Contestaţie la executare. Decizia nr. 189/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 189/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 07-02-2012 în dosarul nr. 189/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR.189
Ședința publică din data de 07.02.2012
Președinte- C. M.
Judecători- C. N.
-R. C.
Grefier-Cardașol I. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intervenientă M. C. domiciliata in Ploiești, ..18, județul Prahova împotriva sentinței civile nr.7585/04.07.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata contestatoare . cu sediul in Ploiești, P. F., nr.18, jud.Prahova-în prezent radiată și intimata A. N. DE A. FISCALE –D. G. A FINANTELOR PUBLICE PRAHOVA – cu sediul in Ploiești, ..22, județul Prahova.
Cererea de recurs timbrata cu suma de 97 lei taxa de timbru si 0,3 lei timbru judiciar, anulate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta intervenientă M. C. prin av. D. M., lipsind celelalte părți.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul recurentei interveniente, depune la dosar taxa de timbru, solicita proba cu acte, pe care le depune la dosar si arata ca nu mai are de formulat alte cereri in caza.
Tribunalul analizând actele si lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecata și acorda cuvântul reprezentantului recurentei asupra recursului.
Reprezentantul recurentei interveniente, având cuvântul, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulată, modificarea sentinței instanței de fond, anularea deciziei ca fiind nelegala si netemeinica. Fără cheltuieli de judecata.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 18.06.2010 sub nr._/281/2010 contestatoarea . SRL în contradictoriu cu intimata A. N. DE ADMINSITRARE F.-D. G. A FINATELOR PUBLICE PRAHOVA a solicitat pe calea contestației la executarea desființarea ca nelegala a masurilor instituite prin decizia nr. 3566/12.05.2010 emisa de intimata, pentru debitul de 51.562 lei, masuri asiguratorii asupra bunurilor în valoare de 124 094 lei.
În motivare acțiunii contestatoarea a arătat că măsura dispusă este nelegală și neconstituționala deoarece contravine dreptului de proprietate consacrat si garantat prin art. 44 din Constituția României, art. 480 si urm C. Civ, întrucât nu subzista prevederilor art. 53 din Constituție privind restrângerea dreptului de proprietate.
Contestatoarea mai arată că instituirea măsurilor asiguratorii pentru contravenții prezumtive este în contradicție flagrantă cu prevederile art. 1 alin 1 din protocolul din CEDO și toate directivele CEDO privind protecția dreptului de proprietate.
Prin blocarea unor bunuri materiale fără a se finaliza inspecția trebuie să existe o hotărâre judecătorească, ANAF expune statul la o acțiune în daune morale privind damnum emergens .
Obligația de a comunica codul de înregistrare conform art. 153 din C. pr. fiscal, revine furnizorilor și nu compărătorilor, și că tot aceștia au obligația de a completa fișele –declarația 394 către fisc, iar aceste fișe sunt secrete și beneficiarul nu avea de unde să cunoască dacă furnizorii de produse au transcris declarații legale de fisc. ANAF nu a descoperit și nu a comunicat tuturor beneficiarilor, faptul că cei 5-6 furnizori sunt inactivi, înainte de a încerca să recupereze pretinsa paguba de la terți.
Toate facturile pe care le-a prezentat contestatoarea și care provin de la diverși furnizori au trecut pe ele codul fiscal pe care ANAF nu-l contesta, iar poziția sa juridică este contrara principiului nemo auditur.
Lipsa de control a societăților care au încasat TVA-ul și valoarea produselor nu poate duce la obligarea contestatoarei să mai plătească odată conform principiului non bis in idem .
Contestatoarea a mai arătat că o perioadă de timp 2006-2007 a avut un regim de microîntreprindere, impozitul fiind plătit la cifra de afaceri, iar în anii 2008-2009 a avut pierderi de_ lei,_ lei, iar aceste pierderi fără discuție că modifică toate obligațiile fiscale, iar TVA-ul dacă a fost inclus în facturile achitate furnizorilor nu mai poate fi plătit încă o data deoarece ar fi echivalentul unei exproprieri ilegale, mai mult contestatoarea arată că are de recuperat TVA-ul aferent anului 2009.
