Fond funciar. Decizia nr. 1394/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1394/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 17-10-2012 în dosarul nr. 1394/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL P.
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civila nr.1394
Ședința publică din data de 17 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE- A. M. L.
Judecător- C. D. E.
Judecător- M. B.
Grefier- V. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul petent B. D. T., domiciliat în B., ..54, ., . împotriva sentinței civile nr.246/25.01.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații C. L. B. DE A. A L. F. FUNCIAR DIN C. PRIMĂRIEI ORAȘULUI B., cu sediul în B., jud.P., C. JUDEȚEANĂ P. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în Ploiești, ., jud.P., J. M., domiciliată în B., ., jud.P. și B. C., domiciliat în Ploiești, ., ., ..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 10.10.2012 care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 17.10.2012, dând următoarea decizie
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față,
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamantul B. D. T. a chemat în judecată pe pârâții C. L. B. DE A. A L. F. FUNCIAR DIN C. PRIMĂRIEI ORAȘULUI B., C. JUDEȚEANĂ P. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, J. M., B. C. și G. F., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/31.03.2009, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este fiul numitei B. O. și singurul succesor al acesteia conform certificatului de moștenitor nr.6VI 289/05, iar în timpul vieții aceasta a notificat Primăria or.B. privind restituirea în natură a imobilului situat în or.B., ., notificare respinsă prin Dispoziția nr.246/13 nov.2001, fiind acordate despăgubiri bănești.
Reclamantul a mai arătat că mama sa, nemulțumită de cuantumul despăgubirilor a acționat în judecată Primăria B. pentru restituirea în natură a casei și terenului în suprafață de 312 mp, aceasta opunându-se întrucât imobilul a fost cumpărat de B. I. în anul 1974 cu contractul de vânzare-cumpărare nr.330/1974, în prezent bunul aflându-se în posesia moștenitorilor lui B. I. – J. M. și B. C., în favoarea acestora s-a emis în baza art.36 alin 2 si 6 din Legea nr.18/1991, Ordinul 403/4.08.2008.
S-a mai precizat de către reclamant că acțiunea formulată se bazează pe faptul că la emiterea titlului de proprietate a fost încălcate dispoziții legale de ordine publică întrucit cerința esențială prev.de art. 36 alin.2 din legea 18/1991, respectiv condiția ca petentii să fie proprietari actuali ai locuinței cumpărate de părinții lor conform Legi 4/1973, nu este îndeplinită.
Astfel la data de 28.09.2007 pârâta J. M. a investit Primăria or.B., in calitate de coproprietară a imobilului, situat in or.B., ., cu o cerere prin care solicita atribuirea terenului curte pe care era amplasată construcția mai sus menționată, însă contractul invocat ca titlu de proprietate nu era valabil in condițiile în care în certificatul de moștenitor nr.1156/19 oct 1989 J. M. și B. C. apar ca succesori ai lui B. I. deși din actele de stare civilă nu rezultă această situație.
In aceste condiții, reclamantul consideră că J. M. și B. I. ,nefiind frați și nici succesorii lui B. Gh.I. nu pot fi coproprietari ai casei situată în or.B..
A mai arătat reclamantul că un alt aspect ce relevă nelegalitatea metodologiei de eliberare a titlului îl constituie faptul că deși contractul de închiriere pe teren este încheiat de B. V., titlul de proprietate se eliberează direct pe numele pârâților J. M. și B. C., avind la bază doar contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și certificatul de moștenitor și astfel ajung să fie proprietari pe acest teren persoane care nu au avut nici un grad de rudenie cu titularul contractului de închiriere pe casă și care nu sunt nici măcar frate și soră.
