Anulare act. Decizia nr. 438/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 438/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 20-03-2012 în dosarul nr. 438/2012
ROMANIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ /2010
DECIZIA CIVILĂ NR. 438
Ședința publică din data de 20.03.2012
PREȘEDINTE - C. N.
JUDECĂTORI - C. M.
- R. C.
GREFIER - CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenții reclamanți L. M., N. V. C., N. G., M. F. toți cu domiciliul în B., ., jud.Prahova, R. D. în calitate de procurator pentru recurenți domiciliat în Câmpina, C. S., nr.26, jud.Prahova împotriva sentinței civile nr.1926/ 06.07.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina în contradictoriu cu intimații pârâți N. V. si N. C. ambii domiciliați în Ploiești, . A, jud. Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.03.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 20.03.2012, când a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată la Judecătoria Câmpina sub nr._ disjunsă din dosarul nr._ reclamanții L. M., N. V. C., N. G., M. F. au chemat în judecată civilă pe pârâții N. V. și N. C., Orașul B. prin P. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare aut. sub nr. 7620 din 18.10.1993 încheiat între autorul lor și pârâtul N. V. și să se dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii actului conform principiului ,,restitutio in integrum”.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că înțeleg să-și însușească acțiunea formulată de Orașul B. prin P. motivat de faptul că pârâta reclamantă își proba calitatea procesuală activă prin decizia nr. 37/1987 de preluare a terenurilor în suprafață de 1380 mp și 3676 mp însă prin sentința civilă nr. 1588 din 24.04.2009 pronunțată de Judecătoria Câmpina s-a constatat nevalabilitatea deciziei nr. 37/1987 astfel că pârâta reclamantă nu-și mai poate proba calitatea procesuală activă în acest dosar.
Reclamanții au precizat că în baza contractului de vânzare cumpărare aut. sub nr. 7620/1993, autorul lor, P. C. a vândut pârâtului N. V. terenul de 1385 mp situat în B., . și terenul de 3676 mp situat în orașul B., .” iar nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia are ca punct de plecare împrejurarea că părțile au încheiat contractul în cunoștință de cauză, știind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane și în acest caz contractul este fondat pe o cauză ilicită sau fraudă.
De asemenea, reclamanții au mai arătat că la data încheierii actului de înstrăinare atacat proprietarul terenurilor era pârâta reclamantă conform deciziei nr. 37/1987 ce a fost comunicată autorului lor, P. C. anterior perfectării contractului de vânzare cumpărare și această decizie a fost cunoscută de pârâtul N. V. întrucât acesta a depus în dosarul nr. 1203/2006 decizia nr. 37/1987.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe disp. art. 119-120 din codul de procedură civilă.
În dovedirea acțiunii reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și orice alte probe utile cauzei.
P. cererea depusă la dosar reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că valoarea celor două terenuri raportat la cursul leu-dolar este de 745 lei în raport de care taxa de timbru este de 65,56 lei.
Reclamanții și-au întemeiat cererea pe disp. art. 480 din codul civil.
În ședința publică din 24.11.2010 pârâții au invocat excepția autorității de lucru judecat.
P. notele de ședință depuse la dosar la termenul de judecată din 12.01.2011 reclamanții au solicitat respingerea excepției autorității de lucru judecat și au arătat că pârâții au mai invocat acest aspect în dosarul nr._, iar instanța în cuprinsul sentinței civile nr. 4053 din 17.12.2009 a respins aceste considerente.
Reclamanții au arătat că Orașul B. prin P. era proprietarul celor două terenuri la data încheierii contractului de vânzare cumpărare dar nu s-a opus acestei vânzări și au apreciat că răspunderea civilă delictuală revine și lucrătorilor primăriei orașului B. care prin pasivitatea lor au favorizat vânzarea cumpărarea celor două terenuri.
