Asigurare dovezi. Decizia nr. 546/2012. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 546/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-04-2012 în dosarul nr. 546/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILA NR.546

Ședința publică din data de 10.04.2012

PREȘEDINTE - C. N.

JUDECĂTORI - C. M.

- R. C.

GREFIER - CARDAșOL I. N.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul pârât M. PLOIEȘTI - prin P. cu sediul in Ploiești, .-4, jud. Prahova împotriva încheierii de ședință din data de 18.11.2002 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata reclamantă . E. C. S., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova.

Cererea de recurs scutită de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, constata cauza in stare de judecata si rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea de asigurare dovezi înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 14.09.2011 sub nr._ 11 reclamanta E. C. S. administrator judiciar al creditoarei . chemat în judectă pe pârâtul M. Ploiești solicitând instanței ca prin încheierea ce va pronunța să delege un expert tehnic în specialitatea construcții, precum și un executor judecătoresc pentru a constata stadiul lucrărilor executate de . baza contractului de lucrări nr._/02.11.2007 încheiat între această societate și M. Ploiești, precum și materialele, cantitatea și calitatea acestora existente pe șantierul aflat în Ploiești, ., Ansamblul 9 Mai, unde se construiesc blocuri locuințe sociale Cartier Libertății – etapa a II-a, având în vedere că autoritatea contractantă cu adresa nr._ transmisă prin fax, a reziliat contractul cu data de 26.08.2011 și nu este de acord cu participarea constructorului, în calitate de parte semnatară a contractului, la încheierea procesului – verbal de constatare stadii fizice la data rezilierii.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că intre părți s-au derulat relații contractuale in baza contractului de lucrări nr._/02.11.2007, . calitate de executant obligându-se sa execute, sa finalizeze si sa întrețină lucrările de construcție « Blocuri Locuințe Sociale Cartier Libertății, Ansamblul Nr. 9 Mai Ploiești, Etapa A II-A » iar Mun. Ploiesti in calitate de achizitor, s-a obligat sa puna la dispozitia executantului amplasamentul lucrarii liber de orice sarcina, racordurile pentru utilitati, intreaga documentatie necesara pentru executia lucrarilor contractate, la termenele stabilite prin graficul de executie si sa plateasca executantului pretul convenit pentru executia, finalizarea si intretinerea lucrarilor, plata catre executant urmand sa fie efectuata in termen de 30 de zile de la primirea facturii, in baza situatiilor de lucrari verificate si confirmate (art. 18).

A mai arătat reclamanta că, desi M. Ploiesti a procedat la rezilierea contractului, operatiunea a fost desfiintata in urma solutionarii definitive si irevocabile a litigiului aflat pe rolul Tribunalului Prahova, in favoarea constructorului (dosar nr._, sentinta civila nr.252/ 22.04.2009, irevocabila prin Decizia nr.1607/12.11.2009 a Curtii de Apel Ploiesti).

Precizează reclamanta că în aceste condiții lucrările au fost reluate de petenta conform Ordinului de reluare din 27.05.2010, fiind necesare lucrari suplimentare și schimbari de solutii tehnice, astfel încât, termenul de executie a fost prelungit, însă Mun. Ploiești și-a menținut punctul de vedere susținând că nu este vorba de o recepție la terminarea lucrărilor pentru a fi aplicabil art.8 din HG nr.273/1994, modificată ci de rezilierea unui contract de lucrări, lucrări care nu au fost terminate, . a comunicat Mun. Ploiești finalizarea lucrărilor, notificare în lipsa căreia Comisia de recepție nu se poate întruni, astfel că stadiile fizice realizate se stabilesc de comun acord de părțile contractante, sau de instanța de judecată, în prezenta cauză instanta fiind cea chemată să stabilească aceste stadii, în condițiile in care Comisia de recepție nu poate fi întrunită.

Referitor la condiția urgenței, reclamanta a arătat că această condiție rezultă din conduita Mun. Ploiești care încearca pentru a doua oara să rezilieze contractul de lucrăroi și nu înțelege să stabilească de comun acord stadiile fizice pentru lucrările executate până la data de 26.08.2011, astfel că interesul . de a asigura urgent dovezile pe care le pot utiliza într-un proces ulterior.

