tăiate.
Din certificatul de urbanism nr. 251 din 26.11.2013 s-a reținut că terenul proprietatea reclamanților este în suprafață de 772,234 mp și destinația acestuia stabilită prin planul urbanistic general este zonă pentru locuințe regim mic de înălțime, parter + 2 etaje și s-a menționat că această parcelă este construibilă doar dacă are acces de minim 4 metri dintr-o circulație publică, în mod direct sau prin drept de trecere legal obținut prin una dintre proprietățile învecinate.
Prin contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr. 2223 din 23.08.2002, prin care reclamanții au obținut în proprietate terenul în suprafață de 772,234 mp s-a menționat că se transmite reclamanților și dreptul de servitute de trecere până pe . lățime de 3,01 m pe terenul proprietatea lui D. M. conform declarației acestuia din care rezultă că pârâtul D. M. este la rândul său beneficiarul unui drept de servitute pe terenul învecinat proprietatea intervenientei Groșenescu A..
În sentința civilă nr. 1728/2007 pronunțată de Judecătoria Câmpina, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, s-a reținut că pârâtul D. M. a cumpărat de la B. V. terenul în suprafață de 763 mp loc înfundat conform contractului de vânzare cumpărare aut. sub nr. 1847/2000 iar intervenienta Groșenescu A. și-a dat acordul pentru crearea dreptului de servitute de trecere în suprafață de 119 m2 având lățimea de 3,02 m. iar în anul 2006 pârâtul și-a construit locuința.
Conform pct. 4.11.1** din anexa 4 a HG nr. 525/1996, modificată și completată, privind aprobarea regulamentului general de urbanism s-a prevăzut că pentru locuințele unifamiliale cu acces și lot propriu se vor asigura alei semicarosabile în interiorul zonelor parcelate cu o lungime de maxim 25 m vor avea o lățime de minim 3,5 m.
Instanța a apreciat că susținerea reclamanților din conținutul acțiunii, în sensul că nu va fi eliberată autorizația de construire dacă drumul de acces la locuință nu va avea o lățime de minimum 4 m, nu este întemeiată având în vedere că pârâții au dobândit terenul în anul 2002 și au construit locuința în anul 2006, dată la care era în vigoare HG nr. 525/1996 și pârâții beneficiau de o servitute de trecere având lățimea de 3,02 m și respectiv 3,45 ml. la . de delimitare și amplasament aferent memoriului tehnic justificativ anexă la autorizația de construire eliberată pârâților.
Disp. art. 617 din codul civil acordă proprietarului unui loc înfundat devenit fond dominant, dreptul de trecere pe terenul vecinului său, drept ce configurează existența unui drept real asupra lucrului altuia care mai mult sau mai puțin transferă în favoarea titularului fondului dominant exercițiul unor prerogative din conținutul juridic al dreptului de proprietate asupra fondului aservit.
Având în vedere dispozițiile art. 617 alin. 2 din codul civil, care prevăd că o servitute de trecere trebuie să fie exercitată în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate iar prin raportul de expertiză construcții s-au arătat modalitățile în care este afectată proprietatea pârâților, respectiv terenul proprietatea pârâților afectat de servitutea de trecere este de 44 mp precum și modificarea branșamentului și a conductei de gaze, instanța a apreciat că nu se impune lărgirea drumului de acces de la 3,01 m la 4 metri, astfel cum au solicitat reclamanții, ținând seama că de la data constituirii servituții de trecere în favoarea reclamanților prin contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr. 2223/2002 și până în prezent starea de fapt a celor două imobile nu a suferit modificări sub aspectul construcțiilor existente, terenurile având aceleași dimensiuni și același acces la calea publică, aspecte față de care instanța a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Potrivit art. 620 alin. 1 din codul civil, termenul de prescripție pentru dreptul la acțiunea în despăgubire pe care o are proprietarul fondului aservit împotriva proprietarului fondului dominant începe să curgă din momentul stabilirii dreptului de trecere.
Prin cererea reconvențională pârâții au solicitat obligarea reclamanților la plata contravalorii lipsei de folosință pentru terenul în suprafață de 132 mp, pe ultimii trei ani și pe viitor an de an, suma stabilită urmând a fi indexată în raport de indicele de inflație, instanța a admis în parte cererea reconvențională și a obligat reclamanții să plătească pârâților suma de 29.200 lei pe ultimii 3 ani cu începere de la data de 20.12.2010 (având în vedere că pârâții au formulat cererea reconvențională la data de 20.12.2013 - f.57 dosar de fond) și până la 19.11.2014, conform raportului de expertiză construcții efectuat de expert D. M. B. și respectiv suma de 7.400 lei pe viitor pentru fiecare an, sumă ce va fi actualizată cu indicele anual de inflație.
În ceea ce privește cererea pârâților în sensul ca reclamanții să fie obligați la plata contravalorii lipsei de folosință respectiv o cotă de ½ din suma de 182,5 lei stabilită în favoarea intervenientei, instanța a respins această cerere ca neîntemeiată, întrucât prin sentința civilă nr. 1728/2007, pârâtul a fost obligat să plătească lipsa de folosință anuală de 182,54 lei, către intervenientă iar aceasta poate solicita obligarea reclamanților la plata contravalorii lipsei de folosință pentru terenul care este afectat de servitutea de trecere stabilită în favoarea reclamanților.
Prin cererea de intervenție accesorie s-a solicitat de către intervenientă respingerea acțiunii reclamanților, astfel că instanța, în baza art. 67 alin. 1 din codul de procedură civilă, a admis în parte cererea de intervenție ca urmare a respingerii capătului de cerere din acțiunea principală privind stabilirea unei servituți de trecere pe o lățime de 1 m.l. în continuarea lățimii servituții de 3 ml.
În ceea ce privește cererea intervenientei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, instanța a respins această cerere ca neîntemeiată având în vedere că prin cererea de intervenție accesorie intervenienta nu invocă o pretenție în favoarea sa doar urmărește susținerile pârâților în sensul respingerii acțiunii reclamanților, iar intervenienta poate să facă numai actele de procedură care nu contravin interesului părții în favoarea căreia a intervenit.
Instanța a apreciat că intervenientul accesoriu trebuie să suporte cheltuielile propriei cereri, indiferent dacă hotărârea s-a pronunțat sau nu în favoarea părții pentru care a intervenit, întrucât cererea de intervenție voluntară accesorie nu trebuie să aibă drept consecință sporirea cheltuielilor de judecată pe care le va suporta partea care va cădea în pretenții.
Totodată, instanța a reținut că intervenienta și-a însușit apărările și probele administrate de pârâți.
În baza art. 453 alin. 2 din codul de procedură civilă, instanța a obligat reclamanții să plătească pârâților suma de 3.137,26 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, onorariu avocat și expert și cheltuieli de transport (reținând că reclamanții au achitat 60 lei taxă de timbru aferentă capetelor de cerere admise, expert topometru 800 lei și onorariu avocat 3.000 lei-total 3860 lei, iar pârâții au achitat 1.544 lei taxă de timbru, onorariu expert topometru 400 lei expert constructor 1000 lei, 3500 lei onorariu avocat și cheltuieli de transport de 553,26 lei- total 6.997,26 lei).