Un alt motiv al constatării nulității titlului de proprietate, invocat de reclamant, este acela că titlul s-a eliberat cu încălcarea disp art.45 și 46 alin.6 din Legea 10/2001 care a statuat că actele juridice de înstrăinare a imobilelor care cad sub incidența Legii 10/2001 sunt valabile in măsura in care acestea au fost încheiate cu respectarea legii in vigoare la acea vreme ,iar vânzarea imobilelor ce cad sub incidența Legi 10/2001 este interzisă din moment ce adevăratul proprietar a cerut restituirea acestora.
S-a arătat că mama reclamantului B. O. a cerut restituirea în natură a casei și curții încă din anul 1998 insă Primarul or.B. s-a opus afirmind că in prezent casa este proprietatea lui B. Cosntantin și J. M. ce au calitatea de mostenitori ai lui B. I. care a cumpărat casa conform contractului de vânzare-cumpărare nr.330/1974, iar ce doi pârâți au prezentat ca titlu de proprietate pe casă contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și certificatul de moștenitor.
La acestea se mai adaugă și momentul încheierii contractului de închiriere dar și cel al contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, și anume contractul de închiriere pe teren s-a încheiat la data de 13 iunie 2006 ,cind pe rolul ICCJ se afla spre soluționare recursul formulat de reclamant la decizia de respingere privind atribuirea in natură a casei și terenului, iar contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere s-a încheiat la data de 8.08.2006 deși ICCJ se pronunța definitiv la data de 29 sept.2006.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe disp.art.110 cod proc.civilă, art.36 alin.2 și 6 din Legea 18/1991, art.45, 46 din Legea 10/2001.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus în copie la dosar: procesul verbal de punere în posesie nr.979/27.02.2009, titlul de proprietate nr._/31.03.2009, adresele nr._/24.10.2007, 6763/08.05.2009 emise de Primăria B., certificatul de moștenitor nr.1156/_, certificatul de moștenitor tradus din limba germană nr.6 VI 289/05, certificat de naștere J. M., Ordinul nr.403/04.08.2008, certificat de naștere B. C., tabel nominal, cererea formulata de J. M., contract de închiriere pentru teren, act de vânzare din 13.05.1941 (f.11-25).
Pârâta J. M. a formulat întâmpinare (f.34-35), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a invocat excepția lipsei capacității de exercițiu a pârâtei Bucoschi V. urmare decesului acesteia.
Pe fondul cauzei pârâta a arătat că acțiunea formulată de reclamant se înscrie in lungul șir de demersuri in instanță, in scop șicanatoriu, promovate de acesta .
Astfel, după ce a solicitat fără succes constatarea nulității absolute a Ordinului prefectului județului P. mr.403/2008( sentința civilă nr.3045/20.10.2010 a Judecătoriei Câmpina, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului la data de 29.03.2011 de către Tribunalul P.) reclamantul a mai eșuat incă odată solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere in baza căruia pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra casei de locuit aparținând autorilor săi, precum și constatarea existenței dreptului de proprietate asupra construcției (sentința civilă nr.3044/20.10.2010 a Judecătoriei Câmpina, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului la data de 9.05.2011) .
S-a mai arătat în întâmpinare că titlul de proprietate a cărui nulitate se invocă prin prezenta acțiune a fost emis in baza unui ordin al prefectului, asupra legalității și temeiniciei căruia s-au pronunțat definitiv și irevocabil două instanței de judecată .
In ceea ce privește înscrisurile prin care pârâta J. M. și pârâtul B. C. au dobândit dreptul de proprietate asupra casei de locuit, pârâta a arătat că certificatul de moștenitor il vizează exclusiv pe fratele său, Bucosvhi Cosntanatin, ea dobândind in altă modalitate dreptul de proprietate asupra unei cote părți din construcție, in condițiile in care casa a fost dobindită in mod legal de autorul lor comun Bucosvhi I., prin contractul de vânzare-cumpărare nr.330/5.03.1974.