P. încheierea din data de 18.11.2011, Judecătoria Ploiești a admis în parte cererea de asigurare dovezi în sensul că a delegat executorul judecătoresc M. Goslan să constate împrejurările de fapt solicitate de petentă, respectiv stadiul realizării lucrărilor executate la imobilele construcții „Blocuri Locuințe Sociale Cartier Libertății - Ansamblu 9 Mai Ploiești, Etapa a II-a” de către petenta . baza contractului de lucrări nr._/02.11.2007 modificat prin actele adiționale nr. 1/22.11.2007 si nr. 2/26.05.2010; să se constate materialele de construcție aprovizionate de petent si nepuse in opera care se afla in incinta șantierului; să se constate care sunt utilajele si bunurile mobile care aparțin petentei aflate in incinta șantierului, reținând că in cauză sunt îndeplinite dispozițiile art.239 alin.1 cod pr. civilă, respectiv constatarea unei stări de fapt și anume stadiul relaizării lucrărilor executate, precum și dacă acestea au fost sau nu realizate și condiția urgenței în condițiile în care stadiul lucrărilor executate de petentă s-ar putea modifica atât timp cât intimata a reziliat în mod unilateral contractul încheiat cu aceasta, putând încheia un nou contract pentru continuarea lucrărilor cu o altă societate, caz în care petenta ar fi lipsită de posibilitate reală și efectivă de a face dovada contrară.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul M. Ploiesti prin P..

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 06.01.2012.

În ședința publica din 10.04.2012, tribunalul a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare și a rămas în pronunțare asupra excepției.

Tribunalul, examinând cauza in raport de situația de fapt reținuta, de probele administrate in cauza, de criticile formulate si ținând seama de dispozițiile legale incidente in cauza constata ca recursul este nul pentru nemotivare in termenul legal pentru următoarele considerente:

Conform art.303 c.pr.civ., recursul se va motiva prin însasi cererea de recurs, sau înăuntrul termenului de recurs, termen care se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar daca recursul s-a făcut mai înainte.

Disp.art.306 c.pr.civ. stipulează ca recursul este nul daca nu a fost motivat in termenul legal, respectiv 15 zile de la comunicare dacă legea nu prevede altfel, respectiv în termen de 5 zile de la pronunțare dacă s-a dat cu citarea părților conform art.238 cod pr. civilă, cu excepția motivelor de ordine publica care pot fi invocate si din oficiu de instanța de recurs care este obligata sa le pună in dezbaterea părților.

Așadar, din analiza actelor si lucrărilor dosarului, rezulta ca încheierea recurată a fost dată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, respectiv de la data de 18.11.2011, calea de atac a recursului fiind declarată în termenul legal de 5 zile, respectiv la data de 24.11.2011, fără a fi însă motivat nici până la termenul de judecată acordat 10.04.2012, deși instanța la termenul de judecată din 14.02.2012 a acordat termen recurentului pârât pentru a depune motivele de recurs ținând seama că încheierea nu i-a fost comunicată, motive pe care însă recurentul – pârât nu a înțeles să le depună.

Ca atare, atât timp cat încheierea recurată a fost dată cu calea de atac a recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, recursul fiind declarat în termen legal, însă nemotivat, deși s-a acordat termen de judecată de către instanța de recurs recurentului pârât în acest sens, înseamnă că recursul declarat de pârât este nul pentru nemotivare, întrucât acesta avea obligația sa formuleze si sa depună motivele de recurs înăuntrul termenului de 5 zile de la acordarea de către instanța de judecată a unui nou termen în acest sens.

De altfel, in speță, nu exista niciun motiv de ordine publica care ar putea fi invocat oricând, chiar si din oficiu de către instanța de recurs.

In raport de aceste considerente, tribunalul, având în vedere că recursul nu a fost motivat înăuntrul termenului de 5 zile prevăzut de lege, in baza art.303, 306 și art.238 c.pr.civ., va admite excepția nulității recursului invocata din oficiu si va constata nul recursul pentru nemotivare înăuntrul termenului legal.

P. aceste motive

In numele legii

DECIDE:

Admite excepția nulității recursului.

Constata nul recursul declarat recurentul pârât M. PLOIEȘTI prin P. cu sediul în Ploiești, .-4, jud. Prahova împotriva încheierii de ședință din data de 18.11.2002 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata reclamantă . E. C. S., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, pentru nemotivare înăuntrul termenului legal.

IREVOCABILA.

Pronunțata in ședința publica astăzi, 10.04.2012.

P. JUDECATORI

N. C. M. C. C. R.

GREFIER

I. N. Cardașol

Operator date cu caracter personal 5595

red CR/ tehnored TS

2 ex/08.06.2012

d.f._ 11 Judec. Ploiesti

j.f. I. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Asigurare dovezi. Decizia nr. 546/2012. Tribunalul PRAHOVA