Contestaţie la executare. Decizia nr. 1789/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1789/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 14-12-2012 în dosarul nr. 1789/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL P. - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1789
Ședința publică din data de 14 decembrie 2012
PREȘEDINTE - A. G. H.
JUDECĂTORI - N. C.
- C. A. M.
GREFIER - M. Ș.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - intimată DIRECTIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE P. - în numele ADMINISTRATIEI FINANȚELOR PUBLICE M., cu sediul în Ploiești, .. 22, județul P., împotriva sentinței civile nr.711/13.06.2012 pronunțată de Judecătoria M., în contradictoriu cu intimatul - contestator I. I. A. domiciliat în M., .. 211, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referat cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Tribunalul, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr._, contestatorul I. I. A. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a orașului M., citată prin D.G.F.P. P., a solicitat anularea actelor de executare emise de organul fiscal, respectiv somația nr._/03.02.2012 și titlu executoriu nr._/03.02. 2012 cu privire la pretinsa sumă datorată de acesta de 2.434 lei, pentru nerespectarea atât a condiției de formă, cât și de fond.
În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că obiectul cererii de chemare în judecata îl constituie, contestație la executare cu privire la actele de executare fiscală, fiind vizată atât forma, cât și fondul somației și a titlului executoriu, în sensul că acestea au fost încheiate cu nerespectarea prevederilor legale.
A mai precizat contestatorul că titlul de creanța principal, respectiv decizia de imputare nr._/30.11.2011, despre a cărei existență a aflat abia la data primirii acestor acte de executare, nu este definitivă, fiind contestată la Comisia de Soluționare a contestațiilor din cadrul I.S.U.D.S.M.B. și că, în prezenta cauză, sunt contestate somația și titlul executoriu, fiind acte de executare fiscală, conform art.141 C.pr.fiscală, iar actele administrative fiscale sunt cele definite de art.43.
Învederează contestatorul că decizia de imputare în temeiul căreia s-a început executarea silită a fost emisă cu nerespectarea prevederilor art.25 alin. 24 din O.G. nr.121/1998, în sensul că aceasta nu a fost comunicată persoanei obligate la plată, acesta luând la cunoștință de respectiva decizie în momentul în care i-a fost comunicată somația de plată nr._/03.02.2012 și titlu executoriu nr._/03.02.2012 în valoare de 2.434 lei emise de A.F.P. M., dată la care a aflat că, în realitate, tatăl său semnase de primirea corespondentei, respectiv a deciziei de imputare.
Pe de alta parte, susține contestatorul că în decizie se invocă procesul - verbal nr._/30.11.2011 (cele două acte distincte au același număr de înregistrare și aceeași dată), inclusiv procesul - verbal fiind emis cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare, respectiv art.22 alin.2 și art.23 alin.3 din actul normativ invocat, în sensul că nu este întocmit de comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eșaloanele superioare ori de organele de control specializate, iar cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba nu s-a făcut cu chemarea și ascultarea celor în cauză, a contestatorului, pentru explicații scrise și prezentarea de probe în apărare.
Decizia nu cuprinde motivele temeinice ale imputării acestor sume, nefiind indicată nici natura sumei, fiind definite, la modul general, drepturi bănești încasate necuvenit.
În ceea ce privește legalitatea deciziei de imputare, contestatorul solicită a se constata că, o astfel de procedură de recuperare a prejudiciului de la un angajat, nu mai este posibilă după . noului Cod al Muncii aprobat prin Legea nr.53/2003, nemaifiind prevăzută de lege.
În acest sens, trebuie avute în vedere prevederile exprese cuprinse în art. 164 alin.1 și 2, potrivit cu care nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată, ca atare, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Aceste prevederi legale exclud posibilitatea recuperării pretinsului prejudiciu provocat angajatorului prin alte proceduri nereglementate de lege, cum ar fi procedura emiterii unei decizii de imputare, care își găsea reglementarea în vechiul Cod al Muncii, în prezent abrogat.