A mai învederat pârâta că de la momentul decesului numitului B. I., respectiv de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2339/8.08.2006 și pină în prezent ,atât pârâul Bucvosvhi C. (fratele său uterin) cât și pârâta J. M. au avut posesia de fapt asupra casei și a terenului aferent acesteia, iar titlul de proprietate nu se putea emite pe numele altor persoane decât cele care au formulat cerere de atribuire a terenului aferent construcției asupra căreia exercitau un drept de proprietate.
În combaterea acțiunii, pârâta a depus in copie la dosar două certificate de grefă emise de Tribunalul P. privind soluțiile pronunțate in dosarul nr._ și respectiv_ (f.36-37), sentința civilă nr.3044/20.10.2010 pronunțată de Judecătoria Câmpina in dosarul nr._ (f.40-41), sentința civilă nr.3045/20.10.2010 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr._ (f,.45-46), contractul de vânzare-cumpărare nr.330/1947 (f.47), contractul de împrumut nr.84/12.03.1974 și fișa tehnică de calcul (f,.48-49), certificate de deces Bucoschi C. și Bucoschi V. (f,50-51), contract de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuință nr.4668/11.08.2006 însoțit de fișa de calcul a chiriei lunare anexă (f.52-56), contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr.2339/8.08.2006 (f.57-59).
Pârâta C. L. de aplicare a legilor fondului funciar B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată (f.60-61), deoarece titlul de proprietate a cărui nulitate se solicită a se constata a fost emis in baza ordinului prefectului nr.403/4.08.2008, ordin care a fost validat de instanța de judecată prin sentința civilă nr.3045/20.10.2010 rămasă definitivă și irevocabilă.
La termenul din 9.11.2011 C. locală B. a formulat o completare la întâmpinare, prin care a arătat că din perspectiv a disp art.36 alin.2 din Legea 18/1991 rep., nu contează cine a dobândit inițial locuința prin cumpărare de la stat, ci proprietarul actual al acesteia, așa cum se stipulează în textul legal – beneficiar al constituirii dreptului de proprietate asupra terenului in condițiile acestei reglementări.
S-a mai învederat că la momentul aplicării prevederilor legale sus menționate J. M. și B. C. aveau calitatea de proprietari ai construcției locuință conform certificatului de moștenitor nr.1156/19.10.1989 și a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr.2339/8.08.2006 ,acte ce au fost valabil încheiate și in privința cărora reclamantul nu a făcut dovada în sensul că acestea ar fi fost anulate prin hotărâri judecătorești definitive.
Prin încheierea din 31.08.2011, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei G. F. invocată din oficiu, aceasta nefiind beneficiara titlului de proprietate.
În cauză au fost încuviințate la solicitarea reclamantului probele cu înscrisuri și interogatoriul pârâților iar la solicitarea pârâților proba cu înscrisuri.
În cadrul probei cu înscrisuri, C. locală B. a depus la doar în copie înscrisurile care au stat la baza constituiri dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 312 mp în favoare anumiților J. M. și B. C. și a eliberării titlului de proprietate pentru acest teren (f.71-93).
La solicitarea instanței, Camera notarilor publici Ploiești a înaintat la dosar certificatul de moștenitor nr.1156/19 oct.1989 emis de pe urma defunctului Bucoschi I. (f.109).
Pârâta J. M. a depus în copie la dosar contractul de închiriere pentru locuințe nr.73/20.09.1962 (f.131-132), fișa tehnică de calcul factură (f.133-134), decizia nr._/a fostului Sfat Popular al Raionului Câmpina (f.135), procesele verbale din data de 8.05.1972 și respectiv 9.05.1974(f.136-137), contractul de vânzare-cumpărare nr.330/1974 însoțit de schița de plan (f.138-139), contractul de împrumut n r.84/1974(f.141),decizia nr._/19-.05.1979 a fostului Consiliu Popular al jud.P.(f.150), contractul de închiriere nr.94/26.04.1997 (f.152-153), încheierea nr.6195 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară (f.155), adeverință eliberată de Agenția CEC Câmpina sub nr.2185/16.06.2006 (f.156), răspunsurile înaintate de Primăria or.B. către pârâții J. și B. (f.157-158), adeverința nr.7108/19.06.2006 emisă de Primăria or.B. (f.159), sentința civilă nr.2934/11.03.1994 pronunțată de Judecătoria Ploiești (f.165-166).
