Sechestru asigurător. Sentința nr. 2926/2015. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 2926/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 02-11-2015 în dosarul nr. 2926/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA NR. 2926

Ședința publică din data de 02.11.2015

PREȘEDINTE – P. A. D.

GREFIER – A. A.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect „ridicare sechestru asigurător - art. 600 c.pr.civ. - art. 596 alin. 2 c.pr.civ.”, formulată de petentul R. F.-L., CNP_, fiul lui G. și P., născut la data de 20.04.1974, în București, sector 8, cu domiciliul în București, ..52-60, ., ., în calitate de condamnat conform sentinței penale nr.391/29.10.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, Secția Penală în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații STATUL R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DIICOT Serviciul TERITORIAL PLOIEȘTI.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când tribunalul având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea la data de 02.11.2015, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, petentul R. F.-L. în calitate de condamnat conform sentinței penale nr.391/29.10.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, Secția Penală în dosarul nr._ a chemat în judecată pe intimații STATUL R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DIICOT SERVICIUL TERITORIAL PLOIEȘTI, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate achitat prejudiciul stabilit prin sentința penală nr.391/29.10.2012 pronunțata de Tribunalul Prahova, Secția Penală, să se dispună ridicarea măsurilor asigurătorii instituite în faza de urmărire penală cu privire la suma de 39.600 lei si restituirea acesteia către reclamant.

In motivarea acțiunii, petentul a arătat că prin Rechizitoriul nr. 248/D/P/2011 al Parchetului de pe lângă ICCJ -DIICOT Serviciul Teritorial Ploiești, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 2 alin.1 din Legea 143/2000, cu aplic, art. 41 alin. 2 din Cp.

În cursul urmăririi penale a fost efectuată la data de 27.04.2011 o percheziție la domiciliul său, în urma căreia au fost ridicate mai multe bunuri, inclusiv suma de 39.600 lei, fiind încheiat în acest sens proces verbal de percheziție domiciliară.

Asupra bunurile ridicate și implicit pentru suma de 39.600 lei, organul de urmărire penală a dispus instituirea sechestrului asigurător.

A arătat petentul că prin sentința penală nr. 391/29.10.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, Secția Penală în dosarul nr._, față de petent s-au dispus următoarele: "Condamnă pe inculpatul R. F. -L., - în baza art.2 alin.l din Lg.143/2000, cu aplic, art.41 alin.2 C.pen. și art.74, 76 lit. c C.pen. faptă din perioada 2010 - aprilie 2011 la pedeapsa de: - 2(doi) ani închisoare si 1 (un) an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.pen.( cu excepția dreptului de a alege) după executarea pedepsei principale. In baza art.71 C.pen. interzice drepturile prev. de art.64 lit. a,b C. pen. cu excepția dreptului de a alege, pe perioada executării pedepsei. În baza art.81 C.pen. dispune suspendarea condiționata a executării pedepsei. În baza art.82 C.pen. termenul de încercare format din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp stabilit de lege de 2 ani, va fi de 4 ani în baza art.359 C.pr.pen. atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C.pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni, pe parcursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 C.pen., suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a, b C. pen. cu excepția dreptului de a alege pe perioada termenului de încercare. În baza art.88 C.pen. deduce perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului de la data de 28.04._11.

In baza art.118 lit.e C. pen. dispune confiscarea de la inculpați, a sumei de 7.765 lei consemnata la CEC cu recipisa nr._/I din 02.05.2011, . nr._ si chitanța nr._ din aceeași dată, . nr._, ca beneficiu obținut in urma săvârșirii infracțiunii.

Menține măsurile asigurătorii dispuse in faza de urmărire penală.

In baza art. 348 C.p.p. dispune restituirea către: B. - inculpatul R. F. L. a dispozitivelor ridicate si indicate la filele 45-46 din rechizitoriu, respectiv: - l(un) laptop marca „Sony Vaio" de culoare neagră, cu nr. de identificare_, cod producție_, cu încărcător aferent; -l (un) laptop marca „Sony Vaio" de culoare gri, cu număr de identificare__; - l (un) laptop marca „Fujitsu Siemens" de culoare gri, cu număr de identificare YKLK041216 și încărcător aferent marca „Fujitsu Siemens"; - hard de laptop marca „Seagate",capacitate 250 Gb, cu nr. de identificare 59XWZEMJV; - hard de laptop marca „Western Digital", capacitate 250 Gb, cu nr. de identificare WXC908A98674, capacitate 160 Gb. - un număr de 36(treizeci si șase) suporți optici tip CD și 16(șaisprezece) suporți optici tip DVD. - 2(două) cartele telefonice tip S., una din rețeaua Vodafone cu nr._, respectiv cealaltă în rețeaua Cosmoter cu nr._9190610; - l (un) telefon mobil marca „Nokia 6230" de culoare neagră, cu nr._, cu cartelă tip S. Cosmote încorporată; -l(un) telefon mobil marca „Nokia 6700" de culoare argintie cu ._51316.

Obligă inculpații la cate 3.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat, din care 10.000 lei cheltuieli efectuate in faza de urmărire penala. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunțare."