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel, în termen legal, reclamanții Săvinuță S. și Săvinuță M. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 1840/22.04.2015, în sensul admiterii și a capătului de cerere privind lărgirea dreptului de trecere pe fondul dominat de la 3,01 metri-lățime la 4 metri-lățime și respingerii, în tot, ca nefondată, a cererii reconvenționale exercitate de pârâții-reclamanți și respingerii ca nefondată a cererii de intervenție accesorie intentată de intervenienta Groșenescu A., urmând să fie obligați pârâții și intervenienta la plata, în solidar, a cheltuielilor judiciare efectuate de apelanții-reclamanți în ambele faze procesuale.
În motivare apelanții au arătat că motivul pentru care prima instanță a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind lărgirea servituții de trecere de la 3,01 m.l. la 4 m.l. se află la fila 7, paragrafele 5 și 6 din sentința civilă ce face obiectul apelului, motivare pe care au apreciat-o ca fiind nelegală și netemeinică, în condițiile în care art. 617 alin.1 C.civ. consfințește dreptul de trecere al proprietarului fondului care este lipsit de acces la calea publică asupra fondului care are un asemenea acces; este incontestabil că, pe de o parte, reclamanții sunt proprietarii fondului dominant, după cum pârâții sunt proprietarii fondului dominat, și că, pe de altă parte, în patrimoniul reclamanților există juridicește dreptul de trecere pe fondul vecinilor săi; prima instanță de judecată, în mod greșit, a apreciat că dreptul de trecere, pe care l-a recunoscut parțial reclamanților, ar putea fi exercitat pe o lățime de (doar) 3,01 m; dreptul de trecere nu este unul teoretic și abstract ci el trebuie să fie permis pentru exploatarea fondului propriu (art. 617 alin. 1 C.civ.); terenul achiziționat de reclamanți la 23.08.2002 are o destinație stabilită prin Planul Urbanistic General și anume de construire locuințe în regim mic de înălțime, respectiv locuințe individuale; în scopul exploatării fondului propriu, reclamanții au inițiat procedura informării în vederea construirii unei locuințe unifamiliale, sens în care s-au adresat Primăriei orașului B. care i-a informat imperativ prin mijlocirea înscrisului denumit „Certificat de urbanism" nr. 251 din 26.11.2013, între altele, că „. dacă are acces carosabil de cel puțin 4 metri lățime, dintr-o circulație publică în mod direct sau prin drept de trecere legal obținut prin una din proprietățile învecinate".
Apelanții au mai arătat că, după cum este cunoscut, dreptul de trecere pentru un acces carosabil la care face trimitere autoritatea emitentă a înscrisului evocat, este cel reglementat de art. 4 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 43/28.08.1997, republicată, privind regimul drumurilor, respectiv că acesta se exercită, între altele, pe acele „drumuri de utilitate privată care asigură accesul nediscriminatoriu al vehiculelor și pietonilor"", lungimea suprafeței de teren aparține fondului dominat, aflat în proprietatea pârâților este de 44 m.
În opinia acestora, prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor punctului 4.11.1** din Anexa nr. 4 a H.G. nr. 525/1996, modificată și completată, respectiv: lungimea aleii carosabile este de 44 m.l., fiind mai mare de lungimea maximă de 25 m, avută în vedere de către legiuitor, iar pentru o asemenea situație legiuitorul a prevăzut că aleile carosabile „vor fi prevăzute cu supralărgire de depășire și suprafețe pentru manevre de întoarcere". Față de „lățimea minimă „de 3,5", evocată de același legiuitor, instanța i-a obligat pe pârâți să permită trecerea reclamanților pe o alee carosabilă de numai 3,01 m. lățime.
În plus, apelanții au subliniat că, în mod greșit, prima instanță a interpretat dispozițiile art. 617 alin. 2 C.Civ. potrivit cu care „Trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii".
Apelanții au solicitat să se constate că dispozițiile art. 617 alin. 2 C. Civ. nu reglementează „o servitute de trecere" a fondului dominant ci „un drept de trecere" a fondului dominant, „minima stânjenire" reținută de judecătorul fondului neputând să lipsească de conținutul său legal și efectiv dreptul de trecere care, prin soluția adoptată, a fost abolit.
Cât privește soluția dată cererii reconvenționale exercitate de către pârâți, de obligare a reclamanților la plata către aceștia a sumei de 29.200 lei reprezentând lipsa de folosință pe ultimii trei ani „începând cu data de 20.12._14" și a sumei de 7.400 lei pe an, reprezentând lipsa de folosință în viitor, apelanții au apreciat că este lipsită de temei.
Astfel, apelanții au precizat că instanța de judecată, invocând dispozițiile art. 620 alin. 1 C.civ., a admis în parte cererea reconvențională și a obligat apelanții-reclamanți să plătească suma de 29.200 lei pe ultimii trei ani cu începere de la data de 20.12.2010 (având în vedere că pârâții au formulat cerere reconvențională la data de 20.12.2013 — f. 5.7 și până la 19.11.2014 și respectiv suma de 7.400 lei pe viitor pentru fiecare an, sumă ce va fi actualizată cu indicele anual de inflație".
S-a considerat că și această motivare este nelegală și netemeinică, sens în care s-a menționat că la fila 7, par. 3. din sentința apelată, s-a motivat că „Prin contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr. 2223 din 23.08.2002, prin care reclamanții au obținut în proprietate terenul în suprafață de 772,234 m.p. s-a menționat că se transmite reclamanților și dreptul de servitute de trecere până la . lățime de 3,01 m. pe terenul proprietatea lui D. M. conform declarației acestuia din care rezultă că pârâtul D. M. este la rândul său beneficiarul unui drept de servitute pe terenul învecinat proprietatea intervenientei Groșenescu A.".
În realitate, prin declarația evocată, pârâtul D. M. s-a obligat să permită accesul nestingherit - deci și gratuit - pe servitutea de trecere constituită pe terenul proprietatea sa, iar „servitutea de trecere se instituie pe latura de sud a proprietății apelanților, pe toată lungimea proprietății (26,70 + 8,21 + 9,48 m.l.), pe o lățime de 3,01 m. Drepturile născute din instituirea servituții de teren în favoarea proprietarului B. N. - autorul reclamanților - se transmit și moștenitorilor sau subdobânditorilor terenului acestuia", iar reclamanții-pârâți sunt subdobânditorii acestui teren.
Apelanții au solicitat să se rețină că, într-un alt litigiu purtat între intervenienta Groșenescu A. și reclamanții-pârâți, numitul B. V., vânzătorul proprietății pârâtului-intimat D. M., a declarat „ne-a spus intervenienta Groșenescu A., nota ns. av. R.D., că nu dorește vreo despăgubire prezentă sau viitoare pentru servitutea creată".
Mai mult decât atât, pentru o servitute de trecere similară pârâții-intimați D. M. și D. M. plătesc intervenientei Groșenescu A. o despăgubire de 182,5 lei/an, valoare stabilită conform expertizei tehnice judiciare efectuată în anul 2007, în dosarul nr._ ce s-a aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina.
