Partaj judiciar. Decizia nr. 437/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 437/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 437/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 437
Ședința publică din data de 14.10.2015
Președinte: Ș. O.-C.
Judecători: P.-A. A.
: M. C.-A.
Grefier: S. L. F.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă Ș. C., CNP_, domiciliată în București, Calea Dorobanților, nr.102-110, ., ., sector 1, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Băicoi, Cartier Ț., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2552 din 19.06.2015 pronunțate de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. E., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova, D. A., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova, D. N. G., CNP_, domiciliat în Ploiești, ., ., jud. Prahova, D. I., domiciliat în Ploiești, ., ., ..
Cerere timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei, conform chitanței . nr._/08.09.2015 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reprezentantul recurentei-reclamante, avocat C. S. și reprezentantul intimatului-pârât D. N. G., avocat D. C., lipsă fiind intimații-pârâți D. A., D. E. și D. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei-reclamante, având cuvântul, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, arătând că a depus motive de recurs însoțite de înscrisuri care nu au ajuns la dosar. Prin înscrisurile anexate cererii de recurs dorește să dovedească demersurile efectuate pentru a obține relații cu privire la defunctul D. A. care a decedat în anul 2012. Depune la dosar copie dupa certificatul de deces privind pe tatăl său, pentru a dovedi că s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta la termenul de judecată din data de 29.05.2015, precum și înscrisurile la care a făcut referire anterior.
Tribunalul pune în discuție proba cu înscrisuri solicitată de recurenta-reclamantă, prin apărător.
Apărătorul intimatului-pârât, având cuvântul, arată că este de acord cu administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar la acest termen.
Tribunalul, în baza art. 305 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri, solicitată de recurenta-reclamantă, prin apărător, luând act că înscrisurile au fost depuse la acest termen.
Apărătorul recurentei-reclamante și apărătorul intimatului-pârât, având cuvântul pe rând, arată că nu au cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Apărătorul recurentei-reclamante, având cuvântul în dezbateri, arată că este al doilea recurs promovat în cauză, anterior formulând recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea cauzei în lipsa sa, în condițiile în care exista o cerere de apelare a dosarului la o altă oră. Având în vedere că a intervenit decesul lui D. A., s-a lărgit cadrul procesual și din anul 2012 a făcut eforturi disperate pentru a obține relații, în sensul în care i s-a pus în vedere, dar, fără intermedierea instanței, este imposibil să intre în posesia acestora, motiv pentru care a și solicitat, în scris, efectuarea de verificări în baza de date la care instanța are acces. Apreciază că nu se dorește judecarea cauzei, în condițiile în care dosarul se întoarce la același complet de judecată, în fața căruia nu au ajuns nici măcar să discute probele. În ceea ce privește excepția de perimare arată că, la data de 16.05.2014, s-a dispus suspendarea cauzei, la data de 27.04.2015 a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, atașând adresele emise pentru solicitarea relațiilor și extras de pe adresa de e-mail privind demersurile efectuate, dar judecătorul fondului a reținut că reclamanta nu a depus niciun înscris în sensul solicitat, iar la data de 19.06.2015 a constatat perimată cauza, cu toate că nu se împlinise termenul de perimare. Învederează că a cerut la fiecare termen, cu insistenta, ca instanța să dispună emiterea unei adrese, fiindu-i imposibil să obțină informații, chiar și cu ajutorul unei încheieri de abilitare. Solicită admiterea recursului și trimiterea dosarului la Judecătoria Ploiești, pentru repunerea pe rol a cauzei și continuarea judecății.