Pentru acest motiv, decizia de imputare emisă este nulă, fiind lipsită de temei legal și contravenind dispozițiilor imperative ale art.164 C. Muncii.
Pe fondul plângerii, apreciază contestatorul că nu sunt întrunite condițiile răspunderii sale materiale, aceste condiții fiind expres și limitative prevăzute de O.G. nr.121/1998, speța de față neregăsindu-se în niciuna din situațiile descrise de actul normativ.
Mai menționează contestatorul că, în data de 13.07.2011, a prezentat comandantului unității raportul de demisie, iar la data de 17.07.2011 aceasta a fost aprobat, dată la care s-a întocmit și fișa de lichidare, semnată de toate compartimentele menționate, după efectuarea tuturor vizelor, fișa fiind predată Compartimentului Financiar - Contabilitate.
La un interval de timp, de cca. 2 luni, contestatorul susține că a fost sunat de la I.S.U. Dealul Spirii care l-a anunțat că a uitat să-l scoată din evidența salarială, motiv pentru care i-au fost virate sume de bani, la acest moment așteptând să-i fie virată norma pentru echipament datorată, neștiind natura de proveniență a banilor.
În luna octombrie, i s-a înmânat de la contabilitate un angajament de plată pe care a refuzat să îl semneze, justificând că nu are banii necesari, sens în care a solicitat o compensare a sumelor pe care urma să le primească de la unitate cu datoria, diferența fiind de acord să o plătească, cu precizarea că discuția s-a finalizat cu un acord verbal din partea Compartimentului Contabilitate, dar nematerializat în niciun înscris.
Ulterior, contestatorul a primit de la A.F.P. M. somația și titlul executoriu, pentru sumele datorate, fiind calculate și majorări de întârziere, majorări pe care, în niciun caz, nu consideră că trebuie să le plătească, nefiind culpa sa că procedura de imputare nu s-a întocmit, conform prevederilor legale.
În raport de susținerile contestatorului, intimata D.G.F.P. P. a formulat, în baza art.115 – 118 C.pr.civ., întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată, arătând că, primind decizia de imputare nr._/30.11.2011 și actul „confirmare de primire”, decizie rămasă definitivă, a făcut aplicarea art.141 alin.9 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală și a declanșat executarea silită prin emiterea somației însoțită de titlul executoriu, pentru suma indicată în titlul de creanță, necontestat de contestator, respectiv pentru suma totală de 2.434 lei, reprezentând drepturile salariale încasate necuvenit de fostul angajat - contestatorul I. I. A., titlul de creanță îndeplinind elementele prev. de art.141 alin.8 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.
A mai învederat intimata că decizia de impunere nr._/30.11.2011 a fost comunicată contestatorului - debitor, sub semnătură, la data de 08.12.2011, că aceasta nu a fost contestată, iar confirmarea de primire a fost semnată de tatăl contestatorului, motiv pentru care susținerile acestuia în sensul că a luat cunoștință de decizia de imputare la momentul comunicării somației de plată emisă de organul fiscal, sunt irelevante și nu sunt exoneratoare de răspundere.
În urma probei cu înscrisuri administrată în cauză, Judecătoria M. a pronunțat sentința civilă nr.711/13.06.2012 prin care a admis contestația la executare formulată de contestatorul I. I. A., dispunând anularea somației nr._/03.02.2012 și a titlului executoriu nr._/03.02.2012, emise de către A.F.P. M. în dosarul de executare nr._/2012.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin contestația la executare formulată de contestatorul I. I. A. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a orașului M., citată prin D.G.F.P. P., s-a solicitat anularea actelor de executare emise de organul fiscal, respectiv somația nr._/03.02.2012 și titlul executoriu nr._/03.02.2012 cu privire la pretinsa sumă datorată de 2.434 lei, pentru nerespectarea atât a condiției de formă, cât și de fond.
