Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 1786/2012. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 1786/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 14-12-2012 în dosarul nr. 1786/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.1786

Ședința publică din data de 14 decembrie.2012

PREȘEDINTE - A. G. H.

JUDECĂTORI - N. C.

- C. A. M.

GREFIER - M. Ș.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamantă I. C. M., domiciliată în Ploiești, ., ., . împotriva încheierii din data de 25.06.2012 pronunțată de Judecătoria V. de M. în contradictoriu cu intimata - reclamantă R. E., decedată pe parcursul procesului, având ca unică moștenitoare legală acceptantă pe recurenta reclamantă din prezenta cauză și intimații - pârâți P. OR.V. DE M. și C. L. V. DE M., ambii cu sediul in V. de M., județul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta - reclamantă reprezentată de avocat N. C., lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul recurentei reclamante depune la dosar împuternicire avocațială, copia certificatului de deces al intimatei R. E. și, având cuvântul, învederează instanței că nu s-a dezbătut succesiunea de pe urma acestei defuncte.

Tribunalul ia act că apărătorul recurentei reclamante a depus la dosar copia certificatului de deces nr._ al intimatei R. E., decedată la data de 28.08.2006, precum și copia cărții de identitate a unicei moștenitoare legale acceptante, recurenta I. C. M., învederând că nu s-a dezbătut succesiunea de pe urma acestei defuncte.

Reprezentantul recurentei - reclamante depune la dosar adresele nr._/12.12.2012, nr.1349/03.12.2012 emise de P. orașului V. de M., precum și o schiță de plan și, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.

Tribunalul, având în vedere că nu sunt alte cereri de formulat sau probe noi de administrat, constată recursul in stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.

Reprezentantul recurentei-reclamante, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a încheierii recurate, in sensul admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale strecurata in dispozitivul sentinței civile nr.1861/1992 pronunțată de Judecătoria V. de M., in sensul că terenul in suprafață de 4259 mp se află în ., și nu in . cum din eroare s-a consemnat; fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. de M. la data de 20.04.2012, petenta I. C. – M. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința civilă nr.1861/06.07.1992, întrucât, din eroare a fost menționată ., în loc de ., jud. Prahova, aceasta fiind adresa la care este situat terenul în suprafață de 4.259 mp..

Prin încheierea de ședință din data de 25.06.2012, Judecătoria V. de M. a respins cererea de îndreptare a erorii materiale ca neîntemeiată, apreciind că nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte amplasamentul corect al terenului, deși s-a pus în vedere petentei acest lucru.

Împotriva încheierii sus – menționată a declarat recurs, în termen legal, petenta I. C. – M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că nu au fost depuse înscrisuri doveditoare privind amplasamentul terenului, în condițiile în care există acte de vânzare – cumpărare și adeverințe de rol, fiind numai o eroare materială.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform disp. art. 3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Potrivit disp. art.281 alin.1 C.pr.civ. „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.”

În speță, analizând dispozitivul sentinței civile nr.1861/06.07.1992 pronunțată de Judecătoria V. de M. în cauza cea format obiectul dosarului nr.2136/1992, se constată că a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele R. E. și I. C. – M. în contradictoriu cu pârâtele P. or. V. de M. și C. L. al or. V. de M., constatându-se că reclamantele sunt proprietarele terenului în suprafață de 4.259 mp. situat în or. V. de M., ., jud. Prahova.

Conform adresei nr.1848/04.09.2012 eliberată de P. or. V. de M., petenta I. C. – M. figurează înscrisă în registrele agricole ale Primăriei or. V. de M., vol. 12, fila 83, cu suprafața de teren de 0,50 ha. situat în pct. „.”, iar nu în pct. „.”.

Aceeași situație rezultă și din adresa nr._/12.12.2012 eliberată de P. or. V. de M. din care rezultă că petenta I. C. – M. figurează înscrisă cu teren în suprafață totală de 0,50 ha. în ., jud. Prahova din care 0,43 ha. fâneață și 0,07 ha. curți – construcții, în . în evidențele agricole și fiscale al orașului numiții C. I. și C. C. cu suprafața de teren de 0,31 ha.

Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, este evident că terenul în privința căreia s-a constatat calitatea de proprietari ai reclamantelor R. E. și I. C. – M. (petentă în cauza de față) asupra terenului în suprafață de 4.259 mp. este situat în or. V. de M., ., jud. Prahova, iar nu în or. V. de M., ..73, jud. Prahova.

Pentru considerentele arătate, tribunalul urmează ca, în baza art.312 alin.1 C.pr.civ. rap. la art.312 alin.3 Teza I C.pr.civ., să admită recursul, să modifice în tot încheierea de ședință din data de 25.06.2012 pronunțată de Judecătoria V. de M. în sensul admiterii cererii, dispunându-se îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr.1861 din 6 iulie 1992 pronunțată de Judecătoria V. de M., în sensul că, din eroare, a fost menționată ., în loc de ., jud. Prahova și, pe cale de consecință, se va consemna denumirea corectă a străzii, respectiv aceea de Berceni nr. 73, jud. Prahova, adresă la care este situat terenul în suprafață de 4.259 mp.

Îndreptare se va face în ambele exemplare originale ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NU ELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă I. C. M., domiciliată în Ploiești, ., ., . împotriva încheierii din data de 25.06.2012 pronunțată de Judecătoria V. de M. în contradictoriu cu intimata - reclamantă R. E., decedată pe parcursul procesului, având ca unică moștenitoare legală acceptantă pe recurenta reclamantă din prezenta cauză și intimații - pârâți P. OR. V. DE M. și C. L. V. DE M., ambii cu sediul în V. de M., județul Prahova și, în consecință:

Modifică în tot încheierea recurată în sensul că admite cererea.

Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr.1861 din 6 iulie 1992 pronunțată de Judecătoria V. de M., în sensul că din eroare a fost menționată . de ., urmând a se consemna denumirea corectă a străzii – Berceni, nr. 73, jud. Prahova, unde se află terenul în suprafață de 4.259 mp.

Îndreptare se va face în ambele exemplare originale.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 decembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. G. H. N. C. C. A. M.

GREFIER

M. Ș.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red./tehnored. AGH

3 ex. – 19.12.2012

d.f.nr._ – Judecătoria V. de M.

j.f. J. A. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 1786/2012. Tribunalul PRAHOVA