În ceea ce privește buna credință invocată de pârâtul N. V. reclamanții au arătat că aceasta nu poate fi reținută în prezenta cauză întrucât în contractul încheiat s-a stipulat că ,,vânzătorul a declarat pe propria răspundere că terenurile nu au fost scoase din circuitul civil prin vreun act normativ de trecere în proprietatea statului, rămânând în stăpânirea sa, iar cumpărătorul a declarat că această situație este cunoscută și înțelege să dobândească pe riscul său” iar reclamanții au considerat că există prezumția legitimă că pârâtul avea cunoștință de decizia nr. 37/1987(f.122).
În dovedirea acțiunii reclamanții au solicitat probe cu înscrisuri, interogatoriu și martori.
A fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpina.
În ședința publică din 23.02.2011 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului orașul B. prin P. având în vedere că acesta nu este parte în contractul de vânzare cumpărare a cărei nulitate se solicită.
P. sentința civila nr.1929/06.07.2011 Judecătoria Câmpina a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâți ca neîntemeiată.
De asemenea prin aceeași sentința a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții ca neîntemeiată și s-a luat act de declarația pârâților că nu solicită cheltuieli de judecată.
P. a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr. 7620/18.10.1993, autorul reclamanților, P. C. a înstrăinat pârâtului N. V. terenul de 3676 mp situat în pct. ,,Gornei-Gurga” și terenul de 1385 mp situat în orașul B. ., cu prețul de 300.000 lei.
Autorul reclamanților P. C. a dobândit terenurile înstrăinate prin actul de partaj aut. sub nr. 5188/1971 (f.97).
Conform deciziei nr. 37/1987 a fostului Consiliu Popular al Orașului B. s-au trecut în folosința Consiliului Popular B. terenurile situate în orașul B., . în suprafață de 1380 mp livadă și 3676 mp livadă situat în pct. ,,Gornei Gurga” ce aparținea lui P. C.(f.85).
P. decizia nr. 168 din 12.02.1980 s-a trecut cu plată în proprietatea statului imobilul situat în orașul B., . aparținând lui P. C. și compus din locuință alcătuită din 2 camere, bucătărie, antreu, terasă și verandă și terenul aferent locuinței în suprafață de 500 mp în indiviziune din terenul de 1885 mp și s-a plătit autorului reclamanților o despăgubire în valoare de 15.044 lei (f.6).
P. sentința civilă nr. 1798/2007 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. 1203/2007 rămasă irevocabilă prin anularea recursurilor conform deciziei nr. 83/2008 a Curții de Apel Ploiești s-a dispus ieșirea din indiviziune și s-a atribuit reclamantului N. V. terenul în suprafață de 1295 mp iar orașului B. suprafața de 467 mp (f.153).
P. sentința civilă nr. 1633 din 29.04.2010 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr._ s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului teren în suprafață de 467 mp și obligați pârâții Orașul B. prin primar să lase în deplină proprietate și posesie terenul de 467 mp situat în orașul B., ., jud. Prahova (f.91).
Dispozițiile art. 2 alin. 2 din decretul nr. 69/1984 și Decretul nr. 70/1984 prevăd că deținătorii de terenuri care nu le cultivă, nu creșteau animale și păsări pierdeau dreptul de folosință asupra terenurilor și acestea urmau să fie atribuite unităților agricole de stat sau producători agricoli particulari.
Aceste decrete au fost abrogate prin Legea nr. 7/1998.
P. sentința civilă nr. 1588 din 24.04.2009 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții din prezenta cauză și s-a constatat nevalabilitatea deciziei nr. 37/1987 a fostului Birou Executiv al Consiliului Popular B. privind preluarea în folosință a terenurilor de 1380 mp și 3676 mp situate în orașul B. și a fost respins capătul de cererea privind constatarea dreptului de proprietate al reclamanților în calitate de moștenitori ai defunctului P. C..
În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că autorului reclamanților P. C. i-a fost preluat abuziv doar dreptul de folosință asupra terenurilor de 1380 mp și 3676 mp prin decizia nr. 37/1987 și s-a apreciat că acesta a încheiat un contract de vânzare cumpărare valabil și hotărârea are ca efect consolidarea contractului de vânzare cumpărare încheiat între P. C. și pârâtul N. V..
