Contestaţie la executare. Decizia nr. 732/2012. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 732/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-05-2012 în dosarul nr. 732/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

DOSAR NR._

SECTIA I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ NR. 732

Ședința publică din data de 10.05.2012

Președinte - H. A. G.

Judecători – C. R. I.

- C. N.

Grefier –C. R.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-intimat C. C. cu domiciliul în Ploiești, ., ., . în contradictoriu cu intimatul-contestator M. G. cu domiciliul în Ploiești, ., ., . și intimatul B. M. S. cu sediul în Ploiești, P-ța V., nr. 9, .. B, ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr._/20.12.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.05.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în baza art. 146 C.pr.civ., pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 10.05.2012, când a pronunțat următoarea hotărâre:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, contestatorul M. G. a formulat in contradictoriu cu intimatii B. M. S. ȘI B. M. I. contestația la executare împotriva procesului - verbal din 7 iulie 2011 - dosar 324/2011 încheiat de către executorul stagiar M. loan pe care îl considera nelegal și netemeinic.

In motivarea cererii, contestatorul a aratat ca prin sentința civilă nr 8585 din 02.07.2010 Judecătoria Ploiești a dispus admiterea acțiunii de pretenții formulată de Asociația de proprietari ., ., județ Prahova în contradictoriu cu numita N. M. și M. G..

Contestatorul a aratat ca prin aceiași sentință Judecătoria Ploiești a dispus obligarea pârâtei N. M. în calitate de proprietară a apartamentului la plata către reclamantă a sumei de 893,13 ron reprezentând cheltuieli de întreținere în perioada februarie 2009 - mai 2010 și plata sumei de 367,17 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada februarie 2009 - mai 2010 și nu obligarea si a pârâtului M. G..

Contestatorul a mai aratat ca instanța a dispus respingerea capătului secundar de cerere având ca obiect obligarea pârâților N. M. și M. G. la plata penalităților aferente ca neîntemeiată.

A precizat ca la data de 07 iulie 2011 executorul stagiar M. loan a încheiat în mod abuziv și fară respectarea legii un proces - verbal prin care se punea în vedere "debitorului" să evacueze imobilul situat la adresa din Ploiești, ., ., . în care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să fie obligat la plata unor sume de bani sau să se dispună evacuarea sa din acest spațiu.

In dovedirea cererii, contestatorul a depus la dosar inscrisuri.

La solicitarea instantei au fost comunicate la dosar copii certificate din dosarul de executare nr. 324/2011 al B. M. S..

La termenul de judecata din data de 15.09.2011 instanta a suspendat cauza în baza art. 242 alin.1pct. 2 c.p.c pentru lipsa părților.

La termenul de judecata din data de 17.11.2011 instanta a repus cauza pe rol si contestatorul modificându-și acțiunea in sensul ca intelege sa se judece in contradictoriu si cu intimatul C. C..

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării intimatul a arătat că M. G. nu are calitate de proprietar al apartamentului întrucât, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 8585, proprietar este Nița M., iar contestatorul este un simplu chiriaș.

Intimatul a arătat că în mod legal s-a înscris la licitație și că procesul-verbal întocmit la data de 20 iulie 2011 în dosarul 324/2011 în care a avut loc evacuarea a fost legal întocmit.

Prin sentința civilă nr._/20.12.2011, Judecătoria Ploiești a admis contestația.

A anulat somația 324 din data de 28.06.2011 emisă de B.E.J. M. S. în dosarul de executare nr. 324/2011 și în consecință a anulat toate actele de executare subsecvente.

A dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul că a dispus eliberarea imobilului din Ploiești, ., ., . de către C. C. și reintegrarea în acest spațiu a contestatorului M. G..

A luat act că contestatorul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

A obligat intimatul C. C. la plata către stat a sumei de 111,82 de lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin cererea de executare silită intimatul C. C. a solicitat punerea în executare a actului de adjudecare emis de Biroul Executorului Judecătoresc M. S. la data de 11.04.2011 în dosarul 530/2009 în sensul punerii în posesiei asupra imobilului adjudecat din Ploiești, ., ., etaj 1, ..

Prin încheierea din data de 20.06.2011 pronunțată în dosarul_ s-a dispus încuviințarea executării silite a acestui titlu executoriu.

La data de 20.07.2011 a fost întocmit procesul-verbal de către executorul judecătoresc B.E.J. M. S. din care rezultă că s-a procedat la forțarea ușii de acces în imobil, s-a procedat la efectuarea inventarierii bunurilor aflate în imobil care au fost lăsate în custodia creditorului C. C. și s-au declarat evacuați debitorii N. M. și M. G..