În drept contestatoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 129,172 și următoarele din Codul de procedură fiscală si art. 274 C. proc civ.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a arătat că potrivit dispozițiilor art. 129 alin 3 din Codul de procedura fiscala „ aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare, considerând că măsura este legala și temeinică, iar susținerile contestatoarei nu conduc la inexistența pericolului avut în vedere de organele de control la momentul emiterii deciziei, solicitând instanței respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea măsurilor asiguratorii dispuse.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civila nr._ din data de 14.10.2010 pronunțată în dosarul nr._/281/2010 instanța a respins contestația la executare ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 221 din data de 09.02.2011 pronunțată în dosarul nr._/281/2010 Tribunalul a admis recursul declarat de recurenta-contestatoare, casând sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
La termenul de judecata din data de 14.04.2011 intimata a depus precizare la întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosința a reclamantei.
La termenul de judecata din data de 26.05.2011 numita M. C. a depus la dosarul cauzei cerere de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei.
În motivarea acestei cereri intervenienta a arătat că prin rezoluția directorului O.R.C. înregistrată sub nr. 9437/25.06.2010 s-a dispus radierea contestatoarei . SRL. Această rezoluția a rămas definitivă și irevocabilă ca urmare a respingerii plângerii formulate de ANAF prin decizia din 22.02.2011 a Curții de Apel Ploiești pronunțată în dosarul_ .
Intervenienta a mai arătat că potrivit art. 260 din Legea 31/1990 bunurile rămase în patrimoniul societății radiate din registrul comerțului revin acționarilor care răspund în limita valorii acestora pentru acoperirea creanțelor conform prevederilor Codului de procedură civilă.
Pe fondul cauzei intervenienta a arătat că până la acest moment nu s-a dovedit de către intimată datoria societății de_ de lei. S-a mai precizat că măsura dispusă este nelegală și neconstituțională deoarece contravine dreptului de proprietate consacrat și garantat prin art. 44 din Constituția României, art. 480 si urm C. Civ, întrucât nu subzistă prevederilor art. 53 din Constituție privind restrângerea dreptului de proprietate. Instituirea măsurilor asigurătorii pentru contravenții prezumtive este în contradicție fragrantă cu prevederile art. 1 alin 1 din protocolul din CEDO și toate directivele CEDO privind protecția dreptului de proprietate.
Intervenienta a adăugat că obligația de a comunica codul de înregistrare conform art. 153 din C. proc. fiscal, revine furnizorilor și nu cumpărătorilor, și că aceștia au obligația de a completa fișele –declarația 394 către fisc, iar aceste fișe sunt secrete și beneficiarul nu avea de unde să cunoască dacă furnizorii de produse au transcris declarații legale de fisc. ANAF nu a descoperit și nu a comunicat tuturor beneficiarilor, faptul că cei 5-6 furnizori sunt inactivi înainte de a încerca să recupereze pretinsa pagubă de la terți.
Intervenienta a mai precizat că nu există nicio probă care să demonstreze pericolul sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului respectiv nu există nicio decizie/act de control fiscal sau orice alt act care să justifice aplicarea de măsuri asiguratorii asupra unor bunuri a căror valoare este de aproape 3 ori mai mare decât valoarea pretinselor creanțe.
În drept cererea a fost motivată în baza art. 49 din C.p.c.
Prin încheierea de ședință din data de 26.05.2011 instanța de fond a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulata de intervenienta M. C..
Prin aceeași încheiere instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a contestatoarei . SRL având în vedere că această societate comercială este radiată și prin urmare a respins contestația ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.
Prin sentința civilă nr. nr.7585/04.07.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a contestatoarei și a fost respinsă contestația ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.
Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta M. C. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de A. Fiscală - Direcția G. a Finanțelor Publice Prahova, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că intervenienta susține că societatea contestatoare nu a încălcat în nici un mod art. 153 din Codul fiscal, că nu există pericolul ca societatea să se sustragă sau să-și risipească patrimoniul și că măsura asiguratorie încalcă dreptul de proprietate al intervenientei.
Raportat la obiectul cauzei de față, instanța a considerat că prima categorie de argumente nu poate fi primită deoarece rezultatul efectiv al controlului efectuat de intimată poate fi deferit justiției numai prin contestarea actului final de control (aspect care intră oricum în sfera contenciosului administrativ). Cauza de față are ca obiect legalitatea și temeinicia deciziei privind măsuri asigurătorii nr. 3566/12.05.2010 ceea ce înseamnă că nu se va analiza legalitatea și temeinicia controlului însuși, ci doar a măsurilor asiguratorii .
