Contestaţie la executare. Decizia nr. 1744/2012. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 1744/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 12-12-2012 în dosarul nr. 1744/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.1744

Ședința publică din data de 12 Decembrie 2012

PREȘEDINTE - M. C.

JUDECĂTORI - C. R.

- ȘALAR F. L.

GREFIER - CARDAȘOL I. N.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil, declarat de recurentul -contestator A. P. L., domiciliat în București, ., sector 2 și cu reședința în București, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2553/21.02.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Cererea de recurs timbrată cu suma de 4 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, anulate la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, învederează instanței că s-a achitat taxa de timbru și timbru judiciar.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin contestația la executare înregistrată cu nr._ /11.11.2011 la Judecătoria Ploiești, contestatorul A. P. L. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea executării silite înseși privind imobilul situat în Ploiești, ., a somației nr. 545/04.10.2011 întocmită pe parcursul procedurii de executare silită.

În motivarea contestației la executare, contestatorul a arătat că în mod nelegal s-a procedat la executarea sa silită pentru suma de 143 056,78 lei, fără să se țină seama că a achitat valoarea contractelor de leasing încheiate cu Egnatia Leasing IFN România SA, fiind obligat nelegal la plata unor cheltuieli de executare de o valoare foarte mare în raport cu debitul solicitat.

După administrarea probelor cu acte, prin sentința civilă nr. 2553/21.02.2012 a Judecătoriei Ploiești a fost anulată contestația la executare formulată de către contestator, reținându-se că acesta din urmă nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa, potrivit disp. art. 112 C. pr. civ., atât timp cât nu a indicat intimatul sau intimații cu care înțelege să se judece, deși a fost citat legal în acest sens, mai ales că procedura dedusă judecății are un caracter contencios, caz în care cererea este nulă, în temeiul disp. art. 133 alin. 1 c. pr. civ.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței, suspendarea judecății cauzei în baza art. 1551 C. pr. civ., motivându-se că, în mod nelegal s-a procedat la executarea sa silită în baza unor contracte de leasing, fără să se țină seama de achitarea sumei totale de 300 000 lei, contracte reziliate în realitate, creditoarea neavând o creanță certă, lichidă, exigibilă și că prin procesul-verbal de cheltuieli de executare s-au stabilit sume exorbitante de 8 648,86 lei, fără să se țină seama de activitatea prestată de executor, de complexitatea cauzei, de cheltuielile generate de actele de executare, impunându-se lămurirea cu privire la înțelesul, întinderea, aplicarea titlului executoriu, inclusiv a somației.

În continuare, contestatorul a arătat că nu a primit niciodată dovada de citare privind obligația sa de a indica persoanele cu care înțelege să se judece, precizare pe care ar fi făcut-o în cazul comunicării citației și că eronat nu s-a procedat la suspendarea judecății cauzei, atât timp cât nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, nefiind respectate disp. art. 134 C. pr. civ., mai ales că în cuprinsul contestației la executare au fost enumerate expres actele contestate, existând posibilitatea identificării tuturor elementelor necesare citării părților implicate în cauza dedusă judecății.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 06.08.2012.

Tribunalul examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform disp. art. 112 C. pr. civ. cererea de chemare în judecată va cuprinde, printre altele, numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților, pentru persoanele juridice denumirea și sediul acestora, obiectul cererii, valoarea acestuia, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, iar în baza disp. art. 133 alin. 1 C. pr. civ., în cazul în care cererea de chemare în judecată nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul acesteia sau semnătura, o asemenea cerere va fi declarată nulă.

În cuprinsul dovezii de îndeplinire a procedurii de citare din data de 16.01.2012 existentă la fila 10 dosar fond, comunicată contestatorului la adresa acestuia indicată în cadrul contestației la executare, respectiv localitatea Mogoșoaia, .. 189 A, jud. I., s-a menționat obligația contestatorului de a indica persoana cu care înțelege să se judece în prezenta cauză, respectiv persoana intimatului și sediul acestuia, obligație pe care contestatorul nu și-a îndeplinit-o până la data de 21.02.2012.

Așadar, din analiza actelor procedurale existente la dosar, inclusiv din cuprinsul contestației la executare, rezultă că la data introducerii contestației la executare, contestatorul nu a indicat în mod expres persoana fizică sau juridică în raport de care a formulat pretenții în prezenta cauză constând în anularea executării, a unor acte de executare, motiv pentru care s-a procedat la citarea acestuia la data de 16.01.2012 cu mențiunea indicării de către acesta a persoanelor față de care a înțeles să formuleze pretențiile deduse judecății, obligație pe care contestatorul nu și-a îndeplinit-o până la termenul de judecată din data de 21.02.2012.