În urma analizei coroborate a datelor care rezultă din probatoriul administrat în cauză, a susținerile părților, a legislația invocată de către fiecare parte, precum și a dispozițiilor legale în materie, instanța de fond a apreciat că, în speță, contestatorului I. I. A. nu i se puteau aplica dispozițiile legale prevăzute de Codul Muncii, odată ce acesta își dăduse demisia la data de 13.07.2011 și aceasta fusese oficial acceptată la data de 17.07.2011, fișa de lichidare fiind semnată de angajatorul special tot la data de 17.07.2011, cod care de altfel nu mai prevede emiterea unei decizii de imputare în orice condiții, dar care în orice caz e aplicabil numai „salariaților”, în raport cu angajatorul.
Prima instanță a înlăturat motivele invocate de contestator cu privire la necomunicarea deciziei de imputare nr._/30.11.2011, motivat de faptul că, aceasta i-a fost comunicată tatălui său care a semnat de primire, apreciindu-se ca fiind întemeiate, însă, viciile de formă invocate cu privire la condițiile de formă în care au fost întocmite somația nr._/03.02.2012 și titlul executoriu nr._/03.02.2012, ambele emise de A.F.P. M., motivat de faptul că acestea nu respectă condițiile de formă obligatorii prevăzute de art.43 alin.2 C.pr.fiscală, respectiv ștampila organului emitent, dar și de aceea că nu respectă ordinea de emitere succesivă a acestor acte fiscale, ambele fiind emise, în mod eronat, la aceeași dată, respectiv 03.02.2012.
Însă actele de executare care au făcut obiectul analizei, respectiv somația nr._/03.02.2012 și titlul executoriu nr._/03. 02.2012, emise de A.F.P. M. sunt lovite de nulitate și pe fondul acestora, avându-se în vedere faptul că decizia de imputare nu a avut suport legal, pentru considerentele expuse și, ținând seama și de pierderea statutului de militar în cadrul I.G.P.S.U. – I.S.U. „Dealul Spirii” al Municipiului București, s-a apreciat că, singura procedură legală în ceea ce privește stabilirea unui debit în sarcina contestatorului, în raport cu fostul său angajator ar putea fi cel mult o acțiune în pretenții întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, în cazul în care acesta refuza să semneze orice tip de înțelegere sau acord cu fostul său angajator, motivat de faptul că, începând cu data de 17.07.2011, are statutul unei persoane civile, terță în raport cu fostul său angajator.
În cadrul acelui proces civil, instanța ar putea avea în vedere dacă, pentru perioada avută în vedere, contestatorul avea sau nu dreptul la contravaloarea normei de echipament, respectiv pentru perioada lucrată, context în care, în baza disp. art.399 și urm. C.pr.civ., a admis contestația la executare, dispunând anularea somației nr._/03.02.2012 și a titlului executoriu nr._/03.02.2012, ambele emise de A.F.P. M..
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs, în termen legal, intimata D.G.F.P. P., prin reprezentanții săi legali, în numele Administrației Finanțelor Publice a orașului M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că, instituția nu a făcut altceva decât să se conformeze disp. art.141 alin.9 din O.G. nr.92/2003, punând în executare decizia de impunere nr._/30.11.2011 emisă de I.S.S. „Dealul Spirii”, definitivă prin neexercitarea căii de atac în termenul prevăzut de lege.
Dezvoltând motivele de recurs, intimata a învederat că, deși pricina dedusă judecății vizează o contestație la executare, instanța de fond s-a substituit instanței de contencios administrativ, analizând decizia de imputare care este un act administrativ și care urmează o altă procedură de contestare, respectiv cea prevăzută de Legea nr.544/2004.
Referitor la împrejurarea că actele de executare nu poartă ștampila organului emitent, intimata a invocat disp. art.43 alin.3 din O.G. nr.92/2003 și decizia nr.198/2009 a Curții Constituționale, iar în ceea ce privește faptul că atât somația, cât și titlul executoriu au fost emise la aceeași dată, respectiv 03.02. 2012, au fost invocate disp. art.145 din același act normativ.