P. adresa nr. 3218 din 17.03.2004 emisă de Primăria orașului B. s-a precizat că în ceea ce privește suprafețele de 1385 mp și 3676 mp nu rezultă că ar fi trecut în proprietatea statului fiind înstrăinate de P. C. prin contractul de vânzare cumpărare nr. 7620/1993 (f.221 dosar atașat ).
Martorul A. C. audiat la cererea reclamanților a arătat că autorul acestora P. C. a primit terenul de 1300 mp în pct. ,,acasă” și un teren în pct. „Gurga” iar în anul 1980 a predat aceste terenuri la primărie și după anul 1980 terenurile au fost folosite de N. E. respectiv aceasta a cumpărat casa și terenul de la primărie (f.140).
Audiat la cererea reclamanților martorul M. I. a declarat că P. C. a primit de la părinți un teren în pct. ,,acasă” de circa 1000 mp și o locuință iar în perioada anilor 1970-1980 au fost predate la primărie și din anul 1980 până la deces terenul a fost folosit de N. E. care plătea chirie șa primărie .
Instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 37/1987, dată în aplicarea Decretelor nr. 69 și 70/1984 a fost preluată doar folosința terenurilor deținute de P. C. având în vedere disp. art. 2 alin. 2 din Decretul nr. 69/1984 dar nu a fost preluat și dreptul de proprietate asupra celor două terenuri ce a fost dobândit de P. C. prin actul de partaj voluntar aut. sub nr. 5188/1971 .
În literatura de specialitate se apreciază că vânzarea cumpărarea lucrului altuia în cunoștință de cauză reprezintă o operațiune speculativă, are o cauză ilicită și deci este nulă absolut în baza art. 968 din codul civil, în virtutea adagiu clasic ,,frauda corupe totul” ( fraus omnia corumpit).
În contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr. 7620/1993 încheiat cu pârâtul N. V. s-a menționat că terenurile nu au fost scoase din circuitul civil printr-un act normativ de trecere în proprietatea statului, situația cunoscută de către cumpărător (f.99).
Această mențiune corespunde situației juridice a imobilului având în vedere că prin decizia nr. 37/1987 a fost preluată de către stat doar folosința terenurilor cf. decretelor nr. 69 și 70/1984.
Împrejurarea că în contractul de închiriere încheiat la data de 03.07.1987 cu N. E. s-a menționat calitatea de proprietar al Consiliului Popular al orașului B. asupra terenului de 5030 mp nu stabilește că acesta deținea calitatea de proprietar având în vedere că în patrimoniul statului a fost preluată doar folosința terenurilor.
Nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia se întemeiază pe împrejurarea că părțile au încheiat contractul în cunoștință de cauză, știind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane.
Sintagma ,,în cunoștință de cauză” relevă din punct de vedere semantic înțelesul că părțile contractului au știut că bunul individual determinat nu este proprietatea vânzătorului și că aparține altei persoane.
În această situație contractul încheiat ascunzând intenția de a aduce altuia o pagubă este un act juridic intenționat fondat pe o cauză ilicită sau pe fraudă și ambele sunt întemeiate pe reaua credință a părților.
În temeiul art.1080 din codul civil, cumpărătorul care și-a încălcat obligația de a se convinge că a contractat cu adevăratul proprietar răspunde pentru culpa lata.
Chiar dacă pârâtul în calitate de cumpărător a avut cunoștință de decizia nr.37/1987 aceasta nu afectează valabilitatea contractului de vânzare cumpărare întrucât a fost preluată doar folosința terenurilor ce aparțineau vânzătorului P. C., iar statul prin Consiliul Popular B. nu a devenit proprietarul acestor terenuri (f.85).
