Cereri. Decizia nr. 1289/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1289/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 04-10-2012 în dosarul nr. 1289/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1289
Ședința publică din data de 4.10.2012
PREȘEDINTE – R. I. C.
JUDECĂTOR – A. G. H.
JUDECĂTOR – N. C.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamanta P. B. R. SA, cu sediul ales la C.. av. F. O., în Constanta, .-84, J. C. în contradictoriu cu intimații - pârâți V. M. D., domiciliat în Ploiești, ., J. Prahova, V. D., domiciliată în Ploiești, ., J. Prahova, R. I., domiciliată în Ploiești, ., J. Prahova, V. T., domiciliat în Ploiești, ., J. Prahova împotriva încheierii de suspendare din 29.02.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimații - pârâți R. I. și V. M. D., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauzei nu s-a depus întâmpinare.
Intimatul – pârât V. M. D. arată că lasă la aprecierea instanței recursul declarat de recurenta reclamantă P. B. România SA
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul în temeiul disp.art. 150 C.pr.civ. constată cauza în stare de judecată și deliberând a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, sub nr._ 11, la data de 06.05.2011, reclamanta P. B. R. SA, a chemat în judecată pe pârâții V. M. D., V. D., R. I., și V. T., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate deschisă succesiune defunctei V. V., soția debitorului; să se constate că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din imobilul situat în Ploiești, ., jud. Prahova; să se constate calitatea de moștenitor legal al debitorului V. M. D., precum și a copiilor R. I., V. D. și V. T.; să se constate cotele succesorale ale succesibililor, cu privire la bunurile care compun masa succesorală; să se dispună împărțirea bunului în raport de cotele prin atribuirea imobilului debitorului V. M. D., cu obligarea la plata sultelor către ceilalți succesori legali sau atribuirea provizorie a bunului către R. I., V. D. și V. T. cu stabilirea termenului în care aceștia sunt obligați să depună suma ce reprezintă cota – parte cuvenită debitorului – coproprietar V. M. D., direct pe seama și la dispoziția B.E.J. P. A., cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din data de 29.02.2012, în baza art. 1551 C.proc.civ., instanța a dispus suspendarea cauzei până la îndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor stabilite în sarcina acestora la termenele de judecată din datele de 19.10.2011 și 14.12.2011.
În motivarea încheierii, s-a reținut că, prin încheierile de ședință din 19.10.2011 și 14.12.2011, instanța a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei copii de pe acte de stare civilă în dovedirea calității procesuale a tuturor pârâților, precum și dovada stării de insolvență a pârâților, sub sancțiunea suspendării cauzei prevăzută de art. 1551 C.proc.civ., obligații pe care însă reclamanta nu a înțeles să le îndeplinească.
Față de împrejurarea că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță, prin încheierile de ședință din data de 19.10.2011 și 14.12.2011, fiind și citată cu această mențiune, așa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare (filele 43 și 82 dosar), dovezi semnate și ștampilate de către societatea reclamantă, instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art. 1551 C.pr.civ., până la îndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor stabilite în sarcina sa.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate.
A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a încheierii recurate și trimiterea cauzei la Judecătoria Ploiești în vederea continuării judecății.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ .
În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că, pentru termenul de judecată din 29.09.2012 a formulat precizări în cuprinsul cărora a învederat instanței că este în imposibilitate de a depune la dosarul cauzei o copie de pe actele de stare civilă ale pârâților, întrucât este terț față de înscrisurile respective, împrejurare în raport de care a solicitat, în temeiul art. 172 C.proc.civ., îndatorarea pârâților la depunerea respectivelor înscrisuri la dosarul cauzei.
Cu referire la dispoziția instanței de a depune la dosarul cauzei dovada stării de insolvență a pârâtului V. M. D., a arătat că a învederat instanței că nu deține înscrisuri cu care să facă dovada stării de insolvență a debitorului, acestea regăsindu-se în dosarul de executare nr. 284/2010 al B.E.J. P. A., situație în raport de care a apreciat necesar a se solicita executorului judecătoresc depunerea dosarului de executare.