Pe lângă existența unei foste servituți, de lege lata drept de trecere gratuit, de natură convențională, respectiv prin „înțelegerea părților" (art. 619, teza I C.civ.) s-a solicitat a se observa că, în logica pârâților-reconvenționali (fila 5 din întâmpinare și cerere reconvențională), se conturează existența folosinței continue de către reclamanții-pârâți pe timp mai mult de 10 ani, potrivit art. 619 C.civ. care statuează întinderea și modul de exercitare a dreptului de trecere, această concluzie fiind consacrată unanim și în literatura juridică de specialitate.
În situația, în care dreptul de trecere ar fi fost unul efectiv, atât pentru pietoni cât și pentru autovehicule, nu ar fi fost necesară intentarea acțiunii pendinte, instanța de judecată a fondului reținând că „Reclamanții au arătat că de la data achiziționării terenului și până la data formulării acțiunii ar fi fost în imposibilitatea de a beneficia de dreptul lor de servitute".
De altfel, instanța de judecată a obligat „pârâții să procedeze la tăierea pomilor fructiferi, aflați pe servitutea de trecere de 3,01 ml aflați în punctele C, D, E conform raportului de expertiză topometrică efectuat de expertul B. N. ".
Or, apelanții au subliniat că, neexistând drept de trecere efectivă pentru reclamanți, nu a existat lipsa de folosință a unei părți din terenul proprietatea pârâților. Cu alte cuvinte, lipsește prejudiciul la a cărui reparare, în mod nelegal, prima instanță i-a obligat pe titularii dreptului de trecere, reclamanții Săvinuță S. și Săvinuță M. M..
Totodată, potrivit art. 620 alin. 1 C.civ. s-a solicitat să se constate că „momentul stabilirii dreptului de trecere" îl constituie momentul pronunțării sentinței nr. 1480, adică data de 22.04.2015 și numai din acest moment poate fi pretinsă contravaloarea unei eventuale lipse de folosință, deși dreptul de trecere al reclamanților a fost împiedicat de pârâți, în continuare, să fie exercitat.
Pentru motivele invocate, apelanții au solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat.
În dovedirea motivelor de apel, s-a solicitat, conform art. 479 alin. 1 teza I și art. 470 alin. 1 lit. d C. proc. civ., efectuarea unor expertize tehnice de specialitate: topo, care să stabilească delimitările aleii de acces necesare, de 4 (patru) metri lățime, exercitării dreptului de trecere, pietonal și cu autovehicule; evaluatorie, care să stabilească eventuale despăgubiri pe care ar trebui să le plătească anual reclamanții pentru exercitarea efectivă a dreptului de trecere asupra fondului dominat, începând cu data pronunțării deciziei în apel.
În drept, apelul a fost întemeiat pe disp. art. 466 și urm. C.proc. civ., art. 617-620 C.civ.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel și intervenienta Groșenescu A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, precizând că apelul vizează cheltuielile de judecată efectuate și neacordate de instanță.
În motivare apelanta-intervenientă a arătat că, deși, în principal, s-a validat opinia intimaților-pârâți și implicit s-a admis în parte cererea de intervenție accesorie, instanța a respins cererea de obligare a intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor efectuate, cu motivarea că intervenienta accesorie nu invocă o pretenție în favoarea sa și această intervenție nu trebuie să aibă drept consecință sporirea cheltuielilor de judecată pe care le va suporta partea care va cădea în pretenții.
S-a solicitat să se constate că prin această motivare se încalcă reglementări și norme de drept imperative și de strictă interpretare, în condițiile în care art.453 (1) cod procedură civilă prevede cu claritate că "partea care pierde procesul, va fi obligată la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, text care nu distinge vreo excepție referitoare la situația intervenientului ci are o conotație imperativă.
În raport de aceste norme, apelanta-intervenientă a solicitat să se constate neîntemeiată soluția pronunțată și motivarea instanței de fond, cu precizarea că cererea de intervenție accesorie are, în același timp, o conotație legală și una morală, intervenienta neputând în nici un caz să rămână în expectativă și să adopte o poziție pasivă, fiind direct interesată cu privire la modul de soluționare a pricinii, în raport de ordinea amplasării imobilelor, intervenienta aflându-se la . ce pârâții D. M. și D. M. se situează în spatele casei și numai după aceea își au proprietatea intimații-reclamanți. De asemenea, drumul de servitute din calea publică spre intimații-pârâți și reclamanți trece mai întâi prin proprietatea intervenientei și numai după aceea prin proprietatea intimaților D..
Intervenienta a precizat că intimații-reclamanți au formulat o acțiune speculativă și de rea-credință, în detrimentul art. 12 cod procedura civilă, în sensul că au chemat în judecată numai pe intimații-pârâți, cu toate că hotărârea nu ar fi avut nici o eficiență juridică sau interes dacă nu se lărgea servitutea de trecere și pe proprietatea intervenientei. Adoptând această poziție speculativă, intimații - reclamanți au dorit să o surprindă pe intervenientă cu o soluție care o afecta și pe aceasta, dovadă în acest sens fiind faptul că ulterior au și formulat o altă acțiune separată împotriva intervenientei, ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Câmpina, în curs de judecată.
Apelanta-intervenientă a aflat întâmplător de prima cauză la care se referă apelul de față și, în raport de posibilitățile juridice conferite, nu putea formula decât cerere de intervenție accesorie, în caz contrar neavând calitate procesuală activă sau pasivă, deoarece cauza se judeca între alte persoane. neputând rămâne în expectativă pentru condițiile arătate, intervenienta a formulat cerere de intervenție accesorie.
Față de cele arătate, apreciind că intimații-reclamanți nu au dovedit bună-credință și au abuzat de normele de drept, s-a solicitat admiterea apelului, urmând să se constate că intervenția apelantei nu a fost voluptorie, aceasta urmând singura cale posibilă, astfel că ar fi neîntemeiat și imoral să fie împovărată de cheltuielile de judecată, în condițiile în care s-a văzut atrasă în atitudinea speculativă a intimaților-reclamanți.
Concluzionând, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, apelanta a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul obligării la plata de cheltuieli de judecată către aceasta.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._, la data de 11.06.2015.
În raport de motivele de apel invocate de apelanții-reclamanți, pârâții D. M. și D. M. au formulatîntâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.
Astfel, intimații-pârâți au arătat că situația învederată de apelanți prin cererea de apel trebuie analizată prin prisma contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2223/23.08.2002, din care rezultă că servitutea de trecere a fost dobândită prin acest contract, iar potrivit dispozițiilor legale invocate aceștia au dreptul de trecere pe proprietatea pârâților, în condițiile în care se respectă și dreptul corelativ de a se plăti lipsa de folosință, apreciind că afirmația apelanților în sensul că instanța a apreciat în mod greșit că dreptul de trecere ar putea fi exercitat pe o lățime de (doar) 3,01 m este în dezacord atât cu actele prezentate de apelanții-reclamanți, dar și cu probele administrate în cauză, din care a rezultat că aceștia au folosit și pot folosi în continuare calea de acces așa cum se regăsește în schița de plan anexă la contractul de vânzare-cumpărare.