Seriozitatea prețului reprezintă o condiție esențială de valabilitate a contractului de vânzare cumpărare prevăzută în mod expres de lege astfel că neîndeplinirea acestei condiții lovește actul încheiat de nulitate conform art. 1303 din codul civil.
Această condiție presupune că prețul să nu fie derizoriu, adică atât de disproporționat în raport de valoarea lucrului vândut încât să nu poată reprezenta a cauză suficientă a obligației asumată de către vânzător de a transmite cumpărătorului dreptul de proprietate.
În temeiul art. 1303 din codul civil prin preț sincer trebuie înțeles ca fiind suma pe care părțile de comun acord au stabilit-o cu scopul de a fi cerută și plătită în mod real și nu fictiv iar la operațiunea juridică de stabilire a prețului se are în vedere echivalența valorică a prestațiilor care este determinată atât de valoarea reală a acestora cât și de subiectivismul părților contractante.
Caracterul serios al prețului reprezintă o împrejurare de fapt apreciată de instanță în funcție de datele concrete ale fiecărei cauze ținând cont și de subiectivismul părților.
Instanța de fond a reținut că prețul de 300.000 lei achitat în anul 1993 nu poate fi considerat neserios conform art. 1303 din codul civil, iar reclamanții nu au făcut proba contrară celor menționate în contract cu privire cu privire la plata prețului.
Având în vedere cele reținute mai sus, instanța reține că la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare proprietar al celor două terenuri era autorul reclamanților P. C., astfel că instanța urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâți instanța reține că prin sentința civilă nr.1588 in 24.04.2009 reclamanții au solicitat să se constate dreptul lor de proprietate asupra terenurilor de 1380 mp și 3676 mp, iar în prezenta cauză s-a solicitat de reclamanți să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare prin care autorul lor a înstrăinat terenurile astfel că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele triplei identități prevăzută de art. 1201 din codul civil, în sensul că prezenta cerere nu are același obiect și nu este întemeiată pe aceeași cauză.
Cu privire la cererea ce a format obiectul dosarului nr._ conform sentinței civile nr. 4053 din 17.12.2009, instanța reține că aceasta a fost soluționată prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului și a fost respinsă acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanții criticând-o ca nelegală și netemeinică,
Critică recurenții reclamanți sentința arătând că în mod gresit a fost respinsă cererea de recuzare, deși în cadrul aceluiași dosar d-na judecător N. V. s-a abținut de la judecarea pricinii pe motiv că aceasta a emis sentința civilă nr. 1588 din 24.04.2009 în dosarul_ ce a avut ca obiect constatarea nevalabilității deciziei 37/1987 a fostului Birou Executiv al Consiliului Popular B., și în care părți în proces au fost Orașul B.-prin P., Consiliul Local al Orașului B. și subsemnații reclamanți din prezenta cauză.
Deși în dosarul_ părțile erau diferite față de cele. din dosarul_, iar obiectul dosarului îl constituia constatarea nevalabilității deciziei 37/1987, doamna judecător N. V. s-a abținut de la judecarea pricinii considerând că sunt incidente dispozițiile art.25 raportat la art. 27 pct.7 din Codul de procedură civilă.
Astfel, cererea le-a fost respinsă pe motiv că în cadrul dosarului 1203/ 2006 obiectul a fost diferit față de cel din dosarul_ .
Întrucât încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul potrivit art.34 alin.2 din Codul de procedură civilă, solicită instanței de recurs aplicarea art.34 alin.3 din Codul de procedură civilă, în sensul admiterii cererii de recuzare și refacerii tuturor actelor și dovezilor administrate la instanța de fond.
Cu privire la sentința emisă de către Judecătoria Câmpina, aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii întrucât art.3 din Legea 18/1991 (în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare) stipulează faptul că„ prin deținători de terenuri se înțelege titularii dreptului de proprietate, ai altor drepturi reale asupra acestora sau cei care, potrivit leșii civile, au calitatea de posesori ori deținători precar. Astfel Orașul B.-prin P., avea calitatea de posesor ori deținător precar întrucât stăpânea cele două terenuri în temeiul unui titlu aparent, respectiv decizia 37/1987, care îi conferea acestuia statutul de proprietar, comportându-se în acest mod prin închirierea celor două terenuri către defuncta N. E. (mama reclamanților).