A menționat că dispozițiile art. 1551 C.proc.civ. au în vedere neîndeplinirea acelor obligații legale sau stabilite în sarcina părții reclamante de către instanță, care determină împiedicarea desfășurării normale a procesului, ca de exemplu: indicarea sediului/domiciliului corect al pârâtei, depunerea acțiunii și a înscrisurilor aferente pentru a fi comunicate și părții adverse, efectuarea unor anumite demersuri, citarea pârâtului prin publicitate, formularea de precizări la acțiune, etc., la care se adaugă și existența elementului subiectiv – culpa părții reclamante.
A precizat că, în speță, dispozițiile legale sus-menționate au fost aplicate în mod nelegal, neputându-se reține culpa societății, faptul că, prin această atitudine procesuală s-a împiedicat desfășurarea normală a procesului, câtă vreme a făcut dovada conformării dispozițiilor instanței.
A menționat că, pentru termenul din data de 29.02.2012 a transmis prin intermediul fax-ului precizări cu referire la dispozițiile instanței, care nu au fost avute în vedere.
A arătat că nu se află în posesia unei copii a actelor de stare civilă și nici în posesia unei copii a dosarului de executare nr. 284/2010, deoarece o dovadă a stării de insolvență a pârâtului V. M. D. se poate face doar cu rezultatul demersurilor efectuate de către executorul judecătoresc în vederea identificării bunurilor mobile și imobile ale debitorului, fiind în imposibilitate de a depune la dosarul cauzei înscrisurile solicitate de către instanță.
Tribunalul, examinând încheierea recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 304 și 3041 C.p.c., constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate deschisă succesiune defunctei V. V., soția debitorului V. M. D.; să se constate că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din imobilul situat în Ploiești, ., jud. Prahova; să se constate calitatea de moștenitor legal al debitorului V. M. D., precum și a copiilor R. I., V. D. și V. T.; să se constate cotele succesorale ale succesibililor, cu privire la bunurile care compun masa succesorală.
În dovedirea cererii, a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: proces-verbal de constatare emis la data de 1.09.2010 de B.E.J. P. A. în dosarul de executare nr. 284/2010, contract de împrumut pentru refinanțarea unui credit de consum din data de 18.07.2007, adresă către Camera Notarilor Publici Ploiești, dovadă solicitare extras pentru uz oficial certificat de deces.
La termenul din data de 5.09.2011, instanța a pus în vedere reclamantei, prin citație, să precizeze cadrul procesual, să indice din ce se compune masa partajabilă și să depună copii de pe actele de stare civilă (certificat de moștenitor, certificat de căsătorie), în dovedirea calității procesuale pasive, sub sancțiunea suspendării cauzei în temeiul art. 1551 C.proc.civ.
Reclamanta a formulat precizări, solicitând instanței să pună în vedere pârâților, prin citație, să depună la dosar actele de stare civilă ale acestora, certificatul de deces al autoarei, certificatul de moștenitor, certificatul de căsătorie precum și titlul de proprietate cu privire la imobilul situat în Ploiești, ., jud. Prahova și cu privire la celelalte bunuri aparținând defunctei, în măsura în care există și alte bunuri.
Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești a comunicat extras din registrul de deces pentru uz oficial privind-o pe defuncta V. V..
Prin încheierea din 14.12.2011, instanța a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a depune la dosar copii de pe actele de stare civilă în dovedirea calității procesuale a tuturor pârâților, precum și dovada stării de insolvență a pârâtului V. M. D., sub sancțiunea suspendării cauzei prevăzută de art. 1551 C.proc.civ.