Intimații au apreciat că instanța de fond a analizat în mod corect și obiectiv dreptul pe care apelanții-pârâți îl au stabilit, în sensul de a putea trece pe proprietatea pârâților în scopul exploatării terenului proprietatea lor, fiind evidențiată modalitatea în care apelanții au folosit servitutea de trecere, rezultând că aceștia nu au fost stânjeniți în niciun mod.
În plus, intimații au arătat că din răspunsurile la interogatoriu oferite de cei doi reclamanți a rezultat că atât familia acestora, cât și administratorul proprietății lor, au avut acces și au folosit servitutea de trecere în scopul executării lucrărilor de întreținere a proprietății și culegerii fructelor de pe proprietatea lor.
În acest sens, s-a solicitat verificarea răspunsurilor reclamantului la interogatoriul formulat de pârâți, fila 148, întrebările 19, 20, 21, precum și ale reclamantei - fila 143, întrebările 19, 21, 23, 24.
Din depozițiile martorilor propuși de părți, respectiv D. G. propus de reclamanți și L. I. propus de pârâți a rezultat că pârâții au amenajat drumul de acces de la . de terenul proprietatea lor, pe această porțiune fiind trasate utilitățile: apă, gaze și energie electrică, apelanții urmând să se racordeze la acestea.
Existența celor 3 pomi fructiferi evidențiați de expertul B. N. nu au împiedicat accesul apelanților la terenul proprietatea lor și ceea ce i-a interesat a fost tăierea acestora în scopul lărgirii căii de acces.
În aceste condiții, intimații au arătat că apelanții nu pot afirma că instanța nu a ținut seama de dreptul stabilit prin dispozițiile legale, respectiv art. 617 alin.1 C. civ. și că prin soluția pronunțată acest drept nu ar mai fi respectat.
În opinia intimaților, situația referitoare la lărgirea servituții de trecere a fost corect rezolvată de instanță care, în analiza realizată a pornit de la disp. art.617 alin.2 C. civ., reținând că „ ... la constituirea servituții de trecere trebuie să se aleagă trecerea prin locul care ar provoca cea mai redusă pagubă pentru acela a cărui fond urmează să fie deschis terenul și să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului care are acces la calea publică."
Pe de altă parte, instanța a reținut că, odată cu stabilirea servituții de trecere trebuie să se țină seama și de interesul celui care urmează a suporta consecințele servituții „iar nu să se ia în considerare în mod precumpănitor sau exclusiv interesul celui care urmează a beneficia de dreptul de trecere."
În contradicție cu situația și argumentele prezentate de instanță, apelanții-reclamanți fac dovada interesului lor exclusiv, fără să țină seama de esența acestei instituții juridice, în condițiile enunțate de textele de lege sus-menționate, aceea a armonizării interesului proprietarului locului înfundat cu interesul proprietarului locului învecinat, care urmează a fi afectat.
Din acest motiv, servitutea de trecere trebuie să urmeze calea cea mai scurtă, de natură a produce cele mai reduse prejudicii, corelat cu dreptul proprietarului locului aservit la despăgubiri.
Despăgubirea trebuie să reflecte atât neutilizarea terenului, cât și prejudiciul rezultat în urma neutilizării acestuia.
Intimații au mai arătat că susținerea apelanților în sensul că au inițiat demersurile în vederea construirii unei locuințe unifamiliale nu sunt reale, întrucât aceștia nu au prezentat niciun document din care să rezulte că s-au adresat unui arhitect pentru a se întocmi planurile viitoarei construcții, nu s-au depus la sediul Primăriei B. documente din care să rezulte amplasamentul viitoarei construcții, simplul certificat de informare nu este de natură să reprezinte o dovadă a necesitații lărgirii căii de acces, fără să se țină seama de consecințele pe care o astfel de operațiune le-ar produce proprietății pârâților.
În acest sens, s-a solicitat să se rețină aspectele prezentate de expertul D. M.-B. în raportul de expertiză construcții, referitoare la lărgirea drumului de acces cu 1 m.
Expertul a precizat că „lărgirea drumului de acces cu 1 m ar produce limitarea dreptului de proprietate cu suprafața de 44 mp și ar necesita mutarea cutiei cu regulatorul și aparatul de măsură pentru gaze în urma obținerii unui nou acord, conducta de branșament gaze se va situa în zona de circulație, fiind necesară obținerea unui nou acord, iar în zona de extindere cu 1 m a servituții de trecere există doi pomi ce ar trebui tăiați și 3 aliniamente de viță de vie care ar trebui tăiate."
Invocarea de către apelanții-reclamanți a OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor nu are relevanță în prezenta cauză, întrucât prevederile ordonanței se aplică tuturor drumurilor publice și parțial drumurilor de utilitate privată.
Intimații au arătat că, analizând dispozițiile art. 2 alin 1, 2 și 3 din menționata ordonanță, urmează să se constate că este incidentă situația descrisă de către apelanți, întrucât servitutea de trecere folosită de aceștia nu se încadrează în categoria drumurilor care sunt „căi de comunicație terestră special amenajate pentru circulația vehiculelor și a pietonilor."
În ceea ce privește HG nr.525/1996 modificată și completată, analizată de instanța fondului, s-a solicitat a se reține că, potrivit pct.4.11.1** din anexa 4 s-a prevăzut că pentru locuințele unifamiliale cu acces și lot propriu se vor asigura alei semicarosabile în interiorul zonelor parcelate pe o lungime de maxim 25 m, a căror lățime va fi de minim 3,5 m, iar pentru cele cu lungimi mai mari de 25 m vor fi prevăzute supralărgiri de depășire și suprafețe pentru manevre de întoarcere.
În raport de situația existentă, intimații au arătat că nu se poate aprecia că lărgirea căii de acces ar fi determinată de lungimea aleii carosabile, întrucât aceasta nu este de 44 m, cum în mod greșit au indicat apelanții.
Din raportul de expertiză rezultă că suprafața pe care ar trebui să o piardă intimații prin lărgirea căii de acces cu 1 m este de 44 mp, situație ce nu se impune întrucât între terenul reprezentând servitutea de trecere și terenul proprietatea intimaților, precum și cel al intervenientei Groșenescu A. nu există gard, existând posibilitatea efectuării manevrei de întoarcere ca și în cazul reclamanților.
Intimații au depus la dosarul cauzei înscrisuri eliberate de ISU Prahova din care rezultă că apelanții pot obține autorizație de construire fără ca servitutea de trecere să fie lărgită.
În acest sens au făcut trimitere la disp. art.24 și art.25 alin.2, anexa 4 din HG nr.525/2006 care au fost indicate în răspunsurile oferite de ISU Prahova, comunicată sub nr. 180.112/P/27.05.2014 din care rezultă posibilitatea apelanților de a obține autorizația de construire în condițiile în care lățimea căii de acces este mai mică decât cea prevăzută de lege.
Totodată, intimații au menționat faptul că lățimea căii de acces la intrare este de 3,45 m, aceasta fiind avută în vedere la eliberarea autorizației de construire pentru imobilul proprietatea lor, nr.395/2005, iar în continuare lățimea de 3,01 m nu a reprezentat un impediment pentru obținerea avizelor necesare ridicării construcției.
