Contestaţie la executare. Decizia nr. 77/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 77/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 18-01-2012 în dosarul nr. 77/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILA Nr. 77
Ședința publică din data de 18.01.2012
PREȘEDINTE: A. P. A.
JUDECĂTORI: O. C. Ș.
M. R.
GREFIER: C. M. K.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții contestatori D. M. și D. E. ambii domiciliați în com. Gornet, ., jud. Prahova și de recurenta-intimată A. C. C. 2005 cu sediul în Ploiești, ..31, . împotriva sentinței civile nr. 1368/30.08.2011 a Judecătoriei Vălenii de M. în contradictoriu cu intimatul B. P. A. cu sediul în Ploiești, ., ..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul recurenților contestatori, avocat F. J., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul declarat de recurenții contestatori nu este timbrat, recurenta intimată a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbrului judiciar în valoare de 0,5 lei aferente cererii sale de recurs, precum și că apărătorul recurentei intimate, avocat V. Geapănă a depus la dosar o cerere de amânare a cauzei întrucât se află la Tribunalul C., după care,
Apărătorul recurenților contestatori depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar în valoare de 1 leu.
Tribunalul pune în discuția părților cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul recurentei-intimate, avocat V. Geapănă.
Apărătorul recurenților contestatori, având cuvântul, arată că nu se opune cererii de amânare formulată de apărătorul recurentei intimate.
Tribunalul, având în vedere caracterul urgent de soluționare a pricinii, în condițiile în care de la momentul înregistrării pe rolul Tribunalului Prahova a trecut un interval mai mare de trei luni, justificat de încărcătura mare a completelor de judecată, respinge cererea de amânare formulată de apărătorul recurentei intimate ca neîntemeiată, având în vedere faptul că nu s-a făcut dovada inexistenței acordului părții reprezentată de domnul avocat de a fi substituit în judecarea prezentei cauze.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea acestuia.
Apărătorul recurenților contestatori, avocat F. J., având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, iar pe fondul acuzei, admiterea contestației la executare.
Arată că nu poate fi vorba despre existența excepției prematurității formulării acestei căi de atac.
Solicită respingerea cererii de recurs formulată de recurenta intimată.
Cu cheltuieli de judecată însă doar pentru faza procesuală a recursului.
T R I B U N A L UL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. la data de 03.08.2011 sub nr._ contestația formulată de D. M. si D. E., în contradictoriu cu intimata C. C. 2005, împotriva executării silite ce face obiectul dosarului 109/2011 al executorului P. A..
Contestatorii au solicitat anularea încheierii prin care s-a dispus investirea cu formulă executorie, arătând, în susținerea cererii, că titlul executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr.137/06.02.2009 nu a fost semnat de debitoarea D. M.. Abuzându-se de încrederea sa, debitoarea a dat o împuternicire in alb, pe care a dat-o numitului S. C., fără a fi trecută suma de bani. Nefiind o împuternicire generală ci numai specială, nu este valabilă fără precizarea sumei. Se mai susține că împotriva persoanelor responsabile din cadrul C. C. s-a formulat plângere penală, existând și alte persoane înșelate. In ceea ce privește adeverința angajament a lui D. E. se arată că aceasta nu este menționată de lege printre înscrisurile cu valoare de titlu executoriu.
In temeiul art.403 alin.1 cod procedură civilă s-a solicitat suspendarea executării, până la soluționarea definitivă a contestației.
La solicitarea instanței, au fost comunicate, în copie, actele ce formează dosarul de executare nr. 109/2011 al B. P. A..
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității contestației.
In susținerea excepției, s-a arătat că în dosarul de executare 109/2011 al B. P. A. nu a fost emis niciun act de executare, nu au fost comunicate somații sau înființarea popririi. In aceste condiții, rezultă că termenul de contestație la executare nu a început să curgă.
Prin sentința civilă nr.1368/30.08.2011 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. a fost admisă excepția prematurității dispunându-se respingerea contestației la executare, ca fiind prematură, cu obligarea contestatorilor la plata către intimată a sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că una din condițiile de exercitare a acțiunii civile a fost afirmarea unui drept (formularea unei pretenții), condiție dedusă din dispozițiile art. 109 cod procedură civilă.
In doctrina juridică (a se vedea VM C., G. B. – D. procesual civil – ed.3 Editura All B. pg.3) se admite că, pentru a se bucura de protecția juridică, dreptul subiectiv civil trebuie să întrunească anumite cerințe: să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie exercitat în limitele sale externe și interne, să fie exercitat cu bună credință și să fie actual.
Potrivit art. 387 alin. 1 cod procedură civilă, în afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somație.