Potrivit art. 6732 C.proc.civ. „reclamantul este obligat să arate în cererea de partaj persoanele între care urmează a avea loc împărțeala, titlul pe baza căruia se cere împărțeala, toate bunurile supuse împărțelii, evaluarea lor, locul unde acestea se află, precum și persoana care le deține sau le administrează.
Deoarece acest text prevede numai unele mențiuni specifice cererilor de partaj, dispozițiile sale se completează în mod corespunzător cu cele ale art. 112 C.proc.civ., în care sunt arătate elementele pe care trebuie să le cuprindă orice cerere de chemare în judecată.
Astfel, conform art. 112 pct. 5 C.proc.civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde „arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere”.
„Când dovada se face prin înscrisuri, se vor alătura la cerere atâtea copii câți pârâți sunt, mai mult câte o copie de pe fiecare înscris, pentru instanță”.
În vederea soluționării cererii de dezbatere a succesiunii, este necesar ca reclamantul să depună la dosar actele de stare civilă (certificatul de deces al autorului, certificatele de naștere ale succesorilor, certificat de căsătorie) și titlurile de proprietate pentru bunurile ce formează masa succesorală.
În cazul în care aceste înscrisuri nu sunt depuse la dosarul cauzei, desfășurarea normală a procesului este împiedicată.
În cauză, reclamanta nu a făcut dovada imposibilității de a obține înscrisurile solicitate de către instanță (certificate de naștere, certificat de căsătorie) în urma efectuării unor demersuri, depunând la dosar doar o adresă către Camera Notarilor Publici prin care solicita comunicarea certificatului de moștenitor de pe urma defunctei V. V. și dovada solicitării unui extras pentru uz oficial certificat de deces.
Potrivit art. 172 alin. (1) C.proc.civ. „când partea învederează că partea potrivnică deține un înscris privitor la pricină, instanța poate ordona înfățișarea lui”.
Iar conform alineatului (2) al aceluiași text legal „cererea de înfățișare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părților sau dacă însăși partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris ori dacă, după lege, ea este obligată să înfățișeze înscrisul”.
În cauză nu se regăsește niciuna dintre aceste trei situații.
Reclamanta a arătat că starea de insolvență a pârâtului V. M. D. reiese din actele dosarului de executare nr. 284/2010, solicitând ca instanța să emită adresă către executorul judecătoresc pentru comunicarea acestora.
Instanța are obligația de a solicita executorului judecătoresc să-i transmită dosarul de executare sau copii certificate de pe actele acestuia doar în cazul în care este sesizată cu soluționarea unei contestații la executare, conform art. 402 alin. (1) C.proc.civ.
Potrivit art. 53 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, „la cerere, în termen de cel mult 5 zile, executorul va elibera copii de pe actele întocmite în îndeplinirea atribuțiilor sale oricărei persoane care justifică un interes.”
Prin urmare, reclamanta avea posibilitatea de a depune copii ale înscrisurilor aflate în dosarul de executare, fiind parte în cadrul acestui dosar.
Așadar, în mod legal instanța a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 1551 C.proc.civ., potrivit cărora „când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate”.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă recurenta - reclamanta P. B. R. S.A., cu sediul ales la C.. av. F. O., în Constanta, .-84, J. C. în contradictoriu cu intimații - pârâți V. M. D., domiciliat în Ploiești, ., J. Prahova, V. D., domiciliată în Ploiești, ., J. Prahova, R. I., domiciliată în Ploiești, ., J. Prahova, V. T., domiciliat în Ploiești, ., J. Prahova, împotriva încheierii de suspendare din 29.02.2012, pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4.10.2012.
Președinte, Judecători,
R. I. C. A. G. H. N. C.
Grefier,
R. C.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red./ Tehnored. CRI
2 ex./12.11.2012
Df._ 11 Judecătoria Ploiești
Jf. C. M.-I.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1219/2012. Tribunalul PRAHOVA | Fond funciar. Decizia nr. 1402/2012. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