Prin Sentința civilă nr. 246/25.01.2012 pronuntata de Judecatoria Campina, a fost respinsa acțiunea formulată de reclamantul B. D. T., împotriva pârâților C. L. B. DE A. A L. F. FUNCIAR DIN C. PRIMĂRIEI ORAȘULUI B., C. JUDEȚEANĂ P. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, J. M., și B. C., ca neîntemeiată.
A fost respinsa cererea reclamantului privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
P. a dispune astfel, instanța de fond a reținut că titlul de proprietate nr._/31.03.2009 pentru paratii J. M. si B. C., pentru suprafata de 312 mp., situata in Oras B. jud. P., a fost emis in temeiul disp. art.36 alin 2 si 6 din Legea 18/1991 Rep., ca urmare a Ordinului Prefectului nr.403/04.08.2008 .
Acest Ordin a mai format obiectul controlului de legalitate, fiind validat de instanta prin sent. civ. nr.3045/20.10.2010 pronuntata de Judecatoria Campina in dosarul nr._ (f.45-46), sentinta ramasa definitiva si irevocabila prin respingerea recursului conf certificatului eliberat de Tribunalul P. (f.36), prin care s-a respins actiunea reclamantului privind constatarea nulitatii absolute a Ordinului Prefectului nr. 403/04.08.2008.
Prin aceasta sentinta s-a retinut cu autoritate de lucru judecat ca terenul aferent locuintei cumparata de autorul paratilor, B. I., prin contractul de vanzare cumparare nr.330/12.03.1974, a fost atribuit in folosinta acestuia, prin acelasi contract, iar paratii in calitate de succesori ai acestuia, au solicitat sa le fie atribuit in proprietate terenul aferent constructiei (pe care au dobandit-o astfel: J. M. prin contractul de vanzare cumparare cu clauza de intretinere aut. sub. nr.2339/2006 si prin certificatul de mostenitor nr.1156/1989, iar paratul B. C. prin certificatul de mostenitor nr.1156/1989).
S-a mai retinut prin aceeasi sentinta ca sunt indeplinite cerintele prev. de art 36 alin 2 din Legea nr.18/1991, pentru constituirea dreptului de proprietate asupra terenului pe numele paratilor, respectiv existenta contractului de vanzare cumparare nr.330/12.03.1974, prin care autorul paratilor a dobandit o locuinta din fondul locativ de stat si i s-a atribuit in folosinta terenul aferent locuintei, aceasta locuinta exista in momentul intrarii in vigoare a Legii nr.18/1991, iar paratii au calitatea de persoane indreptatite intrucat: parata J. M. a cumparat de la mama sa, B. V. si de la sora sa G. F. dreptul acestora de 6/8 din locuinta situata in or. B. ., prin contractul de vanzare cumparare cu clauza de inretinere aut. sub nr.2339/2006(f.57), iar paratul B. C. a dobandit prin certificatul de mostenitor nr.1156/1989 cota de 2/8 din aceeasi locuinta (f.15).
Asadar, retine instanta de fond, condiția ca petentii (paratii) să fie proprietari actuali ai locuinței cumpărate de părinții lor conform Legi 4/1973, a fost verificata de instanta cu ocazia solutionarii definitive si irevocabile a dosarului nr._ al Judecatoriei Campina .