În opinia intimaților, este evident că lărgirea căii de acces este în detrimentul lor întrucât, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 1847/2000, suprafața de teren deținută este de 763 mp, iar în prezent suprafața afectată de servitutea de trecere este de 132 mp, la care s-ar adăuga încă 44 mp, deci un total de 176 mp, aceasta reprezentând 15% din suprafața totală a terenului achiziționat prin contract de vânzare-cumpărare.
Situația creată ar conduce la afectarea dreptului lor de proprietate întrucât, așa cum a rezultat din rapoartele de expertiză întocmite în cauză, precum și din punctul de vedere al experților parte, prin lărgirea căii de acces este afectată proprietatea D., făcându-se referire nu numai la teren, dar și la nerespectarea distanței între locuință și calea de acces care ar fi sub 3 m, așa cum rezultă din schița de plan anexă la raportul de expertiză topometrică depus pentru termenul din 18.06.2014.
Un aspect important reținut de instanță este cel referitor la faptul că, motivarea apelanților cu privire la lărgirea căii de acces determinată de imposibilitatea obținerii autorizației de construire s-a dovedit neîntemeiată, în condițiile în care intimații au obținut autorizație de construire locuință în anul 2005, când în vigoare era tot HG nr.525/1996, la rândul lor beneficiind de o servitute de trecere cu lățimea de 3,01 m și respectiv 3,45 m la . condiții apelanții putând să obțină autorizația de construire, deși nu au o intenție clară ci au numai interesul de a lărgi calea de acces pentru ca, ulterior, să înstrăineze terenul la un preț mult mai mare decât în condițiile actuale.
Ca urmare, intimații au precizat că nu se poate aprecia că instanța a respins în mod neîntemeiat acest capăt de cerere, apelanții neproducând nici o probă din care să rezulte refuzul autorității administrativ-teritoriale de eliberare a autorizației de construire.
S-a apreciat că instanța a interpretat în mod corect și legal disp. art.617 alin.2 C. civ., reținând că potrivit acestor prevederi legale servitutea de trecere trebuie să fie exercitată în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate, raportul de expertiză topo și raportul de expertiză construcții evidențiind modalitățile în care este afectată proprietatea intimaților, urmând să se rețină că, în egală măsură, reclamanții au dobândit cam aceeași suprafață de teren cu cea dobândită de intimați, iar cei care ar fi prejudiciați ar fi aceștia din urmă, prin pierderea unei suprafețe importante din teren afectată de servitute.
Referitor la modalitatea de rezolvare a cererii reconvenționale admisă în parte de instanță, criticată de apelanți sub aspectul lipsei de temei, intimații au arătat următoarele:
Potrivit art.620 alin.1 C. civ., dreptul la acțiune în despăgubire pe care o are proprietarul fondului aservit împotriva proprietarului fondului dominant începe să curgă din momentul stabilirii dreptului de trecere, iar față de aceste dispoziții legale instanța de judecată a obligat reclamanții la plata contravalorii lipsei de folosință pentru suprafața de 132 mp, pe ultimii 3 ani, precum și pentru viitor, dând eficiență dreptului la despăgubire, având în vedere că în cauză s-a făcut dovada prejudiciului efectiv suferit, a lipsei de folosință calculată de expertul desemnat în acest sens.
Critica inserată la pct.2 pag.4 din apel, în sensul că instanța nu ar fi ținut seama de declarația pârâtului D. M. care s-ar fi obligat să permită „accesul nestingherit - deci și gratuit" este total greșită, atât din punctul de vedere al înțelesului dat, cât și în privința intenției pârâtului D. M.. Înțelesul cuvântului „nestingherit" nu are nici o legătură cu aceea a cuvântului „Gratuit ", prin acesta înțelegând că accesul pe terenul reprezentând servitute de trecere urma să se facă liber în bune condiții, nestânjenit și în nici un caz nu se poate pune semnul egalității între cele două cuvinte care au sensuri diferite, gratuit însemnând „care nu costă nimic, care este dat sau primit fără nici o plată."
Ca urmare, în mod eronat se afirmă că servitutea ar fi gratuită, aspect care de altfel nu a fost susținut de apelanți la instanța de fond.
Litigiul care a existat între Groșenescu A. și intimați, invocat de apelanți, nu poate fi reținut de instanță, având în vedere relațiile dintre părți și înțelegerea intervenită, chiria stabilită reflectând despăgubirea astfel cum a fost solicitată de intervenientă, situația fiind total diferită față de cea din prezenta cauză, întrucât intimații trebuie să taie arbori aflați pe rod, viță de vie și se indisponibilizează o suprafață importantă din terenul dobândit prin contract de vânzare-cumpărare, fără a se putea afirma același lucru în privința apelanților, care nu pot invoca soluția pronunțată în dosarul nr._, mai ales că în prezenta cauza Groșenescu A. are calitate de intervenient accesoriu, susținând apărarea formulată de intimați.
În ceea ce privește afirmația apelanților referitoare la „ imposibilitatea de a beneficia de dreptul lor de servitute", intimații au solicitat instanței să o respingă, întrucât aceștia au recunoscut la interogatoriu că au folosit atât personal, membrii familiei cât și administratorul proprietății lor, servitutea de trecere, fără a fi obstrucționați în vreun fel de intimați.
Există drept de trecere efectivă recunoscut de apelanți, mai ales că aceștia au avut interesul de a se branșa la utilitățile realizate de intimați, fapt acceptat, motiv pentru care se întreabă de ce a fost necesar să ceară instanței obligarea lor să le permită racordarea la rețelele de utilitate publică, în situația în care au deja această racordare.
Intimații au apreciat că apelul formulat este nefondat sub toate aspectele, urmând să fie respins sub acest aspect.
În ceea ce privește solicitarea apelanților de a se dispune efectuarea unor noi expertize tehnice de specialitate topo și evaluatorie, intimații au solicitat instanței să respingă această cerere ca neîntemeiată, având în vedere că la instanța de fond s-a dispus expertiza tehnică topometrică având ca obiectiv printre altele și delimitarea căii de acces cu lățimea de 4 m, întocmită în cauză de expert B. N., nu s-a solicitat o contra-expertiză și nu au fost formulate obiecțiuni pe acest obiectiv, astfel încât o nouă expertiză cu același obiectiv nu are nici temei legal, nici utilitate.
Expertiza evaluatorie a fost de asemenea întocmită în cauză de expert de specialitate, fiind calculată lipsa de folosință în mai multe variante, instanța de judecată apreciind că expertiza întocmită de expert D. M.-B. și răspunsul la obiecțiuni pot fi reținute în cauză, fiind admisă contravaloarea lipsei de folosință pe baza acestui raport. În plus, la solicitarea reclamanților, expertiza a fost reluată de două ori, rezultatul fiind același și nu se impune o nouă evaluare, câtă vreme s-a răspuns acestui obiectiv, iar apelanții nu aduc niciun argument de natură să determine necesitatea unui nou raport de expertiză.
De altfel, prin solicitarea de a se stabili eventualele despăgubiri pe care ar trebui să le plătească intimaților D., apelanții au recunoscut că nu este vorba de un drept de servitute gratuit, cum au menționat.
Întrucât apelanții au timbrat apelul cu suma de 50 lei, intimații au înțeles să invoce excepția insuficientei timbrări, având drept consecință anularea apelului.