D. urmare, așa cum au susținut și la instanța de fond, autorul lor P. C. nu a uzat de prevederile Legii 18/1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate, ca mai apoi să treacă la vânzarea celor două terenuri și nici nu a solicitat vreunei instanțe de judecată să constate nevalabilitatea deciziei 37/1987 astfel cum a fost stipulat în actele normative, în sensul că „persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea avută la data preluării pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire ".
In art. 6 din Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia sunt indicate trei modalități de preluare a unor imobile sau terenuri și care au trecut în proprietatea statului, respectiv cu titlu valabil ,cu titlu nevalabil și fără titlu. De aici rezultă în mod cert, că Statul a devenit proprietar al tuturor imobilelor preluate în perioada 06.03._89, indiferent că trecerea s-a tăcut cu titlu valabil, cu titlu nevalabil sau fără titlu, urmând ca instanțele de judecată să analizeze valabilitatea titlului deținut de către Stat.
De asemenea, cele două Decrete de Stat nr. 69 și 70 din 1984 au fost abrogate prin Legea nr. 7 din 08.01.1998, astfel că din acel an se poate discuta de revenirea în deplină proprietate a defunctului P. C. a celor două terenuri în suprafață de 1380 mp și 3676 mp, dar chiar și din acel an ar fi trebuit mai întâi să uzeze de prevederile Legii 18/1991R pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate. Totodată, conform jurisprudenței în materie, respectiv decizia civilă nr. 1756/06.11.2002 a Curții de Apel Iași „legea fondului funciar nu cuprinde dispoziții care să permită foștilor proprietari să transmită dreptul lor la reconstituire…", astfel că autorul lor P. C., nu ar fi putut vinde cele două terenuri.
Arată recurenții reclamanți că indiferent de natura sau de modalitatea de vindere, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între autorul lor și N. V. este nul de drept, la data încheierii terenurile fiind deținute de către stat în baza unui titlu ce-i conferea acestuia prezumția legală de proprietar și care-1 obliga pe autorul lor să solicite mai întâi analizarea titlului deținut de stat sau formularea unei cereri pe baza căreia să i se reconstituie dreptul de proprietate.
Neuzarea de prevederile legii speciale (respectiv legea 18/1991) a făcut ca prezumția legală de proprietar al Statului să fie întărită prin prevederile art. 18 alin.3 din Legea 18/1991 care preciza faptul că „terenurile neatribuite, rămase la dispoziția comisiei, după încheierea integrală a reconstituirii dreptului de proprietate, trec în domeniul privat al comunei, orașului sau municipiul.
Totodată, în calitate de chiriaș al celor două terenuri, mama lor defuncta N. E. avea drept de preemțiune la cumpărare, însă chiar și sub acest aspect au fost încălcate prevederile legale, întrucât vânzarea-cumpărarea s-a făcut pe ascuns, reclamanții aflând despre aceasta in anul 2004 când pârâtul N. V. s-a prezentat la terenul din . afirmat că este proprietar.
Lipsa unei oferte făcute de către P. C. numitei N. E., care folosea cu chirie cele două terenuri și care se află în continuarea terenurilor pe care aceasta le-a stăpânit, face ca și sub acest aspect să existe o nulitate relativă a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7620 din 18.10.1993.
Mai mult, în cauză a fost dovedită, prin acte și declarațiile martorilor, lipsa bunei credințe a pârâtului N. V. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu autorul nostru P. C..