În fapt, prin Decizia privind măsuri asigurătorii nr. 3566/12.05.2010 intimata a constatat pe baza unui control efectuat existența unui posibil prejudiciu constând în debit suplimentar de plată estimat la_ lei, reprezentând impozit pe profit, majorare impozit pe profit, TVA, majorare TVA și s-a dispus înființarea măsurilor asiguratorii sub forma sechestrului asigurator asupra bunurilor enumerate la filele 30-38.
În ceea ce privește lipsa pericolului de sustragere instanța a reținut că în conformitate cu art. 129 alin. 2 C.pr.fiscală se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Instanța de fond a reținut că legea nu stabilește criterii legale de determinare a existenței pericolului de sustragere. Aceasta deoarece legea a dorit o flexibilitate în aprecierea pericolului tocmai pentru realizarea rațiunii acestei norme, anume aceea de a se asigura eficient executarea unor obligații de plată către buget. Legea permite, în conformitate cu alin. 3 al aceluiași articol, luarea măsurilor asigurătorii chiar și înainte de emiterea titlului de creanță: Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare.
Având în vedere că în prezenta cauză întinderea debitului estimat (suma fiind ridicată), scopul măsurilor asiguratorii (asigurarea recuperării acestei sume, iar nu executarea efectivă a persoanei vizate), și că în speță, contestatoarea are la îndemână posibilitatea prezentării de garanții îndestulătoare pentru a obține ridicarea măsurilor asiguratorii (însă nu a procedat la aceasta), instanța consideră că nu se poate stabili o lipsă totală a pericolului de sustragere având în vedere că la momentul instituirii măsurilor asiguratorii societatea controlată își suspendase activitatea în perioada 03.02._13.
Conform art. 129 alin. 5 din C.pr.fiscală, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent. Raportând aceste cerințe la Decizia emisă de intimată, instanța a reținut că aceste condiții sunt respectate. Motivarea deciziei constă în prezentarea existenței unei posibile obligații de plată, modalitatea în care s-a ajuns la această concluzie (scurtă prezentare a controlului efectuat), estimarea valorii obligației de plată (cu arătarea a ceea ce reprezintă), aprecierea că față de pericolul de nerealizare a acestei creanțe este necesară instituirea măsurilor asigurătorii.
Cu privire la cealaltă critică invocată de intervenienta contestatoare și anume că măsura asiguratorie încalcă dreptul de proprietate s-a reținut că, per se, orice măsura asiguratorie implică a restrângere a dreptului de proprietate.
Instanța a mai constatat că legiuitorul a permis instituirea măsurilor asiguratorii înainte de emiterea titlului de creanță ceea ce relevă optica legiuitorului de a privi foarte strict îndeplinirea obligațiilor bugetare. Astfel, în baza legii, probabilitatea de a fi debitor al bugetului consolidat permite luarea de măsuri asigurătorii dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 129 C.proc. fiscală, iar la momentul instituirii acestei măsuri condiția cu privire la pericolul sustragerii era îndeplinită, societatea suspendându-și activitatea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intervenienta M. C. criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Recurenta intervenientă critică sentința arătând că obligația de a comunica codul de înregistrare conform art. 153 C. pr. fiscală revine furnizorilor și nu cumpărătorilor, și tot aceștia au obligația de a completa fișele declarație 394 către fisc. Aceste fișe sunt secrete și beneficiarul nu avea de unde să cunoască la momentul întocmirii facturilor dacă furnizorii de produse au transcris declarații legale la fisc.
De altfel ANAF care nu a descoperit și nu a comunicat tuturor beneficiarilor faptul că cei 5-6 furnizori sunt inactivi înainte încearcă să recupereze pretinsa pagubă de la terți invocând o pretinsă răspundere solidară între contestator și un terț lipsită de fundament legal.
Societatea, în perioada 2006-2007 a avut regim de microîntreprindere impozitul fiind plătit la cifra de afaceri. În anii 2008-2009 a avut pierderi de_ lei,_ lei. Aceste pierderi fără discuție că modifică toate obligațiile fiscale, iar TVA-ul dacă a fost inclus în facturile achitate furnizorilor nu mai nu mai poate fi plătit încă odată deoarece ar fi echivalentul unei exproprieri ilegale.
Recurenta intervenientă precizează că nu a făcut cerere de deducere a TVA-ului, astfel că nu există prejudiciu care să justifice luarea măsurilor asigurătorii față de bunurile contestatoarei, mai ales că, în cazul concret de față de societate nu se desfășoară nici un control, iar mai mulți furnizori sunt inactivi în acest moment. Certificatul fiscal nr._/28.05.2010, dovedește cert că nu are nu au nici un fel de datorii față de bugetul general, iar actul emană chiar de la intimată.