În motivarea acestei excepții, intimații au precizat că apelanții nu au achitat 50% din valoarea taxei judiciare de timbru plătită la fond, încălcând astfel dispozițiile art.23 alin.1 din OUG nr.80/2013, taxa urmând să fie achitată în raport de criticile formulate care vizează nu numai acțiunea principală, dar și reconvențională, care a fost o cerere evaluabilă în bani.
În dovedirea susținerilor din întâmpinare, intimații au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept, întâmpinarea a fost formulată în temeiul art.205 C. proc. civ.
De asemenea, apelanții-reclamanți au formulat întâmpinare la motivele de apel invocate de intervenienta Groșenescu A., solicitând în principal instanței să respingă ca neavenit apelul, urmând ca, în temeiul art. 453 alin. 1 C. proc. civ. să oblige apelanta-intervenientă accesoriu la plata cheltuielilor judiciare efectuate de intimații-apelanți, iar în subsidiar, în temeiul art. 480 alin. 1 C. proc. civ. să respingă apelul intervenientei accesoriu și, pe cale de consecință, să păstreze, în parte, sentința civilă nr. 1480/22.04.2015, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate și în temeiul art. 453 alin. 1 C. proc. civ., să oblige apelanta-intervenientă accesoriu la plata cheltuielilor judiciare efectuate de intimații-apelanți.
În motivare apelanții-reclamanți au arătat că potrivit dispozițiilor art. 67 alin. 4 C. proc. civ. "Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond."
În cauza pendinte, partea pentru care a intervenit, respectiv pârâții, nu au exercitat calea de atac împotriva sentinței civile nr. 1480/22.04.2015 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr._, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile legale invocate, calea de atac exercitată de intervenienta accesoriu urmează a fi socotită neavenită.
S-a mai arătat că intervenientul accesoriu trebuie să suporte întotdeauna cheltuielile propriei cereri, indiferent dacă hotărârea s-a pronunțat ori nu în favoarea părții pentru care a intervenit, această soluție fiind argumentată de faptul că intervenția voluntară accesorie nu trebuie să aibă drept consecință sporirea cheltuielilor de judecată pe care le va suporta partea care va cădea în pretenții.
Astfel cum rezultă din considerentele sentinței criticate, apelanta-intervenientă accesoriu nu a invocat o pretenție în favoarea sa, iar apărările sale nu au contribuit la pronunțarea soluției asupra cererii principale.
În altă ordine de idei apelanții au arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. 1 C. proc. civ., partea care a câștigat procesul este reprezentată de către pârâți, iar instanța de judecată a procedat în mod corect acordând cheltuielile de judecată acestora, motiv pentru care s-a solicitat respingerea apelului în sensul arătat.
La data de 07.07.2015, apelanții-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinarea intimaților-pârâți arătând că, în ceea ce privește excepția insuficientei timbrări, aceasta urmează a fi respinsă ca neîntemeiată având în vedere că apelanții-reclamanți s-au conformat solicitărilor adresate de către instanța de judecată, prin intermediul comunicării emisă la 15.06.2015 și în măsura în care Tribunalul Prahova - Secția I Civilă ar fi apreciat că pentru soluționarea apelului s-ar fi impus achitarea unei taxe de timbru de o altă valoare, le-ar fi pus în vedere apelanților-reclamanți să achite valoarea respectivă.
Apelanții reclamanți au mai arătat că terenul achiziționat de aceștia la data de 23.08.2002 are o destinație stabilită prin Planul Urbanistic General și anume de „construire locuințe în regim mic de înălțime", respectiv „locuințe individuale", în scopul exploatării fondului propriu, apelanții-reclamanți au inițiat procedura informării în vederea construirii unei locuințe unifamiliale, prin certificatul de urbanism nr. 251/26.11.2013, obținut în urma depunerii de către apelanții-reclamanți a cererii de emitere a autorizației de construire, nota ns. av. R.D., emitenta Primăria Orașului B. le-a pus în vedere că . dacă are acces carosabil de cel puțin 4 metri lățime dintr-o circulație publică, în mod direct sau prin drept de trecere legal obținut prin una din proprietățile învecinate.
Așadar, apelanții au precizat că nu poate fi primită susținerea intimaților-pârâți potrivit căreia nu ar fi întreprins demersuri la Primăria Orașului B. în vederea construirii unei locuințe familiale întrucât "simplul certificat de informare nu este de natură să reprezinte o dovadă a necesității lărgirii căii de acces (...)".
S-a mai solicitat să se observe că, pentru a putea construi pe terenul proprietatea apelanților-reclamanți, acestora le este necesară lărgirea dreptului de trecere pe fondul dominat de la 3,01 metri-lățime la 4 metri-lățime, singura modalitate fiind reprezentată de dreptul de trecere prin proprietățile învecinate.
Împrejurarea potrivit căreia în cauză au fost depuse înscrisuri eliberate de ISU Prahova, din care ar rezulta posibilitatea de a obține autorizație de construire fără ca servitutea de trecere să fie lărgită nu este de natură să fie reținută de către instanța de control judiciar având în vedere că nu această instituție are competențe în eliberarea acestei autorizații, ci Primăria Orașului B. al cărui răspuns este inechivoc în sensul celor solicitate de apelanții-reclamanți.
Pentru a obține acces carosabil de cel puțin 4 metri lățime, dintr-o circulație publică, apelanții-reclamanți erau nevoiți să obțină dreptul de trecere prin ambele proprietăți, atât cea deținută de către intimații-pârâți D. M. și D. M., cât și cea deținută de către intervenienta accesoriu Groșenescu A..
Prevederile art. 617-620 C. civ. reglementează dreptul de trecere al proprietarului fondului care nu are acces la calea publică, acesta putând cere permisiunea de a trece pe fondul aservit al vecinului său.
În cauza pendinte, pe de o parte, apelanții-reclamanți sunt proprietarii fondului dominant, după cum intimații-pârâți sunt proprietarii fondului aservit, iar pe de altă parte, în patrimoniul apelanților-reclamanți există deja un drept de trecere pe fondul vecinilor săi, fiind necesară lărgirea acestuia de la 3 metri lățime la 4 metri lățime.
Susținerile intimaților-pârâți D. M. și D. M. că o eventuală lărgire ar afecta însăși construcția este neîntemeiată, în opinia apelanților, desființarea a doi pomi, mutarea unor butuci de vie sau a unei cutii de gaze neconstituind o sarcină atât de împovărătoare încât să contrabalanseze necesitatea lărgirii căii de acces.
În scopul exploatării fondului propriu, apelanții-reclamanți au inițiat procedura necesară în vederea construirii unei locuințe unifamiliale adresându-se Primăriei orașului B. care le-a pus în vedere prin mijlocirea înscrisului denumit „Certificat de urbanism" nr. 251 din 26.11.2013, între altele, că „. dacă are acces carosabil de cel puțin 4 metri lățime, dintr-o circulație publică în mod direct sau prin drept de trecere legal obținut prin una din proprietățile învecinate".