Apărătorul intimatului-pârât D. N. G., având cuvântul în dezbateri, achiesează la concluziile apărătorului recurentei-reclamante, solicitând admiterea recursului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ la data de 26.09.2012, reclamanta Ș. C. a chemat în judecată pe pârâtul D. G., solicitand ieșirea din indiviziune asupra terenului de cca. 1244 mp situat în intravilanul orașului Băicoi, cartier Ț., .> În motivarea cererii reclamanta a arătat că aceasta si pârâtul sunt singurii moștenitori ai autorilor lor, care au dobândit prin moștenire de la D. L., decedată la 01.01.1983, mai multe terenuri, pe care ulterior le-au împărțit prin act de partaj voluntar, aut. sub nr. 2125/11.07.1983 – iar cu privire la terenul de 1244 mp s-a format lotul 5 pe care s-au înțeles să-l stăpânească în indiviziune descendenții defunctei: D. M., Ș. Steluța, D. C. și D. V. – reclamanta fiind singura moștenitoare a mamei sale D. -fostă Ș.- Steluța, decedata la 5.09.2009, iar pârâtul fiind unicul moștenitor al lui D. V., in calitate de fiu – partile fiind de asemenea și moștenitori ai mătușii lor, D. M., decedata la 31.10.2003, dar și ai unchiului D. C., decedat la 22.04.2000, a cărei soție -D. Z. și fiul -D. A. – sunt decedați și aceștia fără moștenitori.
Reclamanta a mai facut unele precizari privind rudele lor decedate, mentionand ca nu au putut rezolva pe cale notariala un partaj voluntar, datorita imposibilitatii de a obtine, ca pesoana particulara, toate datele necesare si precizand că mătușile lor și vărul D. A. i-au donat toate celelalte bunuri, însă la notariat s-a omis să se treacă și acest teren, astfel cum rezulta din contractul de donatie aut. nr. 356/23.02.2001.
Reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea pe disp. art. 91 din Legea nr. 71/2011, art. și urm. 728 C. civ. și art. 6731 și urm. C. pr. civ.
În dovedirea cererii s-a depus la dosar: act identitate și naștere reclamantă, certificat de moștenitor nr. nr. 556/24.06.1983, act de partaj voluntar autentificat sub nr. 2125/11.07.1983, contract de donație autentificat sub nr. 356/23.02.2001, declarație, certificat deces D. Steluța, certificatul de moștenitor nr.19/15.03.2010, certificat deces D. M., D. C., precum si incheierile nr. 9841 si 9840 inregistrate la 18.12.2012 si certificatul de deces al lui D. V..
La termenul de judecată din 01.03.2013 reclamanta a formulat o precizare a acțiunii prin care a arătat că înțelege să-i cheme în judecată și pe moștenitorii def. D. A., respectiv pe D. E., soție, și D. A., fiica acestuia – prin încheierea de ședință din data de 01.03.2013 dispunandu-se introducerea în cauză a acestora.
La 19.04.2013 pârâtii D. A. si D. A. I. au depus la dosar note de sedinta cu valoare întâmpinare, prin care au solicitat „scoaterea lor din actiune” si au arătat că reclamanta are o poziție conflictuală față de ei, întrucât tatăl lor a renunțat la partea sa din moștenire din . decesului lui D. L. și dezinformează instanța prin introducerea în judecată a unor persoane care nu au drept de moștenire, omițând alte persoane îndreptățite, ca pe numitul D. A. I. – paratii mentionati atasand totodata la dosar o schita a arborelui genealogic al familiei D., precum si alte inscrisuri.
Prin încheierea de ședință din 19.04.2013 s-a dispus în temeiul disp. art.1551 C. pr. civ. suspendarea cauzei până la indicarea tuturor moștenitorilor lui D. L. și dovedirea calității procesuale pasive a acestora.
Prin decizia civilă nr. 1521/21.11.2013 Tribunalul Prahova a admis recursul reclamantei împotriva încheierii de suspendare, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecatii la aceeasi instanta de fond - astfel că dosarul a fost repus pe rol, înregistrat sub nr._, iar la 21.02./2014 reclamanta și-a precizat din nou acțiunea și a arătat că au calitate procesuală pasiva in cauza: D. V.G., ca mostenitor al tatalui sau, D. V. -decedat, D. A. A. și D. A. I., ca mostenitori acceptanti ai tatalui lor, D. A. -decedat, sotia supravietuitoare fiind renuntaroare – reclamanta precizand ca este însă singura care a făcut acte si fapte de acceptare a succesiunii def. D. M..
Față de actele depuse la dosar de pârâta D. A., și față de precizările reclamantei, prin încheierea de ședință din 21.02.2014 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. E., a fost introdus în cauză D. I. și s-a luat act de numele corect al pârâtului D. N. G..