Ca atare, atât timp cât la data introducerii contestației la executare, contestatorul nu a indicat în mod expres persoanele fizice sau juridice în raport de care a înțeles să formuleze pretenții, prin intermediul contestației la executare, iar contestatorul a fost citat la domiciliul indicat, în primă instanță, în scopul indicării persoanelor față de care a formulat contestația la executare, înseamnă că în realitate, contestatorul nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa potrivit disp. art. 112 alin. 1 C. pr. civ., dispoziții care stabilesc în mod expres, imperativ, obligativitatea persoanelor care formulează diferite cereri de chemare în judecată să indice în mod expres numele, prenumele, domiciliul sau sediul persoanelor fizice ori juridice față de care formulează pretenții pe cale judecătorească.

De altfel, contestatorul a refuzat sistematic pe parcursul soluționării cauzei, în primă instanță, să menționeze persoanele fizice sau juridice pe care ar fi înțeles să le cheme în judecată și față de care a promovat contestația la executare, fiind citat cu mențiunea indicării unor asemenea persoane la domiciliul său indicat în cuprinsul contestației la executare, motiv pentru care instanța de fond avea obligația să facă aplicarea disp. art. 133 alin. 1 C. pr. civ. și să procedeze la anularea cererii datorită neindicării persoanelor fizice sau juridice în raport de care contestatorul ar fi înțeles să formuleze contestația la executare, astfel încât, în mod corect a fost reținută situația de fapt și anulată cererea.

Susținerile contestatorului privind nelegalitatea, netemeinicia procedurii de executare silită, a actelor de executare, achitarea sau neachitarea debitului solicitat, existența sau inexistența unei creanțe certe, lichide și exigibile nu pot face obiectul unei analize în prezenta cauză, în condițiile în care acestea pun în discuție însuși fondul dreptului dedus judecății, iar aceste împrejurări nu pot fi dezbătute direct, cu ocazia promovării recursului, atât timp cât cererea a fost anulată în primă instanță în urma nerespectării disp. art. 112 pct.1 c.pr.civ.

Motivele invocate de către contestator, conform cărora nu i s-ar fi comunicat niciodată dovada de citare privind obligația indicării persoanelor față de care a formulat contestația, obligație pe care și-ar fi îndeplinit-o și că în cuprinsul contestației la executare au fost enumerate expres actele contestate, existând posibilitatea identificării tuturor elementelor necesare citării părților, sunt neîntemeiate, întrucât, în realitate actele procedurale existente la dosar atestă citarea contestatorului cu mențiunea indicării persoanelor respective, la domiciliul menționat în cuprinsul contestației, procedură îndeplinită cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar indiferent de conținutul propriu-zis al contestației la executare, contestatorul avea obligația să indice persoanele față de care a formulat pretențiile deduse judecății și nicidecum instanțele judecătorești din oficiu.

Faptul că recurentul nu ar fi semnat personal dovada de îndeplinire a procedurii de citare din data de 16.01.2012 nu înseamnă în mod automat că acesta a fost în imposibilitate de a lua la cunoștință de obligația instituită în sarcina sa, deoarece, analizându-se cuprinsul dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, reiese cu certitudine că o asemenea procedură s-a îndeplinit cu respectarea normelor prevăzute de codul de procedură civilă, menționându-se expres motivul afișării citației, iar contestatorul avea obligația încă de la data formulării contestației la executare să indice în mod expres persoanele față de care a înțeles să formuleze contestația la executare.

Criticile contestatorului în sensul că eronat nu s-a procedat la suspendarea judecății cauzei, atât timp cât nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, nefiind respectate disp. art. 134 C. pr. civ., sunt nefondate, întrucât, în speță, nu devin incidente disp. art. 242 pct. 1, 2 C. pr. civ. privind suspendarea judecății cauzei în condițiile în care disp. art. 112 alin. 1, art. 133 alin. 1 C. pr. civ. au un caracter imperativ, prioritar, impunând de drept, automat anularea cererii, indiferent de manifestarea de voință a contestatorului de a solicita sau nu judecarea cauzei în lipsă.

În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie prev. de art. 304 pct. 1 -9 C. pr. civ. și, ținând seama de disp. art. 3041 C. pr. civ., în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul -contestator A. P. L., domiciliat în București, ., sector 2 și cu reședința în București, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2553/21.02.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca nefondat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.12.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

M. C. C. R. Șalar F. L.

GREFIER,

Cardașol I. N.

Operator de date cu caracter personal 5595

Red. M.C./ Tehnored.B.M.D.

2 ex/21.01.2013

Df._ Jud. Ploiești

Jf. S. I. V..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1744/2012. Tribunalul PRAHOVA