În practica judiciară s-a susținut ideea că buna credință a terțului subdobânditor desemnează eroarea acestuia asupra calității de proprietar al transmițătorului, în momentul încheierii actului. S-a susținut că buna-credință a terțului trebuie „să fie perfectă și lipsită de orice culpă sau chiar îndoială" . Adică, completă, ceea ce înseamnă, sinonim, o ignoranță scuzabilă, izvorâtă dintr-o convingere fermă, conștiincioasă și loială și nu din neglijență ori imprudență, cea mai mică îndoială a terțului exclude ideea de convingere loială (deciziile ICCJ nr. 969/2004 și 5783/2005).
În speță, pârâtul N. V. avea o îndoială mai mult decât legitimă, fiindu-i înmânată decizia 37/1987 la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, și cu toate acestea a încălcat prevederile art. 1080 cod civil minima neglijenței a cumpărătorului, care, încălcând obligația de a se convinge că a contractat cu un verus dominus, răspunde pentru culpa lata. Fiind vorba de o minimă neglijență, pe care omul cel mai rău gospodar sau mai puțin diligent și prevăzător nu ar fi comis-o în propriile sale afaceri, există rea credință (buna credință este absentă). Omisiunea cumpărătorului de a afla care este titlul vânzătorului, reprezintă o gravă neglijență (culpa lata), vecină cu dolul (dolo proxima), ceea ce înseamnă că „nu se poate zice că el a fost de bună credință atunci când a neglijat de a lua precauțiunile cele mai ordinare".
Nu mai puțin, dacă actul s-a încheiat de către vânzător în frauda dreptului proprietarului, cu complicitatea și în orice caz pe riscul cumpărătorului, nulitatea se impune în temeiul lui fraus omnia corrumpit.
Mai mult de atât există prezumția legală că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare ilegalitatea preluării imobilelor de către stat în perioada comunistă era de notorietate.
Tot cu privire la buna credință invocată de pârâtul N. V., consideră recurenții reclamanți că aceasta nu poate fi reținută în prezenta cauză cât timp este stipulat în contractul de vânzare-cumpărare faptul că „eu,vânzătoruI declar pe propria răspundere că terenurile nu au fost scoase din circuitul civil prin vreun act normativ de trecere în patrimoniul statului, rămânând în stăpânirea mea, situație cunoscută de cumpărătorul înțelegând să le dobândesc pe riscul său", astfel că nu s-a dorit verificarea situației celor două terenuri, N. V. asumându-și riscul de a le dobândi în acel mod. Mai mult de atât, există prezumția legitimă prin care consideră că pârâtul N. V. avea cunoștință de decizia 37 din 07.04.1987 prin care cele două terenuri trecuseră în folosința statului, chiar la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, depunând această decizie în dosarul nr. 1203/2006 al Judecătoriei Mun. Câmpina unde a avut calitatea de reclamant.
Recurenții reclamanți arată că pârâtul N. V. ar fi trebuit să-i solicite autorului lor o dovadă a retrocedării celor două terenuri în temeiul legii 18/1991 și apoi să treacă la cumpărarea terenurilor,în caz contrar încheind contractul de vânzare-cumpărare în cunoștință de cauză, știind că cele două terenuri aparțin în proprietate altei persoane, vânzarea reprezentând în acest caz o operațiune speculativă și este lovită de nulitate absolută, având o cauză ilicită.
Conform deciziei nr.1115 din 11.09.2006 a Curții de Apel Ploiești „aprecierea bunei credințe a părților contractante se face strict în funcție de dispozițiile normative în vigoare la momentul înstrăinării conform art. 1 din Codul CiviF, astfel că buna credință se apreciază raportat la Legea 18/1991 care obliga la formularea unei cereri de retrocedare în cazul în care un teren a trecut sub orice formă .sau mod, cu titlu sau iară titlu, în folosința sau proprietatea Statului.
În prezenta buna credință a pârâtului N. V. este înlăturată de Legea 18/1991, de faptul că i-a fost înmânată decizia 37/1987 de preluare a celor două terenuri la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de către autorul nostru P. C. și de nerespectare a prevederilor art. 1080 C. Civil, încălcând obligația de a se convinge că a contractat cu un verus dominus, asumândo-și riscul de a cumpăra celor două terenuri în acel mod.