Petentul a precizat că în considerentele sentinței (fila 23-24 dosar fond) se reține că, pentru sumele de bani reținute de organele de urmărire penală cu ocazia percheziției efectuate la inculpate nu se poate dispune confiscarea acestora în condițiile în care nu s-a putut face dovada că aceste sume de bani, provin din săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, (fila 23 fond).

Menționează petentul că nu se poate dispune confiscarea sumei de 424.465 lei ca beneficiu din infracțiune, în condițiile în care această sumă reprezintă întreaga cantitate de produse etnobotanice comercializată de inculpați, iar organele de urmărire penala nu au putut face dovada că această marfă în integralitatea sa a conținut substanțe interzise de dispozițiile legale. În raport de aceste considerente, instanța a dispus confiscarea în baza art. 118 lit.e C. pen. de la inculpate, suma de 7.765 lei provenita din vânzările efectuate de ., consemnata la CEC cu recipisa nr._ din 02.05.201 1, . nr._ si chitanța nr._ din aceeași data, . nr._, ca beneficiu obținut in urma săvârșirii infracțiunii.

Totodată, petentul a susținut că, instanța de fond a menținut măsurile asigurătorii dispuse in faza de urmărire penală, (fila 24 fond)

Prin decizia penală nr.110/31.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr._ s-au respins ca nefondate apelurile declarate de P. de pe lângă înalta Curte de Casație Și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Ploiești și inculpații: A. I.-C., A. A. G., zis B., J. S.-I., B. C. M., R. F.-L. și G. M. A.. S-a dispus obligarea apelanților inculpați la 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu parțial al apărătorilor din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși.

La fila 34 din considerente, se reține că nu se poate dispune confiscarea sumei de 424.465 lei, prima instanța motivând în acest sens în mod clar si explicit ca „această sumă reprezintă întreaga cantitate de produse etnobotanice comercializate de inculpați, iar organele de urmărire penala nu au putut face dovada ca aceasta marfa în integralitatea sa a conținut substanțe interzise de dispozițiile legale (fila 96 verso dosar fond).

In continuare petentul a arătat că, în consecința, Curtea constată că la primul grad de jurisdicție au fost în mod judicios interpretate si aplicate dispozițiile ce reglementează măsura de siguranța a confiscării speciale ca sancțiune de drept penal, prin confiscarea numai a sumei ridicata si consemnata la CEC, potrivit recipisei din 02.05.2011 si a chitanței purtând aceeași data, cu titlu de beneficiu obținut în urma săvârșirii infracțiunii.

A mai susținut petentul că împotriva acestei decizii inculpații și P. au declarat recurs, ce a fost respins ca nefondat prin Decizia nr.786/ 05.03 2014 pronunțată de ICCJ Secția Penală, recurenții inculpați fiind obligați la plata sumei de 400 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de 200 lei reprezentând onorariile avocaților oficiu se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.

În considerentele deciziei pronunțată de instanța de recurs ( fila 59), se reține că în mod judicios au fost interpretate și aplicate dispozițiile privind măsurile de siguranță a confiscării speciale ca sancțiune de drept penal prin confiscarea numai a sumei ridicate și consemnată la CEC (recipisa din 02.05.2011) cu titlu de beneficiu în urma săvârșirii infracțiunii.

Totodată petentul a subliniat faptul că, din situația juridică prezentată rezultă că suma de 39.600 lei ridicată cu ocazia percheziției domiciliare și asupra căreia, în faza de urmărire penală s-a instituit măsura sechestrului asigurător nu a fost confiscată prin hotărârile pronunțate, astfel că se impune restituirea acesteia. Totodată, în ceea ce îl privește, arată că a achitat integral cheltuielile judiciare către stat, fiind astfel stinse toate debitele datorate conform sentinței penale nr. 391/29.10.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, Secția Penală în dosarul nr._ .

Față de motivele invocate a solicitat admiterea contestației.

În dovedirea acțiunii, petentul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (f.10-83).

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, pentru următoarele motive:

Intimata arată că prin acțiunea formulată, reclamantul solicită sa se constate achitat prejudiciul stabilit prin sentința penală nr.391/29.10.2012 pronunțata de Tribunalul Prahova - Secția Penala și să se dispună ridicarea măsurilor asigurătorii instituite în faza de urmărire penală cu privire la suma de 39.600 lei și restituirea acesteia. Așa cum rezultă din acțiunea reclamantului, la data de 27.04.2011, în cursul urmăririi penale a fost efectuată o percheziție la domiciliul său, în urma căreia au fost ridicate mai multe bunuri, inclusiv suma de 39.600 lei, fiind încheiat în acest sens proces verbal de percheziție domiciliară. Asupra bunurilor ridicate și implicit pentru suma de 39.600 lei, organul de urmărire penala a dispus instituirea sechestrului asigurător.

Intimata susține că potrivit celor menționate de reclamant, aceasta suma nu a fost confiscată prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul penal nr._ .

In consecința, având in vedere că măsura asiguratorie a fost dispusa in cursul urmăririi penale de către P. de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție - DIICOT Serviciul Teritorial Ploiești, intimata a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și respingerea acțiunii față de acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.