In ceea ce priveste cel de-al doilea motiv de nulitate invocat de reclamant, respectiv contractul invocat ca titlu de proprietate nu era valabil in condițiile în care în certificatul de moștenitor nr.1156/19 oct 1989, J. M. și B. C. apar ca succesori ai lui B. I. deși din actele de stare civilă nu rezultă această situație, instanta de fond retine in primul rand ca certificatul de mostenitor este un instrument probator, pana la anularea acestuia pe cale judecatoreasca si face dovada cu privire la calitatea partilor de succesori, intinderea drepturilor lor succesorale si alcatuirea masei succesorale, conf. art 88 din Legea nr.36/1995, iar reclamantul nu a solicitat in prezenta cauza constatarea nulitatii acestui certificat de mostenitor, ci doar a Titlului de proprietate nr._/31.03.2009 .
Asadar, dupa cum s-a retinut si in considerentele sent. civ. nr.3045/20.10.2010 pronuntata de Judecatoria Campina, paratul B. C. a dobandit cota de ½ din locuinta conform certif. de mostenitor nr.1156/1989, in calitate de descendent al def. B. I., iar parata J. M. este mostenitoarea defunctului B. I., conf. certificatului de mostenitor nr.1156/1989, act ce nu a fost anulat si conform contractului de vanzare cumparare cu clauza de intretinere autentificat sub nr.2339/08.08.2006 prin care a dobandit cota de 6/8 din locuinta .
In ceea ce priveste contractul de vanzare cumparare cu clauza de intretinere aut sub nr.2339/08.08.2006, se retine ca prin sent civ. nr.3044/20.10.2010 pronuntata de Judecatoria Campina(f.40), ramasa definitiva si irevocabila conf. certificatului eliberat de Tribunalul P. (f.37), s-a respins ca neintemeiata actiunea reclamantului privind constatarea nulitatii absolute a acestui contract .
Instanta de fond retine asadar ca la emiterea Titlului de proprietate nr._/31.03.2009, au fost respectate disp. art. 36 alin. 2 din Legea 18/1991, intrucat potrivit acestui text legal, sunt indreptatite la constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor intravilane, proprietarii actuali ai locuintelor, categorie care include persoanele caroara li s-a atribuit terenul in folosinta si cele care au dobandit ulterior, prin acte intre vii sau pentru cauza de moarte, proprietatea locuintei edificata pe acel teren.
Referitor la ultimul motiv de nulitate invocat de reclamant si anume acela că titlul s-a eliberat cu încălcarea disp art.45 și 46 alin.6 din Legea 10/2001 care a statuat că actele juridice de înstrăinare a imobilelor care cad sub incidența Legii 10/2001 sunt valabile in măsura in care acestea au fost încheiate cu respectarea legii in vigoare la acea vreme, iar vânzarea imobilelor ce cad sub incidența Legi 10/2001 este interzisă din moment ce adevăratul proprietar a cerut restituirea acestora, instanta de fond retine ca actul de instrainare la care trebuie sa se raporteze reclamanta, este contractul nr.330/05.03.1974, prin care autorul paratilor B. I. a cumparat locuinta in baza Legii 4/1973, act perfect valabil, neavand nici o relevanta contractul de inchiriere pe teren din 2006 ( care oricum nu este un act de instrainare) si nici contractul de vanzare cumparare cu clauza de intretinere nr.2339/08.08.2006, deoarece acesta este un act subsecvent celui din 1974 .
Or, dupa cum a aratat si reclamantul in cuprinsul actiunii, mama sa, B. O. a cerut restituirea in natura a casei si terenului, in anul 1998, iar la acea data locuinta fusese deja instrainata autorului paratilor, prin contractul nr.330/05.03.1974, incheiat valabil in baza Legii 4/1973.
F. de toate aceste considerente, intrucat cat nu a fost constatata pe cale judecatorească nulitatea nici unuia din actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._/31.03.2009 si apreciind ca au fost respectate dip. art 36 alin 2 si 5 din Legea 18/1991 rep, instanta de fond respinge ca neintemeiata actiunea reclamantului privind constatarea nulitatii absolute a acestui titlu de proprietate .