După cum este cunoscut, dreptul de trecere pentru un acces carosabil la care face trimitere autoritatea emitentă a înscrisului evocat, este cel reglementat de art. 4 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 43/28.08.1997, republicată, privind regimul drumurilor, respectiv că acesta se exercită, între altele, pe acele „drumuri de utilitate privată care asigură accesul nediscriminatoriu al vehiculelor și pietonilor".
Prin urmare, instanța de judecată a fondului s-a raportat în mod eronat la dispozițiile punctului 4.11.1** din Anexa nr. 4 a H.G. nr. 525/1996, modificată și completată, dându-le altă interpretare decât cea avută în vedere de legiuitor.
Împrejurarea că intimații-pârâți au obținut „autorizație de construire locuință în anul 2005, când în vigoare era tot H.G. nr. 525/1996 la rândul lor beneficiind de o servitute de trecere cu lățimea de 3,01 m și respectiv 3,45 m la intrarea din . automat la concluzia că și apelanții-reclamanți pot obține în prezent autorizație de construire fără a fi necesară lărgirea drumului de trecere deja existent, având în vedere condiția impusă expres de Primărie în sensul că terenul este „construibil numai dacă are un acces carosabil de cel puțin 4 m lățime", mențiunea din Certificat de urbanism nr. 251 din 26.11.2013 reprezentând „proba din care rezultă refuzul autorității administrativ teritoriale de eliberare a autorizației de construire".
Cât privește soluția dată cererii reconvenționale, apelanții au solicitat să se rețină că în contra susținerilor intimaților-pârâți din probele administrate atât în cauza pendinte, cât și într-un alt litigiu purtat între intervenienta Groșenescu A. și apelanții-reclamanți Săvinuță S. și Săvinuță M. M., rezultă neîndoielnic că servitutea de trecere s-a acordat în mod gratuit, iar prin admiterea capătului de cerere privind obligarea intimaților-pârâți să lase în deplină posesie și pașnică folosință servitutea de trecere de 3,01 ml stabilită în favoarea apelanților-reclamanți, devine evident faptul că instanța de judecată a fondului a constatat din probele administrate în cauză imposibilitatea apelanților-reclamanți de a beneficia de dreptul lor de servitute.
Prin urmare, apelanții au precizat că instanța de fond, contrazicându-și propriul raționament, a obligat, fără temei, apelanții-reclamanți „să plătească suma de 29.200 lei, reprezentând lipsa de folosință pe ultimii trei ani începând cu data de 20.12.2010 și până la 19.11.2014" și a omis să facă referire la declarația martorei apelanților-reclamanți care arată că, pe o perioadă îndelungată și cu precădere pe durata construcției locuinței intimaților-pârâți, poarta dintre proprietatea intimaților-pârâți și a apelanților-reclamanți a fost blocată de materiale de construcții, unelte de construcție etc. Imposibilitatea utilizării nestingherite rezultă și dintr-o altă declarație, a unui martor al intimaților-pârâți, în care se arată că „cu bunăvoință" apelanții-reclamanți s-ar fi putut „strecura printre pomii" care obturează ..
Mai mult, apelanții au apreciat că pretenția de a se achita despăgubire la un nivel exorbitant este neîntemeiată, faptul că intimații-pârâți reclamă că ar pierde cca. 15% din suprafața terenului în cazul în care s-ar lărgi dreptul de trecere nefiind de natură a-i îndreptăți să ceară, pentru o suprafață de 132 m.p., o despăgubire anuală echivalentă cu prețul plătit pentru achiziționarea întregii suprafețe de teren.
În plus, neacordarea lărgirii, cu o despăgubire rezonabilă, conduce la imposibilitatea folosirii dreptului de proprietate al apelanților-reclamanți, întrucât nu pot obține o autorizație de construcție.
Cât privește solicitarea apelanților-reclamanți de efectuare a celor 2 expertize tehnice, s-a apreciat că aceasta respectă dispozițiile art. 479 alin. 2 C. proc. civ. în conformitate cu care, în baza efectului devolutiv al apelului, instanța poate dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru temeinica soluționare a cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse prin cererea de apel conform art. 478 alin. 2 C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 08.09.2015, tribunalul a acordat cuvântul asupra cererii de completare a probatoriilor în faza procesuală a apelului, cerere asupra căreia urma să se pronunțe odată cu fondul.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Nemulțumirea reclamanților se referă la acordarea dreptului de trecere doar pe o suprafață cu o lățime de 3,01 mp, terenul achiziționat la 23.08.2002 are o destinație stabilită prin Planul Urbanistic General și anume de construire locuințe în regim mic de înălțime, respectiv locuințe individuale; în scopul exploatării fondului propriu, reclamanții au inițiat procedura informării în vederea construirii unei locuințe unifamiliale, sens în care s-au adresat Primăriei orașului B. care i-a informat imperativ prin mijlocirea înscrisului denumit „Certificat de urbanism" nr. 251 din 26.11.2013, între altele, că „. dacă are acces carosabil de cel puțin 4 metri lățime, dintr-o circulație publică în mod direct sau prin drept de trecere legal obținut prin una din proprietățile învecinate".
Referitor la acest aspect, tribunalul constată că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2223 din 23.08.2002, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 800 mp- 772,234 mp din măsurători și dreptul de servitute de trecere pe . lățime de 3,01 m pe terenul proprietatea pârâtului D. M..
Reclamanții au arătat în interogatoriul luat la instanța de fond că au trecut pe drumul de servitute în măsura în care a fost necesar cu înștiințarea prealabilă a pârâților, doar cu piciorul.
Apelanții au mai arătat că, după cum este cunoscut, dreptul de trecere pentru un acces carosabil la care face trimitere autoritatea emitentă a înscrisului evocat, este cel reglementat de art. 4 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 43/28.08.1997, republicată, privind regimul drumurilor, respectiv că acesta se exercită, între altele, pe acele „drumuri de utilitate privată care asigură accesul nediscriminatoriu al vehiculelor și pietonilor"", lungimea suprafeței de teren aparține fondului dominat, aflat în proprietatea pârâților este de 44 m.
În speță nu sunt incidente dispozițiile art. 4 din alin. 1 lit. a din OUG nr. nr. 43/28.08.1997, care se referă la referă la regimul drumurilor publice și parțial drumurile private și pietonal.
Susținerea reclamanților în sensul că prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor punctului 4.11.1** din Anexa nr. 4 a H.G. nr. 525/1996, modificată și completată, respectiv: lungimea aleii carosabile este de 44 m.l., fiind mai mare de lungimea maximă de 25 m, avută în vedere de către legiuitor, iar pentru o asemenea situație legiuitorul a prevăzut că aleile carosabile „vor fi prevăzute cu supralărgire de depășire și suprafețe pentru manevre de întoarcere". față de „lățimea minimă „de 3,5", evocată de același legiuitor, instanța i-a obligat pe pârâți să permită trecerea reclamanților pe o alee carosabilă de numai 3,01 m. lățime nu poate fi avută în vedere întrucât pentru locuințele unifamiliale cu acces și lot propriu se vor asigura alei semicarosabile în interiorul zonelor parcelate pe o lungime de maxim 25 m, a căror lățime va fi de minim 3,5 m, iar pentru cele cu lungimi mai mari de 25 m vor fi prevăzute supralărgiri de depășire și suprafețe pentru manevre de întoarcere.