La termenul de judecată din data de 16.05.2014 la solicitarea reclamantei Ș. C., prin apărător, și a pârâtului D. N. G., prin apărător, a instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul prev. art. 242 alin. 1 pct. 1 Vechiul Cod proc. civ.
La 27.04.2015, reclamanta a solicitat repunerea cauzei pe rol in vederea continuarii judecatii, insa prin sentința civilă nr. 2553/19.06.2015 Judecătoria Câmpina a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Ș. C., în contradictoriu cu pârâții D. A., D. N. G. si D. I..
Pentru a pronunța sentința mentionata, instanța de fond a reținut că potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a noului Cod de procedură civilă, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor începute după . acestuia, iar in condițiile în care prezenta cauză este începută anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, se au în vedere disp. Vechiului Cod de procedură civilă.
S-a mai retinut de prima instanta ca prin încheierea de ședință din data de 16.05.2014 instanța la solicitarea părților, în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 1 Cod proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării cauzei – care a mai fost suspendată motivat de faptul că reclamanta nu a indicat și nu a făcut dovada moștenitorilor defunctului D. C..
S-a mai retinut de judecatorul fondului, ca reclamanta susține prin precizările acțiunii că D. C. a decedat la 22.04.2000 și a avut ca moștenitori pe D. Z. – soție, și D. C. A. – fiu, amândoi decedați și fără a lăsa moștenitori, iar ca urmare a faptului că aceste aspecte nu au putut fi dovedite de reclamantă, prin încheierea de ședință din 21.12.2012 a fost abilitată de a face demersuri la organele îndreptățite în vederea obținerii actelor de stare civilă ale acestora.
Totodata, prin încheierea de ședință din 01.03.2013 s-a dispus efectuarea unei adrese către Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești, pentru a se comunica copia certificatului de deces al numitului D. A., însă prin adresa nr._/26.03.2013 s-a comunicat că nu figurează înregistrat decesul acestuia.
După repunea cauzei pe rol urmare a dispozițiilor din decizia civilă nr. 1521/21.11.2013 a Tribunalului Prahova, prin încheierea de ședință din 21.02.2014 reclamanta a fost abilitată din nou pentru a obține relații cu privire la defuncții D. A. și D. Z., însă aceasta nu a făcut dovada solicitării acestor relații; Astfel și la termenul de judecată din 28.03.2014 s-a pus în vedere apărătorului reclamantei să facă demersuri în vederea obținerii acestor relații, pentru ca la data de 16.05.2014 să solicite suspendarea prezentei cauze.
Așadar s-a constatat de prima instanta că, deși reclamanta a fost abilitată în repetate rânduri să solicite relații cu privire la situația moștenitorilor def. D. C., aceasta nu a făcut niciun demers, nu s-a depus la dosar niciun singur act în sensul dovedirii formulării vreunei solicitări pentru aflarea moștenitorilor, iar la data de 27.04.2015 reclamanta a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol susținând că a făcut demersuri în vederea obținerii relațiilor necesare continuării judecării cauzei, însă nu le-a putut obține și este necesară intervenția instanței – imprejurare fata de care insa, instanta de fond a constatat și de această dată atitudinea de pasivitate a reclamantei și lipsa dovezilor cu privire la pretinsele demersuri, in conditiile in care s-au depus 2 adrese fără dovezile de comunicare a acestora, iar intervenția primei instanțe este inutilă dat fiind faptul că reclamanta, cu copia încheierilor prin care a fost abilitată se putea adresa instituțiilor respective.
Pe de alta parte, s-a retinut ca potrivit art. 248 Cod proc. civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește – prin urmare, actul de procedura trebuie făcut în vederea judecării procesului pentru a avea ca efect întreruperea termenului de perimare.
În cauza de față, instanța de fond a reținut că cererea de repunere pe rol, urmată de lipsa părților la termenul fixat de instanță – 29.05.2015, și lipsa dovezilor demersurilor pretins efectuate, nu pot fi considerate ca făcute în vederea judecării procesului – iar fata de dispozitiile art. 723 Cod procedura civila, care prevad ca drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, judecatorul fondului a apreciat ca fiind evidentă în cazul de față reaua-credință a reclamantei, care nu a făcut nicio dovadă, pe parcursul întregului proces, a vreunui demers pentru aflarea moștenitorilor def. D. C., deși a fost abilitată de instanță prin încheieri de ședință, lăsând în continuare pricina în nelucrare o perioada mai mare de un an, astfel încât sancțiunea acestei rele credințe nu poate fi decât lipsirea de efectul întreruptiv al cursului termenului de perimare al acestor cereri.