Împotriva acestei sentințe, reclamantul B. D. T. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea sentintei, iar pe fond admiterea actiunii.
Astfel, dupa ce face un istoric al conflictului juridic si a probelor administrate, se mentioneaza ca instanta nu s-a pronuntat asupra a ceea ce s-a cerut, in raport de obiectul cererii-titlu de proprietate contestat emis in baza art.36 alin.5 din Legea nr.18/1991, analizand nulitatea ordinului prefectului in legatura cu hotarari pronuntate in dosare care nici nu au fost atasate cauzei.
C. procesual a fost gresit stabilit, chemata in judecata fiind institutia Prefectului in raport de nulitatea afirmata a Ordinului nr.403/04.08.2008 si nu cele doua comisii de fond funciar.
Instanta de fond trebuie sa se raporteze la contractul de vanzare-cumparare nr.330/1974 prin care Bucoschi Gh. I. a cumparat casa si nu a tinut cont ca ICCJ s-a pronuntat irevocabil asupra cererii sale de restituire a casei si terenului in septembrie 2006.Rezulta ca titlul de proprietate este nul absolut.
De fapt, instanta de fond nu a motivat hotararea iar motivarea facuta cu ajutorul unei alte hotarari contine motive contradictorii si straine cauzei.
Desi parata J. M. sustine ca certificatul de mostenitor il vizeaza exclusiv pe fratele sau, instanta de fond o considera pe aceasta proprietara pe teren in baza certificatului de mostenitor nr.1156/1989. Ulterior ii declara pe cei doi parati proprietari asupra casei in baza certificatului de mostenitor.
De asemenea, desi i s-au incuviintat probe, instanta de fond a trecut la judecarea cauzei fara a acorda timp pentru administrarea acestora si invoca notiunea de autoritate de lucru judecat in mod gresit.
Intimata-parata J. M. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat, mentionand ca exista mai multe hotarari judecatoresti irevocabile ce statueaza cu autoritate de lucru judecat asupra motivelor invocate.
Se arata ca titlul contestat a fost emis in mod legal persoanelor care au formulat cerere de atribuire a terenului aferent constructiei asupra careia exercitau un drept de proprietate, stabilit in baza unor modalitati legale.De altfel, recurentul este indreptatit sa primeasca despagubiri ca urmare a imposibilitatii restituirii in natura a imobilului cumparat de defunctul Bucoschi I..
Intimata-parata C. Locala de aplicare a legilor fondului funciar B. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat, mentionand ca titlul contestat a fost validat prin s.c. nr.3045/20.10.2010 pronuntata de Judecatoria Campina, irevocabila iar recurentul face o confuzie intre constituirea dreptului de proprietate in baza art. 36 alin. 2 si 6 din Legea 18/1991 si reconstituirea dreptului de proprietate care se valideaza prin hotarare de catre C. Judeteana de aplicare a legilor fondului funciar.
Partile au depus inscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, în vederea soluționării recursului declarat în cauză, tribunalul reține ca acesta este nefondat din următoarele considerente:
Din analiza motivelor de recurs, tribunalul considera ca acestea se circumscriu art.304 pct.6,7,8 si 9 C.pr.civ..
Conform art. 36 alin.2 din Legea nr. 18/1991 ,,terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosinta veșnică sau în folosinta pe durata existenței construcției în vederea construirii de locuințe proprietate personală, sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota detinuta din construcție,, .
Titlul de proprietate nr._/31.03.2009 a fost emis pentru intimatii-parati J. M. si B. C., pentru suprafata de 312 mp., situata in Oras B. jud. P., in temeiul disp. art.36 alin 2 si 6 din Legea 18/1991 Rep., si ca urmare a Ordinului Prefectului P. nr.403/04.08.2008.