Față de „lățimea minimă „de 3,5", evocată de același legiuitor, instanța i-a obligat pe pârâți să permită trecerea reclamanților pe o alee carosabilă de numai 3,01 m. lățime însă, cu privire la această distanță, tribunalul apreciază că, în mod corect instanța de fonda dispus în acest mod având în vedere actele de la dosar, contractul de vânzare cumpărare al reclamanților, faptul că nu este stânjenită cu nimic trecerea acestora pe terenul pârâților.
Pe de altă parte, din raportul de expertiză întocmit de expert D. M. B. rezultă că lărgirea căii de acces de la 3 metri la 4 metri afectează proprietatea pârâților in, în sensul că se micșorează suprafața de teren asupra căreia întinderea dreptului de proprietate nu mai este deplină, ci este afectată de servitutea de trecere.
Același expert arată că în ceea ce privește cutia cu regulatorul și aparatul de măsură pentru gaze ar trebui mutată iar lucrarea impune un nou acord din partea operatorului SD și executarea lucrării în condițiile respectivului acord. Conducta de branșament gaze de la stradă la locuință care în prezent este pe limita a 3 metri a servituții de trecere, va ajunge sub zona de circulație.
Referitor la prevederile art. 617 alin. 2 C.Civ. potrivit cu care „Trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii", despre care reclamanții susțin că instanța de fond a făcut o aplicare greșită, tribunalul constată următoarele:
Dreptul de trecere limitează dreptul de proprietate al proprietarului terenului pe care se va deschide calea de acces, în atributul folosinței, proprietarul acestui teren își va vedea diminuat atributul folosinței prin aceea că va fi obligat să permită și proprietarului vecin să folosească o porțiune din terenul său pentru trecere, ceea ce implică și permisiunea pentru acesta din urmă de a amenaja un drum.
Totodată la stabilirea drumului de trecere și a modului în care acesta se va realiza trebuie să se urmărească și respectarea intereselor proprietarului fondului asupra căruia dreptul este creat. Trecerea trebuie să se facă astfel încât să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică.
Prin soluția adoptată instanța de fond nu a interpretat greșit disp. art. 617 C. pr. civ., în sensul că a dispus acordarea dreptului de trecere astfel încât să fie respectat atât dreptul reclamanților cât și al pârâților.
Referitor la cererea reconvențională, tribunalul constată că este nejustificată critica reclamanților în sensul că nu s-a făcut dovada prejudiciului cauzat pârâților.
Din moment ce disp. art. 620 alin. 1 C. civ., reglementează termenul de prescripție pentru acordarea dreptului la acțiunea în despăgubire pe care o are proprietarului fondului aservit împotriva proprietarului fundului dominant, termen ce începe să curgă din momentul stabilirii dreptului de trecere, dreptul de trecere nefiind un drept cu caracter gratuit în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. art. 620 Cod civil și a obligat reclamanții să plătească pârâților cuantumul lipsei de folosință astfel cum a fost acesta evaluat pin raportul de expertiză.
Susținerea că dreptul de trecere efectivă pentru reclamanți, nu a determinat lipsa de folosință a unei părți din terenul proprietatea pârâților, cu alte cuvinte, lipsește prejudiciul la a cărui reparare, în mod nelegal, prima instanță i-a obligat pe titularii dreptului de trecere, reclamanții Săvinuță S. și Săvinuță M. M., nu poate fi avută în vedere fiind de însăși natura dreptului de trecere acordarea unei despăgubiri pentru folosirea acestui drept și trecerea proprietatea vecinului.
Nici afirmația în sensul că, potrivit art. 620 alin. 1 C.civ. s-a solicitat să se constate că „momentul stabilirii dreptului de trecere" îl constituie momentul pronunțării sentinței nr. 1480, adică data de 22.04.2015 și numai din acest moment poate fi pretinsă contravaloarea unei eventuale lipse de folosință, deși dreptul de trecere al reclamanților a fost împiedicat de pârâți, în continuare, să fie exercitat, nu poate fi avută în vedere, întrucât, nu este prevăzut faptul că numai din momentul acordării dreptului de trecere ci cu respectarea termenului de prescripție.
Solicitarea reclamanților de completare a probatoriilor cu expertiză topo și evaluatorie este neîntemeiată în condițiile în care în prima instanță au fost efectuate atât expertiza topo B. N. cât și expertiză evaluatorie D. M. B..
Dispozițiile art. 479 alin. 2 C. pr. civ., statuează faptul că instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate în prima instanță, în cazul în care constată că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. 2 C. pr.civ.
În contextul în care soluția pronunțată de instanța de fond a avut în vedere expertizele efectuate topo și evaluatorie, nu se impune efectuarea de noi expertize în apel, cererea reclamanților în acest sens fiind neîntemeiată.
Așa fiind, tribunalul va respinge apelul declarat de reclamanți ca nefondat, potrivit disp. art. 480 alin. 1 C. pr. civ.
In ceea ce privește apelul declarat de intervenienta Groșenescu A., tribunalul contată că potrivit disp. art. 67 alin. 4 C. pr. civ., calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetat fondul.
Intervenientul accesoriu neavând o poziție procesuală independentă, ci una subordonată părții în favoarea căreia a intervenit, limitată la interesul acesteia, cererea lui nu poate fi concepută o continuare a activității acestuia în fața instanței de control judiciar fără ca partea principală să-și fi manifestat în mod expres voința în acest sens, prin exercitarea apelului sau recursului de către ea însăși.
Cum în cauza de față pârâtul D. M. pentru care a intervenit intervenienta Groșenescu A. nu a exercitat calea de atac a apelului, cererea de apel a acesteia va fi respinsă ca neavenită, potrivit disp. art. 67 alin. 4 C. pr. civ.
Tribunalul va dispune obligarea apelanților reclamanți Săvinuță S. și Săvinuță M. M. să plătească intimatului D. M. 2000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform disp. art. 451 rap. la art. 453 C. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de completare probatorii formulată de apelanții reclamanți ca neîntemeiată.
Respinge apelul declarat de apelanții reclamanți SĂVINUȚĂ S. CNP_ și SĂVINUȚĂ M. M. CNP_, ambii domiciliați în București, sector 1, . și cu domiciliul procesual ales la C.. Av. R. D. cu sediul în București, sector 3, . A, împotriva sentinței civile nr.1480/22.04.2015 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații pârâți D. M., CNP_ și D. M., CNP_ ambii domiciliați în mun. București, .. 20, ., ., sector 1 și cu intervenienta GROȘENESCU A. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat Ț. P. cu sediul în mun. Câmpina, .. 194, jud. Prahova, ca nefondat.
Respinge apelul declarat de intervenienta GROȘENESCU A. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat Ț. P. cu sediul în mun. Câmpina, .. 194, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr.1480/22.04.2015 pronunțată de Judecătoria Câmpina, ca neavenit.
Obligă apelanții reclamanți Săvinuță S. și Săvinuță M. M. să plătească intimatului D. M. 2000 lei cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 septembrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. G. H. N. C.
GREFIER
M. Ș.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./tehnored. N.C.
6 ex.12.10.2015.
d.f.nr._ - Judecătoria Câmpina
j.f. M. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 2739/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 2687/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