S-a mai reținut totodata că judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 1 Cod pr. civilă, la solicitarea părților, prin încheierea de ședință din 16.05.2014, și până la termenul din 29.05.2015, termen acordat după repunerea cauzei pe rol, reclamanta nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei care să întrerupă cursul perimării în condițiile art. 249 Cod proc. Civilă – considerente fata de care, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea, prevăzute prin dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de fond a constatat perimată prezenta cerere de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că pe parcursul întregii proceduri s-au lovit de atitudinea inexplicabil de ostila a instanței de fond, menționând că in repetate rânduri au arătat că nu pot obține relațiile referitoare la anumiți moștenitori, cerând instanței ca in baza art. 86/2 Cod procedura civila vechi sa acceseze baza de date in vederea obținerii relațiilor referitoare la persoanele care prezentau in interes in aceasta cauza - invocând și disp. art.26 si art. 154 alin.8 din noul Cod de procedura civila,
Cu toate acestea, judecătorul fondului s-a mărginit sa o abiliteze doar pe reclamanta prin încheieri in vederea obținerii datelor respective – așadar, in opinia recurentei, judecătorul fondului nu a dorit sa aibă rolul activ potrivit art.129 alin.5 din vechiul Cod de procedura civila, ci a dorit sa înnăbușe judecata acestui dosar.
A mai aratat recurenta-relamanta ca la termenul din 29 mai 2015, nu a putut fi prezenta pentru ca suferise o intervenție chirurgicala si era si este in perioada de recuperare, iar apărătorul sau a fost plecat din țară, iar in ziua de 29 mai 2015 când a fost termenul de judecată, a fost in imposibilitate de a se prezenta datorita unui eveniment în familie, respectiv, inmormantarea tatalui sau.
Cat privește reaua credința de care au fost acuzate recurena-reclamanta si aparatoarea sa, solicită sa se observe ca nu este întemeiata întrucât au efectuat pe plan local toate demersurile pe care Legea nr.677/2001 le-a permis, la Ambasada Romaniei in Germania si Inspectoratul N. pentru Evidenta Persoanelor - atasand in acest sens inscrisuri.
A mai mentionat recurenta ca, potrivit art. 109 alin. (1) Cod procedura civila vechi: Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente, iar de asemenea, art.6 prevede, printre altele, accesul liber la justiție, care este consacrat, ca drept cetățenesc fundamental, atât prin art.6 pct.l din Convenție, cât și prin art.21 din Constituția României, prin art. 10 din Declarația universală a drepturilor omului, precum și prin art. 14 pct.l din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Or, recurenta a precizat ca in lipsa intervenției judecătorului nu se pot obține datele necesare pentru persoane care au avut si/sau au dubla cetățenie dar care nu mai locuiesc de mult timp pe teritoriul României, astfel încât nu se poate adresa instanței de judecata din aceasta cauza. Mai mult, avându-se in vedere disp. art. 96/2* din Regulamentul de Ordine Interioara al Instanțelor Judecătorești in eventualitatea promovării unei noi cauze aceasta va ajunge la același complet de judecata si o va lua de la capăt, evident cu noi taxe, noi verificări s.a.m.d., ceea ce va încălca efectiv drepturile reclamantei – care a solicitat să se aibă în vedere si ca, după aderarea la UE, România aplică Regulamentul nr. 1206/2001 al Consiliului din 28.05.2001 referitor la cooperarea între jurisdicțiile statelor membre în domeniul obținerii probelor în materie civilă cu statele membre UE .
Pentru toate motivele arătate, recurenta-reclamanta solicită, in temeiul art.304 ind.1 si 304 pct.9 V.c.pr.civ. rap la art. 25 din N.c.pr.civ., admiterea recursului si casarea sentinței recurate, cu trimitere in vederea continuării judecării cauzei.