Instanța a reținut că, în cauză, contestatorul a formulat contestație la executare împotrivă executării silite însăși arătând că nu putea fi evacuat fără a exista o hotărâre judecătorească de evacuare a sa in acest spațiu.

Conform art. 518 C.p.c prin actul de adjudecare proprietatea imobilului sau după caz un alt drept real care a făcut obiectul urmăririi silite se transmite de la debitor la adjudecatar.

Art. 517 c.p.c stabilește caracterul de titlu executoriu a actului de adjudecare însă numai împotriva cumpărătorului dacă acesta nu plătește diferența de preț.

Instanța a considerat că cel care a obținut un asemnea titlu nu poate cere executarea lui contra unei persoane care stăpânește un imobil până ce nu obține o hotărâre de evacuare executorie obținută în urma unui proces.

În baza art. 18 din O.G. nr. 51/2008 instanța a obligat intimatul C. C. să plătească către stat suma de 111,82 de lei (sumă pentru care contestatorul a beneficiat de scutire de taxa de timbru).

În baza art. 274 C.p.c a luat act că contestatorul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul, criticând-o penrtu nelegalitate și netemeinicie.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .

În motivarea recursului, recurentul-intimat a arătat că, în fapt, in urma procesului verbal de licitație încheiat in dosarul de executare nr. 530/2009 al B.E.J. M. S., imobilul situat in Ploiești, ., ., . adjudecat in favoarea sa, Ia data de 11.04.2011 fiind emis actul de adjudecare conform căruia a fost declarat adjudecatar.

Având in vedere ca potrivit art.517 si 518 C.p.c. actul de adjudecare constituie titlu de proprietate si poate fi înscris in cartea funciara, și-a intabulat dreptul de proprietate dobândit in urma adjudecării imobilului, conform încheierii nr._/20.04.2011 emisa de OCPI Prahova.

Dupa intabularea imobilului a deschis si rol fiscal pentru acesta (conform Deciziei de impunere din 12.05.2011) si a achitat taxele si impozitele aferente anului 2011.

întrucât in imobil locuia fără forme legale debitorul M. G., care a refuzat sa-1 elibereze de buna voie, la data de 17.05.2011 a adresat o cerere executorului judecătoresc M. S., solicitând executarea silita a debitorilor N. M. (fosta proprietara a imobilului) si M. G. in sensul de a fi pus in posesie asupra imobilului pe care l-a adjudecat.

In urma cererii sale, s-a format dosarul de executare nr.324/2011.

Înainte de a purcede la executarea propriu zisa, executorul judecătoresc a solicitat instanței încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de actul de adjudecare, împotriva debitorilor N. M. si M. G..

Prin încheierea de ședința pronunțata in camera de consiliu, la data de 20.06.2011 in dosarul nr._, Judecătoria Ploiești admite cererea executorului judecătoresc si încuviințează executarea silita a debitorilor mai sus menționați.

Dupa obținerea încuviințării executării silite, la data de 28.06.2011 executorul judecătoresc il somează (cu respectarea dispozițiilor legale) pe debitorul M. G. sa lase in deplina proprietate si posesie imobilul in litigiu intimatului.

Întrucât debitorul M. G. nu s-a conformat somației, Biroul Executorului Judecătoresc M. S. a depus pe rolul Judecătoriei Ploiești o cerere, înregistrata sub nr._/281/2011, având ca obiect autorizarea pătrunderii in imobilul ocupat abuziv de debitor, in vederea executării silite si evacuării acestuia.

Prin sentința civila nr.7749/11.07.2010, irevocabila, pronunțata in dosarul nr._/281/2011, Judecătoria Ploiești admite cererea B. M. S. si in consecința autorizează executorul judecătoresc sa pătrundă in imobilul adjudecat din Ploiești ., ..2, . debitorii N. M. si M. G., in vederea executării silite a dispozițiilor din titlul executoriu reprezentat de actul de adjudecare emis de B. M. S. la data de 11.04.2011 in dosar nr.530/2009.

In urma încuviințării executării silite (prin încheierea din data de 20.06.2011 pronunțata de Judecătoria Ploiești in dosarul nr._ ) si a pronunțării sentinței civile nr.7749/2010, executorul judecătoresc însoțit de organele de politie s-a deplasat la data de 07.07.2011 la imobilul in litigiu unde a fost găsit debitorul M. G., căruia i s-a pus in vedere sa evacueze imobilul, fiind încheiat procesul-verbal nr.324/07.07.2011.

Întrucât debitorul M. G. a refuzat sa evacueze imobilul, la data de 20.07.2011, executorul judecătoresc s-a deplasat din nou la imobilul in litigiu, însoțit de un agent de politie.