Din interpretarea dispozitiilor art. 399 si art. 401 cod procedură civilă, contestația împotriva executării silite se poate face numai după comunicarea somației (sau după comunicarea înființării popririi) întrucât anterior acestui moment nici nu a început executarea silită.
Aceste norme se referă la toate executările silite, indiferent de titlul executoriu, dacă nu ne aflăm în ipoteza prev.de art. 401 alin.11 cod procedură civilă.
In cazul de față nu s-a cerut lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu ci s-au formulat apărări de fond în cadrul contestației, împotriva unui titlu ce nu este emis de o instanță judecătorească.
Așa cum reiese din actele comunicate de executor, împotriva debitorilor D. M. si D. E. nu au fost emise somații, așa încât executarea silită nu a început, deci nici dreptul de a o contestata nu este actual.
Față de toate aceste aspecte instanța de fond a admis excepția prematurității cererii de chemare în judecată și a respins contestația la executare formulată de contestatorii D. M. si D. E., ca prematură.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs contestatorii D. E. și D. M., invocând disp.art.304 pct.9 C.pr.civ. în sensul că nu exista în Codul de procedura civila excepția prematurității și că dispozițiile acestui act normativ sunt de stricta interpretare, astfel încât nu se pot inventa excepții noi.
În motivarea recursului, contestatorii au susținut că aceștia în conținutul sentinței se afirmă că prin art.399 și 401 C.pr.civ. se prevede că se poate face contestație numai după comunicarea somației.
Cuvântul „numai” nu există în textele de lege; totdeauna legiuitorul fixând un moment de la care începe sa curgă termenul, ceea ce nu înseamnă că nu pot face un recurs sau un apel înainte de comunicare; că executorul i-a anunțat printr-o adresa că executarea va continua care din punctul lor de vedere aceasta comunicare are valoare de somație.
Recurenții-contestatori au solicitat admiterea recursului și casarea cu trimitere pentru judecarea pe fond a contestației.
La rândul său, în termen legal, a declarat recurs și intimata Asociația C. C. 2005, solicitând admiterea căii sale de atac, modificarea în parte a hotărârii atacate și obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei.
In motivarea recursului, intimata Asociația C.A.R. C. 2005 a învederat că, prin sentința recurată, instanța de fond a admis excepția prematurității, a respins contestația la executare ca prematură și a obligat contestatorii să plătească intimatei numai suma de 700 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Conform art. 274 C.pr.civ. „Partea care cade în pretenții va fi obligată, ia cerere, să plătească cheltuieli de judecată,, (alin. 1) iar„Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților... ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.,,
Recurenta-intimata a mai arătat că: a achitat onorariul de avocat de 1500 de lei pentru a fi reprezentată într-un dosar având ca obiect contestație la executare; nu avea cum să cunoască faptul că pricina se va judeca la al doilea termen pe o excepție și mai mult decât atât își susține punctul de vedere în sensul că „nu poate fi criticată diligenta acesteia în soluționarea cu celeritate a cauzei”.
În drept, recurentul-intimat a invocat prevederile disp. art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.pr. civ., nefiind limitat la aceste motive; a solicitat instanței de recurs să examineze cauza sub toate aspectele sale, conform art. 304 indice 1 C.pr.civ. privind recursul declarat împotriva unei hotărâri neapelabile.
Recursurile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar, fără ca vreuna dintre părți să fi depus întâmpinare la calea de atac declarată de partea adversă.
Examinând sentința atacata, prin prisma motivelor de recurs formulate de părți, a dispozițiilor legale incidente, dar si sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art.3041 Cod procedura civila, tribunalul constata că recursul declarat de contestatori este nefondat, în vreme ce calea de atac formulată de intimată este fondată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În ceea ce privește recursul declarat de contestatori, tribunalul constată că prima instanță a realizat o corectă interpretare a textelor legale incidente în cauză, fără a adăuga la prevederile codului de procedură civilă așa cum în mod nejustificat au susținut D. M. și D. E..
Astfel, conform art.387 cod pr. civilă, executarea silită poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somație, care trebuie să cuprindă elementele prevăzute la aliniatul 1 al acestei norme legale.
Dacă în termenul arătat în somație, debitorul nu-și execută de bunăvoie obligația, executorul judecătoresc va proceda de îndată la executarea silită,
Trebuie subliniat că instanța de recurs, in paragrafele anterioare, a redat întocmai conținutul art.387 alin.1 si 2 care prevăd expres termenul numai după ce se va comunica somația ca moment de începere al executării silite.
Conform art.399 alin.1 cod pr. civilă, împotriva executării silite, precum și impotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, termenul de contestație fiind de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare atacat.