Primindu-se dosarul la Tribunalului Prahova - Secția I Civilă, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 23.07.2015.
Legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare, dar intimatul-pârât D. N. G., prin apărător ales, in ședința publica din data de 14.10.2015, a arătat ca achiesează la concluziile recurentei-reclamante, solicitând admiterea recursului.
Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente
Recurenta - reclamantă a criticat sentința nr.2553/19.06.2015 prin care instanța de fond a admis excepția perimării invocată din oficiu, arătând că în mod greșit prima instanță ar fi apreciat că în cauză au fost îndeplinite condițiile perimării judecății în condițiile în care cauza fusese suspendată inițial în temeiul art.1551 cod pr. civilă iar ulterior la cererea părților în temeiul artg.242 alin.1 pct.1 cod pr. civilă, dată fiind necesitatea efectuării de către reclamantă a unor demersuri suplimentare pentru obținerea înscrisurilor necesare soluționării cauzei – recurenta arătând că a făcut dovada tuturor demersurilor care erau posibile în calitatea sa de persoană fizică în sensul arătat, fără a beneficia însăși de sprijinul instanței de judecată, pe care l-a solicitat motivat în cauză.
Tribunalul constată că după o primă încheiere de suspendare în temeiul art. 1551 cod pr. civilă pronunțată de instanța de fond și care a fost casată de Tribunalul Prahova prin decizia nr.1521/21.11.2013, cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecății, reclamanta a depus la termenul din data de 21.02.2014 o notă de probatorii prin care a solicitat în cadrul probei cu înscrisuri ca instanța să înainteze Primăriei Sector 1 București și Direcției Publice de Evidență a Persoanelor adrese pentru a se comunica relații referitoare la D. C. A. – decedat la 31.10.2002 în Stuttgard – Germani și D. Z. – decedată în martie 2005, cu ultimul domiciliu în București, sect.1, precum și pentru a se comunica dacă există acte de stare civilă și relații privind domiciliul din România „pentru prezumtivul fiu D. C. A. I.”.
Prin aceeași notă de probatorii recurența – reclamantă a solicitat instanței de fond să înainteze adresă la Camera Notarilor Public București pentru a se comunica dacă s-au dezbătut succesiunile celor doi defuncți cu comunicarea copiilor acestora - solicitând totodată și abilitatea sa pentru a obține relațiile menționate.
Față de solicitările reclamantei, instanța de fond nu a încuviințat decât cererea acesteia privind abilitatea sa prin apărătorul ales pentru a face demersuri în sensul arătat - abilitări în limita cărora recurenta – reclamantă a depus la dosar înscrisurile pe care le-a putut obține și care au fost atașate la filele 15 – 17 dosar fond, însă întrucât acestea nu au fost suficiente, iar demersurile demarate pentru obținerea celorlalte înscrisuri necesare cauzei erau de durată, la termenul din 16.05.2014 aceasta a solicitat suspendarea cauzei în vederea finalizării respectivelor demersuri, suspendare ce a fost dispusă astfel de instanță prin încheierea din 16.05.2014 în temeiul art.242 alin.1 pct.1 cod pr. civilă.
La data de 27.04.2015, recurenta - reclamantă a formulat cerere de repunere pe rol în vederea continuării cauzei, precizând că în ciuda eforturilor făcute în sensul obținerii relațiilor pentru continuarea judecății cauzei, nu le-a putut obține ca persoană fizică fiind necesară intervenția instanței de judecată - atașând totodată la dosar adresele formulate către Primăria Sector 1 București, către Ambasada României în Germania și către Inspectorul Național pentru Evidența Persoanelor în vederea obținerii datelor utile soluționării cauzei, având în vedere că printre moștenitorii autorilor comuni ai părților se află și două persoane cu domiciliul în Germania.
De asemenea, recurenta-reclamantă a mai atașat cererii sale de repunere pe rol un extras din Regulamentul nr.1206/28.05.2001 al Consiliului Europei referitor la cooperarea între jurisdicției statelor membre UE în domeniul obținerii probelor în materie civilă, în care se prevede concret modalitatea prin care instanțele române transmit cererile de obținere de probe către instanțele solicitate competente din Statele membre ale UE.