Debitorul M. G., prezent in imobil, a declarat ca nu este proprietarul imobilului si ca va elibera imobilul numai in prezenta numitei N. M., refuzând sa permita accesul in imobil.

In aceasta situație, cu concursul organelor de politie s-a procedat la forțarea ușii de acces in imobil, in final debitorul M. G. fiind evacuat.

A menționat că, la termenul de judecata din data de 17.11.2011, dupa repunerea cauzei pe rol, contestatorul si-a precizat acțiunea in sensul ca înțelege sa se judece in contradictoriu si cu C. C., fără sa arate temeiul legal al acestei cereri.

Prin aceeași încheiere, instanța ia act de precizarea contestatorului si dispune "citarea intimatului C. C." fără sa indice temeiul legal a introducerii in cauza a subsemnatului.

A arătat că instanța de fond interpretează greșit situația de fapt cat si raporturile juridice deduse judecații, adaugă la lege (printr-o interpretare eronata a prevederilor art.517 C.p.c) si ignora prevederile art.516 punctul 8 C.p.c. care de fapt sunt aplicabile in speța.

A precizat că instanța de fond nu arata si nu motivează care sunt dispozițiile legale din materia executării silite pretins a fi fost încălcate de executorul judecătoresc cu prilejul emiterii somației de plata si a celorlalte acte de executare.

întrucât instanța de fond a calificat din oficiu contestația Ia executare ca fiind împotriva executării silite însăși, trebuia in mod obligatoriu sa analizeze daca actele de executare contestate au fost emise cu încălcarea vreuneia din prevederile legale reglementate in Cartea V din C.p.c. (Despre executarea silita), si in situația in care sesiza o atare încălcare era obligata sa indice actul normativ încălcat si considerentele pentru care a ajuns la o atare concluzie.

Or, analizând considerentele hotărârii pronunțate de instanța de fond, prin prisma cererii cu care a fost investita si a soluției pronunțate, se observă ca aceasta nu motivează in nici un fel si nu indica care sunt dispozițiile legale încălcate de executorul judecătoresc cu ocazia emiterii somației si a celorlalte acte de executare.

In acest context, anulând actele de executare, fără sa motiveze nici in fapt si nici in drept atare soluție, este incidentă ipoteza prevăzuta de disp. art.304 pct.7 C.p.c, soluția instanței de fond fiind vădit nelegala.

A mai arătat recurentul că instanța de fond menționează in considerente disp. art.517 C.p.c. insa îl interpretează cu totul eronat, prin extrapolare, generalizând ca actul de adjudecare are caracter de titlu executoriu "insa numai împotriva cumpărătorului daca acesta nu plătește diferența de preț.

In primul rând trebuie observat ca art.517 C.p.c. reglementează doar ipoteza cumpărătorului (la licitație), care nu plătește diferența de preț.

A menționat recurentul că a achitat integrai prețul imobilului scos la licitație, situație constatata prin actul de adjudecare in urma căruia a devenit proprietar al imobilului, astfel ca disp. art.517 C.p.c. nu sunt aplicabile situației de fapt deduse judecații.

Pe de alta parte, nicăieri in cuprinsul art.517 C.p.c nu se face vorbire de faptul ca actul de adjudecare are caracter de titlu executoriu insa numai împotriva cumpărătorului, cum eronat a motivat instanța.

A arătat că, în acest context, argumentând soluția prin prisma art.517 C.p.c. care nu este incident in speța, (si pe care il interpretează adăugând la lege), soluția instanței de fond cuprinde motive străine de natura pricinii, fiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de disp. art. 304 pct.7 C.p.c.

A mai afirmat recurentul că instanța de fond ignora cu desăvârșire prevederile art.516 punctul 8 C.p.c, aplicabil in speța, conform căruia "actul de adjudecare constituie titlu executoriu împotriva debitorului, daca imobilul se afla in posesiunea acestuia din urma, sau împotriva oricărei persoane care are in posesiune sau deține in fapt, fără nici un titlu, imobilul adjudecat".

Din interpretarea acestui articol rezulta ca, in cazul in care debitorul (sau posesorul fără titlu) nu va preda de buna-voie imobilul adjudecat, adjudecatarul-proprietar poate cere executorului judecătoresc punerea in posesie, fără a fi nevoie sa obțină in prealabil o sentința de evacuare.

A menționat că se află in ipoteza prevăzuta de disp. art. 516 pct.8 C.p.c.:

Astfel intimatul-contestator M. G. are atât calitatea de debitor cat si de posesor fără titlu al imobilului, a refuzat sa predea de buna voie imobilul adjudecat, situație in care, subsemnatul in calitate de adjudecatar-proprietar am solicitat executorului judecătoresc punerea in posesie.