Or, atât timp cât împotriva recurenților contestatori nu s-a desfășurat niciun act de executare, nefiindu-le transmisă nici măcar o somație, tribunalul constată că aceștia nu puteau promova nici contestație împotriva unei executări silite care nu a fost încă efectiv declanșată, chiar dacă la cererea creditoarei s-a format dosarul de executare nr. 109/2011 la B. P. A..
Totodată, este nejustificată critica acestora referitoare la împrejurarea că prin dispozițiile codului de procedură civilă nu ar fi reglementată excepția prematurității și că nu ar putea fi inventate excepții noi.
Tribunalul subliniază că, în codul de procedură civilă, sunt reglementate foarte puține excepții procesuale, majoritatea excepțiilor de procedură sau de fond fiind definite ca atare, în literatura juridică și in jurisprudență. Acceptarea punctului de vedere al contestatorilor ar conduce la o revoluționare a întregului sistem de drept român, atrăgând negarea existenței unor excepții unanim recunoscute cum ar fi excepția lipsei calității procesuale active sau pasive, excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția tardivității sau chiar și excepția prematurității.
De asemenea, tribunalul consideră că principiul echipolenței nu-și găsește aplicabilitatea in materia termenului de exercitare a contestației la executare, în modalitatea pretinsă de contestatori, al căror drept la acest demers judiciar nu s-a născut încă potrivit considerentelor arătate mai sus.
Prin urmare, în baza art.312 alin.1 coroborat cu at.304 pct.9 raportate la art.387 si art.399 cod pr. civilă, tribunalul va respinge recursul declarat de contestatori impotriva sentinței civile nr.1368/2011 a Judecătoriei Vălenii de M., ca fiind nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de intimată, instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului aplicat eronat dispozițiile art.274 alin.3 cod pe. Civilă, reducând onorariul avocatului ales al Asociației C. C. 2005 de la suma de 1500 lei la un cuantum de 700 lei.
Practic, această sumă a fost achitată efectiv de către recurenta - intimată potrivit chitanței aflată la fila 125 din dosarul de fond, neputând fi considerată ca reprezentând un onorariu excesiv în raport cu volumul de muncă implicat de soluționarea cauzei.
Este lesne de observat că în exercitarea contractului de asistență juridică încheiat cu intimata, avocatul ales a formulat o întâmpinare prin care a invocat două excepții, respectiv excepția prematurității contestației și excepția inadmisibilității capătului al doilea din cerere, exprimând și apărările considerate oportune pentru a determina respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În plus, avocatul ales a fost prezent la fiecare dintre cele două termene de judecată, de la Judecătoria Vălenii de M., inclusiv în ședința publică în care au avut loc dezbaterile, punând concluzii asupra excepției prematurității contestației la executare care, în cele din urmă, a fost și admisă.
De asemenea, respectivul avocat nu a solicitat separat cheltuielile de deplasare de la sediul profesional din Municipiul Ploiești la sediul Judecătoriei Vălenii de M., urmând a fi considerate ca fiind incluse în onorariul perceput și achitat de către intimată.
De aceea în baza art. 312 alin,.3 cu aplicarea art.304 pct.9 sin art.274 alin.1 cod pr. civilă, tribunalul va admite recursul declarat de intimată împotriva sentinței civile nr. 1368/30.08.2011 a Judecătoriei Vălenii de M. pe care o va modifica în parte în sensul că va obliga recurenții contestatori la plata către Asociația C. C. 2005 a sumei de1500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată la fond.
In rest, dispozițiile sentinței atacate vor fi menținute ca legale și temeinice.
Pentru aceste motive
In numele legii
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții-contestatori D. M. și D. E. ambii domiciliați în com. Gornet, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1368/30.08.2011 a Judecătoriei Vălenii de M. în contradictoriu cu recurenta-intimată A. C. C. 2005 cu sediul în Ploiești, ..31, ., jud. Prahova și intimatul B. P. A. cu sediul în Ploiești, ., ., jud. Prahova, ca fiind nefondat.
Admite recursul formulat de recurenta-intimată A. C. C. 2005 cu sediul în Ploiești, ..31, ., jud.Prahova, împotriva sentinței civile nr.1368/30.08.2011 a Judecătoriei Vălenii de M. în contradictoriu cu recurenții-contestatori D. M. și D. E. ambii domiciliați în com. Gornet, ., jud. Prahova și intimatul B. P. A. cu sediul în Ploiești, ., ., jud. Prahova și în consecință:
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă recurenții-contestatori să plătească recurentei-intimate suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.01.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. P. A. O. C. Ș. M. R.
GREFIER,
C. M. K.
fiind transferată la altă instanță
semnează prim grefier
operator date cu caracter personal 5595
Red.PAA/tehored.TS
3 ex/15.05.2012
d.f._ Judec. Valenii de M.
j.f. B. D. C.
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 18-01-2012, Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 849/2012. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