Prin s.c. nr.3045/20.10.2010 pronuntata de Judecatoria Campina, irevocabila prin d.c. nr.696/09.05.2011 pronuntata de Tribunalul P., s-a retinut ca sintagma legala ,, proprietari actuali ai locuintelor,, include si persoanele care au dobandit ulterior prin acte intre vii sau pentru cauza de moarte, proprietatea locuintei edificata pe acest teren.
Potrivit considerentelor acestei sentinte, intimatii-parati au dobandit calitatea de coindivizari prin mostenire legala ( B. C.) precum si in baza unui contract de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere ( J. M.).
In mod corect, instanta de fond a constatat ca s-au retinut aceste aspecte cu autoritate de lucru judecat, alaturi de faptul ca la emiterea Titlului de proprietate nr._/31.03.2009, au fost respectate disp. part 36 alin. 2 din Legea 18/1991.
Daca in manifestarea sa de exceptie procesuala (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natura sa opreasca a doua judecata), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevazuta de art. 1201 C.civ. (obiect, parti, cauza), nu tot astfel se intampla atunci cand acest efect important al hotararii se manifesta pozitiv, demonstrand modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre parti, fara posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune . proces care are legatura cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, fara posibilitatea de a mai fi contrazis. Aceasta reglementare a autoritatii de lucru judecat in forma prezumtiei vine sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotararii judecatoresti.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ.vechi, in relatia dintre parti, aceasta prezumtie are caracter absolut, inseamna ca nu se poate introduce o noua actiune in cadrul careia sa pretinda stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecatoreste anterior.
De asemenea, in mod corect instanta de fond a retinut ca certificatul de mostenitor este un instrument probator, pana la anularea acestuia pe cale judecatoreasca si face dovada cu privire la calitatea partilor de succesori, intinderea drepturilor lor succesorale si alcatuirea masei succesorale, conf. art 88 din Legea nr.36/1995, iar recurentul-reclamant nu a solicitat in prezenta cauza constatarea nulitatii acestui certificat de mostenitor, ci doar a Titlului de proprietate nr._/31.03.2009 .
C. procesual a fost stabilit in raport de actiunea introdusa si in care cele doua comisii de fond funciar au calitatea de parati.
In raport de prevederile Legii nr.10/2001, instanta de fond a stabilit corect ca actul juridic ce constituie fundamentul titlului emis in temeiul disp. art.36 alin 2 si 6 din Legea 18/1991 Rep., ca urmare a Ordinului Prefectului nr.403/04.08.2008, este contractul nr.330/05.03.1974, prin care autorul paratilor B. I. a cumparat locuinta in baza Legii 4/1973, act perfect valabil, si care este prioritar fata de titlul adevaratului proprietar-aspect stabilit cu autoritate de lucru judecat prin s.c. nr.3044/20.10.2010 pronuntata de Judecatoria Campina rămasă irevocabilă prin respingerea recursului la data de 9.05.2011.
De fapt toate aceste prevederi legale, interpretate corect de instante, au dus la stabilirea pe cale judiciara a dreptului la despagubiri al recurentului-reclamant.
Raportat la cele retinute, tribunalul va respinge recursul ca fiind nefondat.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge recursul formulat de recurentul petent B. D. T., domiciliat în B., ..54, ., . împotriva sentinței civile nr.246/25.01.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații C. L. B. DE A. A L. F. FUNCIAR DIN C. PRIMĂRIEI ORAȘULUI B., cu sediul în B., jud.P., C. JUDEȚEANĂ P. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în Ploiești, ., jud.P., J. M., domiciliată în B., ., jud.P. și B. C., domiciliat în Ploiești, ., ., ., ca fiind nefondat.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 17.10.2012.
Președinte, Judecator Judecator A. M. L. C. D. E. B. M.
Grefier
V. R. Red. BM
2ex./03.12.2012
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1402/2012. Tribunalul PRAHOVA | Fond funciar. Hotărâre din 09-10-2012, Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