In ce privește susținerea contestatorului M. G. ca " nu exista o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila prin care sa fie obligat la plata unor sume de bani" (de aici, spune el, si nelegalitatea actelor de executare), si aceasta este infirmata întrucât exista nu una, ci doua hotărâri judecătorești irevocabile, (sentința civila nr.1131/07.02.2008 pronunțata de Judecătoria Ploiești in dosarul nr._/281/2007 si sentința civila nr.5680/13.05.2009 pronunțata de Judecătoria Ploiești in dosarul nr._ ), prin care debitorul M. G. a fost obligat, (in solidar cu N. M.) la plata sumei de 3234,76 lei -(cheltuieli de întreținere si majorări de întârziere) - către creditoarea Asociația de proprietari . class="Style3"> A menționat ca executorul judecătoresc a respectat intru totul normele dreptului procesual pentru aducerea la îndeplinire a caracterului executoriu a actului de adjudecare, sens in care a obținut încuviințare executării silite a acestuia, a obținut prin hotărâre judecătoreasca irevocabila autorizarea de a pătrunde in imobilul in litigiu si abia dupa aceea a purces la evacuarea debitorului M. G., practic conformându-se întocmai dispozițiilor art.516 pct.8 C.p.c.

Tribunalul, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 304 și 3041 C.p.c., constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

La data de 11.04.2011, în cadrul dosarului de executare nr. 530/2009 al B.E.J. M. S., a fost emis actul de adjudecare privind imobilul situat în municipiul Ploiești, ., ., etaj 1, ., proprietatea debitoarei N. M..

A fost declarat adjudecatar, contra sumei de 21.230 lei, licitatorul C. C..

La data de 17.05.2011, acesta a formulat cerere de executare silită a actului de adjudecare, formându-se dosarul de executare nr. 324/2011 al B.E.J. M. S..

Conform procesului-verbal din data de 7.07.2011, întocmit de executor judecătoresc M. I. din cadrul B.E.J. M. S., în dosarul de executare nr. 324/2011, contestatorului M. G. i s-a pus în vedere să evacueze imobilul situat în municipiul Ploiești, ., ., etaj 1, ..

Potrivit art. 518 alin. (1) C.pr.civ. „prin actul de adjudecare, proprietatea imobilului sau, după caz un alt drept real care a făcut obiectul executării silite se transmite de la debitor la adjudecatar”.

Iar în conformitate cu dispozițiile art. 516 pct. 8, actul de adjudecare este titlu de proprietate iar pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu împotriva debitorului, dacă imobilul se află în posesiunea acestuia din urmă, sau împotriva oricărei persoane care are în posesiune sau deține în fapt, fără niciun titlu, imobilul adjudecat.

Intimatul-contestator nu a prezentat vreun titlu în baza căruia deține imobilul.

De vreme ce actul de adjudecare constituie titlu executoriu împotriva oricărui deținător al imobilului, chiar dacă acesta nu a fost parte în etapa urmăririi silite, pentru a obține evacuarea, adjudecatarul nu trebuie să formuleze o acțiune în acest sens, ci este suficient să pună în executare actul de adjudecare.

Prin urmare, în mod nelegal instanța de fond a apreciat că art. 517 C.p.c stabilește caracterul de titlu executoriu a actului de adjudecare numai împotriva cumpărătorului dacă acesta nu plătește diferența de preț și că adjudecatarul nu poate cere executarea lui contra unei persoane care stăpânește un imobil până ce nu obține o hotărâre de evacuare executorie obținută în urma unui proces.

Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Tribunalul, în baza art. 312 alin. (1) C.pr.civ. va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată în sensul că va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.

Va lua act că recurentul-intimat nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul-intimat C. C. cu domiciliul în Ploiești, ., ., . în contradictoriu cu intimatul-contestator M. G. cu domiciliul în Ploiești, ., ., . și intimatul B. M. S. cu sediul în Ploiești, P-ța V., nr. 9, .. B, ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr._/20.12.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._ .

Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge contestația la executare ca neîntemeiată.

Ia act că recurentul-intimat nu solicită cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.05.2012.

Președinte, Judecători,

A. G. H. R. I. C. N. C.

fiind în C.O. semnează fiind în C.O. semnează

Președintele instanței, Președintele instanței,

Grefier,

R. C.

fiind în C.O. semnează

P.-grefier,

Operator de date cu caracter personal 5595

Red./ Tehnored. CRI

2 ex./24.07.2012

Df._ Judecătoria Ploiești

Jf. F. G. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 732/2012. Tribunalul PRAHOVA