Prețul stipulat în contractul de vânzare-cumpărare este unul neserios, infim, adică cu totul în disproporție față de valoarea lucrului vândut, constituind o cauză insuficientă de obligație a vânzătorului. In speță, pârâtul N. V. a plătit pentru cele două terenuri suma de 300.000 lei, reprezentând 60 lei pentru un metru pătrat, respectiv 0,06 dolari pentru un metru pătrat. La acea dată, un metru pătrat de teren în intravilanul orașului B. se vindea cu 7-8 dolari mp, astfel că disproporția este vădită, existând și sub acest aspect motive de nulitate a contractului.
Potrivit deciziei nr. 1/1997 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în cazul lipsei unui titlu de proprietate emis conform Legii 18/1991 asupra terenurilor ce au făcut obiectul acestei legi, părțile sunt în drept să încheie o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, respectiv un antecontract, care nu transmite proprietatea bunului de la vânzător la cumpărător, dar care poate genera obligația acestui drept în viitor.
Astfel, întrucât defunctul P. C. nu deținea titlu de proprietate emis în baza legii 18/1991, cele două terenuri făcând obiectul acestei legi, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între acesta și pârâtul N. V. nu poate fi primit decât ca un antecontract, care să oblige la transmiterea dreptului în viitor.
Pârâtul Orașul B. P. P. a formulat întâmpinare conform disp. art.308 alin.2 cod pr. civilă prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, întrucât s-a reținut de către instanța de fond că autorului reclamanților i-a fost preluat doar dreptul de folosință si s-a mai reținut că niciodată Orașul B. a fost titular al unui drept de proprietate asupra terenurilor care au format obiectul contractului de vânzare. Cumpărare nr.76 20/1993.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrata sub nr._ /2010 la data de 15.08.2011.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Critica recurenților reclamanți în sensul că în mod gresit a fost respinsă cererea de recuzare a d-nei judecător C. M., este neîntemeiată, având în vedere faptul că prin încheierea de ședința din 03.03.2011 această cerere de recuzare a fost respinsă în mod corect motivat de faptul că d-na judecător C. M. nu s-a pronunțat pe o acțiune în revendicare a pârâtului N. V. cu privire la cele două terenuri, acesta și-a modificat acțiunea pe parcursul procesului solicitând doar ieșirea din indiviziune numai cu privire la terenul în suprafață de 1385 mp situat in Or. B., ., jud. Prahova
P. sentința civilă nr.1789/2006, nu s-a recunoscut în favoare aparatului N. V. un drept de proprietate cu privire la suprafața de 1385 mp. și la momentul pronunțării sentinței, decizia nr. 37/1987 a fostului Consiliu Popular al Orașului B., era perfect valabilă.
S-a solicitat de către recurenții reclamanți constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.7620/18.10.1993 încheiat intre autorul lor și pârâtul N. V., proprietar la data înstrăinării fiind parata conform deciziei nr.37/1987.
Referitor la acest contract tribunalul constată ca autorul reclamanților P. C. a înstrăinat intimatului parat terenul în suprafața de 3676 mp. situat în pct.Gornei Gurga și terenul de 1385 mp. situat în Orașul B., ., jud. Prahova cu prețul de 300.000 lei, terenuri dobândite prin actul de partaj autentificat sub nr.5188/1971.
P. decizia nr.37/1987 au fost trecute in folosința Consiliul Local B. terenurile situate in or. B., . în suprafața de 1380 mp. livadă si 3676 mp. livadă situată in pct. Gornei Gurga ce aparținea lui P. C..
Imobilul compus din locuință și terenul aferent în suprafață de 500 mp. indiviz din terenul de 1385 mp. aparținând lui P. C. situat în Or. B., . a fost trecut în proprietatea statului prin decizia nr.168/12.02.1980.
Judecătoria Câmpina a dispus ieșirea din indiviziune si atribuirea către N. V. a terenului in suprafață de 1295 mp. iar Or. B. 467 mp prin sentința nr.1798/2007.