Susține recurenta că instanța de fond ignoră faptul că se vatămă grav dreptul de proprietate al intervenientei care rezidă din prevederile art. 260 din Legea 31/1990.
În cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru aplicarea de măsuri asigurătorii, respectiv nu există nici o decizie/act de contro, fiscal sau orice alt act care să justifice aplicarea de măsuri asigurătorii asupra unor bunuri a căror valoare este de aproape trei ori mai mare decât valoarea pretinselor creanțe.
Nu există nici o probă care să demonstreze pericolul sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea deoarece societatea are activitatea suspendată din februarie 2010 și nu mai poate face nici un fel de acte de comerț sau administrative pe toată surata suspendării, astfel că nu este îndeplinită nici această condiție. Instanța de fond ignoră faptul că bunurile erau cumpărate cu sume de bani depuse de recurentă ca aport în societate susține aceasta.
La data radierii, societatea nu avea nici un fel de datorie, dovada fiind chiar certificatul de atestare fiscală din 23.06.2010, emis după data deciziei 3566/12.05.2010.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp.art.3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Prin Decizia nr. 3566 din 12.05.2010 emisă de intimata ANAF –DGFP Prahova au fost instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor contestatoarei . .
Critica recurentei interveniente că obligația de a comunica codul de înregistrare conform art. 153 C. pr. fiscală revine furnizorilor și nu cumpărătorilor, și tot aceștia au obligația de a completa fișele declarație 394 către fisc, fișe care sunt secrete și beneficiarul nu avea de unde să cunoască la momentul întocmirii facturilor dacă furnizorii de produse au transcris declarații legale la fisc este nejustificată întrucât decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost emisă pentru că în urma controlului efectuat la societatea contestatoare s-a constatat un debit suplimentar de plată estimat la_ lei, reprezentând impozit pe profit, TVA, majorare TVA și s-a dispus înființarea măsurilor asigurătorii sub forma sechestrului asigurător.
În conformitate cu prevederile art. 154 alin. 5 lit. a din Codul fiscal și art. 22 lit. f din Codul de procedură fiscală societatea contestatoare avea obligația alături de furnizorii săi să își comunice codul de înregistrare în scopuri de TVA.
Au rezultat neconcordanțe în declarația 394 privind declararea livrărilor /prestărilor și achizițiilor efectuate de persoane înregistrate în scopuri de TVA.
Astfel, atât societatea contestatoare în calitate de client, persoană juridică și societățile furnizoare aveau obligația de a-și comunica reciproc codul de înregistrare în scopuri de TVA.
Codul de procedură fiscală dispune la art. 129 instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile sau imobile proprietate a debitorului și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul sustragerii sau ascunderii ori risipirii bunurilor, măsuri ce pot fi luate și atunci când sunt efectuate controale.
Susținerea recurentei interveniente că nu există nici o probă cu privire la pericolul sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului pentru că la data la care au fost instituite măsurile asigurătorii își suspendase activitatea ( pentru perioada 03.02._13) nu poate fi avută în vedere atât timp cât intimata contestatoare deși avea posibilitatea de a prezenta garanții în vederea ridicării măsurilor asigurătorii nu a procedat în acest sens.
Critica recurentei că prin instituirea măsurilor asigurătorii se vatămă grav dreptul de proprietate este neîntemeiată având în vedere că instituirea acestor măsuri asigurătorii se face în scopul evitării sustragerii debitorului de la urmărire, ascunderii sau risipirii averii sale, are loc înainte de începerea procedurii de executare silită și nu duc la îngrădirea dreptului de proprietate.
Pentru considerentele arătate, tribunalul va respinge recursul ca nefondat conform art. 312 alin. 1 C. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta intervenienta M. C. domiciliata in Ploiești, ..18, jud. Prahova împotriva sentinței civile nr.7585/04.07.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata contestatoare . cu sediul in Ploiești, P. F., nr.18, județul Prahova-în prezent radiată si intimata A. N. DE A. FISCALE –D. G. A FINANTELOR PUBLICE PRAHOVA – cu sediul in Ploiești, ..22, jud. Prahova, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.02.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. MonicaCalin N. R. C.
GREFIER
Cardașol I. N.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red./Tehn. CN
D.f._
J.f. F. G. M.
2 ex/12.03.2012
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 196/2012. Tribunalul... | Legea 10/2001. Sentința nr. 1165/2012. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