Intimata a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii contestației la executare ca neîntemeiată.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp. art. 3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar se reține că la data de 30.11.2011 a fost emisă de către I.G.S.U. – Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealu Spirii” al Mun. București decizia de imputare nr._ prin care s-s dispus, conform art.1, imputarea sumei de 2.434 lei în sarcina contestatorului I. C. I. – A. reprezentând drepturi bănești încasate necuvenit.
Potrivit art.5 din sus – menționata decizie, cei obligați la plată au drept de contestare în termen de cel mult 30 de zile de la data emiterii la Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.S.U.D.S.M.B.
La data de 03.02.2012, Agenția Națională de Administrare Fiscală a emis somația nr._ și titlu executoriu nr._ prin care se punea în vedere contestatorului ca, în termen de 15 zile de la primire, să achite suma de 2.434 lei, natura obligației fiscale fiind aceea de venituri din despăgubiri.
Trebuie precizat faptul că, potrivit notei aflată la fila 7 – dos. fond, contestatorul a fost trecut în rezervă, prin demisie, conform Ordinului nr. S/_/I/29.06.2011 începând cu data de 17.07.2011, dată la care a fost semnată și fișa de lichidare.
Așa fiind, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, contestatorului nu i puteau aplica dispozițiile Codului Muncii care, de altfel, nu mai prevede emiterea deciziilor de imputare în orice condiții.
Câtă vreme, decizia de imputare nu are un suport legal, este evident că nici actele de executare subsecvente emise în baza acesteia sunt lovite de nulitate.
Astfel, întrucât, așa cum s-a mai arătat, contestatorul nu mai are calitatea de cadru activ în cadrul I.G.S.U. – Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealu Spirii” al Mun. București, demersul judiciar care trebuia inițiat de către intimată era acela al unei acțiuni civile în pretenții, litigiu în care să se stabilească, în raport de actualul statut al contestatorului, respectiv acela de persoană civilă, un eventual prejudiciu creat de acesta și care se impune a fi reparat.
O.U.G. nr.121/28.08.1998 privind răspunderea materială a militarilor – act normativ invocat de intimată prin întâmpinare - nu își găsește aplicarea în cauza de față, câtă vreme, la data emiterii deciziei de imputare, contestatorul nu mai avea calitatea de militar, iar pe de altă parte, nu poate fi reținută vreo culpă a acestuia în ceea ce privește sumele care i-au fost virate în contul personal reprezentând norma pentru echipament datorată, potrivit fostului statut de militar al acestuia.
În ceea ce privește elementele pe care trebuie să le cuprindă, în mod imperativ, sub sancțiunea nulității, somația și titlul executoriu care nu sunt acte administrativ - fiscale, se constată că aceste sunt cele prevăzute de art.43 alin.2 C.pr.fiscal, fiind exceptate de la semnătură și aplicarea ștampilei numai actele administrativ - fiscale (acte administrative fiscale care au fost calificate ca fiind decizii de impunere, decizii și procese – verbale).
Pentru considerentele arătate, tribunalul constatând că, în speță, nu sunt incidente cazuri de casare sau modificare prev. de art.304 C.pr.civ. de natură să afecteze legalitatea sentinței instanței de fond, urmează ca în baza disp.art.312 alin.1 C.pr.civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN N. LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta - intimată DIRECTIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE P. - în numele ADMINISTRATIEI FINANȚELOR PUBLICE M., cu sediul în Ploiești, .. 22, județul P., împotriva sentinței civile nr.711/13.06.2012 pronunțată de Judecătoria M., în contradictoriu cu intimatul - contestator I. I. A. domiciliat în M., .. 211, ., ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 decembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. G. H. N. C. C. A. M.
GREFIER
M. Ș.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./tehnored. AGH
2 ex. – 17.01.2013
d.f.nr._ – Judecătoria M.
j.f. A. P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 671/2012. Tribunalul PRAHOVA | Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 1786/2012. Tribunalul... → |
|---|