La data de 29.04.2010 Judecătoria Câmpina prin sentința nr.1633/ a constatat nevalabilitate titlului statului asupra imobilului teren în suprafață de 467 mp. și obligați pârâții Orașul B. prin P. să lase în deplină proprietate si posesie acest teren situat in or.B., ., jud. Prahova.
Judecătoria Câmpina prin sentința civilă nr. 1558/2009 a admis în parte acțiunea reclamanților din prezenta cauza si a constatat nevalabilitatea decizie nr.37/1987 a fostului Birou Executiv al Consiliului Popular B..
P. această decizie s-a dispus doar predarea in folosință a terenurilor reclamanților P. C., fără să se dispună și acordarea dreptului de proprietate, drept ce a fost dobândit de P. C. prin actul de partaj voluntar nr.5188/1971
Critica recurenților-reclamanți în sensul că vânzarea cumpărarea către N. V. s-a făcut pe ascuns, lipsa unei oferte făcută de către P. C. către N. E. care folosea cu chirie cele doua terenuri ce se aflau in continuarea terenurilor pe care aceasta le-a stăpânit, ceea ce face să existe o nulitate relativa a contractului de vânzare cumpărare, lipsind și buna credința la încheierea contractului de vânzare–cumpărare cu autorul lor P. C., este nejustificată, întrucât terenurile ce formau obiectul vânzării nu au fost scoase din circuitul civil printr-un act normativ de trecere în proprietatea statului.
Pe de altă parte la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, proprietar al celor două terenuri era autorul reclamanților P. C..
Susținerea ca intimatului pârât N. V. avea o îndoială mai mult decât legitimă, fiindu-i înmânată decizia nr.37/1987 la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nu are relevanță în prezenta cauză, pentru că, chiar dacă acesta avea cunoștință de decizia menționată aceasta nu afectează valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare datorită faptului că a fost preluată doar în folosința terenurilor ce aparținea vânzătorului P. C., iar Statul prin Consiliul Local B. nu era proprietarul acestor terenuri, aspect reținut in mod corect de instanța de fond.
Critica recurenților reclamanți că prețul stipulat in contractul de vânzare cumpărare este unul neserios, disproporționat față de valoarea lucrului vândut, este nejustificată, având în vedere ca la nivelul anului 1993, prețul de 300.000 lei achitat de cumpărător-intimatul (parat din prezenta cauză), nu este un preț derizoriu și neserios, conform art.1303 cod civil.
Critica recurenților reclamanți că autorul lor P. C. nu avea calitatea de proprietar la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare cu intimatul pârât adică nu deținea titlul de proprietate emis in baza Legii nr.18/1991, astfel că acest contract este un antecontract de vânzare – cumpărare, este nejustificată, pentru că la momentul înstrăinării autorul reclamanților P. C. avea calitatea de proprietar val celor două terenuri.
Așa fiind, tribunalul va respinge recursul declarat de recurenții reclamanți împotriva sentinței civile nr.1926/06.07.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina în temeiul disp. art.312 alin .1 cod pr. civilă.
Se va lua act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții reclamanți L. M., N. V. C., N. G., M. F. toți cu domiciliul în B., ., jud. Prahova, R. D. în calitate de procurator pentru recurenți domiciliat în Câmpina, C. S., nr.26, jud. Prahova împotriva sentinței civile nr.1926/06.07.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina în contradictoriu cu intimații pârâți N. V. si N. C. ambii domiciliați în Ploiești, . A, jud. Prahova, ca nefondat.
Ia act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. N. C. M. R. C.
GREFIER,
Cardașol I. N.
Operator de date cu caracter personal 5595.
Red. NC/Tehnored. TS
2 ex/ 19.06.2012
Df._ Judec. Câmpina
Jf. C. M.
| ← Anulare act. Decizia nr. 468/2012. Tribunalul PRAHOVA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