Cu toate acestea la termenul acordat de instanța de fond după cererea de repunere pe rol a cauzei, la 29.05.2015, prima instanță a luat act de lipsa părților și a invocat din oficiu excepția perimării acordând termen cu citarea părților pentru ca acestea să-și exprime punctul de vedere cu privire la excepția invocată, iar la termenul din data de19.06.2015 acordat în acest sens, instanța a respins cererea de repunere pe rol a cauzei apreciind că adresele depuse la dosar de către reclamantă au și fost comunicate instituțiilor respective și totodată a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată în cauză, reținând totodată ca fiind evidentă reaua credință a reclamantei care nu ar fi făcut nicio dovadă, pe parcursul întregului proces, a vreunui demers pentru aflarea moștenitorilor defunctului D. C..
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul constată însă că această apreciere a relei credințe și a lipsei oricărei dovezi a demersurilor necesare soluționării cauzei astfel cum a fost reținută de prima instanță în considerentele sentinței recurate, nu se confirmă față de înscrisurile depuse și de solicitările formulate de recurenta reclamantă, care atașat motivelor prezentului recurs a depus la dosar și dovezile înaintării adreselor către autoritățile germane făcând totodată și dovada imposibilității de prezentare a apărătorului reclamantei la termenul din 29.05.2015 când a fost invocată, din oficiu, excepția perimării de către instanța de fond, depunându-se la dosar certificatul de deces al tatălui apărătorului menționat din care rezultă că acesta decedase cu o zi înaintea termenului arătat respectiv la 28.05.2015.
Pe de altă parte, este evident că, deși reclamata urmare a abilitărilor instanței de fond, a depus la dosar o parte din actele necesare – aceste abilitări nu au fost suficiente pentru a obține și celelalte înscrisuri care vizau persoane cu domiciliul în străinătate, ori decedate în străinătate, astfel încât recurenta-reclamantă a solicitat în repetate rânduri sprijinul instanței prin efectuarea de adresa către instituțiile abilitatea ori prin apelarea la mijloacele puse la dispoziție de Regulamentul nr.1206/2001 al Consiliului Europei.
Față de toate împrejurările arătate, tribunalul constată că în cauză nu se poate reține reaua credință a recurentei-reclamante în obținerea tuturor relațiilor necesare soluționării cererii sale de chemare în judecată și în consecință nici nu se justifică respingerea cererii sale de repunere pe rol formulate anterior împlinirii termenului perimării, cu atât mai mult cu cât aceasta atașase respectivei cereri dovada demersurilor făcute și solicitase în continuare un sprijin suplimentar din partea instanței pentru finalizarea respectivelor demersuri dată fiind dificultatea acestora în raport de împrejurările concrete ale cauzei.
Având deci în vedere considerentele arătate, Tribunalul, constatând drept incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., apreciază ca fiind fondate motivele de recurs, astfel că, în baza art.312 alin.1 cu aplicarea art. 3041 cod pr. civilă, va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Ș. C., împotriva sentinței civile nr. 2552/19.06.2015 pronunțata de Judecătoria Câmpina, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru soluționarea în fond a pricinii, potrivit considerentelor prezentei decizii – ocazie cu care instanța va avea în vedere și celelalte critici formulate în cuprinsul motivelor de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Ș. C., CNP_, domiciliată în București, Calea Dorobanților, nr.102-110, ., ., sector 1, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Băicoi, Cartier Ț., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2552 din 19.06.2015 pronunțate de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. E., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova, D. A., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova, D. N. G., CNP_, domiciliat în Ploiești, ., ., jud. Prahova, D. I., domiciliat în Ploiești, ., ., . și în consecință:
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Câmpina.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 14.10.2015
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
Ș. O.-C. P.-A. A. M. C.-A.
GREFIER
S. L. F.
Operator date cu caracter personal 5595
Red. CAM/ tehnored. TS
3 ex./25.01.2016
d.f._ – Judec. Câmpina
j.f. Ș. M. A..
← Fond funciar. Decizia nr. 436/2015. Tribunalul PRAHOVA | Reziliere contract. Decizia nr. 439/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
---|