Accesiune. Decizia nr. 322/2012. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 322/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 01-03-2012 în dosarul nr. 322/2012

ROMANIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 322

Ședința publică din data de 01.03.2012

PREȘEDINTE – C. I.

JUDECĂTORI – H. AICE G.

- P. A. A.

GREFIER – C. M. A.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă S. M. P., P. L. E. INSOLV IPURL, cu sediul în Ploiești, . D, ., p. 25, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/30.11.2010 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații-reclamanți O. T., C. C. M. și O. A., toți cu domiciliul în Ploiești, ., jud. Prahova.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns intimații – reclamanți, reprezentați de avocat P. V., lipsind recurenta - pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar prin serviciul registratură, în ziua ședinței, de către recurenta – pârâtă o notă de ședință, și de către apărătorul intimaților o notă de ședință prin care solicită strigarea cauzei după ora 11.00, după care:

Apărătorul intimaților – reclamanți, având cuvântul, învederează că susține excepția de netimbrare a recursului invocată la termenul anterior, întrucât recurenta – pârâtă nu a achitat taxa de timbru, deși i s-a pus în vedere acest lucru. Solicită admiterea excepției de netimbrare a recursului și anularea recursului ca netimbrat. Fără cheltuieli de judecată.

Tribunalul, având în vedere excepția netimbrării recursului, invocată de intimații – reclamanți, rămâne în pronunțare asupra acesteia.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față declarat de recurenta – pârâtă S. M. P., P. L. E. INSOLV IPURL, împotriva sentinței civile nr._/30.11.2010 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații-reclamanți O. T., C. C. M. și O. A., constată următoarele:

În ședința publică din data de 01.03.2012 s-a invocat excepția netimbrării recursului declarat de recurenta - pârâtă S. M. P., P. L. E. INSOLV IPURL, tribunalul rămânând în pronunțare asupra acesteia.

Examinând excepția de netimbrare instanța de recurs constata că, potrivit art.20 alin.1-3 cu aplicarea art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă aceste taxe nu au fost plătite în mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plată sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii.

În cauză, instanța de control judiciar a pus în vedere recurentei obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1508,5 lei și un timbru judiciar de 5 lei, stabilite potrivit art.11 alin.2 din Legea nr.146/1997, respectiv art.3 din OG nr.32/1995 modificată, potrivit mențiunilor înscrise în cuprinsul citației ce i-a fost adresată.

În condițiile în care recurenta nu s-a conformat obligației de a achita suma indicată până la termenul de judecată stabilit, din data de 01.03.2012, în baza art.137 alin.1,art.312 alin 1 Cod procedura civilă cu aplicarea art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 coroborate cu art.3 din OG nr.32/1995, instanța va admite excepția netimbrării, pe cale de consecință, va anula recursul declarat de recurenta - pârâtă S. M. P., P. L. E. INSOLV IPURL, împotriva sentinței civile nr._/30.11.2010 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Se impune precizarea că dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin dispozițiile art.21 alin. 1 din Constituția României și garantat prin prevederile art.6 par.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.

În concret, art.6 par.1 din Convenție nu garantează accesul gratuit la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în jurisprudența sa, că numai în cazul stabilirii unei taxe de timbru exorbitante, fără nici o legătura cu șansele de câștig a cauzei si înainte de orice analiza a fondului acesteia, combinată cu lipsa posibilităților financiare ale recurentului, constituie, în fapt, o descurajare și o limitare lipsita de proporționalitate a accesului liber la justiție (Hotărârea dată în cauza Weismann contra României).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția de netimbrare, invocată de intimați.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S. M. P., P. L. E. INSOLV IPURL, cu sediul în Ploiești, . D, ., p. 25, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/30.11.2010 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații-reclamanți O. T., C. C. M. și O. A., toți cu domiciliul în Ploiești, ., jud. Prahova, ca netimbrat.

Ia act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 01.03. 2012.

Președinte, Judecători,

C. I. H. A. G. P. A. A.

Grefier,

C. M. A.

Operator date cu caracter personal 5595

Red./tehnored. C.M.A.

2 ex./09.04.2012

d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești

j.f. M. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Accesiune. Decizia nr. 322/2012. Tribunalul PRAHOVA