In ce privește achitarea cheltuielilor judiciare către stat, intimata a precizat că reclamantul urmează să facă dovada achitării acestora.

Intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției, potrivit art. 223 alin. 3 Cod proc. civ.

La termenul de judecată din data de 30.09.2015 instanța a unit excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului Statul R. prin Ministerul Finanțelor Publice cu fondul cauzei.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține în fapt următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive invocata de pârâtul Statul R. prin Ministerul Finanțelor, excepție invocata prin întâmpinare, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiata întrucât Statul R. prin Ministerul Finanțelor este singurul care ar fi în măsură să reclame vreun prejudiciu ca urmare a pronunțării asupra cererii reclamantului.

Pe fondul cauzei instanțe reține că la data de 27.04.2011 a avut loc o percheziție la domiciliul reclamantului din prezenta cauza, ocazie cu care au fost ridicate mai multe bunuri, inclusiv suma de 39.600 lei, fiind încheiat în acest sens proces verbal de percheziție domiciliară.

Din actele dosarului penal nr._ al Tribunalului Prahova, rezulta ca suma de 3960 lei a fost consemnata la CEC Bank - Sucursala Ploiești cu recipisa de consemnare nr._/1 din 02.05.2011, sumă achitată cu chitanța nr._/1 din 02.05.2011, suma fiind indisponibilizată în baza ordonanței din data de 02.05.2011 emisă de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești.

În considerentele sentinței penale nr.391/29.10.2012 pronunțate in dosarul penal nr._ al Tribunalului Prahova (fila 23-24 dosar fond) se reține că, pentru sumele de bani reținute de organele de urmărire penală cu ocazia percheziției efectuate la inculpați nu se poate dispune confiscarea acestora în condițiile în care nu s-a putut face dovada că aceste sume de bani, provin din săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, (fila 23 fond).

Sentința penală nr.391/29.10.2012 pronunțată de Tribunalului Prahova in dosarul penal nr._ a fost menținuta atât de Curtea de apel Ploiești care a respins apelul declarat (decizia nr.110/31.05.2013) cât și de Înalta Curte de Casație și Justiție care a respins recursul formulat (decizia penala nr.786 din 05.03 2014 ).

Având în vedere ca instanțele penale au apreciat in mod definitiv ca pentru sumele de bani reținute de organele de urmărire penală cu ocazia percheziției efectuate la inculpați nu se poate dispune confiscarea în condițiile în care nu s-a putut face dovada că aceste sume de bani, provin din săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, instanța apreciază cererea formulata de către contestator ca fiind întemeiată.

Instanța are in vedere ca prin sentința penală nr.391/29.10.2012 pronunțată de Tribunalului Prahova in dosarul penal nr._ s-a dispus confiscarea în baza art.118 lit.e C. pen. de la inculpate, a sumei de 7.765 lei provenita din vânzările efectuate de ., consemnata la CEC cu recipisa nr._ din 02.05.201 1, . nr._ si chitanța nr._ din aceeași data, . nr._, ca beneficiu obținut in urma săvârșirii infracțiunii.

Întrucât suma asupra căreia s-a dispus confiscarea a fost consemnata la CEC cu o altă recipisă și la o altă data decât suma solicitata in prezenta cauză, instanța constata ca suma asupra căreia s-a dispus confiscarea este diferita de suma solicitata in prezenta cauză.

Cu privire la cheltuielile judiciare la care a fost obligat inculpatul, reclamant in prezenta cauză, instanța reține ca acestea au fost achitate conform chitanțelor aflate la dosar (filele 125 - 127)

Pe cale de consecință, tribunalul va dispune restituirea către contestator a sumei de_ lei consemnată la CEC Bank - Sucursala Ploiești cu recipisa de consemnare nr._/1 din 02.05.2011, sumă achitată cu chitanța nr._/1 din 02.05.2011, sumă indisponibilizată în baza ordonanței din data de 02.05.2011 emisă de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesual pasive a S. R. reprezentată de Ministerul Finanțelor ca neîntemeiată.

Admite în parte contestația formulată de petentul R. F.-L., CNP_, fiul lui G. și P., născut la data de 20.04.1974, în București, sector 8, cu domiciliul în București, ..52-60, ., ., în calitate de condamnat conform sentinței penale nr.391/29.10.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, Secția Penală în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații STATUL R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DIICOT SERVICIUL TERITORIAL PLOIEȘTI.

Dispune restituirea către contestator a sumei de_ lei consemnată la CEC Bank - Sucursala Ploiești cu recipisa de consemnare nr._/1 din 02.05.2011, sumă achitată cu chitanța nr._/1 din 02.05.2011, sumă indisponibilizată în baza ordonanței din data de 02.05.2011 emisă de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea prin care se declară calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Prahova, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

P. A. D. A. I. A.

Red PAD/Tehnored. BGG

5 ex/10.11.2015

Operator de date cu caracter personal 5595

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sechestru asigurător. Sentința nr. 2926/2015. Tribunalul PRAHOVA